CAPACITATEA DE EFORT

Performanta sportiva depinde majoritar de anumite calitati biomotrice ale sportivului cum sunt
forta, viteza, anduranta etc., calitati care sunt determinate in mod direct de capacitatea de efort.
Capacitatea de efort este definita ca fiind posibilitatea unui organism de a produce un lucru
mecanic cat mai mare si de a-l mentine un timp cat mai indelungat.
Altfel spus, cu cat o persoana poate sustine un efort mai mare ca intensitate si durata, cu atat
capacitatea sa de efort este mai buna.
Imbunatatirea acestui parametru se poate realiza prin antrenament, aceasta fiind dealtfel, alaturi
de insusirea deprinderilor tehnico-tactice, scopul final al procesului de antrenament de care
depinde in mod direct performanta sportiva.
Se descriu doua tipuri de eforturi, in functie de mecanismele metabolice prin care se obtine
energia necesara sustinerii lor: aerob si anaerob. Eforturile anaerobe se bazeaza pe reactii
energogene care se desfasoara in absenta oxigenului (anaerob = in absenta oxigenului) si permit
intensitati foarte mari (efort maximal) dar pe durata scurta (sub 1 minut). Eforturile aerobe
folosesc energie obtinuta pe cai metabolice care necesita prezenta oxigenului (aerob = in
prezenta oxigenului), procese care se pot derula pe perioade lungi de timp dar nu pot mentine
decat un efort de intensitate submaximala (medie si mica). Mecanismele aerobe sunt preferate de
organism deoarece sunt mai economice, reactiile anaerobe intervenind numai atunci cand nu este
posibila livrarea unei cantitati suficiente de oxigen in musculatura.

EFORTUL IN ANTRENAMENTUL SPORTIV

Numim efort marimea actiunii eforturilor fizice asupra organismului, precum si nivelul
dificultatilor obiective si subiective depasite in cadrul lor.
Efortul este legat de cheltuirea „potentialului de lucru” al organismului (resurse
energetice) si de oboseala acestuia.
Efectul efortului este legat nemijlocit este direct proportional (in cazul celorlalte conditii
egale) cu volumul si intensitatea lui.
- Volumul efortului se va referi la durata influentarii „intinderea ei in timp”, cantitatea
insumata a lucrului fizic efectuat si alti parametrii de acelas gen. Volumul total al efortului cu
caracter ciclic se apreciaza de obicei dupa numarul total de kilometrii (intr-o anumita lectie,
saptamana, luna) iar in exercitiile cu ingreuieri dupa numarul total al tonelor ridicate
- Intensitatea efortului este caracterizata de forta de inraurire in fiecare moment dat, prin
incordarea functiilor, marimea solicitarilor. Pentru stabilirea intensitatii generale a efortului se
recurge la calculul „densitatii motrice” a lectiilor (raportarea timpului efectiv cheltuit pentu
executarea exercitiilor, la durata totala a lectiilor) sau a „intensitatii relative” (de exemplu,
proportia „kilometrilor parcursi in viteza” fata de numarul total de km parcursi in antrenamentul
respectiv).
CLASIFICAREA EFORTURILOR DUPA INTENSITATE
Clasific Frecv. Nivel Kcal/min Ventil Frecv Q.R Acid lact Timp cat
O2 pulmon resp fata de poate fi
eforturilor card repaus mentinut
mil/min l/min
Usor; Sub Pana la 4 Pana la Pana 0,85 Normal Oricat
100 750 20 la 14
mic
Moderat Sub Pana la Pana la Pana la Pana 0,85 In limite 8 ore/zi
120 1500 7,5 35 la 15 normale
Greu; Sub Pana la Pana la Pana la Pana 0,90 1,5 mai 8 oree/zi
140 2000 10 50 la 16 mult cateva
optim sapt
Intens Sub Pana la Pana la Pana la Pana 0,95 2 ori mai 4 ore de
160 2500 12,5 60 la 20 mult 2-3
ori/sapt
cateva
sapt
Sever;maximal Sub Pana la Pana la Pana la Pana Pana 5-6 ori 1-2 ore
180 3000 15 80 la 25 la 1 mai mult ocazional
exhaustiv Pest Peste Peste 15 Pana la Pana Peste 1 Peste 6ori Cateva
180 3000 120 la 30 mai mult min
rareori

