APROBAT

prin Ordinul OCP

nr. 163 din 16.12.2013

METODOLOGIE
PRIVIND ASISTENŢA PSIHO-SOCIALĂ
LA ETAPA PRESENTINŢIALĂ

Material elaborat în cadrul realizării Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei de reformă
a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016”Elaborarea şi implementarea unui proiect-pilot privind
asistenţa psiho-socială la etapa presentenţială”
2

CUPRINS
CAPITOLUL 1
1.1. Context - situaţia actuală - prezentarea dificultăţilor întâmpinate de consilierii de probaţiune
în acordarea asistenţei psiho-sociale la etapa presentinţială………………………………………….3
1.2. Prezentarea programului pilot privind asistenţa psiho-socială la etapa presentinţială………5

CAPITOLUL 2
2.1. Etapele de acordare a asistenţei psiho-sociale la etapa presentinţială……………………….7
2.2. Metode şi tehnici aplicate în asistenţa psiho-sociale la etapa presentinţială……………….11
2.2.1. Documentarea………………………………………………………………………..11
2.2.2. Observaţia……………………………………………………………………………12
2.2.3. Convorbirea telefonică……………………………………………………………….13
2.2.4. Întrevederea…………………………………………………………………..............13
2.2.5. Interviul………………………………………………………………………………13
2.2.6. Consilierea……………………………………………………………………………16
2.3. Dosarul personal………………………………………………………………………........20

CAPITOLUL 3
3.1. Relaţiile de parteneriat în procesul de asistenţă psiho-socială la etapa presentinţială……...21

3.2. Responsabilităţi ale intervenţiei fiecărei instituţii/actor comunitar şi rolul în fiecare etapă de
acordare a asistenţei psiho-sociale la etapa presentinţială…………………………………………...23
ANEXE………………………………………………………………………………………….......26
3

„Când am fost ascultat şi înţeles, am devenit capabil să privesc cu alţi ochi lumea mea interioară şi
să pot merge mai departe. Este surprinzător să constaţi că sentimente care erau de-a dreptul
înspăimântătoare devin suportabile de îndată ce ne ascultă cineva. Este stupefiant să vezi că
probleme care ne păreau imposibil de rezolvat îşi găsesc soluţia atunci când cineva ne înţelege”.

Carl Rogers

CAPITOLUL 1

1.1. CONTEXT - SITUAŢIA ACTUALĂ - PREZENTAREA DIFICULTĂŢILOR

ÎNTÂMPINATE DE CONSILIERII DE PROBAŢIUNE ÎN ACORDAREA ASISTENŢEI
PSIHO-SOCIALE LA ETAPA PRESENTINŢIALĂ

Activitatea de susţinere a subiectului probaţiunii e o formă mobilă de intervenie pentru reintegrare

şi resocializare, munca fiind centrată pe subiect şi adaptată la nevoile speciale individuale şi de
moment, metoda fundamentală o constituie lucrul în colaborare cu subiectul probaţiunii şi implicarea
actorilor comunitari.
Problemele şi situaţiile dificile, creşterea fenomenului de recidivă impun elaborarea şi dezvoltarea
serviciilor de asistenţă psiho-socială în privinţa subiectului probaţiunii în special la etapa
presentenţială care vizează resocializarea subiectului. În cadrul acestor programe aceştia sunt învăţaţi
şi susţinuţi să-şi regăsească locul şi rolul în societate.
Proiectul îşi are originea ca răspuns la analiza necesităţii (exprimată de consilierii de probaţiune)
acordării asistenţei psihosociale la etapa presentenţială în lucrul cu subiectul probaţiunii, orientat în
special grupului de subiecţi ai probaţiunii care au nivel a riscului de recidivă scăzut sau mediu, pentru
a-l elimina sau a diminua problemele sociopsihosociale.
Această activitate presupune un proces continuu, individualizat, de sprijin, consiliere şi încurajare
a subiectului probaţiunii de a identifica resursele pe care le posedă şi urmează să le direcţioneze şi
concentreze spre acţiunile sale de regăsire a locului său în societate, de dezvoltare a comportamentului
pro-social.
Prin proiectul pilot privind asistenţa psiho-socială la etapa presentenţială ne dorim crearea unei
metodologii de susţinere şi îndrumare în asistenţa psiho-sociale la etapa presentenţială.
Acordarea asistenţei psiho-sociale la etapa presentenţială măreşte şansele de reintegrare şi de
resocializare a subiectului probaţiunii la această etapă, de fapt acesta şi fiind scopul asistenţei psiho-
sociale. Însă, aceste şanse depind de programele, proiectele şi de intervenţie de calitate, buna credinţă,
de intenţia şi calitatea personalului şi nu în ultimul rând de dezvoltarea gradului de civilizaţie a
societăţii în ansamblu. La subiectul probaţiunii trebuie să apară dorinţa de a se schimba, să-l stimuleze
de a se reintegra în societate, iar societatea trebuie să-l susţină, să realizeze această intenţie.
În practică consilierii de probaţiune încearcă să aplice asistenţa psiho-socială în măsura abilităţilor
pe care le deţin, au fost situaţii cînd au acordat asistenţă psiho-socială subiectului probaţiunii printr-o
îndrumare către psiholog sau psihopedagog, asistenţă în lucrul cu dependenţa de alcool, jocuri de
4

noroc, abandon şcolar, neglijarea din partea părinţilor, perfectarea actelor de identitate, însă nu toţi
sunt pregătiţi adecvat pentru acordarea asistenţei psiho-sociale la etapa presentenţială, nu au
cunoştinţe pentru a aplica careva metode sau tehnici de asistenţă şi consiliere la nivel în procesul de
lucru cu subiectul probaţiunii la etapa presentenţială.
Asistenţa psiho-socială trebuie să se adreseze subiectului probaţiunii abordând orice probleme
asociate, de natură medicală, psihologică, socială, vocaţională şi juridică. Asistarea psiho-socială se
realizează numai la solicitarea subiectului probaţiunii, astfel unul din cele mai importante roluri ale
consilierului de probaţiune e acela de a-şi motiva subiectul probaţiunii să participe la activităţile de
asistare psiho-socială. În asemenea situaţii consilierul de probaţiune are rolul de ghidare, realizând
funcţiile şi responsabilităţile:
a) de evaluare;
b) organizaţional-comunicativă;
c) socio-psiho-pedagogică;
d) prognostică;
e) de coordonare.
În scopul realizării Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei de reformă a sectorului
justiţiei pentru anii 2011-2016 “Elaborarea şi implementarea unui proiect-pilot privind asistenţa
psiho-socială la etapa presentenţială”, s-a efectuat o investigaţie prin chestionarea consilierilor de
probaţiune în vederea importanţei implementării la nivel naţional a Programului de asistenţă psiho-
socială la etapa presentenţială.
Informaţia obţinută oferă posibilitatea de a releva importanţa implementării asistenţei psiho-
sociale la etapa presentenţială, elucidează rolul asistenţei psihosociale şi anume rolul prevenirii
delicvenţei juvenile, situaţiei de risc, evaluarea şi planificarea intervenţiei, oferirea ajutorului imediat,
pentru specificarea concretă a problemelor şi evaluare a acestora şi semnificaţia implicării
consilierului de probaţiune în organizarea acesteia. 91% consilieri de probaţiune consideră necesar
implementarea la nivel naţional a Programului de asistenţă psiho-socială la etapa presentenţială şi doar
9% dintre consilierii de probaţiune chestionaţi au considerat că nu e oportun de introdus asistenţă
psiho-socială la etapa presentenţială (Figura nr.1).

Figura nr. 1. Date despre oportunitatea introducerii asistenţei psiho-sociale la etapa

presentenţială în viziunea consilierilor de probaţiune:

Consilieri de probațiune chestionați

9%

da nu 91%

Realizarea prezentei investigaţii ne-a permis să enunţăm următoarele concluzii:

- S-a adeverit importanţa implementării la nivel naţional a Programului de asistenţă psiho-socială
la etapa presentenţială (91 %);
5

- S-a adeverit necesitatea de a se dezvolta serviciul de asistenţă psiho-socială la etapa

presentenţială în scopul prevenirii delicvenţei juvenile, situaţiei de risc, evaluarea şi planificarea
intervenţiei, oferirea ajutorului imediat, pentru specificarea concretă a problemelor şi evaluare a
acestora;
- Este necesar dezvoltarea asistenţei psiho-sociale la etapa presentenţială anume în incinta
organului de probaţiune.
- În practică consilierii de probaţiune încearcă să aplice asistenţa psiho-socială în măsura
abilităţilor pe care le deţin, însă nu toţi sunt pregătiţi adecvat pentru responsabilităţile lor, nu sunt
instruiţi adecvat pentru a aplica careva metode sau tehnici de asistenţă/consiliere în procesul de lucru
cu subiectul probaţiunii la etapa presentenţială.
- Acordarea asistenţei psiho-sociale la etapa presentenţială măreşte şansele de reintegrare şi de
resocializare a subiectului probaţiunii la această etapă.
- La subiectul probaţiunii trebuie să apară dorinţa de schimbare, să-l stimuleze de a se reintegra
în societate, iar societatea trebuie să-l susţină, să realizeze această intenţie.

