MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA DE POLITIE ,,ŞTEFAN cel MARE’’

REFERAT
la disciplina DREPT POLIŢIENESC

Tema: Răspundre civilă

Coordonator Vasile Zavatin

A efectuat Victor Gîrneţ

Chişinau 2017
 RASPUNDEREA CIVILA

& 1. Definire si forme

Raspunderea civila este o forma a raspunderii juridice care consta intr-un

raport de obligatii , in temeiul caruia o persoana este indatorata sa repare
prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa ori, in cazurile prevazute de lege, prejudiciul
pentru care este raspunzatoare.
In dreptul civil sunt reglementate doua forme ale raspunderii civile:
raspunderea delictuala si raspunderea contractuala.
Raspunderea civila delictuala consta in obligatia unei persoane de a repara
prejudiciul cauzat altuia printr-o fapta ilicita contractuala sau, dupa caz, prejudiciul
pentru care este chemata prin lege sa raspunda.
Raspunderea civila contractuala este indatorirea debitorului unei obligatii
nascuta dintr-un contract de a repara prejudiciul, cauzat creditorului sau prin faptul
neexecutariilato sensu a obligatiei se intelege executarea ei cu intarziere,
executarea necorespunzatoare ori neexecutarea propriu-zisa totala sau partiala.
Intre cele doua forme de raspundere civila nu exista deosebiri fundamentale.
In dreptul civil contemporan romanraspunderea civila se intemeiaza, in
principiu, pe culpa. Totusi doctrina si practica judiciara admit si existenta unor
cazuri in care raspunderea este de natura obiectiva, fara culpa fundamentala.
& 2. Faptele juridice licite
Faptele juridice sunt definite ca fiind toate actiunile omenesti sau faptele
voluntare ale omului de savarsirea carora legea leaga anumite efecte juridice, ce
dau nastere, modifica sau sting raporturi juridice civile.
Actiunile savarsite fara intentia de a produce efecte juridice civile sunt de doua
feluri: fapte juridice licite, care sunt actiuni omenesti savarsite fara intentia de a
produce efecte juridice de obligatii, care totusi dau nastere la asemenea efecte in
puterea legii si fapte juridice ilicite, care sunt actiuni omenesti savarsite fara
intentia de a crea raporturi juridice de obligatii, care totusi produc asemenea
efecte in temeiul sau puterea legii.
Faptele juridice licite sunt reglementate in capitolul intitulat „Despre cvasi-
contracte”, art. 986-997 din Codul civil roman.
Cvasi-contractul este un fapt licit si voluntar din care se naste o obligatie fata
de o alta persoana sau obligatii reciproce intre parti.
Codul nostru civil reglementeaza expres doua izvoare de obligatii din aceasta
categorie, gestiunea de afaceri si plata nedatorata (art. 987-991 Cod civil respectiv
992-997 Cod civil) . Practica judiciara si literatura de specialitate au apreciat ca si
teoria sau principiul imbogatirii fara justa cauza este un fapt juridic.
Imbogatirea fara justa cauza este un izvor de obligatii extracontractuale.
Obligatia de restituire este sanctionata printr-o actiune civila speciala numita
actiune de restituire a imbogatirii.
Potrivit art. 987 C. civ. gestiunea de afaceri apare ori de cate ori o persoana
indeplineste, fara o insarcinare prealabila sau in lipsa oricarei legaturi contractuale
preexistente, un act in interesul altei persoane.
 Persoana care indeplineste actul se numeste gerant iar aceea in interesul careia
este indeplinit se numeste gerat.
Gestiunea de afaceri constituie izvor de obligatii atat in sarcina geratului cat si
a gerantului.
Plata nedatorata constituie izvorul unei obligatii de restituire.
Orice plata presupunand o datorie preexistenta a carei stingere se urmareste.
Astfel, tot ceea ce a fost platit fara a fi datorat este supus restituirii.
Plata nedatorata se numeste plata indebitului, iar actiunea prin care se cere
restituirea ei poarta numele de actiune in repetitiune.
