INFLUENÞA LUMINII NATURALE ASUPRA STÃRII PSIHICE A OMULUI

A n a s t a s i u A n d a 4 1 B
 1

Tulburarea afectivã de sezon (SAD), depresia

ºi relaþia lor cu lumina naturalã

1.1. Lumina ºi sistemul endocrin uman

Lumina afecteazã corpurile noastre în douã moduri. În primul rând, lumina are un puternic impact
asupra retinei ochilor noºtri ºi, prin sistemul nostru vizual, ne afecteazã metabolismul si sistemul endocrin
si hormonal. În al doilea rând, interacþioneazã cu pielea noastrã printr-un mod de fotosintezã ºi produce
vitamina D.

Cele mai multe funcþii vitale ale organismului nostru sunt controlate de cãtre hipotalamus, o zonã a
creierului mai jos de talamus (Figura 1). Hipotalamusul este responsabil pentru o serie de procese
metabolice ºi pentru unele activitati de factura vegetativã, precum energia ºi de echilibrul lichidului,
creºterea ºi maturizarea, circulaþia, respiraþia, echilibrul emoþional, reproducerea, reglajul de cãldurã sau
ciclul circadian. El leagã sistemul nervos de sistemul endocrin prin sintetizarea ºi secreþia de
neurohormoni dupã necesitate; aceºtia, la rândul lor, controleazã secreþia de hormoni din glanda pituitarã
anterioarã. (Figura 2).

Activitatea noastrã de zi cu zi ºi ritmurile de somn sunt reglate de cãtre un centru de control aflat în
hipotalamus ºi supranumit nucleu suprachiasmatic (SCN), cunoscut ºi ca „ceasul corpului”. Ceasul
corpului trebuie sã primeascã semnale pentru a putea spune când este timpul „închiderii” ºi pregãtirii
pentru somn ºi când cel potrivit producerii de hormoni activi. În general, se impune o resetare zilnicã a
indicilor de timp externi. Acest proces este numit antrenare. Ciclul zi-noapte a unei zile solare de 24 de ore
este principalul semnal de mediu antrenant al ceasului ºi a ritmurilor induse de acesta. Corpul nostru
trebuie sã primeascã aceste indicii legate de cantitatatea potrivitã de lumina la momentul si frecvenþa
potrivite. Atunci când acest lucru nu se întâmplã, ceasul intern este perturbat, ºi asemenea ºi multe din
funcþiile corpului nostru.

Fig.1 Partea de hipotalamus a creierului Fig.2 Glanda pinealã ºi hipofiza din creier

Semnalul cel mai puternic este lumina strãlucitoare, cum ar fi cea solarã (Moore ºi Eichler, 1972;
Stephan ºi Zucker, 1972; Inouye ºi Kawamura, 1979). Sistemul nervos central (SNC) indeplineºte funcþia
de cronometru (de tipul clepsidrei) sau de stimulator cardiac pentru ceasul nostru intern ºi ritmul circadian
ºi este direct influenþat de intensitatea luminoasã. Lumina naturalã serveºte drept catalizator pentru
secreþia de hormoni a glandei pineale (Figura 2), anume serotoninã ºi melatoninã. Nivelul de melatoninã
determinã nivelurile de energie ºi activitate din corpurile noastre. La întuneric sau la un nivel scãzut de
luminã, secreþia de melatoninã creºte ºi apare somnolenþa. Lumina naturalã suprimã producþia de
melatoninã ºi favorizeazã o stare de spirit de alertã, prin secreþia de serotoninã. Oamenii care trãiesc ºi
lucreazã în medii fãrã ferestre sau în locuri lipsite de luminã adecvatã pot fi expuºi riscului de a avea ceasul
lor intern tulburat continuu.

