Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării

Jurnalism şi etnicitate
Curs opţional
Anul IV, Jurnalism

TUTORAT 1

Delia Despina Dumitrică,

Theodora-Eliza Văcărescu
 ..
..
..
..
.
1. Introducere

De ce un astfel de curs?

“...dependenţa noastră de mass media a devenit aproape totală. Fără mass media, guvernele ar fi paralizate şi legile ar
fi nedrepte - şi cu siguranţă prost implementate; educaţia ar fi dramatic redusă; n-ar mai fi publicitate şi, în consecinţă, comerţul ar fi
mai scăzut; şi, desigur, nu am mai avea nici o formă de distracţie.”1

“Jurnalism si diversitate” este un manual destinat studenţilor, jurnaliştilor, celor implicaţi într-o formă
sau alta în sistemul mass media, precum şi tuturor celor animaţi de dorinţa de a scrie sau a vorbi
pentru şi în mass media. Scopul său este de a pregati viitorii şi actualii jurnalişti sa inteleaga una din
dimensiunile esenţiale ale lumii contemporane: diversitatea etnoculturală.

Trăim într-o lume in care mass media este principalul nostru furnizor de informaţii despre lumea
înconjurătoare: ce se întâmplă la guvern, la Rădăuţi sau în Rwanda – totul ne parvine prin diferite
canale mass media. Mass media este astfel o resursă ce poate influenţa şi controla informaţia, un
spaţiu de dezbatere publică, oferindu-ne puncte de vedere distincte, o sursă de definiţii şi realitate, o
rampă de lansare a celebrităţilor si nu în ultimul rând, un normator valoric, definind ceea ce e normal
şi ceea ce e deviant. Aşadar, depindem în mare măsură de mass media pentru a înţelege realitatea
în care trăim, pentru a ne dezvolta un comportament adecvat, care să răspundă acestei realităţi.

“Trăim într-un mediu cultural în care mass media joacă un rol crucial şi deseori decisiv în îmbunătăţirea sau distrugerea
imaginilor asupra altor oameni, locuri, religii şi naţiuni ale lumii. De exemplu, mare parte din ceea ce ştim (sau credem că ştim) despre
alte popoare sau locuri ne parvine în primul rând dintr-o serie de programe pre-ambalate, precum ştiri, telenovele, sitcom-uri,
reportaje, publicitate, talk-show-uri ş.a.m.d.” Yaha Kamalipour & Therese Carilli, Cultural Diversity and the US Media , 1998 2

Trăim în acelaşi timp într-o lume în care omul şi drepturile sale inalienabile sunt în centrul sistemelor
legislative naţionale şi supra-naţionale. O lume în care, deşi statele sunt principalii actori pe scena
relaţiilor internaţionale, graniţele încep să se estompeze şi instituţiile supra-naţionale devin din ce în
ce mai puternice. O lume în care globalizarea este un concept “la modă”. S-ar putea spune aşadar că
lumea spre care pare că ne îndreptăm este una a estompării apartenţei la un anumit grup etnic,
religios, cultural ş.a.m.d. In acelasi timp insa, in tot acest vârtej al lumii contemporane, confruntaţi cu
presiunile economiei de piaţă şi tehnologizării, oamenii se întorc la comunităţile cu care împărtşesc
afinităţi, tradiţii, modalităţi de a percepe realitatea şi de a se relaţiona cu ceilalţi, origini etc. Întoarcerea
la comunitate, la grup, ca formă de exprimare şi împlinire a propriei identităţi, dar şi ca o nevoie de
securitate, este însoţită de creşterea importanţei dreptului la propria identitate a acestor grupuri.

Suntem aşadar confruntaţi cu o nouă realitate – aceea a recunoaşterii diversităţii etno-culturale si a

respectării dreptului la identitate etnică, religioasă, culturală, sexuală a individului şi a grupului din care
face parte. Această preocupare devine evidentă atât prin extinderea pachetului de drepturi colective
ce acoperă diversele grupuri minoritare, cât şi prin prezenţa crescândă a acestor grupuri în mass
media şi evident în arena de dezbatere publică.

Astfel, cursul de faţă răspunde tocmai acestor cerinţe ale lumii contemporane, luând în considerare
contextul particular al României. În încercarea sa de a prezenta un minim standard profesional pentru
prezenţa şi acoperirea subiectelor legate de diversitatea etnoculturală în mass media, cursul se va
1
Farrar, p. 4
2
Yaha Kamalipour & Theresa Carilli, eds. Cultural Diversity and the US Media. New York: State University of NY Press,
1998, p. xix)

2
 ..
..
..
.. şi deconstrucţia discursului naţionalist şi tendenţios în unităţile sale de bază,
axa pe analiza
.
examinând implicaţiile deontologice şi rolul jurnalistului în promovarea toleranţei şi în construirea
punţilor de legătură între diferitele grupuri etnice, religioase, sexuale, culturale.

Structura cursului
1) Introducere.
2) Jurnalism si diversitate. De ce sa vorbim despre diversitate? Si care este rolul jurnalistilor
in promovarea sau incriminarea diversitatii? Ca parte a sistemului social, mass media
indeplinesc o serie de functii si isi asuma o misiune, o serie de principii si valori. Cit de
relevante sunt acestea pentru provocarile pe care recunoasterea diversitatii etnoculturale ni
le aduce?
3) Romania dupa 1989: jurnalism, diversitate, tendentiozitate. Deşi în ultimii ani, nivelul
de tendenţiozitate în mass media a scăzut, fenomenul persistă, în strânsă legatură cu lipsa
de profesionalism a jurnalismului românesc. Rolul jurnalistului în societatea post-comunistă
şi în crearea unei societăţi civile responsabile este din păcate încă perceput de către
jurnaliştii înşişi ca cel al unui judecător sau al unui activist. Lipsa unui cadru legal adecvat
nu face din păcate decât să faciliteze ingerinţele legislativului (şi ale politicului) în
reglementarea profesiei şi în restricţionarea libertăţii de exprimare.
4) Cum tratam diversitatea etnoculturală? Ce inseamna diversitatea etnoculturala? Ce
inseamna diversitatea etnoculturala in Romania? In Romania exista aproximativ 20 de
minoritati etnice, precum si o serie de minoritati religioase, sexuale, politice s.a. Jurnalistii
au responsabilitatea de a reflecta diversitatea etnoculturala a societatii in care traiesc si
careia I se adreseaza, in vederea crearii puntilor de legatura si a unui climat de toleranta.
Nu in ultimul rind, cadrul legislativ international impune o serie de norme si valori care
marcheaza societatea contemporana.
5) Discursul urii. Moştenire a propagandei naţionalist-comuniste, minorităţile sunt încă
percepute şi tratate ca “Inamici”. Cel mai frecvent, discursul urii se strecoară cu perfidie din
textele de opinie în cele de informare, folosindu-se de tehnici propagandistice clasice, de la
manipularea limbajului la manipularea argumentelor.
6) Imaginea minorităţilor în mass media. Femeia gospodină, evreul cămatar, ungurul
trădător, homosexualul pervers sunt numai câteva din sterotipurile pe care mass media ni
le transmite constant prin selecţia informaţiilor, prezentarea lor, unghiul de abordare şi nu în
ultimul rând prin alegerea cuvintelor. Imagini pe care ne construim o realitatea intolerantă,
xenofobă, misogină şi rasistă. Mai putem vorbi în acest caz de un standard profesional?
7) Gen si mass media. Delegitimarea sistemului patriarhal este un proces de lunga durata,
in care deconstruirea genului, stereotipurilor si rolurilor de gen este dureroasa si greoaie.
Cine sunt ‘femeile’ si ce vor ele de fapt? Care sunt plingerilor lor vis-à-vis de lumea in care
traim si cum sunt ele construite prin intermediul mass media? Mentalitatea patriarhala este
adinc inradacinata, iar consecintele ei in munca jurnalistului conduc la prezentarea unei
imagini deformate a lumii, ca formata din doua categorii omogene, cu roluri stricte si
distincte: barbati si femei.
8) Minorităţi sexuale în mass media. Cine sunt minorităţile sexuale şi ce le face să fie atât
de ... stereotipizate? Rolul jurnaliştilor nu este acela de a stabili ceea ce este “normal” sau
nu, însă lipsa profesionalismului şi goana după senzaţionalism transformă subiectele
legate de minorităţile sexuale în adevărate “vânători de vrăjitoare”.
9) Minorităţi etnice în mass media. Prin însăşi construcţia lor, statele-naţiune au la bază
distincţia dintre noi – grupul etnic majoritar, şi ei – toate celelalte grupuri etnice diferite.
Moştenirea lăsată de constituirea statului-naţiune român, întărită de ideologia naţionalist-
comunistă, reverberează încă în discursul mediatic asupra minorităţilor etnice, văzute ca
“duşmanul din interior”.
10) Minorităţi religioase în mass media. Atunci când vine vorba de religii, atenţia mass
media este centrată fie pe conflictele dintre diferitele biserici, fie pe şarlatanii şi infracţiuni
atribuite ca fiind sub tutela anumitor religii. Dincolo de alegerea subiectelor – cu o tentă
evident conflictuală, lipsa echilibrului, factualului şi ingerenţa opiniilor conduc la crearea
unei imagini colective nefavorabile asupra minorităţilor religioase.
11) Jurnalismul in contextul global. Globalizarea înseamnă nu numai diversitate, dar, în
ceea ce priveşte sistemul mediatic, răspândirea unor standarde profesionale internaţionale

3
 ..
..
..
.. influenţa concernelor mass media prezente acum şi în România, precum şi sub
sub
. accesului publicului român la mass media internaţionale. In final, vom arunca o
influenţa
privire in viitor, incercind sa ne imaginam cum va arata lumea in diversitatea ei.

4
 ..
..
..
..
.

