http://www.razbointrucuvant.

ro/2013/06/29/predici-la-sfintii-apostoli/

Copilul este mai mult influentat de viata

noastra decat de vorbele noastre
La intalnirea noastra precedenta ne-am referit la botez. Am spus
ca in Biserica noastra s-a impus botezul pruncilor si ca, desi
este o Sfanta Taina, un act sacramental prin care se savarseste
schimbarea omului – si intr-adevar prin botez moare omul cel
vechi si invie omul cel nou - Botezul nu este un act magic, care
rezolva toate problemele. Este o Taina care face minuni, care
influenteaza si lucreaza asupra pruncului si pentru ca acesta
nu opune nici o rezistenta. Cu toate acestea insa,pentru ca
Botezul sa lucreze deplin, asa cum spun Parintii Bisericii,
trebuie si omul, odata cu cresterea si cu maturizarea lui,
odata cu constientizarea acestui act, sa conlucreze cu harul
pe care l-a primit la Botez pentru ca sa devina in cele din
urma un om nou.[1]

Invocand altoirea pomului, spuneam ca dupa ce altoim un pom, nu

putem spune ca lucrarea s-a terminat odata cu altoirea insasi. Nu
este suficient faptul ca l-am altoit, ci trebuie sa concureze multi alti
factori pentru ca, in cele din urma, acest pom sa devina un pom
domestic, care sa faca roade domestice. Am subliniat si faptul ca
parintii si nașul joaca un foarte important rol in aceasta lucrare.

Aceasta lucrare din partea

parintilor si din partea nașului – de a ajuta pruncul care s-a nascut
sa devina un crestin adevarat si sa ajunga „la masura varstei
desavarsirii lui Hristos” (Efeseni 4,13), dupa cum spune Sfantul
Apostol Pavel, nu se implineste numai prin aceea ca parintii si nasul
doresc sa se implineasca. Nu se implineste numai prin aceea ca
vor spune copilului ce trebuie sa spuna, ce trebuie sa faca,
cum trebuie sa gandeasca. Nu este suficient acest lucru, si nu
numai ca nu este suficient, dar uneori incurca si mai mult.

Pentru ca parintii sa procedeze asa cum se cuvine cu copilul care a

fost botezat, in timp ce acesta creste, este necesar ca altoiul vietii
celei noi in Hristos sa fi crescut la parinti suficient de mult incat
acum sa rodeasca deja. Este nevoie ca ei insisi sa fie altoiti in
Hristos, sa fie crestini cu adevarat. Altfel, daca parintii, sau
nasul, sau dascalii, sau preotul care au grija educatiei copiilor nu
sunt ei insisi nascuti din nou, in clipa in care vor spune copilului ce
trebuie sa faca: „Copilul meu, acesta trebuie sa faci, asa trebuie sa
vorbesti, asa trebuie sa te comporti, asa trebuie sa gandesti!” , oricat
de corecte ar fi cele aratate copilului, acesta nu va fi influentat de
ele.

Copilul este influentat mult mai mult de viata celui care-l

invata si-i spune ce sa faca, de comportarea acestuia, decat
de cele spuse de el. Desigur, trebuie sa-i spunem, sa-l
luminam pe copil, sa-i explicam, sa-l sfatuim, dar toate
acestea vin de fapt sa completeze educatia, sa completeze
formarea pe care o au parintii sau nasul. Acesta este un aspect
foarte delicat, dar foarte important.

Te indoiesti, cumva?
Insist si as dori sa luam aminte cu totii ca putem gasi si solutia la
dificultatile pe care le intampina multi parinti si multi dascali. Desi
nu sunt putini parintii aceia care vor sa-si educe bine copiii,
care vor sa-i aseze pe copiii lor pe un drum crestin, in cele
din urma nu fac mai nimic decat sa se vaite. Şi nu numai ca se
plang, dar mai mult decat atat, in mintea lor incepe sa se nasca o
indoiala, un fel de necredinta:

„Sunt corecte, oare, acestea sau nu sunt corecte? Trebuie

facute sau nu? Are vreo putere Botezul, are vreo putere
 Evanghelia, au vreo putere cuvintele lui Dumnezeu, are
vreo putere ceea ce numim in general crestinism?”