1
 1

Melatonina, aºa-numita "boneta de noapte naturalã," acþioneazã înmod direct asupra SNC pentru a
influenþa ritmurile circadiene (Weaver et al., 1993). Pe timpul nopþii, melatonina este produsã pentru a ajuta
organismului nostru la reglarea ciclurilor diurne de luminã-întuneric. Melatonina este un important
antioxidant ºi poate neutraliza anumiþi agenþi (radicali hidroxil) ce afecteazã celulele ºi ADN-ul, despre care
se crede cã a fi o cauza ce contribuie la unele forme de cancere interne (Reiter, 1995).

Serotonina, un hormon descoperit în 1933, este neurotransmiþãtorul identificat în multe afecþiuni

psihice, incluzând depresia, anorexia, bulimia, tulburarea obsesiv-compulsivã si anxietatea socialã.
Serotonina este un regulator important de acestor tulburãri. Dacã ar fi sã comparãm creierul cu un motor
de maºinã, serotonina ar putea fi consideratã „uleiul” creierului. În timpul perioadelor lungi de stres intens,
serotonina este folositã la un nivel ridicat, depãºindu-ºi rata de reînnoire. Stresul prelungit scade nivelul
serotoninei în creier ºi aunci poate apãrea depresia indusã de stres. Cu cât este mai puþinã serotonina
disponibilã în creier, cu atât mai severe sunt depresia ºi simptomele asociate. Se considerã cã
funcþionarea cu nivel redus de serotoninã are ca rezultat un tip de depresie caracterizat de simptome
precum gândurile de sinucidere, sentimentele de tristeþe, de inutilitate ºi de vinovãþie.

Acþiunile serotoninei ºi melatoninei în cadrul ritmurilor noastre circadiene funcþioneazã în opoziþie:

serotonina ne stimuleazã în timpul zilei ºi melatonina ne induce somnul pe timpul noapþii. Cu toate acestea,
ele ar trebui privite ca fiind complementare ºi la fel de esenþiale pentru ritmurile noastre circadiane. Tinerii ºi
adulþii de vârstã medie sãnãtoºi secretã de obicei aproximativ 5-25 micrograme de melatoninã în fiecare
noapte. Nivelurile de vârf sunt atinse la vârstele de 2-5 ani, dupã care scad progresiv cu 10-15% în fiecare
deceniu (Figura 3) (Brown et al., 1979; Waldhauser et al., 1984; Zhdanova et al., 1998; Grivas ºi Savvidou,
2007). Oamenii de stiinta speculeaza ca acest declin ar putea explica de ce tinerii au mai puþine probleme
de somn decât persoanele în vârstã.

Fig.3 Variaþia secreþiei

de melatoninã cu vârsta

1.2. Lumina naturalã ºi Tulburarea Afectivã de Sezon (SAD)

Depresia sezonierã întâlnitã adesea în rândul persoanelor care trãiesc la latitudini nordice ºi asociatã
de cele mai multe ori cu Tulburarea Afectivã de Sezon (SAD) reprezintã un efect cunoscut al luminii,
asociat cu sistemul nostru endocrin. Termenul a fost folosite pentru prima datã de Dr. Norman E. Rosenthal
în 1981 pentru a descrie depresia provocatã de lipsa de luminã în timpul zilei. SAD este o tulburare
emoþionalã caracterizatã prin modificãri drastice ale dispoziþiei, energie redusã ºi depresie.

Potrivit lui Avery ºi colegilor sãi (2001), mai mult de 10% din populaþia Finlandei ºi aproximativ 6% din
cea a Statelor Unite suferã de aceastã tulburare de sezon. Cel mai mare frecvenþã a SAD este întâlnitã
însã în pãrþile nordice ale Statelor Unite, între 45° ºi 50° latitudine nordicã. Se ºtie faptul cã nivelul
melatoninei în cei care se confruntã cu SAD este mai ridicat pe timpul zilei decât nivelul normal, astfel încât
suferinzii încearcã stãri de somnolenþã, obosealã, precum ºi alte efecte induse de melatoninã. Ei sunt de
asemenea predispuºi la simptome ale deficitului de serotoninã, cum ar fi stãrile emoþionale negative ºi
performanþa slabã.

