Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de

Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae”- Iași

Eutihianismul sau monofizismul (Sinodul IV Ecumenic)

Martie, 2016

1
 Disputele hristologice declanșate la începutul secolului al V- lea nu au putut fi aplanate
definitiv nici de Sinodul al III- lea Ecumenic, ținut la Efes în anul 431 nici de Simbolul de
unire semnat de Sfântul Chiril al Alexandriei și de Ioan al Antiohiei în anul 433.1

Încercarea lui Eutihie de a combate nestorianismul prin expunerea hristologiei

Sfântului Chiril într-o concepție proprie, a dus la apariția unei noi erezii în sânul Bisericii,
cunoscută sub denumirea de monofizism sau eutihianism. Monofizismul, cuvânt compus din
termenii grecești ,,monos” și ,,fisis” denumește erezia conform căreia în persoana
Mântuitorului Iisus Hristos ar exista numai o singură fire, și anume cea omenească. Această
doctrină greșită mai este numită și eutihianism deoarece a fost formulată de Eutihie, un
bătrân stareț al unei mănăstiri de lângă Constantinopol, considerând ca toți alexandrinii ca
prin condamnarea lui Nestorie, antiohienii trebuie să accepte necondiționat formulările
Sfântului Chiril, chiar în variante expuse de adepții lui și care în realitate nu exprimau
gândirea Sfântului Chiril. Spre deosebire de Nestorie care admitea că în Hristos există două
persoane – dioprosopism, sau că Tatăl are doi fii, Eutihie exagera atât de mult unirea celor
două firi afirmând că a avut doar o singură fire, și anume cea dumnezeiască, deoarece firea
omenească a fost absorbită de cea dumnezeiască și s-a pierdut complet ,,așa precum o
picătură de apă se pierde în imensitatea mării”2.

Eutihie cunoștea faptul că alexandrinii nu erau întru totul de acord cu formula de unire
din anul 433 și că antiohienii erau scindați atât datorită acestei formule cât și datorită
condamnării lui Nestorie. Primul care a combătut cu vehemență erezia lui Eutihie a fost
Teodoret al Cirului (+ 458) în lucrarea sa ,,Cerșetorul” susține îndumnezeirea trupului lui

1
Istoria Creștinismului, Pr. Nicolae Chifăr, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași 2000, p. 117

Istoria Bisericească Universală, Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Editura: Institutul Biblic și de Misiune al
2

BOR, București, 1992, p. 142

2
Hristos luat din Fecioara Maria: ,, Noi nu zicem că firea care a fost luată a dispărut, ci că s-
a schimbat în esența dumnezeirii”3.

Alexandrinii îl aveau de partea lor pe împăratul Teodosie al II – lea, care stătea sub
influența eunucului Hrisafie, finul de botez al lui eutihie. La 17 februarie 448 împăratul
ordonă destituirea episcopului Irineu de Tyr, susținătorul lui Nestorie, de asemenea, tot el
ordonă, în același an, arderea scrierilor nestoriene care vizau indirect și pe cele ale lui
Teodoret îndreptate împotriva Sf. Chiril.

Sinodul endemic din Constantinopol(448)

