UNIVERSITATEA ,,AUREL VLAICU”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI,

PSIHOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Noua psihologie și influența curentelor filosofice

moderne (pozitivismul, materialismul, și empirismul)

Bodin Iasmina
Psihologie, I.

2018.
Legat de titlul referatului meu, voi dezbate câteva subiecte legate de conținutul textului :
fundamentele filozofiei, noua psihologie, pozitivismul, materialismul și empirismul.

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea filosofia domina majoritatea domeniilor legate de

cunoatere și de suflet. Mulți filozofi antici (de exemplu Platon și Aristotel) vizau chestiuni
legate de conștiință și de suflet. De aici grecii defineau cuvanul „psyche” drept spirit sau
suflet, la care mai târziu s-au mai adăugat „logos”, care înseamna știință.

Pornind de aici cuvântul „psihologie”1 ar însemna știința sufletului omului iar din această
perspectivă, filosofii au făcut referiri teoretice din ce în ce mai dominante în ceea ce privește
acest subiect cu trecerea timpului.

Plecând de aici, din punctul meu de vedere putem discuta de fundamentele psihologiei,
caracteristici care se regăsesc în mai multe științe moderne, care s-au desprins din aceea
„știință fundamentală”, care ea însăși este o știință legată de înțelepciune. ( filo =
înțelepciune, logos = știință ).

Prin „noua psihologie” , vorbim despre momentul în care psihologia și-a proclamat
independența față de filosofie ca știința și termeni, formându-și astfel și propria sa
personalitate ca erudiție.

Acest moment a fost identificat atunci când aceasta știință și-a marcat teritoriul, nu atât prin
includerea sa într-o speculație teoretică, ci si în dovedirea concretă, experimentală a
conținutului legat de personalitate, de trăsăturile acesteia, de afecte, sentimente, trăsături de
caracter, temperament sau comportamentele omului determinate de configurația sa
ereditară.2

Următorul pas care a produs ruperea problemelor științifice ale psihologiei din filozofie a fost
Pozitivismul.

Profesorii americani, D. Schultz și S.E Schultz în capitolul 2 al cărții lansate de ei „O istorie

a psihologiei moderne” , la titlul lecției: ”Fundamentele filozofice ale noii psihologii :
pozitivismul, materialismul și empirismul” îl prezintă pe filosoful francez Auguste Comte ca
fiind „fondatorul filosofiei pozitiviste”, 3 deoarece termenul de „positivism” îi aparține
acestuia și fiind primul care „reprimă problemele speculative ale vechii filosofii”.

1
Termenul „psihologie” a fost utilizat pentru prima întâia data în 1533 de către R. Gocleniun fiind apoi
preluat de C. Wolff în lucrarea”Psihologia empirică” și „Psihologia raționalistă” , volume apărute în 1732,
respectiv 1733

2
Duane P. Schultz , Sydney Ellen, Schultz. O istorie a psihologiei moderne ( trad. B. Boghițoi), Editura Trei,
Bucuresti, 2013, pp. 65 – 66.

3
Ibidem. P. 66
1
Materialism: Teoria conform căreia fenomenele din univers pot fi explicate în termeni
fizici prin existența și natură materiei.

Relatia materialismului ca expresie a rolului materiei in explicarea unor fenomene din

univers, avanseaza ideea psihica referitoare la faptul ca „pana si constiinta
omeneasca poate fi inteleasa in termenii principiilor fizice si chimice”.4

Empirism: din grecescul εμπειρισμός, are sensul de "test" sau "încercare", este
doctrina filozofică a testării, a experimentării, și a luat înțelesul mai specific conform
căruia toată cunoașterea umană provine din simțuri și din experientă. Empirismul
respinge ipoteză conform căreia oamenii au idei cu care s-au născut, sau că orice se
poate cunoaște fără referintă la experientă.5

Acestui curent îi aparțin personalități precum Aristotel, Hobbes etc., iar istoricii psihologiei îi
menționează pe John Locke, George Berkley, David Hume, David Hartley.

Mai departe voi prezenta princiipile emipirismului și rolul său jucat în formarea noii
psihologii prin cativa reprezentanti ai acestui curent.

JOHN LOCKE (1632 – 1704)

Fiu de avocat, a studiat la universitățile din Londra și Oxford, absolvind în 1656, iar la
scurt timp după aceea primind și titlul de profesor.

