BAC 2016

LOGICĂ
Teorie

BONUS
Instrucțiuni pentru rezolvare
 BAC LOGICĂ 2016 - INSTRUCȚIUNI

1.Pagina „FORMULE ȘI TEORIA PENTRU REZOLVARE” conține reperele

pentru rezolvare (formule și noțiuni de bază). Vă recomand s-o memorați
și s-o scrieți la început, pe ciornă, înainte de a rezolva.

2.Pentru rezolvare
Ideal este să știți ce aveți de făcut la fiecare subiect, să aveți în minte
structura subiectelor. Astfel:

BAC LOGICĂ 2015 - INSTRUCȚIUNI

SUBIECTUL I (test grilă)

• aveți de ales varianta corectă

• patru dintre cerințe sunt tipare pe care le-am identificat – de
identificat caracteristica unui termen (absolut/relativ.....); de
identificat raportul dintre 2 termeni (identitate, ordonare,.....); de
identificat tipul unei propoziții categorice (universal afirmativă,
universal negativă...); de identificat corect o componentă anume a
unei propoziții categorice date (S logic, P logic, cuantor...)
• noțiuni necesare: clasificarea termenilor, raporturi logice între
termeni, structura propoziției categorice, pătratul lui Boethius
(raporturi logice între propoziții categorice), tipuri de raționamente;
principiile logice (cele 4 de la începutul teoriei); termenul; de citit
toată teoria
 BAC LOGICĂ 2016 - INSTRUCȚIUNI

SUBIECTUL II (propoziții categorice)

Prima dată identificăm corect propozițiile (vă reamintesc că ele sunt câte
una din fiecare – SaP, SeP, SiP, SoP)

A – scriem formula propoziției indicate

B – formulăm în cuvinte propozițiile cerute, pe baza pătratului lui

Boethius (contradictoria, contrara, subcontrara, subalterna,
supraalterna) – nu uităm să scriem și formulele acelor propoziții cerute
(contradictorie, contrară....)

C – formulăm conversa și obversa, atât ca formulă cât și în cuvinte

pentru fiecare dintre propozițiile indicate; dăm definițiile conversiunii și
obversiunii și explicăm în cuvinte cum am procedat

D – desenăm imaginea care corespunde propoziției indicate

E – transformăm raționamentele în formule (vor apărea ca la conversiune

și obversiune, adică o propoziție – săgeată – cealaltă propoziție);
identificăm dacă e vorba despre conversiune sau obversiune; specificăm
care raționament (X sau Y) este corect și care incorect, și explicăm cu
ajutorul legii distribuirii termenilor

OBS.: La forma standard aducem o propoziție numai dacă nu este la

forma standard, și numai la punctul C. Ce înseamnă formă standard?
Atunci când propoziția categorică conține cuantorul și copula exact așa
cum apar în forma standard (adică cum sunt subliniate mai jos).
SaP – Toți (Toate) S sunt P SeP – Niciun (Nicio) S nu este P
SiP – Unii (Unele) S sunt P SoP – Unii (Unele) S nu sunt P

Când aducem la forma standard, sau când facem conversiuni este nevoie
să introducem cuvinte ajutătoare: (ființe care), (lucruri care), (fenomene
care) etc. etc.

- noțiuni necesare: propoziții categorice, pătratul lui Boethius, formulele

conversiunii și obversiunii, legea distribuirii termenilor, metoda Euler
(cele 4 imagini)
 BAC LOGICĂ 2016 - INSTRUCȚIUNI

SUBIECTUL III – A (silogism)

