 Conf Dr. Ing. N. Ionescu, Prof. Dr. Ing. C.

Doicin – Prognoze si Studii de Fezabilitate curs, anul I, Master, 2017 – 2018, 1

Cap. 1. Prognoză si previziune economică

Capitolul 1
PROGNOZĂ ŞI PREVIZIU NE ECONOMICĂ
1.1. ROLUL ŞI IMPORTANŢA PREVIZIUNII ECONOMICE

Oamenii realizează şi folosesc prognoze tot timpul, atât în timpul serviciului cât şi în viaţa
de zi cu zi. În viata de zi cu zi ei prevăd răspunsuri la diverse întrebari şi iau decizii pe această bază.
Exemple de întrebări uzuale pe care şi le pun sunt “Pot să traversez strada înainte să treacă
maşina?”, “Cât de multă mâncare şi băutură am nevoie pentru petrecerea de diseară?”, “Oare voi
obţine slujaba…?”, “Când trebuie să plec ca să ajung la timp în clasă, la gară, la bancă, la
interviu…?”. Pentru a face aceste previziuni trebuie să avem în vedere două categorii de informaţii:
- Factorii sau condiţiile curente;
- Experienţa noastră în situaţii similare.
Cele doua categorii de informaţii pot avea fiecare înfluenţa mai mare sau mai mică funcţie
de care abordare ni se pare a fi mai relevantă la momentul de timp respectiv.
Previziunile in domeniul afacerilor implică o abordare similară însă in această situaţie se
utilizează metode mai performante pentru a obţine o previziune cât mai exactă. Într-o organizaţie
prognozele constituie elementul de bază pentru realizarea bugetelor şi pentru planificarea
capacităţii, vânzărilor, producţiei, inventarului, personalului, achiziţiilor etc. Prognozele joacă un
rol foarte important în activitatea de planificare deoarece îi ajută pe manageri să anticipeze viitorul
şi să facă planificarea în consecinţă.
Prognozele afectează decizile şi activitaţile în interiorul unei organizatii cum ar fi in:
contabilitate, finanţe, resurse umane, marketing, etc., astfel:
 Contabilitate – estimarea costurilor noilor produse/procese, proiecţia profiturilor,
managementul lichidităţilor.
 Finanţe – Nevoia înlocuirii unor echipamente, nevoia de a estima împrumuturile.
 Resurse umane – activităţile de angajare, inclusiv recrutări, interviuri, training,
plasarea de personal etc.
 Marketing – Stabilirea preţurilor şi a promovării, strategii e–business, strategii
competiţionale.
 Operare/Fabricare – Planificare, încărcări, planificarea inventarului, decizii de
achiziţii, externalizări.
 Proiectarea produselor – Revizuirea caracteristiciolor curente, proiectarea unor noi
produse.
În majoritatea acestor cazuri, deciziile luate într-un domeniu au consecinţe pentru celelalte
domenii. De aceea este nevoie de coordonarea acţiunilor managerilor în aceste domenii. De
exemplu, deciziile de marketing privind preţurile şi promovare vor afecta cererea care poate genera
noi cerinţe privind fabricarea.
Exista doua utilizări principale ale prognozelor;
- De a ajuta managerii să planifice sistemul;
- De a ajuta managerii să planifice utilizarea sistemului.
Planificarea sistemului implică în general planuri pe termen lung cu privire la produse
materiale şi servicii, facilităţi şi echipamente necesare, locaţie, etc.
Planificarea utilizării sistemului se referă la o planificare pe termen scurt şi mediu şi
include, de exemplu, planificarea inventarului, planificarea producţiei, planificarea bugetului.
  Conf Dr. Ing. N. Ionescu, Prof. Dr. Ing. C. Doicin – Prognoze si Studii de Fezabilitate curs, anul I, Master, 2017 – 2018, 2
Cap. 1. Prognoză si previziune economică