Incepem sa ne indoim, oricat de tari am fi. Incepem sa scadem in

credinta noastra, tocmai pentru ca, in fapt, nu am reusit ceea ce am
vrut sa reusim. Dar nu putem reusi deoarece ne sprijinim numai pe
cunostintele noastre, in ceea ce spunem ne sprijinim pe ceea ce
dorim sa facem si nu luam aminte asupra noastra insine: Noi
insine ce suntem? Ce am devenit? Luam aminte la ce
influenta avem asupra copiilor cu prezenta si cu faptele
noastre?

Pentru a fi mai concreti: tatal si mama, orice om mai mare care se

ingrijeste de copii, care sfatuieste sau invata, in clipa in care face
aceste lucruri, daca in adancul lui nu are certitudine, daca are
vreo indoiala sau cea mai mica neliniste, daca pare sa ezite,
arata ca nu calca ferm, ca pe pamant tare si stabil, atunci
copilul nu va intelege mai nimic din ceea ce-i va spune si nu
va fi influentat deloc pozitiv.

[...]; cand, pe de o parte, mama sau tata sfatuiesc pe copii ca in

incercarile, accidentele cu care se confrunta sa aiba incredere in
Dumnezeu, si, pe de alta parte, el insusi, tata, sau mama, in
adancul lor nu au aceasta incredere, atunci sfatul lor nu o sa prinda
la copil in nici un fel si nu pot influenta pozitiv copilul, iar eforturile
lor raman zadarnice.

Sau cand, dupa o nebunie pe care a facut-o copilul, dupa o

neascultare, dupa ce a facut ceva ce nu trebuia, se intoarce la tata
sau la mama si atitudinea acestora fata de copil este de asa maniera
incat arata ca ei nu se incred in Hristos in adancul sufletului lor, ca
nu au certitudinea aceea launtrica, ca altoiul nu s-a prins in ei insisi
– nu o spun, dar lucrurile o arata – atunci atitudinea lor nu are
nici un efect pozitiv asupra copilului.

Nu este de ajuns sa se intristeze mama si sa spuna in ea insasi:

„Copil rau ce esti, ma minti! Unde o fi invatat sa minta?”

Nu ajunge numai sa te superi sau sa-l controlezi pe copil.
Daca mama nu se intristeaza si daca nu controleaza ca o
mama nascuta din nou, acestea nu sunt lucratoare.Şi nu
numai ca nu sunt lucratoare, nu folosesc, ci pot sa faca
lucrurile si mai rele decat sunt deoarece provoaca reactii din
partea copilului.

Toata stradania ta, ca parinte, se limiteaza la

a taia vlastarele salbatice ale unui pom altoit?
Ma tem ca, mai ales in zilele noastre, se intampla acest mare rau
care probabil altadata nu s-a intamplat atat de mult. Am spus de ce
acum se intampla mai mult decat altadata. In zilele noastre se
intampla deoarece lipseste schimbarea profunda si esentiala in
om si ne limitam numai la ceea ce citim sau invatam, la cele
pe care le intelegem cu mintea sau dorim sa le aplicam. Ne
limitam adica la curatirea coroanei. Dar ce vlastare taiem? Nu prea
stim. Taiem altoiul sau vlastarele salbatice care au iesit din radacina
veche si care au facut ca pomul altoit sa redevina salbatic?

Ne limitam numai la a spune:

„De ce a facut asta?”

Spun acest lucru mai ales pentru crestini, pentru crestinii adevarati.
Ceilalti pot spune:

„Sa procedeze copilul si asa, nu-i nimic!”

O spun pentru parintii buni, care au aceasta grija, aceasta

stradanie ca nu cumva copilul sa se strice, sa se piarda, sa se
amageasca si sa rataceasca de la drumul cel bun si sa devina
un om rau. Nimeni nu are nimic impotriva sa aiba aceasta
neliniste, aceasta grija. Intrebarea este, insa, in ce masura
sunt nascuti din nou ei insisi, in ce masura toata nelinistea si
grija lor, toata stradania si silinta pe care o arata se limiteaza
numai la a taia crengile unui pom salbatic. Şi fireste ca, in
timp ce rotunjesc pe ici pe colo, in timp ce il constrang de aici
si de dincolo, copilul sufera, reactioneaza, se razvrateste si,
in cele din urma, nu se ajunge la nici un rezultat.

Sa incercam sa dobandim cu ajutorul si cu harul lui Dumnezeu

aceasta transformare interioara, aceasta luminare launtrica, acel
ceva care ne va ajuta de fiecare data – fie atunci cand certam, fie
atunci cand aratam ce trebuie facut, fie atunci cand pedepsim sau
orice altceva am face – sa facem lucrurile ca oameni renascuti. In
aceasta situatie, chiar daca sufera, chiar daca se supara prin ceea ce
facem noi, in cele din urma copilul nu simte ca are de a face cu
un parinte care, desi, a fost altoit in Hristos, altoiul s-a uscat,
prin urmare parintele lui este un pom salbatic, este un om
vechi. Copilul botezat poate fi mereu deschis harului lui Dumnezeu.

