Argumentare Mai badita, floare dulce - doina Romanul e nascut poet, inzestrat de natura cu o inchipuire stralucita si cu o inima simtitoare,

el isi revarsa tainele sufletesti in melodii armonioase si poezii improvizate.(Vasile Alecsandri) Apartinand literaturii populare, doina totalizeaza trasaturile esentiale ale acesteia: caracterul oral, sincretic, colectiv, anonim si traditional. Doina este creatia populara lirica prin care colectivitarea populara isi transmite in mod direct ideile, sentimentele dorintele si trairile. Doina este o forma de manifestare spirituala specifica poporului roman. In veacuri pline de vicisitudine, neamul si-a cantat bucuria si amarul prin doine, balade si cantece populare care au un caracter de descatusare, de eliberare, de evadare de sine. Doinele pot fi de dragoste, de dor, de jale, de catanie, de instrainare. In cadrul doinei Mai badita floare dulce inca din titlu ni se evidentiaza structura textului care este un monolog adresat de o tanara fata catre iubitul sau. Ideea este determinata de utilizarea apelativului mai completat de substantivul in vocativ badita , urmat de metafora floare dulce intregul titlu fiind reluat si in primul vers al poeziei acesta subliniind inca o data toate aceste sentimente de dragoste. Intreaga doina este o confesiune tulburatoare a nevoii de dragoste, a dorintei de realizare in iubire pe care o face o tanara fata alesului inimii ei. Pe plan alegoric fata se identifica cu pamantul, mama a vegetalului care hraneste cu sevele ei radacinile firave. Astfel, principiul feminin, pamantul, se va uni cu principiul masculin, floarea, actualizand geneza. In cadrul doinei sunt prezentate succesiv totalitatea actiunilor ce tin de muncile campului, care sunt specifice lumii rurale. Metamorfozat dintr-o floare, badita va trece prin acesta succesiune sugerata de verbele as rasadi, as secera , as face stog , as imblati, as macina. Enumerarea lor semnifica faptul ca dorinta de implinire a iubirii are in ea ceva ritualic , aproape de descantec, ca ea este asa de rascolitoare incat nu este posibila decat printr-o transformare aproape magica, miraculoasa, a celui iubit. Astfel, el va deveni alinarea sufletului indragostit si numai asa zbuciumul sufletesc poate lua sfarsit si te-as da inimii mele / sa se stampere de jele. Utilizarea verbelor la modul conditional optativ evidentiaza dorinta fetei dar si sentimentele erotice asociate cu devenirea semintei. Desi sentimentul de dragoste ramane doar la nivelul dorintei el impresioneaza prin gingasie, prin puritate si delicatete, atribute indispensabile iubirii. Intensitatea sentimentelor exprimate, gingasia si delicatetea lor sunt sugerate si prin propozitia exclamativa prin care incepe poezia, si prin cateva epitete ale substantivului sau ale verbului: floare dulce , morisca de argint , te-as secera cu mila . Lirismul coplesitor al doinei este sporit si de versificatia ei. Versurile cu masura de 8 9 silabe si ritm trohaic nu se constituie in strofe si in felul acesta discursul poetic nu e segmenta, ci curge firesc, logic ascendent pana in final cand este descoperit motivul zbuciumului sufletesc al fetei.Rima imperecheata sau monorima, uneori cu asonante confera poeziei o muzicalitate deosebita nuantata si de cateva regio-

nalisme fonetice si lexicale cu o sonoritate aparte: stog imblati jele sprincene. Toate aceste releva lectorului sentimentul de dragoste dor caci Doina este cel mai frumos, cel mai jalnic, cel mai cu suflet ce am auzit eu pe lume dupa cum spune Vasile Alecsandri.