A scris „încercări asupra intelectului omenesc” (1690) și „cugetări asupra

educației” (1693), însă dintre operele majore ale lui Locke, importantă pentru
psihologie este Eseu despre intelectul omenesc ( An Essay Concerning Human
Understanding) 1690. Cartea a fost tradusă în franceză și latină, marchează
începuturile formale ale empirismului britanic.

Locke era preocupat de funcționarea cognitivă, astfel spus, de căile pe care mintea
dobândește cunoaștere.

„Cunoașterea este posibilă numai prin intermediul experienței”. 6

Teoria asocierii: Ideea combinației sau îmbinării ideilor, că și ideea reciprocă a

analizei lor marchează începuturile abordării problemei asocierii, văzută asemenea

4
C. Antoniade, Opere, Editura Eminescu, Bucuresti, 1985, p. 79

5
Empirism, ro.m.wikipedia.org
6
John Locke, Eseu despre intelectul omenesc, vol. II: Editura Științifică, București, 1961, trad. rom. Armand
Roșu Și Teodor Voiculescu pp 105-106. (N.t.)

2
unei chimii mentale. Potrivit acestui punct de vedere, ideile simple pot fi legate sau
asociate pentru a forma idei complexe.

Calități primare și secundare: O altă afirmație pentru începuturile psihologiei a

fost distincția lui Locke între calitățile primare și secundare cum se aplică ele în cazul
ideilor senzoriale simple.

Calitățile primare: există în obiecte, indiferent dacă le percepem sau nu.

Calități secundare: precum culoarea, mirosul, sunetul și gustul nu există în obiect,

ci în percepția individului despre obiect.

De exemplu: Dacă nu am mușca dintr-un măr, gustul său nu ar exista. Calitățile

primare, cum ar fi mărimea sau forma fructului, există, indiferent că le percepem sau
nu. Calitățile secundare, cum e gustul, există doar în actul nostru de percepție.
Locke nu a fost primul care a distins între calitățile primare și cele secundare.

Și Galilei susținea aceleași lucruri : "Cred că dacă urechile, limbile și nasurile ar

dispărea, formele, numerele și mișcarea (calități primare) ar persistă, dar nu și
mirosurile și sunetele (calități secundare). Ultimele sunt în opinia mea doar
nume când sunt separate de ființele vii.”7

GEORGE BERKELEY (1685-1753)

S-a născut și a fost educat în Irlanda. Om extrem de religios, când avea 24 de ani a
fost hirotonisit diacon al Bisericii anglicane. La puțină vreme după aceea, el a
publicat două lucrări filosofice care vor influența psihologia: Teoria vederii ( An
Essay Towards a New Theory of Vision)-1709 și Princiipile cunoașterii
omenești. ( A Treatise Concerning the Principles of Human Knowledge)-1710,
prin acestea el continuă ideile lui Locke, cu care era de acord legate de sursa
cunoașterii din experiență.

Chiar el ne spune că „percepția e singura realitate decare putem fi siguri”, căci

„lumea e derivată din sau stă la baza propriilor noastre experiențe”. 8

Mai departe voi prezenta câteva informații legate de teoria vederii susținută de
Berkley :

7
(citat de Boaș, 1961, p. 262).

8
Problema cunoașterii este una filosofică și-a pus problema cunoașterii, dar a consumat-o la nivelul realității
înconjurătoare. Psihologii au extins problema la dimensiunea proceselor umane care sunt angajate în
cunoaștere, adică în rațiune, sentimente, trăsături de caracter, la sensul cunoașterii în funcție de
particularitățile psihice ale individului etc.

3
„Knowledge is an adjunct or composition of simple ideas (mental elements)
held together by the association of the association” 9Traducerea :
„Cunoașterea reprezintă o alăturare sau o compunere a ideilor simple (elementele
mentale), ținute laolaltă de liantul asocierii”

Asocierea senzațiilor : Berkeley a folosit principiul asocierii pentru a explica modul

în care ajungem să cunoaștem obiecte din lumea reală.

