GRUPUL DE PRIETENI

Din punct de vedere psihologic, omul, ființa bio-psiho-socială, pentru o bună

dezvoltare personală, are nevoie să întrețină relații interpersonale, reprezentate cel
mai bine prin apartenența la grupuri. Grupul de prieteni definește elementul cheie
ce stă la baza dezvoltării armonioase a unei persoane.

Al doilea ca importanță, după familie, grupul de prieteni exercită o bună

influență din punct de vedere a personalității, definită prin relatia dintre caracter
și gândire față de celelalte persoane.

Dacă prin influența familiei ne dezvoltăm la nivel mental, în cadrul grupului de

prieteni ne ve dezvoltăm social, învățăm să interacționăm cu noi tipologii de
oameni și învățăm noi reguli de comportament.

Suntem incluși în astfel de grupuri încă din copilărie, atât întru-un mediu școlar
cât și atunci cănd ieșim la joacă alături de părinții noștri. La vârsta copilăriei
aderăm la astfel de grupuri cu scopul atingerii unor obiective comune și aceleași
preocupări, fiind mai motivați și entuziasmați în cadrul lor.

În cadrul grupurilor de acest gen, regulile sunt mai stricte, copiii

neconștientizând anumite aspecte ce stau la baza ideii de nerespectare a normelor,
excluzându-i mult mai ușor pe cei care nu se conformează „regulilor” impuse de
ei.

În contextul acestor tipuri de grupări se naște o competiție din punct de vedere

ierarhic ce ține de imaginea proprie sau văzută de ceilalți care atrage cu sine
creșterea sau scăderea activităților ce vor fi desfășurate în viitor.

Contactele care intervin la vărsta preșcolarității sunt superficiale deoarece în

cadrul acestora totul se bazează pe o anumită sarcină pe care ei vor să o întreprindă
la momentul respectiv, fără nicio implicare emoțională sau de ordin moral.
 Ceva mai târziu prietenii nu mai sunt văzuți doar ca parteneri de joacă, ei încep
să aibă o altă însemnătate, sunt persoane cu care împărtășesc dorințele, tăirile
afective. În perioada preadolescenței grupul de prieteni capătă o altă însemnătate
deoarece tinerii încep să devină mai autonomi față de părinți și mai dependenți
față de grup.

RELAȚIILE INTERPERSONALE

Relațiile interpersonale reprezintă „cadrul, contextul de plămădire și formare,

ca și de cristalizare treptată a însușirilor de personalitate, care nu sunt altceva decât
relații interumane interiorizate”1. Pornind de la această definiție, putem îndoctrina
perfect personalitatea ca o primă treaptă de dezvoltare în favoarea grupului.

În primul rând, caracterizăm relțiile interpersonale ca pe niște legături

psihologice, directe și conștiente între oameni. Din ele se stabilesc mai multe
forme de caracter, caracterul psihologic, care are în vedere însușirea stărilor și
trăirilor psihice, caracterul conștient, adică oamenii trebuie să își dea seama de
nevoile celorlalți și să țină cont de ele, caracterul direct, reprezentat prin legătura
dintre ei, caracterul etic, moral, prin care omul face diferența dintre ce îi este bine
și ce îi face rău celuilalt, dar și cel formativ, prin care persoana se inițiază, se
autocunoaște.

Un prim criteriu despre care putem vorbi în raport cu relațiile interpersonale

este reprezentat de nevoi și trebuințe psihologice, care sunt resimțite în momentul
interacționării cu ceilalți. De aici reies relațiile de intercunoaștere, ce se referă la
datele de care o persoană dispune referitor la ceilalți. Cu cât se cunosc mai bine
între ei, cu atât se vor înțelege mai bine și vor avea o relație apropiată.

1 Mielu Zlate (coord.), Psihologie, manual pentru clasa a X-a, București, Aramis, 2005
 Când se întămplă contrariul apare eroarea percepției socială numită inerția
percepției. Aceasta se manifestă atunci când sistemul de imagini față de ceilalți
este mult mai scăzut și rămân în urma evoluției comportamentului.

În astfel de circumstanțe apar relațiile de intercomunicare, resimțite atunci

căns simțim nevoia de a socializa cu cei din jurul nostru, de a desfășura anumite
activităță și de a ne informa reciproc.

Personalitatea, ca primă instanță de dezvoltare pe plan relațional, se dezvoltă

atunci când grupul la care aceasta aderă este unul „organizat, bine structurat,
valorizat pozitiv, cu influențe educative”2, care să îi formeze individului o
personalitate autentică și echilibrată.

