Cap I Aspecte generale privind cultură vinetelor

1.1 IMPORTANTĂ ALIMENTARĂ ȘI ECONOMICĂ

Vinetele se cultivă pentru fructele lor, care sunt consumate la diferite faze de
maturare, în stare proaspătă sau conservată. Vinetele se utilizează la prepararea diferitelor
mâncăruri iar în amestec cu alte legume sunt folosite în industria conservelor. Fructele conțIn
7-10 % substanță uscatareprezentata de glucide 3,5%, protide 1-1,6% .

ConțIn vitaminele C, 5-10 mg, B1, B2, PP, P sisaruri minerale: potasiu 200-220 mg,
fosfor 25-40mg, calciu 15-20 mg, magneziu 16 mg, la 100 g produs proaspăt. Datorită
conținutului mai ridicat de celuloză și hemiceluloză, 1-2,5%, are efectede reducere a
colesterolului în organism .Cultivarea vinetelor are şi o importanţă economică contribuind la
diversificarea sortimentuluide legume şi la obţinerea de importante venituri, valorificându-se
foarte bine pe piaţa internă şiexternă. Această afacere mai are următoarele avantaje: vinetele
se întrebuinţează pe larg în alimentaţia oamenilor şi industria producerii conservelor; asigură
venituri mari pentru cultivator; se poate cultivă prin semănat şi plantarea răsadului atât în
sere, cât şi în câmp deschis; cerere sporită pe piaţă locală şi pe pieţele străine a producţiei de
vinete.

Cultură de pătlăgele vinete nu trebuie efectuată decât în zonele favorabile, altfel lipsa
căldurii şiluminii determină obţinerea de culturi întârziate, slab productive şi fără
rentabilitate. În condiţiicorespunzătoare de mediu şi de tehnologie, cultură de pătlăgele vinete
este una dintre cele mairentabile, datorită producţiilor mari, cererii ridicate a pieţei, eşalonării
recoltei, perisabilităţiiscăzute etc. Valoarea comercială poate fi redusă sau complet
compromisă, datorită depăşiriimomentului optim de recoltare, ceea ce nu se întâmplă la ardei
şi latomate.Complexitatea tehnologiei de cultivare, volumul mare de lucrări, profesionalismul
ridicat necesar sunt elementele ce caracterizează cultură din punct de vedere social.
Cheltuielile cu forţa demuncă sunt comparabile cu cele de la cultură de ardei.Speciile de
legume solano-fructuoase sunt anuale cu perioadă lungă de vegetaţie şi pretenţioasela
căldură, lumină, umiditate şi hrană minerală. Se cultivă în grădină atât în câmp, cât şi în sere
şisolarii, asigurând fructe proaspete tot anul. Zonele cele mai favorabile pentru cultură sunt
cele cutemperaturi medii anuale de 10-12 °C, cu soluri fertile, permeabile şi bogate în humus.
Solurilegrele, argiloase, fiind reci şi compacte, nu sunt recomandate a fi cultivate cu aceste
specii.

1.2 ORIGINE ȘI RĂSPÂNDIRE

Patlagelele vinete cultivate sunt originare dintr-o specie ancestrală asemanătoare,

care se găsea în zonele tropicale și subtropicale ale Asiei, din India și Birmania, cuprinse
între paralele 100-300 latitudine nordică, împreună cu varietăţile spontane similare
S.melongena L. var. insanum și var. incanum (Baldini, 1961; Chaux și Foury, 1994).
 Patlagelele vinete sunt cunoscute în cultură înca din secolul al V-lea î.H., în China
(considerată că primul centru de diversitate), unde se pare că s-a creat un al doilea centru
(secundar) de origine (Kaloo, 1993). De asemenea, din aceleași timpuri sau chiar mai
devreme (800 î.H.) erau cunoscute în zonele indo-birmaneze.
Patlagelele vinete au ajuns în Europa, prin Orientul Mijlociu, în secolul al XIII-lea,
mai întâi în Spania, de unde s-au raspândit mai mult în secolele XV-XVI. După alte evidente
se pare că au ajuns în Europa mai devreme, fiind aduse de corăbierii venețieni și genovezi,
în secolul al XI-lea. În Europa au fost introduse de arabi, care cunoşteau cultivarea lor în
secolul al XIV-lea.
Practic, se consideră că în secolul al XIX-lea, patlagelele vinete erau
cunoscute în toate zonele cu condiţii favorabile de cultură .
În lume se cultivă (după date FAO, 1990-1998) peste 1,3 milioane hectare, cu o producție de
peste 22,5 milioane tone. Peste 60% din producţia mondială se produce în Asia de Sud-Est,
în ţări mari producătoare că India, China, Japonia, Filipine s.a.; urmează, în funcţie de
producția totală , Orientul Mijlociu cu 25%, Turcia fiind plasată pe locul al IV-lea mondial;
zona vest-mediteraneeană Reprezintă 8% din producţia mondială, având că reprezentanţi
remarcabili Italia cu 11 mii ha și circa 320 mii tone și Spania cu 3,8 mii ha și 135 mii tone.
În România, cultură patlagelelor vinete este bine cunoscută după primul război
mondial şi devine o cultură importantă după 1950, când suprafeţele şi producţiile încep
să fie în continuă creştere.
În perioada anilor 1995-1998, în România se cultivau circa 5000 ha de vinete, cu o
producţie medie de circa 20 t/ha. Zonele cele mai favorabile sunt zona I și zona a II-a
legumicole, cu excepţia regiunilor mai secetoase din Câmpia Dunării și Dobrogea.

