Sunteți pe pagina 1din 13

PETRACHE IONUT

ANUL I – IMAPA

TIPURI DE ECONOMIE DE PIATA

Ce este economia ?
Actiunea umana reprezinta forma concreta de manifestare a omului pentru a-si
asigura cele necesare vietii. Atunci cand actioneaza, oamenii isi manifesta
libertatea de a alege unde si cum sa-si exercite munca (efortul) pentru a-si asigura
cele necesare acoperirii trebuintelor de viata.
Ficare om se afla in tranzitie prin viata cunoscand permanent satisfactii si
insatisfactii. Viata este o lupta neincetata cu principiile raritatii, imposibilului si
necunoscutului, cu limitele libertatii, pentru a le transforma in elemente posibile
si cunoscute, ale vietii de zi cu zi. In aceasta lupta cu limitele existentei noastre,
Gabriel Liiceanu afirma ca '' Progresul libertatii in istoria omenirii nu este un
progres inregistrat doar in combaterea limitelor exterioare impuse ci, in primul
rand, in cel al disputei cu limitele pe care ni le-a impus natura din noi si care
reprezinta lupta de-o viata a fiecaruia cu el insusi ''. Pe un asemenea drum al
tranzitiei prin viata, omul si, in general, colectivitatea umana invata sa se adapteze
la mediul natural in care traiesc, creandu-si un mediu de viata specific. In acest
proces, omul actioneaza singur sau in grup, producandu-si cele necesare vietii de
zi cu zi.
Forme de economie
Forma sau tipul de economie reprezinta o caracteristica, un atribut ce se stabileste
in functie de un anumit criteriu de judecata. In analizele microeconomice intalnim
urmatoarele criterii mai importante, in functie de care se delimiteaza formele de
economie :
a) dupa modul de asumare a riscului si mecanismul de alocare a resurselor
economice deosebim : economie libera, economie controlata si economie
mixta ;
b) dupa nivelul principalilor indicatori economici agregati (sintetici) pe
locuitor, inclusiv al indicatorilor de eficienta macroeconomica, deosebim :
economie slab dezvoltata, economie mediu dezvoltata, economie
dezvoltata si economie puternic dezvoltata ;
c) dupa volumul resurselor alocate diferitelor sectoare economice si dupa
participarea sectoarelor economice la obtinerea indicatorilor
macroeconomici de rezultate, deosebim : economie agrara, economie
agroindustriala, economie industrial-agrara, economie tertiara :
d) dupa gradul de incoporare a progresului stiintific si tehnologic in factorii
de productie si in utilizarea lor, deosebim : economie inapoiata, economie
avansata (moderna), economie tehnologica, economie umana-intensiva,
economie industriala, economie informationala;
e) dupa interactiunea lor in cadrul circuitului economic mondial, deosebim :
economie deschisa si economie inchisa ;
f) dupa modul de evolutie a parametrilor economici agregati, deosebim :
economie in dezvoltare si economie in criza (stagnare, sau regres) ;
g) dupa locul si dimensiunea teritoriala, deosebim : microeconomie,
economie locala, economie nationala (macroeconomie), economie
regionala, economie internationala si economie mondiala ;
h) dupa modul in care se raporteaza afacerile la legalitatea existenta,
deosebim : economie bazata pe afaceri legale si economie cu afaceri
ilegale ;
i) in raport de evolutia formelor de organizare a activitatii economice
in timp, deosebim : economia comunei primitive, economia sclavagismului,
economia feudalismului, economia socialismului marxist, economia capitalismului.

Economia de piata

Cele doua generatii traite in propaganda agresiva deliranta si-au pierdut in buna
masura contactul cu notiunile si principiile caracteristice economiei de piata si democratiei,
valorii proprii lumii libere, civilizate.

Pentru a putea edifica un sistem economic diferit, atat ca esenta de ceea ce a insemnat
economia centralizata de comanda, dar si ca forma de ceea ce reprezinta capitalismul,
economia de piata, in perioada postbelica, trebuie eliminate nu numai conceptiile si
practicile proprii utopiei comuniste, dar si cele care au in vedere, tot o utopie, si anume,
refacerea aproape identica a structurilor economice si politice din Romania anilor '30.