2
 1

Tabelul 1 aratã numãrul de ore de luminã naturalã la 40°, 45° ºi 50° latitudine nordicã pentru fiecare
lunã a anului, precum ºi numãrul de ore de luminã naturalã în plus faþã de cele 8 ore ale unei zile obiºnuite
de lucru (de la ora 8 a.m. pânã la 5 p.m., timp solar). Un lucrãtor ar fi expus la o orã de luminã naturalã în
miezul zilei in lunile noiembrie, decembrie si ianuarie, iar pentru alte douã luni (octombrie si februarie) - la
aproximativ trei ore de lumina naturalã în afara zilei lucrãtoare, presupunând o pauzã de o orã la prânz.
Este de remarcat faptul cã orele de luminã naturalã prezentate în Tabelul 1 au fost calculate de îndatã ce
unghiul de altitudine al Soarelui a depãºit valoarea zero, chiar dacã cantitatea de luminã naturalã
disponibilã la începutul ºi la sfârºitul fiecãrei zile ar fi putut fi total nesemnificativã. Prin urmare, din punct de
vedere practic, numãrul total de ore de luminã naturalã din fiecare zi ar putea fi mai mic decât cel indicat în
tabel.

Tabelul 1 Date compilate indicând numãrul orelor de luminã naturalã pe zi (DH), pe data de 21 a fiecãrei luni ºi
numãrul orelor de luminã naturalã pe zi, in afara programului de lucru de 8 ore (8 a.m. - 5 p.m.), cu o orã pauzã de masã
la prânz

Webb ºi Puig-Domingo (1995) descriu SAD ca fiind o depresie ce are loc în lunile de iarnã ºi este
asociatã cu insomnie, creºtere în greutate ºi poftã ridicatã de carbohidraþi.

Rosenthal ºi colegii (1984) au constatat cã îmbunãtãþirea în depresia pacienþilor lor "pare sã fie legatã
de luminã mai degrabã decât de inhibiþia melatoninei, deoarece suprimarea melatoninei prin medicaþie nu
a redus depresia.

Investigaþii asupra rolului serotoninei în depresie ºi în tulburãrile de dispoziþie au loc de mai bine de 30
de ani. Cercetãtorii Arthur J. Prange, JR, de la Universitatea din Carolina de Nord (Prange et al., 1974) ºi
Alec Coppen de la Consiliul de Cercetãri Medicale din Anglia, împreunã cu colegii lor sunt creditaþi cu
munca de pionierat în acest domeniu ºi au fost primii care au formulat ceea ce este astãzi cunoscut sub
numele de 'ipoteza permisivã" în domeniul depresiei. Aceasta înseamnã cã epuizarea sinapticã a
serotoninei cauzeazã deprimarea prin permiterea nivelului hormonului neurotransmiþãtor noradrenalinã
sã scadã. Secreþia lentã de serotoninã poate de asemenea fi luatã în considerare ºi pentru tulburarile
emoþionale, ale poftei de mâncare, ale libidoului ºi ale somnului, asociate cu depresia.

Deoarece intensitatea luminoasã este un catalizator pentru serotoninã, existã motive sã credem cã
deficitul de luminã naturalã ar putea provoca astfel de tulburãri. Cercetãrile au stabilit o corelaþie directã
între gradul de vulnerabilitate la SAD ºi expunerea la lumina naturalã. Este bine cunoscut faptul cã un nivel
mai ridicat de melatoninã cauzat de mai puþine ore de luminã naturalã contribuie la aceastã tulburare.
Pacienþii cu SAD au remarcat cã depresia lor se agraveazã ori de câte ori cerul este întunecat, indiferent de
momentul anului, ºi / sau iluminarea interioarã este scãzutã (Nayyar ºi Cochrane, 1996). Suferinzii de SAD
care trãiesc în latitudinile nordice au semnalat faptul cã depresia lor de iarnã devine mai severã cu cât
trãiesc mai departe în nord (Lam et al., 2001). Lucrul într-un mediu fãrã ferestre sau în spaþii care sunt
lipsite de luminã naturalã adecvatã pot induce SAD. Prin urmare, pentru ca ceasul nostru intern sa
funcþioneze corespunzãtor, trebuie menþinut un echilibru strâns între serotoninã ºi melatoninã.

