STIMULAREA ȘI DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚIi

Cuprins:
· Conceptul de creativitate
· Rolul și factorii creativității
· Modalități de stimulare și de dezvoltare a creativităţii
· Dezvoltarea creativităţii prin joc
· Blocajele creativității
· Concluzii
 · Introducere

Creativitatea constituie una dintre problemele majore ale contemporaneității, devenind un

,,concept central” în psihologie.
Unii psihologi formulează definiții reducționiste, prin asimilarea creativității cu alte fenomene
psihice (capacități, aptitudini, rezolvare de probleme, inteligență, etc.).
Manualele recente de psihologie consideră creativitatea ,,un caz particular al rezolvării
problemelor”(Wittig) sau ,,un tip de rezolvare a problemelor”(Papalia).
Conceptul de creativitate își are originea în cuvântul latin ”creare” care înseamnă zamislire,
faurire, naștere.
Într-o accepțiune foarte largă creativitatea constituie un fenomen general uman, formă cea mai
înalta a activității omenești.
Din perspectiva specific psihologică, creativitatea apare în patru accepțiuni importante: că produs;
că proces; că disponibilitate, potențialitate general umană, că o capacitate și abilitate creativă; că
dimensiune complexă de personalitate.
1. Conceptul de creativitate
Creativitatea - este o capacitate (proprietate, dimensiune) complexă și fundamentală a
personalității, care sprijinindu-se pe date sau produse anterioare, în îmbinarea cu investigații și date noi,
produce ceva nou, original, de valoare și eficientă științifică și social-utilă, că rezultat al influențelor și
relațiilor factorilor subiectivi și obiectivi – a posibilităților (și calităților) persoanei și a condițiilor
ambientale ale mediului socio-cultural. Ea poate fi considerată și că aptitudine, dispoziție a intelectului de
a elabora idei, teorii, modele noi,originale.
Creativitatea face posibilă crearea de produse reale sau pur mintale, constitund un progres în
planul social. Componentă principala a creativității o constituie imaginația. Dar creația de valoare reală
mai presupune și o motivație, dorința de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Și cum noutatea, azi, nu se
obține cu ușurință, o altă componentă este voință, perseverență în a face numeroase încercări și verificări.
Elementele esențiale prin care se poate constată existența creativității sunt: noutatea și
originalitatea, flexibilitatea, fluență, sensibilitatea senzorială, ingeniozitatea, expresivitatea. În afară de
faptul că este o capacitate și aptitudine a personalității, a intelectului, este în același timp, un proces și un
produs.
Există mai multe trepte de creativitate; C.W. Taylor descrie cinci „planuri” ale creativității.
 -Creativitatea expresivă se manifestă liber și spontan în desenele sau construcțiile copiilor mici.
Nu se pune problema, la acest nivel, de originalitate. Este însă un mijloc excelent de a cultivă aptitudinele
creatoare ce se vor manifestă ulterior.
-Planul productiv este planul creării de obiecte, specific muncilor obișnuite.
-Planul inventiv este accesibil unei minorități foarte importante. E vorba de inventatori, acele
persoane ce reușesc să aducă ameliorări parțiale unei unelte, unui aparat, unei teorii controversate.
-Creativitatea inovatoare o găsim la oamenii caracterizați că fiind „talente”. Ei realizează opere a
căror originalitate este remarcată cel puțîn pe plan național.
-Creativitatea emergența este caracteristică geniului, a omului care aduce schimbări radicale,
revoluționare, într-un domeniu și a cărui personalitate se impune de-a lungul mai multor generații.