Intre indicatorii limita ai volumului si intensititii efortului exista un raport invers

proportional. Aceasta se vede in exemplele de mai jos:
(a). Modificarea vitezei medii de alergare in functie de lungimea distantei (la nivelul
recordurilor mondiale masculine)

Dist (m) 100 200 400 800 1500 5000 10000 20000 30000 42195
Timp (s) 9,9 19,8 43,8 103,7 212,2 793 1650,8 3484,4 5490,4 7713,6

Vit (m/s 10,1 10,1 9,1 7,7 7 6,3 6 5,7 5,5 5,4

(b). Dependenta dintre marimea ingreuierii si numarul posibil de repetari:

Marimea ingreuierii in procente 100% 90% 75%

fata de forta maxima
Numar de repetari 1 3-5 8-10
 Intensitatea, marimea si directia desfasurarii proceselor de adaptare in organismul
sportivului sunt determinate de: marimea, orientarea si caracterul efortului.

(a). Dupa marimea eforului eforturile sunt: exhaustive, maximale, submaximale

(apropiate de limita maxima), medii si mici
Marimea eforului poate fi caracterizata din doua perspective: „din afara” si „din interior”
Privit din afara, efortul este caracterizat de:
- Indicatori ai volumului: ore de pregatire, km parcursi, numar de lectii, nr tone ridicate
- Indicatoi ai intensitatii: tempourile, viteza de deplasare, marimea ingreuierilor
Aprecierea completa a efortului se face insa din perspectiva „interna” concretizata in
reactia complexa a organismului la activitatea desfasurata. In categoria indicatorilor de acest
timp sunt cuprinse reactiile imediate ale organismului, manifesteate prin schimbarile functionale
din timpul efortului, dupa care se iau in discutie caracteristicile si durata perioadei de restabilire.
Marimea efortului se apreciaza dupa diverti indicatori ce caracterizeaza gradul de
activism al sistemelor ce asigura desfasurarea efortului. Dintre acesti indicatori amintim:
frecventa cardiaca, frecventa respiratorie, tensiunea arteriala, consumul de oxigen, cantitatea de
lactat in sange.
Fiecare dozare externa reclama in sistemul functional o anumita reactie fizica si psihica.
Aceasta reactie care se manifesta prin gradul si caracterul modificarilor fiziologice si biochimice
ale organismului si prin gradul solicitarilor psihice se numeste dozare interna. Ea exprima gradul
de oboseala al organismului.
Marimea si intensitatea dozarii interne sunt influentate de fiecare componenta a dozarii
externe.
Indicatorii „interni”si „externi” sunt strans legati intre ei si ca urmare trebuie interpretati
in corelatie. Cresterea volumelor si intensitatilor duc la marirea capacitatilor functionale a
diferitelor sisteme si organe (si determina procesele de oboseala. Aceasta interactiune se
manifesta numai in anumite limite, de exemplu, in conditii identice de volum, cu aceias
intensitate, efectul efortului asupra organismului poate fi cu totul diferit.
Schimbarea conditiilor de sustinere a efortului, cum este desfasurarea antrenamentului la
altitudine, utilizarea unor mijloace tehnice si procedee diferite, pastrandu-se parametrii externi
duc la reactii deosebite ale organismului sportivilor.
Raportul dintre parametrii externi si interni este diferit la sportivi cu categorii de
clasificare diferite si ca stadiu de pregatire la aceias categorie. De asemenea reactiile
organismului se modifica in functie de particularitatile individuale
Un efort identic ca volum si intensitate provoaca reactii diferite in diferite momente ale
pregatirii, de exemplu, la inceputul perioadei pregatitoare fata de finalul acesteia.
Marimea efortului se apreciaza si dupa dinamica supracompensatiei care este diferita de
al un tip de efort la altul. Aceasta dinamica caracterizata de heterocronism este important de a fi
conoscuta, doarece sta la baza programarii antrenamentului sportiv.

