C7 CURS MEDICINA MUNCII, V.

MG
CONF DR VERONICA OPREA

CANCERUL PROFESIONAL

Definiţie, epidemiologie
Cancerul este definit ca boală cu etiologie multifactorială, în producerea căreia
intervin alături de factori genetici, factori nutriţionali, hormonali, factori de mediu ambientali
şi ocupaţionali.
Cancerele profesionale sunt definite ca proliferări neoplazice a căror apariţie este datorată
expunerii la agenţi specifici de natură chimică, fizică şi biologică, cu care subiectul intră în
contact în cursul activităţii sale profesionale. Ponderea cancerelor profesionale în cadrul
tumorilor maligne este apreciată la aproximativ 7-8% . Numărul real al cazurilor cu cancere
profesionale, nu se cunoaşte exact, datorită ignorării expunerii profesionale în timpul
evaluărilor etiologice, a dificultăţilor diagnostice, a lipsei unor markeri de profesionalitate şi a
unui sistem bine organizat de raportare şi de înregistrare. De asemenea, nu se cunosc efectele
nivelelor reduse de expunere, sau a cumulului de carcinogeni slabi, dar cu acţiune sinergică.
În Uniunea Europeană, unele studii preliminare au estimat că la începutul anilor 90, un
număr considerabil de muncitori a fost expus riscurilor carcinogene: radiaţia solară (9,1
milioane de muncitori expuşi mai mult de 75% din timpul de lucru), fumatul pasiv (7,5
milioane muncitori expuşi mai mult de 75% din timpul de lucru), dioxid de siliciu liber
cristalin (3,2 milioane), gaze de eşapament produse de motoarele diesel (3 milioane),
radon (2,7 milioane) şi pulberi de lemn (2,6 milioane).
Frecvenţa cancerelor profesionale diferă în funcţie de agentul cancerigen, fiind
influenţată de o serie de factori, cum sunt; puterea cancerigenă a substanţei în cauză,
intensitatea şi durata expunerii, caracteristicile locului de muncă, procedeele tehnologice
folosite, natura şi eficienţa măsurilor antipoluante, precum şi existenţa unor agenţi co-
cancerigeni. Termenul defineşte acele substanţe care nu au capacitatea toxicodinamică de a
induce cancere prin acţiune singulară, dar exercită un efect potenţator asupra carcinogenilor.
Ca principali agenţi co-carcinogeni, prezenţi în mediul industrial, sunt citaţi
grudroanele şi unele uleiuri minerale, iar în practica experimentală esterii de forbol.
 Indiferent de agentul cauzal implicat în etiopatogeneză, de forma clinică sau de sediul
lor, tumorile maligne profesionale au anumite caracteristici comune :
 localizarea şi într-o anumită măsură, tipul histologic al tumorii, sunt
remarcabil de constante pentru fiecare agent carcinogen şi pentru
profesiunea respectivă;
 tumorile pot fi multiple;
 contactul cu agentul carcinogen este în general, semnificativ atât ca
durată, cât şi ca intensitate;
 în unele cazuri, tumora este precedată sau co-există cu manifestări
necanceroase care reflectă expunerea la agentul respectiv şi/sau cu o boala
cronică profesională produsă de acesta;
 prezenţa de boli profesionale şi/sau tumori, recunoscând cauze
ocupaţionale la alţi muncitori, având aceeaşi expunere profesională;
 agentul carcinogen chimic poate fi pus în evidenţă în sânge, produse de
excreţie, ţesuturi, uneori şi la nivelul tumorii;
 există în general, un timp foarte lung de latenţă de la începutul contactului
cu agentul carcinogen şi până la apariţia cancerului;
 multe dintre tumori pot fi reproduse experimental.