1.2. PREZENTAREA PROIECTULUI- PILOT PRIVIND ASISTENŢA PSIHO-SOCIALĂ LA

ETAPA PRESENTINŢIALĂ

Proiectarea proiectului- pilot privind asistenţa psiho-socială la etapa presentinţială a derivat din
documentarea teoretică realizată în prima fază şi rezultatele chestionării consilierilor de probaţiune
privind necesitatea acordării asistenţei psiho-socială la etapa presentinţială şi necesităţilor subiectului
probaţiunii.

Scopul proiectului:
a) implementarea la nivel naţional a Programului de asistenţă psiho-socială la etapa presentinţială;
b) prevenirea delicvenţei juvenile;
c) evaluarea şi planificarea intervenţiei, oferirea ajutorului imediat, pentru specificarea concretă a
problemelor şi evaluare a acestora;
d) minimalizarea riscului de recidivă.

Grupul ţintă a proiectului o constituie subiecţii probaţiunii la etapa presentinţială în privinţa

cărora se întocmeşte referatul de evaluare psiho-socială a personalităţii
bănuitului/învinuitului/inculpatului.

Competenţe şi abilităţi obţinute de subiectul probaţiunii în urma asistenţei psiho-sociale la

etapa presentinţială:
a) sporirea gradului de responsabilizare pentru acţiunile sale;
b) reorientarea comportamentului spre modelul prosocial;
c) apariţia dorinţei şi tendinţei spre schimbare;

Obiectiv de maximă generalitate: activitatea presupune un proces continuu, individualizat, de

sprijin, consiliere şi încurajare a subiectului probaţiunii de a identifica resursele pe care le posedă şi
6

urmează să le direcţioneze şi concentreze spre acţiunile sale de regăsire a locului său în societate, de
dezvoltare a comportamentului prosocial.

Obiectiv de generalitate medie: dorinţa subiectului de probaţiune de a se schimba, să-l stimuleze

de a se integra în societate, iar societatea trebuie să-l susţină, să realizeze această intenţie. În asemenea
situaţii consilierul de probaţiune are rolul de călăuzitor, execută funcţiile şi responsabilităţile, cum ar
fi:
a) de evaluare;
b) organizaţional-comunicativă;
c) socio-psiho-pedagogică,;
d) de prognostică;
e) de coordonare.

Obiectiv operaţional: vizează acordarea ajutorului imediat. În esenţă scopul acţiunilor şi

activităţii consilierului de probaţiune la etapa presentinţială constă în acordarea ajutorului imediat în
dependenţă de dificultăţile depistate.
Probaţiunea presentinţială este faza în care se desfăşoară primele activităţi de asistenţă şi
conciliere ce se acordă persoanei aflate în sistemul de justiţie, şi anume atunci cînd cauza se află în
faza urmăririi penală sau procedură de judecată pînă la pronunţarea şi intrarea în vigoare a sentinţei.
Consilierul de probaţiune trebuie să se asigure că subiectul probaţiunii îşi înţelege drepturile şi
toate implicaţiile sale de acordare (sau retragere) a consimţământului la asistenţă psiho-socială.
Pe parcursul întocmirii referatului de evaluare psiho-socială a personalităţii minorului
bănuit/învinuit/inculpat, consilierul de probaţiune poate să se confrunte cu situaţia cînd minorul este
supus violenţei în cadrul familie, nu are un loc de trai, sau nu are un reprezentant legal, la care trebuie
să ia atitudine şi în mod de urgenţă să sesizeze organele competente cum ar fi: DASPF, IPs, APL
pentru a se lua măsurile corespunzătoare acordîndu-se ajutorul imediat minorului, în celelalte cazuri
asistenţa psiho-socială se acordă doar la solocitarea subiectului probaţiunii.

Modele de activităţi/servicii: informare, activităţi de recreere şi timp liber, consiliere psihologică

şi juridică, activităţi de instruire, incluziune socio-economică (plasament, profesionalizare, instruire
vocaţională, dezvoltarea de competenţe sociale, angajare în câmpul muncii, etc.).

Timp necesar: maxim 19 zile lucrătoare - 14 zile calendaristice pentru întocmirea referatului de
evaluare psiho-socială a personalităţii şi în caz de necesitate se solicită în formă scrisă cu argumentare
5 zile pentru finisarea referatului de evaluare.

Aplicarea unor metode şi tehnici utilizate în asistenţa psiho-socială:

Activitatea se bazează pe metode şi tehnici specifice fiecărui domeniu de intervenţie, orientat spre
compensarea nevoilor sau riscurilor identificate, în contextul facilitării reintegrării sociale.
Organizarea sistemului de asistenţă psiho-socială reprezintă o combinaţie de acţiuni/intervenţii
terapeutice, sub forma unui conţinut, acoperind tot spectrul de servicii (centre, programe, servicii,
tipuri de asistenţă - psihologică, juridică, vocaţională, etc.) disponibile pentru subiecţii probaţiunii în
concordanţă cu nevoile acestuia şi într-o perioadă de timp dată.
7

Asistenţa eficientă se referă la necesităţile multiple ale individului, pentru a fi eficientă, asistenţa
trebuie să se adreseze subiectului probaţiunii organului de probaţiune abordând orice probleme
asociate, de natură medicală, psihologică, socială, vocaţională şi juridică fiind aplicate metodele şi
tehnicele cum ar fi:
a) documentarea;
b) observaţia;
c) întrevederea;
d) convorbirea telefonică;
e) interviul;
f) consilierea;
g) evaluarea riscului.
h) Metoda în şapte paşi:
1. Identificarea problemei.
2. Culegerea informaţiilor pentru analiza problemei şi identificarea posibilităţilor de soluţionare.
3. Explorarea soluţiilor alternative.
4. Evaluarea lor.
5. Alegerea celei mai adecvate soluţii.
6. Implementarea soluţiei alese.
7. Evaluarea rezultatelor.

CAPITOLUL 2

2.1. ETAPELE ASISTENŢEI PSIHOSOCIALE LA ETAPA PRESENTINŢIALE

La etapa presentenţială, atunci cînd în adresa biroului de probaţiune a parvenit demersul de

întocmire a referatului de evaluare psiho-socială a personalităţii bănuitului/învinuitului/inculpatului,
după realizarea primei întrevederi, în cel mult 7 zile se va analiza situaţia personală şi socială a
subiectului probaţiunii, prin următoarele acţiuni:

a) Evaluarea realizată prin colectarea de informaţii de la subiectul probaţiunii:

- ancheta de evaluare psiho-socială – nume/prenume, vârstă, starea sănătăţii, eşecuri
semnificative, pierderi (părinţi, bunici), dificultăţi de învăţare, impulsivitate, valori, etc.;
- familie - relaţii din familie, tip de disciplinare, ataşament, izolare socială, etc.;
- condiţii de locuit, venituri, vecinătate, etc.;
- dependenţă - alcool, drog, jocuri de noroc;
- şcoala - succes sau eşec, abandon;
- prieteni - modele de comportament;
- stil de viaţă - îşi asumă riscuri, contact cu persoane deviante, petrecerea timpului liber;
- locul de muncă - stabilitatea la locul de muncă, satisfacţie, calificări etc.

b) Evaluarea realizată prin colectarea de informaţii de la alte surse:

- părinţi – modele de educaţie, ataşament, interes/dezinteres;
8

- cadre didactice şi documente şcolare – contactarea administraţiei instituţiei de învăţămînt,

analiza registrului (reuşită, frecvenţă, purtare etc.);
- loc de muncă (şef, colegi) – atitudinea subiectului probaţiunii faţă de serviciu, relaţiile între
condamnat şi colegii de serviciu;
- medici, psihologi, asistenţi sociali şi alţi specialişti – contactarea specialiştilor în evidenţa cărora
se afla subiectului probaţiunii, în cazul în care se află în evidenţa acestora sau se poate de efectuat o
sesizare către instituţiile sus menţionate de a fi luat în vizorul lor subiectul probaţiunii în privinţa
căruia se întocmeşte referatul şi care se confruntă cu careva dificultăţi;
- vecini, grup de prieteni şi alte surse relevante în cauză – atitudinea comunităţii faţă de subiectul
probaţiunii.

c) Evaluarea riscului de recidivă (faza în care se sistematizează şi se analizează informaţiile

obţinute în urma investigaţiei sociale):
- clarifica necesitatea actuală şi de viitor pentru asistenţă şi consiliere;
- consilierul de probaţiune îşi formează o concluzie a evaluării realizate atît sub aspect al
problemelor cît şi al necesităţilor; care sunt problemele şi necesităţilecidentificate, care are drept scop
furnizarea asistenţei imediate (ajutorul imediat) pentru a depăşi situaţia de criză şi pentru a crea
premize unor procese de resocializare în viitor şi minimalizare a riscului de recidivă.

