Sunteți pe pagina 1din 50

MINISTERUL SĂNĂTĂTII

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov


Str. Mihai Eminescu nr. 226-236, sector 2, Bucureşti, Cod fiscal 26361041
Cont: RO75TREZ7025032XXX015576, Trezoreria Statului Sector 2
Tel. 021.211.64.80 Fax: 021.210.26.76 E-mail: secretariat@sabif.ro

RAPORT DE ACTIVITATE
PENTRU ANUL

2015
1
Cadrul legislativ de desfăşurare a activităţii S.A.B.IF

 SABIF este unitate sanitară publică de importanță strategică, cu personalitate juridică, aflată în
coordonarea departamentului de specialitate din Ministerul Sănătăţii (cf.art. 86. din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii), funcționând în directa subordine a Ministerului
Sănătății (cf. art. 171 din HG nr 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Sănătăţii), care îi asigură fondurile necesare funcționării (cf.art. 93 din Legea nr 95/2006).

 SABIF a luat ființă în 21.12.2009 prin Hotarârea de Guvern nr. 1562/2009, prin reorganizarea
Serviciului de Ambulanță al Municipiului București, Stației Centrale de Transport Sanitar și
Ambulanță Aeriană București și a Serviciului de Ambulanță al județului Ilfov, care au fost
desființate.

 Controlul operaţional şi inspecţia activităţii SABIF se exercită (conform art. I alin. (7) din OUG
nr. 1/2014) de Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru situaţii de urgenţă din cadrul MAI
(structură operaţională fără personalitate juridică, cu atribuţii de coordonare la nivel naţional a
activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea
resurselor necesare restabilirii stării de normalitate, conform prevederilor art. I alin (1) din OUG
nr 1/2014), Ministerul Sănătăţii păstrând controlul administrativ şi al calităţii actului medical.

2
Misiunea S.A.B.IF.
 S.A.B.IF. lucrează în flux continuu acordând asistență medicală prespitalicească pe întreg teritoriul
Municipiului București și al județului Ilfov, iar dacă este cazul și în afara acestora.

 SABIF deserveşte un număr de 2.483.738 locuitori (la 1.07.2015 - conform Institutului Național de
Statistică) la care se adaugă un procent de minim 100% pentru persoanele aflate în tranzit, studenţi, cetăţeni
străini.

 Răspunde solicitărilor telefonice venite atât din partea populației cât și a altor unități medicale, în medie
2.073 de apeluri (din care 1.227 cazuri sunt înregistrate pentru a fi rezolvate, restul reprezentând sfaturi
medicale şi informaţii, convorbiri în conferinţă cu SMURD si alte agenţii); în caz de epidemii, pandemii,
fenomene meteo extreme (caniculă, ger, viscol), sărbători legale, numărul apelurilor creşte cu cca 30%;

 SABIF face parte din programul naţional pentru implementarea Sistemului Integrat de Comunicaţii Voce şi
Date pentru apeluri de urgenţă 112 (Poliţie, Pompieri, Ambulanţă, SMURD).

 Conform Planului Roșu de Intervenție, SABIF este instituție cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență
generate de producerea unor accidente colective, calamități și dezastre și în aplicarea Planului Roșu de
Intervenție la nivelul Municipiului București și al Județului Ilfov alături de alte instituții.

 Dispecerizează conform legii echipajele de consultații medicale de urgență la domiciliu ale serviciilor de
ambulanță private ce au contracte cu CASMB și CASJIF, cu care are încheiate protocoale de colaborare.

 SABIF este acreditată pentru cursuri de Advanced Life Support, Basic Life Support, Şcoala de
Ambulanţieri şi Operatori Registratori de Urgenţă și pentru Atestarea Asistenților medicali de urgență.
3
Obiectivele activităţii S.A.B.IF. în anul 2015

Obiectivul fundamental al întregii activităţi desfăşurate la nivelul


instituţiei l-a constituit eficientizarea activităților în vederea optimizării actului
medical în domeniul asistenţei medicale de urgenţă în prespital, prin îndeplinirea
următoarelor obiective specifice:

 crearea unei capacităţi de răspuns ridicate;


 îmbunătăţirea dotării cu tehnică, echipamente, aparatură şi materiale
sanitare;
 creşterea gradului de încredere a societăţii civile în SABIF;
 creșterea nivelului de satisfacție a populației față de serviciile asigurate de
SABIF;
 încadrarea în fondurile bugetare alocate;
 perfecţionarea continuă a pregătirii personalului
 eficientizarea acţiunilor de intervenţie;
 creşterea calităţii asistenţei medicale de urgenţă în prespital și transport
sanitar asistat/neasistat;
 optimizarea capacității de răspuns a dispeceratului;
4
Dispersia substațiilor în teritoriu

SABIF are organizate substații de ambulanță:

În sectoarele 1, 3, 4, 5 și 6 pe raza
Municipiului București.

În localitățile: Bragadiru, Brănești, Buftea,


Chiajna, Chitila, Măgurele, Otopeni,
Pantelimon, Popești-Leordeni, Săftica, Snagov,
Vidra, Voluntari, pe raza județului Ilfov .

Sediul Central este și substație


pentru sectorul 2.