Trebuie sta avem incredere nelimitata in harul lui Dumnezeu.

Sa avem incredere nemarginita in ajutorul care vine de sus
fara nici o limita. Sa avem constiinta profunda, certitudinea si
cunostinta faptului ca ceva a venit din afara lumii; ceva care nu
este formare, nu este educatie, nu este intelepciune, nu este
facatura omeneasca, ci este ceva care a venit de la
Dumnezeu si a venit in persoana lui Hristos. Acest ceva este
in Biserica, in Sfintele Taine, in intreaga viata a Bisericii. Este
harul lui Dumnezeu, prezenta Sfantului Duh, prezenta
continua a lui Hristos, a lui Hristos celui viu in Duhul Sfant.
Acest lucru exista! Şi lucreaza, influenteaza, face minuni. Sa
avem aceasta certitudine.

Şi acest ceva este la dispozitia noastra si-l putem oferi copiilor. Un

copil care a fost botezat si care creste incet-incet poate fi
continuu deschis harului lui Dumnezeu. Parintii se pot ruga
pentru el, il pot impartasi regulat, pot, uneori, sa-i faca si
rugaciuni speciale. Nu stiu daca avem in vedere situatii concrete.

Sunt situatii in care, de exemplu, un copil nu poate sa

doarma. Ce sa fie de vina? Uneori poate sa nu fie nimic de vina, ci
sa aiba vreo dezordine psihica si duhul rau gaseste asa prilejul de a
lucra mai usor. Nu-l lasa pe copil sa doarma si-l tine intr-o
continua neliniste. Intr-o astfel de situatie poate fi chemat
preotul sa faca rugaciunea trebuincioasa si copilul, asa cum
spun pe la sate, sa doarma ca unul care a fost „citit”. Acest
lucru il stiu bine crestinii simpli si, cu credinta aceasta iau copilul
care este nelinistit, copilul care are ceva si pentru care
doctorii nu au nimic de facut si-l duc la biserica, la icoana
Maicii Domnultui, ii ung cu untdelemn sfintit de la icoana
Maicii Domnului si cheama preotul sa-i citeasca o rugaciune.
Şi, intr-adevar, in chip minunat, harul lui Dumnezeu poate sa
lucreze si sa faca ceva ce nu ar fi putut face nici injectia, nici
jucaria, nici interventia unui doctor.

Sigura diferenta este aceea ca harul acesta, puterea care

lucreaza prin rugaciune, prin cercetarea Bisericii, si, mai ales,
prin Dumnezeiasca Impartasanie si prin Sfintele Taine, in
general, nu lucreaza [...] [astfel] incat influenta duhului celui
rau sau orice alta lucrarea rea asupra copilului sa paraseasca
pe copil pentru totdeauna. Omul intreg este in fata lui Dumnezeu.
Şi trupul copilului si sufletul lui sunt in fata lui Dumnezeu si in toate
lucreaza harul lui Dumnezeu. Lucrarea celui rau poate reveni! La
fel si starile rele ale copilului. Adica, poate cineva sa
impartaseasca copilul astazi, sa-i citeasca rugaciune, sa-l duca la
Maica Domnului sau la un sfant si sa se imbunatateasca starea lui
astazi si maine si poimaine, dar situatia anterioara a copilului poate
sa revina.