Existenta unei plati nedatorate, ca izvor al unei obligatii de restituire se cer a fi
intrunite doua elemente: sa nu existe o datorie preexistenta si plata sa fi fost facuta
din eroare, autorul ei avand credinta ca stinge astfel o obligatie.
In ceea ce priveste obiectul in repetitiune, daca cel ce a primit plata a fost de
rea-credinta, trebuie sa restituie atat bunul cat si fructele sale civile sau naturale,
percepute de el din ziua platii; daca a fost de buna credinta, restituirea poarta
numai asupra lucrului platit.
In situatia in care restituirea in natura a lucrului nu mai este posibila, acesta
fiind vandut, obiectul actiunii este pretul vanzarii in caz de buna credinta sau
valoarea lucrului din ziua intentarii actiunii, in caz de rea-credinta.
& 3. Faptele juridice ilicite
Raspunderea civila delictuala este un raport juridic de obligatie ce izvoraste
dintr-o fapta cauzatoare de prejudicii, raport in care autorul faptei are obligatia de a
repara prejudiciul cauzat.
Raspunderea delictuala apare, astfel, ca o sanctiune specifica dreptului civil
aplicata pentru savarsirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.
Fiind o sanctiune de drept civil ea are in vedere in primul rand patrimoniul
persoanei ce a savarsit fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, dar nefiind o pedeapsa,
ea nu se stinge odata cu decesul acesteia, ci se transmite mostenitorilor sai.
Raspunderea civila delictuala constituie dreptul comun al raspunderii civile, iar
raspunderea civila contractuala constituie o raspundere civila cu caracter derogativ
de la dreptul comun, este o raspundere cu caracter special.
De aici concluzia ca ori de cate ori nu este vorba de o raspundere contractuala
se vor aplica regulile raspunderii delictuale.
Raspunderea delictuala subiectiva ne vom cuprinde: raspunderea pentru
fapta proprie, raspunderea civila delictuala pentru fapta persoanei juridice si
raspunderea institutorilor pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati sub
supraveghere
1). Raspunderea pentru fapta proprie. potrivit art. 998 „orice fapta a omului
care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a
ocazionat, a-l repara”.
Raspunderea civila delictuala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii
generale: a) existenta unei fapte ilicite; b) existenta unui prejudiciu; c) raportul de
cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; d) culpa, greseala sau vinovatia
autorului.
 Faptele ilicite pot fi actiuni sau inactiuni. Fapta ilicita poate fi, deci, comisiva,
constand dintr-o actiune, o fapta pozitiva, de pilda vatamarea sanatatii unei
persoane sau distrugerea unir bunuri proprietatea altei persoane.
Prejudiciul constituie o conditie esentiala a raspunderii civile delictuale si
reprezinta consecinta negativa suferita de o anumita persoana datorita faptei ilicite
a unei alte persoane.
Prejudiciul este rezultatul incalcarii unui drept subiectiv al persoanei, de pilda
incalcarea unui drept real sau a unui drept de creanta, precum si rezultatul
incalcarii unor simple interese ale victimei.
Prejudiciul poate fi patrimonial, atunci cand el poate fi evaluat in bani
(exemplu degradarea unor bunuri) sau nepatrimonial, daca el nu este susceptibil de
pretuire in bani ( ex. atingerea adusa onoarei sau demnitatii persoanei). Prejudiciul
nepatrimonial se mai numeste moral.
Pentru ca un prejudiciu patrimonial sa dea dreptul victimei de a cere obligarea
autorului faptei ilicite la repararea lui este necesar sa se indeplineasca urmatoarele
conditii: sa fie cert; sa nu fi fost reparat in prealabil, sa fie sigur si actual, adica
deja sa se fi produs. Tot cert este insa si prejudiciul care se va produce cu siguranta
in viitor si este susceptibil de evaluare.
Prejudiciul eventual lipsit de certitudine nu trebuie confundat in nici un caz cu
prejudiciul viitor.
Prejudiciul viitor se refera atat la existenta sa cat si la intinderea sa. Daca nu se
cunoaste intreaga intindere, instanta de judecata se va limita numai la obligarea
repararii principiului constatat si evaluat cu certitudine.
