UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC – D.P.P.D.

Asist. Univ. Dr. OPREA Valentin Bușu

SESIUNEA ȘTIINȚIFICĂ STUDENȚEASCĂ

Comportamentul și temperamentul – mijloace de descoperire a e-ului din fiecare persoană

Student : Stroe Ilie – Mircea
Facultatea de Teologie, Specializarea Teologie Pastorală, anul al II – lea

Rezumat
Încă de la naștere, fiecare individ se poate diferenția față de cei apropiați ai săi prin simplul fapt că este “el”
și nu se poate asemăna cu nimeni altcineva la gândire sau în anumite reacții. S-a demonstrat științific că nici gemenii
nu sunt identici ci fiecare este de sine stătător, fiecare are propriul său “ ego-u ”. Este adevărat faptul că te poti
asemăna la fizic cu anumite persoane dar nu și la suflet, nu și la parte morală pentru că este ascunsă undeva acolo
unde nimeni nu poate ajunge și pe care nimeni nu ți-o poate schimba, acest fapt se poate doar dacă vrei tu. Toate
acestea spuse până acum definesc într-o arie mai largă de întelesuri cuvântul “ personalitate ” ( din latinescul persona
și din grecescul προσοπον, înseamnă „ mască ” )1, pentru că până la urmă cu ea ne naștem și tot ea ne caracterizează
pe noi, oamenii, iar lucrarea de față nu face nimic altceva decât să vină și să întărească cele afirmate anterior, ba chiar
să definească părțile componente ale personalității : comportametul și temperamentul, ce sunt acestea, cum se
deosebesc și o cercetare mai amănunțită a lor.

Cuvinte cheie : personalitate, om, individ, comportament, temperament, psihic uman

1. Introducere

În zilele noastre, omul se concentrează foarte mult asupra faptului de dezvoltare intelectuală și de cele mai
multe ori uită esențialul, si anume de avea un comportament cât mai adecvat atât în grupurile sale mai restrânse dar și
în celelalte relații de prietenie din care face parte.
Comportamentul, după cum am observat în afirmațiile precedente, este o parte semnificativă din ceea ce noi
numim personalitate și se poate spune pe drept cuvânt că așa este. La rândul său, pe acesta nu-l primești ca pe un dar
nativ la naștere ci ți-l formezi tu, ca individ, odată cu dezvoltarea ta personală în funcție de prototipurile sau de
exemplele demne de urmat ale mentorilor pe care ți i-ai ales de-a lungul existenței tale.

1
Irina BULAT, “ Psihologie: curs integrativ. Note de curs ”, Chișinău, 2013, p. 23

1
 Ceea ce urmăresc prin afirmațiile spuse de mine este faptul de a demonstra că un bun comportament
caracterizat de un temperament moderat poate să aducă merite impresionante în viața oricărui om pentru că în zilele
noastre “ să știi să te comporți ” în mediile în care interacționezi, reprezintă până la urmă educația pe care ai primit-
o de la ai tăi atunci când ego-ul, despre care vorbeam la începutul lucrării, era încă într-o stare maleabilă și nu apucase
să prindă scoarță astfel încât la vârstele mai înaintate să devină dur și să nu se mai poate interveni aspura acestui fapt.
Toate acestea acumulate până la acest punct caracterizează psihicul uman iar în cele ce vă voi prezenta am să pun
accentul pe felurile comportamenultui și pe o definire mai elaborată a temeramentului și a felurilor acestuia.

2. Corpul lucrării

 Comportamentul – latura relațional – valorică a personalității

Cuvântul comportament este un cuvânt des întâlnit în limbajul comun al mai multor persoane iar utilizarea
cât mai desă a acestuia este determinată de faptul că vrei să caracterizezi pe cineva cu care interacționezi și astfel, într-
un mod discret și subtil, îi apreciezi calitățile sau defectele și poate fi folosit în termini sinonimici cu caratcer . Spunem
despre comporatament că este “latura relațional – valorică” a personalității deoarece prin acest fel putem cuprinde
întreaga sa caracterizare pentru că el este un mod de relaționare cu natura externă și este parcatic cartea noastră de
vizită pe care o oferim apropiaților noștri și nu numai.
Cuvantul „caracter” e de origine greacă şi în traducere înseamnă tipar, amprentă, pecete, semn, iar cu
aplicare la om semnifică fizionomia (înfăţişarea) individului dat, nu atât sub raportul chipului său fizic, cât sub cel al
structurilor sale psihice, spirituale, pe care le deducem din modelul său propriu de a se comporta în activitate şi relaţii
sociale. Deci, caracterul este o fizionomie spirituală, prin care subiectul se prezintă ca individualitate irepetabilă şi
prin care se deosebeşte de alţii, aşa cum se deosebeşte prin înfăţişarea sa fizică 2.
Dacă privim din perspectiva a mai multor planuri de cercetare științifică, vom observa că termenul caracter
derivă de la caracteristică care a fost utilizat pentru prima dată prin secolele IV-III î. Hr. de către filosoful grec Teofrast
și care avea rolul de a defini descrierea particularităților individuale ale omului dar caracterele sale defineau doar
descoperirea tipului moral al omului. Raportându-ne la domeniul de cercetare al biologiei, caracter definește o
înșiruire sau o trăsătură diferențiatoare sau asemănătoare, ereditară sau dobândită cu rolul de a permite descrierea și
clasificarea indivizilor. Cel din urmă plan privește domeniul psihologic în cadrul căruia se întâlnesc două curente :
unul care include în sfera noțiunii de caracter atât însușirile genotipice detreminate biologic și altul care le cuprinde
pe cele fenotipice, dobândite sub influența mediului natural și social 3.