Episcopul Domnus al Antiohiei, acuzândul pe Eutihie de apolinarism, l-a denunțat

împăratului Teodosie al II – lea, iar episcopul Eusebiu de Dorylaeum în Frigia îl
informează de același lucru pe Flavian al Constantinopolului. De aceea s-a cerut la 8
noiembrie 448 audierea lui Eutihie acuzat de monofizism, în cadrul sinodului endemic.
Episcopul Flavian dorind să nu ia din nou amploare desputele dintre antiohieni și
alexandrini, i-a propus acestuia o întâlnire particulară și numai în cazul unui eșec să fie
audiat în cadrul unui sinod. În ședința a doua din 12 noiembrie, participanților la sinod li s-
au citit Epistola dogmatică a Sfântului Chiril adresată lui Nestorie și Scrisoarea către Ioan
al Antiohiei. Ambele documente erau normative pentru credință iar sinodalii s-au pus de
acord în privința celor două feluri de formule, Sfântul Chiril fiind și el de acord. Astfel,
flavian al Constantinopolului evitând expresia ,,în două firi” afirmă ,, Mărturisim că
Hristos după întrupare este din două firi”, continuând ,, mărturisim într-un ipostas și într-o
persoană pe unul Hristos, pe unul Fiu, pe Unul Domn”, expresie care pregătea formularea
calcedoniană. Episcopul Vasile al Seleuciei se declară mai clar pentru două firi, afirmând
că : ,,Adorăm pe Unul Domnul nostru Iisus Hristos cunoscut în două firi”.

3
Pr. Nicolae Chifăr, op. Cit. P. 129

3
 Eusebiu de Dorylaeum a mai făcut cunoscut sinodalilor faptul că Eutihie a trimis prin
mănăstiri o mărturisire de credință, cerând să fie semnată.4

Trei delegații au fost trimise pentru a-l invita pe Eutihie la sinod. La 16 noiembrie
acesta încearcă să-i convingă pe sinodali să audieze în locul său o delegație de monahi de
la mănăstirea sa, a doua zi acesta invocă o amânare pe motiv că este bolnav, i se dă termen
până în 22 noiembrie.

La 22 noiembrie Eutihie se prezintă la sinod însoțit de o mulțime de monahi și de o

gardă militară.5 Împăratul Teodosie al II – lea îl deleagă pe comisarul Florentin să asiste la
discuții, fiind vorba de o problemă de credință. Au fost citite procesele verbale ale
ședințelor anterioare și Scrisoarea Sfântului Chiril către Ioan al Antiohiei. În urma
mărturisirii lui Eutihie, membrii Sinodului l-au anatematizat pentru erezie.6 Condamnarea
lui a fost considerată de alexandrini ca revenire la nestorianism, el însuși cerând sprijinul
Romei, Ierusalimului și Alexandriei, plângându-se împăratului că actele sinodului au fost
falsificate. Ancheta ordonată de împărat a dovedit injustețea afirmațiilor. Eutihie
nemulțumit de hotărârea Sinodului a apelat la Papa Leon I și la patriarhul Dioscor al
Alexandriei, în persoana căruia a găsit un apărător ,,înfocat”.7 Papa Leon I, informat pe
deplin asupra ereziei lui Eutihie, a adresat la 13 iunie 449 patriarhului Flavian al
Constantinopolului o importantă scrisoare dogmatică : Epistola dogmatica ad Flavianum,
în care expune clar învățătura ortodoxă despre cele două firi din persoana Mântuitorului,
socotind pe arhimandritul Eutihie ,,eretic periculos”, pe drept anatematizat de sinodul din
448. Dioscor arătându-se apărătorul doctrinei eretice a lui Euthie.

4
Ibidem p. 131

5
Ibidem

6
Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, op. Cit., p. 143

7
Ibidem.

4
 Sinodul tâlhăresc de la Efes(449)

Sfătuit de Dioscor al Alexandriei care îl susținea pe Eutihie, împăratul Teodosie al II –

lea convoacă la 30 martie 449 un sinod care avea să se deschidă la 1 august la Efes. Scopul
declarat al sinodului era acela de a examina ortodoxia lui Flavian al Constantinopolului
acuzat de nestorianism și de a reabilita pe Eutihie, condamnându-se deciziile Sinodului de
la Constantinopol din anul 448. Dioscor era invitat să participe cu zece mitropoliți și să
prezideze sinodul.

Eunucul Hrisafie a făcut totul pentru a fi opriți să vină la sinod adversarii lui Eutihie, iar
pentru a da sinodului caracterul de ecumenic, a primit pe patriarhul Flavian și delegații
papei Leon cel Mare: episcopul Iuliu de Puteoli și diaconul Ilarie, preotul Renastus murind
pe drum.