Daca prin ''performantele'' sale sistemul colectivist s-a autodiscreditat si exclus,


sustinatori ai lui nemaiexistand, cel putin oficial pentru iesirea noastra din labirintul socialist
si revenirea in plan superior la economia de piata este de asemenea necesara parasirea unor
puncte de vedere gresite legate de aceasta.

Economia de piata, forma evolutiv-superioara a economiei de schimb

Economia naturala, forma de organizare a vietii economice in care bunurile produse


au ca destinatie numai satisfacerea propriilor trebuinte, este inlocuita cu economia de
schimb, bazata pe echivalari valorice in care produsele obtinute de producatori specializati
si independenti unii de altii ajung la consumatori prin vanzare-cumparare.

Economia de piata reprezinta acel mod de organizare si desfasurare a vietii


economice, bazat pe parghii economico-financiare, obiectiv determinate de relatiile cerere-
oferta, in care bunurile si serviciile create, in mod precumpanitor, in sectorul privat trec la
consumul prin intermediul pietei concurentiale, intregul sistem fiind subordonat obtinerii
de profit si realizarii bunastarii sociale.

Economia de piata este legata de notiunea de piata libera, care presupune :

- realizarea libera a schimburilor dintre diferiti agenti economici si nu pe


baza de reglementari ;
- formarea preturilor in urma negocierilor, corespunzator cererii si ofertei ;
- existenta si manifestarea plenara a concurentei intre agentii economici,
echilibrul economic infaptuindu-se prin autoreglare, ceea ce nu exclude, insa,
actiuni corective si de previziune realizate de catre guvern.

Sistemul de relatii fundamentat pe piata concurentiala ''hotaraste'', prin mecanismele


sale, ce bunuri trebuie produse, in ce volum si structura sortimentala, dinamica preturilor,
cat din profitul obtinut sa fie reinvestit si cat consumat.

Referindu-se la economia de piata, profesorul american Paul Samuelson evidentiaza


faptul ca aceasta este acel cadru in care problemele privind alocarea resurselor sunt
determinate prioritar de catre piata, de raportul cerere-oferta.

Dimensiunea esentiala a economiei de piata o constotuie insasi mecanismul sau de


functionare bazat pe concurenta si formarea libera a preturilor care datorita rolului lor
decisiv, in cadrul acestui sistem sunt cunoscute si recunoscute drept ''mana invizibila'' care
regleaza viata economica in toata complexitatea sa.

Intelegerea problematicii raportului liberalism economic interventionism economic,


in toata complexitatea sa presupune abordarea dinamica si nu statica a acesteia, viata
dovedind ca, in timp, frecventa, intensitatea si rolul factorilor statali se schimba
substantial. De altfel alaturi, si de alte elemente, evoluita acestei relatii este hotaratoare
pantru caracterizarea si definirea principalelor tipuri de economie de piata cunoscute:

-economia de piata a concurentei perfecte ;

-economia de piata a concurentei imperfecte ;

-economia de piata dirijata de stat ;

-economia de piata ''planificata'' prin intermediul programelor orientative

-economia de piata moderna.

Chiar daca intre aceste tipuri exista diferentieri semnificative, trebuie subliniat ca
fiecare dintre ele reprezinta, insa, forme concrete de manifestare a aceleiasi
esente, mecanismul pietei libere, propriu sistemului capitalist. Acest adevar poate fi usor
dovedit prin faptul ca, oricare din aceste tipuri, prezinta elementele de esentializare ale
economiei de piata si anume : individualismul, utilitarismul si liberalismul, totul decurgand
din relatia economica primordiala, proprietatea privata care marcheaza societatea
capitalista inclusiv forma sa actuala, moderna.

Trecerea de la un tip de economie de piata, la altul nu reprezinta consecinta unor


aranjamente artificiale, impuse obligatoriu cu ajutorul legilor juridice, ci chiar rezultatul
functionarii mecanismului autoreglator al pietei libere.