2
Cristian EȚCO, Iulian FORNEA, “Psihologia generală” – suport de curs, Chișinău, 2007, p. 161 ;

3
Idem, ibidem ;

2
 Caracterul se structurează prin integrarea în plan cognitiv, afectiv, motivaţional şi volitiv a ceea ce este
semnificativ pentru individ în situaţiile, evenimentele şi experienţele sociale 4. Ca urmare, el se manifestă numai în
asemenea împrejurări. De aceea, dezvăluirea trăsăturilor de caracter este incomparabil mai dificilă decât a celor
temperamentale.
Caracterul trebuie considerat rezultatul unui şir de integrări a funcţiilor şi proceselor psihice particulare din
perspectiva relaţionării omului cu semenii şi a adaptării sale la mediul sociocultural în care trăieşte. In diferitele
perioade ale evoluţiei ontogenetice, integrările respective angajează în măsură diferită afectivitatea, motivaţia,
cogniţia şi voinţa.
La vârstele mici, integrarea caracterială se realizează preponderent pe dimensiunile afectivă şi motivaţională
(formarea supra-eului în concepţia freudistă se întemeiază pe acceptarea de către copil a consemnelor morale ale
autorităţii paternale, pentru a evita sancţiunile şi a obţine satisfacerea trebuinţelor sale); la vârstele mai mari, începând
mai ales cu adolescenţa, integrarea caracterială se realizează cu precădere pe dimensiunile cognitivă (analiza şi
evaluarea critică a normelor şi modelelor socioculturale) şi volitivă (autodeterminarea, angajarea pe o direcţie sau
alta a orientării şi modului de conduită).
Putem afirma, aşadar, că în structura caracterului se regăsesc “elemente” de ordin afectiv (emoţii,
sentimente), motivaţional (interese, trebuinţe, idealuri), cognitiv (reprezentări, concepte, judecăţi) şi volitiv (însuşiri,
trăsături), care ţin de existenţa socială a individului şi mediază raporturile lui cu ceilalţi semeni şi cu societatea în
ansamblu 5.
Trăsăturile caracteriale, ca şi cele temperamentale, au o dinamică polară, ele formând, de regulă, perechi
antagonice (ex.: egoist-altruist, avar-cheltuitor, respectuos-nepoliticos, muncitor-leneş, curajos-laş etc.). Este
important de subliniat faptul că la fiecare persoană se întâlneşte întreaga gamă de perechi, dar cu grade diferite de
dezvoltare a fiecărei trăsături.
Astfel, în evoluţia sa, profilul caracterial va integra trăsături care tind preponderent spre polul pozitiv sau
preponderent spre cel negativ, luând aspectul unei balanţe cu două talere: când trăsăturile polare se echilibrează
reciproc, avem de a face cu un caracter ambiguu, slab determinat; când valoarea trăsăturilor de la polul pozitiv atârnă
mai greu decât cea a trăsăturilor de la polul negativ, avem un caracter socialmente pozitiv; când valoarea trăsăturilor
de la polul negativ atârnă mai greu decât cea a trăsăturilor de la polul pozitiv, avem de a face cu un caracter
socialmente negativ 6.
În cele ce urmează, vom prezenta într-o formă progresivă câteva dintre trăsăturile de comportament/caracter
ale unei persoane umane :

4
Prof. univ. dr. Mihai GOLU, “ Fundamentele psihologiei ”, Vol. I, ed. Fundației România de mâine, București,
2007, pp. 791 – 841 ;

5
Idem, ibidem ;

6
Idem, ibidem ;

3
 A. Caracterul ca profil psiho-moral al personalității :
În timp ce temperamentul este neutral, nu implică orientări valorice – caracterul este încărcat valoric, el
descrie profilul psiho – moral al personalităţii ; temperamentul este înnăscut, însă caracterul este dobândit prin
modelare socio – culturală. Caracterul este alcătuit din trăsături care se desfăşoară pe un continuum, de la pozitiv la
negativ ; toţi oamenii au caracter, dar orientat valoric într-o manieră diferită. Puterea caracterului este dată de forţa
convingerilor, de tăria cu care le apărăm şi susţinem, de constanţa şi persistenţa lor în timp şi în împrejurări variate,
şi nu de încărcătura lui valorică. Caracterul este schimbător, el se poate modifica în timp – sub influenţa unor factori
de mediu, socio – culturali .