1.3 CARACTERISTICI BOTANICE ȘI ECO-FIZIOLOGICE

Specia cultivată, S.melongena este erbacee, anuală, cu un habitus bine dezvoltat,

sub formă unei tufe de pâna la 100 cm înaltime şi 40-70 cm diametru.
Rădacina îşi începe evoluția din radicula embrionului, care evoluează într-un sistem
radicular bine dezvoltat, puternic ramificat, dar localizat în stratul superficial al solului pâna
la adâncimea de 30-50 cm. Unele rădacini pot ajunge pâna la 100-150 cm.
Tulpină este erectă , cu un sistem mecanic bine dezvoltat, mai mult sau mai puțîn
ramificată sub formă de tufă. La început, tulpină este erbacee, dar după 60-70 de zile
devine parţial lignificată, începând dela bază . Creşterea tulpinii este de tip monopodial
până la 8-12 etaje foliare, după care devine de tip simpodial, prin stoparea creşterii tulpinii
principale datorită formării unei flori, în apexul acesteia s istemul caulinar este acoperit cu
spini stelaţi. Tulpină de pătlăgele vinete nu are capacitatea de a formă rădacini adventive;
din cauza această şi prinderea răsadurilor după plantare are loc mai greu.
 Frunză este lung petiolată , cu limbul ovat sau lanceolat, cu marginea, la început,
întreaga , dar mai pe urmă, uşor ondulată sau sinuat-lobată. Dimensiunile frunzei sunt mari,
având lungimea de 7-15 cm și laţimea de 4-10 cm
Lăstar cu frunze, flori și fructe de pătlăgele vinete din câmp) și de pâna la 30-40
cm şi, respectiv, 15-20 cm (la culturile din seră).

Frunză prezintă o culoare verde-închis, cu nuanţe de la verde cu reflexe de violet

slab, în special pe nervură principală, la violet-verde și verde-închis, în funcţie de vârstă.
Florile sunt actinomorfe, hermafrodite, amplasate axilar, de obicei solitare și foarte
rar câte 2-3, cu poziţie nutantă . Caliciu are un aspect cărnos şi este format din 6-8 (9)
sepale unite și se termină cu tot atâtea lacinii lanceolate, aspre spinoase. Corola este
gamopetală, rotată și formată din 6-9 petale de culoare violet-deschis pâna la violet-închis
sau chiar de culoare albă. Corola are un diametru de 2,5-3,5 cm. În centrul corolei se află o
pată galbenă de formă stelată . Androceul este format din 5 (6) – 8 stamine cu antere mari,
galbene, care se deschid poricid. Gineceul este bicarpelar sincarp. La unele soiuri se
manifestă fenomenul de heterostilie.

Polenizarea este autogamă , directă și uneori indirectă, dar fructificarea este mai
bună dacă polenizarea este încrucişata ; de obicei, gradul de alogamie poate fi pâna la 20-
25%.

Fructul este o baca foarte mare cărnoasa , lung pedunculată, de forme variate):
invers ovaă , piriformă , sferică sau alungită, până la îngust cilindrică cu vârful rotunjit
(Zanoschi și Toma, 1985). Lungimea variază între 5- 20 (30) cm, grosimea între 5-10 (15)
cm, iar masă este cuprinsă între 60-1000 grame.

Fructele sunt netede, lucioase, având la maturitatea de consum culoare negru-violet,

violacee, cu striaţiuni verzui şi, mai rar, alb-verzuie, alb-gălbuie. La maturitatea fiziologică ,
fructul capătă o culoare galben-maronie sau galben- cenuşie. Sub pieliţa subţire a fructului
se află mezocarpul și endocarpul care constituie aşa-numitul miez sau pulpă fructului de
culoare albă, cu aspect spongios. Seminţele sunt încastrate în endocarp sub formă unui strat
cu contur rotund-stelat.
Sămânţa este mică, turtită, galben-cenuşie sau galben-maronie lucioasă, de 2-2,6
mm; 1000 de seminţe cântăresc 3,5-5 grame.

Perioada de vegetaţie durează 180-240 de zile, în funcţie de soi și de condiţiile

climatice sau meteorologice ale anului. Primii muguri florali apar la circa 70-80 de zile de la
răsărire, iar primele flori după alte 10-15 zile. De regulă, florile apar când plantă are 8-10
frunze și începe să ramifice. Primele fructe la maturitatea tehnologică apar când plantele au
vârsta de 110-160 de zile; maturitatea fiziologică survine după încă 30-50 de zile. Alături
de specia S.melongena, cu cele trei varietaţi botanice esculentum, incanum și insanum, de
mare importanţă pentru activitatea de ameliorare o prezintă și var.ovigerum, că și unele
specii sălbatice Varietăţile esculentum și incanum sunt asemănătoare, cea de-a două fiind,
se pare, formă ancestrală a primei.

Dintre speciile sălbatice sunt de menţionat S.integrifolium și S.indicum (rezistente

la boli, cum ar fi fuzarioza, verticiloza s.a.), precum și S.sisymbriifolium (rezistență la
musculţta albă și nematozi) și S.macrocarpon (rezistență la păianjenul roșu).