Sunteți pe pagina 1din 12

COLORANTI

Colorantii sunt substante organice naturale sau sintetice colorate, care absorb lumina in
domeniul vizibil al spectrului si au proprietatea de a colora corpurile pe care sunt aplicate(fibre
textile, piele, hartie, etc.), rezista in timp la lumina, spalare, frecare. Culoarea substantelor se datoreaza
prezentei in molecula a unor grupe de atomi, numite grupe cromofore sau cromofori, care absorb
selective diferite radiatii ale luminii, fiecarui cromofor corespunzandu-i una sau mai multe benzi de
absorbtie in spectrul vizibil.

Dupa structura lor chimica se deosebesc urmatoarele clase de coloranti:


a)coloranti azoici---contin in molecula lor drept grupe cromofore una sau mai multe grupe azo, -N=N- si
sunt colorantii cei mai raspanditi si cei mai usor de preparat
b)coloranti antrachinonici---care deriva de la antrachinona
c)coloranti trifenilmetanici---din clasa trifenil-metanului
d)coloranti indantrenici
e)coloranti de indigo
f)coloranti de sulf

Clasificarea coloranţilor se poate face după 2 criterii:


- după natura lor, cand pot fii naturali sau sintetici;
- după proprietatile lor tingtorilale, în care caz pot fii: galbeni, orange, roşii, albaştrii,verzi, bruni, negrii
şi cu nuatnte diverse (acesta clasificare este facuta si pentru coloranţi alimentari admişi de UE şi SUA).

Coloranti naturali: sunt substanele care se obtin prin extractie din plante, frunze flori (antocianii), sfecla
rosie (betaciane), regnul vegetal si animal (carotenoide) s.a.
Coloranti sintetici, sunt colorantii obtinuti prin sinteza chimica,si care au o putere de colorare mare si
sunt mai ieftini decat cei naturali.

Dupa proprietatile lor tinctoriale(comportarea in vopsitorie) se deosebesc urmatoarele tipuri de coloranti:


a)coloranti bazici---au un caracter bazic datorita grupelor amino -NH2 libere, pe care le contin in
molecula lor.
---ei vopsesc fibrele proteice(lana si matase) in solutie neutra, fixarea lor pe fibra facandu-se prin
combinare cu grupele acide -COOH ale acestora
---pot vopsi si fibre celulozice(bumbac) tratate in prealabil cu mordanti(tanin)
--- cei mai importanti coloranti bazici sunt colorantii azoici, trifenil-metanici, etc.

b)coloranti acizi---au in molecula lor grupe sulfonice -SO3H, hidroxil -OH sau carboxil -COOH libere,
care le dau proprietati acide
---ei vopsesc fibrele proteice (lana si matasea) in solutie slab acida, fixandu-se pe fibre prin combinare
cu grupele -NH2, cu caracter bazic, ale acestora
---din punct de vedere structural, colorantii acizi fac parte din clasa colorantilor azoici, antrachinonici,
etc.

c)coloranti substantivi---au proprietatea de a vopsi direct fibrele proteice(lana si matasea) si mai ales
cele celulozice(bumbacul) fara o tratare prealabila
---vopsirea cu coloranti substantivi se face in baie neutra si se face mai bine daca in baie se introduc
anumite cantitati de sare de bucatarie(NaCl).

Exemple:

Colorantii de mordant---se fixeaza pe fibre numai prin tratarea in prealabil a acestora cu un


mordant(alaun de aluminiu, de fier, de crom); colorantul aplicat ulterior formeaza cu mordantul un lac
insolubil si rezistent, care adera la fibre. Cei mai multi coloranti de mordant sunt colorantii azoici,
antrachinonici, etc., iar reprezentantul principal al acestor coloranti este alizarina

Colorantii de cada---sunt insolubili in apa si nu dau saruri solubile; pentru a fi folositi, ei sunt redusi prin
tratare cu agenti reducatori(ditionit de sodiu Na2S2O4*2H2O) si transformati intr-o substanta incolora,
solubila in apa. Din aceasta clasa fac parte indigoul si derivatii sai, precum si colorantii antrachinonici si
cei de sulf

