UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE CHIMIE APLICATA SI STIINTA MATERIALELOR

DEPARTAMENT BIORESURSE SI STIINTA POLIMERILOR

CURS BIOPOLIMERI SI BIOCOMPOZITE I

Laborator – 20p
Test 1 – 15p
Tema de casa - prezentare power point – 15p
Examen in sesiune – 50p

Titular curs – Prof.dr.ing. Catalin Zaharia, zaharia.catalin@gmail.com, corp A, Sala

A130-A131

Activitate laborator – As.drd.ing. Ionut-Cristian Radu, sala A130

 MATERIA VIE SI ORGANISMELE VII

Organismele vii, de la cele mai simple bacterii pana la cea mai inalta forma de organizare cunoscuta,
omul, sunt alcatuite din materie vie. Spre deosebire de restul materiei, numita materie nevie, materia
vie poseda o serie de caracteristici proprii remarcabile :

❑Grad inalt de complexitate si organizare. Celulele organismelor vii poseda structuri interne formate
din foarte multe molecule mari si complexe, cu un grad inalt de organizare. La randul lor, celulele
formeaza structuri complexe care indeplinesc functii bine definite in organismele vii. Materia nevie
care ne inconjoara este formata din amestecuri de compusi simpli, ce au o organizare structurala
comparativ relativ redusa;

❑Componentele organismelor vii indeplinesc functii specifice, fapt atestat nu numai pentru
structurile macroscopice (flori, frunze, ochi, piele, organe interne etc.), dar si pentru structurile
intracelulare cum ar fi nucleul, membrana, acizii nucleici sau diferitele proteine. Materia nevie este
lipsita de acest tip de organizare si diferentiere;

❑Organismele vii au capacitatea de a capta si transforma energia din mediul inconjurator,

utilizand-o atat pentru formarea propriilor structuri ordonate si complexe cat si pentru mentinerea si
functionarea acestora.

❑O caracteristica extraordinara a organismelor vii este capacitatea acestora de autoreplicare

precisa. Materia nevie nu se poate reproduce in forme identice ca masa, dimensiuni sau structura
interna.
 Tabel 1. Ierarhia organizarii moleculare a celulelor
Forma de organizare Masa moleculara, g/mol Molecule sau structuri
(Dalton)
Precursori din mediu 18-44 Dioxid de carbon
Apa
Azot
Amoniac
Intermediari metabolici 50-250 Piruvat
Citrat
Esteri fofsforici
Glicerinaldehida-3-fosfat
Fructoza-6-fosfat
Glucoza-1-fosfat
Unitati consitutente ale 100-350 Nucleotide
macromoleculelor Aminoacizi
Acizi grasi
Monozaharide
Glicerina
Macromolecule 103-109 Acizi nucleici
Polinucleotide
Proteine
Polizaharide
Lipide
Ansambluri (particule) 106-109 Ribozomi
supramoleculare Complexe enzimatice
Sisteme contractile
Microtuburi
Organite Corpusculi
Nucleu
Mitocondrii
Cloroplaste
Celule
 Celule

tesuturi:
Epitelial
Conjunctiv
Muscular

Organe:
Inima
Plamani
Rinichi
Vase de sange etc.

Sisteme de organe:
Cardiovascular
Osos
Nervos
Respirator
Digestiv etc.

Celula este unitatea de baza structurala, functionala si genetica a tuturor organismelor vii. Ea poate
exista singura sau in grup, formand tesuturi. Initial, toate celulele au forma globulara, ulterior devenind
fusiforme, cilindrice, stelate etc., in functie de rolul lor fiziologic in organism.
Membrana celulara se afla la periferia celulei si este formata din trei straturi: stratul intern si cel extern au structura
polimerica (proteinica), iar cel mijlociu este fosfolipidic. Membrana intervine in schimburile dintre celule si mediul
exterior acestora, datorita proprietatii de permeabilitate selectiva.
Citoplasma este masa celulara ce inconjoara nucleul. Se prezinta ca un sistem coloidal in care mediul de dispersie este
apa, iar faza dispersa este constituita din micele organice ce se gasesc in stare de miscare Browniana. Citoplasma contine
formatiuni micelare diferentiate (structurale) numite organite si incluziuni. Organitele sunt: ribozomii, mitocondriile ,
aparatul Golgi, reticulul exoplasmatic, centrul celular (centrozomul) etc. In structura acestor formatiuni – cu functiuni
bine definite in procesele biologice – cea mai mare parte din materia organica este alcatuita din macromolecule:
proteine, nucleoproteine, polizaharide si lipoproteine.
Nucleul este cel mai mare corpuscul din citoplasma. Din punct de vedere structural, nucleul este alcatuit dintr-un invelis
extern sau membrana nucleara dubla cu pori, din carioplasma si nucleotide. Carioplasma este o retea de filamente
subtiri de cromatina (o nucleoproteina) care contine acizi dezoxiribonucleici (ADN). Atat ADN cat si ARN sunt compusi
organici macromoleculari obtinuti prin legarea covalenta a nucleotidelor.

