Capitolul I

SPAŢIUL RURAL EUROPEAN

Obiective:
⇒ definirea zonelor rurale la nivel european;
⇒ explicarea funcțiilor spațiului rural;
⇒ analiza relației rural-urban;
⇒ descrierea conceptului de dezvoltare sustenabilă a spațiului rural.

1.1. Cum poate fi definită o zonă rurală?

Definirea zonelor rurale reprezintă o adevărată provocare pentru

specialiştii în economie rurală, datorită diversităţii acestor zone din punct de
vedere al condiţiilor fizice, socio-economice, instituţionale şi de mediu1.
Definirea ruralităţii este cu atât mai dificilă, cu cât aceasta serveşte la
încadrarea unui anumit teritoriu în categoria „rural”, permiţând accesul la
finanţare prin politici publice specifice acestor zone2.

Criteriile utilizate pentru a defini zonele rurale sunt împărţite

conform unui raport privind Europa rurală, în mai multe categorii2:

a. Populaţie şi habitat;
b. Peisaj;
c. Ocupaţii;
d. Acces.

a. În categoria populaţie şi habitat se includ următoarele criterii pentru

a diferenţia spaţiul rural de cel urban: densitatea populaţiei,
apropierea de o zonă aglomerată, continuitatea construcţiilor.
Aplicând aceste criterii, se constată discrepanţe majore între state.

1
Comisia Europeană, Reţeaua Europeană pentru Dezvoltare Rurală, 2009, Tipologii rurale
şi particularităţi teritoriale, http://enrd.ec.europa.eu/policy-in-action/improving-
implementation/typologies-and-targeting/ro/typologies-and-targeting_ro.cfm, ultima
accesare Ianuarie, 2013.
2
L’Europe rurale: définitions, enjeux et politiques, 2007, Panel de citoyens européen - Quels
rôles pour les espaces ruraux dans les sociétés européennes?, www.citizenspanel.eu, ultima
accesare Ianuarie, 2013.

7
 Dacă în spaţiul rural din Franţa, densitatea populaţiei înregistrează 54
locuitori/km2, în Italia rurală aceasta înregistrează valoarea de 100
locuitori/km2. Anumite zone rurale sunt depopulate (Irlanda de Nord,
Estul Germaniei), în timp ce altele înregistrează creşteri ale populaţiei
(zone aflate la periferia marilor oraşe sau zone izolate dar atractive).
b. În ceea ce priveşte peisajul, o pondere importantă a teritoriului rural
european este deţinută de terenuri agricole şi de păduri, gestionarea
corectă a acestora reprezentând o mare responsabilitate pentru
conservarea biodiversităţii. De atractivitatea peisajului depinde în
mare măsură atractivitatea zonelor rurale (atractivitate rezidenţială,
turistică, etc).
c. Ocupaţiile populaţiei rurale reprezintă un criteriu important în
definirea zonelor rurale. Dacă în anumite ţări sau regiuni, agricultura
este principala ocupaţie a locuitorilor din mediul rural (ex: România,
Grecia, Italia, Polonia), în altele agricultura nu deţine decât o mică
pondere pentru populaţia rurală activă1 (ex. Regatul Unit al Marii
Britanii, Belgia, Danemarca). În privinţa ocupării, populaţia zonelor
rurale situate în apropierea centrelor urbane dezvoltate îşi găseşte cu
uşurinţă un loc de muncă, în timp ce pentru alte zone rurale
îndepărtate sau defavorizate, găsirea unui loc de muncă reprezintă o
problemă. De aici, rata şomajului variază în spaţiul rural de la o
regiune la alta, de la o ţară la alta, înregistrând discrepanţe majore.
Nivelul mediu al veniturilor locuitorilor din spaţiul rural este de
asemenea diferit, veniturile cele mai ridicate înregistrându-se în ţările
bogate, cu densitate mare a populaţiei1 (ex. Danemarca, Olanda,
Belgia, vestul Germaniei), iar cele mai scăzute în zonele rurale din
regiunile mediteraneene (ex. Portugalia, Spania, Grecia, sudul Italiei
şi Irlanda).
d. Accesul facil la zonele rurale reprezintă un criteriu important pentru
dezvoltarea acestora, contribuind într-o oarecare măsură la stoparea
exodului rural1. Modernizarea infrastructurii de transport este o
condiţie esenţială pentru a asigura o conexiune bună între rural şi
urban, atât din punct de vedere economic, cât şi socio-cultural2.