Lucrurile acestea trebuie sa le limpezim incet-incet, deoarece pot

exista ca indoiala in noi. Sfintele Taine si rugaciunile Bisericii
lucreaza. Harul lui Dumnezeu lucreaza cu adevarat. Iar
asupra copilului mic lucreaza mult mai mult deoarece acesta
nu opune rezistenta. Aceasta nu inseamna insa ca, odata cu
lucrarea harului lui Dumnezeu toate relele sfarsesc pentru
totdeauna si, din momentul acela, in mod magic, toate vor
merge bine. Harul lui Dumnezeu lucreaza pana la un punct, face
ceea ce poate sa faca intr-un anume fel fara sa conlucreze si omul
insusi, dar, de la un moment dat, este nevoie de conlucrarea
acestuia. La copiii mici este nevoie de
conlucrarea parintilor cu harul.
Copilul trebuie ajutat sa conlucreze cu harul
lui Dumnezeu
Chiar daca copilul este botezat, chiar daca este impartasit,
chiar daca i-au fost citite multe rugaciuni si a fost purtat pe
la sfinti - toate acestea pot avea o influenta benefica asupra lui mai
ales datorita faptului ca nu opune rezistenta si sufletul lui le
primeste - in cele din urma copilul poate sa devina de
nerecunoscut. Poate sa devina ca si cand nu ar fi fost botezat, sau
ca si cand nu a fost impartasit niciodata, ca si cand nu s-ar fi
intamplat niciodata minunea pe care a vazut-o parintele insusi la
copil.Copilul poate sa ajunga la o astfel de stare ca si cand nu
s-ar fi intamplat nimic din toate acestea. De ce? [Din cauza]
parintilor.

Revin la exemplul nostru. Este lucru important sa altoiasca cineva

un pom. Acest lucru este totul, dar poate sa nu insemne nimic
daca, din clipa altoirii, pomul nu mai este ingrijit pentru a
deveni un pom domestic, roditor. Este nevoie de multa
ingrijire pentru ca altoiul sa se dezvolte normal.

Tot ceea ce fac parintii pentru copil influenteaza benefic

copilul si, de fiecare data, putem spune ca se lucreaza o
minune cu acesta. De fiecare data, copilul este altoit intr-un
anume fel cu harul lui Dumnezeu. Sfanta Impartasanie, Sfantul
Maslu, orice rugaciune, inchinarea la Maica Domnului sau la un
sfant, mersul la biserica, sarutarea icoanelor, toate acestea si
celelalte asemenea lor influenteaza benefic pe copil, ori de cate ori
se intampla. Dar, pe de alta parte, toate acestea pot fi ca si cand
nu s-ar intampla daca copilul nu este ajutat pe masura
pentru ca incet-incet, pe masura ce creste, sa participe el
insusi la lucrarea aceasta pe care o face harul lui Dumnezeu
asupra lui - harul este acel lucru strain de copil, strain de noi,
care este din afara lumii, care vine de la Dumnezeu – si sa
conlucreze cu harul pentru a ajunge acolo unde trebuie sa
ajunga. Pentru ajutorarea copilului, in vederea conlucrarii lui cu
harul, nu este suficient sa-i spunem ce sa faca. Este important de
unde vin sfaturile. Vin de la un parinte care are in el harul lui
Dumnezeu, este renascut duhovniceste? Daca presupunem ca un
parinte este sfant si de fiecare data are cea mai potrivita atitudine
fata de copil, ca un om nascut din nou cu adevarat, aceasta nu
inseamna ca in mod necesar copiii lui vor apuca pe drumul cel bun.
Este posibil sa nu se intample acest lucru! Pentru ca ceea ce va
deveni fiecare copil depinde de harul lui Dumnezeu, depinde de
educatia si cresterea pe care i-o vor da parintii, dar depinde si de
voia lui.

Copilul este o personalitate libera si, odata cu cresterea, de el

depinde drumul pe care-l va urma. Odata cu cresterea, copilul poate
sa inceapa sa reactioneze si personalitatea lui sa nu mai accepte
ceea ce spun parintii. Dar aceasta este alta tema. Acum vorbim
despre parinti.

Fiecare parinte are nevoie de o schimbare

radicala
Insist atat de mult asupra acestor lucruri deoarece, nu de putine
ori, in dialogurile pe care le avem, constatam ca unii parinti,
care, ar zice cineva, au prisos de interes si de osteneala, de
neliniste si de preocupare de a-si educa bine copilul, constata
ca lucrurile se intampla ca si cand nu ar auzi nimic din ceea
ce spunem noi aici. Cum de se intampla asa? De ce aceste lucruri
nu pot influenta mai profund pe acel tata sau pe acea mama si sa-i
ajute sa se schimbe, in asa fel incat, ceea ce au de spus copilului sa
spuna de o asa maniera incat sa prinda, si sa se comporte in asa fel
incat sa aiba rezultate? Este atat de greu sa primeasca ceea ce
spunem noi aici? Sunt eu atat de strain de realitate? Nu stiu! Poate
ca asa este.