5
SUBSTATII PERMANENTE

Sector 1 – Str. Pajurei nr.15A


Sector 2 - Str. M. Eminescu nr.226
Sector 3 - Al.Lunca Bradului nr.1A
Sector 4 – Al. Iuliu Hateganu nr.1
Sector 5 – Str. Leresti nr. 22
Sector 6 – B-dul Uverturii nr. 81
Bragadiru – Sos. Alexandriei nr. 478 Bragadiru
Branesti - Sos. I.C. Bratianu nr. 69 Branesti
Buftea – Str.Studioului nr. 4 Buftea
Chiajna – Str. Ion Luca Caragiale nr.125, sat
Dudu, Chiajna
Chitila – Sos. Banatului nr. 70 Chitila
Magurele – Platforma Magurele nr. 1 Magurele
Otopeni – Str. 23 August nr.10 Otopeni
Pantelimon - Str.Tudor Vladimirescu nr.33,
Pantelimon
Popesti-Leordeni – Str. Dispensarului nr. 1
Popesti – Leordeni
Saftica – Sos.Bucurestilor nr. 2A, sat Saftica,
Balotesti
Snagov – Sos. Snagov nr.107 Snagov
Vidra – Sos. Principala nr.201 sat Cretesti, Vidra
6 Voluntari – Sos. Afumati nr. 94-96 Voluntari
Localități din județul Ilfov arondate SABIF
BRAGADIRU BRANESTI BUFTEA CHIAJNA CHITILA PANTELIMON MAGURELE
•BRAGADIRU- •BRANESTI-BRANESTI •BUFTEA-BUCIUMENI •CHIAJNA-CHIAJNA •CHITILA-CARTIER •DOBROESTI-
BRAGADIRU •BRANESTI-ISLAZ •BUFTEA- •CHIAJNA-DUDU •CHITILA-CATANELE DOBROESTI •DARASTI-DARASTI
•BRAGADIRU- •BRANESTI-PASAREA FLAMANZENI •CHIAJNA-ROSU •CHITILA-CHITILA •DOBROESTI-FUNDENI •JILAVA-JILAVA
BULGARU •BRANESTI-VADUL •BUFTEA-ORAS •CHITILA-RUDENI •PANTELIMON- •MAGURELE-ALUNISU
•CIOROGARLA- ANEI BUFTEA •DRAGOMIRESTI-DEAL DAMACHE •MAGURELE-
CIOROGARLA •CERNICA- •CORBEANCA- •DRAGOMIRESTI-VALE •PANTELIMON- DUMITRANA
•CIOROGARLA- BALACEANCA MECHEA •DRAGOMIRESTI- PANTELIMON •MAGURELE-
DARVARI •CERNICA- •CORBEANCA-ORAC ZURBAUA MAGURELE
•CLINCENI-CLINCENI CALDARARU •CORBEANCA- •MAGURELE-NEFLI
•CLINCENI-OLTENI •CERNICA-CERNICA OSTRATU •MAGURELE-PRUNI
•CORNETU-BUDA •CERNICA-POSTA •CORBEANCA-TAMASI •MAGURELE-VARTEJU
•CORNETU-CORNETU •CERNICA-TANGANU •MOGOSOAIA- •1 DECEMBRIE
•DOMNESTI- MOGOSOAIA
DOMNESTI
•DOMNESTI-TEGHES

POPESTI-
OTOPENI SAFTICA SNAGOV VIDRA VOLUNTARI
LEORDENI

•OTOPENI •GLINA-BOBESTI •BALOTESTI-BALOTESTI •CIOLPANI-CIOLPANI •BERCENI-BERCENI •AFUMATI-AFUMATI


•TUNARI-DIMIENI •GLINA-CATELU •BALOTESTI-DUMBRAVENI •CIOLPANI-IZVORANI •BERCENI-COPACENI •GANEASA-COZIENI
•TUNARI-TUNARI •GLINA-GLINA •BALOTESTI-SAFTICA •CIOLPANI-LUPARIA •VIDRA-CRETESTI •GANEASA-GANEASA
•GLINA-MANOLACHE •CORBEANCA •CIOLPANI-PISCU •VIDRA-SINTESTI •GANEASA-MOARA
•POPESTI-LEORDENI •CORBEANCA-PETRESTI •GRUIU-FLORESTI •VIDRA-VIDRA DOMNEASCA
•DASCALU-RUNCU •GRUIU-LIPIA •GANEASA-PITEASCA
•DASCALU-CREATA •GRUIU-SILISTEA •GANEASA-SINDILITA
•DASCALU-DASCALU SNAGOVULUI •PETRACHIOAIA-COREEA
•DASCALU-GAGU •GRUIU-GRUIU •PETRACHIOAIA-
•GRADISTEA-GRADISTEA •NUCI-BALTA NEAGRA MAINEASA
•GRADISTEA-SITARU •NUCI-MERII-PETCHII •PETRACHIOAIA-SURLARI
•MOARA-VLASIEI- •NUCI-MICSUNESTII MARI •PETRACHIOAIA-VANATORI
CACIULATI •NUCI-MICSUNESTII •PETRACHIOAIA-
•MOARA-VLASIEI-MOARA MOARA PETRACHIOAIA
•PERIS-BALTENI •NUCI-NETEZESTI •STEFANESTII DE JOS
•PERIS-BURIAS •NUCI-NUCI •STEFANESTI-CRETULEASCA
•PERIS-COCIOC •NUCI-SUDITI •STEFANESTII DE SUS
•PERIS-PERIS •SNAGOV-CIOFLICENI •VOLNTARI-PIPERA
•SNAGOV-SNAGOV •VOLUNTARI-VOLUNTARI
•SNAGOV-GHERMANESTI

7
•SNAGOV-TANCABESTI
•SNAGOV-VLADICEASCA
Pentru eficientizarea activității
trebuie să se asigure și să se coreleze resursele existente:

Fondurile
financiare

Baza
tehnico-
materială

Resursele
umane

8
Resurse financiare

Pentru ca Serviciul de Ambulanță București-


Ilfov să se dezvolte constant, indicatorul cost-
performanță trebuie optimizat continuu, prin
alocarea de resurse financiare ce trebuie să
depășească cheltuielile efectuate pentru
desfășurarea activității.