Noţiuni de carcinogeneză
Carcinogeneza este definită de către Agenţia Internaţională de Cercetări a
Cancerului (IARC) ca „inducerea de către unele substanţe chimice sau agenţi fizici, a
unor cancere care sunt în mod obişnuit observate în populaţie, sau/şi inducerea de către
aceştia, a unui număr mai mare de neoplazii decât cele întâlnite în populaţia generală,
deşi mecanismele de producere pot fi fundamental diferite”.
Carcinogeneza este un proces multistadial, în sensul că între stimulul carcinogenic
iniţial şi apariţia în final a cancerului, există mai multe etape sau stadii, fiecare cu
caracteristici specifice.
Iniţierea : prima etapă a acestui proces de lungă durată, este o alterare ireversibilă a
materialului genetic, ca rezultat al unei mutaţii somatice la nivelul ADN-ului, perpetuate şi
amplificate ulterior printr-o suită de mecanisme epigenice. Această alterare poate apărea
„spontan, sau poate fi cauzată de agenţi exogeni. Dezvoltarea neoplazică depinde de abilitatea
celulei de a repara defectul, de prezenţa altor agenţi exogeni sau endogeni, care activează sau
inhibă acest proces şi de eficienţa sistemului imun. Iniţierea este necesară, dar nu şi
suficientă pentru dezvoltarea tumorală, producându-se prin mai multe mecanisme
genotoxice.
 acţiunea directă a substanţelor chimice, a radiaţiilor sau a unor agenţi
biologici,
 operarea defectuoasă a ADN polimerazei în timpul sintezei, ceea ce duce
la transcrierea eronată a ADN-ului original,
 anomalii ale ADN apărute în cursul sintezei postreplicative, datorate unor
erori în activitatea polimerazelor reparatorii ale ADN-ului.

Promoţia cuprinde astfel totalitatea proceselor subsecvente iniţierii, care facilitează

dezvoltarea tumorală, probabil prin stimularea proliferării celulelei alterate şi afectarea
creşterii şi diferenţierii. Caracteristica distinctivă a promoţiei, în opoziţie cu celelalte faze ale
carcinogenezei, este natura reversibilă a acestei etape, capabile de modulare prin regim
alimentar, factori hormonali sau alţi factori de mediu.
Progresia unei celule neoplazice într-o tumoră, este stadiul ultim al carcinogenezei şi
se caracterizează prin modificări ale materialului genetic, care pot fi alterări în numărul,
aranjamentul şi expresia genelor, toate fiind determinate de extraordinara instabilitate a
cariotipului.
Genele care intervin în carcinogeneză sunt oncogenele (promotoare ale cresterii),
genele supresoare tumorale (inhibitoare ale creşterii sau anti-oncogene), genele care
reglează moartea programată a celulelor (apoptoza) şi altele – modulatoare, fără
potenţial de transformare malignă, dar capabile să modifice progresia celulei tumorale.

Carcinogenii profesionali
Un carcinogen profesional reprezintă orice agent chimic, fizic sau biologic
prezent la locul de muncă, care determină un risc crescut de cancer pentru persoanele
expuse.
În viziunea Occupational Safety and Health Administration (OSHA) din SUA, un
posibil cancerigen ocupaţional reprezintă orice substanţă, combinaţie sau amestec de
substanţe care determină o incidenţă crescută a tumorilor benigne şi/sau maligne, sau o
scădere considerabilă a perioadei de latenţă între expunere şi apariţia tumorii în celulele
umane, sau ale speciilor experimentale, ca rezultat al unei expuneri orale, respiratorii sau
cutanate.Această definiţie include şi substanţele care prin metabolizare, dau naştere la una
sau mai multe substanţe, cu potenţial cancerigen.
Pentru IARC (International Agency of Cancer Research), termenul de risc
carcinogenic reflectă probabilitatea ca expunerea la o substanţă sau la un amestec de
substanţe, prezente în mediul de muncă, să determine apariţia de tumori maligne la om.

