CAMPEAN

CATALIN
ANGELO

CLS.A XII-A
Caracterizarea lui lONA - Personajul principal al piesei Iona
de Marin Sorescu

Piesa face parte din trilogia Setea muntelui de sare (1968). Se mai numeste "tragedie in
patru tablouri", are la baza mitul biblic al Iui Iona, tratat intr-o maniera moderna.

Personajul principal al piesei, Iona, se dedubleaza permanent, dialogand cu sinele sau profund,
facandu-se auzite in permanenta doua voci.

Este un personaj simbolic, intruchipand nelinistea omului lipsit, in cautarea absolutului,

a propriei identitati.

El se poate regasi in fiecare dintre noi. Personajul este urmarit, de la ipostaza de "pescar
fara noroc", prins in rutina zilnica, la aceea de individ capabil sa-si provoace destinul, sa atinga,
in cele din urma, treapta iluminarii.

Traseul pe care il va parcurge este de factura initiatica, deoarece este captata structura
intima a individului, care in final va deveni altul. Calatoria initiatica presupune trecerea mai
multor probe, Iona avand astfel experienta infernului, a labirintului, fiind inghitit de doi pesti; in
final, realizand ca totul se reduce la un spatiu limitat, gaseste calea spre lumina si adevar in
interiorul sau, avand revelatia extraordinara a unitatii propriei fiinte, percepandu-se ca
identitate, armonizand eul exterior, social, cu cel profund. "Noul" Iona renaste prin propria
moarte.

Cele patru tablouri ale piesei il prezinta pe Iona in diferite ipostaze existentiale, pentru traiectul
sau initiatic.

Primul tablou ni-l arata vazandu-si linistit de "trebusoara lui”. Langa el se afla un
acvariu. Iona isi rosteste gandurile cu voce tare, vorbind de o situatie existentiala precara, a
unui om singur, izolat, traind intr-o realitate monotona.

Are experienta pierderii ecoului,si intuitia, perceptia capcanelor existentei: "Apa asta e
plina de nade, tot felul de nade frumos colorate. Noi pestii, inotam printre ele atat de repede
incat parem galagiosi".

Tabloul II il surprinde pe Iona in interiorul Pestelui I. Personajul dialogheaza in

permanenta cu propriul sine, gasindu-si salvarea prin Logos. Iona se simte prizonierul spatiului
inchis, limitat, cauta o fereastra, dar nu o gaseste. Are nostalgia orizonturilor necuprinse, a
luminii: "Daca as avea mijloace, n-as face altceva decat o banca de lemn in mijlocul marii.
Constructie grandioasa, sa respire pe ea, in timpul furtunii, pescarusii.

In tabloul trei, personajul se afla in interiorul Pestelui II.

 Intr-o parte a scenei este o moara de vant. Apar Pescarul I si Pescarul II care, tacuti,
poarta cate o barna in spate. Tacerea celor doi pescari e simbolica, simbolizand criza de
comunicare in lumea moderna, precum si alienarea individului. Iona se simte tot mai agresat de
spatiul sufocant, lipsit de lumina, fiind constient ca "daca nu exista ferestre, ele ar trebui
inventate". Simte nevoia de comunicare, de impartasire a celor mai intime ganduri, are nevoie
de Dumnezeu, sau macar de un semn al divinului, care sa-i certifice existenta. El se confeseaza:
"As vrea sa treaca Dumnezeu pe aici".

Ultimul tablou prezinta personajul pe o plaja murdara. Acum poarta barba lunga, "lunga si
ascutita". Schimbarea infatisarii lui Iona este un semn al modificarilor sale interioare,
evidentiind evolutia sa. Eroul se afla in exterior, spintecand ultimul peste. Doreste sa prinda
soarele, acesta simbolizand lumina, cunoasterea absoluta. Un moment important este acela
cand Iona incepe procesul de recuperare a propriului trecut, a amintirilor, moment ce anunta
desavarsirea lui spirituala. Amintirile devin din ce in ce mai clare, prind contur din ce in ce mai
mult. Din hatisul acestora se incheaga imaginea mamei, refacandu-se legaturile cu originile, cu
primordialul, cu un spatiu protector in care nu exista agresiunea timpului.

Nasterea dorita de Iona inseamna un refuz al ramanerii in lume. Pescarul 1 si Pescarul II

reapar, la fel de tacuti, purtand cu stoicism barnele in spate. Iona iese la lumina, dar are
imaginea terifianta a orizontului inchis. Iar el, Iona, "inchis intre toate aceste geamuri",
ca "un dumnezeu care nu mai poate invia. Se da cu capul de toti peretii, cheama toate
siretlicurile mintii si ale minunii.

Iona va cunoaste apoi un proces de regasire de sine, amintindu-si numele:

"Cum se chemau batranii aceia buni, care tot veneau pe la noi cand eram mic?

Dar ceilalti doi, batranul cel incruntat si femeia cea harnica, pe care-i vedeam des prin
casa noastra si care la inceput nu erau asa batrani?

Cum se numea cladirea aceea in care-am invatat eu?

Cum se numea dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa, formata

de ani, pe care-am trait-o eu?

Cum ma numeam eu?".

Iona rememoreaza rand pe rand obiecte care tin de universul sau intim, de lumea
copilariei, din care prind contur imagini familiare.