Etapele asistenţei psiho-sociale la etapa presentinţilă

Evaluarea Recomandări în
urma evaluării

Evaluarea Evaluarea
iniţială complexă

Metode şi tehnici Întrevedere

Observaţia
Interviul
Consiliere
Documentarea
Observaţia
Observaţia
Documentarea
Întrevederea
Convorbirea telefonică
Convorbirea Întrevederea
telefonică Interviul
Ancheta socială
Evaluarea riscului
9

METODA ÎN ŞAPTE PAŞI:

1. Identificarea problemei.
PROBLEMA: ansamblul de factori care împiedică drumul de la situaţia existentă la situaţia dorită.
Dialogul cu problema:
1. CARE este problema?
2. DE CE există această problemă? (cauze)
3. UNDE se manifestă problema?
4. CÂND se manifestă problema?
5. A CUI este problema?
6 .CINE este afectat de problemă?
Identificarea problemei, în lumea reală, în majoritatea cazurilor, este o etapă inexistentă. De cele
mai multe ori “problema” aparentă este un efect şi generează o stare de discomfort major, cu implicaţii
emoţionale puternice şi presupune o investigare sumară a situaţiei problemă.
Toate strategiile de schimbare planificată încep cu o situaţie/împrejurare a cărei îmbunătăţire este
cerută de cineva. Succesul unui plan de schimbare depinde de gradul în care toţi cei implicaţi
conştientizează existenţa problemei, o definesc în acelaşi fel şi cad de acord că este necesară
îmbunătăţirea stării de fapt. Programele de schimbare eşuează rapid dacă oamenii privesc în mod
diferit problema sau nu admit existenţa acesteia. Identificarea problemei presupune consensul general
cu privire la natura şi la cauza acesteia. Strategia de schimbare începe cu identificarea problemei într-
un mod cât mai clar posibil.
Întocmirea listei de probleme.
Realizarea acestei liste determină obţinerea unui plus de informaţii de la subiectul probaţiunii, iar
lista în sine constituie un element de lucru pe care consilierul de probaţiune îşi structurează ghidul de
interviu. Unul dintre dezavantajele listei se referă la faptul că nu subliniază punctele forte ale
personalităţii subiectului probaţiunii, ci dezechilibrele create.
Ex. listă de probleme a subiectului probaţiunii:
- condiţii materiale;
- resurse financiare limitate;
- consumă băuturi alcoolice;
- dependent de jocuri de noroc;
- abandon şcolar;
- neglijarea din partea părinţilor;
- lipsa actelor de identitate
Orice proces de acordare de asistenţă psiho-socială la etapa presentenţială parcurge un ciclu de
viaţă care începe cu analiza şi identificarea problemei. Urmează proiectarea celei mai eficiente soluţii,
urmată de implementarea acesteia.

2. Culegerea informaţiilor pentru analiza problemei şi identificarea posibilităţilor de

soluţionare.
10

Informaţii precise sunt esenţiale pentru asistenţa psiho-socială la etapa presentenţială deoarece
acestea permit descrierea naturii şi cauzei problemei. Deşi există surse de date primare şi secundare,
informaţiile culese din sursele primare tind să fie mai precise.
Sursele primare de date. Cea mai bună sursă primară de date este observarea directă. Această
metodă nu poate fi aplicată tuturor problemelor, şi este orientată către culegerea de informaţii directe
despre evenimentele curente. Deşi nu este foarte sofisticată, observarea directă realizată de o persoană
competentă este de obicei suficientă pentru descoperirea cauzei unei probleme.
De asemenea, interviurile sau comentariile ale celor direct implicaţi în situaţia examinată
constituie o sursă primară de date. Utilizarea interviurilor, chestionarelor nu reflectă însă întotdeauna
în totalitate adevărul. Dacă cel care oferă informaţiile se simte ameninţat de intervievator sau se teme
că datele ar putea fi utilizate greşit sau în detrimentul său, informaţiile pot fi imprecise.
Surse secundare de date. Acestea includ alte surse de date decât observarea directă sau discuţia
cu cei direct implicaţi, cum ar fi de exemplu, obţinerea de informaţii de la o persoană neimplicată
direct, dar care a discutat cu cineva direct implicat în problemă. Sursele secundare de date sunt de
obicei folosite din motive bine întemeiate, dar nu sunt întotdeauna precise. Înregistrările şi rapoartele
reprezintă surse secundare care reflectă realitatea, dar pot fi falsificate, incomplete sau adaptate pentru
a oglindi un anumit punct de vedere
În vederea diagnosticării unei probleme sunt necesare măsurarea frecvenţei (de câte ori a apărut
o situaţie similară) şi a intensităţii (cât de puternice sunt sentimentele în raport cu situaţia problemă).
Când acordăm asistenţă psiho-socială la etapa presentinţială subiectul probaţiunii ne deschide uşa
către problemele cu care se confruntă. Iar cheia unei asistenţe psiho-sociale la etapa presentenţială de
succes stă în identificarea corectă a problemei. Identificăm necesitatea, scopul, obiectivele asistenţei
psiho-sociale la etapa presentenţiale şi elaborăm o propunere structurată de realizare a acesteia,
materializată într-un plan de acţiuni. Analizăm problemele identificate şi le documentăm într-un raport
de analiză care cuprinde toate cerinţele specifice ale subiectului probaţiunii. Analiza diagnostică
surprinde caracteristicile fundamentale ale proceselor pe care le analizăm şi ne permite să alegem cea
mai bună soluţie de rezolvare.
3. Explorarea soluţiilor alternative.
Aplicarea consilierii ca strategie în cadrul activităţii probaţiunii, vizează atât funcţia orientativă
de evaluare a potenţialităţilor şi a resurselor subiectului probaţiunii, cât şi cea intervenţionist-sistemică
de modificare a conduitei prin schimbări cognitive-comportamentale.
Pe parcursul asistenţei psiho-sociale la etapa presentenţială se va explora resursele personale ale
subiectului probaţiunii, corelată cu posibilitatea de acţiona într-un fel anume pentru a schimba situaţia
sau comportamentul acestuia.
4. Evaluarea lor.
Ştim că o soluţie de succes are la bază o bună evaluare a soluţiilor alternative, iar experienţa ne-a
arătat că fiecare subiect al probaţiunii este diferit şi fiecare problemă necesită o abordare distinctă. De
aceea, analizăm toate soluţiile posibile şi recomandăm cea mai potrivită alternativă.

5. Alegerea celei mai adecvate soluţii.

11

Pe parcursul asistenţei psiho-sociale la etapa presentenţială consilierul de probaţiune şi subiectul

probaţiunii împreună îşi concentrează atenţia şi resursele spre identificare a unor căi alternative de a
creea viitorul dorit de subiectul probaţiunii pentru sine însuşi.
6. Implementarea soluţiei alese.
În baza evaluării şi alegerii soluţiei adecvate are loc planificarea conform soluţiei proiectate şi
evaluarea riscurilor. În final, acţiunea este implementată şi acceptată de subiectul probaţiunii. Această
etapă presupune implementarea propriu zisă a strategiilor de autorealizare, identificare şi sporire a
motivaţiei spre schimbare..
7. Evaluarea rezultatelor.
La finalul oricărei asitenţe, EVALUĂM rezultatele obţinute şi VERIFICĂM gradul de realizare,
în raport cu referinţa constituită de planul elaborat iniţial. Rămânem alături de subiectul probaţiunii şi
îl SUSŢINEM în atingerea rezultatelor pe care şi le-a propus. Subiectul probaţiunii care în viitor
reuşeşte să se autosusţină este rezultatul unei implementări de SUCCES a soluţiei alternative.

2.2. METODE ŞI TEHNICI APLICATE ÎN ASISTENŢA PSIHO-SOCIALE LA ETAPA

PRESENTINŢIALĂ

Pe tot parcursul asistenţei psiho-sociale la etapa presentinţială, consilierul de probaţiune utilizează

o serie de metode, tehnici şi instrumente specifice tipului de necesităţi sau etapei în care se află
subiectul probaţiunii. Există tehnici care se utilizează doar în anumite etape ale asistenţei psiho-sociale
(grupul de suport, consilierea – etapa de intervenţie) sau tehnici care sunt regăsite pe tot parcursul
asistenţei (întrevederea, interviul sau observaţia). În general, fiecărei tehnici îi corespunde un anumit
instrument (interviul – ghid de interviu, observaţia – ghid de observaţie, întrevederea – raportul de
întrevedere, etc).
Definiţii:
Metodă − modalitate generală, strategică de abordare, studiere a realităţii.
În sensul utilizat în ştiinte este un mod de cercetare, o manieră de cunoaştere sau de transformare
a realitătii; este o manieră de a face un lucru urmând anumite principii şi parcurgând nişte etape într-
o anumită ordine, imprimând acţiunii coerenţă şi continuitate.
Tehnici − forme concrete pe care le îmbracă metodele (există posibilitatea ca una şi aceea şi
metodă să se realizeze cu tehnici diferite), ansamblu de prescripţii metodologice (reguli, procedee)
pentru o acţiune eficientă în planul praxisului sau al reflecţiilor teoretice.
Instrument − mijloc cu ajutorul căruia se realizează “captarea” informaţiei, a datelor, este cel
care se interpune între cercetător şi realitatea studiată. Un mijloc material utilizat de cercetător pentru
cunoaşterea fenomenelor sociale (de exemplu: foaia de observaţie, ghidul de interviu, aparatura
tehnică).
Procedeul - modul de utilizare a instrumentelor.
Strategia - arta de a pune în relaţie un ansamblu de factori - resurse umane, materiale,
instituţionale şi organizarea lor în vederea atingerii scopului propus. Strategia presupune combinarea
unor metode şi tehnici proiecte de intervenţie în sensul schimbării.
În cadrul consilierii psiho-sociale un loc semnificativ revine sarcinii de informare generală a
subiectului probaţiunii şi instruirea acestuia vizavi de tehnicile psiho-sociale de lucru cu propria
persoană (de ex. managementul emoţiilor).
12