2. Jurnalism si diversitate

“Ati observat ca viata, adevarata viata, cu crime si catastrofe si mosteniri incredibile se desfasoara
aproape exclusiv in ziare?” Jean Arnouhill, dramaturg 3

Mass media sunt un sub-sistem social, indeplinind o serie de functii in cadrul societatii si
functionind dupa o serie de principii. Pentru a le intelege, asa cum ne sugereaza Denis
McQuail4, este util sa pornim de la doua intrebari: Ce face mass media pentru societate? si
Ce ar trebui sa faca mass media pentru societate?
Functiile mass media: teoretizate in 1948 de Harold Laswell, functiile mass media sunt:
informare, interpretare si continuitate (transmiterea mostenirii culturale). In 1960, Wright adauga
functia de divertisment, iar in anii ’80 este adaugata functia de mobilizare a societatii pentru
indeplinirea scopurilor societatii respective.
Care sunt implicatiile acestor functii pentru diversitatea etnoculturala a unei societatii? Prima
observatie care trebuie facuta este aceea ca functiile mass media sunt interpretate diferit de
catre jurnalisti, de catre patronii institutiilor de media, de catre public, de catre ceilalti actori
sociali. A doua observatie este aceea ca orice functie poate fi si o disfunctie (de exemplu,
functia de informare poate fi de fapt dezinformare sau tendentiozitate in modelul comunist).
Daca adoptam modelul responsabilitatii sociale a mass media, model care porneste de la
premisa ca economia de piata nu asigura libertatea presei si ca mass media de informare, ca
un mecanism esential al vietii sociale, are o serie de responsabilitati sociale (serveste interesele
societatii), atunci putem dezvolta urmatoarele implicatii ale functiilor mass media in dezvoltarea
sau incriminarea diversitatii etnoculturale:

Functiile mass media Implicatii pentru diversitatea etnoculturala

(dupa Denis McQuail, 1983, pp. 79-80)
Informare asupra evenimentelor, conditiilor din societate si
din lume.
Interpretarea evenimentelor, conditiilor. Interpretarea se
face prin prisma valorilor societatii respective, preluind
conceptia acesteia despre ‘normalitate’ si ‘devianta’.
Socializare, crearea consensului si intarirea ierarhiilor
valorice.
Continuitate prin transmiterea culturii. Exprimarea culturii
dominante si reocunoasterea celorlalte culturi existente.
Perpetuarea valorilor societatii respective
Divertisment: reduce tensiunile sociale oferind posibilitatea
relaxarii si a defularii unor tensiuni (catharsis)
Mobilizarea societatii pentru atingerea obiectivelor sociale/
politice.
Informare asupra diversitatii etnoculturale din societate si
din lume  oamenii devin constienti de relativitatea
culturala si de imposibilitatea ierarhizarii culturilor/
grupurilor. (Revers: dezinformare, intarirea stereotipurilor,
divizarea societatii functie de caracteristicile etnoculturale
ale grupurilor, intoleranta, tensiuni inter-etnice/culturale)
Interpretarea diversitatii etnoculturale ca un aspect pozitiv
al societatii/ lumii. Acceptarea diversitatii ca principiu
fundamental al oricarei societati. (Revers: stigmatizarea
diferentelor, respingerea oricaror provocari la adresa
‘normalitatii’, partizanat, legitimarea controlului majoritatii
asupra minoritatilor, intoleranta, tensiuni inter-culturale/
sociale, ierarhizarea culturilor/ grupurilor in functie de scala
de valori a grupului dominant)
Prezentarea diversitatii etnoculturale ca un aspect pozitiv
al societatii/ lumii. Relativism cultural  nu ierarhii.
Acceptarea ideii ca valorile depind de societatea in care
traim. (Revers: dominatia unei culturi unice, diminuarea
importantei celorlalte culturi, intoleranta, tensiuni inter-
culturale/etnice)
Prezinta diversitatea etnoculturala ca o resursa a societatii/
lumii. (Revers: prezinta diversitatea ca pe o problema,
umilirea si ironizarea celorlalte grupuri, perpetuarea uneor
imagini stereotipice a celorlalte grupuri)
Mobilizarea societatii in vederea recunoasterii diversitatii
etnoculturale ca o resursa. (Revers: mobilizarea grupurilor
majoritare impotriva grupurilor minoritare, tensiuni inter-
culturale/etnice)

3
Apud Stuart Allan. News Culture. (Buckingam, Philadelphia: Open University Press, 1999), p.1
4
Denis McQuail. Mass Communication Theory. An Introduction. (London et all: Sage Publications, 1983), p. 73

5
 ..
..
..
.. mass media: principiile fundamentale ale paradigmei contemporane sunt legate de
Principiile
. individului (drepturile fundamentale ale omului), de recunoasterea statelor ca actori
centralitatea
principali in sistemul international, de suprematia modelului democratic si capitalismului si nu in
ultimul rind, de dreptul natiunilor la autodeterminare. Ca parte a sistemului social, mass media
sunt deopotriva rezultanta si promotoarele acestor valori. Denis McQuail5 subliniaza
centralitatea interesului public – mass media au o responsabilitate sociala, furnizeaza servicii in
favoarea societatii, urmarind interesul public al acesteia. Ramine insa neclar ce este acest
interes public, cine il defineste si in ce scop, deoarece societatea nu este un tot omogen, cu
scopuri bine conturate. McQuail propune ca valori principale ale sistemului media urmatoarele:
libertatea (independenta mass media, acces la mass media, diversitatea canalelor), dreptatea/
egalitatea (egalitatea accesului la mass media, egalitatea spatiului acordat actorilor, echilibrarea
continutului) si ordinea/ solidaritatea (mentinerea ordinii sociale si simbolice, dar si construirea
legaturilor de solidaritate intre diferitele sub-grupuri ale societatii).
Este important sa ne asiguram ca nu pierdem din vedere modul in care mediile de informare sunt inradacinate in relatiile
specifice de putere si control, dar in acelasi timp, sa recunoastem modalitatile prin care mediile de informare lucreaza de-a lungul
timpului pentru a dizloca, transforma si, chiar daca doar arareori, contesta aceste relatii.” Stuart Allan, News Culture , 1999, p. 3

Principiile jurnalismului de informare

1922: BBC incepe sa transmita primele buletine de stiri radio
1923: apare primul numar al revistei Times, prima revista saptaminala de stiri din SUA.
1933: apare primul numar al revistei concurente, Newsweek
Anii 1950: apar primele buletine de stiri TV
Stuart Allan, News Culture, 1999

Reperele sus-mentionate marcheaza inceputul culturii moderne a stirilor, cultura care se

bazeaza pe o serie de valori implicite. Conceptul de ‘stire’ nu este unul nou, ci a existat de-a
lungul istoriei in diferite forme care astazi ne pot parea bizare: balade, zvonuri, cronici etc. Ce a
determinat insa transformarea stirilor in ceea ce sunt ele astazi?
In cartea sa “Cultura Stirilor” (News Culture), profesorul american Stuart Allan sugereaza ca
principalul mobil al transformarii a fost dezvoltarea tehnologica, in principal aparitia telegrafului
electric in ani 1840. Daca pina la telegraf, stirile erau transmise prin porumbei, posta, curier,
aparitia posibilitatii tehnice de a transmite aproape instantaneu informatii la distante foarte mari
produce schimbari in organizarea materialelor, in dimensiunea lor temporala (ce se intimpla
acum) si in dimensiunea spatiala (distantele mari ‘dispar’, lumea se comprima).
Datorita specificitatii mediului prin care materialele sunt transmise si a pericolului ca informatia
sa se piarda din cauza unor erori tehnice, stirile sunt scrise dupa un model standardizat –
piramida inversata (modelul dezvoltat de AP), cu informatiile considerate esentiale in primul
paragraf. Astfel, stirile transmise trebuiau sa fie scurte si concise; opiniile erau lasate deoparte
(ele putind fi adaugate mai tirziu, atunci cind stirile sunt folosite pentru elaborarea unor
materiale mai ample).
“…telegramele sunt pentru factual, aprecierile si comentariile politice pot sa vina prin posta” (extras din recomandarile
facute de The Times reporterilor lor, 1894)6

Astazi, obiectivitatea/ neutralitatea/ impartialitatea si concizia sunt, alaturi de responsabilitatea,

acuratetea, integritatea, indepedenta/ libertatea mass media si fair play-ul 7 principiile
fundamentale ale jurnalismului de informare. Discutiile asupra reflectarii diversitatii etnoculturale
in materialele informative sunt compatibile cu toate aceste principii, pentru ca reflectarea
diversitatii etnoculturale inseamna tocmai o responsabilitate sociala asumata (rolul jurnalistului
este acela de a cladi punti de legatura intre diferitele grupuri, de a construi o societate bazata
pe toleranta si respect reciproc). Aceasta responsabilitate sociala se materializeaza prin efortul

5
DenisMcQuail: “Mass Media in the Public Interest: Towards a Framework of Norms for Media Performance” in James
Curran & M. Gurevitch. Mass Media and Society. (London et all: Arnold, 1996), pp.66 - 80
6
Allan, 1999, p. 21
7
Allan, 1999; American Society of Newspaper Editors, Statement of Principles, 1922, revizuit in 1975 (sursa:
http://www.asne.org); Associated Press Manhahging Editors, codul etic, revizuit si adoptat 1995 (sursa:
http://www.asne.org, accesat Noiembrie 2003).

6
 ..
..
..
.. de a fi impartial, chiar si atunci cind jurnalistul simte/crede altfel, de a se asigura ca
constient
materialul . nu este tendentios si ca reflecta factualul, si de a nu abdica de la aceste valori chiar
si atunci cind pozitia jurnalistului este in pericol.
“Paradoxul materialelor bune despre rasa si etnie este acela ca regulile dupa care materialele trebuie facute sunt
aceleasi ca in cazul oricaror alte materiale jurnalistice de calitate si, in acelasi timp, aceste reguli sunt unice. […] Sunt la fel prin aceea
ca se sprijina pe aceleasi principiii fundamentale ale jurnalismului: factual si acuratetea contextului, impartialitate, precizie,
comprehensivitate, independenta, informare, educarea, oferind posibilitatea celor care nu se aud sa fie auziti, tragindu-i pe cei
puternici la raspundere, ducindu-i pe oameni acolo unde nu pot sau nu vor sa mearga. […] Ceea ce le face diferite este natura
subiectului insusi. O diferenta importanta este aceea ca jurnalistii trebuie sa se ridice deasupra standardelor jurnalismului superficial,
‘normal’, si daunator. Mai mult ca orice, aceasta inseamna sa nu cada prada stereotipurilor, sa puna la o parte disconfortul personal si
sa se angajeze intr-o conversatie care pare sa fie evitata in mod patologic de jurnalisti si de publicul pe care il deservesc.” The
Essence of Excellence: Status Report on Race, Columbia School of Journalism 8

Insa principiile jurnalismului de informare nu sunt nici pe departe lipsite de probleme.