Tipuri de economie de piata

Economia de piata, in general nu exista, ca modalitate de organizare si desfasurare a


activitatii economice, ea se regaseste, in realitate, numai sub forma unor tipuri distincte,
care si ele, la randul lor, se particularizeaza in forme si modele, diferite de la o tara la alta.

Economia de piata a concurentei perfecte

Aceasta se caracterizeaza pentru perioada de timp scursa intre momentul aparitiei


capitalismului si pana spre sfarsitul secolului XIX.

Principalele elemente care o definesc sunt :

- atomicitatea, componenta care presupune obtinerea bunurilor nacesare


consumatorilor de catre un numar foarte mare de agenti economici, unitatile
respective fiind apropiate ca forta, ca marime. Deoarece, atat oferta, cat si cerea
sunt determinate de activitatea a numeroase firme si persoane, puterea este
divizata, nici una din unitati neputand sa impuna pretul si sa subordoneze piata.
Specific acestui cadru este faptul ca fiecare cumpara si vinde o parte atat de mica
din cantitatea totala a unei marfi oarecare, incat, in ansamblul sau, economia nu
este influentata decisiv de actiunile individuale ale nici unuia din agentii
economici;
- omogenitatea este dimensiunea care are in vedere existenta unor
diferentieri constructiv-calitative minore, intre marfurile de aceeasi speta,
produsele respective avand, in general, caracteristici similare ;
- libertatea de intrare si iesirea din ramura consta in inexistenta vreunui
gen de restrictii care sa stanjeneasca patrunderea pe piata sau parasirea acesteia
de catre agentii economici. Lipsa oricaror bariere economice, tehnice, financiare
sau juridice impuse administrativ asigura manifestarea optima a liberei
initiative, singura ''conditie'' pentru mentinerea pe piata constituind-o propriile
performante realizate. Concret, vor patrunde si se vor afirma numai producatorii
care obtin marfuri de buna calitate si cu cheltuieli de productie scazute, firmele
neperformante fiind ''obligate'' sa paraseasca piata ;
- transparenta totala a pietei este caracteristica care presupune
posibilitatea producatorilor si a cumparatorilor de a se informa sistematic cu
privire la cantitatea, calitatea si pretul marfurilor, ''instrumentul'' principal de
documentare fiind, chiar nivelul preturilor ;
- mobilitatea perfecta a factorilor de productie se refera la faptul ca,
teoretic forta de munca si capitalul pot fi plasate in orice domeniu de activitate
insa, practic, acestia sunt orientati cu precadere, catre ramurile si subramurile
care asigura obtinerea unor profituri maxime.
Expresia concentrata a caracteristicilor definitorii ale economiei de

piata, in general, cat si a celei cu concurenta perfecta, in special, o reprezinta liberalismul.

In forma sa clasica, aceasta doctrina apare in sec.XVIII in Anglia si Franta,


principalii ei promotori fiind Adam Smith si David Ricardo. Conform acestei conceptii,
viata economica se desfasoara de la sine, fara nici un fel de interventie a statului in
problemele firmei, interesele individuale si libera initiativa fiind determinate in modul de
folosire a factorilor de productie si de sporire a veniturilor.

Se considera ca, activitatea economica este directionata de jocul liber al fortelor


pietei care, asa cum s-a aratat, in acceptarea lui Adam Smith, indeplinesc rolul unei
adevarate ''maini invizibile'' reglatoare.

Cu privire, insa, la functiile autoreglatoare ale pietei trebuie cunoscut faptul ca, in
Anglia, cu mult timp inaintea lui Adam Smith aparusera lucrari care pledau pentru ''laissez-
faire''.

Nevoile, expresie a trebuintelor, dorintelor si personalitatii oamenilor sunt


''transmise'' si cunoscute de producatori prin intermediul perturilor, nivelul acestora
determinand extinderea sau reducerea activitatii, iar in unele cazuri atunci cand aceasta nu
mai este rentabila, este abandonata.