Colorantii de developare---sunt insolubili in apa si se fixeaza direct pe fibra, in timpul vopsirii, prin
combinarea unor produse solubile; astfel fibra se inmoaie in solutia unui component de cuplare , apoi in
cea a unei sari de diazoniu care da nastere la un colorant insolubil ce se fixeaza pe fibra. Din grupa
colorantilor de developare mai fac parte colorantii care rezulta pe fibra prin oxidarea unor compusi cu
care fibra a fost in prealabil imbibata—ex. negrul de anilina, care se obtine prin oxidarea anilinei pe fibra
si ursolii, coloranti pentru par si blanur
COLORANŢI ALIMENTARI
Colorantul ideal trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

 să nu fie toxic sau cancerigen;


 să fie dispersabil şi/sau solubil, în funcţie de destinaţie;
 să nu imprime gust şi miros particular;
 să fie stabil la lumină, într-un domeniu larg de pH (2 – 8);
 să fie stabil termic, compatibil cu tratamentul aplicat produsului alimentar
(pasteurizare, sterilizare, fierbere);
 să fie stabil la depozitare;
 să nu reacţioneze cu metalele şi nici cu agenţii oxidanţi/reducători;
 să posede caracteristici identice pentru fiecare lot;
 să poată fi detectat/dozat prin metode analitice;
 să fie disponibil şi economic;
 să fie aprobat de legislaţia în vigoare.

• La folosire trebuie să se aibă în vedere următoarele aspecte:

SOLUBILITATEA , mai precis dacă sunt solubili în apă, soluţii alcoolice


sau solvenţi nepolari, pentru alegerea corectă în funcţie de destinaţie.
 De exemplu, carotenoidele sunt solubile doar în medii nepolare. În
plus, solubilitatea lor este lentă, cu atât mai lentă cu cât puritatea lor este mai
mare. Pentru a mări solubilitatea şi puterea colorantă, microcristalele se
dispersează în ulei încălzit la 40-50°C. Stabilizarea suspensiei uleioase se
face prin adaos de acizi graşi saturaţi. Pentru colorarea mediilor apoase, se
obţin preparate hidrodispersabile sub formă de pudră sau suspensie
coloidală.
 Tehnica aplicată este următoarea: carotenoidul se dizolvă într-un
solvent miscibil cu apa, apoi această soluţie se toarnă în apă care conţine un
coloid hidrofil iar solventul se evaporă.
 PUTEREA COLORANTĂ: depinde de capacitatea de fixare a colorantului
pe suport, care poate fi amidon, celuloză, proteină sau un produs complex,
cum este făina.
 STABILITATEA LA pH: pH-ul influenţează solubilitatea, tenta culorii şi
stabilitatea.
 STABILITATEA TERMICĂ: unii coloranţi naturali necesită utilizarea
unor antioxidanţi, aşa cum este cazul carotenilor, deoarece creşterea
temperaturii accelerează procesele de oxidare.

Coloranti naturali
CLASIFICARE

 antociani
 betaciane
 carotenoide:
• ß-carotină
• cantaxantină
• xantofilă (luteină)
• capsantină
• licopină (licopen)
• oleorezină din paprika
• annato
 coloranţi porfirinici (clorofila şi pigmenţii sângelui)
 coloranţi chalconici (curcuma)
 coloranţi antrachinonici (roşu de coşenilă)
 coloranţi flavinici (riboflavin-5’-fosfat monosodic)
 alţi coloranţi (caramel)

1. ANTOCIANII:
 Sunt flavonoide prezente în flori, fructe, frunze, având culoare roşie, violetă,
albastră.
 Exemple:
• pelargonidina (roşu-orange)

• cianidina (roşu-intens)

• delfinidina (albastru-violet)
• petunidina (roşu-violet)
• malvidina (roşu)


 Sursele industriale:
• pieliţa strugurilor şi tescovina
• sfecla roşie şi varza roşie
• afinele, coacăzele negre, vişinile, cireşele, murele,
zmeura
 Utilizare:
 depinde de pH-ul produsului alimentar. La pH=2,5 – 3, antocianele au
culoare purpurie iar la pH=4,0 – 4,5, au culoare violet.
 colorarea băuturilor nealcoolice şi alcoolice, precum şi a sucurilor de
fructe.
 Sunt sensibile la căldură dar prezenţa sulfitului de sodiu le stabilizează.
 Extractele antocianice se păstreză în stare concentrată, la rece.