Tesuturile sunt formate din grupuri de celule ce provin din segmentarea celulei-ou si care prezinta aceeasi diferentiere
morfologica, structurala si aceeasi specializare functionala. Principalele tipuri de tesuturi sunt: tesutul epitelial,
tesutul conjunctiv, tesutul muscular si tesutul nervos.

Tesutul epitelial formeaza la suprafata corpului epiderma (la animalele superioare) si captuseste suprafata interna a
organelor cavitare. Este format din celule strans legate intre ele, fie prin punti citoplasmatice, fie printr-o substanta care
le cimenteaza si care contine polimeri, in special proteine.
Tesutul conjunctiv asigura rezistenta organismului, leaga diferitele parti ale organelor si intervine in apararea acestora.
Contine celule, fibre colagenice, reticulina, elastina etc. In toate aceste componente se intalnesc polimeri, in general
proteine.
Tesutul muscular este principalul sistem efector, prin intermediul caruia organismele reactioneaza la modificarile
mediului ambiant si la comenzile voluntare. Printre substantele macromoleculare intalnite in structura biochimica a
muschilor se pot enumera proteinele contractile (actina si miozina), proteinele necontractile (enzime si mioglobina) si
polizaharidele de tipul glicogenului.
http://people.eku.edu/ritchisong/301n
otes1.htm

Celula procariota

Celula eucariota
training.seer.cancer.gov/module_anatomy/unit2_1_cell_functions_1.html
 Membrana celulara si straturile polimerice
http://people.eku.edu/ritchisong/301notes1.htm

Nucleul
http://biology.tutorvista.com/animal-and-plant-cells/nucleus.html
Escherichia Coli - celula procariota de
bacterie
 Virus gripal, imagine SEM
marita 100 000x, dimensiuni
nanometrice

Virus HIV, diametru 80-100 nm aproximativ

A retrovirus is a single-stranded RNA virus that stores its nucleic acid in the form
https://aidsinfo.nih.gov/education- of an mRNA genome (including the 5' cap and 3' PolyA tail) and targets a host cell
materials/glossary/325/human- as an obligate parasite
immunodeficiency-virus
Aids vaccine handbook, HIV in pictures, by Patricia Virusul mozaicul tutunului, 300nm x 15nm,
Kahn, Roberto Fernandez-Larsson http://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/viruses/Pages/To
baccoMosaic.aspx

http://www.medicaldaily.com/hiv-can-opener-molecule-
exposes-viruss-most-vulnerable-parts-what-it-means-vaccine-
331996
Human dermal fibroblast cell line CCD-1070Sk – cultivate pe control si probe polimerice cu
continut de matase naturala si poliacrilamida, imagini microscopie optica
(Microfotografiile din figura indica ca la toti cei 3 timpi de monitorizare, celulele manifesta o morfologie tipica
liniei de fibroblaste dermale CCD-1070Sk (celule elongate, fibroblast-like) si o densitate celulara crescanda in
timp, ca rezultat al proliferarii celulare atat in control cat si in probele de tip hidrogel SF/PAA)
 MC3T3-E1 osteoblast-like – cultivate probe polimerice cu continut de matase
naturala/poliacrilamida/nanotuburi de carbon, imagini microscopie optica
(Imagini in microscopie de fluorescenta pentru celule MC3T3-E1 de tip osteoblaste murine in contact cu hidrogelurile SF/PAA/MWCNT-
COOH la 2, 5 si 9 zile de de insamantare: verde (celule vii), rosu (celule moarte).
P1- SF10/PAA90/MWCNT-COOH
P2 – SF30/PAA70/MWCNT-COOH
P3- SF50/PAA50/MWCNT-COOH
 SF10/PAA90/MWCNT-COOH