9
Execuție bugetară la 31.12.2015

Cheltuieli de personal
43.125.663 lei

Cheltuieli cu bunuri și servicii


15.981.738 lei

TOTAL PLĂȚI în anul 2015


60.895.903 lei Burse medici rezidenti
108.981 lei

Active fixe(investiții realizate)


1.201.267lei

Programe derulate din fonduri de la buget de stat și


accize - program transplant PN 3/3.1
478.254 lei

10
RESURSE UMANE

RESURSE
Medici As. medicali Ambulanțieri Operator reg.urg Tesa și auxiliar Farmacie Total
UMANE

Normat 165 400 743 120 155 1 1584


Existent 104 247 340 83 96 1 871
Deficit față de Normat 61 153 403 37 59 0 713
Deficit față de Normat procentual 36,97% 38,25% 54,24% 30.83% 38,06% 0.00% 45,01%

1584

1600

1400 Normat Existent Deficit

1200
871
1000 743 713
800

600 400 403


247
400 165 155
104 120 83 96 59
61 37 1
200 340 1
0
153
0
Medici As. medicali Ambulanțieri Operator Tesa și Farmacie Total
reg.urg auxiliar

Se lucrează cu mai puțin personal decât cel existent din cauza concediilor medicale,
11 concediilor de odihnă, recuperărilor, delegărilor, concediilor fără plată, etc.
Personal medical operativ

 Personalul medical operativ în număr de 774 de persoane din care 730


personal activ cuprinde: 104 medici din care 93 activi, 247 asistenți din care
225 activi, 340 ambulanțieri din care 332 activi și 83 operatori-registratori de
urgență din care 80 activi, deficitul de personal operativ fiind de peste 48%.

Personal operativ Medici Asistenti Ambulantieri Operatoare Total


Normat 165 400 743 120 1428
Existent 104 247 340 83 774
Activ în teren 93 225 332 80 730
Deficit personal operativ activ în teren faţă de
normat (valoare absolută) 72 175 411 40 698

Deficit personal operativ activ în teren faţă de


normat (procentual) 43,64% 43,75% 55,32% 33,33% 48,88%

 Personalul medical operativ iși desfașoară activitatea în ture de 12 ore,


asigurând continuitatea serviciului.
 SABIF dispecerizează în medie 87 de echipaje pe tura de zi, din care 75
echipaje proprii și 12 echipaje ale serviciilor de ambulanță private, iar pe tura
de noapte 75 echipaje din care 63 echipaje proprii și 12 echipaje ale
ambulanțelor private.
12
Cursuri efectuate de personalul SABIF în anul 2015 altele decât cele cuprinse în planul
de instruire al unităţii
39 34
292
MEDICI ASISTENȚI AMBULANȚIERI
A-6-A Conf aS.M.U.C.R -10 ani
1 Scoala de ambulantieri si operatori
SMURD IASI A XVI-A Conf.Nat.De Urgenta 5 33
8 registratori urg.
A XVI-A Conf.Nat.De Urg Aderenta la tratament in tuberculoza 2
Atestat urgenta prespital 4 Anomalieile dentare si maxilofaciale 1 Curs Ambulantieri 1
Audit intern Manag. Calitatii 4 Audit intern Managementul Calitatii 3
Comorbiditatea in practica medicala 1 Com. eficienta in relatia cu pacientul 1
Conf. Comorbiditatea in practica Cong. Stiintific al ERC 2
1
medicala
Curs Formator Inf. si Inst. cu purtatori de
Conf. Nat. de Cardiologie in med. 1
1 cuvant ISU/DSU

59
generala
Ed. Pacientului cu diabet Zaharat 1
Conf. Nat. de Med. de Urg. si Salvari 2
E.K.G 209 TESA si ATELIER
Conf. Prioritati in pract. ped. 1 Achizitii Publice 6
E.K.G in prespital 2
Cong. Stiintific al ERC 7 Audit intern Managementul Calitatii 11
Fitoterapia 1
Congresul Universitatii de Med. Si Generic Instructor Course 2 Auditul Public Intern in Sist. Sanitar 1
1
Farm. Carol Davila si Serv. Sociale
Impactul bolilor paraz.e in sanatate 2
Generic Instructor Course 1 Conf.control intern managerial 1
Manifestarile sist. in patologia 3
Imp. bolilor paraz. in san. publica 1
Initiere in E.K.G 1 Contab. Institutii Publice 4
Prioritati in pract. pediatrica 1
Initiere in E.K.G 6 Control Intern, CFP 2
Simp.. actual. in practica ped. 1
Expert Achizitii Publice 4
Managementul plagilor 1
Simp. Rolul Nutritiei in terap. bolii 1 Expert Legislatia muncii 2
Simp. Sindroame dureroase acute 1
Managementul stresului 1
Functionar Administrativ 3
Notiuni de prim ajutor de baza 2
Inspector Salarii 1
Noutati in resuscitarea cardio 10
Manag. Comunicatilor Relatilor 1
Osteoporoza 3
292 Particularitati ale pacientului 4
Manag. Inf. Clasificate 1
Manag. resurselor umane 3
59 Part. de preg. postop. si ingr. postop. 2 Manag. si gest. prob. de mediu 1
34 Prevenirea si comb. infec. Nasocom. in 1
39 mediul spitalicesc
Seminar res. umane, form.prof, audit 1
public
1 RCP in situatii speciale 2
Instruire de manevrare, utilizare 17
Resusc. Cardiopul .si cereb. in sit. Spec. 4
elevator
Resusc. Cardiopul. si cerebrala la adult 10
Semne si simptome in pediatrie 1
Sterilizarea intrum., mat.,si ap. utilizate 1 OPERATOR REGISTRATOR 1
DE URGENȚĂ
Supravegherea si ingrijirea pacientilor 2
Teh. Supravietuirii si ingrijirii pacientului 8
13
E.K.G 1
Planul de Instruire Profesională Continuă pentru anul 2015

• Saptamânal, s-au efectuat cursuri susţinute de lectori SABIF la fiecare


substaţie, sub coordonarea medicilor coordonatori de substaţie.
• Programul de Pregatire Profesională Continuă a cuprins tematici

:
specifice fiecarei categorii profesionale, atât pentru personalul medical
operativ nou angajat cât şi pentru personalul medical operativ deja
angajat.
• În decursul anului 2015, la instruire au participat din partea
personalului medical operativ 768 persoane: 104 medici şi 240 asistenţi
medicali, 341 ambulanţieri şi soferi autosanitară, şi 83 operatoare.
• La Şcoala de Ambulanţieri organizată în SABIF au participat 119 de
persoane (115 ambulanţieri si 4 operatori registratori de urgenţă).