Transformarea principiului obiectivitatii inspre neutralitate si impartialitate a fost determinata de
criticile legate de imposibilitatea obiectivitatii absolute. Obiectivitatea a intrat in normele profesiei
aproximativ la finele primului razboi mondial, cind publicul si jurnalistii erau saturati de campaniile
de propaganda. Insa descrierea realitatii nu e niciodata obiectiva, pentru ca in actul descrierii
intervin valorile si regulile implicite ale societatii in care traim. Orice descriere este prin ea insasi o
interpretare.
Neutralitatea si impartialitatea ca scopuri ale jurnalismului de informare se bazeaza pe distinctia
intre factual si opinie. Aceasta se realizeaza prin ‘curatarea’ atributelor si judecatilor de valoare din
textele de informare, prezentarea evenimentelor fara orice calificari personale si echilibrarea
informatiei/ surselor. Din pacate, nici aceste concepte nu scapa de critica lansata de mai sus:
atunci cind privim lumea inconjuratoare, o privim prin prisma valorilor si normelor nescrise la
nivelul grupului din care facem parte. Ca atare, selectam din realitate acele lucruri care corespund
valorilor si normelor, si le interpretam prin prisma acestor valori si norme.
Doua modele ale receptarii ‘stirilor’:
1. Evenimentul ante-dateaza stirea: Eveniment  Jurnalistul interpreteaza evenimentul functie de ‘valorile’ care
determina o stire’  Daca considera ca evenimentul reflecta aceste valori, atunci scrie materialul  Audienta se obisnuieste cu
aceste tipuri de materiale, iar din aceasta obisnuinta se creeaza ideea ca ‘valorile’ care determina o stire raspund nevoilor audientei.
2. Valorile stirii ‘creeaza’ evenimentul: Exista un interes in anumite evenimente care sunt considerate drept demne de a
fi subiectul unei stiri; acest interes e determinat de valorile si normele societatii respective  Acest interes este tradus intr-o serie de
“valori” care fac un eveniment demn de a fi subiectul unei stiri  Jurnalismul ‘recepteaza’ evenimentul prin prisma acestor valori ale
stirii  Jurnalistul scrie materialul.9

Mai mult decit atit, institutiile mass media sunt o afacere, si ca atare jurnalistii sunt supusi unor
presiuni institutionale, presiuni care restrictioneaza de fapt aplicarea principiilor jurnalismului de
informare. Superficialitatea si perpetuarea definitiilor asupra “normalitatii” (pentru a vinde marfa)
rezulta in “restructurarea judecatilor despre valorile stirii, astfel incit vocile alternative sau din opozitie
sunt suprimate. Aceste voci – uniuni sindicale, miscari muncitoresti, miscari feministe, miscari anti-
rasiste, miscari ecologiste, miscari impotriva saraciei si alte grupuri dedicate schimbari sociale
progresiste – sunt caracterizate in mod obisnuit ca reprezentind o amenintare la adresa intereselor
institutiilor media de informare, interese care rezulta din functionarea lor pe piata.”10
Astfel, de cele mai multe ori rezistenta jurnalistilor la abordarea materialelor legate de diversitatea
etnoculturala (rezistenta care poate lua diferite forme, de la considerarea acestui subiect ca
neinteresant pentru public si pina la incapacitatea de a pune deoparte propriile sterotipuri si credinte
atunci cind trateaza subiecte legate de membrii/ practicile altor grupuri) isi are radicinile in cadrul
cultural al grupului din care jurnalistul face parte – imposibilitatea de a vedea ca definitia normalitatii si
valorile sunt de fapt constructii sociale – si in presiunile institutionale reale sau percepute ca fiind reale
– ca de exemplu argumentul ca diversitatea etnoculturala nu e un subiect care se vinde (argumentul
senzationalului).
Studiu de caz: Diversitatea si Asociatia Editorilor de Ziare din SUA (ASNE)

8
Raportul “The Essence of Excellence” a fost elaborat in urma programului “Let’s Do It Better” dezvoltat de Columbia
School of Journalism, avind ca scop promovarea diversitatii rasiale in mass media din SUA. Detalii la
http://www.jrn.columbia.edu/events/race/excellence_intro.html ultima accesare Noiembrie 2003.
9
Adaptat dupa Denis McQuail, 1983, pp. 143 – 144. Cele doua modele prezentate de McQuail au fost interpretate prin
prisma sociologiei cunoasterii (Berger & Luckman)
10
Allan, 1999, p. 51

7
 ..
..
..
.
ASNE este.organizatia reprezentind 800 de editori de ziare din SUA. Fondata in 1922, ASNE si-a asumat in 1978
misiunea de a contribui la . cresterea diversitatii etnoculturale in redactii, pentru a putea reflecta adecvat componenta societatii
americane. “Ca un standard minim – suna misiunea ASNE – toate ziarele trebuie sa angajeze jurnalisti de culoare si fiecare ziar
trebuie sa reflecte diversitatea din comunitatea pe care o deserveste.” In 1978, in redactiile ziarelor din SUA, doar 4% din angajati
erau din rindul minoritarilor (populatia de culoare, Asiatica, Hispanica sau indigena). In 1998, procentul crescuse la 11.46%.11
Care este principiul in baza caruia ASNE devine interesat de diversitatea etnoculturala la nivelul redactiilor? In primul
rind, misiunea auto-asumata a jurnalistilor si institutiilor de media de a fi in slujba comunitatilor. In al doilea rind, constientizarea faptului
ca aceste comunitati nu sunt un tot omogen, ci sunt retele complexe de culturi si identitati. Ca atare, rolul jurnalistilor este acela de a
cladi punti de legatura intre aceste culturi si identitati, si nu de a alimenta tensiuni, neincredere si necooperare in cadrul comunitatilor
pe care le deservesc.

Este diversitatea etnoculturala un subiect?

“Cind un ciine musca un om, nu e o stire; dar cind un om musca un ciine, atunci e o stire.” Charles Anderson Dana,
editor si proprietar New York Sun, 1882 12
“…orice informatie este in acelasi timp pe de-o parte o expresie, o reflectare si un rezultat al valorilor, pe de alta o
colectie de fapte, desi balanta dintre cele doua variaza considerabil.” Denis McQuail, Media Performance. Mass
Communication and the Public Interest, 1992, p. 223 13

Ce este o stire? In cultura noastra, o stire este relatarea unui eveniment pe care jurnalistul/editorul il
selecteaza din realitatea inconjuratoare, in virtutea unor criterii conventionale, prezentindu-l publicului.
Scrierea unei stiri se bazeaza pe principiile jurnalismului de informare, sus-mentionate.
Este important sa realizam ca o stire este in primul rind o relatare, o interpretare a unor evenimente
‘taiate’ din realitate in baza unor criterii. Oricit de obiectiv/ neutru/ impartial ar fi jurnalistul/editorul,
simpla receptare a unor evenimente presupune o interpretare. Spre exemplu, atunci cind spunem “El
s-a impiedicat” nu descriem o realitate, ci o interpretare a realitatii. Realitatea este ca un om a facut o
miscare, insa atunci cind descriem acea miscare ca ‘impiedicare’, facem acest lucru presupunind
implicit un set de reguli si valori (persoana se misca cu un scop, acea miscare nu corespunde
scopului etc.)
In al doilea rind, selectarea anumitor evenimente ca fiind importante, demne de a deveni subiectul
unei stiri, este o a doua interpretare. Valorile stirii – sau criteriile dupa care jurnalistul/ editorul decid ce
e o stire – sunt conflictualitatea, relevanta, imediatetea, personalizarea, exceptionalul, continuitatea
(evenimentul se inscrie intr-un continuum cultural, astfel incit atit jurnalistul cit si publicul il pot descifra
similar).14 Aceste valori sunt dependente de cultura jurnalistului si de cultura redactiei.
Astfel, pentru o redactie formata din membri care se identifica ca fiind majoritari, problematica
diversitatii etnoculturale nu este un subiect, pentru ca nu intra in sfera valorilor, in sfera culturii care
informeaza jurnalistii din redactia respectiva. Insa acest lucru nu inseamna ca diversitatea
etnoculturala nu este un subiect in sine!
Lumea jurnalistilor este divizata in trei regiuni, dupa parerea cercetatorului american Hall (1986, 1994)15:
Sfera consensului: jurnalistul vede lucrurile din aceasta sfera ca “adevarate”. Ca atare nu le chestioneaza si nu vede
necesitatea echilibrarii informatiilor care pentru el sunt ‘adevarate’. De exemplu, natiunea este unul din conceptele in aceasta sfera.
Pentru jurnalistii majoritari, natiunea este formata din romani, iar statul este statul romanilor. Conceptul nu este chestionat, si ca atare
toate politicile care se bazeaza pe acest concept sunt preluate fara simt critic de catre mass media.
Sfera controverselor legitime: jurnalistul vede aceste controverse ca fiind necesare – ca de exemplu, cazul dezbaterilor
parlamentare. Aici jurnalistul aplica principiul echilibrarii informatiilor si verificarii.
Sfera deviantei: jurnalistul nu este neutru aici, pentru ca i se pare ca aceasta sfera pune in pericol comunitatea din care
face parte. De exemplu, modul in care jurnalistii majoritari trateaza problematica minoritatilor sexuale tradeaza opiniile (negative) ale
jurnalistilor, dezaprobarea lor fata de ceea ce ei considera ‘comportament deviant’ (fie biologic, fie moral). In sfera deviantei sunt astfel
incluse grupurile care nu au acces la spatiul mass media – ca atare, ele intra in atentia mass media atunci cind fac ceva considerat

11
ASNE , “Frequently asked questions about ASNE’s diversisty mission statement”, http://www.asne.org ultima accesare
Noiembrie 2003
12
Allan, 1999, p. 7
13
Denis McQuail. Media Performance. Mass Communication and the Public Interest. (London et all: Sage Publications,
1992)
14
Valorile stirii nu sunt un corpus unanim acceptat si pre-stabilit. Unii cercetatori includ aici senzationalismul, faptul ca
evenimentul se refera la natiunile lider (SUA, tarile EU), faptul ca evenimentele se refera la elite (politicieni, sportivi etc.),
specificul cultural s.a. (Allan, 1999)
15
Allan, 1999, p. 69

