PRINCIPALELE MODELE DE SIMPLIFICARE A

METODELOR

1.Reducerea complexitatii prin limitarea la un singur scop

Functiile scop sunt necesare in selectionarea alternativelor de planificare,nu sunt
parametrii obiectivi dati ci se deduc din stare finala a sistemului,stabilita de subiectul
planificarii.Acestea trebuie stabilite la inceputul procesului de planificare.Subiectul
planificarii urmareste in acelas timp mai multe obiective.Spre exemplu,un producator
agricol la demararea activitatii isi va organiza procesul de productie,avand ca obiectiv,nu
numai scopul de a obtine un venit maxim,ci in acela timp cauta ca munca sa-l
satisfaca,cauta siguranta economica,sa-i ramana cat mai mult timp liber,urmareste scopuri
sociale si de mediu.
Facand analiza concomitenta a mai multor obiective apar probleme in cazul in care
unele din obiective se contrazic.Daca se discuta de obtinerea unui “mai mult”la un
obiectiv,inseamna un “mai putin”pentru un alt obiectiv,deci obiectivele intra in
conflict.Atunci alegerea alternativei optime devine posibila doar daca diferitele obiective
sunt appreciate in contextual unei functii utilitare unitare.Aceste functii unitare nu pot fi
exprimate cantitativ si de aceea nu pot fi operate cu modele matematice.Modelele
decizionale normative nu pot lua in calcul decat o singura functie scop,functie care va
trebui simplificata pentru a putea fi exprimata cantitativ.
Datorita acestui fapt in cazul fermelor privat-familie,se va urmarii realizarea unui
singur obiectiv ,obtinerea de venit maxim sau minimalizarea costurilor.Aceasta reprezinta
o minimizare grava a obectivului decisional,care este redus la o singura functie scop.
Modelele de planificare stabilesc rezultate optime,doar in situatia in care se vor
raporta la n singur obiectiv.La interpretarea rezultatelor obtinute prin aceste
modele,respectiv transpunerea lor in practica,va trebui avut in vedere procesul de
evaluare si functiile scop ,neglijate in calculul matematic.

2.Reducerea complexitatii prin decompozitie

Complexitatea problemelor de planificate rezulta si din interdependentele ce se
stabilesc intre elementele unui sistem.Problema de planificare este aceea de
achizitionarea unei masini agricole performante sau plata serviciilor,intrucat adoptarea
unei sau alteia dintre alternative se va resfrange nemijlocit asupra costurilor variabile,de
achizitionare si intretinere a utilajului si a costurilor cu fortade munca proprie,comparativ
cu costurile ce rezida din inchirierea utilajelor si a fortei de munca aferente.O alta
intrebare ce poate aparea in acest context este daca agricultura ramane sursa principala de
venit sau daca devine o sursa auxiliara.
Cele doua elemente,inchirierea serviciilor de mecanizare sau achizitionarea sau
achizitionarea utilajului agricol si exploatarea cu forta de munca proprie sunt
interdependente.La demararea activitatii de planificare va trebui adoptata decizia ,daca
aceste probleme interdependente se planifica simultan intr-un singur model sau
nu.Aspectul atractiv al unor probleme de planificare simultana,reiese din redarea detaliata
a situatiei reale,inseamna ca se va aborda si planifica mai multe aspecte ale sistemului.Pot
aparea dezavantaje care deriva din marimea unor asemenea modele,marime care implica
un necesar de activitati sporite in obtinerea si elaborarea de date si capacitatea limitata in
a stabili algoritme de rezolvare pentru asemenea modele complexe.Bretz defineste
aceasta problema asa :rational,poate fi decis numai in cazul in care nu se decide asupra
tuturor elementelor exploatatiei in acelas timp si viziunea unui model simultan totalitar
este de domeniul s.f managerial.Plecand de la premisa imposibilitatii elaborarii unui
model simultan total,se pun problema defalcarii unui domeniu complex,in probleme
partiale.
Pentru reducerea prin decompozitie nu exista reguli formale cu character
general.Necesitatea de a delimita problemele partiale nu trebuie sa afecteze
interdependentele importante din cadrul fermei agroturistice nu este decat un punct de
reper pentru directia argumentarii,dar nu se pot stabilii reguli clare pentru ca in momentul
elaborarii modelului exista mai multe necunoscute care influenteaza rezultatul.Pot fi
elaborate doar reguli foarte generale pentru problema decompozitiei.De obicei se
diferentiaza nivele diferite de planificare care se deosebesc prin factorul timp si raza de
actiune a consecintelor:nivelul planificarii strategice si nivelul planificarii tehnico-
operative.Aceste decizii sunt orientate pe o perioada indelungata de timp si au consecinte
asupra intregii gospodarii.Se caracterizeaza printr-un factor ridicat de nesiguranta privitor
la datele si informatiile folosite si printr-o multitudine de functii scop.La rezolvarea
problemelor la acest nivel nu se dispune de algoritme de rezolvare formala ,probabil o
analiza a valorii utile poate ajuta la evaluarea criteriilor de selectionare.Alte divizari ale
problemei pe ambele nivele se face in functie de parametrii de actiune,spre exemlu se
desparte la nivelul tehnico-operativ problema aplicari ingrasamintelor de problema
infiintarii si intretinerii culturilor.Aceasta nu genereaza probleme,daca solutionarea
obiectivului de planificare nu implica modificari ale procesului decizional primar.O
problema complexa poate fi defalcate in probleme partiale fara a aparea riscul deciziilor
mai putin optime.