Prognozele sunt folosite atât pentru estimarea cererii cât şi pentru estimarea profiturilor,
veniturilor, costurilor, modificării productivităţii, preţurilor, disponibilităţilor de energie şi materii
prime, ratelor dobânzilor, modificărilor indicatorilor economici (PIB, inflaţie, împrumuturi
guvernamentale) acţiunilor şi obligaţiunilor etc..
In ciuda faptului ca se folosesc calculatoare şi modele matematice sofisticate, prognoza nu
este o ştiinţa exactă. Mai degrabă prognoza de succes necesită o imbinare intre artă şi stiintă, în care
experienţa, judecata şi expertiza tehnică, combinate şi cu puţin noroc, joacă un rol foarte important.
În economia modernă conducerea proceselor economice implică o serie de dificultăţi
datorate volumului foarte mare de informaţii care trebuie prelucrate şi a complexităţii problemelor
decizionale care trebuie rezolvate într-un timp relativ scurt. Din aceste cauze, în prezent, nu mai
poate fi concepută conducerea unei organizaţii doar pe baza intuiţiei echipei de management, făra
tehnici si metode ştiinţifice de prognoză şi fară tehnică de calcul moderna. Organizaţiile trebuie să
culeagă, să stocheze şi să prelucreze foarte multe informaţii interne şi externe pe baza cărora trebuie
să ia decizii şi să stabilească acţiuni bine fundamentate care să asigure eficienţă economică maxima.
Pe parcursul realizării acţiunilor prestabilite se impune o permanentă urmarire a rezultatelor
obţinute, compararea acestora cu rezultatele anticipate iniţial în cadrul prognozelor si adaptarea in
consecinţă a deciziilor.
Întârzierea în adoptarea deciziilor poate avea consecinţe importante dintre care cele mai
grave se consideră a fi:
 Blocaje în procesul economic;
 Pierderea parţială a cotei de piaţă, în cazul existenţei unor concurenţi interni şi/sau
externi care au reuşit să fie mai “operativi” în decizie şi în acţiune.
Pe baza celor prezentate se poate stabili ca managementul performant necesită mijloace
moderne de transmitere şi stocare a informaţiilor, precum şi echipamente adecvate de lucru, care să
permită rezolvarea modelelor matematice asociate prognozelor şi fundamentarea deciziei.
Se consideră [Bal90] că prognoza ca ştiinţa a luat naştere în anii ’50 în timpul “războiului
rece” când în cele mai importante state ale celor două blocuri militare (NATO şi Tratatul de la
Varşovia) a apărut necesitatea de a “ghici” cum evoluează tehnica militară a părţii adverse, în
condiţiile unor informaţii sărace şi incerte, pentru a lua măsuri in consecinţă. Metodologia
dezvoltată de către serviciile secrete a devenit publică în anii ’60 în perioada de destindere
înregistrată pe plan mondial. Transferul tehnicilor de prognoză către societatea civila o datorăm
profesorului universitar austriac E. Jantsch. Tehnicile au fost apoi preluate şi dezvoltate de către
numeroşi alti specialişti şi aplicate în diverse domenii.
În economia moderna este vehiculat, analizat şi prelucrat un volum foarte mare de
informaţii. În figura 1.1 se prezintă o schemă generală a informaţiilor primite de către conducerea
unei organizaţii din partea mediului de afaceri.
Din schema prezentată in figura 1.1 se poate observa rolul foarte important al concurenţei,
care apare în cazul în care societatea comercială nu deţine monopolul producţiei. Cota de piaţă a
unei organizaţii depinde de caracteristicile produselor pe care le realizează (calitate, preţ,
durabilitate, etc.), dar şi de performanţele atinse de firmele concurente din ţară sau din străinătate.
Firmele cu care organizaţia considerată concurează, nu furnizează acesteia informaţii privind
intenţiile pe care le are în viitor. Este totuşi posibil ca, prin intermediul unor mecanisme (bancă,
bursă etc) societatea comercială să poată intra în posesia unor informaţii cu privire la firmele
concurente. De exemplu [Sto06], dacă o firmă solicită unei bănci un credit pentru o investiţie într-o
fabrică de detergenţi, poate afla că este prima care măreşte capacitatea de producţie în acest
domeniu, sau că o firmă concurentă deja a obţinut credit în acelaşi scop. Dacă nu există suficient
timp pentru completarea informaţiilor, decizia este adoptată în condiţii de informaţie incompletă.
  Conf Dr. Ing. N. Ionescu, Prof. Dr. Ing. C. Doicin – Prognoze si Studii de Fezabilitate curs, anul I, Master, 2017 – 2018, 3
Cap. 1. Prognoză si previziune economică

De asemenea, bursa oferă agenţilor economici o serie de informaţii utile procesului de

conducere, dar incomplete şi imprecise. Aceste informaţii se referă în general la nivelul
cererii/ofertei şi al preţurilor la diferite produse.
Din cele prezentate rezultă că în conducerea microeconomică se operează atât cu informaţii
complete cât şi cu informaţii incomplete (vagi). Privite din punctul de vedere al preciziei şi
certitudinii, informaţiile pot fi exacte (deterministe) sau probabiliste (mărimi aleatoare).