- fosfocreatina se reface in circa 30’ dupa un efort intens

- glicogenul dupa 2-3 ore

- metabolismul proteinelor dupa 36-48 de ore

 La majoritatea ramurilor de sport se progreameaza 3-4 antrenamente de forta intr-o
saptamana, dar nu toate la capacitatea maxima.
Supracompensatiile evidente prin imbunatatiri functionale variaza intre 7-30 zile
- rezervele de glicogen pot creste prin mijloace adecvate chiar intr-o
saptamana
- cresterea fundamentala a enzimelor Krebs care determina capacitatea
aeroba si deci, rezistenta de lunga durata necesita intre20-40 zile

Ciclul de supracompensare (dupa Iakovlev)

Fazele ciclului supracompensarii:

Aplicarea unui stimul – sportivul atinge un anumit nivel de oboseala care reduce
temporar capacitatea functionala a organismului (faza I )
Faza de refacere in cursul careia sursele biochimice nu numai ca sunt inlocuite (faza II),
dar pot sa-si depaseasca nivelul initial prin achizitionarea unor rezerve suplimentare, facilitand
organismului saltul catre starea de starea de supracompensare (faza III)
Supracompensarea trebuie considerata ca fiind baza pentru cresterea functionala a
eficientei (randamentului) sportiv ca rezultat al adaptarii organismului la stimulul de
antrenament.
Daca faza de refacere, adica perioada de timp dintre doi stimuli, este prea lunga, efectul
supracompensarii va diminua, conducand la un proces de involutie sau la o faza de crestere
redusa, sau chiar nula, a capacitatii de performanta (faza IV). Din acest considerent efortul si
oadihna sunt privite ca un tot unitar.
(b). Orientarea efortului este determinata de capacitatea pe care o dezvolta: forta, viteza,
rezistenta, indemanare, mobilitate sau disponibilitati anaerobe lactate sau alactate, disponibilitati
aerobe.
Dupa complexitatea coordonarii implicata de efectuarea procedeelor tehnice eforturile pot
fi efectuate in conditii streotipe sau cu grad ridicat de coordonare prin aplicarea procedeelor in
conditii variate.
Orientarea este data si de structura in care se aplica: lectie, microciclu, mezociclu
Orientaea efortului este determinata de particularitatile aplicarii si ordinea combinarii
caracteristicilor de durata, intensitate, caracterul exercitiilor, al pauzelor, numarul repetarilor in
diverse momente ale lectiilor, zilelor si microciclurilor.
Orientarea efortului poate fi selectiva, cand se actioneaza prioritar asupra unui sistem
functioanl (de ex aerob) si complexa, cand vizeaza mai multe sisteme.
Eforturile selective se folosesc in lectiile de perfectionare in lucrul individual, cele
complexe se folosec mai ales in microciclurile si mezociclurile de inceput ale perioadei
pregatitoare.
 Clasificarea eforturilor de antrenament dupa orientare

Efortul presupune acte motrice, la bza carora stau contractiile musculare rezultate din
transformarea energiei chimice in energie mecanica la nivelul musschilor activi. In timpul
efortului organismul consuma cantitati mai mari sau mai mici de oxigen, care au menirea sa
contribuie la refacerea substratului energetic.

Eforturile predominant aerobe

- intensitate a efortului mica, medie sau submaximala

- cerinta de oxigen se gaseste in echilibru real cu aportul de oxigen

- substratul energetic se reface pe masura consumarii lui

- rata aeroba (%) este invers proportionala cu intensitatea lui

Eforturile predominant anaerobe

- intensitate deosebit de mare

- cerinta de oxigen depaseste aportul de oxigen asigurat de sistemul cardio-

respirator

- eforturile au loc in conditia unui deficit de oxigen ducand la epuizarea

substratului energetic

- se acumuleaza acid lactic peste limitele normale

- apare epuizarea grupei sau grupelor musculare utilizate

- deficitul de oxigen se „plateste” dupa terminarea efortului

- rata anaeroba este direct proportionala cu intensitatea efortului .