• trebuie să scrieți două scheme de inferență la două moduri

silogistice date, să scrieți un silogism în cuvinte la unul dintre ele, și
să verificați validitatea unuia dintre moduri prin metoda Venn
(puteți alege unul dintre moduri la care să faceți ambele lucruri,
adică și în limbaj natural, cuvinte, și metoda Venn, sau puteți să le
faceți diferit – adică la unul dintre modurile date metoda Venn, iar la
celălalt silogism în cuvinte)
• recomandarea mea: faceți mai întâi metoda Venn la amândouă, pe
ciornă, și alegeți-l doar pe cel valid (e probabilitate mare să dea
unul valid și unul nevalid), la care să faceți și metoda Venn și
silogism în cuvinte
• sub nici o formă să nu faceți două silogisme în cuvinte și două
diagrame Venn (e posibil să greșiți una, și nu e bine); prin urmare
nu faceți exces de zel, rezolvați numai cât vă cere enunțul
• cum facem silogismul în cuvinte? Plecăm de la concluzie (facem o
propoziție adevărată), stabilim care sunt S și P, iar apoi facem
premisa minoră (a doua), tot adevărată, și astfel îl găsim și pe M; nu
mai contează dacă prima premisă (majora) este falsă
• noțiuni necesare: metoda Venn

SUBIECTUL III – B (silogism)

• De făcut un silogism plecând de la o propoziție dată.

• Propoziția dată va fi concluzia în silogism, deci ea îl conține pe S și
pe P. Voi trebuie să-l găsiți pe M.
• Veți folosi obligatoriu unul dintre modurile valide de figura I (care
se potrivește): aaa-1, aai-1, aii-1, eae-1, eao-1, eio-1
 BAC LOGICĂ 2015 - INSTRUCȚIUNI

SUBIECTUL III – C (definirea)

• Veți indica regula definirii încălcată în cazul unei definiții date.

• Când verificați, verificați de jos în sus, și treceți prima regulă găsită.
• Scrieți definițiile altor două reguli decât cea găsită la Ca, și dați
exemple de definiții care le încalcă.

Ca. Regulile corectitudinii în definire (aici utilizăm doar 4 din cele 5)

● Regula adecvării definitorului la conținutul definitului: definiția nu

trebuie să fie nici prea largă, nici prea îngustă (termenii definit și
definitor nu trebuie să fie în raport de ordonare sau de încrucișare)

● Regula circularității: cuvinte din aceeași familie de cuvinte;

exemple; sinonime, enumerări

● Regula afirmării: negație la verb

● Regula clarității și a preciziei: metafore, limbaj obscur

Cb. Exemple de definiții incorecte, fiecare legată de regula pe care o

încalcă
regula adecvării
Omul este o ființă. (definiția este prea largă)
Mamiferele sunt feline. (definiția este pre îngustă)
Ziaristul este o persoană care scrie la ziar. (definiție pe de o parte
prea largă, pe de alta prea îngustă)
regula circularității
Istoria este știința care se ocupă cu studiul faptelor istorice.
Continent este de exemplu Asia, Africa etc.
regula afirmării
Omul nu este nici înger, nici demon.
regula clarității și a preciziei
Meseria este brățară de aur.
Imaginația reprezintă dansul ideilor noastre.
 NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Logica este știința demonstrației, care studiază formele și legile

generale ale raționării corecte.
Argumentarea este un proces prin care încercăm să determinăm pe
cineva să accepte o idee sau să fie de acord cu noi într-o anumită
problemă.
Comunicarea reprezintă transmiterea de mesaje, informații sau stări
afective și are drept scop omogenizarea grupurilor umane.

Structura argumentării:
a) teza (concluzia) care se susține (se demonstrează) sau se respinge;
b) temeiurile (probele, argumentele sau premisele) care se aduc în
favoarea sau în defavoarea tezei.

Indicatorii argumentării - Cuvinte din limbajul obișnuit care ne ajută

să ne dăm seama că este vorba despre o argumentare.
a)Indicatori de premisă - introduc propozițiile temei (pentru că,
deoarece, fiindcă, presupunând că, datorită etc);
b)Indicatori de concluzie - introduc teza (rezultă, conchidem, prin
urmare, în consecință, deci etc).