Firme din tara sau Piata resurselor

din exterior (mat. prime, materiale,
Piata energie, semifabricate) Piata
Concu- Coope-
rente rante consumului

Piata de Conducerea Sectii productie

capital societatii
SB comerciale
ME

SA
Procese de negociere

Baza de Stiinta, Institute de

cunostinte, cercetari
Tehnologii, Legislatie, decrete,
Brevete, ordonante, instructiuni
Inventii

Fig. 1.1. Mediul de afaceri al unei societăţi comerciale [Sto06]; SB = sistemul bancar; SA = sistemul de
asigurări; ME = mediul ecologic

În funcţie de caracterul informaţiei, previziunile se pot elabora în patru mari situaţii,

respectiv:
 În condiţii de certitudine;
 În condiţii de risc;
 În condiţii de incertitudine;
 În condiţiile apariţiei combinate a informaţiilor incomplete (vagi) şi a informaţiilor
probabilistice (aleatoare), fapt ce conduce la un caracter hibrid al mărimilor cu care
trebuie să opereze managerii
Ultima situaţie apare, în special, în procesele de negociere (pentru stabilirea preţurilor,
salariilor, încheierea contractelor, licitaţia unor resurse deficitare, etc.).
Previziunile se pot elabora în diverse ipoteze, dintre care, cele mai importante sunt
următoarele:
 Ipoteza în care organizaţia nu intervine activ în desfăşurarea unor evenimente externe.
Această ipoteză are de cele mai multe ori drept corolar posibilitatea extrapolării evoluţiei
fenomenelor din perioada analizată.
  Conf Dr. Ing. N. Ionescu, Prof. Dr. Ing. C. Doicin – Prognoze si Studii de Fezabilitate curs, anul I, Master, 2017 – 2018, 4
Cap. 1. Prognoză si previziune economică

 Ipoteza în care organizaţia intervine activ cel puţin parţial asupra unor evenimente
externe. În acest caz, extrapolarea evoluţiei din perioada observată este eronată. De
exemplu, dacă în perioada analizată s-a constatat că volumul cererii a fost limitat de masa
monetară disponibilă pe piaţă (solvabilitatea consumatorilor), şi dacă situaţia financiară a
societăţii este suficient de bună, atunci s-ar putea prevede unele credite care să fie acordate
unor firme beneficiare cu care colaborarea s-a desfăşurat în bune condiţii în ultimii ani. În
această situaţie va creşte solvabilitatea firmelor beneficiare, ceea ce va determina un surplus
de cerere. În condiţii de monopol, acest surplus de cerere va reveni organizaţiei pe care o
analizăm. În condiţii de concurenţă, din surplus s-ar putea să revină organizaţiei analizate
numai o parte. Dacă însă creditul este acordat cu condiţia ca, firma beneficiară să încheie
contracte numai cu firma analizată, atunci acestei revine întregul surplus de cerere.
Reiese că, de cele mai multe ori, o previziune este de forma:”Dacă.........atunci........” sau mai
complet formulat: “Dacă (condiţie), atunci (previziune).”

1.2. CONCEPTE ŞI TERMINOLOGIE

Principalele concepte privind previziunea sunt asociate uneia dintre cele mai importante
funcţii ale managementului unei organizaţii, şi anume prevederea. Aceste concepte sunt definite în
diverse lucrări de specialitate din din diferite puncte de vedere, dintre care cele mai importante se
prezintă in continuare.
În cazul cel mai general, prognoza poate fi definită ca fiind “evaluarea probabilă, stabilită
în mod ştiinţific, a evoluţiei calitative şi cantitative a unui domeniu într-un interval de timp (numit
orizontul prognozei) şi stabilirea evoluţiilor şi stărilor posibile ale domeniului precum şi
probabilităţile asociate lor, cu scopul de a face faţă în mod inteligent şi eficient schimbărilor
existente şi a celor previzibile, de a permite aprecierea consecinţelor de viitor ale deciziilor luate în
prezent” [Bal95]. Această definiţie generală poate fi particularizată pentru cazurile prognozei
economice, prognozei tehnologice şi prognozei sociale, pentru a ne referi la doar la trei categorii de
prognoze care prezintă interes pentru prezentul curs.
Alte lucrări [Sto06, And06] arată că, în general, a prevedea înseamnă a prefigura
evenimente viitoare şi structurează principalele concepte legate de previziune astfel:
 Prognoza – este o afirmaţie probabilistă asupra viitorului, cu grad de certitudine ridicat;
 Prezicerea – este o afirmaţie referitoare la viitor, cu caracter determinist (grad de certitudine
absolut);
 Anticipaţia – este un model de viitor posibil, construit în mod logic, al cărui grad de
certitudine nu a fost încă stabilit.
Conform DEX distingem următoarele concepte privind prognoza şi previziunea:
 Prognoză – Prevedere a desfăşurării în timp a unui fenomen, a unui proces etc., bazată pe
studiul împrejurărilor care îi determină apariţia şi evoluţia; prevedere a valorilor pe care le
vor lua în viitor unele marimi din prezent;
 Previziune – Facultatea, posibilitatea de a prevedea apariţia sau evoluţia evenimentelor
viitoare din analiza anumitor date cunoscute în prezent. Enunţare a unei judecăţi, a unei
teorii care se bazează pe previziune; ceea ce prevede cineva.
 A prezice – a spune, a anunţa din timp ce se va întâmpla, orientându-se după anumite
indicaţii prezente, după intuiţie, raţionament etc.
 Prezicere – acţiunea de a prezice şi rezultatele ei; ceea ce prezice cineva.
  Conf Dr. Ing. N. Ionescu, Prof. Dr. Ing. C. Doicin – Prognoze si Studii de Fezabilitate curs, anul I, Master, 2017 – 2018, 5
Cap. 1. Prognoză si previziune economică