Consilierea psiho-socială este un proces în care consilierii de probaţiune pregătiţi formează o

relaţie bazată pe încredere cu subiectul probaţiunii ce necesită ajutor.
În consilierea psiho-socială un accent semnificativ se pune pe necesitatea participării active a
subiectului probaţiunii (atît în procesul consilierii, cît şi în activitatea cotidiană de realizare a planului
şi acţiunilor planificate de comun accord cu consilierul de probaţiune) şi responsabilităţii personale în
baza cointeresării conştientizate în atingerea unor rezultate pozitive, fără de care consilierea este mai
puţin eficientă.
2.2.1. DOCUMENTAREA este atât o metodă distinctă de evaluare a subiectului probaţiunii, cât
şi un proces care se desfăşoară pe toată perioada de instrumentare a cazului. Spre deosebire de celelalte
metode de evaluare şi intervenţie, documentarea se realizează numai de către consilierul de probaţiune
care stabileşte un plan de documentare ce cuprinde resursele cheie din sistemul subiectului probaţiunii
care pot oferi informaţii relevante despre acesta. Documentarea teoretica constituie a doua sursa
principala de date si informatii dupa observatia directa. Aceste documente pot fi de mai multe tipuri:
documente de stare civilă, documente juridice, anchete sociale, „cartea vieţii”, reclamaţii la
inspectoratul de poliţie, înregistrări audio.
Consilierul de probaţiune utilizează tehnica documentării folosind diverse surse de informare
privitoare la subiectul probaţiunii (instituţii, agenţii asociaţii etc). Aceste informaţii constau în fişe
medicale, rapoarte de examinare psihologică şi psihiatrică, proces verbal întocmite de poliţie, etc.
2.2.2. OBSERVAŢIA este o tehnică de investigaţie utilizată şi în domeniul probaţiunii care are
ca scop culegerea de informaţii cu valoare de fapte, necesare pentru a le completa/confirma pe cele
rezultate în urma altor tehnici (documentarea, interviul sau întrevederea).
Observaţia este o metodă fundamentală de culegere a datelor empirice, utilizată în ştiinţele socio-
umane şi în practica asistenţială. Spre deosebire de observaţia spontană, folosită în contextul vieţii
cotidiene, observaţia ştiinţifică este o acţiune planificată, ghidată de scopuri şi ipoteze, desfăşurată
după reguli precise şi îndelung verificate.
Observaţia directă, de teren, constituie tehnica principala de investigaţie într-u cât ne oferă
informaţii cu valoare de fapte, care constituie materialul cel mai bogat, divers si nuanţat. Observaţia
constituie sursa indispensabilă de date şi proba decisivă a valorii şi semnificaţiei concluziilor la care
se ajunge. Un bun observator trebuie sa posede:
- însuşiri care vizează identificarea, descrierea şi înregistrarea rapidă şi specifică a celor mai
"reprezentative" fapte;
- însuşiri care vizează masurarea şi cuantificarea datelor sau traducerea cantitativă a informaţiilor
calitative.
Utilizarea observaţiei, ca metodă fundamentală de investigare psiho-socială, presupune
respectarea unor reguli generale referitoare la pregătirea observaţiei, la realizarea acesteia şi
înregistrarea datelor empirice. În acest sens, în orice tip de observaţie, consilierul de probaţiune trebuie
să răspundă la un set de întrebări care sistematizează activitatea de observare:
- Ce să observe?
- Cum să observe?
- Cum să înregistreze faptele observate?
- Cum să le interpreteze ?
- În ce scop realizează observaţia?
- Cum valorifică rezultatele în cadrul planului de intervenţie?
13

Cu ajutorul metodei observaţiei putem culege date de natură diferită, precum:

- manifestări de conduită (comportamente individuale şi colective surprinse în context natural,
acţiunile şi interacţiunile umane cotidiene) ;
- aspecte legate de comunicarea interpersonală (limbaj verbal şi nonverbal; calitatea
comunicării; mesajele transmise) ;
- aspecte referitoare la mediul social (condiţii materiale şi de locuit; reţeaua de relaţii) .
Utilizarea unui ghid de observaţie, ca şi în cazul interviului, reprezintă o necesitate pentru
abordarea coerentă, logică şi organizată a observării. Ghidul de observaţie presupune de fapt
întrebările care ar putea să orienteze consilierul de probaţiune să obţină volumul maxim de informaţie
despre subiectul probaţiunii şi despre necesităţile sale la moment.
Observaţia face referire cu precădere la comportamentul nonverbal şi la concordanţa dintre acesta
şi comportamentul verbal. Uneori mesajele nonverbale pot exprima cu mult mai mare claritate
adevaratele trăiri pe care Ie încearcă o persoană la un moment dat, scopul observaţiei e acela că
sporeşte cantitatea şi calitatea informaţiilor.
2.2.3. CONVORBIREA TELEFONICĂ reprezintă una dintre cele mai utilizate tehnici auxiliare
de acumulare/confirmare a datelor obţinute şi de realizare a contactului dintre consilierul de
probaţiune şi subiectul probaţiunii prin comunicare exclusiv verbală. Convorbirea telefonică nu este
localizată într-o anumită etapă în lucrul cu subiectul probaţiunii, ci se poate realiza oricând este
necesar.
2.2.4. ÎNTREVEDEREA reprezintă modalitatea prin care, în cursul unei întâlniri între
consilierul de probaţiune şi subiectul probaţiunii, se stabileşte relaţia care vizează obţinerea de
informaţii primare necesare explorării problemei şi, ulterior, stabilirii modalităţilor de rezolvare.
Întrevederea în cadrul asistenţei psiho-sociale la etapa presentinţială constituie o tehnică care se află
în centrul practicii, fiind cea mai eficientă pentru a realiza, a analiza şi pentru a păstra un permanent
contact cu subiectul probaţiunii.
Avantajul întrevederii este că suplineşte defectele, neajunsurile interviului, chestionarului cu
efectele observaţiei pure. Are loc în cadrul întrevederii un proces cu un raport de interdependenţă
mare, accentul se pune pe conţinutul informaţiilor şi pe interacţiunea umanş şi mecanismele diverse.

Omul s-a născut şi a trăit permanent sub zodia întrebării.

Apărut ca expresie a neastâmpăratei curiozităţi a fiinţei umane
şi a dorinţei sale de cunoaştere, interviul reprezintă acea
„convorbire între două persoane, un intervievator şi un
intervievat, condusă şi înregistrată de intervievator”
(Blanchet şi col., 1985).

2.2.5. INTERVIUL este o tehnică care presupune, prin intermediul comunicării directe, culegerea
datelor, diagnosticarea situaţiei subiectului probaţiunii şi sprijinirea acestuia în vederea rezolvării
problemei, ghidul de interviu - exprimă într-o ordine logică direcţia pe care, consilierul de probaţiune
prin întrebări şi prin răspunsuri subiectul probaţiunii, o urmează împreună, pentru a atinge scopul
interviului.
14

Ca metodă de investigaţie interviul presupune ascultare activă, interpretare şi chestionare.

Consilierul de probaţiune este o persoană specializată în intervievare, iar abilităţile sale tehnice sunt
cel mai adesea însoţite de cunoştinţe teoretice, valori adecvate şi o considerabilă experienţă practică.
Ascultarea activă este o sarcină fundamentală a interviului. Un bun interviu se bazează pe
capacitatea consilierului de probaţiune de a fi un bun ascultător. Un bun ascultător nu este pasiv, ci
arată interes sincer fiind concentrat asupra a ceea ce subiectul probaţiunii spune.
Interviurile iniţiale sunt adesea dedicate unei treceri în revistă generale, pentru a vedea dacă
subiectul probaţiunii respectiv are nevoie de intervenţia profesionistă a unui specialist anume. Pentru
consilierul de probaţiune intervievarea nu trebuie să devină niciodată o rutină. Doar prin ascultarea şi
observarea atentă a modului în care subiectul probaţiunii caută sprijin se poate ajunge ca faptele
obiective şi sentimentele subiective să devină părţi componente ale unui schimb interpersonal care
percepe mesaje deschise sau închise, le decodează şi răspunde la diferitele niveluri de comunicare
iniţiate.
Fiecare interviu tinde să aibă o direcţionare şi o structură (început, mijloc şi sfârşit). Trebuie să
se reflecteze asupra fiecărui interviu şi să se revadă mereu conţinutul acestuia.
Faza introductivă a interviului – sunt recomandate întrebări sau discuţii cu caracter general, pentru
o pregătire emoţională a subiectului probaţiunii. Cele mai importante abilităţi sunt cele de punere a
întrebărilor (deschise sau închise) şi de ascultare activă.
În faza introductivă, întrebările urmăresc:
- explorarea problemei şi a situaţiei subiectului probaţiunii;
- încurajarea subiectului probaţiunii să împărtăşească informaţii factuale şi afective;
- ajutarea subiectului probaţiunii să se simtă respectat şi confortabil în relaţia de interviu.
Există şi o exersare a altor tipuri de întrebări:
- directe: ce implică în mod direct responsabilitatea subiectului probaţiunii pentru răspunsul dat;
- indirecte: responsabilitatea este difuză;
- întrebări de clarificare – concretizare.
Faza de mijloc a interviului – consilierul probaţiunii va explica scopul şi obiectivele întrevederii.
Sunt necesare următoarele deprinderi:
- de explorare şi însoţire (nonverbale şi verbale);
- de orientare spre schimbare;
- de observare (limbajul verbal, limbajul nonverbal al subiectului probaţiunii, contactul vizual,
evitarea unor subiecte sensibile pentru subiectul probaţiunii, observarea unor inconsistenţe sau lipsuri,
conjuncturi stresante sau conflictuale);
- de ascultare (activă, pasivă, etc.);
- de a pune întrebări (întrebări închise, deschise, de ghidare, întrebări care urmăresc continuarea
răspunsului, întrebări cu răspuns aprobator);
- de a focaliza, ghida şi concentra;
- de a îndruma subiectul probaţiunii pentru realizarea obiectivelor propuse;
- de a parafraza;
- de a rezuma;
- de a se confrunta;
- de a tăcea;
- de dezvoltare a climatului.
15