· 1.2. Rolul și factorii creativității

Despre importantă creativității vorbește viață: toate progresele științei, tehniciisi artei sunt
rezultate ale spiritelor creatoare.
Viață, în toate domeniile ei, necesită că aproape fiecare individ să realizeze unele operații noi, că
urmare a unor combinări și recombinari, asocieri ale datelor și elementelor existente, care se obiectivează
în anumite soluții (metode etc.) utile și mai eficiente – de exemplu o inovație care reprezintă unele
elemente de creativitate.
În ce privește factorii creativității, se poate vorbi, mai întâi, de aptitudini pentru
creație. Există anumite structuri cerebrale, pe care nu le cunoaștem, care favorizează imaginația, ele
creând predispoziții de diferite grade pentru sinteză unor noi imagini, noi idei. Totuși e nevoie de
intervenția mediului, a experienței pentru că ele să dea naștere la ceea ce numim talent.
Edison spunea că în creație este nevoie de 99% transpirație și 1% inspirație.
Fără îndoială, un al doilea factor care trebuie amintit îl constituie experință, cunoștiințele
acumulate. Importantă nu este doar cantitatea, bogăția experienței, ci și varietatea ei. Multe
descoperiri într-un domeniu au fost sugerate de soluțiile găsite în altă diciplina. Nu întâmplător se
insistă în pedagogie asupra valorii culturii generale.
Pot fi considerate că factori interni ai dezvoltării creativității, motivația și voință.
Creștera dorinței, a interesului pentu creație, că și a forței de a birui obstacole are, evident, un rol
notabil în susținerea activității creatoare.
 În ce privește rolul inteligenței, situația e mai puțîn clară, deși e evident că în domeniul
științei este de netăgăduit. Experimentele efectuate arată că relația dintre inteligență și creativitate e
complexă. S-au aplicat, la un mare număr de subiecți, teste de inteligență și creativitate. S-au
obținut corelații semnificative, dar destul de modeste. Analiză rezultatelor a arătat că printre
subiecții cu note ridicate la inteligență sunt unii având cote slabe la creativitate.
În schimb, cei cu perforemante ridicate de creativitate aveau la inteligență cote cel puțîn mijlocii, de
unde concluzia necesității sale pentru o creativitate superioară. Totodată, societatea are o influienta
deosebit de importantă pentru înflorirea spiritiului creativ într-un domeniu sau altul. În primul rând,
intervin cerințele sociale.
Un alt factor determinat în stimularea creativiatii îl constituie gradul de dezvoltare al
științei, tehnicii, artei.
Există o puternică influență exercitată de predecesori, de profesori: Socrate l-a
influențat pe Platon, Hayden l-a influențat pe Beethoven. Chiar dacă ulterior elevul se îndepărtează
de modelele inițiale, acestea au un rol deosebit în formarea tineretului.

· 2. Modalități de stimulare și de dezvoltare a creativităţii

Fie că e vorba de un eseu de făcut pentru şcoală, o problemă mai dificilă la şcoală sau o situaţie
căreia nu reuşeşti să-i dai de cap, gândirea creativă te ajută întotdeauna în tot felul de situaţii.
Iată deci câteva metode pe care poţi să le foloseşti zilnic, scurte exerciţii de creativitare prin care să
îţi dezvolţi gândirea creativă:
Jocuri de asociere a cuvintelor
Încearcă acest joc: deschide dicţionarul într-o pagină aleatorie şi alege un cuvânt. Scrie pe o foaie
toate cuvintele care îţi vin în minte legat de acest cuvânt. Repetă asta cu alte 3-4 cuvinte, apoi
încearcă să construieşti un catren (strofă din 4 versuri), folosind cuvintele din dicţionar.
Este un joc care îţi ajută nu doar creativitatea, dar te ajută şi să te concentrezi asupra unui singur
lucru, într-un efort de memorie şi dezvoltare a conexiunilor pe care le faci între cuvinte.

Lasă-ţi imaginaţia să depăşească barierele

Sunt studii care spun că abilitatea noastră de a rezolva probleme este îmbunătăţită şi de felul cum
privim un anumit eveniment. Avem posibilitatea să plasăm un eveniment sau o problemă undeva
foarte departe în trecut, în viitor, sau într-o altă locaţie. Acest lucru ne ajută să ne întindem
perspectivele şi să încercăm să vedem lucrurile şi altfel decât am face-o în mod obişnuit.
Încearcă să-ţi imaginezi cum ar arăta un Revelion în anul 2050, în New York şi lasă-ţi imaginţia să
zburde.
Fă exerciţii în natură
Poate îţi aduci aminte de sentimentul plăcut când alergai în parc, inventând poveşti şi jocuri cu
prietenii? Ai putea să recreezi acest sentiment prin diverse activităţi în aer liber. De la jogging, la
diverse jocuri distractive (volei, badminton, şotron), a face puţină mişcare într-un spaţiu verde îţi
pune la lucru nu doar sângele şi muşchii, dar îţi stimulează şi imaginaţia.
Creează-ţi în cameră un colţ creativ
Desemnează în camera ta un spaţiu pentru creativitate şi exploatează-l la maximum. Adaugă diverse
obiecte ce ţi se par creative sau au legătură cu pasiunile şi hobby-urile tale. Bileţele cu proiecte
pentru viitor sau colaje din diverse postere, reviste pe care le poţi personaliza după cum vrei. Dacă
îţi vei face un obicei din a gândi la ceva creativ, de fiecare dată când te găseşti în acest loc, mintea ta
se va obişnui să devină creativă ori de câte ori ajungi acolo.