8
 ..
..
..
.. / ordinea publica. Aceasta a fost inceputul accesului la mass media in cazul miscarilor feministe,
campaniilor anti-rasiste, .campaniilor pentru pace si dezarmare, miscarilor ecologiste.
socant sau atentind la ‘morala’

Un al doilea argument des invocat de adversarii diversitatii ca subiect in mass media este acela ca
diversitatea nu se vinde. Ceea ce se vinde, sustin acestia, este senzationalul. Conform acestui argument,
diversitatea este interesanta doar atunci cind produce victime umane! In realitate insa, publicul nu consuma
exclusiv senzationalul, ci se expune mai multor canale si mesaje media. De asemenea, senzationalul nu
este luat in serios, ci are mai degraba o functie de catharsis (eliberarea tensiunilor prin umor) 16. Astfel, din
faptul ca ‘senzationalul’ se vinde nu deriva faptul ca ceea ce e ‘serios’ nu se vinde. Din contra, atit presa de
scandal, cit si presa de informare co-exista, indeplinind diferite functii la nivelul publicului.
Diversitatea etnoculturala poate fi un subiect in sine. Atunci rolul jurnalistului este acela de a face acest
subiect interesant, pastrindu-si fair play-ul si asumindu-si responsabilitatea sociala. De cele mai multe ori
insa, diversitatea etnoculturala nu este un subiect in sine, ci un atribut al subiectelor tratate. Orice aspect al
vietii sociale – fie ca este vorba de accesul la serviciile de sanatate sau de viata culturala – are o latura
legata de diversitatea etnoculturala. Adica, fiecare decizie, fiecare politica publica are implicatii diferite
pentru diferite grupuri. Jurnalistul trebuie sa incerce sa descopere aceste implicatii fara a le trivializa si fara
a se situa pe pozitia judecatorului care decide care implicatii sunt ‘relevante’ sau care nu. Reflectarea
diversitatii etnoculturale devine in acest caz o chestiune de etica profesionala: “Diversitatea este in mod
clar parte a acuratetei si impartialitatii, fie ca se refera la evitarea stereotipurilor sau la redefinirea a ceea ce
este o stire pentru a reflecta mai bine societatea multiculturala. Diversitatea este legata de compozitia
institutiilor de informare si de lantul decizional. Diversitatea este legata de modul in care materialele sunt
dezvoltate si cine le face. Diversitatea este legata de selectia surselor si de reflectarea celor a caror voce
nu este auzita.”17
“Diversitatea la nivelul continutului este la fel de importanta precum transcrierea corecta a numelor surselor. Este o
componenta fundamentala a acuratetii. Este pina la urma o chestiune de credibilitate: Daca cititorii nu se regasesc si nu isi aud vocea
in paginile ziarului tau, atunci nu te vor mai privi ca o sursa credibila de informatii.” David Yarnold, director executiv San Jose
Mercury News (SUA) 18

16
Un studio realizat in 1992 asupra consumatorilor presei de scandal arata ca motivele pentru care publicul cumpara si
citeste senzationalul sunt diverse: senzationalul este ‘distractiv’, ‘spumos’, ‘plin de birfe’, furnizeaza o supapa pentru
eliberarea frustrarilor prin umor si nu in ultimul rind, este o forma de rezistenta la valorile dominante. Insa studiul arata ca
cititorii nu iau in serios 100% acest tip de presa si in general ei se expun si altor canale mass media din care isi preiau
informatiile. Bird (1992) “For Enquiring Minds: A Cultural Study of Supermarket Tabloids” in Allan, 1999, p. 115
17
Jay Black & R. Barney. Doing Ethics in Journalism: A Handbookwith Case Studies apud Aly Colón: “Connecting Ethics
and Diversity”, Poynter Online, Noiembrie 2003, http://www.poynter.org ultima accesare Noiembrie 2003.
18
David Yarnold: “Why Diversity?” in Poynter Online, http://www.poynter.org ultima accesare Noiembrie 2003.

9
 ..
..
..
..
.

3. Romania post-1989:
jurnalism, diversitate, tendentiozitate

Transformarile pe care comunismul le opereaza in structura societatii si statului roman sunt

profunde si cu consecinte grave in toate domeniile si la toate nivelurile. Dupa 1989,
comunismul devine atit sursa legitimarii noii ordini sociale (prin opozitie), cit si cea mai comoda
metoda de evitare a responsabilitatii (problemele socio-economice sunt puse pe seama
mostenirii comuniste). Nu in ultimul rind, comunismul ajunge sa fie regretat si idealizat prin
comparatie cu problemele pe care tranzitia spre o economie de piata le ridica.
In sistemul comunist, mass media este organul de propaganda al partidului, sarcina sa fiind
aceea de a propaga (si convinge publicul de) doctrina egalitatii si comunalismului. Partidul fiind
unicul proprietar al mass media, exercitind un control centralizat, formal (cenzura) si informal
(prin informatori, Securitate, structurile comuniste din interiorul redactiei s.a.), dicteaza forma si
continutul mass media, precum si rolul jurnalistului ca educator si formator al “omului nou”.
Jurnalistul este, pe de-o parte, vocea realizarilor regimului comunist (sarcina lui este aceea de a
arata lumii intregi succesul comunismului), pe de alta judecatorul lumii – dar un judecator
partial, a carui judecata este una ce da cistig de cauza comunismului.
In varianta sa romaneasca, comunismul joaca puternic cartea nationalismului. Inca de la
preluarea puterii, Gh. Gh. Dej incepe treptat separarea de Moscova si accentuarea elementului
‘romanesc’. Doctrina comunista presupune egalitatea tuturor oamenilor, indiferent de etnie sau
sex (religia este catalogata drept retrograda). Insa in cadrul romanesc, comunismul devine
nationalist – preocuparea lui Dej, preluata de Ceausescu pentru elemental national, pentru
recuperarea (rescrierea) istoriei au ‘nationalizat’ comunismul. Sistemul educational, cultura si
mass media au devenit fiefurile acestei noi orientari.
Dupa 1989, transformarea sistemului politic este insotita de transformarea institutiilor mass
media, care dintr-o data se bucura (mai mult sau mai putin) de libertatea de informare si de
exprimare. In procesul de democratizare, rolul jurnalistului s-a schimbat de la acela de “ecou” al
doctrinei oficiale la acela de “avocat” sau “critic” al noilor elite si mai apoi la acela de “paznic” /
“garant” al democratiei. Intr-o prima faza, rolul mass media este acela de a de-legitima sistemul
comunist si nomenklatura si de a legitima noul sistem si noua clasa politica. Imediat dupa ’89,
asistam la aparitia unui jurnalism partizan, cu institutii media care apar pe linga partidele politice
si cu scopul de a le promova interesele. Treptat, acestea se separa de politic, asumindu-si
misiunea de a deservi interesul public si tranzitia spre democratie prin furnizarea de informatii si
exercitarea controlului democratic asupra institutiilor statului.19

Rolul jurnalistului in democratie

”Comunicarea democratica este baza culturii si sistemului politic democratic […]; totusi, pentru democratizarea
comunicarii este necesar sa existe un mediu democratic.” Slavko Splichal, Searching for New Paradigms: An Introduction , p.
3 20

Modelul democratic a fost teoretizat cu mult inaintea aparitiei mass media. Si totusi, o data cu
crearea statului modern si cu progresul tehnologic, mass media devine parte esentiala a
modelului democratic. Explicind aceasta legatura, Slavko Splichal considera ca mass media

19
Vezi Peter Gross. Mass Media in Revolution and National Development: The Romanian Laboratory. (Iowa: Iowa State
University Press, 1996); pentru o prezentare condensate a mass media in Romania, vezi Alexandru Ulmanu: “The
Romanian Media Landscape”, accesibil la http://www.ejc.nl/jr/emland/romania.html
20
Slavko Splichal: “Searching for New Paradigms: An Introduction” pp. 3-19 in Slavko Splichal & Janet Wasko:
Communication and Democracy. (Norwood, New Jersey: Ablex Publishing Corporation, 1993)