 A prevedea (prevedere = faptul de a prevedea) – a deduce (din fapte care precede) evoluţia
viitoare a evenimentelor; a avea intuiţia celor ce urmează să se întâmple; a întrezări, a
presimti.
 Predicţie – prevestire;
 A prevesti – a anunţa, a vesti apariţia în viitor a unor evenimente, fenomene etc.;
 A anticipa – a face sau a spune ceva înainte de o dată (fixată) sau înaintea timpului
convenit;
 Anticipaţie (anticipare, anticipaţiune) – acţiunea de a anticipa.
De asemenea, în literatura de specialitate sunt prezentaţi numeroşi alţi termeni ca:
perspectivă, prospectivă, viziune, prefigurare etc., care prezintă de fapt previziuni pe termen lung şi
cu grad de încredere redus.
Indiferent de noţiunile care se folosesc (previziune, prognoză, planificare, programare,
predicţie, proiecţie, prospectivă, prognostic etc.)1, scopul demersului este să limiteze nesiguranţa,
să limiteze efectul apariţiei unor factori neprevăzuţi. Nesiguranţa în activitate şi, îndeosebi, în actul
decizional, este urmarea de cele mai multe ori a lipsei unor informaţii-cheie, sau chiar a „copleşirii”
decidentului cu o mare „masă” de informaţii, nestructurate, nesigure, confuze, imprecise etc. Noile
mutaţii ale desfăşurării actului “proactiv” de conducere, îndreptate către eficienţă şi responsabilitate
crescute, aduc cu ele riscuri mai mari şi/sau deschid oportunităţi care pot plasa organizaţia în zona
creşterii, stagnării sau chiar a încetării existenţei.
Previziunea este o metodă sistematică de obţinere a unei estimări 2 [Hin09] a valorii viitoare
a unei variabile şi se bazează, de obicei, pe analiza unei colecţii de observaţii privind
comportamentul trecut al fenomenului/procesului/organizaţiei studiate. Previziunea constă în
ansamblul proceselor prin intermediul cărora se determină obiectivele organizaţiei şi a
componentelor sale, se formulează modalităţile de acţiune în vederea realizării acestora şi se alocă
resursele necesare.
Comisia Economică ONU pentru Europa defineşte prognoza ca „evaluarea probabilă,
stabilită în mod ştiinţific, a evoluţiei cantitative şi calitative a unui fenomen într-un interval de timp
viitor denumit orizontul prognozei. Prognoza se reprezintă ca rezultat al unor cercetări care
urmăresc să stabilească evoluţiile, stările posibile şi probabilităţile asociate acestora într-un viitor
stabilit care constituie orizontul prognozei.
Finalul activităţii de previziune se concretizează în stabilirea priorităţilor (a şti ce trebuie să
faci mai întâi?/ ce se cere acum?... este esenţial în activitatea managerială la orice nivel).
Priorităţile pot fi determinate de:
 Urgenţă: timpul în care trebuie dat răspunsul;
 Prioritate: în cadrul unor acţiuni legate logic într-un lanţ continuu;
 Tendinţa de variaţie: cele cu variaţie rapidă faţă de cele cu variaţie lentă, având în vedere şi
volumul de variaţie;
 Importanţă: în cadrul unui şir lung de acţiuni importanţa subiectivă nu trebuie să dicteze.