Încheierea interviului – are loc atunci când subiectul probaţiunii a depăşit problema sau consilierul
probaţiunii nu mai poate lucra cu acesta. Consilierul de probaţiune va trebui să aibă deprinderi în a
pregăti subiectul probaţiunii pentru această etapă, să sumarizeze, să ştie să identifice subiectul
probaţiunii care îşi exprimă îngrijorările doar în această etapă.
În cadrul interviului, consilierul de probaţiune trebuie să se asigure că este înţeles de subiectul
probaţiunii şi va avea un comportament profesional, va respecta confidenţialitatea informaţiilor
furnizate în cadrul interviului.
Viorel Prelici (2002) a identificat un număr de întrebări care pot eficientiza un interviu:
- unde este mai potrivit locul de desfăşurare a interviului? ( evitarea unor întreruperi ex. telefoane,
colegi, etc.);
- care va fi conţinutul interviului? (în funcţie de scopul acestuia);
- cum se va realiza acomodarea la condiţiile interviului? (anticiparea trebuinţelor şi sentimentelor
subiectului probaţiunii de către consilierul de probaţiune).
Este de recomandat că tehnica interviului să fie aplicată numai după ce consilierul de probaţiune
a conceput un ghid de interviu. Important este să menţionăm că, consilierul de probaţiune trebuie să
evite confuzia între interviu şi tehnica chestionarului, chiar dacă ambele urmăresc înregistrarea unor
opinii (chestionarul se utilizează pentru identificarea unor opinii pe un eşantion mare).
Interviurile au caracteristici speciale care le diferenţiază de conversaţiile cotidiene. Ele au un
anumit context, sunt direcţionate spre un scop particular, munca are de obicei o durată planificată, iar
uneori limitată, în timp ce dezvoltarea de relaţii pozitive sau negative, este inevitabil o parte a
procesului.
Interviurile încununate de succes nu depind de conţinut (de ce anume s-a spus) sau de faptul că
subiectul probaţiunii a obţinut sau nu ceea ce a solicitat. Un rezultat semnificativ pentru primul
interviu este ca consilierul de probaţiune să fie perceput ca cineva capabil să înţeleagă preocupările şi
sentimentele subiectului probaţiunii cu privire la dificultăţile prin care trece.
Un rezultat pozitiv al intervievării se bazează de asemenea pe încercarea de a elimina unele dintre
barierele de comunicare care pot duce la neînţelegeri. Utilizarea jargonului profesional este de
asemenea un obstacol evident pentru un bun interviu; el distanţează clar subiectul probaţiunii de
consilierul de probaţiune. Erorile pe care le comit chiar şi intervievatorii experimentaţi constau în
anticiparea a ceea ce are de gând să spună persoana respectivă sau presupoziţia că ai înţeles sensul
unor cuvinte sau semnale non-verbale.
Interviurile se împart, după modurile în care sunt conduse şi structurate, conform următoarelor
clasificări:
- interviul informational (de culegere a datelor);
- interviul de diagnostic;
- interviul terapeutic;
Trebuie precizat faptul că realizarea interviului fără un ghid reprezintă una dintre gravele erori pe
care le poate face un consilier de probaţiune. În planificarea interviului sau realizarea ghidului de
interviu prezintă importanta întrebări ca de exemplu:
- Care sunt obiectivele interviului şi cum vor fi ele atinse prin intermediul întâlnirilor consilierului
de probaţiune cu subiectul probaţiunii?
- Ce decizii sunt vizate pentru a fi formulate în timp?
- Sunt implicaţi în procesul asistării subiectului probaţiunii şi alţi profesionişti?
16

-Cât timp va dura interviul?

Unde se va desfăşura?
- Ce tehnici pot fi aplicate în timpul interviului?
- Ce factori trebuie luaţi în consideraţie pentru pregătirea interviului (culturali, etnici, religioşi
etc.)?
- Ce stări ale subiectului probaţiunii trebuie avute în vedere pentru pregătirea interviului
(anxietate, furie, confuzie, etc)?
- Ce documentaţie e necesară pentru pregătirea interviului?
Interviul informaţional e desemnat să obţină materialul necesar realizării anchetei subiectului
probaţiunii cu care relaţioneaza consilierul de probaţiune. Scopul acestui tip de interviu constă în
obţinerea informaţiilor care să-l ajute pe consilierul de probaţiune să înţeleagă cât mai bine subiectul
probaţiunii şi problemele lui. Pentru acest scop trebuie să se cunoască subiectul probaţiunii la el acasă,
spre a-i cunoaşte modul de gîndire şi caracterul, să se vadă cum se încadrează familia lui în mediul
social în care trăieşte (care este atitudinea lui faţă de membrii familiei, rude, prieteni, vecini,
activitateape care o desfăşoară etc.) Toate aceste informaţii se obţin de la subiectul probaţiunii
respectiv printr-o convorbire/interviu, de la membrii familiei, de la rude, vecini, prieteni şi alte
persoane cu care comunică. În realizarea vizitei la domiciliul subiectului probaţiunii consilierul de
probaţiune urmăreşte:
- Comportamentul subiectului probaţiunii în mediul familial (schimbările de comportament într-
un cadru familial corespund realităţii familiale studiate mai mult decât schimbările dintr-un cadru
neutru);
- Cunoaşterea subiectului probaţiunii în propria locuinţă constituie premisa înţelegerii nuanţate a
personalităţii sale pentru care casa reprezintă un spaţiu sacru (în cazul în care are locuinţă);
- Primul impact al consilierului de probaţiune cu locuinţa subiectului probaţiunii nu trebuie să
determine exteriorizarea impresiilor negative; deasemenea este important să fie apreciate lucrurile
semnificative pentru personalitatea subiectului probaţiunii chiar dacă ele nu reprezinta o valoare;
- Subiectul probaţiunii poate fi surprins de consilierul de probaţiune în timpul vizitelor sale
discutând cu prietenii, ascultând sau vizionând programe radio-tv, supraveghind copiii.
- Chiar dacă aceste aspecte par a distrage atenţia subiectului probaţiunii, ele sugerează viaţa reală
de familie.
- Subiectul probaţiunii are dreptul ca în timpul interviului să opteze pentru prezenţa unei rude
foarte apropiate, pentru a se simţi protejat din punct de vedere emoţional. În ceea ce priveşte contactul
cu rudele subiectului probaţiunii este indicat să se discute cu fiecare membru al familiei în parte. "Cu
rudele se lucrează în general foarte greu, fiindcă acestea aproape niciodată nu sunt obiective. În orice
caz, consilierul de probaţiune trebuie să fie foarte atent cu datele furnizate de către rude, deoarece
acestea uneori pot da peste cap toată ancheta socială."
Interviul de diagnostic se deosebeşte de cel informaţional prin natura întrebărilor, acestea fiind
orientate spre decizii specifice care pot justifica tipuri de servicii oferite subiectului probaţiunii în
functie de problemele identificate.
Interviul terapeutic – are scopul de a sprijini subiectul probaţiunii în procesul de schimbare şi de
rezolvare a problemei diagnosticate. Această formă a interviului e utilizată cu precădere de către
psihoterapeuţi, de aceea nu ne vom reţine la acest tip de interviu, dat fiind faptul că nu ţine de
competenţa noastră profesională, le permitem psihoterapeuţilor să o facă cum ştiu ei mai bine.
17