Clasificare
Clasificarea carcinogenilor profesionali se poate face după mai multe criterii:
 după natura lor:
 fizică (radiaţii ionizante, ultraviolete)
 chimică (azbest, crom, nichel, amine aromatice, etionina etc.)
 biologică (virusuri, paraziţi etc.)
 după momentul şi etapa procesului de carcinogeneză în care acţionează
 după mecanismul de acţiune
 pe baza certitudinii sau a probabilităţii cu care un agent poate induce cancer.
În cei peste 30 ani de când a fost înfiinţată, IARC a identificat şi evaluat peste
880 agenţi carcinogeni, dintre care, aproape jumătate sunt prezenţi şi acţionează în
mediul profesional.
 Grupa 1 cuprinde agenţi sau amestecuri sigur cancerigene pentru om (există
suficiente dovezi pentru argumentarea acestei afirmaţii) (tabelul. I.1). Recent, SiO2
liber cristalin a fost introdus în grupa I (conform evaluărilor IARC din 2004).
Grupa 2cuprinde agenţi, amestecuri de substanţe şi circumstanţe de expunere
profesională, pentru pentru care există date suficiente referitoare la efectul
carcinogen pentru animale de laborator în timp ce informaţiile legate de efectele
carcinogene pentru om, nu sunt suficient de convingătoare). Această grupă
presupune existenţa a două subgrupe:
o 2A cuprinde agenţi sau amestecuri de substanţe probabil cancerigene pentru
om
o 2B cuprinde agenţi sau amestecuri de substanţe posibil cancerigene pentru
om
 Grupa 3cuprinde agenţi sau amestecuri de substanţe care nu pot fi clasificate în ceea
ce priveşte carcinogenitatea pentru om.
  Grupa 4 include agenţi sau amestecuri de substanţe chimice care foarte probabil,
nu sunt cancerigene pentru om. În această clasă se încadrează agenţii pentru care
există date epidemiologice, experimentale şi/sau de altă categorie, care nu atestă
capacitatea lor cancerigenă.

Tabel Agenţi cancerigeni cu acţiune sigură la om (Grupa 1).

Expunere profesională Localizarea cancerului
4-aminodifenil vezica urinară
Arsenul şi compuşii săi plămân, tegument, ficat (?), angiosarcom
Azbestul Pleură şi peritoneu (mesoteliom), plămân,
laringe, gastrointestinal, rinichi
Benzenul Sistem hematopoietic
Benzidină vezică urinară
Beriliu plămân
Clormetilmetileter plămân
Cadmiu şi compuşii săi plămân
Compuşi ai cromului hexavalent plămân
Smoală tegument, scrot, plămân, vezică
Gudron de cărbune tegument, scrot, plămân, vezică (?)
Oxid de etilenă leucemie
Radiaţii ionizante leucemie, tegument, altele
Uleiuri minerale netratate sau parţial tratate tegument, scrot, plămân (?)
Gazul muştar (iperită) plămân
Betanaftilamina vezică urinară
Nichel şi compuşii săi Os (sarcom)
Radiu plămân
Radon plămân
Uleiuri bituminoase tegument, scrot
Radiaţia solară tegument
Funingine, gudroane, uleiuri tegument, plămân, vezică urinară (?)
Acizi anorganici tari cu conţinut de acid sulfuric plămân
Talc cu conţinut de fibre de azbestiforme plămân (mesoteliom ?)
Clorură de vinil Ficat (angiosarcom), creier (?),plămân
SiO2 liber cristalin Plămâni

Cancerogeneza chimica

Din punct de vedere al mecanismului de acţiune, substanţele chimice care iniţiază

carcinogeneza, se clasifică în două categorii:
 compuşi cu acţiune directă care nu necesită transformare chimică pentru a-şi
exercita acţiunea carcinogenetică.
 compuşi cu acţiune indirectă sau procarcinogeni (marea majoritate a
substanţelor chimice), care necesită biotransformare cu activare metabolică.
Dintre carcinogenii cu acţiune directă amintim: agenţi alchilanţi: -propiolactonă,
dimetilsulfat, diepoxibutan, medicamente antitumorale (ciclofosfamida, clorambucil,
nitrozuree), agenţi de metilare, bis (clormetil), eter, gaz muştar (iperita), agenţi
alchilanţi:1-acetil-imidazol, clorură de dimetilcarbamil. (1)
Principalii procarcinogeni care necesită activare metabolică sunt: hidrocarburi
policiclice şi heterociclice, aromatice: benz[a]antracen; benzo[a]piren;
dibenz[a,h]antracen; 3-metilcolantren; 7,12-α-dimetilbenzen antracen; amine
aromatice: nitrozamine, amide, azovopsele; 2-naftilamina (-naftilamina); benzidina, 2-
acetilaminofluoren; dimetilaminoazobenzen; produşi naturali: aflatoxina B1,
griseofulvina, cicazina; clorură de vinil, nichel, crom, insecticide, fungicide, bifenili
policlorinaţi.