1 Previziunea este folosită mai ales în situaţii particulare; prognosticarea accentuează aspectele cantitative; predicţia
presupune o evoluţie strict determinată; proiecţia (în viziune cantitativă) construieşte varianta ce rezultă dintr-o simplă
proiectare în viitor a stării prezente, prin conservarea mecanică a tendinţelor şi a structurii actuale.
2
Estimaţia este rezultatul unei estimări, concretizat, în statistică, într-o valoare numerică (numită estimatie punctuală)
sau în două valori formând un interval (numit interval de încredere). Statistica inductivă poate calcula, în anumite
circumstanţe, si un al treilea număr care exprimă gradul (nivelul, coeficientul) de încredere asociat intervalului respectiv
şi care are un sens experimental foarte concret; poate avea uneori si sensul de estimare.
  Conf Dr. Ing. N. Ionescu, Prof. Dr. Ing. C. Doicin – Prognoze si Studii de Fezabilitate curs, anul I, Master, 2017 – 2018, 6
Cap. 1. Prognoză si previziune economică

Tehnica de previziune cuprinde un ansamblu de procedee de anticipare a viitorului unei

organizaţii publice sau private sau a structurilor ei privind modul concret de abordare a proceselor şi
fenomenelor. Pentru ca rezultatele previziunilor să satisfacă exigenţele practice este necesară
respectarea anumitor cerinţe în metodologia de previziune:
 Calitatea previziunilor depinde hotărâtor de cunoaşterea temeinică a realităţii;
 Necesitatea folosirii unei metodologii complexe de previziune (o gamă cât mai largă de
metode şi tehnici);
 Necesitatea folosirii pe o scară tot mai largă a instrumentarului oferit de metodele statistico-
matematice moderne, fapt ce permite obţinerea mai multor variante de soluţii.
Pentru a putea înţelege, caracteriza şi sintetiza mai bine datele colectate şi abstractizate se pot
utiliza diferite tehnici de analiză. Cele mai relevante sunt analiza agregată (care caută grupări,
variabile caracteristice şi tendinţe care să caracterizeze toate datele) şi analiza de caz (care se
preocupă cu găsirea de cazuri tipice sau neobişnuite pentru descriere).
Primul tip de analiză, cea agregată, apelează la tehnici statistico-matematice pentru a
determina o serie de indicatori (medie, dispersie, covarianţă etc.) cu ajutorul cărora se pot
caracteriza datele observate, se pot deduce cauzele unor fenomene, se stabilesc legături între diferite
caracteristici sau se poate verifica dacă diferenţele dintre grupe sunt semnificative. Deşi tehnicile
statistice adaugă mai multă precizie, încredere şi un ajutor substanţial în sistematizarea analizei, nu
întotdeauna duc la concluzii relevante la nivelul datelor agregate.
Analiza de caz constă în obţinerea din datele investigate a unor cazuri sau exemple, care se
pot asocia, fie unor cazuri obişnuite sau extraordinare, fie unor întâmplări sau evenimente
neaşteptate sau critice. Dacă sunt bine selectate, cazurile ajută la înţelegerea unor situaţii sau a unor
evenimente deosebite înainte de a se produce, conducerea superioară fiind interesată în a obţine
rapid o „vedere” generală pe baza unui caz bine selectat, iar conducerea tehnică, de detaliile tehnice
şi de dificultăţile unor evenimente deosebite.
Ca o concluzie parţială, analiza agregată se recomandă în situaţiile în care precizia este
importantă şi realizabilă, iar analiza de caz în situaţiile urgente şi dacă există indicii sigure că se
vor produce evenimente deosebite.
O problema foarte importantă o constituie raportul dintre prognoza tehnologică, prognoza
economică şi prognoza socială.
Astfel, prognoza economică (cea care se ocupă de evoluţia unei economii – sectorială,
naţională sau mondială) nu se poate realiza decât pe baza rezultatelor pe care i le oferă prognoza
tehnologică. La rândul său, prognoza socială (având ca obiect evoluţia societăţii în ansamblul său)
se poate realiza doar pe baza rezultatelor prognozelor economice. Întreg sistemul este caracterizat
de feedback, în sensul că o anumită evoluţie socială va avea o mare influenţă asupra evoluţiei
tehnologice. În fig. 1.2 se prezintă modul de interacţiune între prognoze şi schimbările tehnologice,
după H. Eto şi K. Matsui [Bal95].
 Conf Dr. Ing. N. Ionescu, Prof. Dr. Ing. C. Doicin – Prognoze si Studii de Fezabilitate curs, anul I, Master, 2017 – 2018, 7
Cap. 1. Prognoză si previziune economică