3
 1

1.3. În concluzie, de cât de multã luminã avem nevoie?

Terapia cu luminã puternicã (Bright Light Therapy) pentru tratarea SAD a fost utilizatã pentru prima
datã de cãtre Rosenthal ºi colegii sãi (1984). Pacientul lor avusese o istorie de 13 ani de depresie de iarnã,
care se încheia în mod neaºteptat la început de primãvarã. Abordarea iniþialã a acestei prime terapii
experimentale a fost accea de a "lungi" zilele de iarnã prin expunerea pacientului la luminã puternicã între 6
a.m. ºi 9 a.m. ºi între 4 p.m. ºi 7 p.m. În orice caz, acest tratament cu luminã a constituit un antidepresiv
eficient doar atunci când lumina a fost puternicã; lumina slabã nu a avut nici un fel de efect. Primele versiuni
de casetã luminoasã ce simuleazã lumina naturalã pe întreg spectrul de frecvenþe emitea 2500 lux, ceea
ce reprezintã de cinci pânã la zece ori valoarea a ceea ce primesc cei mai mulþi oameni din iluminarea
electricã în mediile lor interioare de lucru.

Scepticii au pus sub semnul întrebãrii dacã acest efect este cu adevãrat real sau dacã aceasta se
datoreazã unui efect de tip placebo. Cu alte cuvinte, este efectul pur ºi simplu o urmare a aºteptãrilor de
ameliorare sau este terapia cu luminã putermincã un antidepresiv adevãrat? La aceastã întrebare au
rãspuns Eastman ºi colegii sãi (1998), care au reuºit sã determine cum cã lumina naturalã de dimineaþa de
6000 lux la 6 a.m., administratã pe o perioadã de 3 sãptãmâni, produce cea mai mare ratã de remisie în
comparaþie cu cea a luminii seara de 6000 lux la 9 p.m., administratã pe o perioadã egalã de timp sau un
placebo administrat la 6 a.m. pentru o aceeaºi perioadã de timp.

Studiile ulterioare au constatat cã eficacitatea terapiei cu luminã depinde nu numai de intensitatea

luminii, ci totodatã ºi de durata de expunere ºi calitatea spectralã (aspectul de culoare în termeni de
caldurã sau rãcealã a luminii; Wirz - Justiþie, 1998; Graw et al., 1998). De exemplu, douã ore de tratament
cu 2500 lux pe zi poate avea un efect antidepresiv echivalent cu cel a 30 de minute pe zi, la 10 000 lux.