Teoria vederii :

„Asezat în biroul meu, aud o trăsură trecând pe stradă: privesc pe fereastră și

o văd, ies afară și mă urc în ea, astfel; limbajul comun ne-ar face să credem că
aud, văd și ating același lucru, adică trăsură. Este totuși evident că ideile
introduse de fiecare dintre simțuri sunt foarte diferite și distincte unele de
altele; dar cum am observat în mod constant că ele merg împreună, vorbim
despre ele că despre unul și același lucru.”( Berkeley 1709/1957a). 10

Ideea complexă de trăsură e făurită pornind de la sunetul roților pe caldarâm,

rigitatea sașiului, mirosul nou al banchetelor sale de piele, ca și de la imaginea formei
sale paralelipipedice. Mintea construiește idei complexe, punând laolaltă aceste
cărămizi mentale-ideile simple. Analogia mecanică prezenta în expresia
"construiește" și "cărămizi" nu e o simplă coincidență.

Berkley a folosit asocierea și pentru a explica modul în care percepem a treia

dimensiune spațială, a profunzimii, câtă vreme retina are doar două dimensiuni.

DAVID HUME (1711-1776)

Filosof și istoric, s-a înscris la Universitatea din Edinburgh, în Scoția, la 11 ani. S-a
mutat în Anglia, unde a obținut o faimă considerabilă ca scriitor. Cea mai importantă
operă a sa din punctul de vedere al psihologiei este „Tratat despre natură
omeneasca” (A Treatise of Human Nature)-1739, în care diferențiază
componentele mentale în impresii (senzații și percepții) și idei (experiențele
mentale în absența obiectului intuit, imaginea mentală).

Scrierile lui Hume se situează în cadrele mecanismului și se încadrează pe linia

dezvoltării empirismului și asociaționismului. El susține că putem descoperi legile ce
guvernează universul mental, la fel cum astronomii determinaseră legile și forțele
fizice ce guvernează planetele. Credea că princiipile care stau la baza asocieri
ideilor, pe care le consideră principii universale ale funcționării minții, constituie
contrapartea legii gravitației din fizică. Prin această Hume a oferit argumente
suplimentare pentru teză că mintea își construiește ideile complexe prin combinarea
mecanică a ideilor simple.

9
An essay towards a new theory of vision by George Berkley (Based on the First Edition, Dublin, 1709),
Edited by David R. Wilkins 2002
10
În limbă română, această lucrare a lui G. Berkley a apărut cu titlul Teoria Vederii, trad. rom. Anda Oprisor
Fournel, București, Editura IRI, 2006, pp. 64-65.(N.t.)

4
DAVID HARTLEY (1705-1757)
Filosof englez, a dus o viață liniștită și lipsită de evenimente, chiar dacă nu a reușit
să termine facultatea de medicină. De unul singur a început să studieze filosofia. În
1749, a publicat Observații despre om, alcătuirea, datoria și așteptările sale(
Observations of Man, His Frame, His Duty, and His Expectations), lucrarea
considerată de mulți specialiști ca fiind primul tratat sistematic despre
asociere.

Asocierea prin contiguitate și repetiție:

Pentru Hartley, legea fundamentală a asocierii este contiguitatea, prin care a

încercat să explice memoria , rationarea, emoția și activitatea voluntară și cea
involuntară. El a susținut că pentru ca asocierea să se formeze, este necesară
repetarea senzațiilor și ideilor.

„Cunoașterea derivă din simțuri” doar că „pentru ca asocierea să se formeze

este necesară repetarea senzațiilor și ideilor”. 11

Istoricii psihologiei floridani apreciază că „Hartley a fost primul care a aplicat

teoria asocierii spre a explica întreaga varietate de activități mentale”.12

Bibliografie

1. Schultz, Duane P.,Schultz, Sydney Ellen, O istorie a psihologiei

moderne (trad.B. Boghitoi), Editura Trei, București, 2013
2. George Berkley, Teoria vederii (An Essay Towards a New Theory of
Vision) - 1709 , trad. rom. Anda Oprisor Fournel, București, Editura IRI, 2006
3. John Locke, An Essay Concerning Human Understanding 1690 (Eseu
despre intelectul omenesc), vol. II: Editura Științifică, București, 1961, trad. rom.
Armand Roșu Și Teodor Voiculescu
4. Antoniade, Constantin, Opere, Editura Eminescu, București, 1985 (despre
emipirism si pozitivism).
5. An essay towards a new theory of vision by George Berkley (Based on the First
Edition, Dublin, 1709), Edited by David R. Wilkins 2002

11
D.P. Schultz, S.E. Schultz, Op. cit., p.76

12
Ibidem. P.76