O determinare in timp a valorii eforturilor aerobe si a celor anaerobe ne indica

urmatoarele:
- Toate ciclurile maximale sub 2 min sunt predominant aerobe. Cu cat durata lor este mai
scurta si implicit intensitatea mai crescuta, rata anaeroba creste. O alergare de 100 m plat
reprezinta 95% efort anaerob si 5% efort aerob
- Toate eforturile ciclice maximale care depasesc 3 min sunt predominant aerobe. Cu cat
durata lor creste si implicit intensitatea scade rata aeroba creste. O alergare de 1000 m
reeprezinta 95% efort aerob si 5% efor anaerob.
- Eforturile maximale ciclice cu o durata intre 2-3 min sunt eforturi mixte care au in
componenta lor, apoximativ in proportii egale eforturi aerobe si anaerobe (50%-50%)
 - Efortul in cadrul actiunilor motrice aciclice (in speciale in jocurile sportive) este de
natura mixta, eforturile aerobe si cele anaerobe succedandu-se la intervale neregulate in functie
de desfasurarea probei respective.
Frecventa cardiaca ne da indicatii foarte pretioase si in cazul aprecierii calitative si celei
cantitative a efortului
- FC sub 130 puls/minut ne indica efectuarea unui efort pur aerob
- FC intre 130-170 puls/min, efort predominant aerob, cu o crestere corespunzatoare a
ratei anaerobe pe masura apropierii de 170 puls/min
- FC intre 170-180 puls/min, efort mixt in care sunt prezente intr-o proportie aproximativ
egala intre efortul aerob si cel anaerob
- FC peste 180 puls/min, ne indica efectuarea unui efort predominant aerob

(c). Caracterul eforturilor – dupa caracterul lor pot fi:

- specifice si nespecifice
- competitionale si de antrenament
- continue si fractionate
- standard si variabile

1. Eforturile specifice si nespecifice

Specifice:
- adecvate indicatorilor de baza ai tehnicii si particularitatilor functionale competitionale
impuse de ramura de sport
- nu trebuie stabilite numai dupa indicatorii externi (amplitudine, traiectorie)
- se iau in considerare particularitatile asigurarii surselor energetice, cele functionale,
reactiile negative.

- specificitatea exercitiilor fizice la sportivii de performanta trebuie facuta si dupa tipul si

importanta concursului la care acestia urmeaza sa participe si particularitatile individuale

Nespecifice – de pregatire generala

Eficienta procesului de antrenament este data de folosirea intregii game de mijloace si eforturi in
lectii, micro, mezo si macrocicluri

2. Eforturile competitionale si de antrenament

Eforturile competitionale – eforturile realizate de sportivi in cadrul competitiilor

Eforturile de tip competitional – se pot realiza in lectii numai dupa ce se analizeaza

concursurile, tipurile si numarul acestora, precum si starturile la care participa sportivul pe
parcursul unui ciclu anual
Chiar prin planificarea eforturilor de antrenamnt, modelate dupa cerintele competitionale
si al unei activitati superioare, lectiile respective nu se ridica la nivelulul celor competitionale, de
aceea este necesar pe cat posibil, ca in cadrul lectiilor de antrenament sa se creeze un
microclimat competitional care favorizeaza in mare masura cresterea capacitatii de efort prin
mobilizarea resurselor functionale.
 3. Eforturile continue si fractionate
Intervalele de odihna pot fi pasive (repaus relativ,absenta activitatii motrice)
si active (trecerea la o activitate oarecare, deosebita de cea care a provocat oboseala)
Durata intervalului dintre partile efortului se stabileste, in cazul unor metode diferite, in
conformitete cu orientarea preponderenta a actiunilor si cu legitatile dupa care se desfasoara
procesele de refacere.
Sunt posibile trei tipuri de intervale:
Normal – intervalul , pana la partea urmatoare a efortului garanteaza refacerea completa
a capacitatii de lucru la nivelul initial
Incomplet – partea urmatoare a efortului se suprapune cu perioada in care unele functii
sau intregul organism nu sunt complet refacute, ceea ce, nu se va reflecta neaparat in reducerea
parametrilor externi ai efortului
Supracompensat – acel interval in care partea urmatoare a efortului se suprapune cu faza
capacitatii de lucru marite, ce survine ca urmare a legitatilor angrenarii, postactiunii efortului si
desfasurarii fazelor proceselor de refacere
Intervalele de odihna sunt componente ale metodelor de antrenament tot atat de
importante ca si efortul.