PRINCIPIILE LOGICII TRADIȚIONALE

1. Principiul identității
Orice obiect este identic numai cu sine însuși, în același timp și sub
același raport
2. Principiul non-contradicției
Un obiect nu poate fi în același timp și sub același raport și A, și non-A
3.Principiul terțului exclus
Sau este acceptată o propoziție A, sau este respinsă dintr-un sistem de
propoziții, a treia posibilitate fiind exclusă. Două propoziții contradictorii
nu pot fi ambele false, în același timp și sub același raport
4. Principiul rațiunii suficiente
Pentru a accepta sau pentru a respinge o propoziție trebuie să dispunem
de o rațiune suficientă sau altfel spus, de un temei satisfăcător.
Spunem că propoziția p este un temei necesar pentru propoziția q,
atunci când fără adevărul lui p nu se poate dovedi adevărul lui q, iar
dacă p este un temei suficient pentru q înseamnă că admițând adevărul
lui p devine imposibil ca q să nu fie adevărată
 TERMENII

Termenul: un cuvânt sau un grup de cuvinte prin care se exprimă o

noțiune
Noţiunea reprezintă o informaţie care apare în mintea noastră, imaginea
obiectului real la nivel mental.
Termenul poate fi:
substantiv – secol, hotar, fenomen…
adjectiv – frumos, albastru, hotărât
grup substantival – curea de transmisie, câine care are un os în gură
grup adjectival – frumos de pică, albastru ca cerul

Structura unui termen:

● extensiunea (sfera) – totalitatea obiectelor care alcătuiesc clasa

respectivă de obiecte

● intensiunea (conținutul) – totalitatea proprietăților pe care le au

obiectele din clasa respectivă
Exemplu – sfera termenului „copac” este alcătuită din totalitatea
copacilor, iar conținutul aceluiași termen din totalitatea proprietăților pe
care le au copacii
Obs. Raportul dintre sferă și conținut este invers proporțional: cu cât
crește sfera cu atât se micșorează conținutul și invers. De exemplu, dacă
avem termenul ființă și îi adăugăm proprietatea zburătoare, extensiunea
scade iar intensiunea crește. Dacă avem termenul inginer român și
renunțăm la proprietatea român, atunci crește extensiunea și scade
intensiunea.

Raportul gen / specie. Atunci când o noțiune include altă noțiune în

sfera sa, ea se numește gen, iar noțiunea inclusă se numește specie.

Componentele unui termen:

● componenta lingvistică (cuvântul sau grupul de cuvinte)

● componenta cognitivă (noțiunea)

● componenta ontologică (mulțimea de obiecte)

 CLASIFICAREA TERMENILOR

A. După intensiune
a. absoluți / relativi:
un termen este absolut numai dacă se aplică obiectelor considerate
izolat
un termen este relativ dacă desemnează o relație ce se stabilește între
două sau mai multe obiecte
b. abstracți / concreți:
termenii care desemnează proprietăți și relații sunt abstracți
termenii care desemnează obiecte, lucruri sunt concreți
c. pozitivi / negativi:
un termen este pozitiv dacă indică prezența anumitor însușiri
un termen este negativîn cazul în care indică absența unor proprietăți
d. simpli / compuși:
un termen este simplu numai dacă deține rolul de noțiune primară
un termen este compus dacă este derivat în baza noțiunilor primare

B. După extensiune
a. vizi / nevizi:
un termen este vid numai dacă extensiunea sa nu conține nici un obiect
în caz contrar, termenul fiind nevid
b. singulari / generali:
un termen este singular numai dacă extensiunea termenului este
constituită dintr-un singur obiect; dacă extensiunea termenului conține
cel puțin două obiecte, atunci termenul este general
c. colectivi / distributivi:
un termen este colectiv numai dacă obiectele din extensiunea sa sunt
colecții de obiecte, așa încât proprietățile ce revin colecției nu revin și
fiecărui membru al colecției; în măsura în care fiecare caracteristică din
intensiunea termenului revine fiecărui obiect din extensiune, termenul
este distributiv
d. vagi / preciși:
un termen este vag numai dacă nu se poate decide cu certitudine pentru
orice obiect dacă face parte sau nu din extensiunea termenului; când
există posibilitatea deciziei, atunci termenul este precis.
 RAPORTURI LOGICE ÎNTRE TERMENI

