Sunteți pe pagina 1din 2

Chihai Andrei Gr.

1508

Tendințe contemporane ale evoluției Dreptului Internațional Privat

În noțiuni introductive, dreptul internaţ ional privat este o disciplină î n evoluţ ie ş i


multe din reperele viitoare nu pot fi î ncă sigur prevăzute. Practica relaţ iilor cu alte state, cât ş i
acordurile internaţ ionale, dovedește că, pe măsură ce timpul trece, alte domenii decât cele
prevăzute iniţ ial, î n raporturile de drept privat cu element străin, intră î n sfera de preocupare a
autorităţ ilor ş i judecătorilor.

Dreptul internaţ ional privat are, tradiţ ional, ca obiect nu numai rezolvarea unor
probleme juridice concrete, ci ş i căutarea autorităţ ii competente pentru a statua ş i a stabili
dreptul î n temeiul căruia acesta o va face. Deci, putem cu siguranță să menționăm că spectrul
juridic al acestei ramuri este destul de larg și aplicabilitatea legală ale normelor sale trebuie să
fie strict reglementată.

Luînd în considerație tempoul avîntat de migrațiune din Republica Moldova, cetățenii


țării noastre creează raporturi juridice și sociale în complexul cărora se aplică legislația unei
țări străine. Aceste raporturi pot fi de ordin social, economic, cultural și altele. Astfel, cînd se
creează o situație de conflict este necesar de a fi clar stabilit legislația cărui stat se aplică și de
a evita careva lacune sau dificultăți de orice gen.
Deci, din cele expuse, este inevitabil faptul că cetățenii sau persoanele ce interacționează cu
legislația unui stat să nu se întîlnească cu raporturi unde este un conflict de lege sau de
jurisdicție. Dreptul Internațional Privat se dezvoltă împreună cu celelalte ramuri de drept,
condiție impusă de tempoul sporit de dezvoltare socială și apar tendințe ce necesită a fi
implementate pe plan internațional și de a se crea o legătură de colaborare între state.
 Uniformizarea legilor. Sistemele de drept nu sunt identice, sunt diferite și au solutii
diferite pentru aceeași problemă de drept. Tendința DIP la nivel european este
incercarea de a uniformiza dreptul și regulamentele UE, de directă aplicare, ce ar duce
la o uniformizare legsilativă. Această tendință cuprinde nu doar spațiul european, dar
și statele din toată lumea. Prin realizarea acestui scop s-ar pune o bază legislativă ce ar
soluționa conflictele de legi sau jurisdicție într-un mod echitabil și corect.
 Codificarea legilor. Această tendință este foarte importantă în DIP și va crea o bază
legislativă unică pentru toate statele semnatare. Deși, la moment, codificarea
legislativă are loc prin ratificarea convențiilor și tratatelor la care statul este parte,
Republica Moldova este încă la o stadie incipientă. Impactul acestei tendințe va
permite sistematizarea și aplicarea legilor uniform și corect asupra situațiilor de
conflict internațional din domeniul dreptului privat.
 Armonizarea DIP. Normele conflictuale reprezintă cel mai semnificativ instrument
european de armonizare a soluţ iilor juridice din statele membre. Norma conflictuală
este î nlăturată dacă, î n domeniul care ne interesează, există o normă de aplicaţ ie
imediată sau necesară. Aceste norme au o importanţ ă deosebită ş i exclud aplicarea
legilor străine. Ele constituie excepţ ii de la regula aplicării normelor conflictuale
pentru soluţ ionarea conflictelor de legi. Astfel, menționăm că prin armonizarea
normelor apare ideea de aplicativitate a legislației într-un stat cu efecte și pentru
celălalt, cu care ar fi posibil conflictul de lege.

În concluzie, aș vrea să menționez că aceste 3 tendințe contemporane ale DIP sunt


foarte importante și constituie piloni de dezvoltare pentru Republica Moldova pe plan
internațional în domeniul conflictelor de legi sau de jurisdicție. Prin aplicarea lor pe larg și
într-un mod corect, se va face mai eficient și productiv juridic procesul de soluționare a
”problemelor” de natură internațional privată.

S-ar putea să vă placă și