2. BETACIANELE

 Reprezentantul aceastei grupe este colorantul roşu de sfeclă, care conţine atât
pigmenţi roşii (betacianele) cât şi pigmenţi galbeni (betaxantinele).
 Colorantul roşu de sfeclă este utilizat în:
• băuturi nealcoolice
• produse de patiserie şi panificaţie
• deserturi pe bază de gelatină, budinci
• supe, amestecuri pulbere.
 Este sensibil la căldură şi la pH. Totuşi, se poate folosi pentru colorarea cărnii
tocate în amestec cu derivate proteice texturate, destinate obţinerii de
hamburgeri, chiftele, perişoare, deoarece virarea culorii de la roşu la brun este,
în aceste cazuri, dorită.

3. CAROTENOIDELE sunt de culoare galben-portocalie sau roşie.

ß-Carotina (ß-carotenul)
- insolubilă în apă şi în alcool etilic dar uşor solubilă în uleiuri vegetale
- este sensibilă în mediu acid sau alcalin
- uşor oxidabilă sub acţiunea oxigenului şi a căldurii
- se poate extrage din materii prime vegetale dar frecvent se obţine prin
sinteză, sub forma unor cristale de culoare roşie.
 Utilizări în industria alimentară: colorarea margarinei, untului, brânzeturilor,
îngheţatei, macaroanelor, chipsurilor, uleiurilor vegetale, dressingurilor,
ouălor praf, înălbitorilor pentru cafea, checurilor, cremelor, deserturilor pe
bază de gelatină, puddingurilor, bomboanelor, sucurilor de fructe.
 Pentru utilizarea în sisteme apoase, se foloseşte sub formă de granule
dispersabile în apă, cu un conţinut de 2,4 – 10% ß-caroten.
Cantaxantina (Orange 8)

 cristale de culoare violet


 preparatele comerciale sunt soluţii uleioase sau pulberi/granule dispersabile în
apă, de culoare oranj-roşie.
Xantofila sau luteina
 este un alcool carotenoidic care, după ß-caroten, este cel mai răspândit în
natură. Se găseşte în petalele florilor galbene, alge, gălbenuş de ou.
 Utilizarea in industria alimentară a cantaxantinei şi xantofilei:
 conferă produselor o culoare ce variază de la roşu-trandafiriu la oranj-intens.
 pot colora sucuri de fructe şi legume, grăsimi şi uleiuri, sosuri, paste făinoase,
băuturi răcoritoare carbonatate.
Capsantina
 se extrage din ardeiul roşu
 în stare pură, se prezintă sub formă de cristale roşu-carmin
 se utilizează la:
• preparate de carne
• brânzeturi
• sosuri
• snacks-uri şi chipsuri
• produse obţinute din carne de pasăre
• paste făinoase

Licopina (licopenul)
• Este prezentă tomate (din care se şi extrage, la nivel industrial), fructe, unt,
ficat, dar se obţine prin sinteză.
• Are culoare galben-portocalie.
Oleorezina din paprika
• Se extrage cu solvenţi din fructul de Capsicum annuum, după care solvenţii se
evaporă.
• Conţine principii active picante, cel mai important fiind capsaicina, un lichid
de culoare roşu-aprins, cu miros caracteristic şi gust picant, arzător.
• Deşi nu este inclus în lista aditivilor UE, se utilizează fără probleme, fiind un
produs natural.
Annatto (Orange natural 4, L-Orange 3 )
• Se extrage din pericarpul fructului Bixa orellana L
• Se comercializează sub formă de:
• Extract annatto în ulei, sub formă de soluţie sau suspensie, de culoare roşie sau
roşie-brună. Se obţine prin extracţie directă cu ulei vegetal. Colorantul de bază
este bixina (esterul monometilic al norbixinei) iat extractul uleios trebuie să
conţină minim 0,2% bixină. Se foloseşte pentru colorarea untului, margarinei,
uleiurilor, iar sub forma sării de sodiu, la colorarea cojii unor tipuri de
brânzeturi.
• Extract annatto în apă, obţinut prin extracţia alcalină a pericarpului fructului.
Colorantul principal este norbixina, sub forma sării de Na şi K, iar extractul
apos trebuie să conţină minim 0,2% norbixină. Extractul apos, alcalin, se
utilizează la colorarea cerealelor pentru mic-dejun, a pastelor făinoase, snacks-
urilor, deserturilor pe bază de lapte, congelate.