Fig. 1.2. Corelaţia dintre prognoze şi evoluţia tehnologică

Fig. 4.1. Relația dintre prognoza tehnologică, prognoza economică şi prognoza socială
  Conf Dr. Ing. N. Ionescu, Prof. Dr. Ing. C. Doicin – Prognoze si Studii de Fezabilitate curs, anul I, Master, 2017 – 2018, 8
Cap. 1. Prognoză si previziune economică

Un concept utilizat pentru urmărirea şi transpunerea în practică a unui anumit obiectiv este
planificarea. Principalul instrument cu care se lucrează în cadrul planificării este planul care este
caracterizat de un anumit grad de încredere. În literatura de specialitate problema gradului de
încredere a unui plan este prezentată nuanţat: în timp ce unii autori consideră că gradul de încredere
care trebuie acordat planului ar trebui să fie absolut, alţi autori consideră că în diferite etape ale
elaborării planului, gradul de încredere al posibilităţilor de realizare a acestuia este mai slab iar pe
măsură ce planul se fundamentează acest grad de încredere creşte. În cursul realizării planului, ca
urmare a actualizărilor periodice (anuale, trimestriale, lunare etc.) devine posibil un grad de
îndeplinire care să tindă către certitudine.
Prognozele si planurile constituie principalele lucrări de gestiune previzională care se
realizează în faza strategică.
În literatura de specialitate occidentală se foloseşte conceptul “planning” prin care se
înţelege un “plan” flexibil, fără un grad de încredere absolut care poate fi considerat ca fiind
apropiat de prognoză.
Unul dintre conceptele legate de prevedere, acceptat de majoritatea autorilor ca având un
grad de încredere care tinde către certitudine, este programarea operativă a producţiei. Între plan şi
programarea operativă a producţiei există o strânsă legătură deoarece, din punct de vedere al
modelării matematice, variabilele de ieşire ale planului constituie variabile de intrare ale
programării operative a producţiei.
Prognozele stabilesc strategiile de dezvoltare a activităţii societăţilor comerciale pe un
orizont mare de timp constând în esenţă în a gândi viitorul într-un mod sistematic şi a adopta
deciziile pe această bază. Ele au ca scop estimarea evoluţiilor probabile, a tendinţelor durabile
conturate împreună cu implicaţiile în perspectivă ale acestora; identificarea variantelor posibile, cu
avantajele şi dezavantajele aferente şi a instrumentelor de intervenţie pentru corectarea eventualelor
abateri de la traiectoriile anticipate preferabile;
După orizontul de prognoză distingem prognoze pe termen lung (10-25 ani), pe termen
mediu (5-10 ani), şi pe termen scurt (2-5 ani).
Planurile detaliază obiectivele cuprinse în prognoze, evidenţiind resursele necesare atingerii
obiectivelor şi modalităţile de armonizare a obiectivelor cu resursele.
Principalele deosebiri între prognoză, plan şi programarea operativă a producţiei pot fi
sintetizate, în funcţie de orizontul de timp, scop, destinaţie şi metode de elaborare, astfel:
- Planul se referă la întreaga firmă iar programarea operativă a producţiei are ca obiect secţia,
atelierul, până la locul de muncă.
- Planul se referă la perioade de timp mai mari (un an, doi ani, un trimestru) în timp ce
programarea operativă utilizează unităţi de timp mai mici: luni, decade, săptămâni, zile,
schimburi, ore.
- Prognozele au un caracter preliminar, de variante, orizontul lor nu se limitează la cel de plan
permiţând corelarea obiectivelor prezente cu cele viitoare;
- Prognozele stau la baza fundamentării deciziilor de plan orientând activitatea de planificare
în stabilirea liniei de acţiune pe termen lung;
- Metodele şi tehnicile de prognoză diferă de cele de planificare. Accentul nu cade pe o
dimensiune riguroasă a factorilor de producţie şi a rezultatelor economice, ci pe evidenţa
tendinţelor şi a factorilor generatori de schimbări;
  Conf Dr. Ing. N. Ionescu, Prof. Dr. Ing. C. Doicin – Prognoze si Studii de Fezabilitate curs, anul I, Master, 2017 – 2018, 9
Cap. 1. Prognoză si previziune economică

- Numărul indicatorilor analizaţi este mult mai mic la prognoze, iar corelaţia mai slab
conturată;
- Între programele operative pe mai multe perioade de timp (de ex. programele lunare) şi
planul care utilizează unitatea de timp imediat superioară (trimestrul) trebuie să existe o
relaţie de echilibru. Astfel, suma producţiei programelor operative pe trei luni consecutive
ale trimestrului, trebuie să fie egală cu producţia planificată în acel trimestru;
- Precizia programării operative a producţiei este asigurată prin actualizări la intervale mult
mai scurte decât planul sau prognozele (de exemplu actualizări zilnice sau chiar la fiecare
schimb de muncă).
- Planurile operative defalcă obiectivele cuprinse în planuri pe orizonturi mai mici de timp
(decadă, săptămână, schimb). Acestea evidenţiază obiectivele, resursele necesare, termenele
de realizare, modalităţile de realizare, calitatea produselor şi eficienţa activităţii. Programele
operative se desfăşoare în spaţiu, pe ateliere, secţii şi locuri înguste.