Cercetãtorii speculeazã acum cã terapia

cu luminã poate fi eficientã pentru 80% din
suferinzii de SAD, dar sugereazã totodatã cã
intensitatea inadecvatã a luminii ar putea sã
nu fie singura explicaþie pentru SAD. Durata
expunerii la nivelurile de luminã naturalã în
aer liber în diferite anotimpuri a fost propusã
ca ipotezã de factor pentru SAD. Rezultatele
dintr-un studiu realizat de Graw ºi colegii sãi
(1999), descrise în (Figura 4), aratã timpul
petrecut în aer liber pe durata unei sãptãmâni
în timpul verii si în timpul iernii. O diferenþã
micã a fost observatã între persoanele care
suferã de SAD ºi subiecþii de control în timpul
verii, dar o diferenþã semnificativã a fost
observatã în timpul iernii. Suferinzii SAD au
petrecut mult mai puþin timp în aer liber în
timpul iernii (47% din timpul petrecut în vara).
Cu toate cã oamenii sãnãtoºi au avut de
asemenea tendinþa sã-ºi petreacã mai puþin
de timp în aer liber pe durata iernii decât în
varã, ei au petrecut totuºi mai mult timp in aer
liber decat suferinzii de SAD (67% din timpul
petrecut în varã). Se pare cã variaþiile
sezoniere ale timpului petrecut în aer liber
poate fi un factor pentru determinarea SAD, în
plus faþã de intensitatea luminii. Prin urmare,
cu cât expunerea la nivelurile de luminã
naturalã ºi la nivelurile de mare intensitate de
luminã naturalã este mai scazutã, cu atât mai
acutã este SAD.

Fig.4 Timpul petrecut în aer liber pentru controlul pacienþilor

de SAD ºi a subiecþilor sãnãtoºi (Graw et al., Jurnalul de
tulburãri afective 56, 1999)

4
 1

1.4. Stresul ºi anxietatea în legaturã cu lumina naturalã

Cortizolul, cunoscut de asemenea ºi ca "hormonul stresului", este un hormon corticosteroid produs de

cortexul suprarenal. Acesta urmeazã un model diurn cu valori ridicate în timpul zilei ºi scãzute pe timp de
noapte (Hollwich, 1979; Scheer ºi Buijs, 1999). De asemenea, prezintã o variaþie sezonierã, cu mai mulþi
hormoni de stres produºi în varã decât în iarnã (Erikson ºi Kuller, 1983; Kuller ºi Lindsten, 1992).

Nivelurile anormal de ridicate de cortizol cresc tensiunea arterialã ºi nivelul de zahãr din sânge, pot
cauza infertilitate la femei ºi deprimã sistemul imunitar. La niveluri normale, cortizolul este implicat în
metabolizarea glucozei propriu-zise, în reglajul tensiunii sangvine, în eliberarea de insulinã pentru
întreþinerea zahãrului din sânge, precum ºi în funcþionarea sãnãtoasã a sistemului imunitar. Valorile prea
mari sau prea mici de cortizol au fost implicate în numeroase boli, de la depresie, cancer ºi SIDA, la boala
Alzheimer (Sapse, 1997). Corpul nostru are nevoie de cortizol, dar numai în cantitatea potrivitã.

Trezirea este un stimulent puternic pentru secretia de cortizol ºi ea este influenþatã de luminã (Scheer
ºi Buijs, 1999; Leproult et al., 2001). In cazul personalului ce lucreazã la birou in apropierea unor ferestre s-
au constatat niveluri mai ridicate ale cortizolului de dimineaþã în timpul verii, decât în timpul iernii, deoarece
lumina zilei suprimã producþia de melatoninã ºi stimuleazã secreþia de cortizol, fãcându-i pe oameni sã se
simtã mai alerþi ºi mai activi, potrivit unui studiu realizat de Erikson ºi Kuller (1983). Intensitãþile luminii
naturale întâlnite dimineaþa produc niveluri optime de serotoninã pentru a genera o stare de vigilenþã
ridicatã, dar nu stres. Observarea timp de un an a copiilor de ºcoalã de cãtre Kuller ºi Lindsten (1992) a
indicat cã valorile ridicate ale cortizolului în timpul iernii sunt corelate cu ratele scãzute de absenþã din
cauza bolilor. Mai mult decât atât, valorile ridicate ale cortizolului de dimineaþã au fost asociate cu o
inclinaþie spre sociabilitate ºi vigilenþã. Aceste constatãri explicã de ce studenþii cu expuneri
corespunzãtoare la lumina zilei au performanþe mai ridicate decât cei cu expunere mai puþine.