3.Reducerea complexitatii prin agregare(concentrare)

Prin aceasta se intelege sinteizareaa elementelor de aceeasi natura.In activitatea de
planificare pot fi concentrate mai multe alternative de actiune cu limitary.Exemplu,in
modelele de planificare liniara pentru planificarea activitatii infiintarii si intretinerii
culturilor pot fi concentrate parcele cu suprafete diferite sub denumirea de teren arabil
sau diferite tipuri de cereale sub parametrul cereale.Avantajul agregarilor consta in faptul
ca :
- efortul necesar acumularilor si elaborarii de informatii in vederea rezolvarii
problemei se diminueaza;
- limitarea la un numar mai redus de variabile creeaza posibilitatea identificarii mai
usoara a inter-relatiilor si tendintelor care se manifesta.
Procesul de agregare,pe langa avantaje,mai genereaza si dezavantaje,care constau in
principal in pierderea de date si informatii care pot genera solutii mai putin optime sau
chiar eronate.Elaborarea de solutiii pentru o agregare corecta este posibila numai daca se
cunosc ex-ante rezolvarea optima a acestor conditii,astfel incat ,o astfel de planificare nu
este optima.

4.Reducerea complexitatii prin modele deterministe

Aceste modele pleaca de la expectative concrete.Problemele de planificare reale se
caracterizeaza printr-un mare factor de incertitudine,o mare parte a datelor este
dependenta de conditiile de mediu inconjurator,conditii care nu pot fi prognozate cu
certitudine si nu sunt influentabile.Exemplu,recolta care rezulta din procesul de productie
vegetal este dependenta de conditiile climatice virtuale,iar pretul de valorificare de
evolutia cererii pe piata.De aceea devine apropae utopica practica,ca in modelele de
planificare sa se tina cont de toate conditiile mediului inconjurator deoarece :
- factorul de risc in comportamentul subiectului planificarii nu poate fi cuprins intr-
un mod normativ;
- nu exista metode de solutii optime pentru o srie de modele decizionale sub
factorul de risc.
Din aceasta cauza majoritatea modelelor de planificare sunt modele
deterministe,inseamna ca pleaca de la expectative concrete pentru viitor,neglijand
factorul de risc si incertitudinea la elaborarea modelului.Claritatea rezultatelor modelului
este perturbata nu numia prin incertitudinea cu privire la evenimentele viitoare,ci si prin
neclaritatea datlor modelului.Datele necesare cu privire ka fermele privat-familiale,pentru
cuantificarea modelului de planificare nu stau la dispozitie si sunt inlocuite prin evaluari
bazate pe experienta si valori normative.La interpretarea unor asemenea modele se tine
cont de aceste neclaritati si nesigurante,folsind analiza stabilitatii,o apreciere privitoare la
realismul rezultatelor acestor modele.

5.Reducerea complexitatii prin simplificarea legaturilor

Pentru a crea posibilitatea solutionarii de modele,prin metode normative,se
stabileste un algoritm de aplicare matematica.Numarul acestor algoritmuri cunoscute sau
aplicabile este limitat,impunand modelului planificarii o structura care sa permita
folosirea unui algoritm de rezolvare cunoscut.inter-relatia alternativelor de functionare si
functia scop si/sau restrictiile trebuie elaborate intr-o anumita structura matematica.Este
necesar pentru a analiza functiei de productie o functie produs diferita.Asa rezulta doua
solicitari in elaborarea modelului :
-legaturile dintre variabile trebuie formulate in mod adecvat problemei
-intr-o structura matematica care sa permita aplicarea unui algoritm de rezolvare
cunoscut.
Elaborarea modelului nu este influentata numai de problema in sine,ci si de metoda
de rezolvare care impune o adaptare la anumite structuri matematice.