La baza elaborării lucrărilor de gestiune previzională stau următoarele principii:

1. Principiul continuităţii – fenomenele la nivel microeconomic sunt strâns înlănţuite în toate
secvenţele componente (o secvenţă determină secvenţa următoare).
2. Principiul observării condiţiilor existente – nici o previziune nu se poate elabora făcându-se
abstracţie de nivelul atins la momentul efectuării prognozei.
3. Principiul extrapolării – viitorul reprezintă prelungirea evoluţiei trecute prin prezent.
Raportul dintre planificare şi previziune
Opiniile specialiştilor relative la interacţiunea dintre cele două concepte sunt diverse,
insistându-se asupra ideii că planificarea reprezintă conceperea unui viitor dorit în funcţie de
mijloacele disponibile, fiind un proces şi nu un act. În continuare vor fi prezentate diferite puncte de
vedere privind raportul dintre planificare şi previziune.
P. Drucker, “Management strategic”, Ed. Teora, Bucureşti, 2001: “Planificarea este un
proces continuu care nu conţine decizii viitoare, ci consecinţele viitoare ale deciziilor prezente”.
Întrebarea la care răspunde planificarea este: nu ce va trebui să fac mâine, ci ce trebuie să fac azi
pentru a permite înfruntarea incertitudinii de mâine. În concluzie, nu este vorba de a şti ce se va
întâmpla în viitor, ci de a determina elementele viitorului care trebuie să intervină în luarea
poziţiilor şi acţiunilor prezente.
M. Gervais, “Controle de gestion et planification d’enterprise” , Ed. Economică, Paris, 1988:
“Planificarea este un proces sistematic şi continuu de pregătire a viitorului unei întreprinderi
cuprinzând:
 o previziune a evoluţiei conjuncturii;
 o evaluare a resurselor şi mijloacelor;
 voinţa de acţiune (obiective şi strategii adoptate);
 implementarea soluţiei adoptate şi controlul realizării ei”
Conform lui Gervais planificarea diferă de previziune: aceasta cuprinde pe lângă
previziune, voinţa de acţiune pentru a găsi cele mai avantajoase posibilităţi pe care le relevă viitorul
şi a schimba la nevoie acest viitor. Rezultă că, planificarea nu conduce la a decide în viitor,
deciziile sunt în prezent; ea nu permite eliminarea riscului, ci doar evidenţierea naturii şi
importanţei lui.
În funcţie de gradul de satisfactie se pot distinge trei categorii de planuri [Sto06]:
 Plan satisfăcător – se recomandă societăţilor comerciale care urmăresc supravieţuirea;
satisface obiectivele uşor de atins care sunt o prelungire a tendinţelor din trecut.
  Conf Dr. Ing. N. Ionescu, Prof. Dr. Ing. C. Doicin – Prognoze si Studii de Fezabilitate curs, anul I, Master, 2017 – 2018, 10
Cap. 1. Prognoză si previziune economică

 Plan optim – corespunde cercetării sistematice a obiectivelor care optimizează deciziile.

 Plan adaptiv (simplu) – acordă un rol esenţial procesului elaborării planului.
În funcţie de certitudine planificarea poate fi împărţită în trei mari categorii:
a. Planificare certă – rezultă planificare angajată;
b. Planificare incertă – se elaborează un plan pentru fiecare eventualitate, pentru explorarea
tuturor variantelor posibile oferite de viitor;
c. Planificare ignorantă – se elaborează planuri flexibile corelate cu o organizare simplă în
vederea adoptării rapide a acestora la evoluţia proceselor.
În fig. 1.3 sunt prezentate etapele previziunii precum si modul de intercorelare între
previziune şi programarea operativă a producţiei
Obtinerea informatiilor
Date Interviuri Obiective
statistice Anchete Scopuri
Restrictii

Stocarea informatiilor
primare Fundamentarea deciziilor
de conducere

Prelucrarea informatiilor:
Obtinerea unor informatii
Previziuni pe termen lung
agregate