Confruntarea libera si directa intre agentii economici producatori si cumparatori,


precum si intre ofertanti pentru atragerea clientilor conduce la adaptarea cat mai rapida a
nivelului, structurii si calitatii produselor la cerintele pietei.

Piata este aceea care''verifica'' si ''certifica'' viabilitatea, oportunitatea si valoarea


activitatilor economice desfasurate, ea fiind acel cadru care evidentiaza ca producatorii, cu
rezultatele cele mai bune nu sunt cei care opereaza asupra preturilor, in directia cresterii lor,
ci cei preocupati de reducerea costurilor de productie.
Surprizand rolul hotarator al pietei J. B. Say a formulat binecunoscuta ''lege a
pietelor'', conform careia produsele se platesc prin produse, ceea ce, altfel spus inseamna
ca, pe piata oferta isi creeaza propria sa cerere.

Economistii acelor timpuri credeau ca, prin concurenta perfecta si autoreglare se


ajunge la un echilibru general, intrucat producatorii, care actioneaza ''la comanda''
consumatorilor vor produce numai bunurile si serviciile cerute de catre acestia.

Si intr-adevar, viata a confirmat din plin ca, economia este cu atat mai apropiata de
ceea ce se cheama stare de echilibru cu cat produsele realizate raspund mai bine cerintelor
consumatorilor.

In acest context trebuie retinut ca tot realitatea arata ca, economii cu adevarat libere
nu au existat insa niciodata, concurenta perfecta ca de altfel si celelalte tipuri de economie
de piata neexistand sub forma pur ca atare, ci numai ca stari predominante, intr-o etapa sau
alta, acceptarea lor teoretica fiind, nu atat rezultatul reflectarii unor realitati identice, ci al
unor necesitati de ordin didactic, metodologic.

Aceasta precizare permite sa se inteleaga ca, desi in practica, concurenta perfecta nu


se regaseste intocmai niciodata, ea este studiata, ca atare, deoarece in acest fel devine
posibila surprinderea esentei sistemului capitalist, proprietatea privata si a mecanismului
sau propriu, piata libera concurentiala. Asa cum remarca si profesorul american, Paul
Samuelson, analiza concurentei perfecte ofera si posibilitatea evidentierii atat a restrictiilor
la care sunt supusi agentii economici, cat si a necesitatii folosirii tot mai eficiente a factorilor
de productie si gasirii de solutii optime problemelor economice vitale, care
sunt : cresterea, dezvoltarea siprofitabilitatea.

Economia de piata a concurentei imperfecte

Aceasta este legata de aparitia monopolurilor, a intreprinderilor gigant, proces care a


dus la importante schimbari in mecanismul de functionare a pietei.

Primul economist care a surprins si studiat legetura dintre progresul economic si


aparitia noilor unitati a fost J.S.Mill care a aratat ca monopolurile, fiind putine la numar
ajung usor la anumite intelegeri, cum este, de exemplu, si aceea privind ieftinirea
vremelnica a produselor.

Trasaturile care definesc si dau continut acestui tip de economie de piata sunt :

- unicitatea si gigantismul care fac ca o singura firma sau un numar restrans


de mari firme sa produca o parte importanta sau, chiar intreaga cantitate de
bunuri dintr-o anumita ramura, determinand unitatile respective sa influenteze
hotarator conditiile de vanzare ;
- diferentierea semnificativa a produselor de acelasi fel. Fiecare
producator cautand sa impuna pe piata propriile produse, le va imprima acestora
caracteristici calitative superioare, bine definite ;
- bariere la patrunderea pe piata. Admiterea unor producatori similari este
de multe ori obstructionata, micii producatori care, in general beneficiaza de o
legislatie stimulativa fiind obligati sa evite obstacolele ridicate de marile firme ;

- informarea incompleta a agentilor economici mici si mijlocii,fapt ce


presupune ca acestia nu au acces la toate datele cu privire la preturi, la volumul
si structura ofertei, elementele necesare unei aprecieri corecte a perspectivelor
pietei. Faptul ca nu beneficiaza de toate elementele necesare desfasurarii unei
activitati carespunzatoare de management favorizeaza cresterea numarului
deciziilor eronate de unde si tendinta de crestere a riscului de a pierde ;
- capitalul fix si forta de munca manifesta o anumita rigiditate, sub
aspect structural-calitativ, trasatura cu atat mai evidenta, cu cat prezenta
monopolurilor ce pot sa atenueze spiritul concurential este mai puternica.
Aceasta tendinta se manifesta, mai ales, in cazul tarilor cu economii firave, slab
implicate in schimburile internationale.