10
 ..
..
..
.. premisele guvernarii democratice, oferind cetatenilor acces la dezbaterea publica si la
creeaza
. relevante. La rindul lor, institutiile statului au devenit din ce in ce mai dependente de
informatiile
mass media (atit de sistemul public, cit si de cel privat) in comunicarea cu cetatenii. Astfel,
mass media sunt supuse unor tensiuni permanente intre tendintele autoritare (de control) ale
institutiilor statului si libertatea informarii/ expresiei.
Initial s-a considerat ca aceste tensiuni vor fi reglementate prin asigurarea pluralitatii si
independentei institutiilor de media. In modelul liberal, aceasta se putea realiza numai prin
mecanismul pietei libere, unde libera concurenta conducea teoretic la supravietuirea acelor
institutii de media care deserveau cel mai bine publicul. In realitate insa acest model a fost
infirmat: “Comercializarea sferei comunicarii presupune ca toti oamenii au dreptul de a isi
exprima opiniile, insa ii forteaza in acelasi timp sa si le exprime astfel incit sa aduca profit. In
baza conceptiei liberale a libertatii negative (independenta fata de autoritatile politice), libertatea
presei devine din ce in ce mai mult libertatea proprietarilor mijloacelor de comunicare, mai
degraba decit libertatea cetatenilor.”21
Sub presiunea economiei de piata, mass media devin o adevarata afacere, scopul lor
transformindu-se, la nivelul proprietarilor, din servirea interesului public in realizarea profitului.
Rezultatul este o tendinta de concentrare a institutiilor de media in miinile unui grup restrins de
proprietari. Acestia sunt in strinsa legatura cu institutiile statului si au propriile interese
economice si politice.22 Mai mult decit atit, tendintele monopoliste conduc la scaderea
diversitatii mediilor (publicul are mai putine alegeri la dispozitie) si la cresterea pretului intrarii pe
piata (costul infiintarii unei institutii de media este prohibitiv, reducind astfel oportunitatea
aparitiei unor noi actori). Nu in ultimul rind, influenta financiara a publicitatii confera marilor
publicitari capacitatea de a constringe activitatea editoriala (unele subiecte devin tabuu pentru a
nu pierde profitul rezultat din vinzarea spatiului publicitar). Astfel, dupa cel de-al doilea razboi
mondial, doua comisii insarcinate cu revizuirea sectorului media in SUA (Comisia Hutchinson)
si in Marea Britanie (Comisia Regala a Presei) constata cu ingrijorare ca mecanismul pietei
libere a esuat in asigurarea modelului democratic al mass media si recomanda ca posibila
solutie dezvoltarea standardelor etice in cadrul profesiei de jurnalist.
Jurnalistii sunt sfatuiti sa adopte si sa implementeze la nivelul profesiei coduri etice prin care
profesia sa se auto-reponsabilizeze colectiv si individual (la nivelul fiecarui jurnalist in parte).
“Cultul profesionalizarii a devenit modul in care esecul pietei si conceptia traditionala a rolului
democratic al mass media sunt reconciliate. Accentul este pus pe auto-asumarea unor scopuri
inalte in meseria de jurnalist – neutralitate, detasare, adevar.”23
Rolul jurnalistului in sistemul democratic este acela de a deservi publicul, asigurind leagtura
dintre cetateni si institutiile publice, pe de-o parte, si dintre diversele grupuri din care este
formata societatea pe de alta. Prin activitatea sa, jurnalistul contribuie la crearea spatiului public
in care sunt exprimate o diversitate de opinii si interese. “Dialogul public pe scena mass media
trebuie sa ofere publicului acces la o diversitate de valori si perspective, atit la nivelul
divertismentului, cit si la nivelul vietii publice.”24
Studiu de caz: Clubul Roman de Presa si Codul Deontologic al Ziaristului
In aprilie 2003, Clubul Roman de Presa (CRP) a propus membrilor sai adoptarea unui cod deontologic, impreuna cu un
mecanism de implementare si supraveghere. Codul are – inter alia - urmatoarele prevederi: datoria de a relata adevarul (art. 1),
datoria de a verifica veridicitatea informatiei din cel putin 2 surse (art. 2), respectarea vietii private – incluzind aici confidentialitatea
identitatii (minori, bolnavi, victime) si mentionarea rasei/nationalitatii/ apartenentei la o minoritate “numai in cazurile in care informatia
publicata se refera la un fapt strict legat de respectiva problema.” (art. 3), datoria de a prezenta toate punctele de vedere si de a
respecta prezumtia de nevinovatie; secretul profesional (art. 6). Articolul 7 stipuleaza responsabilitatea civica a ziaristului de “ a milita
pentru instaurarea justitiei si dreptatii sociale” precum si clauza de constiinta.
Conform acestui cod, rolul jurnalistului este acela de a reflecta diversitatea realitatii inconjuratoare fara a isi exprima
propriile opinii, implicit sau explicit. Jurnalistul nu este un judecator, nici nu se substituie autoritatilor publice. Misiunea sa fiind aceea de
a deservi societatea in care traieste, jurnalistul este mai degraba interesat de crearea puntilor de legatura intre diferitele grupuri ale
societatii (fie ca este vorba de grupuri etnice, religioase, sexuale, etc.).
In mod egal insa, acest cod indica limitele misiunii jurnalistului – dar si ale jurnalistului insusi/ insasi, si anume limitele
propriei culturii, propriului stat, propriului grup. Justitia si dreptatea sociala sunt constructe sociale care depind de cadrul in care sunt
concepute si care, la rindul lor, legitimeaza acest cadru. Astfel, de exemplu, daca ordinea sociala inseamna etichetarea minoritatilor

21
Splichal: 1993, p. 11
22
Pentru o analiza pertinenta vezi Herman &Chomsky: Manufacturing Consent. 1998
23
James Curran: “Mass Media and Democracy Revisited”, p. 99 in James Curran & Michael Gurevitch. Mass Media
and Society. (London, New York, Sydney, Auckland:Arnold,1997), third impression
24
Curran: 1997, p. 103

11
 ..
..
..
.. jurnalistul porneste la drum deja inarmat cu o definitie a sexualitatii si normalitatii, definitie care ii
. a subiectului respectiv.
sexuale drept deviante, atunci
informeaza intreaga abordare
Trebuie de asemenea mentionat si faptul ca acest cod deontologic nu este unul recunoscut si insusit de intreaga
breasla, nici macar de membrii Clubului. Nu exista nici un mecanism si nici o metodologie de implementare.

Discursul tendentios
Prin tendentiozitate intelegem transmiterea explicita a atitudinii autorilor/ emitatorilor prin
anumite sintagme verbale si cu intentia de a induce judecati de valoare asupra unor actori sau
unor idei. De-a lungul acestui curs ne vom referi la tendentiozitatea in discursul mediatic (in
special in cazul jurnalismului de informare) vis-à-vis de minoritati, fie ca ne referim la cele
etnice, sexuale, religioase etc.
Discursul tendentios este intentional: scopul autorului/ emitatorului este acela de a prezenta un
punct de vedere partial. Intentionalitatea nu trebuie in acest caz privita ca neaparat constienta:
autorul/ emitatorul poate sa nu fie constient de faptul ca ceea ce transmite este partial,
tendentios, ci este convins de ‘obiectivitatea’ lui. De exemplu, atunci cind un jurnalist trateaza
un subiect legat de infractionalitate si este convins ca un membrii unui grup etnic sunt infractori
prin natura lor, aceasta convingere este parte integranta din ‘obiectivitatea’ lui. Jurnalistul
considera a priori (si uneori la nivel inconstient) ca apartenta la grupul respectiv este o
explicatie a comportamentului infractional si porneste la drum informat de aceasta credinta.
Discursul tendentios este manipulant: scopul sau este acela de a (re)legitima actori, actiuni sau
structuri specifice. Manipularea in acest caz nu trebuie privita in mod necesar ca rezultatul
activitatii unui actor sau unui grup de actori (de tipul “X a manipulat presa pentru a obtine votul
alegatorilor”), ci poate fi lipsita de un agent determinat (ca de exemplu, in cazul paradigmei
nationaliste, statul este inteles ca fiind forma de organizare a natiunii definita pe criterii etnice;
ca atare, exista o manipulare structurala, care decurge din structura paradigmei nationaliste).
Este important de mentionat ca la nivelul mass media, discursul tendentios poate fi prezent in
materialele de informare, dar si in cele de opinie. In primul caz, tendentiozitatea incalca
principiile jurnalismului de informare, in cel de-al doilea, exista tendinta de a trata
tendentiozitatea ca parte a dreptului la exprimare/ dreptului la opinie.
Tendentiozitatea se poate manifesta pe mai multe nivele:
 In alegerea subiectelor – atunci cind prezentarea numai anumitor subiecte (de
exemplu, subiecte legate de infractionalitate) conduce la crearea unei false imagini
asupra unui grup.
 In selectarea surselor – atunci cind jurnalistul nu include vocea tuturor actorilor implicati
direct, oferind posibilitatea doar unor surse sa vorbeasca. Selectia partinitoare a
surselor rezulta de cele mai multe ori intr-o constructie partinitoare a materialului.
 In constructia materialului – atunci cind jurnalistul include date nerelevante (precum
etnia sau mentionarea dizabilitatilor fizice intr-un material in care acestea nu sunt
relevante) sau isi construieste materialul sugerind relatii conflictuale/ tensionate intre
actori.
 La nivelul limbajului – probabil forma cea mai evidenta, prin folosirea atributelor
calificative si alegerea unor termeni partinitori, care induc judecati de valoare.
In Romania, tendentiozitatea este un fenomen endemic la nivelul institutiilor de media, si in
special la nivelul jurnalismului de informare. Prezenta minoritatilor etnice, sexuale, religioase, a
femeilor in mass media este filtrata de stereotipuri si prejudecati, care informeaza modul in care
jurnalistii se raporteaza la aceste grupuri.25
Sfaturi pentru a ne feri de capcanele tendentiozitatii26
Introspectia critica: inainte de a porni la drum cu constructia materialului, intrebati-va: “Care este scopul meu ca
jurnalist?”, “Ce simt eu despre acest subiect, ce valori am si pina unde sunt dispus sa fiu impartial?”, “Care sunt problemele etice pe
care acest material mi le pune?”
Selectia unghiului de abordare si a surselor: intrebati-va “Care sunt unghiurile de abordare posibile pentru acest material
si care dintre ele ranesc/ lovesc/ tensioneaza in mod gratuit?” “Daca eu as fi subiectul acestui material, cu acest unghi de abordare,

25
Vezi de exemplu rapoartele Agentiei de Monitorizare a Presei privind discursul nationalist in mass media, imaginea
minoritatii maghiare si a minoritatii rome in mass media, accesibile la http://www.mma.ro
26
Adaptare dupa Aly Colon: “Connecting Ethics and Diversity”, November 13, 2003;Bob Steele: “Guiding Pricniples for
Journalists”, March 29, 2000; Bob Steele: “Ask These 10 Questions to Make Good Ethical Decisions”, Februrary 29,
2000. Materialele sunt accesibile la http://www.poynter.org, ultima accesare Noiembrie 2003.

12
 ..
..
..
.
cum m-as simti?”, “Care.sunt actorii relevanti in acest material?”, “Care este relevanta/ impactul materialului pentru grupurile
defavorizate sau pentru . minoritati?” Includeti ‘vocea’ acestora in materialele voastre!
Minimalizati raul/ suferinta: incercati sa nu loviti inutil, sa nu raniti inutil, sa nu faceti rau inutil surselor sau actorilor
relevanti pentru materialul dumneavoastra. Tratati sursele si actorii cu respectul cuvenit, pentru ca sunt oameni ca si dumneavoastra!

Cum analizam discursul tendentios?