MC3T3-E1 osteoblast-like – cultivate probe polimerice cu continut de matase

naturala/poliacrilamida/nanotuburi de carbon, imagini SEM
 NOTIUNI DE BAZA IN DOMENIUL BIOMATERIALELOR

In anul 1986 un biomaterial era definit ca un material neviu, folosit intr-un dispozitiv
medical pentru a interactiona cu sistemele biologice.

Definitia a fost modificata in momentul in care biomaterialele au fost folosite ca suport pentru
grefe sau culturi de celule vii, fiind formulata astfel: biomaterialul este o substanta sistemica,
farmacologic inerta, destinata implantarii sau incorporarii intr-un organism viu, adaptabila
din punct de vedere mecanic si nu numai functiei pe care trebuie sa o indeplineasca.

Un biomaterial este un material folosit pentru a interactiona cu sistemele biologice in

scopul evaluarii, tratamentului, cresterii si inlocuirii oricarui tesut, organ sau functie a
organismului.

Biomaterialele ideale trebuie sa fie netoxice, neteratogene, necancerigene, nemutagene,

biocompatibile, biorezistente (cu exceptia celor bioresorbabile), sterilizabile, usor disponibile
si usor prelucrabile.
D.F. Williams – Profesor la Universitatea din Liverpool, Department of Clinical
Engineering – a elaborat un dictionar cu termeni biomedicali – 1999

Biopolymer
naturally occurring long-chain molecules e.g.
polysaccharides, proteins, DNA.
noun, biology
Larousse Science

Biomolecule
molecule produced by living cells.
noun, biology
Williams
Notes: Includes proteins, carbohydrates, lipids, nuclei acids.

Biocomposite
1. one of the composite materials which occur
in and are made by living organisms, such as
bone or leather.
noun, anatomy
2. one of the composite materials which replace
the function of living tissues or organs such as
carbon fibre/epoxy resin artificial limbs.
noun, biomaterials science
Larousse Science
Biomaterial
1. non-viable material used in a medical device,
intended to interact with biological systems.
noun, biomaterials science
ESB Consensus Conference I
2. material intended to interface with
biological systems to evaluate, treat, augment
or replace any tissue, organ or function of the
body.
noun, biomaterials science
ESB Consensus Conference II
3. synthetic, natural or modifed natural
material intended to be in contact and
interact with the biological system.
noun, biomaterials science
4. any substance (other than a drug), synthetic
or natural, that can be used as a system or part
of a system that treats, augments, or replaces
any tissue, organ, or function of the body.
noun, biomaterials science
Dorland Medical
Notes: This definition is not recommended since it does not
contain reference to an interface with tissues; this definition
would encompass the power supply or any microelectronic
component of a pacemaker, which would not normally be
considered to be biomaterials.
5. solid materials which occur in and are made
by living organisms, such as chitin, fibrin or
bone.
noun, biology
Larousse Science
Notes: Although this is a sensible definition etymologically, it
is not of any practical value since the examples given could be
included in definition 2 above, and its use serves only to
confuse the subject.
Materialele inerte sunt materiale aproximativ inerte din punct de vedere chimic si manifesta o
interactiune chimica minima cu tesuturile invecinate. Exemple de astfel de materiale sunt titanul (Ti),
polietilena de masa moleculara foarte mare (UHMWPE, 106 g/mol) si alumina (Al2O3). In mod normal
se observa formarea unei capsule fibroase in jurul implantului inert.