O atare situatie este, insa, aproape de neconceput pentru economiile ancorate


puternic pe piata mondiala, competitia acerba dintre monopoluri obligand ''actorii'' sa se
innoiasca continuu, atat din punct de vedere tehnologic, cat si al calitatilor fortei de munca.

Rigiditatea factorilor de productie trebuie privita si prin prisma dificultatilor pe care


le intampina firmele atunci cand, din perspectiva obtinerii unor profituri mai mari migreaza
de la o ramura la alta, transferul si adaptarea fiind cu atat mai dificile, cu cat diferentele
dintre ramurile in cauza sunt mai accentuate.

Concurenta imperfecta difera mult fata de starea economica, caracteristica perioadei


de inceput a capitalismului, prezenta monopolurilor ducand la formarea unui mediu de piata
nou, cel al competitiei dintre agentii economici putin la numar.

Dintre factorii mai importanti, care isi pun amprenta asupra rezultatelor disputei
concurentiale amintim :

- nivelul si structura costurilor ;


- rapiditatea introducerii progresului tehnic ;
- gradul de capitalizare ;
- diferentierea sau omogenitatea produselor ;
- barierele la intrari ;
- numarul concurentilor.
In practica, competitia dintre agentii economici cunoaste o mare varietate de forme
si modalitati de actiune, de la simple intelegeri la tehnici agresive, complexe de subordonare
si acaparare a firmelor mai mici, printre cele mai ''eficace'' numarandu-se astazi
practicile riders si tender.

Riders-ul consta in declansarea de catre un grup puternic, a unor actiuni concentrate


de preluare a altor societati mari, cu scopul obtinerii unor profituri tot mai ridicate, ca
urmare a revendicarii ulterioare a acestora.

Cat priveste operatiunile gen tender, specifice pietei bursiere, ele constau, in esenta
in cumpararea actiunilor unei societati la un pret superior cotatiei, modalitate care eliminand
concurenta asigura obtinerea controlului asupra respectivei firme.

Fara a nega faptul ca, nu de putine ori, monopolurile recurg la astfel de practici, mai
putin ortodoxe, realitatea dovedeste ca, in multe cazuri, astfel de ''intentii'' nu se realizeaza,
''calitatea'' mediului economic in tarile cu economii dezvoltate fiind protejata prin
reglementari cuprinzatoare anti trust. In acest sens sunt de referinta dispozitiile care prevad
obligativitatea respectarii, in procesul de achizitionare a actiunilor, a unor reguli si norme
bine definite.

Viata dovedeste ca nici acest tip de economie nu poate sa fie absolutizat, deoarece
alaturi de monopoluri, pietele sunt sustinute si de o sumedenie de intreprinderi mici si
mijlocii, fiecare acoperind o particica din cererea totala.

Prezenta monopolurilor face, insa, ca formarea libera a preturilor sa fie stanjenita,


acestea fiind stabilite de catre marii producatori, preturile de monopol deosebindu-se atat
ca mecanism de formare, cat si ca nivel, da cele de concurenta bazate pe cerere si oferta.

Faptul ca mobilul oricarui ofertant, care este profitul, in conditiile unor preturi impuse
de cei puternici, poate sa fie nerealizat face ca si producatorii mici si mijlocii sa recurga la
numeroase tactici si modalitati da aparare.

In acest context, de retinut ca, inca in 1933, Robinson in lucrarea sa, ''Economia
concurentei imperfecte'', arata ca in competitia cu ofensive a costurilor, unitatile de
dimensiuni mai reduse trebuie sa adopte tehnica ''diferentierii produselor''.