În Hristos sunt două firi, cea omenească și cea dumnezeiască. Foamea, setea, oboseala,
somnul, aparțin firii umane. Săturarea celor cinci mii de oameni cu cinci pâini și doi pești,
mersul pe mare, liniștirea valurilor, aparțin firii dumnezeiești. Fiecare dintre cele două firi
păstrează proprietățile sale. Aceste proprietăți unesc firile într-o singură persoană. Scopul
întrupării Logosului a fost mântuirea omului, învingerea morții și distrugerea diavolului.
Noi nu am putea folosi victoria biruitorului asupra morții, dacă această victorie s-ar fi
obținut înafara firii noastre.8

8
Scrisoarea XXVIII, Migne, P. L. 54, 763A- 769B, apud. Ioan G. Coman, ,,Și cuvântul trup S-a făcut”,
Timișoara, 1993, p. 156 – 157

5
 Sinodul de la Efes s-a deschis la 8 august 449, în biserica Sfânta Maria întrunind cel
mult 138 de episcopi. Ședințele ținute până la 18 august au dezbătut reabilitarea lui Eutihie
care era prezent acum ca acuzator al episcopilor Flavian și Eusebiu. Sinodul a fost numit
de Papa Leon I ,,sinodul tâlhăresc” pentru că unii episcopi au refuzat să semneze
depunerea din scaunul episcopal al lui Flavian, au fost obligați de Dioscor care a chemat
garda militara din afara bisericii și împreună cu ea a pătruns în biserică și o mulțime de
călugări alexandrini foarte violenți.

Reabilitarea lui Eutihie s-a făcut pe baza cererii scrise adresată sinodului în care arăta că
a fost condamnat pentru că n-a vrut să mărturisească altceva decât ce s-a hotărât la Niceea
și Efes și cerea să i se ridice condamnarea și să fie pedepsiți cei care au călcat rânduielile
bisericești și au tulburat unitatea Bisericii.9

Episcopul Flavian a fost depus din scaun iar după trei zile a încetat din viață10.

La insistența lui Dioscor, membrii sinodului condamnă existența a două firi în persoana
Mântuitorului, cum învață Biserica, și pe apărătorii dreptei credințe și aprobă doctrina
eretică a lui Eutihie.

Sinodul din anul 449 deschidea o nouă schismă între episcopii din Siria, Asia și Pont pe
deoparte și cei din Egipt, Palestina și Tracia pe de altă parte.

Sinodul și-a prelungit ședințele până la 22 august 449 când a fost închis. Papa Leon I al
Romei, informat fiind de neorânduielile și brutalitățile petrecute la Efes a numit acest sinos
,,sinod tâlhăresc”, nume care i-a rămas în istorie. Împăratul Teodosie al II – lea dând
dovadă de lipsă de experiență, a aprobat hotărârile ,,sinodului tâlhăresc” de la Efes din 449.

9
Pr. Nicolae Chifăr, op. cit. p. 137

10
Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, op. Cit. p. 143

6
 Bibliografie

1. Rămureanu, Pr. Prof. Dr. Ioan ,,Istoria Bisericească Universală”

Editura, EIBMBOR, București 1992
2. Coman, Pr. Prof. Ioan G. ,,Și cuvântul trup s-a făcut”, Editura
Mitropoliei Banatului, Timișoara 1993
3. Chifăr, Pr. Nicolae ,,Istoria Creștinismului” Editura Mitropolie
Moldovei și Bucovinei, Iași 2000
4. Caraza, Diac. Dr. Ioan, ,,Hristologia Sinodului IV Ecumenic de la
Calcedon în preocupările teologilor Romano – Catolici și protestanți
din vremea noastră și punctul de vedere Ortodox”, Editura Episcopiei
Sloboziei și Călărașilor, 2000