2.2.6. CONSILIEREA reprezintă cea mai importantă metodă de intervenţie pe care consilierul
de probaţiune o utilizează în procesul de ajutorare a subiectului probaţiunii. Misiunea consilierului de
probaţiune este de a ajuta subiectului probaţiunii să conştientizeze soluţia pentru situaţia de
dificultatecu care se confruntă la moment, iar metoda principală prin care se atinge acest scop este
consilierea.
Consilierea individuală sau de grup şi alte terapii comportamentale sunt componente esenţiale ale
unui proces de asistenţă eficient pentru subiectul probaţiunii. Şansele de reintegrare sau resocializare
a subiectului probaţiunii depinde de programe, proiecte, şi intervenţie de calitate.
Această relaţie este axată pe semnificaţii personale ale experienţei, ale sentimentelor,
comportamentelor, alternativelor şi sarcinilor. Consilierea acordă o unică posibilitate pentru indivizi
de a-şi exprima ideile şi emoţiile în condiţii nonevaluative. În cadrul consilierii subiectul probaţiunii
învaţă să devină auto-consilier, este ajutat să devină apt în soluţionarea problemelor şi, respectiv, să
devină mai puţin dependent de alţii, este un proces reeducativ, formatul căruia este orientat spre
transformarea comportamentelor, deprinderilor, atitudinilor greşit învăţate, cu strategii mai eficiente.
Prin consiliere, consilierul de probaţiune are posibilitatea să exploreze, să descopere şi să clarifice
care sunt resursele subiectului probaţiunii şi împreună cu acesta să stabilească care sunt soluţiile
pentru rezolvarea problemei cu care se confruntă.
Cu toate acestea, indiferent de şcoala de gândire căreia îi aparţin, în general consilierul de
probaţiune trebuie să fie capabili să asculte, să observe şi să răspundă. Pentru aceasta ei au nevoie
de abilităţi specifice: abilităţi de a aştepta, de a specifica, de a confrunta, de a personaliza, de a rezolva
probleme şi a planifica acţiuni.
După Nelson Jones (1983), consilierii trebuie să deţină următoarele calităţi:
- empatia sau înţelegerea, efortul de a vedea lumea prin ochii celuilalt;
- respectul (încrederea în capacitatea celuilalt de a rezolva problema);
- concreteţea sau specificitatea (cel consiliat să-şi reducă astfel confuziile);
- autocunoaşterea şi autoacceptarea;
- autenticitatea în relaţiile cu subiectul probaţiunii;
- congruenţa (limbajul verbal se potriveşte cu cel nonverbal).
Un consilier de probaţiune experimentat realizează faptul potrivit căruia consilierea este un proces
cu dublă direcţionare în care consilierul de probaţiune şi subiectul probaţiunii trebuie să ţină cont unul
de celălalt.
Scopurile consilierii sunt de a ajuta persoanele în procesul de dezvoltare, de a ajuta individul să
devină o persoană cu funcţionalitate deplină prin deschiderea către experienţă şi ambiguitate,
încredere în sine, dezvoltarea unei surse interne de evaluare şi învăţarea faptului că creşterea şi
revizuirea sunt procese continue, nu rezultate odată pentru totdeauna.
Condiţiile de desfăşurare a unei bune consilieri sunt empatia, “căldura” non-posesivă,
acceptarea şi autenticitatea, confidenţialitatea, mediul desfăşurării consilierii.
Empatia se poate defini ca “intrare/păşire” în lumea interioară a unei alte persoane, cu scopul de
a înţelege gândurile, sentimentele, comportamentele şi semnificaţiile pe care persoana respectivă le
atribuie unor evenimente. În acelaşi timp, consilierul de probaţiune rămâne însă el însuşi, empatia
nepresupunând identificare. Nivelul empatiei este strâns corelat cu gradul în care subiectul probaţiunii
reuşeşte să-şi exploreze lumea interioară.
18

Săndulescu în lucrarea sa „Consiliere şi psihoterapie pastorală” enumeră douăsprezece tehnici

normative prin aplicarea cărora empatia poate fi manifestată concret, şi anume:
- Oferă confort pacientului;
- Adu-ţi aminte de lucrurile fundamentale – stilul întrebărilor;
- Fii natural;
- Încurajează exprimarea sentimentelor;
- Ia în considerare nivelul de dezvoltare al pacientului;
- Fii atent la starea de nesiguranţă a pacientului;
- Fii receptiv – interpretarea sentimentelor;
- Repetă frazele pacientului; ascultarea reflectivă;
- Foloseşte întrebări deschise, directe;
- Menţine liniştea terapeutică – ascultă pacientul;
- Fii atent la limbajul nonverbal – citeşte limbajul corporal;
- Mergi de la general la specific – focalizează, acordă atenţie detaliului semnificativ.
Cele douăsprezece tehnici enumerate mai sus oferă o imagine clară asupra modului în care trebuie
condusă o anamneză pentru a obţine din partea subiectului probaţiunii o relatare semnificativă. Într-
adevăr tehnicile sunt folositoare, dar primordial (dimensiunea umană a anamnezei) rămân: stabilirea
empatiei, respectului şi încrederii.
„Căldura” nonposesivă se exprimă în general prin: limbajul trupului (postură, proximitate,
spaţiu personal, contact vizual), cuvinte şi vorbire (tonul, tipul cuvintelor, etc), congruenţa acestora.
Orice nepotrivire a cuvintelor cu limbajul nonverbal creează confuzie. Căldura şi apropierea trebuie
utilizate cu maximă atenţie. Cineva foarte „rece”, distant, cinic şi neîncrezător se poate simţi ameninţat
în faţa unei persoane care se arată „caldă” şi plină de afecţiune. Căldura şi apropierea sunt atributele
care înlesnesc formarea alianţei de lucru dintre subiectul probaţiunii şi consilierul de probaţiune.
Autenticitatea reprezintă gradul în care consilierul de probaţiune este el însuşi în cadrul relaţiei
cu subiectul probaţiunii. Ca bază a comunicării, autenticitatea este în acelaşi timp o precondiţie a
empatiei care încurajează subiectul probaţiunii să se exploreze şi să fie, la rândul lui, sincer şi deschis.
Acceptarea este o altă condiţie esenţială în consiliere. Ea conţine implicit o alta, şi anume cea a
recunoaşterii unicităţii subiectului probaţiunii. Acceptarea este cadrul necesar schimbării. Consilierii
de probaţiune au în general grade diferite de acceptare care pot varia de la zi la zi sau de la un subiect
al probaţiunii la alt subiect al probaţiunii. Dacă acceptăm oamenii aşa cum sunt ei, la rândul lor, aceştia
ne vor accepta pe noi aşa cum suntem.
În sensul promovat de asociaţia britanică în domeniu, consilierea include acţiunea desfăşurată
individual sau cu mai muIte persoane, orientată spre:
- dezvoltare personală;
- sprijin în situaţiile de criză-ajutor psihoterapeutic;
- rezolvare a problemelor.
Din perspectiva subiectului probaţiunii pot fi abordate opt stadii ale consilierii:
1. Conştientizarea problemei: "Am o problemă!" sau "cred că sunt într-o dificultate!
2. Construirea unei relaţii cu consilierul de probaţiune: "Cred că acest consilier de probaţiune mă
poate ajuta";
3. Motivaţia: "Cred că pot să-mi îmbunătăţesc situaţia!"
19

4. Conceptualizarea problemei: "Problema mea nu e de nerezolvat, dar are o serie de componente

care nu pot fi schimbate";
5. Explorarea strategiilor: "Înteleg că sunt câteva planuri de acţiune pe care pot să Ie încerc pentru
a-mi ameliora situaţia";
6. Selecţionarea strategiei: "Cred că această abordare m-ar ajuta şi sunt gata să o încerc";
7. Implementarea: "Aceasta abordare mă ajută foarte mult!"
8. Evaluarea: "Deşi aceasta abordare mi-a luat o parte din timp şi a solicitat efort, consider că a
meritat."
După evaluarea situaţiei subiectului probaţiunii, consilierul de probaţiune, trebuie să i-a o decizie.
Decizia înseamnă, de cele mai multe ori, o alegere între mai multe posibilităţi, variante, scenariu.
Pentru fiecare decizie consilierul de probaţiune trebuie să prezinte argumente şi totodată să
identifice efectele, consecinţele negative posibile întrucât e vorba de protecţia şi destinul unei fiinţe
umane.
Arta ascultării reflective şi empatice este esenţială în orice consiliere, consilierul de probaţiune
trebuind să asculte nu doar cu mintea, ci şi cu inima, cu sentimentele. Acestă artă nu este niciodată
simplă, dacă ne gândim la faptul că în momentul în carea scultăm gândim mult mai repede decât în
momentul în care vorbim. Este o artă a învăţa să asculţi cu ochii, urechile, gândul, mintea, inima, să
te pui în acord cu cel ce-ţi vorbeşte, să simţi şi să înţelegi ce se află în spatele cuvintelor, în spatele
evenimentelor relatate, să vezi problema reală şi să o scoţi la suprafaţă, astfel încât subiectul
probaţiunii să fie uimit să trăiască interioritatea, să realizeze ceea ce se întâmplă în viaţa lui şi cea mai
potrivită soluţie pe care trebuie să o adopte.
Aşa cum există o artă de a vorbi (arta oratorica), există şi arta de a asculta. În cazul acesta nu
vorbim de un auditoriu oarecare ci ne referim la a(p)titudinea de bun ascultător a consilierului de
probaţiune faţă de interlocutorul său. În acest context, a asculta reprezintă a primi şi a înţelege cât mai
fidel posibil ceea ce altul vorbeşte, de a-l asculta pe celălalt (subiectul probaţiunii) în mod personal
(nu diagnostic) până la capăt (dincolo de cuvinte), cu ceea ce vrea să spună, cu probemele, dilemele,
frământările şi temerile sale, acordându-i toată atenţia şi consideraţia persoanei umane, deci omului.
Atutudinea de ascultare veritabilă conferă pacientului un sentiment de întâlnire autentică, de ajutor
psihologic, de valorizare personală, încredere, siguranţă, suport psihologic, apropiere. Nevoia de a fi
ascultaţi este poate cea mai mare nevoie a subiectului probaţiunii. Absenţa unei astfel de atitudini nu
permite stabilirea unei relaţii. La polul opus se situează „ascultarea” superficială, expeditivă, de pe
poziţii ofensive sau defensive, ascultare ce duce la imposibilitatea instaurării unui climat de încredere,
calm, primire, respect, căldură umană, absolut necesare relaţiei de ajutor şi asistenţă psiho-socială.
Obstacolele în calea ascultării par a fi: lipsa de atenţie, interesul scăzut sau crescut peste limite
pentru persoană, graba, proiecţia asupra subiectului probaţiunii a propriilor nevoi nesatisfăcute sau
frustrări, ataşamentul pentru propriile scheme mentale (situaţie în care consilierul de probaţiune
judecă experienţa celuilalt numai de la cea proprie), deficienţă în acceptarea diferenţelor umane:
individuale, culturale, rasiale, de condiţie socială, diferenţele de sex, diversitatea limbajului.
În timp ce consilierul de probaţiune ascultă în profunzime, recepţionând multiplele nivele ale
comunicării verbale şi nonverbale, el reflectă către subiectul probaţiunii într-o formă parafrazată
esenţa a ceea ce este comunicat care conduce la sinteza sentimentelor, a problemelor transmise.Acest
proces de ascultare şi reflectare îndeplineşte o serie de funcţii importante: permite consilierului de
probaţiune să-şi puncteze clar percepţiile, conduce subiectul probaţiunii să afle ceea ce consilierul
20