Repararea prejudiciului se face integral, adica este supusa repararii atat paguba
efectiv produsa (damnum emergens), cat si castigul nerealizat (lucrum cesans) daca
aceasta nerealizare a fost cauzata de savarsirea faptei ilicite.
Pentru antrenarea raspunderii civile este necesar ca intre fapta ilicita si
prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate.
Raportul de cauzalitate este o conditie generala a raspunderii civile, fara a
deosebi intre raspunderea delictuala sau contractuala.
Culpa, greseala sau nevinovatia este o conditie necesara a raspunderii civile
delictuale. Astfel, art. 998 C. civ. se refera la raspunderea celui a carui greseala a
ocazionat prejudiciul, iar art. 999 C. civ. se refera raspunderea celui a carui
neglijenta sau imprudenta a cauzat prejudiciul.
Culpa este atitudinea psihica a autorului faptei ilicite si pagubitoare fata de
fapta respectiva si fata de urmarile acestei fapte.
Din definitie se desprinde faptul ca, in ordine, culpa presupune, in primul rand,
un element intelectiv si apoi un volitiv. Deci, un proces de constiinta, urmat de
unul de vointa.
Factorul intelectiv presupune un anumit nivel de cunoastere, de constiinta a
faptelor, a semnificatiei faptelor sociale si a urmarilor acestora.
Factorul intelectiv este determinat deci, de nivelul de cunoastere umana la un
anumit moment dat, adica de gradul de dezvoltare al stiintei, precum si de puterea
de cunoastere, in concret, a autorului faptei ilicite, daca el putea sau trebuia sa
cunoasca semnificatia sociala a faptelor sale si a urmarilor lor.
 In acceptiunea Codului civil, vinovatia sau culpa poate fi numai de doua feluri:
culpa internationala sau dolul si culpa neintentionala, propriu-zisa.
Forta majora este un fenomen natural sau social exterior, extraordinar, de
nebiruit si exclude in intregime angajarea raspunderii, daca a fost cauza exclusiva a
prejudiciului.
Spre deosebire de forta majora, cazul fortuit cuprinde: fenomenele naturale,
daca au un caracter extraordinar, absolut imprevizibil si de nebiruit; imprejurarile
sau fenomenele interne, adica acelea care isi au originea si se produc in sfera de
activitate a persoanei chemata sa raspunda. Asadar, cazul fortuit este, de regula, un
fenomen intern, care isi are originea in campul de activitate a paratului. De
asemenea, cazul fortuit poate fi si un fenomen extern obisnuit, cum ar fi grindina,
bruma, o ploaie torentiala, etc.
Dimpotriva, forta majora avand intotdeauna un caracter extern, este un
fenomen extraordinar, absolut imprevizibil si invincibil (calamitati naturale,
inundatii s.a.).
In general, atat forta majora, cat si cazul fortuit exclud in aceeasi masura
angajarea raspunderii civile.
2). Raspunderea institutorilor pentru prejudiciile cauzate de elevi si
ucenici. Potrivit art. 1000 alin. 4 C. civ. ‘’institutorii si artizanii sunt responsabili
de prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii lor, in tot timpul cat se gasesc sub a lor
priveghere’’.
Prin institutor se intelege, invatatorul de la clasele primare, educatorul din
invatamantul prescolar, profesorul din invatamantul gimnazial, liceal sau
profesional, pedagogul din internatele de elevi si cel ce supravegheaza pe elevi in
taberele de elevi.
Raspunderea este instituita pentru institutor, privit ca o persoana fizica (care
are indatorirea de a se preocupa de pregatirea si supravegherea ucenicului).
Raspunderea juridica civila intervine numai pentru elevii si ucenicii minori, nu
si pentru cei majori.
Textul de lege stabileste trei prezumtii relative: prezumtia ca indatorirea de
supraveghere nu a fost indeplinita corespunzator; prezumtia de cauzalitate intre
neindeplinirea acestei indatoriri si savarsirea de catre elev sau ucenic a faptei ilicite
cauzatoare de prejudicii si prezumtia vinei(culpei) profesorului sau mestesugarului
in indeplinirea necorespunzatoare a indatoririi pe care o avea.