În mod evident, lumina participã la producþia de cortizol, serotoninã ºi melatoninã, trei hormoni
importanþi care afecteazã ceasul nostru intern ºi stãrile de spirit, printre multe alte efecte. Este importantã
menþinerea acestor hormoni într-un bun echilibru. Nivelurile scãzute de serotoninã (hormonul luminei
zilei), împreunã cu un nivel scãzut de noradrenalinã cauzeazã depresia. Secreþia lentã de serotoninã
poate fi de asemenea o cauzã ºi pentru tulburarile emotionale, ale poftei de mâncare, libidoului ºi
somnului, asociate depresiei. Terapia cu luminã, fie ea artificialã sau naturalã, s-a dovedit a fi un
antidepresiv eficient, dar numai atunci când lumina este destul de puternicã. Existã o relaþie proporþionalã
între intensitatea luminii ºi eficienþa terapiei: 10 000 lux a lucrat de trei ori mai repede decât 2500 lux în
atenuarea depresiei de iarnã. Cercetãtorii speculeazã acum cã, prin utilizarea luminii ca agent terapeutic,
80% din suferinzii de SAD pot fi vindecaþi. Studiile, dupã cum am mai amintit, au arãtat de asemenea cã
eficacitatea tratamentului cu luminã depinde nu numai de intensitatea luminoasã, ci ºi de durata de
expunere ºi calitatea spectralã a acesteia. Se poate concluziona cã datoritã numeroaselor sale atribute
pozitive, lumina naturalã este unul dintre cei mai buni agenþi antidepresivi disponibili, mai eficient decât
lumina electricã. Este aproape imposibil de iluminat o clãdire cu luminã de 2500 de lux pe nivel sau chiar 10
000 de lux, care sã combatã depresia. O astfel de iluminare, insã, poate fi realizatã cu luminã naturalã. Într-
o zi însoritã, iluminarea de afarã poate atinge 100 000 lux, iar intr-o zi innorata poate ajunge la 20 000 lux.
Ce este interesant de subliniat pentru arhitecþi este cã ne petrecem majoritatea timpului din viaþã în interior,
din cauza condiþiilor meteorologice ºi a necesitãþilor de muncã. Este, prin urmare, cu atât mai important
pentru arhitecþi sã proiecteze clãdiri care oferã niveluri de iluminare terapeutice, de preferinþã cu luminã
naturalã. Clãdirile ar trebui sã fie concepute nu doar ca locuri pentru adãpost ºi pentru gãzduirea
activitãþilor necesare, ci totodatã ca locuri pentru vindecare.

Soluþiile de iluminare naturala tradiþionale, bazându-se

doar pe ferestre în pereþi - soluþie adoptatã astãzi de cãtre
constructorii celor mai multe cladiri multietajate - sunt
foarte limitate când vine vorba de atenuarea SAD.
Nivelurile ridicate de luminã naturalã pe care oamenii le
necesitã sunt limitate la zona perifericã, care în mod normal
nu depãºeºte o datã ºi jumãtate înãlþimea ferestrei.
Nivelurile de luminã naturalã scad repede pe mãsurã ce
omul se îndepãrteazã de la fereastrã. Alte soluþii mai
inovatoare sunt necesare pentru a aduce niveluri mai
ridicate de luminã naturalã spre zonele centrale ale clãdirii
ºi cãtre zonele în care majoritatea lucrãtorilor se aflã în cea
mai mare parte a zilei. Nivelurile de luminã pot scãdea cu

5
 1

50% sau mai mult prin simpla deplasare pe o micã distanþã de la fereastrã. Desigur, este posibil sã se
completeze nivelurile ridicate de luminã necesare pentru a combate SAD prin utilizarea luminii electrice,
dar cu preocupãri cu privire la epuizarea combustibililor fosili ºi a încãlzirii globale; dar aceastã soluþie s-ar
putea dovedi prea costisitoare. Prin urmare, devine responsabilitatea arhitecþilor sã proiecteze clãdiri în
care lumina zilei sã fie din belºug în întreg spaþiul interior, nu doar la periferie. Aceste niveluri ridicate de
luminã ar trebui sã cadã pe ochii ocupantului, primul receptor în procesul de terapie cu luminã. Arhitecþii ar
trebui sã se preocupe de structurile de mobilier care încurajeazã ocupanþii clãdirii sã se orienteze cu faþa
spre ferestre, în loc de ziduri, pentru a maximiza eficacitatea tratamentului cu luminã.