Concret, pentru a putea sa vanda mai mult si pentru a rezista pe piata, agentii
economici care nu fac parte din grupul monopolist trebuie sa-si diferentieze produsele atat
calitativ, cat si din punct de vedere al serviciilor garantate, al ambalarii, prezentarii si livrarii
marfurilor.

Chiar si in aceste conditii, inegalitatile ce decurg din monopol si, in primul rand, cele
privind nivelul veniturilor realizate se mentin, multe intreprinderi mici devenind, astfel,
vulnerabile, falimentare.
Daca la nivel individual, falimentul este perceput ca o drama, la nivel macroeconomic
si pe termen lung, prin excluderea din jocul economic a firmelor nerentabile care irosesc
factori de productie, el conduce la stabilitate si echilibru dinamic.

In aceste conditii, pentru a realiza, micii producatori trebuie ca, in mod sistematic sa
beneficieze si de sprijinul statului. Rolul functional al statului nu trebuie, insa denaturat si
transformat in instrument administrativ, menit sa se substituie mecanismelor pietei
concurentiale, realitatea demonstrand ca, numai accentuarea dereglementarii si situarea in
prim plan a principiilor si practicilor liberale reprezinta premizele necesare, de neinlocuit,
pentru ca viata economica sa genereze efecte benefice, pentru intreaga societate.

Economia de piata dirijata de stat

Economia de piata dirijata de stat este caracteristica perioadei cuprinse intre anii '30
si mijlocul anilor '70 si se distinge prin imbinarea elementelor autoreglatoare ale pietei cu
angajarea masiva a statului in economie, intiativa particulara impletindu-se cu dirijismul
statal.

Expansiunea si cresterea fortei monopolurilor, sporirea volumului si importantei


capitalului financiar a bancilor si a burselor, cu deosebire a celor de valori, adancirea
diviziunii internationale a muncii, extinderea si diversificarea activitatilor de comert
exterior sunt procese care au facut ca viata economica sa devina mai complexa.Trebuie
retinut ca dirijismul economic realizat in conditiile economiei de piata nu are, insa, nimic
comun cu practicile specifice economiei centralizate, de comanda, interventionismul statal
modern fiind propriu neoliberalismului, doctrina cristalizata in anii '30 ai secolului nostru.
Criticand teoriile lui J.B.Say, conform carora realizarea produsului social ar avea loc fara
greutati, deoarece intre venituri si cheltuieli ar exista un echilibru natural, J. M. Keynes,
lider al ''dirijismului de piata'' dovedeste caracterul iluzoriu al mecanismelor concurentiale
perfect autoreglatoare.

Savantul englez argumenteaza ideea potrivit careia folosirea deplina a capacitatilor


de productie si fortei de munca depinde de consum (C) si de investitii (I), suma C+I formand
cerea efectiva. Pe baza acestor elemente, elaboreaza cunoscutul sau model ''Y=C+I'', in care
''Y'' este venitul national, aratand ca viata economica se desfasoara normal numai atunci
cand egalitatea este perfecta, deci cand intreaga productie obtinuta se
realizeaza. Keynes atrage atentia ca intre cele doua marimi ale acestei relatii pot sa apara
inegalitati.

Pentru economia de tip keynesian, statul este un instrument de producere a


deficitelor, pe baza carora sa poata fi redus somajul, cererea privata redusa fiind
suplimentata de cerera publica.

Keynes intelege, in acelasi timp, ca solutiile vivand reducerea somajului sunt parghii
cu doua taisuri, deoarece diminuarea somajului, prin masuri monetare determina
accentuarea tensiunilor inflationiste. In fata acestei perspective, el arata ca trebuie asigurata
o manevra atenta a ratei dobanzii.

Adevarurile privind dirijismul economic nu trebuie sa duca, insa, la concluzia ca el


poate sa inlocuiasca mecanismele pietei libere si aceasta, cu atat mai mult, cu cat insasi
efectele actiunii masurilor prezentate nu se pot produce decat in cadrul si prin intermediul
functiilor pietei concurentiale, orice firma subordonandu-se rigorilor ei.