Materialele bioresorbabile sunt destinate implantarii in cazul in care se doreste inlocuirea rapida a
implantului cu tesut natural (os de exemplu) sau se folosesc la sisteme de transport si eliberare
controlata a medicamentelor. Exemple de materiale bioresorbabile pot fi fosfatul tricalcic si copolimerii
acizilor poliglicolic si polilactic. Bioresorbtia este astfel un concept ce reflecta eliminarea totala a
materialului strain si a produsilor de degradare din organism, fara a se semnala efecte secundare.
Utilizarea cuvantului bioresorbabil impune prezenta decisiva a fenomenului de eliminare.
Termenul bioabsorbabil se foloseste pentru materiale polimerice solide sau pentru piesele ce se pot
dizolva in fluidele corpului fara scindarea lantului polimeric sau scaderea masei moleculare.

Materialele bioactive formeaza la suprafata de contact cu tesuturile vii un strat asemanator ca structura
cu tesutul aderent. Putem exemplifica aceste materiale in cazul implanturilor osoase unde pe suprafata
biomaterialului se formeaza un strat de fosfat de calciu care este echivalent chimic si cristalografic cu
faza osoasa. Acest strat este raspunzator de realizarea unei conexiuni stranse os - biomaterial.

Bioerodibil: termen utilizat exclusiv cu referire la suprafata de degradare, in conformitate cu intelesul

obisnuit al cuvantului „eroziune”. Prefixul „bio” va fi considerat astfel incat sa reflecte fenomenele
provocate de contactul cu elementele vii; celule, tesuturi si fluide.
Bioactive material
1. material which has been designed to induce
specific biological activity.
noun, biomaterials science
ESB Consensus Conference I
2. biomaterial that is designed to elicit or
modulate biological activity.
noun, biomaterials science
ESB Consensus Conference II
Notes: Definition 1 was refined in order to cofine its use to
biomaterials and to remove reference to the specificity of the
activity.

Biodegradation
1. gradual breakdown of a material mediated
by specific biological activity.
noun, biomaterials science
ESB Consensus Conference I
2. breakdown of a material mediated by a
biological system.
noun, biomaterials science
ESB Consensus Conference II
 Bioresorption
process of removal by cellular activity and/
or dissolution of a material in a biological
environment.
noun, biomaterials science
ESB Consensus Conference I

Biostability
1. capacity of a material to resist chemical or
structural degradation within a biological
environment.
noun, biomaterials science
Williams
2. quality of a biomaterial or a medical device
of which the physical, chemical and mechanical
or other changes are not modified with
respect to its behaviour, function or performance
within the biological environment.
noun, biomaterials science
ISO
Microfotografii SEM pentru hidrogeluri SF/PAA/CNT-COOH incubate in SBF 1x:
A) 10/90; B) 20/80; C) 30/70; D) 50/50
BIOCOMPATIBILITATEA

Biocompatibilitatea polimerilor este o notiune complexa si reprezinta o conditie sine qua non aplicarii
acestora in domeniul biomedical. Aceasta proprietate reflecta relatiile dintre proprietatile polimerului si
totalitatea reactiilor organismului viu cu care se afla in contact.

❑sa inlocuiasca o parte anatomica lezata (exemplu inlocuirea unei articulatii);

❑sa simuleze un organ sau o parte anatomica ce lipseste (de exemplu, proteze dentare, mamare);

❑sa corecteze un defect (de exemplu, placile spinale);

❑sa ajute la vindecarea unui tesut (de exemplu, grefele de piele);

❑sa rectifice modul de functionare a unui organ bolnav (de exemplu, stimulatorul cardiac);

❑sa ajute la eliberarea controlata si dirijata a principiilor active;

❑sa ajute la diagnosticare (de exemplu, catetere de diagnosticare, microparticule detectabile la

raze X sau in camp magnetic);

❑sa formeze un suport pentru implantarea de celule si formare de noi tesuturi vii.
Biocompatibilitatea materialelor polimerice cu sangele si lichidele inter- si intracelulare

1. Contactul sangelui cu o suprafata straina poate sa produca urmatoarele efecte: modificarea fluiditatii
sangelui prin activarea mecanismelor de coagulare, alterarea proprietatilor fizice ale globulelor
rosii, urmata de hemoliza, lezarea endoteliului vascular si afectarea barierei capilare, agregarea
eritrocitelor si modificarea proprietatilor reologice ale sangelui etc.