Potrivit art. 1000 alin. 4 este necesara intrunirea urmatoarelor conditii generale:
existenta prejudiciului; existenta faptei ilicite a elevului sau a ucenicului, raportul
de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinei elevului sau
ucenicului.
Angajarea raspunderii presupune si indeplinirea a trei conditii speciale: cel care
a cauzat prejudiciul sa aiba calitatea de elev sau ucenic si sa fie minor, fapta ilicita
cauzatoare de prejudicii sa fi fost savarsita in timp ce elevul sau ucenicul se afla
sau trebuia sa se afle sub supravegherea profesorului sau mestesugarului, elevul
sau ucenicul sa fi cauzat prejudiciul unei terte persoane.
 3). Raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor. Potrivit art. 1000 C.
civ. comitentii raspund de ‘’prejudiciul cauzat de … prepusii lor in functiile ce li s-
au incredintat’’.
Doctrina apreciaza ca esential pentru calitatile de comitent si prepus este
existenta unui raport de subordonare care-si are temeiul in imprejurarea ca, pe
baza acordului de vointa dintre ele, o persoana fizica sau juridica a incredintat unei
persoane fizice o anumita insarcinare.
Izvorul specific al raportului de prepusenie il constituie contractul de munca in
cadrul caruia subordonarea salariatului fata de patron conduce la concluzia ca
suntem in prezenta raportului de prepusenie care se prezuma relativ.
Calitatea de angajator-comitent poate sa fie detinuta de o persoana fizica sau,
in cazul cel mai frecvent, de o persoana juridica, precum regia autonoma,
societatea agricola, societatea comerciala etc.
Prezumtia relativa referitoare la existenta raportului de prepusenie intre
angajator si salariat poate fi rasturnat in acele ipoteze in acest raport ajunge sa se
disocieze de contractul de munca.
Contractul de mandat si contractul de antrepriza pot genera, ca exceptie,
raporturi de prepusenie daca, din continutul acestora rezulta o subordonare foarte
stricta intre mandatar si mandat, respectiv intre antreprenor si beneficiarul lucrarii.
In lipsa unei asemenea subordonari stricte, mandatul si beneficiarul lucrarii nu pot
fi actionati in despagubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate de mandatar,
respectiv de antreprenor.
Raspunderea comitentului a fost reglementata in scopul de a proteja victima
prejudiciata in dorinta sa de a obtine in conditii mai sigure si mai facile repararea
integrala a prejudiciului.
Persoana direct si in primul rand raspunzatoare ramane prepusul, comitentul
fiind raspunzator numai in raport cu victima, ceea ce explica dreptul comitentului
care a reparat prejudiciile a se indrepta impotriva persoanei culpabile pentru
recuperarea sumelor achitate victimei cu titlu de despagubiri.
Comitentul are astfel, la indemana o actiune in regres care este o actiune civila
de drept comun, comitentul are dreptul de recupera integral de la prepusul sau
despagubirile platite.
Prepusul se poate exonera in parte de raspundere dovedind ca la savarsirea
faptei a concurat, alaturi de propria sa culpa in a carei lipsa nu s-ar fi putut angaja
nici raspunderea comitentului care a platit despagubirea, si culpa proprie a
comitentului.
4). Raspunderea pentru lucruri. Potrivit art. 1000 alin. 1 C. civ. ‘’Sunt de
asemenea responsabili de prejudiciul cauzat…de lucrurile ce sunt sub paza
noastra’’.
Domeniul de aplicare a art. 1000 alin. 1 C. civ. presupune clasificarea
urmatoarelor elemente: notiunea de bun, notiunea de paza si de paznic al bunului si
notiunea de cauzare de catre lucru a prejudiciului etc.
Lucrurile pentru care se raspunde sunt ‘’lucruri ce sunt sub paza noastra’’. Se
va raspunde pentru prejudiciile produse de lucruri mobile sau imobile, de o
periculozitate deosebita ori in general nepericuloase, cu o miscare proprie sau
inerte etc. Periculozitatea se dovedeste mai mult datorita prejudiciilor pe care un
obiect oarecare le-a produs.