Lipsa ferestrelor la locul de muncã contribuie la stres (Heerwagen et al., 1995). Un studiu recent
Turkish (Alimoglu ºi Donmez, 2005)a investigat dacã lipsa luminii naturale în locul de lucru poate fi un motiv
al epuizãrii la muncã a asistentelor medicale care, ca grup, prezintã în general un risc crescut pentru stres
si epuizare. Dintr-un eºantion de 141 de asistente medicale de sex feminin dintr-un spital turc, 46,8% au
raportat cã au fost expuse la mai putin de 3 ore de luminã naturalã în timpul unei zile tipice de lucru.
Utilizând Maslach Burnout Inventory (Maslach ºi Jackson, 1996) ºi Work Related Strain Inventory (Revicki
et al., 1991) pentru a mãsura nivelul de epuizare ºi stres, studiul a constatat cã lumina zilei are o legãturã
statisticã indirectã cu epuizarea. Un minim de 3 ore de expunere la lumina de zi pare a reduce stresul ºi
epuizarea; cu toate acestea, studiul nu a precizat ºi în ce mãsurã. Roseman ºi Booker (1995) au constatat
cã erorile medicale printre asistente sunt mai probabile în miezul iernii, decât în perioada de toamnã sau de
varã. Ei au raportat o relaþie strânsã între întunericul în afarã ºi rata de erori medicale; cu toate acestea, a
rãmas neclar dacã cauzele unor astfel de erori sunt psihologice ori sunt legate de stres ºi epuizare.

6
 2

Calitatea spectralã a luminii ºi sãnãtatea

Compoziþia spectralã a luminii se referã la cât de mult din fiecare lungime de undã din spectrul vizibil,
care variazã de la 380 nm la 770 nm, emite o anumitã sursã luminoasã. Figurile 5 ºi 6 oferã o comparaþie
între compoziþia spectralã a unei surse standard fluorescente de luminã „albã”, „rece” ºi cea a luminii
naturale. Calitatea spectralã este un termen complex, care în principal se referã la cât de „caldã” sau „rece”
pare a fi o luminã (temperatura coloratã corelatã a luminii, TCC) ºi trecerea de culoare (indexul de randare
al culorii, IRC) pe care o poate provoca. Scara TCC este o scarã definitoare a culoarii, dezvoltatã de
William Kelvin la sfârºitul anilor 1800. Aceasta indicã nuanþa specificã a unei surse de luminã. IRC se
bazeazã pe o scarã de la 0 la 100, care reprezintã cât de apoape descrie sau reflectã o sursã de luminã
culoarea realã a unui obiect. Ca regulã generalã, cu cât CRI este mai mare, cu atât mai precisã va apãrea
culoarea unui obiect. Deoarece lumina zilei este dinamicã, proprietãþile sale de culoare se modificã. De
exemplu, o zi innoratã ar avea un TCC variind între 8000 ºi 10 000 K, în timp ce un cer senin de nord la
prânz ar avea un TCC variind între 5000 ºi 5500 K. Din punct de vedere al compoziþiei sale spectrale,
lumina zilei conþine 4,6% radiaþii UV, 46,4% luminã vizibilã ºi 49% radiaþii infraroºii.