1
L’Europe rurale: définitions, enjeux et politiques, 2007, Panel de citoyens européen - Quels
rôles pour les espaces ruraux dans les sociétés européennes?, www.citizenspanel.eu, ultima
accesare Ianuarie, 2013.
2
Niculescu Viorica, 2010, Accesul în zona rurală – problemă esenţială pentru dezvoltarea
spaţială echilibrată, Urbanism. Arhitectura. Constructii ISSN 2069-0509, Volume: 1; Issue:
2, p. 19-20;

8
 Varietatea este cuvântul cheie pentru a caracteriza spaţiul rural la
nivelul Uniunii Europene. Această varietate a generat o multitudine de păreri
privind definirea corectă a acestui concept.
Există mai multe definiţii oficiale, agreate la nivelul instituţiilor
europene, acestea fiind date de către:
• Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE);
• Consiliul Europei;
• Comisia Europeană.

La nivelul Uniunii Europene, o definire corectă a spaţiului rural este

o condiţie indispensabilă pentru conceperea şi aplicarea unor politici de
dezvoltare rurală adaptate nevoilor regiunilor şi ţărilor membre.

OCDE utilizează densitatea populaţiei (sub 150 loc/km2), pentru a

deosebi ruralul de urban, distingând următoarele categorii de teritorii1:
1. „Teritorii predominant rurale, în care peste 50% din populaţie
trăieşte în comunităţi rurale”;
2. „Teritorii intermediar rurale, în care un procent al populaţiei
cuprins între 15% şi 50% trăieşte în comunităţi rurale”;
3. „Teritorii predominant urbane, în care mai puţin de 15% din
populaţie trăieşte în comunităţi rurale”.

OCDE propune un criteriu suplimentar pentru a diferenţia zonele

rurale de cele urbane, şi anume relaţia rural-urban. În funcţie de acest
criteriu, există1:
1. „zone rurale integrate economic, situate în apropierea oraşelor”;
2. „zone rurale intermediare, cu acces facil la centrele urbane”;
3. „zone rurale întârziate, situate la distanță de centrele urbane”.

Consiliul Europei nu utilizează densitatea populaţiei, ci alte criterii

pentru a defini spaţiul rural, şi anume2:
1. utilizarea terenurilor pentru agricultură, silvicultură, acvacultură şi
pescuit;
2. activităţile economice şi culturale ale locuitorilor din zonele rurale
(artizanat, industrie, servicii);
3. amenajarea unor zone de recreere şi distracţii sau rezervaţii naturale.

1
http://www.oecd.org/, ultima accesare Ianuarie, 2013.
2
L’Europe rurale: définitions, enjeux et politiques, 2007, Panel de citoyens européen - Quels
rôles pour les espaces ruraux dans les sociétés européennes?, www.citizenspanel.eu, ultima
accesare Ianuarie, 2013.

9
 Comisia Europeană ia în calcul gradul de urbanizare şi densitatea
populaţiei, regiunile fiind grupate astfel:
1. zone dens populate, având o densitate a populaţiei mai mare de 500
loc/km2 şi o populaţie totală de cel puţin 50 000 locuitori;
2. zone intermediare, cu o densitate a populaţiei mai mare de 100
loc/km2 şi o populaţie totală de cel puţin 50 000 locuitori, sau care
sunt adiacente unei zone dens populate;
3. zone slab populate, care nu se încadrează în categoriile menționate
mai sus.

În România, zonele rurale ocupă o pondere importantă din teritoriu,

de aproximativ 87,1%, densitatea populației din aceste zone fiind de
aproximativ 44,9% conform datelor furnizate de Institutul Național de
Statistică1. Aplicând metodologia propusă de OCDE, conform EUROSTAT2,
59% din teritoriul României cuprinde „teritorii predominant rurale”, 40%
„teritorii intermediar rurale” și doar 1% „teritorii predominant urbane”. De
aici putem concluziona faptul că România este o țară cu un profund grad de
ruralitate.
Teritoriul României este organizat în 8 Regiuni de dezvoltare - fără
funcții administrative și 42 de județe - cu funcții administrative (fig. 1). Zona
urbană cuprinde 320 localități, iar zona rurală 2861 comune, formate prin
gruparea mai multor sate (12957 sate).3

Fig. 1 – Regiunile de dezvoltare ale României

Sursa:http://www.mdrt.ro/dezvoltare-regionala/programul-operational-regional-2007-
2013/-2975, ultima accesare Februarie 2013

1
http://www.insse.ro, ultima accesare Februarie 2013
2
http://epp.eurostat.ec.europa.eu, ultima accesare Februarie 2013
3
Legea 350/2001 privind amenajarea teritorială și urbanismul, Legea 351/2001 privind
Aprobarea Planului Național de Amenajare Teritorială

10
 1.2. Funcţiile spaţiului rural

În literatura de specialitate regăsim menţionate mai multe activităţi

specifice spaţiului rural, ce sunt grupate în trei categorii principale 1:
1. activităţi economice (fig. 2);
2. activităţi ecologice;
3. activităţi socio-culturale.

Activităţi
economice
în spaţiul
rural

Agricultura Silvicultura Industria Turismul

Fig. 2 – Funcţia economică a spaţiului rural

Agricultura este o activitate de bază pentru locuitorii din mediul

rural, în majoritatea ţărilor europene, fapt demonstrat de ponderea mare a
suprafeţelor cultivate, de aproximativ 45%2. În prezent, aceasta îşi
diminuează importanţa în anumite ţări, prin prisma ocupării forţei de muncă
sau a contribuţiei la formarea produsului intern brut. Cu toate acestea,
agricultura îşi menţine rolul major nu doar pentru furnizarea de hrană
populaţiei, ci şi pentru păstrarea unui mediu rural dinamic şi sănătos.
Silvicultura este o ramură de bază a economiei rurale, atât prin
produsele lemnoase pe care le furnizează, cât și prin cele nelemnoase (ex.
fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale, plante aromatice, rășini, etc).
Acestea reprezintă la rândul lor materii prime pentru alte industrii - industria
chimică, industria mobilei, industria alimentară, industria farmaceutică,
industria energetică, etc.
Industria face parte integrantă din mediul rural, chiar dacă
importanța acesteia a fost uneori estompată de către agricultură. Dezvoltarea
întreprinderilor mici și mijlocii este o condiție esențială pentru diversificarea

1
Bold, E. Buciuman, N. Drăghici Spaţiul rural – definire, organizare, dezvoltare,
Timişoara, Editura Mirton 2003, p. 60-62
2
L’EUROPE EN CHIFFRES — Annuaire Eurostat 2008, p. 336

11
economiei rurale. Ceea ce este specific activităților industriale din mediul
rural este forța de muncă ieftină, mai puţin exigentă în ceea ce priveşte
salarizarea, cu un nivel de calificare mai redus. Există țări, ca de exemplu
Regatul Unit al Marii Britanii, unde mediul rural este extrem de favorabil
creării de noi întreprinderi. De asemenea, energiile regenerabile își găsesc în
rural un mediu propice în care acestea se dezvoltă accelerat.
Turismul rural, intitulat și turismul verde se bucură de numeroase
avantaje, fiind extrem de atractiv prin serviciile pe care le oferă, prin
frumusețea peisajului, tradiții, obiceiuri, patrimoniu cultural. În ceea ce
priveşte potenţialul turistic al zonelor rurale, este important de subliniat
diferenţa între teritoriile situate în apropierea centrelor urbane, cele care se
bucură de resurse atractive (ex. ape termale) sau de o poziţie geografică
favorabilă (teritorii situate pe litoral, teritorii montane) al căror potenţial este
mare, şi anumite regiuni care nu dispun decât de resurse banale, greu de
valorificat1. La activităţile turistice se adaugă şi alte activităţi recreative şi
sportive (ex. pescuit, vânătoare, cicloturism).
Funcţia ecologică a spaţiului rural se referă la: păstrarea resurselor
naturale – apă, aer, sol, gestionarea cantitativă şi calitativă a acestora,
menţinerea biodiversităţii şi a peisajului, protecţia împotriva riscurilor
naturale.
Funcţia social culturală poate fi explicată prin bogăţia istorică şi
culturală a spaţiului rural: monumente, vestigii, cultura materială şi
spirituală, obiceiuri, mod de viaţă. Păstrarea identităţii culturale a zonelor
rurale este un obiectiv important pentru populaţia care trăieşte in acest mediu
rezidenţial.
Pe lângă funcţiile amintite mai sus, se mai poate adăuga încă una,
relativ mai nouă, şi anume funcţia rezidenţială. Se poate vorbi de această
funcţie cu preponderenţă în acele ţări unde spaţiile rurale înregistrează o
dinamică demografică pozitivă şi nu se mai confruntă cu exodul rural (ex.
Germania, Italia de Nord, Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii2).
Fenomenul de periurbanizare este în strânsă legătură cu această dinamică
pozitivă, fiind determinat de dorinţa populaţiei urbane de a avea o proprietate
în imediata apropiere a oraşelor de rezidenţă şi de accesibilitatea financiară
mai ridicată în achiziţionarea unui teren într-o astfel de zonă periurbană.
Acest fenomen stimulează ocuparea populaţiei, mai ales în sfera serviciilor.

1
http://www.ruralinfos.org, ultima accesare Ianuarie, 2013
2
L’Europe rurale: définitions, enjeux et politiques, 2007, Panel de citoyens européen - Quels
rôles pour les espaces ruraux dans les sociétés européennes?, www.citizenspanel.eu, ultima
accesare Ianuarie, 2013.

12
 1.3. Relaţia rural-urban

A vorbi despre o relaţie rural-urban presupune a analiza o legătură

între două entităţi diferite din punct de vedere al caracteristicilor şi funcţiilor
pe care le exercită. Această legătură nu trebuie văzută ca fiind una de
subordonare ierarhică, în care zonele rurale depind exclusiv de marile centre
urbane dezvoltate. Zonele rurale pot fi ele însele poli de dezvoltare
economică, chiar dacă nu sunt neapărat situate în apropierea marilor
aglomerații.

Fig. 3 – Principalele coordonate ale relației rural-urban

Relația rural-urban se bazează în principal pe următoarele

coordonate1:
1. Mobilitate, aceasta îmbrăcând la rândul ei diferite forme: migrație
definitivă, în scopul schimbării rezidenței, deplasări zilnice la locul
de muncă, deplasări ocazionale pentru recreere și turism,
cumpărături.
1
Rural-urban relationships, Polycentric Urban Development and Rural-Urban Partnership –
Thematic Study of INTERREG and ESPON activities, http://preview.interact-eu.net, ultima
accesare Februarie, 2013.

13
 2. Afaceri, reprezentate de crearea unor întreprinderi mici și mijlocii în
mediul rural, realizarea unor activități comerciale, filiere scurte de
aprovizionare (produse agricole, materii prime, alimente, produse
manufacturate), aprovizionare cu apă și alte surse de energie,
regenerarea unor deșeuri.
3. Educație, înțelegând prin aceasta atât educația tinerilor (liceu,
facultate), cât și a adulților (cursuri de calificare, recalificare
profesională).
4. Activități culturale, ce vizează atât posibilitatea pentru populația
rurală de a-și pune în valoare patrimoniul, tradițiile, obiceiurile în
mediul urban, cât și culturalizarea și emanciparea acesteia prin
pătrunderea dinspre urban a noilor tehnologii de comunicare (ex.
Internet) (fig. 3).

În funcție de legăturile existente între rural și urban, Europa este

divizată în regiuni în care domină urbanul și, la polul opus, regiuni în care
domină ruralul. Conform Raportului privind Europa rurală1, regiunile aflate
"sub dominanță urbană" sunt regiuni dinamice, dens populate, ce oferă locuri
de muncă, servicii și o infrastructură de transport bine dezvoltată. Astfel de
regiuni s-au dezvoltat în jurul marilor orașe - Paris, Madrid, Atena, Varșovia,
Londra, Milano, Hamburg, acestea exercitând o puternică influență asupra
ruralului din jurul lor. În același timp, marile orașe sunt dependente de
spațiile rurale care furnizează produse alimentare, apă, zone de recreere și
turism.
Cu toate că există multiple conexiuni între rural și urban,
colectivitățile din cele două medii de rezidență nu colaborează întotdeauna
suficient, astfel că este nevoie de acțiuni de parteneriat, susținute de politici
publice, care să întărească această legătură. Un astfel de parteneriat se poate
fonda în prezent pe intereseul tot mai mare al orășenilor privind produsele
tradiționale obținute în spațiul rural2.

1
L’Europe rurale: définitions, enjeux et politiques, 2007, Panel de citoyens européen - Quels
rôles pour les espaces ruraux dans les sociétés européennes?, www.citizenspanel.eu, ultima
accesare Ianuarie, 2013.

14
 1.4. Dezvoltarea sustenabilă a spațiului rural

Conceptul de dezvoltare sustenabilă (durabilă) și-a făcut apariția la

începutul secolului al XX-lea, datorită crizei mondiale care se manifesta tot
mai accentuat în legătură cu: schimbările climatice, diminuarea resurselor
naturale, insecuritatea alimentară în raport cu creșterea populației, adâncirea
diferențelor de dezvoltare între țări, degradarea biodiversității. Definirea
dezvoltării sustenabile s-a consolidat în timp, pe parcursul mai multor
decenii.
În anul 1987, Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare definea
dezvoltarea durabilă astfel: "dezvoltarea care urmărește satisfacerea
nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitățile generațiilor
viitoare de a-și satisface propriile nevoi"1.
Analizând această definiție, observăm că ea se bazează pe două
concepte cheie: cel legat de "nevoi" și cel legat "limitarea resurselor" pentru
satisfacerea acestor nevoi. În legătură cu cel de-al doilea concept, apare
noțiunea de "responsabilizare", atât în timp, cât și în spațiu.
Dezvoltarea sustenabilă este un concept de interes public, ce se aplică
în numeroase domenii de activitate: agricultură, industrie și servicii (ex.
servicii turistice, transport, sănătate), etc. Vorbim deopotrivă de dezvoltarea
sustenabilă a spațiului rural, dar și a celui urban. Dezvoltarea durabilă
creează bogăție, dar reduce disparitățile de dezvoltare între regiuni și între
state, fără a degrada mediul înconjurător. Pentru a fi sustenabilă, bunăstarea
omenirii nu se poate baza doar pe bunurile materiale. Aceasta are nevoie de
sănătate, educație, cultură și de un mediu curat.

Economic  

Social   Mediu  

Fig. 4 – Schema dezvoltării sustenabile

1
Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare, 1987, Raportul Brundtland

15
 Pentru a fi considerată sustenabilă, dezvoltarea trebuie să
îndeplinească concomitent trei criterii esențiale (fig. 4):

1. criteriul economic;
2. criteriul social;
3. criteriul de mediu.

1. Criteriul economic presupune o creștere economică eficientă și

crearea de bogăție, cu ajutorul unor sisteme de producție și de
consum durabile. Utilizarea responsabilă și eficientă a factorilor de
producție (munca, natura, capitalul), integrarea costurilor de mediu și
a celor sociale în prețul bunurilor și al serviciilor precum și
îmbunătățirea relațiilor economice între țări (ex. susținerea
comerțului echitabil) sunt câteva din elementele dezvoltării
sustenabile.
2. Criteriul social cuprinde aspecte referitoare la sănătate, locuințe,
consum, educație, ocupare, cultură. Lupta împotriva excluziunii
sociale și a sărăciei, reducerea disparităților, respectarea valorilor
umane sunt câteva din obiectivele dezvoltării durabile din punct de
vedere social.
3. Criteriul de mediu răspunde necesității de a conserva, ameliora și a
pune în valoare resursele naturale. Lupta împotriva schimbărilor
climatice, a poluării, a fenomenelor de deșertificare și eroziune, a
dispariției unor specii de plante și animale reprezintă priorități pentru
păstrarea unui mediu curat și sănătos, de care să se poată bucura și
generațiile care vor urma.

Finalitatea dezvoltării sustenabile presupune găsirea unui echilibru

între cele trei criterii, prin implicarea tuturor actorilor - cetățeni, instituții,
întreprinderi, asociații, fundații, etc. Acest echilibru trebuie să se realizeze
atât în plan orizontal, între indivizi, cât și vertical, între generații.
Dezvoltarea durabilă este unul din obiectivele prioritare ale Uniunii
Europene, ce urmărește creșterea calității vieții, prin respectarea celor trei
condiții esențiale: dezvoltare economică, echitate socială, protejarea și
conservarea mediului. În scopul realizării acestui obiectiv, a fost concepută o
strategie de dezvoltare durabilă și creat un sistem de indicatori care măsoară
progresul/regresul în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor mai sus
menționate.
Eurostat (Oficiul de Statistică al Comunității Europene) are sarcina de
a realiza din doi în doi ani un raport de monitorizare privind sistemul de
indicatori ai dezvoltării durabile. Conform ultimului raport pentru anul 2011,
setul de indicatori utilizat cuprinde următoarele (tabelul 1):

16
 Tabelul 1
Sistemul de indicatori cheie privind dezvoltarea sustenabilă, conform
EUROSTAT

Tema Indicator cheie

Dezvoltarea socio-economică PIB-ul real pe cap de locuitor
Consumul și producția durabile Productivitatea resurselor
Incluziunea socială Riscul de sărăcie sau excluziune socială
Schimbările demografice Rata de ocupare a persoanelor vârstnice
Sănătatea publică Speranța de viață și ani de viață
sănătoasă
Schimbările climatice și energia Emisii de gaze cu efect de seră
Consumul de energie din surse
regenerabile
Transportul durabil Consumul de energie în transporturi, în
raport cu PIB-ul
Resursele naturale Abundența populațiilor de păsări
comune
Conservarea stocurilor de pește
Parteneriatul global Asistență oficială pentru dezvoltare
Buna guvernanță Nici un indicator cheie
Sursa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/sdi/indicators, ultima accesare
Februarie 2013

Acest sistem de indicatori nu poate să evalueze durabilitatea într-un

mod desăvârșit, nici nu oferă o cunoaștere completă a realității, ci doar
monitorizează respectarea anumitor principii.
Conform Raportului de monitorizare pentru anul 2011 a Strategiei de
dezvoltare durabilă a Uniunii Europene1, schimbările care au avut loc
începând cu anul 2000, pot fi împărțite în următoarele categorii:

1. schimbări clar favorabile;

2. schimbări moderat favorabile;
3. schimbări moderat nefavorabile;
4. schimbări clar nefavorabile.

1
Raport de monitorizare pentru anul 2011 a Strategiei de dezvoltare durabilă a Uniunii
Europene,http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/sdi/indicators, ultima accesare
Februarie 2013

17
 1. Schimbările clar favorabile s-au înregistrat în următoarele domenii:
incluziune socială, schimbări climatice și energie. Progresele realizate
în privința incluziunii sociale se datorează diminuării, în intervalul
2008-2009, a numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau
excluziunii sociale cu aproximativ 2 000 000 indivizi. Reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră precum și creșterea consumului de
energie din surse regenerabile au contribuit la atingerea obiectivelor
propuse de Uniunea Europeană în acest sector.
2. Schimbările moderat favorabile s-au observat în privința
dezvoltării socio-economice, a sănătății publice și a resurselor
naturale. În perioada 2000-2010, s-a înregistrat o creștere ușoară a
PIB-ului, repercursiunile crizei economice nefiind încă atât de
evidente și urmând să apară cu siguranță în următorii ani. Progrese
s-au înregistrat și în domeniul sănătății publice, demonstrate fiind de
creșterea speranței de viață la naștere. Și resursele naturale s-au
bucurat de o imagine pozitivă prin creșterea populațiilor de păsări
comune.
3. Schimbările moderat nefavorabile au fost în domeniile consumului,
producției (prin creșterea consumului de materiale și presiunea asupra
mediului), schimbărilor demografice (prin scăderea ratei de ocupare a
persoanelor vârstnice), transportului (prin creșterea consumului de
energie), conservării stocurilor de pește (prin creșterea capturilor de
pește) și parteneriatului global.
4. Schimbările clar nefavorabile nu au fost înregistrate în cazul
indicatorilor cheie, ci doar în cazul unor indicatori suplimentari.
Inițiativele axate pe dezvoltarea sustenabilă sunt prezente atât în
mediul urban, cât și în rural, chiar dacă în rural acestea sunt mai puțin
vizibile comparativ cu marile orașe. Principalele domenii în care putem vorbi
despre o dezvoltare sustenabilă în rural sunt agricultura, silvicultura,
industria alimentară, turismul, gestionarea și valorizarea produselor locale,
protejarea mediului, conservarea peisajului, bunăstarea animalelor,
sprijinirea zonelor defavorizate, modernizarea infrastructurii de transport,
dezvoltarea resurselor umane.

Noțiuni cheie: zonă rurală, funcții ale spațiului rural, conexiuni rural-urban, dezvoltare
sustenabilă.

Întrebări de verificare a cunoștințelor:

1. Cum se definește spațiul rural la nivel european?Explicați criteriile utilizate.
2. Descrieți cele patru funcții ale spațiului rural.
3. Explicați legăturile între mediul urban și rural.
4. Definiți dezvoltarea sustenabilă și explicați indicatorii cheie referitori la acest
concept.

18