14
CURSURI DE PREGĂTIRE CONTINUĂ EFECTUATE DE TOT PERSONALUL MEDICAL OPERATIV ÎN ANUL 2015
MEDICI ŞI ASISTENŢI AMBULANŢIERI OPERATOARE
1. BLS Adult-AED-Oxigenoterapie-ex.pe manechin 1. BLS adulti si copii, oxigenoterapia: 1. Descrierea principalelor simtome
instruire teoretica si practica; rolul prezentate de solicitatorii SABIF-
2. BLS Copil (nou nascut, 0-1 an, 1-8 ani) AED- oxigenoterapie; ex.pe manechin
ambulantierului; ex. pe manechin definitii, explicatii, incadrare.
3.ALS Adult. Evaluare .Protocol resuscitare pt. ritmuri socabile si si nesocabile. Ex. pe
2. ALS adulti si copii: instruire teoretica 2. Bolile aparatului respirator,
manechin.
si practica, rolul ambulantierului, ex. Pe simptomatologie, dialog op.-solic.,
4. ALS. Algoritm de tahicardie si bradicardie-princip. ritmuri care duc la SCR. Ex. pe manechin; algoritm ALS pentru adulti si criterii de selectie a simptomelor.
simultator de ritmuri. copii conf. recomandarilor ERC
3. Bolile aparatului cardio-vascular,
2005,DEA.
5. ALS. SCA –recunoasterea IMA cu subdenivelare de segment ST si IMA cu simptomatologie, dialog op.-solic.,
supradenivelare de segment ST. Recunoasterea localizarii infarctului in functie de 3. Eliberarea cailor aeriene superioare: criterii de selectie a simptomelor.
derivatii. Tratament. Ex. Pe simulator de ritm. tehnica, manevra Heimlich, PLS; ex. pe
4. Abdomenul acut medico-chirurgical,
manechin
simptomatologie, dialog op.-solic.,
6. ALS. Situatii speciale de resuscitare. Ex. Pe manechin.
4. Primul ajutor in fracturi, plagi, criterii de selectie a simpt.
7. Pacientul politraumatizat-evaluare primara si secundara. Excluderea conditiilor hemoragii, luxatii, notiuni de asepsie,
5, Comele, AVC, simpt., dialog op.-
care duc la SCR.Identif.sit.de IOT dificila si schema de inductie rapida. antisepsie, notiuni teoretice, ex.
solic., criterii de selectie a simpt.
Managementul durerii. Practice, pozitii transport si imobilizare.
6, Stopul cardio-respirator,
8. Traumatisme craniene. Evaluarea si gesti.unui pac. cu TCC. Indicatii de IOT la 5. Calamitati, dezastre, accidente simptomatologie, dialog op.-solic.,
pacientii cu TCC. Tehnici de ventilatie. Exercitii. colective, evaluarea victimelor, primul criterii de selectie a simptomelor.
9.Traumatisme col. vertebr. si maduvei spinarii. Evaluare,gest.soc neurogen. ajutor medical, transportul victimelor,
7. Socul, colapsul, lipotimie, sincopa,
Imobiliz.de sig.pe targa rigida. Colier cervical. Ex.pe manechin si echipam. colaborare cu ISU, spitale, rolul
simpt., dialog op.-solic., criterii de
ambulantierului.
selectie a simptomelor.
10. Traumatismele abdominale. Direfentiere. Evaluare si gestionare. Traumatism
6. Pacientul politraumatizat, rolul 8. Politraumatisme, monotraumatisme,
abdominal in sarcina. Exercitii pe manechin si fol. echipamentelor din dotare.
ambulantierului in evaluare, accidente, simptomatologie, dialog op.-
monitorizare, transport, folosirea solic., criterii de selectie a simptomelor.
11. Traumatismele pelvisului. Evaluare, management initial in hemoragiile pelvine echipamentelor de imobilizari atele,
severe si intelegerea manag. ulterior. Ex. pe manech.si fol. echipam. coliere, KED. 9. Sistemul de operare COORD_COM
interfata 112.
12. Traumatismele membrelor si tesuturilor moi. Identif. Leziunilor, prioritizarea 7. Instructaj privind competentele
principiilor de tratament. Managementul fracturilor si leziunilor de tesuturi moi. Ex. echipajelor cf. OM 1092 anexa 1. 10. BLS, PLS –notiuni teoretice si
pe manechin si fol. echipamentelor din dotare. ex.practice, sfaturi telefonice pentru
8. Instructaj privind efectuarea EKG- initierea resuscitarii.
13. Traumatisme la copil. Evaluarea pacientului pediatric cu trauma majora. Leziuni ului si intretinerea aparaturii de pe
frecvente la copil. Leziuni nonaccidentale. Ex. pe manech.si fol. echipam. din dotare. ambulanta. 11. Motive de solicitare conform
Ordinului de Ministru 2021, index de
14. AVC. Semne, simptome. Masuri baza. Atitudine in prespital. 9. Modul de completare a fisei de cooperare 112.
solicitare.
15. Come. Definitie, tipuri. CGS, AVPU. Atitudine. 12. Modul de completare a foii de
parcurs.
16. Modul de completare a fisei de solicitare.
RESURSE TEHNICE