Economia de piata planificata prin intermediul planurilor orientative

O metoda deosebit de eficienta, la care statul poate recurge in vederea crearii si


modelarii in cadrul principalelor ramuri ale economiei nationale a unor structuri optime, o
constituie planificarea indicativa. Aceasta parghie economica, frecvent utilizata in tarile
dezvoltate se deosebeste radical de planificarea imperativa, forma compromisa, proprie
sistemului centralizat, incapabila sa asigure cresterea si echilibrul.

Necesitatea planificarii indicative decurge din imperfectiunile pietei, din dinamismul


vietii economice, din cresterea interdependentei dintre diferitele centre ale vietii economice
interne, dar mai ales internationale.

Datorita valentelor sale superioare, de la folosirea sporadica a acestui instrument s-a


ajuns la utilizarea sa sistematica, o atare practica ce imbina planificarea elastica cu
mecanismele pietii intalnindu-se in : Franta, Suedia, Austria, Danemarca, Finlanda, Belgia,
dar si in tari de pe alte continente precum : Japonia, Coreea de Sud etc.

In acest caz, planificarea ce vizeaza, cu precadere nivelul macroeconomic urmareste,


asa cum evidentia P. Samueson sa surprinda principalele directii de schimbare in vederea
inscrierii economiilor in sensul acestor tendinte.

De referinta in acest sens este exemplul Frantei, unde statul ca putere publica se
implica, in domeniul planificarii indicative, prin doua organisme specializate : Comisariatul
general al planului si Comisariatul national de planificare.

Planificarea indicativa, parghie prin care statul isi exercita rolul de ''regizor'', de
supraveghetor nu presupune insa emiterea de ordine, ci de perviziuni, de observatii
generale, de recomandari, care sa permita orientarea si rationalizarea deciziilor agentilor
economici privati, publici sau micsti.

Cele mai improtante anticipari evolutive, realizate de catre guverne, prin institutii
specializate exprimate atat fizic, cat si valoric sunt :
- cresterea generala a productiei si utilizarea ei pentru consum si investitii ;
- evolutia preturilor si salariilor ;
- structura dezvoltarii zonale ;
- previziunea vanzarilor si cumpararilor viitoare ;
- eficienta investitiilor;
- profitul pe actiune.

Dintre modalitatile concrete mai des folosite, pentru atingerea acestor obiective se
disting:

- balanta legaturilor intre ramuri ;


- sistemul input-ouput
- modele de optimizare.

La nivel microeconomic, interventia statului, care este indirecta este asigurata prin
folosirea unui ansamblu de parghii fiscale si monetare.

Pentru acest tip de economie de piata, important este faptul ca, indiferent de parghiile
si modalitatile folosite pentru eliminarea disproportiilor si echilibrarea sistemului
economic, planificarea indicativa nu este contrapusa ca alternativa pietei care ramane
fundamentul oricaror programari si directionari de ansamblu.

Concurenta libera, imbinata cu directionarea si controlul vietii economice de catre


stat asigura astfel, o inalta eficienta si echilibru general.

Economia de piata moderna

Economia de piata moderna reprezinta acel mod de organizare si functionare a vietii


economice conceput pe temeiul mecanismelor obiective ale pietei concurentiale si pe
valorificarea elementelor subiective pozitive ale tipurilor de economie de piata succedente,
a carui dinamica are loc in conditiile unui regim juridic care consfinteste primatul si
inviolabilitatea proprietatii private, exclude orice interventie restrictiva a statului asupra
activitatilor normale initiate de agentii economici si care datorita inaltei sale eficiente ofera
posibilitati materiale reale pentru promovarea sistematica a unor autentice programme de
protectie sociala.