Metoda prin care putem analiza discursul tendentios in mass media este analiza de continut.
Aceast metoda porneste de la ideea ca studiind modul in care este construit un discurs (in
cazul nostru, un material jurnalistic sau un esantion de materiale) se poate desprinde o
organizare sistematica a discursului respectiv care nu rezulta nici din cerintele logicii, nici din
cele ale gramaticii. Aceasta organizare sistematica dezvaluie relatiile de putere, orizontul
prejudecatilor si stereotipurilor, setul de valori si principii care informeaza producatorii acestui
discurs. Cum producatorii acestui discurs sunt ei insisi parte a sistemului social, ei sunt de
asemenea parte a discursului preponderent al respectivei societati.
“Nevoia pentru o monitorizare apare cind sunt identificate ‘probleme’ care trebuie explicate, remediate, documentate.
[…]Protocolul de monitorizare se axeaza in principal pe ceea ce trebuie explicat si pe modul in care putem obtine dovezi calitative
care sa sustina aceasta explicatie.” Snežana Milivojević, Media Monitoring Manual, 2003 27

Analiza de continut are doua componente:

 Cantitativa: numarul materialelor/ subiectelor, frecventa, pozitionarea, spatiul,
proeminenta, etc.
 Calitativa: analiza de text si/sau de imagine. Se urmareste modul in care materialul
respectiv prezinta obiectul analizei (la nivelul constructiei materialului, la nivelul
selectiei actorilor, la nivelul limbajului).
Etapele analizei de continut:
1. Stabilirea obiectivelor cercetarii: ce dorim sa investigam? Cum ne putem atinge obiectivele
(prin intermediul carui tip de analiza)?
1.1. Delimitarea ipotezelor cercetarii: care sunt ipotezele pe care le formulam despre
subiectul cercetarii? Cum testam fiecare ipoteza?
2. Stabilirea mediilor: care sunt mediile relevante pentru obiectivele noastre? De ce selectam
anumite medii (avantaje/ dezavantaje) si de ce selectam o anumita perioada sau o anumita
dimensiune temporala?
3. Stabilirea unitatii de analiza: care este unitatea de analiza? Stirile, comentariile, emsiunile
de divertisment etc.?
4. Stabilirea indicatorilor pentru analiza unitatilor: care sunt elementele a caror prezenta sau
absenta sunt indicii pentru obiectivele cercetarii noastre? Rezultatul acestei etape este
delimitarea grilei de analiza (e.g. titlu, actori, subiect, calificative etc.). De obicei, o grila de
analiza contine indicatori in urmatoarele categorii: date referitoare la identificarea
materialului (data aparitiei, suportul, pagina, etc.), date referitoare la forma materialului
(tipul materialului, elementele vizuale, etc.), date referitoare la continutul materialului
(subiectul, actorii, constructia, limbajul etc.)
5. Analiza propriu-zisa: se completeaza grila de analiza.
6. Discutarea si interpretarea rezultatelor (contextualizare).

27
Snježana Milivojević. Media Monitoring Manual, (London: Media Diversity Institute, 2003), accesibil la
http://www.media-diversity.org, ultima accesare Noiembrie 2003.

13
 ..
..
..
..
.

4. Cum tratam diversitatea

etnoculturala?

Ce este diversitatea etnoculturala?

Am vorbit pina acum despre diversitatea etnoculturala atit in institutiile de media, cit si la nivelul
continutului. Dar ce inseamna de fapt diversitatea etnoculturala? Si de ce este acest concept
atit de important astazi? Care este relevanta lui in contextul romanesc?
Nu exista doua persoane la fel. Acest truism este usor de acceptat in viata de zi cu zi – si
fiecare dintre noi a inteles, inca de la virsta frageda, ca fiecare om este diferit. Dar intr-o lume in
care comunicatiile si transportul au cunoscut in ultimele doua sute de ani o explozie tehnologica
care a permis anularea distantelor si micsorarea intervalului temporal necesar calatoriilor sau
transmiterii informatiilor, intr-o lume in care mobilitatea oamenilor, a marfurilor si a informatiei
sunt caracteristici esentiale, experimentam diferenta nu numai intre oameni, ci si intre grupuri
de oameni si culturi. Daca pentru bunicii nostri era ceva neobisnuit sa vada o chinezoaica, un
mormon, o indianca sau un nigerian, pentru noi acest lucru reprezinta o realitate cotidiana.
Diferite culturi, diferite trasaturi, diferite gesturi, diferite cutume – ne-am obisnuit sa le privim ca
pe realitatea noastra inconjuratoare. Atit de banala pare a fi diversitatea incit, de cele mai multe
ori, uitam sa reflectam critic asupra ei.
Chiar si atunci cind vine vorba de propriu nostru grup – parinti, rude, prieteni, profesori, colegi
etc. – ne-am obisnuit sa ii privim ca pe un tot omogen in ceea ce priveste apartenta la un grup
etnic, religios, sexual, etc. Aceasta omogenitate coexista cu constientizarea diferentelor si
unicitatii umane, fara a ne pune probleme prea mari atunci cind interactionam in interiorul
cercului nostru personal. Uneori aflam ca prietenii nostri nu sarbatoresc craciunul, sau ca
vorbesc acasa o alta limba si descoperim un alt univers cultural in care suntem astfel initiati prin
intermediul lor. Alteori, calatorind din orasul nostru in alt oras, suntem suprinsi de felul in care se
gateste, de felul in care oamenii se saluta, de modul in care necunoscutii interactioneaza pe
strada s.a.m.d. Propria noastra existenta ne invata ca exista lucruri care ne unesc si exista
lucruri care ne fac diferiti, fara ca acestea din urma sa fie un factor negativ in relatiile inter-
umane.
Ca jurnalisti, constientizarea acestor lucruri este esentiala pentru a intelege subiectele pe care
le acoperim, sursele cu care ne relationam, audientele carora ne adresam. “Reporterii din ziua
de astazi trebuie sa inteleaga diferentele. Reporterii din presa scrisa si din audiovizual trebuie
sa poata aborda un subiect cu mintea deschisa si sa fie dispusi sa asculte. Trebuie sa fie
echipati cu limbajul adecvat si cu simbolurile culturale pentru a putea acoperi […] diversitatea si
comunitatea.”28
Ce este asadar diversitatea? Pentru Stephens Aldrich, diversitatea “descrie un mediu, precum o comunitate, care
include reprezentarea grupurilor multiple. Diversitatea pune accent pe acceptarea si respectarea diferentelor recunoscind ca nici un
grup nu este intrinsec superior altuia.” Stephens Aldrich, Covering the Community , 1999, p. 4

Conceptul de diversitate se refera asadar la varietatea grupurilor si culturilor aferente. Fiecare

grup are propria sa cultura – propriul set de valori si norme sociale. Atunci cind ne referim la
grupuri definite pe criterii etno-culturale, vorbim despre diversitatea etnoculturala.
Din perspectiva sociologica, cultura este ’modul de viata al unui grup’.29 Cultura este o matrice
dinamica in care oamenii se nasc, se socializeaza si invata se interactioneze si sa isi conduca
propria viata. Cultura este un produs al societatii umane dar, in acelasi timp, defineste viata

28
Leigh Stephens Aldrich. Covering the Community. A Diversity Handbook for Media. (Thousand Oaks, London, New
Delhi: Pine Forge Press, 1999), p. 2
29
Warren Kid. Culture and Identity (NY: Palgrave, 2002)

14
 ..
..
..
.. respective, furnizind valorile si principiile de implementare ale acestor valori in viata de
zi cu zi.. Din acest motiv, cultura este o componenta esentiala a identitatii noastre – ”desi cultura
societatii

ne ofera de multe ori un sentiment al identitatii, sociologii separa de obicei cele doua concepte,
considerind ’cultura’ ca reprezentind nivelul macro – imaginea de ansamblu – si ’identitatea’ ca
reprezentind nivelul micro, individual.”30
Daca cultura ne defineste cadrul in care existam, modul in care percepem lumea, valorile pe care le avem si nu in ultimul
rind identitatea, atunci se pune intrebarea daca nu cumva nu suntem doar niste marionete a caror existenta si posibilitate de actiune
este predeterminat de cadrul cultural. Diferite scoli de gindire au dezvoltat propriile teorii despre impactul culturii asupra reponsabilitatii
si liberului arbitru. Daca unii au pus accentul pe constringerile culturale, vazind indivizii ca predeterminati de cultura in care traiesc, altii
au pus accentul pe posibilitatile critice si selective ale indivizilor, care aleg ce sa preia si sa internalizeze dintr-o cultura sau pot
transgresa granitele culturale.
Pentru Freud, viata sociala este bazata pe interactiunea dintre pornirile biologice si constringerile culturale (indivizii cauta
instinctiv sa obtina placerea, dar civilizatia impune constringeri asupra obtinerii acestei placeri; ca atare exista o tensiune naturala intre
natura si cultura). ”Mi se pare ca intrebarea esentiala pentru specia umana – spune Freud – este aceea daca si in ce masura
dezvoltarea culturala va putea tine sub control convulsiile vietii comunale cauzate de instinctul uman al agresiunii si auto-distrugerii.”
Freud, 1930 31
Pentru sociologul Emile Durkheim, cultura este liantul care leaga indivizii intre ei, facilitind viata sociala. Si pentru
Durkheim, cultura forteaza personalitatile potential destructive sa isi tempereze pornirile pentru a putea trai in societate. Cultura este
sursa identitatii individuale si colective, avind rolul de a pastra ordinea sociala.
In viziunea marxista, cultura reflecta ideile si valorile clasei dominante, justificind si legitimind dominatia prin delimitarea
’ordinii’ si ’normalitatii’. Scoala de la Frankfurt (Adorno, Horkheimer, Marcuse etc.) vede in cultura moderna o adevarata industrie care
manipuleaza indivizii in scopul acceptarii neconditionate a status quo-ului (si implicit, a relatiilor de putere).32

Majoritatea teoriilor asupra culturii pornesc de la premisa opozitiei dintre cultura si natura.
Pentru aceste teorii, cultura este un produs eminamente uman al carui scop este acela de a
facilita viata sociala si de a constringe pornirile biologice ale indivizilor. Aceasta premisa este
insa inselatoare: cultura si natura nu sunt in opozitie, si nici atit de distincte precum ar parea.
Cultura este rezultanta vietii umane si influenteaza existenta noastra in mediul inconjurator (de
exemplu, modul in care gindim relatia noastra cu natura afecteaza in mod direct modul in care
ne vom comporta in natura – cit de importante sunt considerentele ecologice pentru indivizi si
pentru comunitate; ca atare, cultura are un impact direct, via comportamentul uman, asupra
naturii). La rindul sau, mediul inconjurator contribuie la crearea cadrului cultural (de exemplu, un
climat tropical rezulta in anumite valori si norme sociale, in anumite cutume legate de
anotimpurile prezente etc.).
Ca jurnalisti, trebuie sa intelgem atit propria noastra cultura si modul in care ea ne
’conditioneaza’, cit si sa realizam posibilitatile critice pe care le avem la indemina pentru a
reflecta asupra acestei ’conditionari’. Mai mult decit atit, ca jurnalisti ne confruntam cu o
pluralitate culturala – pluralitate in care trebuie sa ne putem descurca si pe care trebuie sa o
putem reflecta in materialele noastre.
”Traim intr-un mediu cultural mediat de mass media in care aceasta joaca un rol crucial si de multe ori decisiv in crearea
asu distrugerea imaginilor despre alti oameni, alte locuri, alte religii si alte natiuni ale lumii. De exemplu, multe din ce stim (sau credem
ca stimj) despre alti oameni si alte locuri ne parvin printr-o gama de programe pre-fabricate, precum stirile, serialele, sitcom-urile,
reportajele, pubicitatea, talk show-urile, si asa mai departe.” Yahya R. Kamalipour & Theresa Carilli, Cultural Diversity and the
US Media, 1998, p.xix 33