:
• AMBULANȚE
• ECHIPAMENTE ȘI APARATURĂ MEDICALĂ
• SISTEME DE COMUNICAȚII
• SISTEMUL INFORMATIC DISPEC

16
Resurse tehnice – Ambulanțe – Distribuția parcului auto pe substaţii

Substaţia C B1/B2 B2 AMD A1 A2 N TOTAL 6


50 3
Sector 1 1 5 1 3 3 13
N
Sector 2 7 13 16 13 3 6 58
Sector 3 3 5 1 3 1 1 14 13 A2
Sector 4 3 7 3 5 18 40

Sector 5 2 5 1 3 11 A1
Sector 6 2 5 1 2 2 12
Bragadiru 1 1 2 30 AMD
Brănești 1 1 2 16

Buftea 4 2 1 2 1 10 B2

Chiajna 1 1 2
20 B1/B2
Chitila 2 1 3
Măgurele 1 4 2 1 2 1 11 1 5
13 C
Otopeni 3 1 4 1
3 3 2
10 3 1 1
3 2 1 2 1
Pantelimon 1 1 3 1 2 2 1
1 1 1 1
1 7 1 2
5 2
Popești 5 5 6 5
2 2 5 7 4 1
4 1 1 2
Leordeni 3 3 2 2 1 1 2 3 2 2 2
0 1 1 1 1 1 1 1 1
Săftica 1 6 2 9
Snagov 2 2
Vidra 1 2 3

Voluntari 2 5 1 1 1 1 11
17
Configurația parcului auto – în funcție de anul punerii în circulație

2008 2009
37 6

2010
11
2007
2011
71
14

2014
14
2002 2015 2012
13 7 2
2013
7

2006
1
2001 1998
1999 2
18 1
2
Configurația parcului auto – în funcție de marcă
Parcul auto este constituit aproape în totalitate din maşini de import.

Mercedes Sprinter Mercedes Vito


Ford Tranzit
33 23
4

Volkswagen Tr.
Fiat Punto 33
31

Vw Crafter
27
Citroen Jumper
Fiat Ducato 10
22

Dacia 1310
2

Dacia Nova
1

Dacia Duster Dacia Drop Side


19 1
1
Resurse tehnice – Echipamente și aparatură medicală
Fiecare vehicul este dotat cu peste 200 articole de echipament:
 Trusa de prim ajutor, formată din balon de
resuscitare, măști, sonde de aspirație,
pachete cu gel pentru arsuri și pansamente
corespunzătoare.
 Aspirator de secreții portabil, destinat
curățării căilor respiratorii.
 Monitor - Defibrilator – utilizat pentru
restabilirea ritmului cardiac după un stop
cardiac sau aritmii.
 Set portabil de oxigenoterapie cu mai
multe tipuri de măști faciale
 ventilator portabil.
 Gulere cervicale rigide, targă tip placă
spinală și targă ortopedică.
 Atele vacuum și atele de fractură.
 Targă cu troliu
 Trusă și pături pentru gravide.
 Extinctor, căști de protecție.

20
Resurse tehnice - Echipamente pentru training

 3 săli de curs:
 1 în Sediul Central
 2 la Voluntari
 Manechine
 Planșe
 Calculatoare
 Software pentru
training
 Videoproiectoare
 Suport de curs

21
Resurse tehnice – Sisteme de comunicații

22
Sistemul informatic DISPEC

• Dispeceratul SABIF este complet informatizat, de la preluarea solicitărilor până la


rezolvarea acestora, lucrând 7 zile pe săptămână, 24 de ore/zi.

• Sistemul are ca infrastructura servere Netra si IBM cu sistem de operare Solaris, Linux si
SGBD si Server de Aplicatii ORACLE şi 56 de staţii de lucru conectate permanent la baza
de date DISPEC. Sunt 40 de stații de lucru în staţia centrală şi câte 2 la fiecare substaţie.

• Sistemul DISPEC este integrat cu sistemul de primiri apeluri de urgenţă 112 COORDCOM,
cu acces restricţionat numai pe porturile necesare comunicării celor două servere.

• Subsistemul pentru monitorizarea numărului de paturi libere la spitale, pe secţii, permite


accesul spitalelor la un site web via Internet. Subsistemul este parte componentă a
sistemului DISPEC și asistă dispeceratul SABIF în procesul de îndrumare a echipajelor
aflate în misiune către spitalele care au capacitatea să primească pacientul.

• Planul Roșu de Intervenție în situații de urgență – inundații, seism, accidente colective,


accidente tehnologice, incendii de amploare și alte tipuri de situații de urgență, componentă
a sistemului DISPEC de coordonare a resurselor, echipajelor, ce intervin în zonele afectate.

23
Funcțiile sistemului DISPEC

- Stabilire diagnostic prezumptiv


- Furnizare de sfaturi de prim ajutor
- Preluare date de identificare pacient
- Semnalare solicitări duble sau triple

Dispecerizare solicitări cu menţinerea unui echilibru


optim între competenţă şi distanţă, în funcţie de :
- momentul înregistrării
- tipul ambulanţei
- gradul de urgenţă

Stabilirea necesarului şi structurii resurselor pe baza


statisticilor medicale şi de activitate (pe tură, zilnice,
săptămânale, lunare, anuale).