Fig.5 Distribuþia spectralã a unei lãmpi fluorescente Fig.6 Compoziþia spectralã a luminii naturale
standard cu luminã albã rece

Beneficiile luminii naturale în ceea ce priveºte calitãþile sale spectrale pot fi cel mai bine demonstrate
prin rezultatele cercetãrilor nu doar asupra luminii de zi, ci pe întreg spectrul surselor de iluminat care
încearcã sã imite calitãþile spectrale ale luminii naturale. Se pare cã existã o relaþie între calitatea spectralã
a luminii ºi transformarea vitaminei D în piele. Bunker ºi Harris (1937) au stabilit cã o lungime de undã de
297 nm este cea mai eficientã în tratarea rahitismului. Knudsen ºi Benford (1938) au constatat cã 280 nm
este cea mai eficace în tratarea rahitismului ºi cã lungimile de undã de 265, 289, 302 ºi 312 nm au, de
asemenea, efecte anti-rahitism. Lungimile de undã mai mare de 312 nm nu au însã nici un efect în acest
sens.

Cercetatorii Agenþiei pentru Protecþia Mediului din Statele Unite (EPA) au investigat efectele mutagene
relative (capabile sã provoace mutaþii) ale luminii solare, luminii fluorescente ºi luminii tipice gãlbui de
veiozã asupra ADN-ului de Salmonella typhimurium, o bacterie de laborator adesea folositã pentru
investigaþii preliminare în cercetarea biomedicalã (De Marini et al., 1995). În acest experiment, cercetãtorii
au expus patru tulpini din aceastã bacterie la luminã solarã, luminã „albã rece” fluorescentã ºi luminii gãlbui
de veiozã pentru acelaºi interval de timp. Expunerea radiantã totalã primitã de cãtre fiecare set de culturi a
fost raportatã ca suma expunerilor individuale la raze UV-A (315-400 nm), UV-B (280-315 nm), UV-C (250-
280 nm) ºi restul spectrului vizibil (400-800 nm). În fiecare caz, culturile expuse la soare au primit cea mai
mare cantitate de radiaþie; cu toate acestea, valoarea relativã a expunerii la UV-A ºi UV-B a variat în funcþie
de tipul de luminã. Lumina gãlbuie a avut un raport constant de 2:1 între UV-A ºi UV-B, lumina fluorescentã
albã rece a avut un raport de 10:1, iar lumina solarã, de 50:1.

În comparaþie cu un grup de control iradiat, toate tulpinile expuse au suferit transformãri ale
informaþiilor genetice (ADN). Lumina gãlbuie, care conþine 80% luminã UV, a încurajat mai multe mutaþii
decât lumina solarã sau lumina albã fluorescentã, care nu conþine mai mult de 10% luminã UV. Acest
experiment aratã cã capacitatea de a provoca mutaþii (efecte mutagene) este puternic dependentã atât de
valoarea totalã a radiaþiilor UV conþinute în spectrul de luminã, cât ºi de valoarea relativã a UV-B

7
 1

comparativ cu UV-A în cadrul spectrului de frecvenþe. Aceste rezultate, deºi nu concludente, indicã faptul
cã natura spectrului luminii solare este ceea ce o face un accesoriu unic pentru sãnãtatea umanã.
Majoritatea surselor electrice de luminã nu reproduc spectrul luminii soarelui. Mai mult, compoziþia
spectralã a luminii solare se modificã în funcþie de momentul zilei ºi de sezon. Acest ciclu in permanentã
schimbare ar putea fi motivul central pentru ritmurile circadiane umane, presupunând cã reacþiile chimice
ce determinã sau inhibã vigilenþa sunt iniþiate de nivelurile de UV conþinute în lumina zilei.

8
 B i b l i o g r a f i e

Boubekri, Mohamed, Daylighting, architecture and health : building design strategies, Architectural
Press, 2008

Phillips, Derek, Daylighting: natural light in architecture, Architectural Press, 2004

The Lit Environment, Architectural Press, 2002