Sunteți pe pagina 1din 2

Drept financiar 2017-2018 – Seminar nr. 13 – Control fiscal. Contencios fiscal 21-25.05.

2018

Seminar 13 - Aplicaţii practice

1. Prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de
reclamantul Z.X. de anulare a procesului-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite acestuia ca urmare a
nerestituirii în termenul prevăzut de lege a unor sume încasate necuvenit, cu motivarea că acesta nu
reprezintă un act administrativ fiscal. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Z.X. arătând că
actul contestat este un act administrativ fiscal, întrucât dă naştere la obligaţii fiscale, astfel că poate fi
contestat la instanţa de contencios administrativ şi fiscal. Care a fost soluţia instanţei de recurs?

A. a fost respins recursul declarat de reclamantul Z.X. ca nefondat, întrucât actul contestat nu este un act
administrativ fiscal în sensul art. 46 din C.proc.fisc. pentru că nu stabileşte, nu modifică şi nu stinge drepturi sau
obligaţii fiscale, fiind un act ce derivă dintr-un act administrativ fiscal şi are un caracter accesoriu;

B. a fost admis recursul declarat de reclamantul Z.X., a fost casată sentinţa recurată şi trimisă cauza spre
rejudecare la aceeaşi instanţă, cu motivarea că actul contestat este un act administrativ fiscal ce dă naştere la
creanțe fiscale, suplimentar titlului de creanţă iniţial;

C. a fost admis recursul declarat de reclamantul Z.X., modificată sentinţa recurată în sensul respingerii excepţiei
inadmisibilităţii acţiunii şi reţinută cauza pentru soluţionare pe fond, cu motivarea că actul contestat este un
act administrativ fiscal ce dă naştere la obligaţii fiscale, suplimentar titlului de creanţă iniţial.

2. Prin cererea adresată Curții de Apel I., reclamanta Societatea M. a solicitat, fără a parcurge procedura
prealabilă, anularea deciziei de impunere prin care au fost stabilite creanțe fiscale suplimentare și a
procesului-verbal de sechestru întocmite de organele fiscale, având în vedere că acestea au fost întocmite cu
nerespectarea prevederilor legale. Prin întâmpinare, pârâta D.G.R.F.P.Z a invocat excepția inadmisibilității
cererii de anulare a deciziei de impunere și excepția necompetenței materiale a instanței de contencios
administrativ-fiscal de a soluționa cererea de anulare a procesului-verbal de sechestru. Prin sentința
pronunțată, prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a deciziei de impunere, a disjuns
capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de sechestru și a declinat acest capăt de cerere în
favoarea judecătoriei, ca instanță competentă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta
Societatea M. și a arătat ca nu se impunea respingerea cererii de anulare a deciziei de impunere, deoarece
aceasta este un act administrativ fiscal și poate fi contestat la instanța de contencios administrativ, iar
procesul-verbal de sechestru a fost întocmit în baza deciziei de impunere, astfel că intervine o prorogare de
competență și cererea de anulare a acestuia este tot de competența instanței de contencios administrativ și
nu a celei de drept comun. Care a fost soluția instanței de recurs?

A. a fost respins recursul declarat de reclamanta Societatea M. ca nefondat, cu motivarea că decizia de


impunere este un act administrativ fiscal, dar împotriva acestuia se poate formula contestație în condițiile
C.proc.fisc., iar decizia pronunțată în soluționarea contestației dată în procedura administrativă poate fi
contestată la instanța de contencios administrativ, iar procesul-verbal de sechestru este un act de executare
întocmit în procedura executării silite și se poate contesta potrivit C.proc.fisc. la instanța competentă;

B. a fost admis recursul declarat de reclamanta Societatea M., modificată sentința atacată, în sensul că a fost
respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și cea a necompetenței materiale și a fost reținută cauza spre
rejudecare pentru a se analiza legalitatea și temeinicia actelor contestate, cu motivarea că cele două acte sunt
acte administrativ fiscale, prin care au fost stabilite creanțe suplimentare, iar instanța de contencios
administrativ este competentă să soluționeze cererile de anulare a acestor tipuri de acte;

C. a fost admis recursul declarat de Societatea M., casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași
instanță, cu motivarea că cele două excepții au fost în mod greșit admise și se impune ca instanța de fond să
analizeze legalitatea și temeinicia actelor contestate, deoarece actele contestate sunt acte administrativ fiscale,
prin care au fost stabilite obligații de plată suplimentare.