Raspunderea presupune a delimita lucrurile care se afla in paza celui chemat sa
raspunda. Paza are doua sensuri, paza materiala si paza juridica.
Paza materiala cuprinde situatiile in care o persoana utilizeaza, in fapt, un bun,
fiind subordonat, urmarind imperativele dale de alta persoana. Reprezentativa
pentru paza materiala o constituie situatia salariatilor care utilizeaza mecanisme,
instalatii si alte lucruri in cadrul intreprinderii, potrivit organizarii, regulamentelor
si obligatiilor de serviciu date de cei care angajeaza.
Paza juridica recepteaza toate imprejurarile in care o persoana are un bun in
fapt, pe care efectiv il foloseste autonom de directivele ori controlul altuia. In
intelesul legii pentru raspundere intereseaza numai paza juridica.
Temeiul raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri se caracterizeaza
prin raspunderea obiectiva. Complexitatea mijloacelor tehnice, imposibilitatea
evitarii oricaror consecinte negative a proceselor de productie au determinat
aprecierea ca nu poate fi vorba de vreo culpa a celui ce urmeaza sa raspunda.
Prezumtia de responsabilitate ingaduie celui ce a avut paza juridica sa
dovedeasca imprejurarile concrete din care sa rezulte un alt factor decisiv,
determinant al prejudiciului.
Imprejurarile care demonstreaza actiunea altui factor exonerator de
raspunderea pe care a avut-o paza juridica sunt: forta majora, culpa grava a
victimei ori fapta altei persoane.
5). Raspunderea pentru prejudiciile aduse de animale. Potrivit art. 1001 C.
civ. ‘’proprietarul unui animal sau acela care se serveste de dansul in timpul
serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla
sub paza sa, sau ca a scapat’’.
Intrucat legea nu face nici o distinctie, se va raspunde pentru orice animale,
domestice ori salbatice, agresive ori blande. Indiferent de specie, se impune ca
animalul in individualitatea sa sa fie obiect al dreptului de proprietate sau al altui
drept real.
In temeiul art. 1001 C. civ. nu se raspunde pentru prejudiciile aduse de
animalele de pe un fond de vanatoare de catre unitatea care administreaza acel
teren. Pentru prejudiciile produse de animalele salbatice aflate in paduri, fonduri de
vanatoare etc., este reglementata o raspundere speciala a acelor unitati care nu si-
au indeplinit obligatiile de starpire sau de alungare.
Subiectul raspunderii este proprietarul animalului care, in temeiul unei
prezumtii, are si paza juridica. Rezulta ca paza juridica se transmite catre alta
persoana care ar folosi animalul in interesul sau, independent de indrumarile si
controlul proprietarului.
Proprietarul ori cel care are doar paza juridica vor fi exonerati de raspundere
daca dovedesc una din urmatoarele imprejurari: culpa grava a victimei, actiunea
fortei majore, o fapta determinata care genereaza alta raspundere.
6). Raspunderea pentru ruina edificiului. Potrivit art. 1002 C. civ., astfel:
‘’Proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina
edificiului, cand ruina este urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de
constructie’’.
Prin constructii se cuprind cladirile, digurile, barajele, canalele etc. Nu se
cuprind insa prejudiciile cauzate de caderea copacilor, bunuri care nu sunt edificate
de om.
Raspunderea actioneaza pentru ruinarea, degradarea edificiului determinata
numai de doua cauze: lipsa de intretinere ori viciul de constructie. Daca daunele s-
ar fi produs datorita altor cauze, cum ar fi ploi torentiale, furtuna care a smuls
acoperisul proiectandu-l asupra bunurilor altuia raspunderea nu opereaza.
Raspunderea apartine proprietarului. Se considera ca si pentru un imobil
inchiriat proprietarului ii revin obligatii de intretinere, daca nu s-a prevazut altfel in
contractul incheiat cu locatarul.
Proprietarul edificiului, dupa ce va despagubi proprietarul de la care a dobandit
imobilul, are actiune in regres.
Fundamentul raspunderii pentru ruina edificiului este asemanator cu
fundamentul raspunderii pentru prejudiciile cauzate de bunuri in general, avand
caracter obiectiv.