EDUCAŢIA O NECESITATE

prof. Urzicana Mirela Nina

Şcoala Gimnazială Izbiceni, comuna Izbiceni, judeţul Olt

Un rol deosebit de important pentru reuşita în viaţă îl are educaţia. Prin educaţie ca fenomen
social înţelegem transmiterea experienţei de viaţă de la o generaţie la alta, cunoaşterea bunelor
maniere şi comportarea în societate conform cu aceste deprinderi.
Importanţa educaţiei se poate vedea şi prin faptul că orice guvern, din orice stat cât ar fi el de sărac,
are un minister sau un departament al învăţământului căruia îi alocă un procentaj din buget. Educaţia
copiilor şi a tinerilor este o misiune delicată la care trebuie să participe cu eforturi susţinute atât
şcoala, cât şi familia; cu alte cuvinte, educaţia se formează într-un mediu mai puţin formal cum este
familia, iar apoi se continuă în mediul instituţionalizat cum sunt şcoala şi biserica.
Educaţia se referă atât la însuşirea unor cunoştinţe teoretice, cât şi la un anumit comportament
etic acceptat de societate. În primă instanţă vorbim despre o persoană care are o educaţie bună, posedă
un set important de noţiuni teoretice, este educat prin formarea profesională şi printr-o cultură
generală impresionantă. Accentul pe care îl pun în acest articol este pe educaţia morală, pe un
comportament sănătos între oameni.
O educaţie înaltă şi nobilă este educaţia creştină. Din această perspectivă, educaţia nu are de-
a face doar cu predarea unor informaţii teoretice, cu abstractizări, ci mai presus de orice vizează
modelarea caracterului. De exemplu, nimeni nu poate citi Fericirile enunţate de Mântuitorul şi apoi
să rămână impasibil la nobleţea creştinismului, deoarece aici găsim autoportretul lui Isus Hristos, cea
mai înaltă educaţie.
Concepte greşite despre educaţie
Un concept greşit despre educaţie este că responsabilitatea în educaţie revine în mod exclusiv
şcolii. Nimic mai greşit. Şcoala echipează cu cunoştinţe teoretice, transmite informaţii în formă
ordonată şi structurată, dar niciodată nu poate înlocui rolul părintelui.
Educaţia se formează în primul rând în căldura şi încrederea din familie. Aici copilul învaţă să spună
adevărul, să fie cinstit, să aprecieze frumosul, să respecte munca şi să se achite de responsabilităţi. Pe
bună dreptate, în limbaj popular se spune despre cineva că „are (sau n-are) cei şapte ani de-acasă”,
pentru că aceştia sunt cruciali pentru tot restul vieţii.
Alt concept greşit este că viaţa, cu experienţele ei bune şi rele, ne modelează. Viaţa aduce
înaintea fiecăruia dintre noi obstacole, situaţii inedite şi presiuni de tot felul. Întrebarea majoră este
cum ne raportăm noi la toate acestea? O societate în care întâlnim în mod frecvent nedreptăţi şi
indiferenţă va putea oare modela un caracter moral sănătos? Sub nicio formă. Un personaj moral,
echipat cu principii sănătoase de viaţă poate învinge nedreptatea şi are toate atuurile să devină un
formator de opinie, unul care să exercite o influenţă bună şi asupra altora.
Ce putem spune despre puterea televiziunii şi a presei? Din nefericire, în goana după un rating
bun, sunt televiziuni care prin programele de divertisment de prost gust, prin limbajul vulgar uzat de
cei care apar pe sticlă şi prin inocularea ideii că banii contează cel mai mult, deformează gândirea
sănătoasă. Oare se reeditează celebra sintagmă Pâine şi circ din perioada Romei antice? Parcă, iertat
să-mi fie, dar se oferă prea mult circ, şi prea puţină pâine pentru popor.
Pledoarie pentru o educaţie sănătoasă
Procesul educaţiei care necesită răbdare, atenţie şi perseverenţă, trebuie în mod obligatoriu
să se muleze pe un caracter ales al educatorului. Nu este suficient doar să elaborăm enunţuri teoretice,
ci este imperativ necesar să proclamăm ce trăim, şi să trăim ceea ce spunem. În excelenta
carte Intelectualii scrisă de jurnalistul de notorietate Paul Johnson, acesta surprinde exact carenţele
mari de caracter ale unora dintre oamenii care au influenţat lumea prin concepte elaborate. De
exemplu, cunoscutul filosof şi scriitor francez din sec. al XVIII-lea, Jean-Jacques Rousseau, care a
scris mult despre educaţie, şi care a exercitat o influenţă majoră asupra posterităţii, a trăit o viaţă
dezorganizată, imorală, era un personaj egoist, vanitos şi iresponsabil. El şi-a abandonat toţi cei cinci
copii la Spitalul Copiilor Găsiţi, şi a avut pretenţia că este îndreptăţit să elaboreze principii de
educaţie.
Dacă numărul educatorilor needucaţi este mare, realitatea şi istoria înregistrează şi persoane
care au făcut din educaţie o adevărată profesiune de credinţă. Dintre aceste persoane o amintesc pe
Monica, mama fericitului Augustin, cel care a fost unul dintre cei mai influenţi gânditori creştini pe
care i-a avut omenirea. Ea a fost o femeie credincioasă care a acordat o mare atenţie formării morale
a copilului ei. Dacă printre cititorii acestui articol sunt şi părinţi descurajaţi de întârzierea rezultatelor
bune din viaţa copiilor lor, îi încurajez să nu dispere, pentru că, revenind la exemplul amintit, deşi
tânărul Augustin în prima parte a vieţii a trăit o viaţă imorală, mai târziu exemplul Monicăi şi
rugăciunile ei l-au determinat să se redreseze moral. Şi mama lui John Wesley, întemeietorul
metodismului în secolul al XVIII-lea, a acordat cea mai mare atenţie educării celor 16 copii ai ei.
John a devenit unul dintre cei mai mari predicatori ai vremii sale, în timp ce fratele său Charles a fost
un mare compozitor de cântece creştine.
Aşadar, nimeni nu poate abdica de la rolul de educator, deoarece prin ceea ce spunem şi prin
ceea ce facem influenţăm, voluntar sau involuntar, în sens bun sau în sens rău, pe cei din jurul nostru.
Şi dacă totuşi avem această menire, oare de ce să nu o facem bine? Ce te împiedică dacă eşti tânăr să-
ţi trăieşti viaţa frumos, să fii manierat şi să câştigi respectul colegilor? Ce te împiedică dacă eşti
părinte să sădeşti valori morale în viaţa copilului tău? Şi din moment ce recunoşti că în formă
concentrată a fost enunţat un adevăr prin acest articol, ce te împiedică să-l pui în aplicare? Vestea
bună este că încă se poate dacă începi de acum, pentru că fibra morală a naţiunii nu este încă roasă
iremediabil.

BIBLIOGRAFIE
 lect. drd. Eugen Jugaru, revista Impuls