încercă să înţeleagă în legătură cu simţămintele şi semnificaţia lor, conştienţa preocupării consilierului

de a-l înţelege stimulează şi întăreşte relaţia terapeutică.
Pentru a auzi, se cere mai întâi să taci. Astfel, un bun terapeut, consilier trebuie să ştie să facă
linişte în interioritatea sa, cu alte cuvinte nu putem să fim atenţi la ceilalţi, să-i înţelegem bine, dacă
nu ne cunoaştem, înţelegem pe noi înşine. Pentru a asculta eficient trebuie să mergem dincolo de
propriile percepţii şi gânduri, de concluziile şi prejudecăţile nostre care se interpun între noi şi ceea
ce ascultăm. Ascultarea şi liniştea sunt două atitudini intim legate între ele. Liniştea (tăcerea) devine
o condiţie a ascultării deoarece numai în linişte se poate auzi cu adevărat. Când înveţi să taci, înveţi
să auzi (limbajul verbal), să priveşti (limbajul nonverbal şi paraverbal), să asculţi, să percepi mesajele
şi semnificaţiile reale, chiar dincolo de cuvintele şi formulările subiectului probaţiunii şi, în mod
paradoxal, când, cum, cât şi ce vorbeşti, arta dialogului, secretul suprem al oricărei comunicări umane,
trebuie deprinsă căci numai ea permite succesul consilierii şi asistenţei.
Ascultarea activă nu înseamnă pur şi simplu a-i acorda atenţie celuilalt sau a-i pune întrebări
pentru a reconstitui puzzle-ul cu informaţii care ne lipsesc pentru a înţelege o situaţie, ci ea presupune
mai curând să te interesezi de ceea ce nu spune interlocutorul.
2.3. DOSARUL PERSONAL
1. După înregistrarea demersului de întocmire a referatului de evaluare psiho-socială a
personalităţii bănuitului/învinuitului/inculpatului, se întocmeşte dosarul personal .
Dosarul personal conţine:
a) demersul de întocmire a referatului de evaluare psiho-socială a personalităţii
bănuitului/învinuitului/inculpatului şi informaţiile cu privire la comunicarea organelor abilitate despre
primirea demersului, care a servit drept temei pentru desfăşurarea activităţilor de evaluare psiho-
socială a personalităţii bănuitului/învinuitului/inculpatului;
b) citaţie, copiile actelor de identitate, ancheta de evaluare psiho-socială, evaluarea riscului de
recidivă, raport privind efectuarea primei întrevederi;
c) materiale relevante la caz cum ar fi: caracteristici, documente (rapoarte, procese verbale)
privind efectuarea întrevederilor, vizita la domiciliu privind evaluarea condiţiilor de trai,
comportamentul subiectului probaţiunii, materiale privind acordarea asistenţei şi consilierii,
informaţii privind depistarea necesităţilor şi dificultăţilor cu care se confrunta subiectul probaţiunii la
moment.
2. Dosarul personal se numerotează conform numărului de ordine din registrul de evidenţă a
demersurilor parvenite cu solicitarea întocmirii rreferatelor de evaluare psiho-sociale a personalităţii
bănuitului/învinuitului/inculpatului.
3. Documentele ce se conţin în dosar urmează a fi numerotate şi înscrise în borderoul dosarului
în ordine cronologică, ulterior ele sunt cusute în dosar. Borderoul documentelor se întocmeşte pe o
filă care se coase la începutul dosarului.
Asistenţa psiho-socială la etapa presentinţială se acordă subiectului probaţiunii în paralel cu
realizarea referatului de evaluare psiho-socială la solicitarea Inspectoratului de poliţie, Procuraturii
sau Instituţiei de judecată.
Dosarul va fi o completare la materialele obţinute de către consilierul de probaţiune pentru
evaluarea psiho-socială a personalităţii bănuitului/învinuitului/inculpatului, ceea ce va facilita
realizarea referatului.
21

Metodele şi tehnicile descrise în metodologia privind asistenţa psiho-social la etapa presentinţială,

permit consilierului de probaţiune obţinerea informaţiei despre subiectul probaţiunii
(bănuit/învinuit/inculpat), realizarea unei evaluări de calitate (respectînd paşii descrişi şi recomandaţi
în metodologie) şi depistarea necesităţilor, dificultăţilor cu care se confruntă persoana evaluată la
moment, pentru a se putea determina împreună cu subiectul probaţiunii care ar fi calea de soluţionare
sau îmbunătăţire a situaţiei acestuia.
Asistenţa psiho-socială se încheie la ultima întrevedere cu bănuitul/învinuitul/inculpatul cînd I se
prezintă pentru a face cunoştinţă cu referatul şi la această întîlnire în urma evaluării şi depistării
necesităţilor subiectului probaţiunii se înaintează nişte recomandări din partea consilierului de
probaţiune, îndrumări către alţi specialişti competenţi să lucreze împreună cu subiectul probaţiunii
asupra necesităţilor, problemelor depistate şi ce nu s-a reuşit sau nu a fost posibil de realizat în
perioada întocmirii referatului de evaluare psiho-socială a personalităţii
bănuitului/învinuitului/inculpatului.

CAPITOLUL 3

3.1. RELAŢIILE DE PARTENERIAT ÎN PROCESUL DE ASISTENŢĂ PSIHO-SOCIALĂ

LA ETAPA PRESENTINŢIALĂ

În activitatea de asistenţă şi consiliere un element important este îndrumarea subiectului

probaţiunii către serviciile sociale ce i-ar putea sprijini. Consilierul de probaţiune este cel care
elaborează harta serviciilor sociale de informare despre organizaţiile guvernamentale şi non-
guvernamentale din comunitate.
Relaţiile de parteneriat au ca obiectiv prevenirea recidivei de infracţiune, şi reintegrarea în
comunitate a subiecţilor probaţiunii. Cu cât subiectul probaţiunii are un mediu social mai favorabil,
cu atât mai mult îşi valorifică potenţialul său fizic, intelectual şi emoţional. Cu cât subiectul probaţiunii
are un mediu social mai nesigur pentru reintegrarea sa, cu atât mai mult se simte necesitatea unor
servicii care ar oferi un mediu social alternativ.
Ulterior, trebuie de determinat dacă există o instituţie care poate să-şi asume responsabilitatea sau
este nevoie de o nouă agenţie sau este nevoie de un nou parteneriat. Existenţa mai multor parteneriate
în acelaşi domeniu trebuie examinat cu prudenţă, astfel încât responsabilităţile partenerilor să nu se
suprapună.
Criteriile de alegere a partenerilor potenţiali trebuie să se refere la scopul parteneriatului şi trebuie
să includă:
- competenţa lor şi resursele mai ample, inclusiv dacă e cazul, capacitatea de conducere;
- accesul la informaţie;
- acoperirea pe care o prezintă la faţa locului (adică, dacă acoperă timpul corect şi mărimea
teritoriului);
- caracterul acceptabil/ legitim pentru efectuarea rolului său, inclusiv anumită independenţă;
- pregătirea lor de a colabora în baza unui echilibru adecvat al puterii economice sau
organizatorice şi expertiză între parteneri;
- un echilibru adecvat între independenţă şi implicare, fie în lumea politică sau sectorul privat;
- coinciderea scopurilor parteneriatelor cu responsabilităţile existente;
22

- dispunerea de motivare suficientă profesională, sau personală de asumare a responsabilităţii;

- potenţialul lor de a explora noi metode de activitate atât la faza începătoare, cat şi pe parcursul
existenţei parteneriatului.
Activitatea de asistenţă şi consiliere se va realiza pe baza unui plan de asistenţă şi consiliere
adaptat nevoilor individuale ale subiectului probaţiunii. Nevoile identificate pot fi acoperite numai
prin intervenţia consilierului de probaţiune în colaborare cu organizaţii neguvernamentale şi instituţii
publice din comunitate. Partenerii ai serviciului de probaţiune pot fi:
- direcţia de sănătate publică;
- organizaţii nonguvernamentale;
- administraţia publică locală;
- serviciul stare civilă;
- direcţia de documentare a populaţiei;
- agenţia de ocupare a forţei de muncă;
- direcţia de învăţământ;
- direcţia pentru protecţia drepturilor copilului (autoritatea tutelară);
- biserici, alte organizaţii religioase, de caritate;
- instituţii de învăţământ;
- instituţii private şi agenţi economici şi chiar persoane individuale.
Relaţiile de parteneriat pot să înceapă la diferite etape de identificare şi soluţionare a problemelor
infracţionale. La iniţierea unei relaţii de parteneriat, este necesar de a identifica clar natura
problemelor care urmează a fi soluţionate şi de a determina dacă există metodele adecvate de prevenire
sau dacă pot fi dezvoltate asemenea metode (Schema nr.1).