Concluzionănd că relațiile interpersonale sunt cele ce constituie sursa

mobilizatoare a întregii vieți psihice a individului, avem în vedere că ele pun în
mișcare procesele psihice ale acestuia, forțăndu-l să perceapă, să comunice și se
exteriorizeze din punct de vedere afectiv, dau naștere diferitelor procese psihice,
cum ar fi satisfacția sau insatisfacția, certitudinea sau incertitudinea și permit
manifestarea anumitor însușiri psihice prin care ne exprimăm opiniile și
atitudinile.

Conform cercetărilor teoretice și experimentale, sunt evidențiate următoarele

categorii principale ale structurilor psihologice de grup:

a) Structura socio-afectivă, reprezentată de procesele preferențiale, este

elementul de fond prin care se vor manifesta toate celelalte structuri,
b) Structura comunicației, reprezentată de procesele de comunicare,
c) Structura puterii, reprezentată de procesele de influență
d) Structura activității, reprezentată prin procesele de efectuare a sarcinilor

2
Ibidem, p. 143
 e) Structura motivațional-atitudinală, reprezentată prin configurația proprie
a factorilor motivaționali și atitudinali

Prin urmare, structura comunocației, cea a puterii și a activității pot avea

atât un caracter moral formal dar și informal și sunt generate spontan în
interacțiunea membrilor pe când structura socio-afectivă și cea motivațional-
adițională dispun de un caracter preponderent specific oricărui tip de grup.

Conform teoriei lui Moreno, structura socio-afectivă este prima care se

dezvoltă în intermediul grupului și se manifestă asupra oricărei relații
interpersonale.

Alți factori care intervin la baza grupurilor sunt „inteligența socială,

capacitatea de comunicare interpersonală, factorul personal, prestigiul extra-
grupal, altruismul, disponibilitatea de intrajutorare, statutul recunoscut în
olan formal și informal și competența și implicarea în rezolvarea problemelor
cu care grupul se confruntă”3.

Fenomenele psihosociale de grup sunt:

1. Coeziunea, care reprezintă totalitatea forțelor care îi ține laolaltă pe toți

membrii grupului. Are un caracter integrator și intră în relație cu cu toate
procesele interacționale referitoare grupului. Are la bază factori ca cei
extrinseci care țin de cadrele formale de ordin și impun anumite valori și
modele pentru toți membrii grupului, intrinseci care se împart în cei
socio-afectivi (bazați pe atracția și respingerea dintre membrii grupului
dar și cum individul se intensifică cu grupul) și cei socio-operatori (
valorificați prin relația de comunicare, influență interpersonală etc.)
2. Coeziunea de grup are la bază interacțiunile sistematice dintre toți
membrii grupului și determină uniformitățile atitudinale ce vor căpăta
treptat caracterul unor modele cu valoare simbolică pentru ceilalți

3
Mitrofan, Laurențiu, Dinamica grupurilor, București, Credis, 2008, p.8
 membrii. Nerespectarea acestora vor conduce spre respingerea valorilor
colective resimțite de ceilalți membrii ca o contestare sau o formă de
atac. Reacția acestora este diferită în funcție de natura grupului, a sarcinii
exercitate și a tradițiilor ce țin de structura grupului.
3. Leadershipul este un ansambal relațiilor intra și intergrupale prin
intermediul cărora este influențat comportamentul de grup.

El vizează procesele și fenomenele psihosociale bazate pe funcția de

conducere prin trei aspecte esențiale: aspectul funcțional-rolul exercitat de
actul conducerii și desfășurarea activităților, aspectul relațional- care
evidențiază raporturile interindividuale dintre ceilalți membrii ai grupului,
aspectul aptitudinal- bazat pe „capacitațile psihoindividuale ale celor
impliciți în exercitarea conducerii activității grupului”4.

Psihologia de grup are la bază evenimentele care generează trăiri și stări

psihice resemțite relativ asemănător la toți membrii grupului și se deosebește
cu mult de psihologia individuală.

Fenomenele care apar la nivel de grup sunt opiniile și atitudinile comune,

normele de grup, stări afective comune, memorie colectivă dar și acțiune
colectivă. Acestea au un caracter suprapersonal și produc shimbări ale
montajelor psihoindividuale, facilitează social prin activitatea intelectuală ,
apar noi tipologii de comportament acceptate de toți membrii dar și
deformarea realității, care îi face pe toți membrii să perceapă diferit
realitatea.

4
Ibidem, p.10