24
ACTIVITATEA
SERVICIULUI DE AMBULANȚĂ
BUCUREȘTI – ILFOV

o Servicii medicale de urgență prespitalicească

o Servicii medicale de consultații de urgență la domiciliu

o Servicii de transport sanitar

o Asistenţă medicală preventivă pentru marile aglomerări


umane cum ar fi activităţile sportive, culturale, social
politice, greva foamei

25
DEFINIȚII

Apeluri primite – totalitatea apelurilor de urgență medicală


primite prin numărul național de urgență 112, de la
populația municipiului București și a județului Ilfov:
 apeluri de urgență medicală
 reveniri
 sfaturi medicale

Apeluri înregistrate – totalitatea apelurilor de urgență


medicală înregistrate în baza de date în vederea
dispecerizării.

Misiune (intervenție) – apel de urgență medicală


înregistrat, la care s-a deplasat o ambulanță S.A.B.IF.

26
În anul 2015 la SABIF au fost primite 756.669 apeluri după cum urmează:

Apeluri Informații și Apeluri Apeluri aflate


înregistrate sfaturi medicale înregistrate în conferință şi
direcționate direcționate direcționate preluate de
către SABIF către SABIF către ambulanțe SMURD
private
367.688 243.836 80.251 64.894

27
Dinamica apelurilor primite în 2015 la SABIF

Din 756.669 apeluri primite la SABIF în anul 2015 aproximativ 32,22 %


sunt solicitări de informații și sfaturi medicale
LUNA NR. APELURI

IANUARIE 65940
FEBRUARIE 67749 65940
70481
75000
67835
MARTIE 70481 67749
62997 66222 70000
APRILIE 59729 63835
MAI 62997 59729 65000
59368
IUNIE 63835 59631 60000
56851
IULIE 67835 56031
55000
AUGUST 66222
59631
50000
SEPTEMBRIE

OCTOMBRIE 59368 45000

NOIEMBRIE 56031
DECEMBRIE 56851
TOTAL 756669 Număr mediu de apeluri/24H = 2073,07
28 Număr mediu apeluri/lună = 63055,75
Distribuția intervențiilor pe coduri de culoare și transporturi neasistate

16644
51475

72054

212179

ROSU GALBEN VERDE TRANSPORT NEASISTAT

29
Număr mediu echipaje – SABIF pe tura de zi/noapte și număr mediu echipaje coordonate
(SABIF+ambulanțe private) pe tura de zi /noapte

ECHIPAJE ECHIPAJE
SABIF COORDONATE ZI ECH COORDONATE NOAPTE ECH COORDONATE NOAPTE ECH PROPRII ZI ECH PROPRII

100
Luna ZI NOAPTE ZI NOAPTE 96

95
92 92
IANUARIE 81 67 96 81 90
90 89
87
FEBRUARIE 78 68 92 80 85
85 84 84
83 83
MARTIE 77 63 90 76 81 80 80
80 80
APRILIE 77 64 89 77 81 77 77 77
78
78 74 74
MAI 74 62 85 73 75
76
77 74 72 73 71
72 74
IUNIE 77 65 83 72 73 73
70 68 72 68
70
IULIE 73 63 84 74 67 70
64 65
AUGUST 70 60 80 72 65 63 62
60
59
SEPTEMBRIE 73 60 83 70 60 63 62
60
OCTOMBRIE 72 59 84 71 55

NOIEMBRIE 74 62 87 74 50

DECEMBRIE 78 68 92 80
MEDIE anuala 75.33 63.42 87.08 75.00
30
Număr solicitări pe tipuri de echipaj

Misiuni
Solicitări Solicitări % Misiuni
Nr crt Tip echipaj S.A.B.IF. Anulate % anulate
dispecerizate S.A.B.IF. efectuate
efectuate

1 EUM 39649 39649 39104 98,63% 545 1,37%


2 EUA 193499 193499 189759 98,07% 3740 1,93%
3 ECU 160059 79808 72014 90,23% 7794 9,77%
4 ET 54732 54732 51475 94,05% 3257 5,95%
Total 447939 367688 352352 95,83% 15336 4,17%

Solicitari dispecerizate Solicitari S.A.B.IF. Misiuni S.A.B.IF. efectuate Anulate

193499 193499
189759

160059

79808 72014
54732 54732 51475
39649 39649 39104

3740 7794
545 3257

EUM EUA ECU ET


31
Variația numărului mediu de fișe înregistrate zilnic în anul 2015
- calculate la intervale de 30 de minute -
40

35
35 35
34 34 34 34 34
33 33 33
32 32 32 32 32 32 32
30 31 31 31 31 31
30 30 30 30
29 29 29
28
25 26

23
20 21 22
20

18
15 16
15
14
13 13
12
10 11 11 11
10 10 10

32
Distribuția intervențiilor în intervalul zi / noapte

Medie/ Medie/
LOC Peste 63,5% din intervenții in 24 de ore revin turei de zi
ZI NOAPTE
SECTOR 1 82.77 40.16
SECTOR 2 102.97 55.03
SECTOR 3 86.78 51.04 120.00

SECTOR 4 77.31 46.45


SECTOR 5 68.06 41.23 100.00

SECTOR 6 70.33 41.43


BRAGADIRU 12.47 7.68 80.00

BRĂNESTI 5.88 3.96


BUFTEA 11.77 6.82 60.00

CHIAJNA 4.12 2.86


CHITILA 7.16 4.25 40.00

PANTELIMON 9.81 6.17


MĂGURELE 10.78 6.76 20.00

OTOPENI 5.69 3.15


POPEȘTI-
9.91 6.77 0.00

LEORDENI
SĂFTICA 9.59 5.69
SNAGOV 6.70 4.01
VIDRA 6.61 3.76
VOLUNTARI 23.87 14.36

PROVINCIE 0.44 0.74


Medie/zi Medie/noapte
33
Număr de intervenții repartizate pe zonă/sector raportat la numărul de locuitori