Ma tem, insa, ca in special in vremea noastra, inimile noastre

s-au impietrit, s-au inchis si raman in intuneric, in
captivitatea iubirii de sine, a egoismului si tot ceea ce face
cineva face fiind influentat de continutul iubirii fata de el
insusi si, de aceea, totul esueaza. Intr-o ultima analiza, in clipa
in care cineva-l cearta pe copil sau il ingrijeste, ii vorbeste in
asa fel incat vorba lui il slujeste pe el insusi, se comporta de
asa maniera incat sa-si slujeasca siesi. Arata ce trebuie facut,
pedepseste, mustra in asa fel incat sa fie satisfacut interesul
lui. Daca aceasta tendinta nu moare, daca nu este biruita,
costul platit va fi foarte mare. Traim in intuneric, suntem
orbi, si nu putem nici sa vedem cu adevarat, nici sa
intelegem, nici sa avem atitudinea care trebuie fata de noi
insine si fata de ceilalti si, bineinteles, fata de copii. Daca nu
moare in noi aceasta pornire egoista, nu ne aflam pe drumul
mantuirii si, prin urmare, nu putem nici pe copii, atat cat
depinde de noi, sa-i conducem pe drumul mantuirii. Sigur,
Dumnezeu poate sa gaseasca mijloace sa-i conduca El Insusi
direct la mantuire. Exista astfel de situatii, in care parintii nu
s-au interesat niciodata pentru copii si, in cele din urma,
copiii, odata cu dezvoltarea lor ca personalitati libere au
devenit oameni sfinti. Au devenit flori din maracini. Asa cum,
de multe ori, se intampla sa creasca din maracini flori.

Sa ne gandim un pic mai profund si sa vedem daca nu cumva este

nevoie sa schimbam strategia noastra radical, din radacina. Uneori
vad foarte clar ca parintii care intampina greutati trebuie tocmai sa
inceteze sa gandeasca asa cum gandesc si sa inceteze a proceda asa
cum procedeaza, sa inceteze a mai sfatui copiii ca pana atunci sau
sa pedepseasca si sa controleze asa cum o faceau.

Daca acest lucru nu se intampla nu vor putea afla puncte de contact

cu copiii lor pentru a-i ajuta atat cat se poate si atat cat le permite
personalitatea copiilor. Este nevoie de o schimbare radicala si
definitiva a parintilor. Deoarece, insa, pentru o perioada prea
indelungata au fost invatati sa vorbeasca sa sfatuiasca sau sa se
comporte intr-un anume fel, totul a devenit obisnuinta si este foarte
dificil sa se schimbe.

Ori noi ne aflam intr-o mare amagire, ori

Sfanta Evanghelie spune minciuni
Ştiti cat de deficitar este crestinismul in zilele noastre?
Foarte mult! Am facut un crestinism, o morala, o invatatura,
o strategie, un mod de comportare intru totul straine de
Evanghelia Mantuitorului, fara sa constientizam acest lucru.
Punem deasupra fata frumoasa a Evangheliei, fara s-o
intelegem. Am dat nastere unui crestinism, in anumite
aspecte, strain de Evanghelie, strain de adevarata credinta,
strain de Hristos si nu mai suntem instrumente ale lui
Dumnezeu, ale Sfantului Duh. Este nevoie sa ne eliberam de
noi insine si sa inceteze sinele nostru sa fie in centru. Sa nu
mai graviteze toate in jurul propriului nostru eu. Trebuie ca
acest eu sa moara, sa ne eliberam, iar centru sa devina
Hristos si harul lui Dumnezeu.

In momentul in care mama vorbeste sau sfatuieste copilul, sa se

gandeasca un pic:

„Sunt instrument al harului lui Dumnezeu sau sunt instrument

ale sinelui meu, si dau numai o fata crestina faptei mele? Gestul
meu, atitudinea mea, in profunzimea ei, este inspirata de harul
lui Dumnezeu, de faptul ca eu insumi sunt in mainile lui
Dumnezeu, la dispozitia Lui? Nu cumva eu actionez ca un
stapan absolut si fac si spun ceea ce vreau si cum inteleg?”