Diversitatea etnoculturala in Romania

“Multi dintre noi care am trait sub regimul comunist am crezut, poate naiv, ca o data cu caderea
zidului Berlinului vom avea respect pentru indivizi – si pentru dreptul lor la diferenta. Am crezut
ca teama si prejudecatile etnice, politice, religioase sau legate de orice alte diferente vor face
loc, intr-un fel, unei ere a tolerantei si compasiunii.”34 Intr-adevar, pentru regiunea in care traim,
diferentele par a fi mai degraba un factor destabilizator – Bosnia Hertegovina, Serbia, Croatia,
Kosovo, Macedonia sunt doar citeva din locurile invecinate care au cunoscut conflicte armate in

30
Kid, 2002, p. 7
31
Freud, 1930, apud Kid, 2002, p. 16
32
Kid, 2002.
33
Yahya Rl Kamalipour & Theresa Carilli (eds). Cultural Diversity and the US Media (NY: State University of New York
Press, 1998)
34
Milica Pešić: “Introduction” in David Tuller. Reporting Diversity Manual. (London: Media Diversity Institute, 2002), p.13

15
 ..
..
..
ultima .
.decada. Ceea ce nu inseamna ca tari precum Romania, Bulgaria, Albania, Slovacia etc.
.
nu au cunoscut violenta, directa sau indirecta, impotriva ‘diferentei’ de orice fel.
Regiunea in care traim – fie ca o numim Europa de (Sud) Est, Balcani s.a. – este definita de co-
existenta grupurilor definite pe criterii etnice, religioase, sexuale, politice, culturale. In Romania
exista aproximativ 20 de grupuri etnice, reprezentind aproximativ 10% din populatia tarii.35 Pe
linga acestea, exista diferite grupuri religioase (ortodocsi, catolici, uniati, protestanti etc.) si
sexuale (comunitati LGBT).
Grupuri Romani (aprox. 90%), Maghiari (aprox. 6.6 %), Roma (aprox. 2.5%), Ucrainieni,
etnice in Germani, Rusi-Lipovari, Turci, Tatari, Sirbi, Slovaci, Bulgari, Croati, Evrei, Greci, Polonezi,
Romania Cehi, Italieni, Armeni, Macedoneni, Albanezi, Ruteni.

Dupa 1989, romanii au fost confruntanti cu realitatea acestui melanj cultural. Daca in perioada
comunista nu trebuiau sa existe diferente intre oameni, acum diferenta este una din valorile
centrale ale societatii in care traim. Confruntati cu o schimbare radicala la nivel valoric, dar si la
nivel material, romanii au diferite reactii vis-à-vis de constientizarea acestor diferente.
La nivelul politicilor oficiale, statul roman este angajat in procesul de recunoastere a diversitatii
etnoculturale si de asigurare a drepturilor fundamentale ale indivizilor la propria cultura, religie,
limba, orientare sexuala etc. Cadrul legislativ – bazat pe principiul non-discriminarii pe criterii de
tip religie, sex, orientare sexuala, apartenenta etnica etc. – cuprinde doua abordari
complementare: pe de-o parte, drepturile minoritatilor, pe de alta o serie de politicii afirmative, in
special in cazul minoritatii rome si in cazul femeilor, destinate echilibrarii situatiei la nivel social
pentru aceste grupuri.
Insa cadrul legislativ nu poate sa schimbe mentalitatile si atitudinile. Responsabilitatea
construirii unui climat tolerant, in care diversitatea etnoculturala sa fie o valoare si nu un
obstacol, revine in parte institutiilor de media si implicit jurnalistilor. “Studiile in comunicare arata
ca schimbarile de atitudine vis-à-vis de grupurile diferite sunt provocate de schimbul de
informatii, reducerea nesigurantei si construirea increderii. Oamenii care se confrunta cu o
credinta pe care o considera periculoasa nu isi vor schimba parerea asa de repede, si nici nu
trebuie. Ce trebuie insa jurnalistii sa faca este sa dezvolte o constiinta a diferentelor.”36

Recomandari pentru reflectarea diversitatii etnoculturale

Fiecare dintre noi – jurnalist sau nu – face parte dintr-un anumit grup. Apartenta la grupul
respectiv ne defineste ca indivizi. Valorile pe care le avem sunt valori pe care grupul nostru le
intelege si le respecta. Dar ca jurnalisti, avem o responsabilitate nu numai fata de grupul nostru,
ci fata de societate per ansamblu, indiferent de apartenentele culturale ale diferitelor grupuri.
“Ca jurnalisti – scrie jurnalista Milica Pešić – avem oportunitatea unica de a facilita procesul de
reconciliere. Putem ajuta membrii tuturor comunitatilor noastre sa isi exprime nevoile si
dorintele. Putem elimina stereotipurile si reprezentarea tendentioasa a minoritatilor etnice,
rasiale si religioase din societatile noastre. Si putem contura discutia despre si definii spatiile
commune intre grupuri prin materiale echilibrate si corecte.”37
Dar cum putem face acest lucru concret? De unde pornim?
Primul pas este acela de a ne intelege propriile credinte, propriile valori, propriile stereotipuri;
o data ce le constientizam, trebuie sa ne intrebam in permanenta unde intervin – constient sau
nu – in activitatea noastra profesionala si in ce masura putem corecta prezenta subiectivismului
in materialele pe care le producem.
Al doilea pas este acela de a dezvolta tehnici de ascultare activa pentru a ne familiariza si a
invata cit mai multe lucruri despre oamenii pe care ii intilnim. Doar pentru ca stam fata in fata cu
un chinez, nu trebuie sa presupunem ca este o persoana obedienta; doar pentru ca stam fata
in fata cu o femeie, nu trebuie sa presupunem ca tot ceea ce isi doreste este sa devina mama.
Pentru a putea cunoaste persoanele pe care le intilnim in meseria noastra trebuie sa invatam
sa le ascultam propria poveste, propriile nevoi, frustrari, dorinte, vise.
Iata in continuare citeva recomandari pentru reflectarea diversitatii etnoculturale in materialele
jurnalistice38:

35
Cudalb, Rades & Sarambei. Ethnic Minorities Living in Romania (Press Group Romania) Autorii folosesc date
preliminare ale recensamintului din 2002.
36
Leigh Aldrich, 1999, p. 5
37
Milica Pešić: “Introduction” in David Tuller. Reporting Diversity Manual. (London: Media Diversity Institute, 2002), p.14
38
Dupa Stephen Aldrich, 1999, p. 9; Tuller, 2002, pp.17 – 19; Ron Smith: “Copy Editing for Diversity”, Poynter Online,
October 24, 2003, accesibil la http://www.poynteronline.org, ultima accesare Noiembrie 2003.

16
 ..
..
..
.. subiectelor: intrebati-va daca subiectele pe care le selectati / acoperiti reflecta
1. Selectia
.
diversitatea intereselor audientei. Incercati sa nu va lasati ghidati de stereotipuri in selectarea/
acoperirea subiectelor (de exemplu, daca facem un material despre romi, atunci unghiul de
abordare e fie romanticismul vietii lor nomade si trasaturile artistice, fie infractionalitatea).
2. Selectia surselor: cind scrieti un material de interes general, intrebati-va cum puteti reflecta
diversitatea etnoculturala la nivelul surselor. Veti putea afla astfel si cum subiectul tratat este
privit sau receptat in diferite comunitati. De multe ori, subiecte de interes general, precum
politicile publice, au un impact diferentiat asupra diferitelor comunitati (de exemplu, deciziile
legate de drepturile angajatilor afecteaza diferit femeile care au copii; e important asadar sa
aflam de la grupurile in cauza cum le afecteaza deciziile respective).
Atunci cind interactionati cu o sursa din alt grup cultural, etnic, religios, sexual, etc. incercati sa
nu va lasati condusi de stereotipuri. Chiar daca anumite lucruri va displac si nu sunteti de acord
cu ele, sarcina dumneavoastra nu este sa judcati, ci sa ‘reflectati’ realitatea – lasati-va audienta
sa judece singura.
Nu incercati sa va ‘vindeti’ materialul optind pentru surse senzationale sau controverate. De
multe ori, vocea oamenilor obisnuiti este cea care dezvaluie problemele din societate. Nu uitati
ca nici un grup nu este omogen, deci incercati sa vorbiti cu cit mai multe persoane din grupuri
diferite.
Nu va minimalizati sursele, prezentindu-le intr-o lumina nefasta (de exemplu, daca sursa face
greseli gramaticale in exprimare, nu are nici un rost sa le transcrieti ad literam in material –
daca acest lucru nu este direct relevant pentru subiect; nu toata lumea are aceeasi limba
materna cu dumneavoastra sau nu a beneficiat de aceiasi ani de educatie).
Intotdeauna puneti-va intrebarea: daca eu as fi sursa mea, cum m-as simti cu o astfel de
intrebare/ caracterizare/ prezentare? (De exemplu, daca ati suferi de o deficienta motorie, cum
v-ati simti sa fiti prezentat ca ‘schiopatind’ sau ‘handicapat’?)
3. Constructia materialului: fiti atenti la cuvintele pe care le selectati. Unele cuvinte au o
incarcatura negativa puternica. Evitati atributele stereotipice (de tip francezii sunt gurmanzi,
scotienii sunt zgirciti, femeile sunt emotionale etc.) si incercati sa fiti cit mai creativ atunci cind
descrieti o situatie (de exemplu, in loc sa va lasati condusi de stereotipuri, descoperiti culoarea,
mirosul, textura lucrurilor inconjuratoare). Nu trageti concluzii si nu presupuneti ce se intimpla
cu oamenii cu care vorbiti sau despre care scrieti (de exemplu, ‘tristetea i se citea in ochi’ – de
unde stiti ca era tristete?)