A. RAPORTURI DE CONCORDANȚĂ: doi termeni,

A și B, sunt în raport de concordanță numai dacă
extensiunile lor au cel puțin un element în comun.
1.raportul de identitate: se realizează numai dacă
doi termeni au în comun toate obiectele din
extensiunile lor, altfel spus au aceeași extensiune
exemple: nea – zăpadă, prieten – amic, dragoste -
iubire
2.raportul de ordonare: se realizează numai dacă
oricare obiect ce aparține extensiunii unui termen
aparține și extensiunii celui de-al doilea, în timp ce
cel de-al doilea are în extensiunea sa și obiecte ce nu
aparțin extensiunii primului termen
exemple: pasăre – rândunică, anotimp – vară, culoare
- roșu
3.raportul de încrucișare: se realizează numai
dacă extensiunile a doi termeni au în comun cel puțin
un obiect, fiecare termen având în extensiunea sa și
obiecte ce nu aparțin extensiunii celuilalt termen
exemple: elev – harnic, român - inginer, pasăre –
zburătoare

B. RAPORTURI DE OPOZIȚIE: doi termeni, A și B,

sunt în raport de opoziție numai dacă extensiunile
lor nu au nici un obiect în comun.
4. raportul de contrarietate: doi termeni sunt în
raport de contrarietate numai dacă oricare ar fi
obiectul acesta nu poate aparține simultan
extensiunii ambilor termeni, existând posibilitatea de
a nu aparține extensiunii nici unuia dintre ei
exemple: găină – rață (clasa „păsărilor”), trandafir –
lalea (clasa „flori”)
5. raportul de contradicție: doi termeni sunt în
raport de contradicție numai dacă oricare ar fi
obiectul acesta nici nu face parte, nici nu lipsește
simultan din extensiunea ambilor termeni sau
termenii reprezintă unul negația celuilalt, luată sau
nu într-un univers de discurs (clasa din care fac
parte)
exemple: bun – rău, inteligent – prost, intensiune –
extensiune
Metoda Euler
 DEFINIREA

Definirea este operația logică prin care redăm caracteristicile unui

obiect sau noțiuni, caracteristici ce-l deosebesc de toate celelalte obiecte
sau noțiuni.
Definiția este rezultatul operației de definire. Definiția constă în
reconstituirea noțiunii, astfel încât să fie precizate extensiunea (sfera) și
intensiunea (conținutul) acesteia.
Structura definiției:
● definitul (A) numit și definiendum sau obiectul definiției, adică ceea
ce trebuie definit (termen sau noțiune);
● definitorul (B) numit și definiens, adică ceea ce se utilizează pentru a
preciza obiectul definiției (exprimă caracteristici definitorii);
● relația de definire se notează cu semnul „=df " și se citește: „este
identic prin definiție”.

Regulile corectitudinii în definire:

1.Regula adecvării definitorului la conținutul definitului adică

definiția nu trebuie să fie nici prea largă, nici prea îngustă. Abaterile de
la această regulă:
a.definitorul supraordonat definitului (definiția este prea largă)
b.definitorul subordonat definitului (definiția este prea îngustă)
c.definitorul și definitul în raport de încrucișare (prea largă și prea
îngustă)

2.Definiția trebuie să prevină viciul circularității (să nu fie

circulară), adică termenul definitor nu trebuie să se sprijine pe termenul
definit (nu trebuie să-l conțină)

3.Definiția trebuie să fie afirmativă, adică definitorul trebuie să

spună cum este definitul și nu cum nu este acesta, deoarece ar constitui
o sursă de confuzii.