Toţi coloranţii din grupa carotenoidelor aparţin categoriei de toxicitate A, de


siguranţă maxim.

4.COLORANTII PORFIRINICI:
Clorofila este pigmentul verde al plantelor
(clorofila A : clorofila B = 3 : 1).
• Prin înlocuirea Mg din molecula de clorofilă cu Cu, Zn, Fe se obţin compuşi
mai stabili faţă de lumină şi acizi. În industria alimentară se foloseşte
complexul clorofilă-Cu, solubil în uleiuri vegetale şi sărurile de Na şi K ale
acestui complex, solubile în apă.
• Se utilizează la colorarea în verde a diferitelor produse alimentare sau pentru
reînverzirea legumelor decolorate.

Colorantul sângelui – hemoglobina, prezentă în eritrocite, este alcătuită din hem, un


pigment de culoare roşie, şi partea proteică, globina.
• În industria alimentară se poate utiliza sânge integral stabilizat sau concentrat
eritrocitar (uscat), pentru colorarea preparatelor din carne simulată sau cu
adaos substanţial de derivate proteice din soia, cazeină, amidon etc.
• Colorantul sângelui nu este inclus în lista aditivilor alimentari aprobaţi de UE
dar este un produs natural.

5.COLORANTII CHALCONICI:

Curcuma
• Este o pulbere obţinută prin măcinarea rizomilor plantei Curcuma longa, care
conţine un pigment galben numit curcumina, cu gust perticular, aromat.
• Este utilizată pentru colorarea margarinei, a emulsiilor de grăsime, gemurilor,
jeleurilor, marmeladelor, preparatelor din carne etc.

6.COLORANTI ANTRACHIINONICI

Roşul (carminul) de coşenilă (cochenilla)

• Obţinut prin extracţia apoasă a copului uscat al insectei femelă Dactylopius


coccus/Coccus cacti.
• Principiul colorant al coşenilei este acidul carminic (10% din corpul uscat al
insectei).
• Acidul carminic este solubil în apă şi alcool. Culoarea variază cu pH-ul, astfel:
• la pH = 4,8 – galben
• la pH = 6,2 – violet
• Se utilizează la fabricarea preparatelor din carne, peşte, pentru colorarea
membranelor, la colorarea cerealelor pentru micul dejun.

7. COLORANTI FLAVINICI
Riboflavin 5’-fosfatul monosodic

• Are culoare galben-orange şi gust uşor amar.


• Este solubil în apă şi insolubil în alcool.
• Este utilizat în băuturi nealcoolice, carbonatate, pentru colorarea
membranelor, în special a cojii unor tipuri de brânzeturi fermentate
(Emmental, Schweizer), pentru colorarea vegetalelor conservate în oţet,
saramura, ulei.

8.ALTI COLORANTI
Caramelul
• Se prezintă sub formă lichidă sau solidă, de culoare brun-închis, solubil în apă.
• Se obţine prin acţiunea controlată a căldurii asupra zaharurilor, în prezenţa
unor agenţi promotori de caramelizare: carbonat de Na (coloranţi caramel
clasa I, culoare brună), sulfit de sodiu (clasa II, culoare galben-oranj), NH3
(clasa III, culoare brună), sulfit de amoniu (clasa IV, culoare brun-gri).
• Utilizările celor 4 clase de coloranţi caramel sunt:
 Clasa I : extracte de cafea
 Clasa II : lichior, rom, băuturi tip cognac, aperitive pe bază de vin
 Clasa III : sosuri, bere, oţet
 Clasa IV : produse de patiserie, snack-suri, băuturi carbonatate.
• Pentru obţinerea unor nuanţe de caramel diferite, se practică diluarea cu apă.

Limitele folosirii coloranţilor naturali:

 de regulă, sunt mai scumpi


 puterea colorantă poate varia cu lotul şi este mai redusă decât cea a
coloranţilor sintetici
 sunt neeconomici comparativ cu cei sintetici, deoarece pentru realizarea
aceleiaşi culori/nuanţe este necesară o cantitate mai mare
 frecvent, posedă gust şi/sau miros
 sunt instabili la căldură şi lumină
 cei solubili în apă sunt higroscopici
 sunt compatibili numai cu anumite sisteme de producţie.