Stocarea informatiilor
Previziuni pe termen mediu
agregate

Previziuni pe termen scurt

Programarea operativa a
productiei

Urmarirea realizarii previziunilor si programelor operative

Fig. 1.3. Etape ale previziunii [Sto06]

1.3. PARADOXUL PREVIZIUNII

În literatura de specialitate o serie de autori susţin “imposibilitateai verificării previziunilor”,

problemă cunoscută sub denumirea de “paradoxul previziunii”. Pe de altă parte, alţi autori susţin că
exista posibilităţi de verificare a previziunilor dar acestea depind foarte mult de competenţele
managerilor şi de experienţa firmelor de consultanţa care pot mari precizia previziunii şi pot elimina
parţial paradoxul previziunii.
Pentru a explica paradoxul previziunii se notează simbolic, cu C, condiţiile/ipotezele în care
s-a elaborat previziunea şi prin P nivelul/nivelurile de realizare a previziunii (care poate fi un scalar
sau, de cele mai multe ori un vector). În fig. 1.4 [Sto06] sunt evidenţiate atât informaţiile primare şi
agregate care stau iniţial la baza elaborării previziunilor, cât şi informaţiile actualizate obţinute la
baza elaborării previziunilor, cât şi informaţiile actualizate obţinute în etapa de urmărire. Situatia
ideala este aceea în care atât condiţiile C cât şi previziunile P sunt realizate conform fundamentării
iniţiale. În acest caz atunci s-ar confirma faptul că modelele şi metodele utilizate au fost corecte. În
realitate, de cele mai multe ori, condiţiile realizate sunt C’, diferite de condiţiile C luate in
  Conf Dr. Ing. N. Ionescu, Prof. Dr. Ing. C. Doicin – Prognoze si Studii de Fezabilitate curs, anul I, Master, 2017 – 2018, 11
Cap. 1. Prognoză si previziune economică

considerare. În aceste condiţii nivelul de realizare a previziune va fi P’, adică alta decât cea
concepută iniţial. Deci, dacă P’≠P se poate trage concluzia că previziunea este greşită?
Raspunsul la această întrebare nu poate fi DA sau NU ci trebuie nuanţat în funcţie de cât de
apropiat este P de P’. Dacă condiţiile iniţiale de apropie foarte mult de cele existente efectiv (CC’)
şi dacă organizaţia nu este pusă într-o situaţie critică, în care abateri mici faţă de condiţiile iniţiale C
ar putea duce la variaţii catastrofice ale nivelului previziunii P, ar trebui ca şi PP’. Deci, dacă
CC’ şi PP’ nu se poate face nici o afirmaţie privind corectitudinea previziunii elaborate, deci
metodele aplicate nu pot fi încă validate. Referitor la această problema se prezintă în literatura de
specialitate [Sto06, And06] o clasificare a procedurilor, în patru grupe (tipuri), astfel:
I. Proceduri care au fost aplicate în previziune şi au fost validate (bune, acceptabile);
II. Proceduri care în urma aplicării au fost invalidate (au rezultat abateri între P şi P’
inadmisibil de mari);
III. Proceduri care au fost aplicate, dar nu pot fi apreciate nici ca bune, nici ca slabe;
IV. Proceduri de previziune încă netestate.
Din statistica aplicării procedurilor de previziune rezultă o pondere foarte mare o au
procedurile din grupele IV şi III, iar cele din grupele I şi II au o pondere mai mică. Aceasta a făcut
ca unii autori să proclame imposibilitatea verificării previziunilor. Totuşi prin extinderea aplicării
diverselor proceduri de previziune şi mai ales prin adoptarea unor măsuri care să asigure realizarea
unor condiţii CC’, se poate ca actuala concluzie a “imposibilităţii verificării previziunilor” să fie
revizuită.
 Conf Dr. Ing. N. Ionescu, Prof. Dr. Ing. C. Doicin – Prognoze si Studii de Fezabilitate curs, anul I, Master, 2017 – 2018, 12
Cap. 1. Prognoză si previziune economică

Utilizarea unor
PROCEDURI
proceduri de
CUNOSCUTE
elaborare a previziunii

3
Adoptarea masurilor
cuprinse in previziune

Urmarirea evolutiei
fenomenelor reale

DA
C=C' NU

P=P' NU CC' DA 1
DA
1 NU

Portofoliu de metode
S-a validat
DA PP'
previziunea care nu pot fi inca
apreciate (Tipul III)
NU
2
Invalidarea
previziunii
(Tipul II)

Proceduri de
reviziune slabe

Imbunatatirea procedurilor
de previziune

Fig. 1.4. Schema logică a paradoxului previziunii [Sto06]