4.Definiția trebuie să fie clară și precisă (inteligibilă), adică să nu fie

exprimată în limbaj obscur, echivoc sau figurat și să nu se complice fără
rost.

5.Definiția trebuie să fie consistentă, adică nu trebuie să intre în

contradicție cu alte definiții și propoziții din interiorul unui sistem de
propoziții
 CLASIFICAREA

Clasificarea este operația logică prin care noțiunile (obiectele) sunt

ordonate și grupate, după diferite criterii, în diferite clase (din ce în ce
mai generale). Diviziunea - operația logică prin care descompunem
genul în speciile sale.

Structura clasificării:
● elementele clasificării, adică noțiunile ce vor fi supuse operației de
clasificare și care formează obiectul clasificării (de regulă, ele sunt
noțiuni individuale sau noțiuni cu un grad redus de generalitate);
● clasele, respectiv noțiunile obținute ca rezultat al clasificării (noțiuni
generale sau noțiuni cu un grad mai ridicat de generalitate);
● criteriul clasificării (diferența specifică), adică proprietățile pe baza
cărora se realizează gruparea elementelor în clase sau formarea genului
din speciile sale.
Ex: Elementele clasificării sunt: numere pare și numere impare;
Clasa obținută în urma clasificării: numere întregi;
Fundamentul clasificării: divizibilitatea cu 2.

Regulile corectitudinii în clasificare:

1. Clasificarea presupune trei elemente: noțiunile date (obiectul
clasificării), clasele obținute și fundamentul clasificării.
2. Clasificarea trebuie să fie completă, adică ea nu trebuie să lase
rest: fiecare din elementele ce formează obiectul clasificării trebuie
introduse într-o clasă.
3. Pe aceeași treaptă a clasificării, între clasele obținute trebuie
să existe numai raporturi de opoziție (contradicție sau contrarietate).
4. Criteriul clasificării trebuie să fie unic într-o operație.
5. Regula omogenității presupune ca asemănările dintre obiectele
aflate în aceeași clasă trebuie să fie mai importante decât deosebirile
dintre ele.

Forme de clasificare
În funcție de importanța criteriului:
a)clasificare naturală – criteriul redă însușiri esențiale
b)clasificare artificială - criteriul redă însușiri neesențiale
În funcție de operațiile ce se aplică obiectelor din clasele obținute:
a)clasificare nominală – rezultatul operației de numărare a elementelor
b)clasificare ordinală – compararea și ierarhizarea elementelor
 PROPOZIȚII CATEGORICE

Definiție: propozițiile categorice sunt formele logice prin care se

exprimă un singur raport logic între doi termeni, fără a se pune în
legătură cu altceva sau a condiționa acest raport de altceva
(se spune ceva despre altceva – propoziții enunțiative).

Structura unei propoziții categorice:

a. Subiectul logic (S) – termenul despre care se enunță ceva
b. Predicatul logic (P) – termenul prin care se enunță ceva despre S
c. Cuantorul (explicit sau implicit) (toți, toate, niciun, nicio, unii, unele)
d. Copula (sau verbul care leagă S de P)
Cantitatea unei propoziții desemnează la cât din sfera subiectului ne
referim, iar calitatea unei propoziții categorice reprezintă proprietatea
acesteia de a fi afirmativă sau negativă.
Cuvintele prin care este specificată cantitatea unei propoziții categorice
se numesc cuantori. Prezența lor nu este însă întotdeauna explicită (ex:
în propoziția „Pisicile sunt mamifere.” cuantorul universal toate se
subînțelege).

Tipuri de propoziții categorice:

1.Universala afirmativă (A)

- formula: SaP
- forma standard: Toți S sunt P
- ex.: Toți oamenii sunt muritori.

2.Universala negativă (E)

- formula: SeP
- forma standard: Nici un S nu este P
- ex.: Nici o balenă nu este câine.

3.Particulara afirmativă (I)

- formula: SiP
- forma standard: Unii S sunt P
- ex.: Unii copaci sunt pomi fructiferi.