2. Fenomenul cel mai important este producerea trombozei. Numeroase studii au aratat ca pe suprafata
biomaterialului polimeric se adsorb proteine (fibrinogen in special) si la acest strat adera celule. Se
pare ca, responsabila pentru acest fenomen este tensiunea superficiala critica a materialelor
polimerice de a carei valoare depinde adsorbtia proteinelor pe suprafata si pe care se depun ulterior
celulele din sange provocand coagularea.

3. Materialul polimeric, pentru confectionarea protezelor vasculare trebuie astfel ales incat sa nu
permita adsorbtia proteinelor care provoaca ulterior tromboza sau sa fie modificate superficial
corespunzator, de exemplu prin heparinizare.

4. Importante sunt si interactiunile materialului biopolimeric cu lichidul extracelular si chiar intracelular

(sunt cunoscute in literatura de specialitate incercari de a introduce in celula fragmente de acizi
nucleici folosind polimeri).
 Tabel 1. Concentratia ionilor din lichidele biologice in mg/L

Tipul ionului Plasma Lichid Lichid

intercelular intracelular
Na+ 138 141 10
K+ 4 4,1 150
Ca2+ 4 4,1 40
Cl- 102 115 15
HCO3- 26 29 10
PO43- 2 2 100
SO42- 1 1,1 20
Ioni organici 3 3,4 -

Adsorbtia diferitelor componente ale acestor lichide pe suprafata polimerului (ioni, proteine) este in
functie de natura chimica si fizica a suprafetei acestuia. S-a constatat ca fibrinogenul si imunoglobulina
(proteine hidrofobe) se adsorb de preferinta pe suprafetele polimerilor hidrofobi si intr-o masura mult
mai mica pe cele ale polimerilor hidrofili.

Rugozitatea suprafetei polimerice influenteaza si ea retinerea proteinelor din lichidele biologice, prin
cresterea rugozitatii incurajandu-se aderenta proteinelor si apoi a celulelor.
Fenomenul retinerii diferitelor componente din lichidele biologice pe suprafetele polimerilor este mult
mai complex, experimental dovedindu-se ca depinde de mai multi factori:

❑sarcina electrica superficiala;

❑umectabilitate (unghi de contact);

❑energie superficiala;

❑balanta hidrofil/hidrofob;

❑mobilitatea catenelor polimerice;

❑cristalinitate;

❑distributia functiunilor chimice la suprafata;

❑rugozitatea.

Suprafata polimerului poate modifica structura supramoleculara a proteinelor adsorbite ducand

chiar la denaturarea acestora sau pot modifica forma celulelor retinute pe suprafata.
Biocompatibilitatea materialelor polimerice cu tesuturile

La contactul materialului polimeric cu tesuturile vii se produc interactiuni la suprafata de contact

(interfata), dar si la o oarecare distanta in tesuturile invecinate.

Studiul interactiunilor polimeri-tesuturi dateaza de la inceputul anilor 1970. La cel de-al doilea Congres
International al Biomaterialelor din 1984 au existat doar 4 comunicari pe acest subiect, iar in 1988 existau
aproximativ 30 de comunicari.

Interactiunea materialelor cu tesuturile depinde de trei factori majori:

❑natura implantului;
❑capacitatea gazdei de a declansa o reactie inflamatorie;
❑aspecte tehnice legate de implantare

Implantul polimeric determina reactii tisulare dependente de:

❑compozitia chimica a materialului;

❑natura adaosurilor de prelucrare si cea a produsilor de distructie;
❑forma si dimensiunile implantului;
❑locul si tehnica de implantare;
❑gradul de mobilitate a grefei.
Interactiunea biomaterial polimeric-microorganisme. Metode de combatare/prevenire

Infectarea reprezinta una din complicatiile medicale asociate cu folosirea aparaturii medicale
transcutanate, sau destinate implantarii totale. Complicatiile serioase ce ar putea surveni in urma acestor
infectii includ:

❑vatamarea tesuturilor;

❑disfunctia/defectarea prematura a aparatului protezei;

❑raspandirea infectiei si in alte zone.

1. Aderarea bacteriilor pe biomaterial/polimer sau pe proteinele adsorbite pe suprafata

2. Proliferarea pe suprafata biomaterialului/polimerului, rezultand colonie de bacterii

3. Raspandirea bacteriilor/microorganismelor – in final generalizarea infectiei in organism