Povestea zilelor săptămânii

În folclorul românesc zilele au şi ele sufletul lor, sunt aşa, ca nişte făpturi, iar
înainte vreme umblau pe pământ, de aceea avem zile bune şi zile rele, zile
îmbelşugate şi zile sterpe, zile femeie şi zile bărbat. Se povesteşte că „Luni” e bărbat
şi e bun pentru începutul tuturor lucrurilor, ţine cheia de la cea dintâi poartă a
ceriului, iar când treci pragul spre lumea de dincolo îţi arată drumul pe care trebuie
să mergi. „Marţi” e tot bărbat, dar e zi pocită, zi rea, în care nu-i bine să începi nimic
şi nici să pleci la drum. E ziua Sfântului Ilie şi postul se ţine pentru duşmani.
„Miercuri” e femeie, zi bună, solară, în care se posteşte pentru Maica Domnului, iar
„Joi” e bărbat, zi norocoasă, benefică dragostei şi căsătoriei, aflată sub protecţia
Sfântului Neculai. „Vineri” e una dintre zilele cele mai încărcate de sacralitate, e sora
„Duminicii” şi stă sub semnul Crucii dătătoare de viaţă, pentru care se şi posteşte.
Sâmbătă e tot femeie, însă e zi nefastă, ziua în care se aduc ofrande moşilor de
neam, când cerul se deschide, iar morţii se uită să vadă dacă au primit ceva de pe
„astă lume”. Nu-i bine să începi nimic, nici lucru, nici drum şi, îndată ce te scoli,
trebuie să-ţi faci cruce, „căci dracii toată săptămâna rod lanţurile diavolului”, iar
sâmbăta doar într-o cruce se mai ţin.
Avem noroc că vine „Duminica”, zi solemnă, festivă, luminoasă, cea mai mare şi
mai frumoasă dintre toate, ziua rugăciunii, a învierii, a bucuriei, a nunţilor şi jocurilor.
Se povesteşte că „Duminica” e o sfântă înveşmântată în alb care locuieşte într-un
palat de aur, dincolo de apa sâmbetei; unii spun că ar fi verişoară primară cu
soarele, alţii că ar fi mama Mântuitorului.

Despre ziua de joi, romanii au avut multe de povestit… Pentru ca purta numele lui
Jupiter, zeul roman al cerului si al trasnetelor, taranii au pus ziua sub protectia Sfintei
Joi, aparatoarea recoltelor de ploile cele rele si au inceput sa-si boteze vitele cu numele
de Joiana, pentru a le feri de fulger. Intre Pasti si Rusalii femeile tineau "joile oprite",
adica nu munceau noua joi ca sa-si fereasca recoltele de furtuna, grindina si incendii.
Unii spuneau despre Sfanta Joi ca ar fi o fecioara frumoasa si neprihanita, altii ca ar fi o
femeie batrana si binevoitoare, asemenea surorilor sale Sfanta Miercuri, Sfanta Vineri si
Sfanta Duminica, insa in toate povestile aceasta apare drept protectoare a holdelor si a
dragostei.

Asa cum am vazut, in unele locuri se credea ca "Joi e barbat" si probabil de aceea se
zice ca din ouale puse sub closca in aceasta zi a saptamanii "vor iesi numai cucosei".
Oamenii mai spun ca joia e a Sfantului Neculai si ca poarta noroc celor care se nasc in
aceasta zi. E una dintre zilele bune, prielnice iubirii, in care e bine "sa speli icoana Maicii
Domnului cu busuioc, apoi sa te speli cu apa aceea si s-o arunci pe flori, pentru
dragoste". Este ziua in care fetele isi spala parul inainte de rasaritul Soarelui pentru a fi
frumoase si iubite. "Joi ii bine intotdeauna sa te lai, sa te piepteni, pentru dragoste; sa
scuturi, sa grijesti in casa, ca toti te iubesc; aceea zi ii a dragostei." (Elena Niculita-
Voronca)

Joia e considerata zi benefica pentru inceperea unui lucru nou, favorabila logodnelor si
chiar nuntilor. Din aceasta cauza unii etnologi au avansat ipoteza ca in vechime aceasta
zi era considerata si respectata ca sarbatoare a saptamanii. Astazi, a doua zi de joi din
Postul Craciunului, calendarul popular il sarbatoreste pe Climata Vantul, divinitate
meteorologica raspunzatoare de vanturile periculoase. In satele din Bucovina se
obisnuia sa se puna in apa o crenguta de visin si, in functie de cum inflorea pana in ziua
de Craciun, se citea soarta si norocul in anul ce urma sa vina.