· 2.2. Dezvoltarea creativităţii prin joc

Creativitatea că structură definitorie de personalitate îmbracă, din punct de vedere evolutiv,

un caracter procesual supus influenţelor de mediu.
Formele organizate de instrucţie îşi aduc în mod diferenţiat aportul în dezvoltarea
potenţialului creator al individului în funcţie de conţinutul activităţii, de tipurile de metode utilizate,
de pregătirea şi gradul de angajare al cadrelor didactice participante la acţiunile educative.
Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului.
Integrarea organică a jocului în structura de învăţare a şcolarilor mici este de natură să
contribuie la realizarea unor importante obiective ale formării personalităţii copilului.Şcolarul mic
trebuie să simtă că este acceptat aşa cum este, că se doreşte întâlnirea cu el, că vine la şcoală să
desfăşoare o activitate ce-i solicită efort în cooperare cu ceilalţi copii, cu educatorul, într-o atmosferă
de bucurie şi nu numai să reproducă, în competiţii cu ceilalţi ceea ce a învăţat.
Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instrustiv-educativ, au un
conţinut bine diferenţiat pe obiectele de studiu, au că punct de plecare noţiunile dobândite de elevi la
momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceştia sunt puşi în situaţia să elaboreze diverse soluţii de
rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităţilor lor individuale, accentul căzând astfel nu
pe rezultatul final cât pe modul de obţinere al lui, pe posibilităţile de stimulare a capacităţilor
intelectuale şi afectiv- motivaţionale implicate în desfăşurarea acestora.
Considerarea jocului didactic că metodă de stimulare şi dezvoltare a creativităţii se
argumentează prin capacităţile de antrenare în joc a factorilor intelectuali şi non intelectuali
evidenţiaţi în cercetările de până acum.
Jocurile didactice cuprind sarcini care contribuie la modificarea creatoare a deprinderilor şi
cunoştinţelor achiziţionate la realizarea transferurilor între acestea, la dobândirea prin mijloace
proprii de noi cunoştinţe. Ele angajează întreaga personalitate a copilului constituind adevărate
mijloace de evidenţiere a capacităţilor creatoare, dar şi metode de stimulare a potenţialului creativ al
copilului, referindu-se la creativitatea de tip şcolar, manifestată de elev în procesul de învăţământ,
dar care pregăteşte şi anticipează creaţiile pe diferite coordonate.
Învăţarea este o activitate serioasă ce solicită efort voluntar pentru punerea în acţiune a
disponibilităţilor psihicului ; efortul este mai uşor declanşat şi susţinut mai eficient când se folosesc
resursele jocului, când între joc şi învăţare se întind punţi de legătură.
Prin intermediul jocului didactic se pot asimila noi informaţii, se pot verifică şi consolida
anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, se pot dezvoltă capacităţi cognitive, afective şi volitive
ale copiilor, se pot educa trăsături ale personalităţii creatoare, se pot asimila modele de relaţii
interpersonale, se pot formă atitudini şi convingeri.
Copiii pot învăţa să utilizeze bine informaţiile, timpul spaţiul şi materialele puse la
dispoziţie, li se poate dezvoltă spiritul de observaţie, spiritul critic şi autocritic, capacitatea
anticipativ-predictivă, divergenţa şi convergeţa gândirii, flexibilitatea şi fluenţa. Poate fi solicitată
capacitatea elevilor de a se orienta într-o anumită situaţie, de a propune soluţii, de a le analiză şi opta
pentru cea optimă, de a extrapola consecinţele unei anumite situaţii concrete, de a interpreta şi
evalua anumite experienţe, fenomene, situaţii .
Manifestând creativitate, învăţătorul va determina avântul libertăţii şi creativităţii copiilor,
va realiza ehilibru între preocupările pentru formarea gândirii logice, raţionale, flexibile, fluide,
creatoare, depăşind înţelegerea îngustă, eronată, potrivit căreia libertatea de manifestare şi creaţie a
copiilor se dezvoltă spontan.
Aplicând cu pricepere jocul didactic, învăţătorul trebuie să poată valorifica unele din bogatele
resurse formativ-educative ale acestuia în angajarea personalităţii copilului de a desfăşura o
activitate ce solicită efort susţinut, dar într-o atmosferă de voie bună, de cooperare, de înţelegere .
Jocurile didactice în majoritatea lor au că element dinamic întrecerea între grupe de elevi
sau chiar între elevii întregului colectiv, făcându-se apel nu numai la cunoştinţele lor, dar şi la
spiritul de disciplină, ordine, coeziune, în vederea obţinerii victoriei. Întrecerea prilejuieşte copiilor
emoţii, bucurii, satisfacţii.
Jocul didactic constituie o eficientă metodă didactică de stimulare şi dezvoltare a
motivaţiei superioare din partea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de sarcinile ce
le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaşte satisfacţiile pe care le are în urmă eforturilor depuse în
rezolvare.
 Jocurile didactice sunt antrenante pentru toţi elevii şi acţionează favorabil şi la elevii cu
rezultate slabe la învăţătură, crescându-le performanţele şi căpătând
încredere în capacităţile lor, siguranţă şi promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potenţialul
creator al acestora.