Coloranti sintetici (de sinteza)


Coloranţii sintetici se împart în mai multe grupe:
• azoici ( –N=N– )
• grupa triarilmetanului
• xantenici
• quinoleinici
• grupa indigoului
1. Grupa coloranţilor azoici
• Au drept grupări cromofore una sau mai multe grupări azoice (monoazo,
diazo, triazo, poliazo) şi prezintă culori diferite: roşu, violet, oranj, galben,
bleu.
• Cei mai importanţi coloranţi azoici, hidrosolubili, sunt:
 Tartrazina (galben)
 Galbenul oranj
 Azorubina (roşu)
 Amaranthul (roşu)
 Ponceau 4R (roşu aprins)
 Allura Red (roşu)
 Negru briliant
Utilizările coloranţilor azoici în industria alimentară:

• Tartrazina – băuturi alcoolice şi nealcoolice, conserve de mazăre, bomboane


Formula chimică: C16 H9 N4 Na3 O9 S2
Descriere scurtă : pulbere cristalină albă
Masă molară : 534.3 g/mol
Stare de agregare: solidă

• Galbenul oranj şi azorubina – băuturi alcoolice şi nealcoolice, produse zaharoase


• Amaranthul – vinuri aperitiv, băuturi alcoolice cu < 15% alcool in vol., peşte roşu
• Ponceau 4R – cârnaţi uscaţi, gemuri, jeleuri, marmelade şi alte produse din fructe
• Allura Red – cârnaţi, conserve de carne, hamburgeri.
• Cu excepţia colorantului Allura Red, care se utilizează singular, ceilalţi
coloranţi se pot utiliza atât singulari cât şi în combinaţie cu alţi coloranţi.

2. Grupa triarilmetanului

Sunt, în general, verzi sau albaşti.


• Cei mai importanţi sunt:
• Albastru patent
• Albastru briliant
• Verde briliant.
• Toţi aceşti coloranţi sunt hidrosolubili.

• Utilizări în industria alimentară:


• Albastru briliant şi albastru patent – marcarea carcaselor, bomboane,
băuturi, îngheţată
• Verde briliant – conserve de mazăre, gemuri, marmelade, pudding-uri,
îngheţată.
• Se pot utiliza singular sau în combinaţii.

3. Grupa coloranţilor xantenici

 Are ca reprezentant ERITROZINA, de culoare roşie, solubilă în apă şi alcool.


 Utilizări în industria alimentară: snacks-uri, bomboane, deserturi pe bază de
lapte, colorarea cireşelor pentru cocktail şi a cireşelor zaharisite.
Grupa quinoleinei
 Gruparea cromoforă este quinoftalona, de culoare oranj.
 Reprezentantul grupei este galbenul de quinoleină, solubil în apă.
 Utilizări in industria alimentară:
• băuturi alcoolice cu max. 15% alcool în vol.
• gemuri şi marmelade.

4. Grupa indigoului

 Cuprinde coloranţi albaştri şi violet (albastru regal).


 Reprezentantul grupei este indigotina, solubilă în apă şi alcool, cu stabilitate
termică foarte bună.
 Utilizări în industria alimentară:
 produse de panificaţie
 cereale, în special expandate
 snacks-uri
 îngheţată
 produse zaharoase, în special bomboane.

Coloranţi folosiţi pentru colorarea de suprafaţă:

• dioxid de titan
• carbonat de calciu
• oxizi şi hidroxizi de Fe, Au, Ag

Coloranţi tip “lac”

 Lacurile sunt pigmenţi insolubili în apă, obţinuţi prin precipitarea coloranţilor


hidrosolubili într-o sare de aluminiu (AlCl3) sau pe un substrat de alumină
hidratată.
 Se utilizează în industria alimentară la colorarea următoarelor produse:
 alimente ce conţin grăsimi: dressinguri, snacks-uri, deserturi, checuri
 cristale de zahăr
 bomboane decor
 condimente
 materiale de ambalare.

Unii coloranţi necesită diluanţi specifici sau suporturi specifice, care sunt tot
aditivi.
 Aceştia sunt utilizaţi exclusiv ca suport pentru coloranţi sau pot fi
utilizaţi atât ca suport cât şi în alte scopuri, anume ca emulgatori, antioxidanţi,
antispumanţi.

