Sunteți pe pagina 1din 2

II.

ROMANIA SUB ARME

e) Intrarea în război
”Presat din toate părțile, atât din interior cât și din exterior, pe 4/17 august 1916, guvernul
României a încheiat, la București și Italia. Acest tratat stipula: garantarea integritîții teritoriale a
României în frontierele existente la data respectivă; Romțnia se angaja să declare război și să
atace Austro-Ungaria; cele patru puteri europene recunosc României<<dreptul de a anexa
teritoriile monarhiei austro-ungare>> stipulate și determinate de art. 4, adică ținuturile locuite de
români – Transilvania, Banatul și Bucovina.”

(Muzeul Național de Istorie a României, România în Marele Război, 2016, p. 14)

Consiliul de Coroană convocat la Palatul Cotroceni din București, la 14/27 august 1916, a luat
decizia intrării în război alături de Antanta. Astfel, în aceeași zi, declarația de război adresată de
România Austro-Ungariei a fost prezentată, la Viena, Ministerului de Externe al Imperiului
Austro-Ungar. România începea astfel Războiul pentru Întregirea Naționala.

MĂRTURII

1. Solidaritatea cu Franța
„S-au strâns studenții la București ca să manifeste pentru Franța. Au vorbit aprins, ca pentru
vârsta lor. Și au strigat că de aceea îi dorim mântuirea și înălțarea nobilei țări care reprezintă în
îndepărtatul Apus latinitatea, pentru că fără dânsa noi n-am fi fost, nici Statul, nici Cultura.

Aplaudăm și noi la manifestația tineretului bucureștean. Sunt între noi și francezi legături de
rasă, legături de suflet prin limba asemănătoare, legături de recunoștiință politică și culturala.
Sunt. Și dacă ne-ar fi îngăduit să le uităm când avangardele franceze, biruitoare asupra
dușmanului ereditar, trecând Rinul s-ar îndrepta spre Berlin, azi când armatele respinse ale
Franței se luptă pentru onoare și viață, când același spirit de sacrificiu înfrățește pe toți aceia
între care avem atâția profesori venerați, atâția colegi iubiți, atăția buni și vechi prieteni ale căror
chipuri ne urmăresc în gândurile zilei și în visurile nopții, azi nu le putem uita. Și e mândria
noastră că, atunci când niciun triumf nu ne-a intimidat, înhămându-se la carul trufașului
învingător, n-ar fi fost nici o înfrângere împotriva vitejiei și a dreptății pentru care în acest neam,
care Dumnezeu știe câte dureri ale lui are, să nu se fi vărsat o lacrimă sinceră și caldă. Dar de aici
până la declarația că noi suntem fiindcă alții au vrut, e o distanță mare, și nu trebuie s-o trecem.

Noi suntem, dragii mei tineri, fiindcă noi am vrut-o.

Am vrut-o peste o mie de ani, am vrut-o cu muncă, am vrut-o cu credință, am vrut-o cu suferință
și cu sânge am vrut-o.
și de aceea, Franșa poate fi învinsă, poate scădea, o plângem frățește și am fi dorit s-o putem
ajuta.

Dar după înfrângerea și căderea ei deplânsă, noi tot vom fi.”

(Nicolae Iorga, Războiul nostru în note zilnice, vol. 1. Editura Ramuri, p. 31, www.digibuc.ro)

2. Ion I. C. Brătianu, despre intrarea României în război


„Într-o vâltoare ca aceea a actului de război, în care harta lumii se preface, o țară ca a noastră,
o țară cu aspirațiuni naționale nu poate să rămână neutră până la capăt, fără să-și compromită
definitiv tot viitorul. Pe de altă parte, având drept ideal unitatea națională, suntem datori să
urmărim realizarea lui...Iată de ce nu putem să mergem decăt alături de aliați și în contra
Puterilor Centrale...De aceea, chiar de ar fi să fim bătuți, prin faptul că cele mai mari puteri
ale lumii au recunoscut temeinicia revendicărilor noastre naționale și au sfințit printr-un act
solemn hotarele etnice ale românilor de peste Carpați