ZONA/ Numar Numar Numar locuitori Numar intervenţii


%
SECTOR locuitori solicitari

SECTOR 1 251240 54346 21.63 450000


SECTOR 2 415759 69183 16.64
SECTOR 3 430087 63365 14.73
400000
SECTOR 4 337836 56321 16.67
SECTOR 5 283991 59639 21.00
350000
SECTOR 6 381606 56160 14.72
BRAGADIRU 42435 9084 21.41
BRANESTI 19176 4107 21.42 300000
BUFTEA 29712 7973 26.83
CHIAJNA 15976 3147 19.70 250000
CHITILA 19697 4999 25.38
PANTELIMON 31220 6900 22.10
200000
MAGURELE 20187 7926 39.26
OTOPENI 35078 3728 10.63
POPESTI- 150000
34135 22.68
LEORDENI 7742
SAFTICA 34068 6667 19.57 100000
SNAGOV 22115 4580 20.71
VIDRA 16600 4948 29.81
50000
VOLUNTARI 62820 16678 26.55
PROVINCIE 446
0
Total 2483738 447939 18.03

34
Numărul de intervenții COPIL-ADULT
SECTOR /
COPIL ADULT
ZONA
SECTOR 1 5460 39399
SECTOR 2 7451 50216
SECTOR 3 5578 44725
60000
SECTOR 4 4187 40987
SECTOR 5 5662 34230 50000

SECTOR 6 4355 36437 40000

BRAGADIRU 1428 5926


30000
BRANESTI 776 2819
BUFTEA 1410 5377 20000
CHIAJNA 465 2082
CHITILA 805 3359 10000

PANTELIMON 977 4857


0
MAGURELE 1117 5283
OTOPENI 444 2783
SECTOR 1

SECTOR 2

SECTOR 3

SECTOR 4

SECTOR 5

SECTOR 6

MAGURELE
BUFTEA

PANTELIMON
BRANESTI

LEORDENI
BRAGADIRU

CHITILA

SNAGOV

VIDRA

PROVINCIE
OTOPENI

VOLUNTARI
SAFTICA
CHIAJNA
POPESTI-

POPESTI-
LEORDENI
1058 5030
SAFTICA 988 4587
SNAGOV 648 3262
VIDRA 560 3226
COPIL ADULT
VOLUNTARI 2712 11240
PROVINCIE 163 283
Total 46244 306108
35
Asistenţă medicală de urgenţă la locul solicitării

ASISTENTA % pacienti 50000


ASISTATI LA
asistati la
ZONA
MEDICALA
61,78% din pacientii care au solicitat
LOCUL
DE
SOLICITARII locul
URGENTA
solicitarii
45000 asistenţă medicală de urgenţă au fost asistaţi
SECTOR 1 36367 21303 58.58%
SECTOR 2 47192 29773 63.09% şi stabilizaţi la locul solicitării, fără a mai fi
40000
SECTOR 3 44741 29654 66.28% necesar transportul acestora la spital.
SECTOR 4 36722 18129 49.37%
35000
SECTOR 5 35031 22015 62.84%
SECTOR 6 35792 23964 66.95%
30000
BRAGADIRU 6776 4000 59.03%
BRĂNEȘTI 3100 1704 54.97%
25000
BUFTEA 6001 3496 58.26%
CHIAJNA 2366 1518 64.16% 20000
CHITILA 3668 2448 66.74%
PANTELIMON 5294 3742 70.68% 15000
MĂGURELE 5506 3171 57.59%
OTOPENI 2751 1683 61.18% 10000
POPEȘTI-
5363 3344
LEORDENI 62.35%
SĂFTICA 4917 3148 5000
64.02%
SNAGOV 3526 2263 64.18%
VIDRA 3371 2116 0
62.77%
VOLUNTARI 12230 8396 68.65%
PROVINCIE 163 0 0.00%
TOTAL 300877 185867 61.78% Pacienti asistati Pacienti asistati la locul solicitarii
36
Graficul internărilor cu ambulanțe SABIF- la principalele spitale din București

25000

20000

15000 22958

10000
13841 10860
5000 12223
11506 8971
0 6536
5096 4400 4295 4101 3282
3769 2471 2391 1839 1784
NR. INTERNARI
1689 1508 1250

37
Timp de răspuns – timpul în care medicul
coordonator asociază unui apel nerezolvat un
echipaj corespunzător solicitării.

Timp de ajungere – timpul scurs de la înregistrarea


apelului și până la ajungerea ambulanței la adresă.

Timp de parcurs al echipajului – timpul scurs de la


confirmarea preluării solicitării de către echipajul
căruia i-a fost repartizată și până la ajungerea
acestuia la adresă.
38
Analiza activității în anul 2015- Timpi medii de activitate

Timp mediu de răspuns Timp mediu de ajungere

Cod roşu Cod galben Cod verde Cod roşu Cod galben Cod verde

To t a l 0:00:57 0:18:39 0:37:50 0:12:36 0:37:05 1:19:56

Adulți 0:00:57 0:26:38 0:18:40 0:12:29 0:37:29 1:12:16

Pediatrie 0:00:59 0:13:41 0:25:37 0:13:38 0:32:11 1:02:50

Transport 0:54:17 1:38:54

39
Timp mediu de ajungere la caz
Cod roşu
Cod galben
Cod verde 1:38:54
1:40:48

1:26:24

1:19:56 1:12:16
1:12:00 1:02:50

0:57:36

0:43:12 0:37:05 0:37:29


0:32:11

0:28:48

0:12:36 0:12:29 0:13:38


0:14:24

0:00:00
TOTAL
Adulți
Pediatrie
Transport
40
Situație comparativă a numărului de km parcurși în 2014-2015