Se pare ca suntem foarte departe de adevar, ca facem o mare

greseala si ne aflam intr-o mare amagire. Sau ceea ce spune
Evanghelia – despre adevar si evenimentul venirii lui Hristos,
a Duhului Sfant, faptul ca prin Biserica se impartaseste
omului harul lui Dumnezeu, ca exista ceva din cer care-l
transfigureaza pe om, care-l schimba – este neadevarat si noi
avem dreptate. Sau ceea ce spune Evanghelia este adevarat
si noi ne aflam intr-o mare amagire. Daca nu simtim intr-un
mod cutremurator ca ne aflam in amagire, vom ramane in
aceasta stare. Poate ar fi nevoie ca fiecare dintre noi sa
spuna:

„Nu stiu nimic, nu am invatat nimic, nu am inteles nimic,

nu sunt nimic! Acum incepe totul!”
Ca si cand acum as cunoaste pentru prima data pe Hristos, ca
si cand acum cred pentru prima data, ca si cand acum ma
intorc la Dumnezeu si ma pocaiesc. Daca ne lepadam astfel
de omul cel vechi, care poate sa aiba fata de om important
desi nu este, exista speranta sa se nasca in noi omul cel nou .
Altfel, vom continua sa ramanem cu omul cel vechi si vom crede –
din moment ce ne pastram fata crestina - ca mergem bine si ca
suntem buni crestini.

Nu mai exista la noi ceea ce vedem la primii

crestini
Inteleg ca aceste lucruri costa. Dar, ne costa sau nu ne costa,
daca acesta este adevarul, trebuie sa facem ceea ce am
spus. Chiar daca ne-ar astepta afara ca sa ne taie capul, ar
trebui sa fim gata sa acceptam adevarul asa cum este el si sa
ne plecam capul spunand: „Loviti! Trageti sabia si taiati
capul!”.

La Sfintii Apostoli, la primii crestini, apoi la martirii Bisericii,

la cuviosi, vedem ca nu sunt intr-o nesfarsita cautare si nu se
afla tot timpul in dilema, intreband mereu cum e
bine. Apostolii, ucenicii acestora, crestinii Sfintei Evanghelii, ulterior
martirii, apoi cuviosii, ne conving ca ceea ce au dorit au aflat,
si, din momentul acela, toata grija lor este ca nu cumva sa
piarda ceea ce au dobandit. Sunt amenintati: „O sa va taie
capul!” Raspund: „Şi ce e cu asta?”. Nu-i intereseaza aceasta prea
mult. Le vor taia capul? Ii vor supune la chinuri? Sa le faca ce vor!
Este nevoie ca oasele ascetului sa se topeasca in pustiu? Nu-i pasa
de aceasta din moment ce a aflat comoara pe care o
dorea. Toti traiesc cu certitudinea ca au gasit comoara cea
adevarata si se bucura de ea. Toata grija lor este sa nu o
piarda. Sau au certitudinea ca au gasit ogorul in care se afla
comoara (Matei 13,44) si, acum, sapa ca sa o gaseasca.

Crestinul de astazi, sa mi se ingaduie sa spun, nu da impresia

ca a gasit comoara. De aceea este atat de chinuita viata
noastra. Tocmai pentru ca evitam martiriul, viata noastra devine
 martirica. Crestinul intampina atatea greutati, se vaita atat, se
plange de toate, are atatea indoieli si viata lui este atat de
nefericita si amara, tocmai pentru ca nu a gasit comoara si se
afla intr-o continua cautare. Nu a gasit nici macar ogorul
unde se afla comoara. Este intr-o cautare permanenta. Cu cat
cauta mai mult, cu atata necredinta creste inauntrul lui. Cu cat
cauta mai mult, cu atat indoielile se inmultesc. Cum poate un astfel
de tata, care vrea sa se comporte ca un crestin cu copiii lui, care
vrea sa dea educatie crestina copiilor sai, sa fie in masura sa-i ajute
cu adevarat pe copii asa incat sa creasca in ei altoiul cel bun si sa
ajunga „la masura varstei deplinatatii lui Hristos?”

Este ceva, nu greu, ci imposibil. Numai din Duh se naste duhul,

asa cum din trup se naste trup, dupa cum a spus Domnul.[2]Din
omul cel vechi se va naste omul cel vechi si din omul cel nou
se va naste omul cel nou.

Daca tot ceea ce am spus, sau unele din acestea, contin o doza de
adevar, luati ce credeti si duminica urmatoare mai vorbim.

[1] Sf. Diadoh al Foticeii, Capitole gnosice (Cap 89) in Filocalia, vol.
IX, Editura Sf. Grigorie Palama, Tesalonic, 1986, pag. 256.

[2] „Cel ce s-a nascut din trup este trup si cel ce s-a nascut din duh
este duh” (Ioan 3, 6)

(Din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, Parinti si Copii, volumul

I, Editura Bizantina, 2005)

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2013/01/11/parinti-si-copii-

simeon-kraiopoulos-botez-procedez-ca-un-parinte-nascut-din-nou-pilda-vietii/ )