4. Eforturile standard si variabile

Standard – acelas dupa parametrii sai externi, in fiecare moment al exercitiului

Variabil – care se modifica in timpul exercitiului

OBOSEALA SI REFACEREA IN ANTRENAMENTUL SPORTIV

Oboseala este un stadiu psihic si fizic rezultat in urma eforturilor. Se manifestaa printr-o
discordanta a functiilor organismului si printr-o scadere in timp a performantei. Acest stadiu este
trecator si reversibil, si reprezinta un fenomen complex care include procese fizice si psihice.
Oboseala este factorul determinant al progresului in antrenamentul sportiv, ea constituie
factorul trofic hotarator in cresterea capacitatii de efort.
Oboseala este considerata ca factor stimulator al resurselor functionale ale organismului,
care determina limitele volumului de antrenamet si participarea la concursuri; asigura eficienta
adaptarii cu succes in competitii. Oboseala asigura ruperea homeostaziei prin modificarea
proceselor biochimice, favorizand trecerea organismului la o noua stare de adaptare, superioara
celei anterioare.
Restabilirea (refacerea) este considerata ca factor de optimizare a regimului de munca si
al odihnei in antrenamentul sportiv, tinandu-se seama de cel putin doua cerinte:
(a). Corelarea eforturilor de antrenament si concurs la un nivel considerat optim care sa
asigure perfectionarea componentelor antrenamentului si atingerea performantei planificate
(b). Asigurarea conditiilor optime pentru realizarea adaptarii de lunga durata si
preantampinarea fenomenelor de suprasolicitare a sistemelor functionale.
 Tipuri de oboseala:

Oboseala evidenta, manifestata prin scaderea capacitatii de efort si incapacitatea de a

efectua in continuare efort in regimul planificat.
Oboseala latenta, caracterizata prin neeconomicitatea activitatii (schimbari esentiale ale
structurii miscarilor) fara a fi insotite neaparat de scaderea capacitatii de efort.
Oboseala latenta se apreciaza printr-o serie de fenomene cum sunt.
- scaderea economismului miscarii
- scaderea gradului de coordonare a miscarilor
- reactivitate musculara scazuta
- aceste fenomene apar in a doua jumatate a efectuarii efortului respectiv
De Marees (1979) face deosebirea intre oboseala centrala si oboseala periferica,
intelegand prin aceasta o oboseala musculara, in care nevoile energetice ale musculaturii nu mai
sunt acoperite si nu poate fi mentinut echilibrul intre procesele metaboice de descompunere si
cele de asimilare.
In oboseala centrala, s-ar evidentia o inrautatire a capacitatii de randament coordonativ
care poate fi cauzata fie de o activitate musculara grea, prin puternicile sale descarcari de
imulsuri aferente, fie de o sarcina ridicata de lucru de coordonare.
Lehnertz si Martin (1985) inteleg prin epuizare o diminuare a capacitatii de performanta
musculara, datorita „golirii” rezervelor de substraturi energetice (fosfat, glicogen, grasimi) care
insa se regenereaza prin refacerea continutului acestor depozite.
Starea de oboseala a indicat o acumulare de reziduri de efort, a carot descompunere a
necesitat un efort mai mare decat cel necesar refacerii de pozitelor de substraturi energetice
musculare.
Ulemer, Schmidt, Therus (1976) evidentiaza din punct de vedere teoretic, o oboseala
fizica si una psihica, amintind insa ca cele doua forme apar, in general, combinate si sunt
produse in proportii diferite una fata de cealalta,

La Ulmer oboseala este clasificata in:

- epuizare – stare accentuata de oboseala pe termen scurt
- exces de efort – echilibrul intre oboseala si refacere este alterat pe o
perioada mai lunga
Danko (1974) – in producerea oboselii dupa un efor muscular, sunt acceptate
urmatoarele:
- in timpul contractiilor musculare are loc o transmisie continua de impulsuri referente
din partea proprioceptorilor musculaturii, care altereaza starea sistemului nervos si a aparatului
motric
- in timpul contractiilor musculare, se inregistreaza alterari in compozitia chimica a
tesutului muscular care duc la o solicitare a receptorilor interesati
- produsii metabolismului, raspandindu-se in sange, modifica mediul intern al
organismului, influentand la randul lor, sistemul nervos central
- starea de excitatie a celulelor nervoase in cadrul activitatii musculare nu poate ramane
nealterata
- in activitatea musculara, se modifica si functiile glandelor cu secretie interna
 Prima cauza a scaderii capacitatii de efort o constituie epuizarea zezervelor energetice si
urmatoarea este cauzata de tulburarea integritatii structurilor functionale datorita insuficientei
asigurarii plastice, ruperii homeostazei, tulburarea reglarii nervoase si hormonale
Activitatea musculara intensa este legata de potentialul functiilor de revenire la nivelul
anterior, sau de suprarestabilire si si restabilire a nivelului anterior.
Aceasta determina nivelul capacitatii de efort in patru faze:
- capacitate scazuta
- stabilirea
- suprarestabilirea
- stabilirea
Schimbarile aparute in perioada de reastabilire si care maresc gradul de antrenare, duc la
diferentierea in cadrul etapei post efort in doua faze:
- restabilirea functiilor somatice si vegetative ce se schimba sub influenta activitatii
musculare (restabilirea timpurie) masurata in minute sau ore
- restabilirea tarzie (cumulativa) in cadrul careia se produc schimbari functionale si
structurale in organe si tesuturi
Durata refacerii si influenta asupra organismului exercitata de diferite calitati motrice
solicitate (dupa Soldatov – 1969)
Calitati motrice Influenta asupra Neuro Incarcatura Durata
solicitate sist vegetativ muscular refacerii
Viteza Redusa Mare Medie 24
Forta exploziva Medie Medie Medie 24-48
Forta maximala Mare Mare Mare 48
Rezistenta anaeroba Maximala Medie Maximala 48-72
lactacida
Rezistenta anaeroba Mare Medie Mare 48
alactacida
Rezistenta generala Maximala Redusa Mare 48-72
Viteza de reactie Maximala Redusa Redusa 6
Indemanare Redusa Redusa Redusa 6

SUPRAANTRENAMENTUL

Despre suprasolicitare vorbim atunci cand activitatea sportivului (antrenament, serviciu,

facultate, scoala) depaseste capacitatea individuala.
Prin suprasolicitare apar schimbari importante in activitatea sistemului nervos central,
manifestate prin dereglari intre coordonarea proceselor de excitatie si inhibitie. Suprasolicitarea
poate duce la caderea intr-una din aceste stari extreme. Israel a diferentiat doua tipuri:
- Bazedovoid (procese emotive minore)
- Addisonoid (procese de inhibitie marite)
 CAUZELE SUPRASOLICITARII

Cauzele care provoaca sau favorizeaza starea de supraantrenament (D. Harre – 1971)

Greseli principale in Modul de viata Mediul inconjurator Tulburari de

procesul de
antrenament
Neglijarea refacerii
(gresesi in alcatuirea
microciclurilor, neglijarea
masurilor igienice).
Cerintele cresc prea
rapid, organismul nu se
poate adapta.
Cresterea rapida a Conditii neadecvate de
efortului dupa intreruperi
(boala, accidente).
Volum prea mare cu
intensitate maximala si
submaximala.
Intensitate mare la efort
de rezistenta in antr de
rezistenta
Fortarea instruirii tehnice
la elementele complicate,
fara suficienta odihna Mod
activa trepidant.
sanatate
Insuficienta odihna Suprasolicitarea prin Boli
noaptea. obligatii familiale.
Stari febrile
Program zilnic Stare de tensiune in
neregulat. familie, deceptii Afectiuni
gastrointestinale
Consum de alcol, Profesii fara satisfactii,
tutun, cofeina. suparari si discutii cu Procese
colegii amigdaliene,
maxilare, ovare,
locuit (zgomot, Suprasolicitare in sinusurile fetei.
insuficienta lumina) activitatea
profesionala, facultate, Sechele de boli
Neintelegeri cu cei din scoala. infectioase
jur (scarlatina)
Aprecieri negative si
Folosirea nejudicioasa note proaste la scoala.
a timpului liber
Combaterea aversiunii
Alimentatie fata de sport din partea
insuficienta (lipsa de familiei si a
vitamine. superiorilor
de viata Exces de solicitari
excitante (TV, cinema)

Pastrarea limitelor
ponderale
 DETERMINAREA SUPRASOLICITARII

Trebuie sa facem deosebirea clara intre simtomele normale de oboseala, care dispar o
data cu aceasta, si simptomele suprasolicitarii, care se mentin timp mai indelungat.

Simptomele care indica suprasolicitarea (D. Harre-1971)

Simptome psihice Simptome de epuizare fizica Simptome somato

functionale
Excitabilitate a). In coordonarea miscarilor Insomnii, inapetenta
crescuta
Cresterea incordarii musculare (reaparitia Pierdere ponderala
Recalcitranta, unor miscari deja corectate), contracturi
indaratnicie musculare, retineri, nesiguranta Tulburari ale
functiilor digestive
Tendinta spre isterie Tulburari in ritmul miscarilor
Pierderea luciditatii
Nemultumire (critica Scaderea puterii de concentrare
pentru nimicuri), Transpiratie rapida
incapatanare Scaderea capacitatii de diferentiere si de
corectare Sensibilitate crescuta
Tendinta de cearta fata de raniri si
b). Pregatirea fizica infectii
Sensibilitate
exccesiva la critica, Scaderea rezistentei, fortei, vitezei Scaderea capacitatii
izolare de antrenor, vitale
colegi Prelungirea timpului de refacere
Lungirea perioadei de
Indiferenta crescuta Pierderea vitezei de executie revenire a pulsului

Lipsa de initiativa, c). Capacitatile de lupta

elan
Scaderea dorintei de lupta
Neliniste interioara,
depresiune, Frica de competitii esec in situatii dificile
melancolie, (finis)
nesiguranta,
neincredere in fortele Lipsa de forta in competitii, tendinta
proprii crescuta de renuntare la lupta, renuntarea la
linia tactica personala
 INLATURAREA SUPRASOLICITARII
Antrenorul si sportivul trebuie sa fie constienti de faptul ca aceste tulburari se pot inlatura
cu usurinta. Suprasolicitarile prelungite duc la dereglari patologice (dereglari ale ritmului
cardiac, epuizarea potentialului biologic de munca) si prin acestea la scaderea randamentului
care cu greu se va mai putea reface intr-o perioada de antrenament.
In clipa in care se constata simptomele supraantrenamentului, trebuie sa se reduca imediat
efortul, indiferent de cauzele care l-au generat si sa se utilizeze mijloace de stimulare a refacerii
(odihna activa, masaje, bai, alimentatie bogata in vitamine).
Normele de dontrol si competitiile se vor inlatura din program.
Odihna absoluta este contraindicata, deoarece oprirea brusca a efortului poate duce la alte
tulburari
O data cu disparitia simptomelor supraantrenamentului, antrenamentul se reia, crescand
volumul efortului si mai tarziu intensitatea solicitarii. Inainte de toate este necesar sa se
descopere cauzele care au generat aparitia si sa se inlaturea aceste cauze
In asemenea cazuri trebuie refacut planul de antrenament si schimbat continutul acestuia
(relatia dintre volum si intensitate, microcicluri). Cazurile mai grave au nevoie de tratament
medical, fizioterapeutic, balneoterapeutic.
Masuri pentru inlaturarea starii de supraantrenament (Israel)
La depasirea proceselor de excitatie La depasirea proceselor de
inhibitie
Recomandari pentru nutritie:
Recomandari pentru nutritie Se recomanda alimentatie acidifianta
(carne, branza, prajituri)
Stimularea poftei de mancare printr-o alimentatie
alcalinizata (lapte, zarzavat, fructe)

Evitarea substantelor stimulatoare (se admit cantitati

mici ce alcool)

Cantitate crescuta de de vit. A. B. si C, si preparate

sintetice (sumavit, ascorvit)
Fizioterapie:
Inot in aer liber Bai calde si reci, alternative
Bai in cada (15-20’ la 33-37 )0 Sauna la temperatura moderata,
Dimineata dusuri reci, urmate de frictiuni cu prosopul; alternata cu dusuri reci
masaje Masaje profunde
Gimnastica ritmica lenta Gimnastica intensa
Nu se recomanda tratament cu bai de aburi
Climatoterapie:
Alternarea regiunilor cu altitudine diferita Se va prefera climatul excitant (de
Se va evita expunerea la razele solare intense obicei marea)
Utilizarea razelor ultraviolete este admisa