Km 2014 Km 2015

6000000

5000000

4000000

3000000

6005107
2000000
5903797

1000000

41
Situație comparativă a consumului de combustibil în 2014-2015

795149
791667
Consum mediu de carburant anual

In anul 2014 = 13,41 litri/100 km

In anul 2015 = 13,24 litri/100km

Consum carburant 2014 Consum carburant 2015

42
Managementul calității

SABIF a stabilit un sistem de management al calității în conformitate cu


cerințele standardului SR EN ISO 9001:2008 .
Managementul SABIF acordă o atenţie deosebită implementării propriei politici
referitoare la calitate ca parte integrantă a politicii generale a instituţiei și are în
vedere satisfacerea cerințelor pacienților, angajaților și comunității.
Obiective generale:
• Satisfacerea în timp real a cerinţelor pacienţilor, obţinerea unui grad ridicat de
satisfacţie a pacienţilor;
• Realizarea de servicii medicale cu un înalt grad de profesionalism;
• Instruirea personalului în vederea îmbunătăţirii cunoştinţelor profesionale;
• Preocupare permanentă în vederea asigurării funcţionării eficiente a
serviciului;
• Îmbunătățirea în permanență a timpilor de ajungere la solicitare;
• Desfăşurarea serviciilor medicale în concordanţă cu cerinţele standardului SR
EN ISO 9001 : 2008 şi îmbunăţăţirea continuă a eficacitătii sistemului de
management al calităţii implementat în cadrul Serviciului de Ambulanță
București-Ilfov în vederea menținerii unei imagini reprezentative.
43
Concluzii I - Resurse umane

- Pentru a compensa lipsa de personal medical operativ, angajaţii instituţiei


au efectuat, cu aprobarea Comitetului Director, gărzi suplimentare,
conform legislaţiei în vigoare.
- Pentru gărzile de noapte precum şi pentru zilele de sâmbătă, duminică şi
sărbători legale personalul medical este suplimentat cu medici colaboratori.

- Numărul medicilor colaboratori a scăzut (de la 200 în anul 1999 la 17 în


decembrie 2015) datorită modului de plată a orei de gardă care nu
motivează activitatea în condiţii grele, (stres, condiţii meteorologice, ger,
ceaţă, zăpadă, gheaţă, căldură excesivă, efort fizic, risc de accident auto,
agresiune din partea solicitanților, etc.).
- De obicei medicii colaboratori sunt recrutaţi dintre medicii pensionari sau
medici care nu sunt încadraţi în alte unităţi medicale şi nu au altă
alternativă.

44
Concluzii II - Resurse umane

Din cauza suprasolicitării personalului medical operativ prin garzi suplimentare, a amânarii
concediilor de odihnă , numărul de zile de concediu medical al personalului a fost de 712
zile/lună.

De menţionat că la evaluarea medicală a angajaţilor făcută în anul 2015 s-a constatat că


un procent de 24,64% din personal prezenta afectiuni cardiovasculare, 7,02% afectiuni
metabolice, 3,14% afectiuni osteoarticulare si 7,14% afectiuni oftalmologice.

Deficitul de personal operativ activ este în medie de 49% .

Concluzia studiului statistic este că pentru a avea un timp de ajungere mai bun ar trebui să avem
personal operativ mai mult (conform normativului de personal).

45
Concluzii - Situația parcului auto

În anul 2015 au fost efectuate reparații ale ambulanțelor în valoare


de 3.920.258 lei, ITP-uri în valoare de 16.100 lei și CASCO + RCA
în valoare de 1.153.531.

Deoarece ambulanțele sunt mașini performante tehnologic, efortul


financiar din partea unității pentru service-ul acestora este foarte
mare.

Pentru menținerea unui parc 100% funcțional, având în vedere că


durata normală de funcționare a unei ambulanțe este de 6 ani, este
necesar ca programul de achiziții de ambulanțe să fie permanent.

46
Condițiile eficacității și eficienței

Dotarea corespunzătoare
și asigurarea cu personal
suficient al SABIF (serviciu
strategic inclus în toate planurile
întocmite de autoritățile civile și
militare) trebuie să constituie un Fiind un serviciu de urgență în
obiectiv prioritar pentru toți cei așteptare, numărul de echipaje trebuie
cu responsabilități în organizarea asigurat la vârful de solicitări ce apar,
și finanțarea sa. pentru ca posibilitățile de răspuns ale
SABIF să nu fie depașite în nicio
perioadă de timp.
Timpul de mobilizare de echipaje
suplimentare necesare poate duce la
pierderea de vieți omenești.

47
SABIF a efectuat interviuri aleatorii ale pacienţilor
care au apelat ambulanţa în anul 2015, pentru a vedea
gradul de satisfacţie pentru serviciile medicale acordate.
Pentru interviu au fost selectate aleatoriu fişe de
solicitare din baza de date (respectiv tot al 50-lea apel) şi
chestionaţi telefonic solicitatorii.

S-au pus întrebări în legătura cu:


 Timp de ajungere la caz
 Calitate preluare apel
 Comportament echipaj
 Siguranţa actului medical

48
CHESTIONAR DE SATISFACŢIE A PACIENTULUI
–REPREZENTARE GRAFICĂ-

Timp de ajungere la caz Calitate preluare apel

nesatisfacatoare
0%
satisfacatoare
2% 1%

mai mult
de 30 mai putin de 15
min. min
17% 72%

buna
97%
intre 15-30 min
11%

Comportament echipaj Siguranta actului medical


nesatisfacator satisfacator
mediu
1% 0% mic
0%
1%

mare
amabil 99%
99%

49
Actualizate periodic, pe site-ul www.sabif.ro se găsesc informații despre activitatea Serviciului de Ambulanță București-Ilfov:
evenimente, cursuri de urgență prespitalicești, informații cu caracter legislativ, ședințe, rapoarte de activitate, informații de
contact, un forum în care sunt abordate teme cu specific medical, diverse sondaje de opinie, campanii, dar și discuții sau
propuneri de îmbunătățire a activității SABIF.
50

S-ar putea să vă placă și