1
Drept financiar 2017-2018 – Seminar nr. 13 – Control fiscal. Contencios fiscal 21-25.05.2018

3. Prin cererea adresată Curții de Apel G., reclamanta Societatea T. a solicitat anularea deciziei de impunere
prin care i-au fost stabilite creanțe fiscale suplimentare. Decizia de impunere a fost emisă ca urmare a unei
inspecții fiscale derulate la Societatea T., împotriva căreia, la data de 15 martie 2018, societatea a introdus o
contestație prealabilă la care nu a primit răspuns în termen de 45 de zile de la data depunerii. Prin
întâmpinare, pârâta D.G.R.F.P.S a invocat excepția prematurității cererii de anulare a deciziei de impunere.
Primul termen de judecată a fost stabilit la data de 19 septembrie 2018, dată la care reclamanta a invocat
împlinirea termenului de 6 luni în care autoritatea fiscală trebuia să soluționeze contestația. Prin sentința
pronunțată, prima instanță a respins ca prematură cererea de anulare a deciziei de impunere. Împotriva
acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Societatea T. și a arătat ca nu se impunea respingerea cererii de
anulare de vreme ce procedura prealabilă a fost parcursă prin introducerea unei contestații și că a expirat
termenul de 6 luni. Care a fost soluția instanței de recurs?

A. a fost respins recursul declarat de reclamanta Societatea T. ca nemotivat, de vreme ce preia aceleași
argumente cu care reclamantul a sesizat instanța de fond, iar motivul de recurs invocat (de la art. 488 pct. 8
C.proc.civ.) nu face referire la omisiuni în procedură;

B. a fost admis recursul declarat de reclamanta Societatea T., modificată sentința atacată, în sensul că a fost
respinsă excepția prematurității acțiunii și a fost reținută cauza spre rejudecare pentru a se analiza legalitatea și
temeinicia actelor contestate;

C. a fost respins recursul declarat de Societatea T., motivat de faptul că dreptul la acțiune este actual doar la
expirarea termenului de 6 luni calculat de la data introducerii contestației prealabile. Or, în cauză, la data
introducerii acțiunii, termenul de 6 luni nu era împlinit și, ca atare, dreptul de a sesiza instanța cu o acțiune în
anulare nu era un drept actual.

4. Prin sentința pronunțată, Tribunalul S. a dispus respingerea ca inadmisibilă a acțiunii introduse de


societatea V.M. prin care solicită anularea deciziei de impunere privind creanțe fiscale și a deciziei de
soluționare a contestației. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că societatea a fost supusă în
anul 2013 unei inspecții fiscale, care a constatat creanțe fiscale suplimentare rezultând din fapte ce prezintă
indicii privind existența unor infracțiuni de evaziune fiscală. Împotriva deciziei de impunere, societatea a
introdus în termen legal contestația prealabilă, a cărei soluționare a fost suspendată conform dispozițiilor
art. 277 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind C.proc.fisc. În anul 2017, instanța penală a dispus
achitarea inculpatului, reținând că faptele imputate nu au fost comise cu forma de vinovăție cerută de lege,
și anume, intenție directă. Instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă cu care fusese sesizată prin
constituirea ca parte civilă a D.G.R.F.P. I. La comunicarea soluției din cauza penală, organul fiscal a soluționat
prin respingere contestația prealabilă a societății V.M. Societatea a atacat soluția la instanța de contencios
administrativ-fiscal competentă, Tribunalul S. Tribunalul a respins acțiunea, motivând că instanța penală în
mod nelegal a lăsat nesoluționată latura civilă și că, în acest caz, actele de impunere sunt definitive și nu mai
pot fi contestate. Împotriva soluției tribunalului a introdus recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii,
motivat de faptul că soluția din cauza penală nu poate fi un filtru pentru accesarea instanței civile. Care a fost
soluția instanței de recurs?

A. a fost respins recursul declarat de reclamanta Societatea V.M. ca neîntemeiat, cu motivarea că penalul ține
în loc civilul, iar soluția instanței penale nu poate fi filtrată printr-o hotărâre în contencios administrativ;

B. a fost admis recursul declarat de reclamanta Societatea V.M., modificată sentința atacată, în sensul ca a fost
respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și a fost trimisă cauza spre rejudecare, cu motivarea că acţiunea civilă
trebuie soluționată printr-o acțiune în contencios, iar aspectul achitării nu înlătură răspunderea fiscală;

C. a fost respins recursul declarat de reclamanta Societatea V.M. ca inadmisibil, reținându-se autoritatea de
lucru judecat a hotărârii penale.