După rezultatele evaluării toxicologice, coloranţii au fost clasificaţi în mai


multe categorii (FAO/OMS), în funcţie de specificaţiile chimice:

 Categoria A cuprinde coloranţii acceptaţi ca aditivi alimentari pentru care s-


au fixat doze zilnice admisibile.
 Categoria B cuprinde coloranţii pentru care datele toxicologice nu sunt
suficiente pentru a putea clasifica aceşti coloranţi în categoria A.
 Categoria C 1 cuprinde coloranţii pentru care datele toxicologice sunt
insuficiente pentru evaluarea lor, deşi se dispune de un număr important de
date privind toxicitatea la termen lung.
 Categoria C 2 cuprinde coloranţii pentru care datele toxicologice sunt
insuficiente pentru evaluarea lor, iar toxicitatea pe termen lung este
necunoscută.
 Categoria C 3 cuprinde coloranţii pentru care datele toxicologice sunt
insuficiente pentru evaluarea lor şi care prezintă riscul unor efecte nocive.
 Categoria D cuprinde coloranţii pentru care nu existăpractic date toxicologice.
 Categoria E cuprinde coloranţii care sunt consideraţi nocivi şi care nu trebuie
să fie introduşi în produsele alimentare.
 În general,coloranţii folosiţi în majoritatea ţărilor europene aparţin categoriilor
de toxicitate A, B, C1 sau C2.

Denumire Proprietati Culoare


pulbere galben-oranj, solubila in
E 101 Riboflavina Galben
apa si insolubila in alcool.
pulbere oranj, solubila in apa. Puritatea
E 102 Tartrazina substantei Galben
coloranta active peste 85%.
pulbere galbena, insolubila in apa.
Folosit la margarina, emulsii de grasimi,
E 100 Curcumina vin, Galben
bitter, gemuri, jeleuri, marmelade, carnati,
pateuri, peste.
E 104 Quinolina pulbere galbena solubila in apa. Galben
E 161 b Cantaxantina Galben
suspensie solida, lichida sau emulsie,
insolubila in glicerina si propilenglicol.
Beta- Se foloseste la: bomboane, crème, sucuri de Galben
E 160 a
Caroteni fructe, portocaliu
branzeturi, margarine, cartofi prajiti,
uleiuri vegetale.
pulbere oranj, solubila in apa. Puritatea
Orange S-
E 110 substantei Portocaliu
Sunset yellow
coloranta active peste 85%.
Annatto
E 160 b bixina, Brun
norbixina
E 155 Brun HT pulbere brun-roscata insolubila in apa Brun
pulbere si substanta lichida vascoasa, este
folosit
la patiserie, panificatie, bere, bauturi
E 150 Caramel racoritoare si Brun
alcoolice, gemuri, jeleuri, marmelade,
carnati, pateuri,
peste.
Cosenila,Acid
E 120 Rosu
carminic
pulbere de culoare rosie, solubila in apa,
glicerina
E 124 Ponceau 4R si alcool etilic. Puritatea substantei Rosu
coloranta active
peste 82%.
Betaina,rosu
E 162 Rosu grena
de sfecla
E 163 Antociani Violet
Albastru Puritatea substantei coloranta active peste
E 131 Albastru
patent 85%.
pulbere solida solubila in apa si alcool
E 132 Indigotina Albastru
etilic.
Albastru pulbere solubila in apa. Puritatea
E 133 Albastru
briliant substantei coloranta active peste 85%.
E 133 Green pulbere solida Verde
pulbere solida solubila in alcool etilic.
Negru
E 151 Puritatea substantei coloranta active peste Negru
brilliant BN
80%.

COLORANTI UTILIZATI IN INDUSTRIA TEXTILA


Violet pentru solventi 13

• Date generale
 Formula chimica: C21H15NO3
 Denumire IUPAC: 1-hidroxi-4-tolilamino-antrachinona
 Nume: violet pentru uleiuri, albastru pentru solventi 90,
 Culoare: violet-albastrui deschis
 Stare de agregare in c.n.: solid
 Solubilitate: insolubil in apa; solubil in toluen, benzen, acetona;
 Punct de fierbere: 142 - 143°C
 Utilizari: in industria colorantilor textili
Indigo
Date generale:
Formula chimica: C16 H10 N2 O2
Culoare: albastru inchis
Stare naturala: Poate fi extras din mai multe specii de plante,printre care si
drobusorul
Punct de topire: 390°-392°C
Utilizat : in pictura,drept colorant textil si industrial(tesaturi de bumbac,blugi) si
colorant alimentar