Schema nr.1
Consilier de
probaţiune

Îndrumarea
subiectului
probaţiunii
către serviciile
de resort

Subiectul
probaţiunii

DMPDC Serviciul de
asistenţă
socială
23

Direcţia de
ATOFM
documentare a
populaţiei

Serviciul
Culte stare civilă
religioase

Direcţia de
APL învăţământ

Centrul medicilor ONG

de familie

Ajutorul pe care subiectul probaţiunii îl solicită din partea comunităţii este diferit, în funcţie
de problemele/necesităţile cu care se confruntă fiecare persoană în parte şi de ceea ce aceasta doreşte
să realizeze. Prin colaborarea cu instituţiile publice şi neguvernamentale subiectul probaţiunii va găsi
suportul moral cât şi social, de a depăşi nevoile sale bio-psiho-sociale în raport cu actul de
comunicare şi relaţionare cu comunitatea, în asemenea situaţii speciale create. În acelaşi timp,
instituţiile respective, conştientizând faptul că persoanele în conflict cu legea penală ar putea comite
alte infracţiuni, în cazul în care acestea nu au nici o susţinere din partea statului, ar trebui
să se implice mai mult, prin acordarea ajutorului necesar pentru persoanele respective.
Important este de a identifica instituţiile în care persoanele în conflict cu legea penală au mai multă
încredere şi de la care aşteaptă ajutorul necesar.

3.2. RESPONSABILITĂŢI ALE INTERVENŢIEI FIECĂREI INSTITUŢII/ACTOR

COMUNITAR ŞI ROLUL ÎN FIECARE ETAPĂ DE ACORDARE A ASISTENŢEI PSIHO-
SOCIALE LA ETAPA PRESENTINŢIALĂ

Nr. Instituţia/organizaţia Servicii prestate

1. APL Implicarea activă în soluţionarea şi acordarea ajutorului
imediat persoanei aflate în dificultate doar în baza
deciziei Consiliului local. (ex: lipsa locului de trai,
starea materială precară, etc.).
2. DASPF (în cadrul Activităţile prioritare ale asistenţei sociale constau în:
Consiliilor raionale locale) - promovarea integrării sociale a persoanelor, care prin
DMPDC eforturi şi resurse proprii nu sînt în stare să-şi
DPDC îmbunătăţească situaţia;
- intervenţia prin diverse servicii, fie prin acordarea
24

diferitor beneficii băneşti sau servicii sociale specifice,

în funcţie de problemă.
Misiunea DMPDC:
Promovarea şi asigurarea respectării drepturilor
copilului, ocrotirea copilului şi a familiei prin asistenţă
şi acordare a serviciilor de calitate, acţiuni de prevenire
a intrării copilului în dificultate, intervenţie în caz de
necesitate şi aprobare a măsurilor de protecţie,
dezvoltarea sistemului de protecţie a copilului în
municipiul Chişinău şi formarea specialiştilor ce
activează în domeniu.

3. SERVICIUL DE Cîteva din activităţile pe care le realizeaza serviciul de

ASISTENŢĂ asistenţă psihopedagogică sunt:
PSIHOPEDAGOGICĂ ÎN - Evaluarea complexă a dezvoltării copiilor şi
CADRUL CONSILIULUI identificarea timpurie a necesităţilor specifice ale
RAIONAL copiilor;
- Elaborarea recomandărilor privind măsurile de
intervenţie şi serviciile de suport pentru incluziunea
educaţională;
- Acordă asistenţă psihopedagogică şi psihologică
copilului şi familiei acestuia;
- Asistenţă metodologică în lucrul cu copiii în situaţie
de risc din sistemul de învăţămînt preşcolar, primar şi
secundar general;
- Realizarea evaluării complexă a copiilor pentru
incluziunea educaţională şi orientarea profesională;
- Determină caracteristicile specifice ale copilului
conform domeniilor de dezvoltare: emoţional, motor,
cognitiv, verbal, social, iar după caz şi caracteristici
privind limbajul, gîndirea, imaginaţia, memoria, atenţia,
tipul de inteligenţă, afectivitatea, temperamentul, stilul
de învăţare, etc. în baza cărora vor propune măsuri de
asistenţă şi intervenţie.
- Elaborează recomandări privind măsurile de
intervenţie şi serviciile de suport pentru incluziunea
educaţională în funcţie de nevoile specifice ale
copilului;
- Acordă asistenţă psihopedagogică, logopedică,
psihologică precum şi alte servicii după caz copilului în
situaţie de risc inclus în instituţiile care nu dispun de
servicii specializate.
25

4. BISERICA CA ACTOR Oferirea de ajutor şi susţinere materiale: (îmbrăcăminte,

COMUNITAR ŞI CULTE încălţăminte, jucării, rechizite, fond de carte, etc.)
RELIGIOASE asigurând, totodată, distribuirea acestora către
persoanele care beneficiază de asistenţă socială;
5. ATOFM 1. Medierea muncii
Pot beneficia de servicii de mediere dacă se încadrează
în una din categorii:
- şomer înregistrat la una din agenţiile teritoriale pentru
ocuparea forţei de muncă;
- intraţi pentru prima dată pe piaţa muncii;
- doreşte să-şi schimbe locul de muncă;
- a demisionat sau a rămas fără un loc de muncă din
diverse motive;
- a încetat să muncească renunţând la autorizaţia
(licenţa) pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător
sau pe bază de patentă;
- a revenit pe piaţa muncii după expirarea perioadei de
îngrijire a copilului;
- a revenit pe piaţa muncii după o perioadă de îngrijire a
unui membru de familie invalid de gradul I, a unui copil
invalid (până la 16 ani) sau a unei persoane de vârstă
înaintată (mai mult de 75 ani);
- a fost trecut în rezervă la eliberarea din serviciul
militar;
- a fost eliberat din locul de detenţie sau din instituţia
de reabilitare socială;
- urmează o formă de învăţământ la zi;
- deţine teren agricol;
2. Informare şi consiliere profesională:
Oferă posibilitatea persoanelor să participe în cadrul
agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă la
seminare ce ţin de angajarea în câmpul muncii în
vederea identificării individuale a unui post de lucru,
fortificarea încrederii în sine şi creşterea şanselor de a
găsi un loc de muncă corespunzător aspiraţiilor şi
pregătirii profesionale
3. Instruire profesională:
Pot solicita încadrarea la un curs gratuit de formare
profesională, dacă persoana face parte din una din
categorii: calificare, recalificare, perfecţionare.
Calificare - ansamblul de competenţe profesionale care
permit unei persoane să desfăşoare activităţi specifice
unei ocupaţii sau profesii;
26

Recalificare - obţinerea competenţelor specifice unei

alte ocupaţii sau profesii, diferite de cele dobândite
anterior;
Perfecţionare - dezvoltarea competenţelor profesionale
în cadrul aceleiaşi calificări.
4. Asistenţă la angajare
6. CENTRUL DE Cu cît subiectul probaţiunii are un mediu social mai
SĂNĂTATE nesigur pentru reintegrarea sa, cu atît mai mult se simte
PRIETENOASĂ ŞI necesitatea unor servicii care ar oferi un mediu social
ORGANIZAŢIILE alternativ, cum ar fi:
NEGUVERNAMENTALE a) organizarea de activităţi de mediere şi de consultanţă
pentru tineri în diverse probleme;
b)orientarea profesională a tinerilor;
c) prestarea altor servicii pentru tineret;
d) analiza, sinteza şi evaluarea necesităţilor tinerilor;
e) reprezentarea intereselor tinerilor în organele de stat:
f) activităţi filantropice pentru tinerii în dificultate.
Instrumentul de lucru în activitatea de asistenţă şi
consiliere a persoanelor aflate în supravegheate serviciului
de probaţiune este „mapa socială a comunităţii". Ea
contribuie la eficientizarea activităţilor specifice ale
consilierilor de probaţiune derulate pentru şi împreună
cu persoanele asistate. Relaţiile de parteneriat au ca
obiectiv prevenirea recidivei de infracţiune, şi
reintegrarea în comunitate a subiecţilor probaţiunii.(vezi
Registrul ONG-urilor din ţară pe site-ul
http://www.civic.md/lista/ong.html).
7. SECŢIA DE EVIDENŢĂ ŞI Secţia evidenţă şi documentare a populaţiei
DOCUMENTARE A prestează servicii cum ar fi:
POPULAŢIEI - Perfectarea actelor de identitate;
- Eliberarea certificatelor de naştere.
Abrevieri:

ATOFM - Agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă

APL – Administraţia publica locală
DASPF – Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei
DMPDC - Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului
DPDC - Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului