UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT „ION CREANGĂ”

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA

LOGOPEDIE

SPECIFICUL LIMBAJULUI SI
COMUNICARII
LA DEFICIENTII MINTALI.

EFECTUAT : SARBAN ELENA

VERIFICAT : CONF. UNIV. DR. ADRIANA CIOBANU

Chisinau 2018
 Deficienţa mintală (DM) ce afectează 2-3% din populaţie este o problemă
foarte importantă atât din punct de vedere medical, psihologic cât şi al individului şi
al societăţii în general.DM se defineşte ca stare funcţională specială care apare în
copilărie şi care se caracterizează prin valoarea scăzută a coeficientului de inteligenţă
(IQ) şi limitarea funcţiilor adaptative. Reflectă relaţia între aşteptările mediului în care
trăieşte şi posibilităţile individului.

Stabilirea diagnosticului se face ţinînd cont de următoarle aspecte:

 Nivelul intelectual rămâne cu mult sub valoarea medie (IQ egal sau sub
70-75).

 Retard semnificativ în cel puţin două dintre capacităţile adaptative.

 Se manifestă înainte de vîrsta de 18 ani.

Deficienţa mintală uşoară se caracterizează printr-o valoare a IQ situată între 50 şi

70/75. Întreaga lor dezvoltare prezintă un decalaj faţă de cea a celorlalţi copii de
vârsta lor, manifestată în domeniul:

 limbajului - printr-o uşoară întârziere în achiziţia lui, vocabular sărac,

utilizarea de propoziţii simple;

 gândirii - prin predominarea gândirii concrete;

 motricităţii – întârziere în apariţia mersului, lipsa unor etape anterioare

mersului; coordonare deficitară;

 jocului – nivelul de dezvoltare al jocului este corespunzător unui stadiu

inferior, sărăcie în ceea ce priveşte imaginaţia şi formele de joc practicate;

 autonomie,socializare – controlul sfincterian se formează mai tîrziu, pot

apărea unele dificultăţi privind îmbrăcatul – dezbrăcatul datorită şi problemelor
de coordonare, iar din punctul de vedere al socializării pot fi foarte sociabili sau
dimpotrivă retraşi, închişi ori pot prezenta tulburări comportamentale.

Deficienţa mintală medie, din punct de vedere al valorii IQ, se situează între 20 şi 50
cu următoarele caracteristici privind dezvoltarea în ansamblu:

 limbajul, comunicarea – poate prezenta forme diferite de la

nedezvoltarea limbajului activ până la vorbirea în propoziţii simple de 2-3
2
 cuvinte; în toate cazurile limbajul apare mult mai târziu decât perioada
considerată a fi corespunzătoare – 18 luni – 2 ani; vocabularul şi comunicarea
verbală se reduce la subiecte familiare;

 gândirea – se apreciază că nu depăşeşte nivelul unui copil de 7 ani;

 motricitatea – deficitară atât sub aspectul nivelului de dezvoltare atins

care uneori se limitează la mers cu ajutor, cât şi al coordonării mişcărilor;

 jocul – este frecvent stereotip, limitat la unul sau două obiecte, jucării;
înţelege mai greu regulile unui joc fie el cât de simplu;

 autonomia, socializarea – unii dintre ei nu îşi formează controlul

sfincterian nici la vârste mai mari, sunt dependenţi într-o măsură destul de mare
de familie.

Deficienţa mintală gravă este acea formă de deficienţă mintală care se

caracterizează printr-un IQ situat între 0 şi 20. Reprezintă categoria care ridică cele
mai multe şi mai grave probleme atât pentru familie cât şi din punctul de vedere al
recuperării. Sunt aproape în totalitate dependenţi de familie, comunicarea lor se
limitează frecvent la exprimarea unor nevoi biologice, jocul este stereotip şi de multe
ori îşi folosesc propriul corp drept obiect de joacă, de producere a plăcerii. Mulţi
dintre ei nu dobândesc mersul autonom.O categorie aparte în cadrul deficienţelor
mintale o reprezintă intelectul liminar al cărui IQ se situează la limita dintre normal şi
deficienţă mintală. Această valoare poate varia de la 70 la 80/85. Aceşti copii
întâmpină dificultăţi în timpul şcolarizării, capacitatea lor de învăţare fiind mai lentă
decât a celorlalţi copii de vârsta lor.

Se considera ca intervalul dintre pronuntarea primului cuvant, sau a cuvintelor

izolate si vorbirea in propozitii este mai semnificativ decat etatea la care apare primul
cuvant. Daca la un copil pronuntarea primului cuvant are loc cu intarziere, dar la scurt
interval incepe sa vorbeasca in propozitii, trebuie exclusa ipoteza ca ar fi vorba de o
deficienta mintala. Aceasta se explica prin faptul ca pronuntarea primului cuvant
poate sa aiba loc si sub forma unei ecolalii fiziologice, pe cand pronuntarea
propozitiilor presupune procese psihice si fiziologice mai complexe.

Dupa alte cercetari, datele difera, stabilindu-se varsta medie de aparitie a

3
vorbirii normalilor la 15 luni -; extremele variind intre 9 si 25 de luni, iar cea a
deficientilor mintali la 34 luni, extremele variind intre 12 si 156 luni.

Iar intr-un alt studiu se precizeaza ca normalul utilizeaza cuvintele izolate intre
10 si 18 luni iar deficientul mintal intre 2½ si 5 ani.

Cu cat deficienta intelectuala a unui copil este mai pronuntata, cu atat limbajul
sau apare cu mai mare intarziere si ramane la un nivel mai scazut la varsta adulta.

Din studiile efectuate, la deficientii mintali profunzi de la granita cu deficienta

mintala severa, s-a constatat ca primul cuvant a aparut la 54 luni, iar propozitia pe la
153 de luni. La deficientii mintali severi, a aparut la 43 luni si propozitia la 93 luni,
iar la deficientii mintali usori, cele doua manifestari ale limbajului au aparut la 34 si,
respectiv, la 89 luni.

Deficientele limbajului la copiii deficienti mintali apar sub mai multe aspecte si
anume:

1. al perceptiei si intelegerii vorbirii interlocutorului;

2. al volumului vocabularului;

3. al complexitatii frazelor;

4. al expresivitatii vorbirii;

5. al articularii;

6. al fonatiei si al ritmului vorbirii;

7. al mijloacelor auxiliare de comunicare.

Cu cat gradul deficientei mintale este mai pronuntat, cu atat frecventa

tulburarilor de limbaj este mai mare.

In legatura cu particularitatile diferitelor aspecte ale limbajului la copiii

deficienti mintali, distingem urmatoarele aspecte:

I. Vocabularul copiilor deficienti mintali este mai limitat decat cel al normalilor, mai
ales sub aspectul cuvintelor-notiuni cu caracter abstract. Astfel, adeseori, aceste
cuvinte-notiuni cu caracter abstract sunt utilizate in mod defectuos intr-un context
diferit de cel in care le-au invatat. In vocabularul deficientilor mintali sunt sarac
4
reprezentate cuvintele-notiuni care desemneaza marimea, relatiile spatiale,
caracteristicile psihice. Deficientii mintali utilizeaza in mod frecvent pronumele
demonstrativ asta, ala sau termeni nespecifici, ca de exemplu om in loc de batran,
barbat, copil.

Cu cat partea de vorbire este lipsita de un suport concret, cu atat utilizarea ei

este mai sporadica. De aceea se observa frecventa predominanta a substantivelor fata
de celelalte parti de vorbire. Si in ceea ce priveste substantivele se remarca o serie
intreaga de imprecizii datorate unor generalizari gresite ca, de exemplu, spun unghiile
pisicii in loc de ghiare sau parul pisicii in loc de blana pisicii sau, adeseori, indica in
loc de denumirea obiectelor, actiunea lor. Numarul de verbe de care dispun deficientii
mintali este mult mai mic decat la normali. Din cauza ca si adjectivele utilizate de
deficientii mintali sunt putine, vorbirea lor este lipsita de coloratura afectiva si
stilistica. Deficientii mintali aplica uneori adjectivele in mod inadecvat sau pentru
determinarea unor insusiri neesentiale.

Copii deficienti mintali manifesta deficiente si sub aspectul capacitatii de a

intelege comparatiile, metaforele si epitetele. Un alt aspect supus cercetarii a fost si
acela daca deficientii mintali sunt sau nu capabili sa aprecieze un text artistic. Sub
acest aspect s-a constatat faptul ca, desi le plac textele literare, ei nu sunt capabili sa
justifice de ce le plac aceste texte, nesesizand figurile de stil.

O alta problema studiata a fost si aceea a procedeelor prin care se dezvaluie mai
bine explicatia cuvintelor noi, cercetandu-se, in acest sens, rolul pe care il are
explicatia sensului cuvantului, utilizarea cuvantului in context si rolul materialului
intuitiv. Cercetarile au aratat ca de multe ori deficientii mintali nu observa prezenta
unui cuvant nou, intrucat il confunda cu altul cunoscut.

Desprinderea sensului din context se realizeaza cu atat mai greu, cu cat in

fragmentul respectiv sunt mai multe cuvinte necunoscute si cu cat situatia redata este
mai putin familiara. O alta problema o constituie discrepanta dintre vocabularul activ
si cel pasiv, fenomen ce este mult mai accentuat la deficientii mintali. Astfel, in
vorbirea spontana sau in raspunsurile la intrebari la elevii din scoala ajutatoare se
actualizeaza cuvintele cu circulatia cea mai larga.

Unele particularitati ale limbajului deficientilor mintali rezulta din deficientele

limbajului ca atare iar altele decurg din deficientele altor aspecte de ordin psihic. Asa
de exemplu, utilizarea gresita a unui cuvant nu este determinata intotdeauna de
5
absenta sensului adecvat din limbajul activ, fenomenul poate sa apara si datorita unei
lipse de mobilizare, asa cum se poate intampla la normali din cauza de oboseala, sau
poate sa apara si din cauza ca asociatiile sunt la deficientii mintali extrem de libere si
necontrolate.

Fraza copiilor deficienti mintali, atat in limbajul scris, cat si in cel oral, se
distinge printr-un numar cat mai mic de cuvinte.Se constata, de asemenea, si alte
greseli, cum ar fi omiterea subiectului, omiterea predicatului sau repetarea subiectului
si a predicatului. In general, elevii deficienti mintali nu folosesc propozitii secundare,
sau, chiar daca le folosesc, acestea au o structura foarte simpla. In ceea ce priveste
legatura dintre propozitii, se observa faptul ca aceasta nu se face, in general, prin
conjuctii sau se efectueaza prin conjuctii simple (si). Constructia deficitara a frazei
apare in modul cel mai evident mai ales atunci cand sunt pusi in situatia de a formula
o intrebare.

La copilul normal, în perioada de dezvoltare a limbajului, între aceste doua

aspecte poate sa existe o oarecare disociere, dar, odata cu maturizarea psihica, ele se
prezinta din ce în ce mai unitar. Cercetari comparative desfasurate pe copii normali si
deficienti de diferite categorii demonstreaza ca, în ceea ce-i priveste pe deficientii
mintal, disocierea respectiva se mentine, adesea, pâna târziu. Asa se explica de ce unii
elevi cu handicap mintal, chiar si la clasele mari, nu înteleg întotdeauna continutul
exact, adica sensul unor cuvinte, expresii sau fraze, chiar daca, sub aspectul
reproducerii mecanice a acestora, ei pot sa nu întâmpine dificultati deosebite. Exista,
însa, si situatii inverse, când anumiti elevi cu handicap mintal nu reusesc sa exprime
în cuvinte ceea ce îsi reprezinta si stiu sa execute destul de corect. De aici necesitatea
ca, în activitatea scolara cu handicapatii mintal, verificarea cunostintelor sa nu se faca
niciodata exclusiv verbal sau exclusiv prin rezolvarea unor sarcini (exercitii) practice,
ci folosind modalitati variate de îmbinare a diferitelor procedee.

Respectarea acestei cerinte este necesara si pentru faptul ca, în locul

generalizarilor de sens, elevii cu handicap mintal recurg, de regula, la reproducerea
unor sabloane verbale, consolidate în experienta lor anterioara. De asemenea, în locul
unor activitati savârsite constient, conform instructajului verbal, ei recurg, la fel de
frecvent, la mecanismul imitatiei, la modele de actiune preluate fara discernamânt din
exterior, modele care nu întotdeauna sunt corecte pentru situatia data. Astfel, elevii cu
6
handicap mintal imita frecvent modul de a actiona sau de a raspunde al celor din jurul
lor, indiferent daca modul respectiv este corect sau nu. De exemplu, sunt numeroase
cazurile în care, solicitati sa dea raspunsuri la lectii, unii dintre acesti elevi preiau, fara
a se gândi, ceea ce le «sopteste» vecinul de banca, renuntând cu mare usurinta la ceea
ce ei însisi stiau, uneori mai bine si mai complet si tocmai încercau sa raspunda. De
aceea, elevul cu handicap mintal trebuie îndemnat întotdeauna, mai întâi sa se
gândeasca la continutul sarcinii sau întrebarii primite, apoi sa-si formuleze verbal si sa
exemplifice practic propriul raspuns, fara sa se lase influentat de sugestiile
întâmplatoare ale celor din jur. Este necesar ca acesta sa explice în cuvinte proprii,
deci sa verbalizeze activitatea practica pe care el însusi o desfasoara.