· 2.3. Blocajele creativității

Pentru stimularea creativității trebuie să cunoaștem și să combatem anumite piedici în calea

manifestării imaginației, creativității.
Blocajele culturare. Conformistul este unul din ele: dorința oamenilor că toți cetățenii să
gindesca și să se poarte la fel. Cei cu idei sau comportari neobișnuite sunt priviți cu suspiciune și
chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare pentru asemenea persoane. Apoi, există în
general o neîncredere în fantezie și o prețuire exagerată a rațiunii logice, a raționamentelor.
Blocaje metodologice sunt acelea ce rezultă din procedeele de gândire. Așa e cazul rigidității
algoritmilor anteriori. Noi sîntem obișnuiți să aplicăm într-o situație un anume algoritm și, deși nu
pare a se potrivi, stăruim în a-l aplică, în loc să icercam altceva. De asemenea, se observă cazuri de
fixitate funcțională: folosim obiecte și uneltele potrivit funcției lor obuisnuite și nu ne vine în minte
să le utilizăm altfel.
Tot în această categorie de blocaje găsim și critică prematură, evidențiată de Al. Obsborn,
unul din promotorii cultivării creativității. “Atunci când ne gândim la soluționarea unei probleme
complexe, spune el, sunt momente când ne vin în monte tot felul de idei. Dacă, îndată ce apare o
sugestie, ne apucăm să discutăm ritic valoarea ei, acest act blocheza venirea altor idei în conștiința.
Și cum prima sugestie de obicei nu e cea mai bună, ne aflăm în impas. Când imaginația trece prinr-
un moment de efervescență, să lăsăm ideile să curgă – doar să le notăm. Numai după acest izvor de
inpiratie seacă, să trecem la examenul analitic al fiecăruia”. Osborn a intitulat acest procedeu
brainstorming, ceea ce în traducere literară ar fi „furtună, asaltul creierului” – în limba noastră îl
caracterizăm că „asaltul de idei” sau „ evaluarea amânată”. Brainstormingul poate fi utilizat și în
muncă individula, dar el e cunoscut mai ales printr-o activitate de grup.
Blocaje emotive. Factorii afectivi au o influență importantă:teamă de a nu grsi, de a nu se
face de ras, poate împiedică pe cineva să exprime și să dezvolte un punct de vedere neobișnuit. De
asemenea, grabă de a acceptă prima idee este greșită, fiindcă rareori soluția apare de la început. Unii
se descurajează rapid, dat fiind că muncă de creație, de inovație este dificilă și solicită eforturi de
lungă durata. Și tendința exagerată de a-i întrece pe alții implică evitarea ideilor prea deosebite și
dăunează procesul de creație.
Cum încurajăm creativitatea copiilor?
- prin asigurarea unui mediu care permite copilului să exploreze și să se joace fără restrangeri
exagerate.
- prin adaptarea la ideile copilului, fără a încerca o structurare a ideilor lui astfel încât să se
potrivesca cu cele ale adulților.
- prin acceptarea ideilor neobișnuite ale copilului, fără a judecă modul divergent în care
acesta rezolva o problema.
- folosind modalități creative pentru rezolvarea problemelor, în special a problemelor ce apar
în viață de zi cu zi.
- alocand destul timp copilului pentru explorarea tuturor posibilităților, pentru trecerea de la
ideile obișnuite la idei mai originale.
- încurajand procesul, iar nu scopul.

· Concluzii

Creativitatea, că formaţiune complexă de personalitate, se formează şi exersează cu metode

cât mai adecvate structurii sale, metode care să acţioneze pe tot parcursul şcolarităţii elevului, iar din
acest punct de vedere, jocurile didactice satisfac cerinţele la nivelul claselor primare.
Adulții pot încuraja creativitatea punând accentul pe generarea și exprimarea de idei într-un
cadru non-evaluativ și prin concentrarea atât asupra gândirii convergente, cât și asupra celei
divergente. Adulții pot de asemenea să încerce să asigure copiilor posibilitatea și siguranță de a
riscă, de a pune la îndoială, de a vedea lucrurile dintr-un nou punct de vedere.
Formele creative ale imaginației școlarului mic sunt stimulate de joc și fabulație, de povestire
și compunere, de activităti practice și muzicale, de contactul cu natură și activitătile de muncă.
Așadar în perioada micii scolarităti, imaginația se află în plin progres atît sub
raportul conținutului cît și al formei.
BIBLIOGRAFIE:
TINCA CREȚU- Psihologia educației, Editura Credis,2004
Roco M. – „Creativitatea individuală şi de grup”; Bucureşti, Editura Academiei, 1979;
Roşcă Alexandru – „Creativitate”; Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1972;
Ţopa L. – „Creativitatea”; Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980
Tereza Amabile- „Creativitatea că mod de viață”; Bucureşti, Editura Tehnică ,1997