4.Particulara negativă (O)

- formula: SoP
- forma standard: Unii S nu sunt P
ex.: Unii elevi nu sunt serioși.
Raporturi logice între propozițiile categorice

1. Raportul de contradicție: două propoziții categorice aflate în raport

de contradicție nu pot fi nici adevărate și nici false, în același timp și sub
același raport.

2. Raportul de contrarietate: două propoziții categorice aflate în

raport de contrarietate nu pot fi adevărate, dar pot fi false în același timp
și sub același raport.

3. Raportul de subcontrarietate: două propoziții categorice aflate în

raport de subcontrarietate nu pot fi false, dar pot fi adevărate în același
timp și sub același raport.

4. Raportul de subalternare: Raportul de subalternare nu are o

definiție propriu-zisă. Vom numi propoziția universală supraalternă iar
propoziția particulară subalternă.

Pătratul lui Boethius

 INFERENȚE IMEDIATE CU PROPOZIȚII CATEGORICE

(CONVERSIUNEA & OBVERSIUNEA)

Inferență = raționament.
Despre propozițiile categorice putem spune că sunt adevărate, false sau
probabile.

Raționamentele pot fi valide sau nevalide.

Inferențele imediate cu propoziții categorice sunt cele mai simple

raționamente, în cadrul cărora dintr-o propoziție categorică dată
(considerată premisă) derivăm direct o altă propoziție (numită
concluzie).

Coversiunea reprezintă operația logică prin care, în

trecerea de la premisă la concluzie, se inversează ordinea
termenilor.

FORMULELE CONVERSIUNII:

Obversiunea reprezintă operația logică prin care, în

trecerea de la premisă la concluzie, se schimbă calitatea
propoziției, iar predicatul premisei este negat în
concluzie.
FORMULELE OBVERSIUNII:

Distribuirea termenilor (S și P) din propozițiile categorice

Un termen este distribuit (+) dacă este luat în întregul sferei
sale și este nedistribuit (-) dacă este luat doar într-o parte a
sferei sale.
Legea distribuirii termenilor: un termen poate apărea
distribuit în concluzie numai dacă este distribuit și în
premisă.
 RAȚIONAMENTE (INFERENȚE)

Raționamentul este operația logică de bază prin intermediul căreia din

propoziții date numite premise este derivată o altă propoziție numită
concluzie.

TIPURI DE RAȚIONAMENTE

După direcția procesului de inferență între general și particular:

a)inferențe deductive – concluzia este la fel de generală sau mai puțin
generală decât premisele
a)inferențe nedeductive (inductive) – concluzia este mai gene-rală
decât premisele (și probabilă)

După numărul premiselor, inferențele deductive pot fi:

a)inferențe imediate – concluzia este derivată dintr-o singură premisă
(conversiunea, obversiunea)
b)inferențe mediate – concluzia este derivată din mai mult de o
premisă (silogismul)

În funcție de corectitudinea logică, inferențele deductive pot fi:

a)inferențe valide – au premise adevărate și concluzie adevărată
b)inferențe nevalide – au premise adevărate și concluzie falsă

După felul premiselor, inferențele mediate pot fi:

a)inferențe ipotetico-categorice
b)inferențe disjunctivo-categorice

După numărul cazurilor examinate, inferențele inductive pot fi:

a)inducție completă
b)inducție incompletă

În funcție de gradul de probabilitate al concluziei, inferențele inductive

(nedeductive) pot fi:
a)inferențe inductive tari – au premise adevărate și concluzie
adevărată
b)inferențe inductive slabe
 SILOGISMUL

Silogismul este inferența (raționamentul) formată din trei propoziții

categorice (două premise și o concluzie) și din trei termeni (S, P și M).

Structura silogismului
Subiectul concluziei (S), numit termen minor, se
regăsește la nivelul premisei minore (a doua)
Predicatul concluziei (P), numit termen major, se
regăsește la nivelul premisei majore (prima)
Termenul mediu (M), care apare în ambele premise.