Diversitatea etnoculturala si cadrul legislativ contemporan

In lumea contemporana, valorile fundamentale sunt omul si statul. Omul este ‘scopul’ suprem al
societatii in care traim; el are o serie de drepturi fundamentale si inalienabile ce decurg din
calitatea lui umana. O parte a acestor drepturi sunt recunoscute in Declaratia Universala a
Drepturilor Omului (1948) si stau la baza sistemului legislativ national si international. Statul
este principalul actor la nivel international, iar caracteristicile lui sunt autodeterminarea si
suveranitatea. Aceste caracteristici reglementeaza conduita inter-statala si relatiile intre state.
La fel ca in cazul indivizilor, si in cazul statelor principiul de baza este cel al egalitatii in fata legii.
Dar ce sunt legile? Claire Palley le defineste ca fiind “procesul sistematizat care ordoneaza
relatiile, o data ce oamenii au atins stadiul reglementarii comportamentului lor in cadrul unei
societati organizate politic.” 39Asadar, legile sunt strins legate de sfera politica. In acelasi timp,
tindem sa luam legile ca atare, ca fiind “date”, fara a le contesta sau fara a ne gindi la originea
si functia lor. Practic, legile sunt un produs uman, rezultat dintr-o anumita paradigma de
intelegere a lumii inconjuratoare, paradigma fundamentata pe un set de valori si principii. Legile
sunt produsul vietii politice, desi nu sunt in totalitate subordonate politicului. Legile reflecta
distributia puterii intr-o societate si normele de comportament considerate ca acceptabile la un
anumit moment dat. Ca atare, legile reglementeaza comportamentul si relatiile umane, oferind
asa numitul cadru legislativ in care viata noastra se desfasoara. Din acest punct de vedere,
legile asigura conformitatea indivizilor si grupurilor cu standardele curente, mentinind ordinea
data si asigurind transmiterea si perpetuarea valorilor si principiilor paradigmei respective.
Incepind cu secolul 19, legile devin un instrument prin care se incearca schimbarea sociala.
Acest proces incepe in SUA, prin legislatia referitoare la schimbarea atitudinilor si
comportamentului fata de comunitatea afro-americana. La baza acestei noi viziuni asupra
legilor sta teoria “cercului vicios”: comunitatea alba are stereotipuri asupra comunitatii afro-
americane si a membrilor sai, stereotipuri care conduc la discriminare pe piata muncii, in
39
Claire Palley. Constitutional Law and Minorities (London: Minority Rights Group)

17
 ..
..
..
.. educational, si in relatiile sociale in general. Discriminarea conduce la inegalitati
sistemul
economice . si sociale, pe de-o parte, si la segregare, pe de alta parte. La rindul lor, inegalitatea
si segregarea creeaza traume psihologice copiilor din comunitatea afro-americana, rezultind
intr-un randament si in performante scazute, precum si un sentiment generalizat de neputinta si
umilinta. Ca atare, acesti copii vor avea un nivel educational scazut, nu vor avea acces la locuri
de munca bune si vor dezvolta un sentiment acut de ostilitate fata de comunitatea alba.
Rezultatul: perpetuarea si cresterea nivelului de prejudecati si stereotipuri, o polarizare
generala a relatiilor rasiale si o repetare a cercului vicios.
Tot in secolul 19, pe continentul European, o data cu dizolvarea imperiilor otomane si austro-
ungare si crearea unor state-natiune in Estul Europei, comunitatea internationala devine
preocupata de chestiunea minoritatilor. Desi statele au fost create ca un ideal al omogenitatii
etnice, o traditie care s-a bazat pe inlaturarea piedicilor in fata omogenitatii - adica a “strainilor”,
fie prin asimilare, fie prin respingere sau excludere – diversitatea etnoculturala si rezistenta
grupurilor la asimilare a condus la necesitatea acomodarii si recunoasterii acestor grupuri pe
picior de egalitate cu natiunea constitutiva a statului.
Initial, asigurarea diversitatii etnoculturale este abordata prin asigurarea respectarii drepturilor
omului si prin principiul egalitatii in fata legii (non-discriminarii). In special dupa cel de-al doilea
razboi mondial (cind Hitler se foloseste de minoritatea germana pentru a invada Cehoslovacia
si Polonia), apartenenta la un grup etnic devine o chestiune de domeniu privat. In special dupa
1989, confruntata cu un nou val de cereri din partea minoritatilor etnoculturale, comunitatea
internationala recunoaste astazi necesitatea drepturilor colective. Acestea ridica insa doua
probleme grave: pot limita drepturile omului in cadrul grupului (ca de exemplu, in cazul
circumciziei femeilor in unele culturi, care este aparat in virtutea dreptului la propriile traditii, se
incalca drepturile fundamentale ale persoanelor supuse acestor practici) si pot limita
drepturile altor grupuri (ca de exemplu, minoritati in cadrul minoritatii respective).
La nivel domestic, statele recurg la diferite metode si tehnici pentru acomodarea diversitatii
etnoculturale, de la negarea existentei acestora si pina la acordarea unui set extensiv de
drepturi colective.
TEHNICI DE INTEGRARE TEHNICI DE MENTINEREA DIFERENTEI
Asimilare: vizeaza eliminarea diferentelor in Pluralism (institutii alternative): grupurile au in
tratamentul grupurilor minoritare. Accentul se comun o serie de institutii si separat institutiile
pune pe drepturile individului si nu pe proprii. Scopul este acela de a recunoaste si
apartenenta lui la un anumit grup. proteja diversitatea etnoculturala. Exista si
aici diferite tehnici: autonomie (de la
Integrare fortata: o majoritate cauta sa obtina descentralizare la autonomie teritoriala,
controlul hegemonic asupra statului si federalizare, regionalizare, guvernare locala,
institutiilor sale. Tehnicile de integrare fortata autonomie locala), prezenta in institutiile
pot varia, ca de exemplu excluderea anumitor statului prin legea electorala, participare in
grupuri de la vot, transferul fortat de populatie, guvern etc.
masuri administrativ-economice, politici
lingvistice etc.

In Romania, diversitatea etnoculturala este protejata printr-un cadru legislativ trasat de

Constitutia Romaniei si dezvoltat de legea educatiei, legea administratiei publice si
instrumentele legale anti-discriminare. Constitutia Romaniei consfinteste existenta
minoritatilor nationale si dreptul lor la identitate. Ceea ce lipseste insa este definitia conceptului
de minoritate, lucru care poate da nastere unor ample dezbateri – ca in cazul dezbaterii asupra
existentei minoritatii ceangaiesti. In 2001 a fost implementata legea administratiei publice
care permite folosirea limbii minoritatilor acolo unde acestea constitutie 20% din populatie.
Legea permite minoritatii ungare sa isi foloseasca limba materna in regiunile in care intruneste
20% din populatie, insa ridica probleme in ceea ce priveste aplicabilitatea ei in cazul Romilor,
datorita ezitarii acestora de a se declara ca apartinind comunitatii. In ceea ce priveste educatia
in limba materna, legislatia din 1995 Romania permite infiintarea invatatmintului particular si
public in limba materna (alta decit romana), in anumite conditii (existenta unui numar suficient
de cereri, de exemplu).
Nu in ultimul rind, Ordonanta 137/2000 privind combaterea si interzicerea tuturor formelor de
discriminare constitutie un pas inainte in ceea ce priveste corpusul legislativ la nivel domestic
privind protectia minoritatilor. Infiintarea Consiliului National privind Combaterea Discriminarii
anul trecut este primul pas catre implementarea acestei ordonante. Totusi, neclaritatea unor
termeni din punct de vedere legislativ, precum si lipsa unui mecanism de implementare si
sanctionare ridica semne de intrebare privind eficienta reala a unui astfel de instrument.

18
 ..
..
..
.
Dincolo. de aceste instrumente legale, situatia anumitor minoritati este reglementata prin tratate
. Este cazul Tratatului de baza cu Republica Federala Yugoslavia (1996) – art. 20
bilaterale.
minoritatile din ambele tari sunt considerate ca “punti de prietenie”, iar cele doua state se
angajeaza sa respecte normele ONU si ale OSCE (este vorba de Actul de la Helsinki din 1975)
privind protejarea drepturilor minoritatilor nationale; Tratatului de baza cu Republica Ungara
(1996) – protectia minoritatilor are un rol esential in acest tratat. Articolul 15 este cel mai
important – statele se angajeaza sa respecte normele ONU, OSCE si COE privind protectia
minoritatilor, stipulind ca in ceea ce priveste Recomandarea 1201, aceasta nu se refera la
drepturi colective si nici nu obliga la un statut de autonomie teritoriala bazata pe criterii etnice;
si Tratatului de baza cu Ucraina (1997) – art. 13 – ibid tratatul cu Ungaria.

Exercitii:
1. Alegeti un ziar si discutati nivelul de tendentiozitate. Care sunt
elementele care indica un discurs tendentios?
2. Alegeti un ziar si identificati subiectele legate de diversitatea
etnoculturala. Cum putem introduce o dimensiune legata de diversitate in materialele
existente?
3. Alegeti-va un grup etnic, religios, cultural, lingvistic etc. din
Romania sau din lume si scrieti un scurt material de prezentare.
4. Discutati rolul mass media in prezentarea diversitatii
etnoculturale din perspectiva functiilor mass media.
5. Sunt principiile jurnalismului de informare compatibile cu
acoperirea diversitatii etnoculturale? Elaborati.
6. De ce este diversitatea etnoculturala un subiect pentru activitatea
jurnalistilor?
7. Care este rolul jurnalistului in democratie si care sunt implicatiile
pentru acoperirea subiectelor legate de diversitate? Folositi exemple concrete din peisajul
mediatic romanesc post-1989.
8. Ce inseamna tendentiozitate in materialele jurnalistice?
9. Definiti conceptul de ‘diversitate etnoculturala.’
10. Discutati conceptul de diversitate etnoculturala in cadrul
romanesc, inclusiv din punct de vedere al cadrului legislativ.

19