B. Formarea caracterului :
a) mecanismul condiţionării – care are ca efecte fixarea unor comportamente mai simple, în primii ani ai
copilăriei ; imediat după naştere începe formareacaracterului prin procesul învăţării sociale pe căi foarte
variate ;
b) Mecanismul autorităţii – este sursa principală de formare a caracterului :
c) Mecanismul imitării şi al modelului – copilul va imita şi va adopta modelele de conduită din mediul
lui familial Modelul – este o sursă puternică de formare a caracterului .
Geneza caracterului este legată de lumea în care intră copilul după naştere (reguli, norme ale familiei, ale
societăţii) , va trebui să le respecte, să le asimileze, învăţând ce este bine şi ce nu, de dorit sau nepotrivit, pe bază de
recompensă sau pedeapsă şi pe bază de exercitarea autorităţii ; modelele sunt importante şi contribuie la formarea
caracterului, pentru ca la maturitate omul să fie capabil de autodeterminare, de alegeri în cunoştinţă de tindem să ne
identificăm cu un model, să împrumutăm din calităţile lui ( pozitive, negative).

C. Caracterul ca mecanism integrator al personalității :

Caracterul este considerat mecanismul integrator – sintetic cel mai important al personalităţii, este orientativ
şi reglator, reuneşte ansamblul de atitudini – valori definitorii pentru profilul psihomoral al personalităţii. Nu orice
manifestare comportamentală este o trăsătură caracterială . Trăsăturile caracteriale trebuie să aibă anumite atribute :
- atributul generalităţii ;
- atributul constanţei, al stabilităţii ;
- atributul plasticităţii .

D. Caracterul ca mecanism relational :

Caracterul este cel care pune omul în relaţie cu lumea prin intermediul sistemului de atitudini – valori ; în
timp atitudinile se organizează , se structurează, se ierarhizează astfel încât caracterul capătă o dimensiune sistemică
şi o specificitate individuală
Tipurile de trăsături caracteriale se impart în trei mari categorii și sunt amintite după cum urmează:
secundare, principale și cardinale .

4
 Temperamentul – latura dinamico-energetică a personalității

Personalitatea include într-un sistem unitar atît temperamentul, cît și caracterul omului. Temperamentul și
caracterul sunt două noţiuni diferite. Temperamentul este latura dinamico-energetică a personalităţii care se exprimă
cel mai des în comportament. Dintre cele trei laturi ale personalităţii (temperament, aptitudini, caracter),
temperamentul este cea care poate fi cunoscută cel mai ușor datorită multitudinii și varietăţii manifestărilor sale 7.
Când vorbim de temperament în plan psihologic, noi nu ne gândim direct la constituţia fizică sau la procesele
neuroendocrine sau metabolice care au loc în organism, ci la modul cum reacţionează şi se manifestă individul, sub
aspect dinamico-energetic, în diferite situaţii externe:
 rapiditatea percepţiei, a răspunsurilor verbale la întrebări, a reacţiilor motorii;
 intensitatea trăirilor emoţionale şi durata lor;
 intensitatea sau forţa acţiunilor voluntare;
 echilibrul sau impulsivitatea derulării răspunsurilor la succesiunea stimulării externe;
 gradul de impresionabilitate la semnificaţia stimulilor; direcţia orientării dominante - spre lumea externă
(extraversie) sau spre lumea interioară (introversie);
 locul controlului (dependenţa de stimularea externă sau dependenţa de activismul intern propriu);
 disponibilitatea la comunicare interpersonală; ascendenţa sau obedienţa relaţională; capacitatea generală
de lucru şi rezistenţa la solicitări puternice şi de lungă durată;
 rezistenţa la frustraţii, la stres, la situaţii afectogene şi conflictuale 8.
Primele teorii asupra temperamentului confundau temperamentul cu constituţia fizică. În antichitatea greacă,
medicul Hipocrat a stabilit 4 tipuri de temperament după modul cum predomină cele 4 humori ale corpului: sîngele
(sanguin), flegma (flegmatic), fierea neagră (melancolic) și fierea galbenă (coleric) :
a. sanguinicul - este deosebit de vioi, mobil, impresionabil, sensibil, manifestă reacţii rapide, intră ușor în
activitate, se adaptează ușor, este sociabil, destins, în schimb este ușuratic, vorbăreţ, guraliv, influenţabil,
nestatornic, fluctuant și inegal în trăirile sale psihice ;
b. flegmaticul - dispune de o mare capacitate de muncă, răbdare, perseverenţă, stăpînire de sine, calm, este
aproape imperturbabil, dar manifestă și inerţie în manifestările sale psihice, reacţii intîrziate (chiar dacă sunt
adecvate) și stereotipizate, capacitate relativ scăzută de a se adapta mai ales la situaţiile noi, variabile, este
relativ încordat ;
c. melancolicul - este hipersensibil, meticulos, migălos, interiorizat, conștiincios, dispune de procese afective
durabile, intense, dar este puţin încrezător în propriile forţe, retras, supus, timid, nesigur, trăiește sentimente
de inferioritate, dispune de mobilitate și reactivitate slabe ;