FIGURI ȘI MODURI SILOGISTICE

Silogismele se împart în patru clase după poziția termenului mediu în

premise, clase ce sunt numite figuri silogistice.

În fiecare figură silogistică se pot construi 64 scheme de

argumentare numite moduri silogistice, rezultând 256 moduri
silogistice din care numai 24 sunt valide (câte 6 în fiecare figură
silogistică). Modurile silogistice se obțin combinând calitatea cu
cantitatea propozițiilor categorice în premisele și în concluzia
silogismului.
Ex: aei – 3 (mod de figura 3, în care premisa majoră este MaP,
premisa minoră este MeS, iar concluzia este SiP.)
METODA VENN LA SILOGISM
Diagrama Venn poate fi utilizată
pentru verificarea validităţii unui M P
mod silogistic. Diagrama Venn
pentru silogism este alcătuită din
trei cercuri intersectate,
reprezentate ca aici. S
Reguli
1.Se reprezintă grafic doar
premisele şi dacă concluzia se
citeşte automat, modul silogistic
este valid.
1a2 1 2
2.Dacă avem o premisă
universală şi una particulară se
reprezintă grafic mai întâi
premisa universală.
3.Dacă avem premisele 1e2 1 2
universale iar concluzia este
particulară, după ce am
reprezentat grafic premisele,
adăugăm un X în zona de
intersecţie a celor trei termeni, 1i2 1 X
2
dacă a rămas nehaşurată.

Cum se reprezintă grafic 1o2 1 2

propoziţiile categorice? X

Forme speciale de argumentare silogistică

Polisilogismul (polisilogism progresiv & polisilogism regresiv)
Soritul (aristotelic & goclenian)
Entimema (de ordinul întâi, de ordinul doi și de ordinul trei)
Epicherema este lanțul de silogisme eliptice formate din entimeme sau
polisilogismul prescurtat în care cel puțin o premisă este entimemă.
 ARGUMENTE NEDEDUCTIVE
ANALOGIA
Analogie = asemănare
În analogie se realizează transferul de proprietăți, de însușiri de la un
obiect la altul, pe baza asemănărilor dintre ele. Dacă deosebirile sunt
mai importante decât asemănările și concluzia nu este modestă, se
generează eroarea logică numită analogie slabă.

INDUCȚIA
Într-un argument inductiv, concluzia spune mai mult decât premisele
din care a fost obținută. Argumentele bazate pe generalizare prezintă
mai multe riscuri.
Tipuri de argumente inductive
1. Inducția completă
2. Inducția incompletă (amplificatoare – se trece de la un număr finit de
cazuri la un număr infinit)
3. Inducția prin simplă enumerare (inducție populară – se bazează pe
simpla repetare a unor constatări și pe absența oricărui contraexemplu)
4. Inducția științifică (bazată pe reguli bine determinate, pe utilizarea
observației riguros organizate, a experimentului științific)

SOFISME ȘI PARALOGISME

Sofismele sunt erori în argumentare comise intenționat. Paralogismele

sunt erori de argumentare comise fără intenție.
Sofismele materiale sunt erorile logice care conțin anumite erori de
conținut, legate de sensul și semnificația premiselor și componentelor
acestora.
Sofismele materiale sunt grupate în cinci clase:
1.Sofismele de limbaj (ale ambiguității): echivocația, amfibolia,
accentul, diviziunea, compoziția
2.Sofismele circularității (argumentele circulare): argumentul
circular (petitio principii), expresiile circulare, întrebarea
complexă, afirmarea repetată
3. Sofismele de relevanță: argumentum ad hominem (argumentul
relativ la persoană), argumentum ad ignorantiam, argumentum ad
verecundiam (argumentul relativ la modestie), argumentum ad
populum (argumentul relativ la popor), argumentum ad
misericordiam (argumentul relativ la milă), argumentum ad baculum
(argumentul relativ la baston, forță)