Sunteți pe pagina 1din 2

Versuri Mihai Eminescu - Floare albastră

- Iar te-ai cufundat în stele


Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţii mele.

În zadar râuri în soare


Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile asire
Şi întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare -
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!

Astfel zise mititica,


Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

- Hai în codrul cu verdeaţă,


Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.

Acolo-n ochi de pădure,


Lângă balta cea senină
Şi sub trestia cea lină
Vom şedea în foi de mure.

Şi mi-i spune-atunci poveşti


Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romaniţă
Voi cerca de mă iubeşti.

Şi de-a soarelui căldură


Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ţi astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie -
Ş-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivit


Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ţinea de subsuoară,
Te-oi ţinea de după gât.

Pe cărare-n bolţi de frunze,


Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Şi sosind l-al porţii prag,


Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?

Înc-o gură - şi dispare...


Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!

S-ar putea să vă placă și

  • Clima Europei
    Clima Europei
    Document3 pagini
    Clima Europei
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Ţarile Vecine ROMANIEI
    Ţarile Vecine ROMANIEI
    Document8 pagini
    Ţarile Vecine ROMANIEI
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Populația Europei
    Populația Europei
    Document6 pagini
    Populația Europei
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Curburii
    Curburii
    Document2 pagini
    Curburii
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • POPULAŢIA ROMÂNIEIi
    POPULAŢIA ROMÂNIEIi
    Document6 pagini
    POPULAŢIA ROMÂNIEIi
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Clima României
    Clima României
    Document3 pagini
    Clima României
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Geogra Fara Prof Militar
    Geogra Fara Prof Militar
    Document4 pagini
    Geogra Fara Prof Militar
    simodino
    Încă nu există evaluări
  • Moldovei
    Moldovei
    Document2 pagini
    Moldovei
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Curburii
    Curburii
    Document2 pagini
    Curburii
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Getici
    Getici
    Document2 pagini
    Getici
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Getici
    Getici
    Document2 pagini
    Getici
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Godeanu
    Godeanu
    Document2 pagini
    Godeanu
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Fagaras
    Fagaras
    Document2 pagini
    Fagaras
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Carpaţii Moldo Transilvani
    Carpaţii Moldo Transilvani
    Document2 pagini
    Carpaţii Moldo Transilvani
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Getici
    Getici
    Document2 pagini
    Getici
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Carpatii M Si B
    Carpatii M Si B
    Document2 pagini
    Carpatii M Si B
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Parang
    Parang
    Document2 pagini
    Parang
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Curburii
    Curburii
    Document2 pagini
    Curburii
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • 28-Bar Emoke-Proiect - Activ - Integrata PDF
    28-Bar Emoke-Proiect - Activ - Integrata PDF
    Document5 pagini
    28-Bar Emoke-Proiect - Activ - Integrata PDF
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Poiana Rusca
    Poiana Rusca
    Document2 pagini
    Poiana Rusca
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Godeanu
    Godeanu
    Document2 pagini
    Godeanu
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Fagaras
    Fagaras
    Document2 pagini
    Fagaras
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Bucegi
    Bucegi
    Document2 pagini
    Bucegi
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Moldovei
    Moldovei
    Document2 pagini
    Moldovei
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • EN IV 2017 Limba Romana Test 1 PDF
    EN IV 2017 Limba Romana Test 1 PDF
    Document10 pagini
    EN IV 2017 Limba Romana Test 1 PDF
    georgescu violeta
    Încă nu există evaluări
  • Scrisoare
    Scrisoare
    Document1 pagină
    Scrisoare
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Apuseni
    Apuseni
    Document2 pagini
    Apuseni
    Minzatu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • 2 Proiect Didactic Stiinte
    2 Proiect Didactic Stiinte
    Document13 pagini
    2 Proiect Didactic Stiinte
    Scirlet Andrei
    Încă nu există evaluări