Pinguinii

Răspândire
Majoritatea speciilor de pinguini trăiesc în mările emisferei sudice, doar una singură trăind în
apropierea liniei Ecuatorului. Clocesc în insulele subantartice, Antarctica, Australia, Noua
Zeelandă, Africa de Sud, Patagonia și Chile. În afara perioadei de reproducere pot fi întâlniți și
în zonele mai calde, chiar tropicale, cum ar fi Brazilia, Columbia, Ecuador sau insulele
Galapagos, unde ajung folosindu-se de curenții reci precum Humboldt, Cromwell sau
Benguela. Marea parte a populației de pinguini se află pe Antarctica și pe insulele
înconjurătoare.

Adaptări fizionomice
Pinguinii sunt singurele păsări care nu zboară adaptate la scufundare, propulsate cu ajutorul
aripilor. Pentru aceasta, în timpul evoluției, aripile au devenit înotătoare puternice cu
articulații rigide, care împiedică mișcările independente ale oaselor care o alcătuiesc. Oasele
pinguinilor sunt mai dense și mai dure, ceea ce le face mai rezistente în cazul impacturilor cu
apa și reduc flotabilitatea prin creșterea greutății. Picioarele sunt situate mai în spate față de
alte păsări, lucru ce le conferă o statură bipedă, dar care le îngreunează mersul pe uscat. În
schimb, acestea îndeplinesc funcția de cârmă atunci când se află în apă. În apă, pinguinii pot
ajunge la viteze de până la 60 km/h, dar viteza lor obișnuită este situată între 5–10 km/h.
Rezervele de oxigen se găsesc în țesutul muscular, care conține mari cantități de mioglobină,
ceea ce face pinguinii capabili să reziste mult timp scufundați, până la 18 minute în cazul
pinguinului imperial (Aptenodytes forsteri).
Pinguinii au capacitea de a reține mare parte din temperatura corporală, fiind perfect adaptați
la condițiile de frig extrem din zonele în care trăiesc. Au un înveliș consistent de țesut gras
sub piele, un sistem vascular specializat în aripi și picioare și un penaj alcătuit din trei
straturi. Speciile care trăiesc în zonele mai temperate au aripile mai lungi și zone lipsite de
penaj la nivelul feței. Pentru a nu se supraîncâlzi, își petrec marea parte a timpului în apa
rece. Greutatea unui pinguin ajunge la maximum 14 kg.

Comportament
Ritualurile de curtare sunt foarte diverse, chiar dacă nu există un dimorfism sexual marcat.
Majoritatea speciilor de pinguini clocesc în colonii mari și sunt foarte teritoriale. Cuiburile lor
sunt de obicei foarte simple, dar unele specii care clocesc în galerii subterane. Pinguinii
imperiali nu folosesc cuiburi, ci își țin pe picioare ouăle pe toată perioada clocirii. Pinguinii
clocesc două ouă, cu excepția pinguinului imperial, care depune un singur ou. Ouăle sunt de
culoare deschisă, variind de la alb la verzui, și au o perioadă de incubație cuprinsă între 33 și
62 de zile, depinzând de specie. Puii de pinguin prezintă o creștere rapidă, după 2-3
săptămâni fiind destul de bine dezvoltați. După prima năpârlire, puii devin independenți de
părinți.

Alimentație
Pinguinii din speciile Aptenodytes, Megadyptes, Eudyptula și Spheniscus se hrănesc în
special cu pește. Speciile Pygoscelis și Eudyptes se hrănesc cu plancton. Pinguinii, precum
celelalte păsări acvatice, prezintă o glandă ce le permite să elimine excesul de sare pe care îl
ingerează din apa mării, ceea ce elimină nevoia de a bea apă dulce.
Prădători
Dușmanii naturali ai pinguinilor sunt rechinii, orcile și unele specii de foci, precum leopardul
de mare (Hydrurga leptonyx). Există și unele păsări care răpesc puii de pinguin sau se
hrănesc cu ouăle acestora.