Economia de piata moderna nu a aparut de la sine, in mod spontan, ci ca urmare a


unui indelungat si complex proces evolutiv, ea reprezentand atat modalitatea concreta,
obiectiva de solutionare a multora din dificilele probleme cu care se confrunta capitalismul,
dar si alternativa viabila pe care o propune aceasta societate, fata de socialism, sistem
absurd, ineficient, antiuman.
Intr-un anumit fel se poate spune ca insasi perspectiva sumbra a socialismului a
reprezentat ''catalizatorul dureros'' care a facut ca guvernele tarilor dezvoltate sa accelereze
procesul obiectiv de consacrare a economiei de piata moderna.

Fara a subestima rolul factorilor subiectivi atat in afirmarea, cat si in disparitia


diferitelor sisteme economico-sociale trebuie subliniat ca aceste procese au caracter
obiectiv, oamenii putand numai sa grabeasca sau sa incetineasca evolutia lor.

Aceasta precizare prezinta o importanta deosebita deoarece permite clasificarea si


punerea in lumina a unor aspecte esentiale legate de continutul si dinamica economii de
piata moderna. Astfel :

- permite surprinderea elementelor care asigura valorificarea eficienta a factorilor de


productie si crearea volumului de bunuri si servicii necesar atingerii unui nivel de
viata decent, care sunt : proprietatea privata si mecanismele pietei libere;
- intelegerea faptului ca, indiferent de conceptiile pe care le promoveaza un partid
democratic sau altul, esential si definitoriu pentru economia de piata este
liberalismul;
- in absenta economiei moderne si a fundalului sau doctrinar, liberalismul, crestin-
democratia, cat si social-democratia care situeaza in prim plan, morala crestina si,
respectiv, protectia sociala isi pierd orice semnificatie.Astfel, daca afirmarea
liberalismului nu este conditionata de prezenta crestin-democratiei si a social-
democratiei, pentru aceste doua orientari situatia este cu totul alta, ele fiind de
neconceput in afara unor societati bogate. Ori realitatea a dovedit si dovedeste ca
abundenta de produse, ca baza materiala a linistii si armoniei sociale este asigurata
numai de economiile liberale ;
- in timp ce mecanismul pietei concurentiale, dimensiune a liberalismului constituie
motorul vietii economice si izvorul bogatiei, crestin-democratia si social-
democratia, componente subiective au, in primul rand in vedere repartizarea cat mai
echitabila a bunurilor si serviciilor create. Prin imbinarea celor trei dimensiuni
complementare, economia de piata moderna reuseste sa atenueze contradictia dintre
eficienta si echitate. Aceasta inseamna ca economia moderna pune in valoare si
liberalismul si crestin-democratia si social-democratia ;
- realitatea ne obliga sa acceptam ca pastrandu-si specificitatea, aceste doctrine cat si
partidele politice care le sustin, nu numai ca se pot apropia unele de altele,
neoliberalismul, fiind din multe puncte de vedere, chiar expresia acestei intersectari
ideatice, dar facand parte din acelasi trunchi doctinar, ele sunt compatibile, si se
completeaza reciproc.

Un exemplu semnificativ, in acest sens il ofera Suedia, tara unde inlocuirea la putere
a conservatorilor cu social-democratii si invers nu a dat nastere la schimbari majore, ci
numai la nuanta si pondere privind interventia statului in economie si asigurarea protectiei
sociale.
Problematica doctrinelor politico-economice nu trebuie, insa, abordata simplist si
privita numai prin prisma aspectelor pozitive care insotesc starile de armonie ideologica,
deoarece, tot realitatea ne arata ca, atunci cand, in acest domeniu exagerarile si intoleranta
sunt predominante, viata intregului organism social este grav perturbata.

Astfel, in timp ce promovarea unui liberalism excesiv in detrimentul echitatii si


justitiei sociale duce la compromiterea economiei de piata, la polarizarea exagerata a
societatii si la estomparea procesului de formare a unei clase mijlocii puternice, situatii de
acest gen intalnindu-se frecvent in tari din Africa si America Latina.

Cunoasterea orizontului tranzitiei la capitalismul modern si a partidelor care


actioneaza in aceasta directie nu este suficienta, pentru atingerea acestui obiectiv fiind
necesara si constientizarea oamenilor de eforturile pe care le presupune crearea noii
societati capitaliste.