Sunteți pe pagina 1din 2

Etapele controlului motor

Controlul motor se dezvoltă de la naştere în 4 etape: mobilitate,


stabilitate, mobilitate controlată şi abilitate. De altfel, tot prin aceste
etape trece şi pacientul cu deficit motor care urmează un program de
recuperare. Iată etapele controlului motor.

a) Mobilitatea. Prin acest termen înţelegem abilitatea de a iniţia o


mişcare, ca şi de a executa mişcarea pe toată amplitudinea ei
fiziologică. Deficitul de mobilitate poate avea drept cauze hipertonia
(spasticitatea), hipotonia, dezechilibrul tonic, redoarea articulară sau
periarticulară. Reeducarea mobilităţii va implica deci fie recâştigarea
amplitudinii articulare, fie a forţei musculare (cel puţin până la o
anumită valoare), fie refacerea ambelor.

b) Stabilitatea este capacitatea de a menţine posturile gravitaţionale şi


antigravitaţionale, ca şi poziţiile mediane ale corpului. Poate fi definită
ca posibilitatea realizării unei contracţii normale simultane a
muşchilor din jurul articulaţiei (cocontracţie). De fapt, stabilitatea este
realizată prin două procese:

- integritatea reflexelor tonice posturale de a menţine o contracţie în


zona de scurtare a muşchiului contra gravitaţiei sau contra unei
rezistenţe manuale aplicate de către kinetoterapeut;

- cocontracţia, adică contracţia simultană a muşchilor din jurul unei


articulaţii, ceea ce creează stabilitatea în posturile de încărcare şi face
posibilă menţinerea corpului în poziţie dreaptă.

c) Mobilitatea controlată reprezintă abilitatea de a executa mişcări în


timpul oricărei posturi de încărcare prin greutatea corpului cu
segmentele distale fixate sau de a rota capul şi trunchiul în jurul
axului longitudinal în timpul acestor posturi. Un stadiu intermediar
este aşa-zisa „activitate static-dinamică", în care porţiunea proximală
a unui segment se rotează, în timp ce porţiunea lui distală este fixată
prin greutatea corpului. Spre exemplu, în poziţie unipodală rotarea
trunchiului reclamă un deosebit control al stabilităţii şi echilibrului.
Mobilitatea controlată necesită:

-obţinerea unei forţe musculare la limita disponibilă de mişcare;

- promovarea unor reacţii de echilibru;

- dezvoltarea unei abilităţi de utilizare a amplitudinii funcţionale de


mişcare atât în articulaţiile proximale, cât şi în cele distale.

Mobilitatea controlată este o etapă importantă în dezvoltarea


controlului motor. Ea necesită forţă musculară adecvată, un bun
echilibru ca şi o coordonare perfectă a activităţii tonice cu cea
voluntară.

d) Abilitatea este ultimul nivel al controlului motor - cel mai înalt


putând fi definită ca „manipularea şi explorarea mediului
înconjurător". în timp ce rădăcinile membrelor prezintă o stabilitate
dinamică care ghidează membrul, partea distală (mâna, piciorul) are o
mare libertate de mişcare şi acţiune. Abilitatea este deci capacitatea
de a mişca segmentele în afara posturii sau locomoţiei. Membrul
superior, în special, este segmentul cu cele mai mari necesităţi de
abilitate, dar despre abilitate se vorbeşte şi în cazul celorlalte
segmente.