7
Irina BULAT, op, cit., p. 27 ;

8
Mihai GOLU, op. cit., p. 806 ;

5
 d. colericul - dispune de o reactivitate promptă, imediată, bogată, intensă, este impetuos, capabil de sentimente
intense și durabile, de o mare rezistenţă, este productiv în plan intelectual, în schimb este impulsiv, iritabil,
își iese repede din fire, este predispus spre “explozii” afective, manifestă încredere exageraţă în propriile
sale forţe, minimalizîndu-le pe ale altora, se lasă cuprins de stări de furie, de alarmă, iși risipește energia 9.
Există o mare varietate a diferenţelor individuale și a diferenţelor comportamentale, ceea ce înseamnă că
una și aceeași stimulare exterioară va avea, pe de o parte, ecouri diferite în personalitatea fiecărui individ, iar pe de
altă parte, va produce reacţii diferite nu numai în dependenţă de alte trăsături de personalitate (cum ar fi motivaţiile,
capacităţile intelectuale, trăsăturile caracteriale etc.), ci și în funcţie de trăsăturile temperamentale . Aceasta atrage
atenţia asupra necesităţii luării în considerare și a trăsăturilor temperamentale în vederea adaptării adecvate la
condiţiile activităţii.
Temperamentul nu determină calitatea manifestărilor psihice, ci doar latura lor dinamico-energetică, nu
determină conţinutul, cît forma în care este expus și exteriorizat acest conţinut . Dacă cineva gîndește “încet”, aceasta
nu înseamnă că el gîndește “prost”; dacă vorbește repede, aceasta nu înseamnă că spune ceva interesant. Conţinutul
activităţii psihice și, mai ales, valoarea lui sunt date de alte componente ale personalităţii (capacităţi, caracter).

3. Concluzii
Nu se poate vorbi despre personalitate dacă nu iei în considerare toate cele prezentate până aici. Am observat
că temperamentul ține mai mult de partea energică a organismului, de cea dinamică prin care se exercită și se descarcă
asupra naturii externe o anumită cantitate de energie iar comportamentul/caracterul este cee ace te definește pe tine
ca individ și pe care ți-l formezi încă de la naștere odată cu dezvoltarea ta fizică.
Deasemenea, cele două componente ale personalității sunt complementare și importante “stații” din care se
pleacă pe drumul de cunoaștere al fiecărei personae. Din gesturi, reacții și atitudini ne putem da seama cu ușurință
cărei categorii temperamentale aparținem iar din modul cum ne raportăm la persoanele cu care interacționnăm se
poate observa tipul de caracter.
Ce este important de reținut este faptul că suntem nativi din punct de vedere temperamental încă de la naștere
si acest lucru nu se poate schimba, dar dacă dorești să-ți schimbi odată cu trecerea timpului și felul de a fi, adică de
a-ți schimba caracterul, aceasta se poate fără dar și poate.

Bibliografie :

1. Irina BULAT, “ Psihologie: curs integrativ. Note de curs ”, Chișinău, 2013 ;

2. Cristian EȚCO, Iulian FORNEA, “Psihologia generală” – suport de curs, Chișinău, 2007 ;
3. Prof. univ. dr. Mihai GOLU, “ Fundamentele psihologiei ”, Vol. I, ed. Fundației România de mâine,
București, 2007 .

9
Irina BULAT, op, cit., pp. 29 – 30 ;

6
Anexa nr. 1 - întrebări :

a) Care sunt cele trei părți componente ale personlității ?

…………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………

b) Care dintre componentele personalității este nativă ?

…………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………

c) Ce este caracterul și cum recunoști o persoană cu carater puternic ?

…………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………

d) Ce este temperamentul și care sunt clasificările acestuia ?

…………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………

e) Care este diferența dintre caracter și temperament ?

…………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………

f) Cărei componente a personalității îi este asociată latura realțional – valorică, respectiv

latura dinamico - energetică ? Argumentați în maximum 7 rânduri …
…………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………..