Tratamentele termice sunt utilizate pe scara largă în cadrul tehnologiilor

industriale, al celor de depoluare, fiind adecvate atât pentru decontaminare cât

și pentru valorificarea energetică a deșeurilor menajere și industriale. Datorită
avantajelor pe care le conferă, tratamentele termice sunt cele mai utilizate
metode de decontaminare. De exemplu în Olanda, Germania, Franța; SUA
aproximativ 1/3 din siturile poluate sunt decontaminate prin tratare termică.
Principiul general al metodei constă în încălzirea materialului contaminat
la diferite temperaturi în vederea extracției, neutralizării, distrugerii sau
imobilizării poluanților.
Cele mai cunoscute metode de decontaminare termică sunt :
incinerarea
desorbția termică
vitrificarea
Locul de aplicare a acestora este pe sit și în afara sitului. Excepție de la
această regulă face vitrificarea, care se aplică în situ.
Poluanții care se pretează la tratare termică sunt în general poluanții organici,
dar metoda poate fi aplicată condiționat și pentru poluanții anorganici (metale
grele volatile și nevolatile).
În cazul solurilor poluate cu metale grele, se folosește incinerarea, la
temperaturi de peste 1000 ºC. Deoarece Plumbu (Pb) , Cadmiu (Cd), și Zincu ( Zn
) sunt volatile, gazele de ardere trebuie să urmeze un tratament special destinat
separării, recuperării și eventual revalorificării acestor metale.

A. INCINERAREA
Incinerarea este cea mai eficientă metodă de decontaminare în cazul
poluării cu poluanți organici sau anorganici. Se poate aplica atât pentru soluri
cât și pentru ape contaminate. Principiul metodei constă în utilizarea
temperaturilor înalte pentru distrugerea poluanților, transformându-i în gaz
carbonic, apă și reziduuri din conținutul inițial.
Din punct de vedere tehnic, utilajul de baza în cazul incinerării este
cuptorul pentru incinerare care, din punct de vedere constructiv poate fi cu
tambur rotativ (cel mai utilizat), cu pat fluidizat, cu încălzire indirecta, etc.
Incinerarea efectivă se realizează de obicei în două faze:
 volatilizarea poluanților la temp. ~ 400 ºC
 distrugerea poluanților la temp. ≥1000 ºC
Procesul de incinerare se desfășoară în trei etape de lucru :
1. Pretratare - etapa în care se face o pregătire obligatorie a materialului ce
urmează a fi supus tratamentului termic.
Aceasta etapa include : uscare, mărunțire, clasare volumetrica, etc. în funcție de
instalațiile de proces.
2. Tratare termică efectivă - etapă în care materialul este introdus în cuptor,
este încălzit și amestecat în scopul volatilizării poluanților. În cuptor se mențin
temperaturi în intervalul 200-600 ºC, interval în care majoritatea poluanților se
volatilizează. Urmează apoi o fază cu temperaturi înalte, de peste 1000 ºC, ,în
funcție de condițiile concrete, majoritatea poluanților fiind complet descompuși
în intervalul 1000- 1300ºC.
Conducerea procesului de tratare termică efectivă necesită elaborarea
unui program de tratare în funcție de parametrii materialului la intrare și de
cerințele finale. Cuptoarele de incinerare din ultimele generații sunt dotate cu
programe automate, dar experiența practică arată că randamentele maxime se
obțin prin combinarea programelor automate cu pregătirea și experiența
tehnologului. După răcire, materialul decontaminat poate fi redepus în zona
excavată.
3. Epurare a gazelor rezultate în timpul tratării termice – etapa în care gazele
încărcate cu poluanți degajați în timpul procesului de tratare termică sunt
colectate și apoi epurate. Tratarea integrală a fluxurilor gazoase se face în trepte
de epurare, după cum urmează : desprăfuire cu cicloane și filtre, postcombustie
dacă este cazul, absorbție uscată în filtre cu saci, microfiltrare.
Scopul aplicării acestei etape este acela de a respecta încadrarea în
valorile limită de emisie impuse de legislația de protecția mediului în vigoare.
Avantajele metodei de incinerare : randamente ridicate de depoluare ; tehnică
sigură.
Dezavantaje : solurile incinerate devin sterile din punct de vedere agricol, din
cauza pierderii totale a materiei organice ; costuri relativ ridicate ; există
posibilitatea transformării unui sol poluat cu produse organice, ,într-un sol
poluat cu metale grele.
De exemplu dacă solul conține în mod natural sulfat de plumb, care este
inofensiv, prin incinerare sulfatul de plumb se transformă în oxid de plumb care
este toxic pentru organisme.

B. VITRIFICAREA
Procesul de vitrificare în situ constă în topirea solului la temperaturi de
cca. 2000 ºC și transformarea acestuia, după răcire, într-un material vitros, inert
și stabil din punct de vedere chimic. Așadar, vitrificarea este un procedeu termic
dar în același timp și de inertare și stabilizare.
Schema de principiu a vitrificării :
Fuziunea solului se obține prin introducerea în zona contaminată a patru
electrozi dispuși în careu și alimentați de la o sursă de curent continuu. Pentru
mărirea conductibilității electrice a solului și activarea reacției în sol se aplică pe
suprafața sitului aflat în lucru un strat de foițe de grafit și sticlă. În final se
urmărește formarea cu aluminosilicatii din sol a unei sticle silicate ce
încorporează elementele nevolatile și pirolizează compușii organici.
Gazele rezultate în timpul procesului de vitrificare sunt aspirate cu
ajutorul unor hote și apoi sunt filtrate prin procedeele cunoscute în funcție de
compoziția și cantitatea în care rezultă.
Avantajele metodei de vitrificare: este o metoda ce se aplica în situ, protejând
starea naturala a solului ; se obțin rezultate vizibile în timp relativ scurt (zile,
săptămâni).
Dezavantaje: transformarea solului într-o roca sterilă, impermeabilă, fără
valoare agricolă ; posibilitatea migrării poluanților în afara zonei contaminate
chiar în timpul procesului de decontaminare ; cost ridicat.
Aceasta metoda este operațională deocamdată în faza de laborator și stații
pilot.

C. DESORBȚIA TERMICĂ
Este metoda de depoluare ce se recomandă în cazul poluanților volatili și
semivolatili.
Exemplu : în cazul solvenților clorați, a compușilor aromatici, a policlorbifenililor
(PCB).
Principiul metodei constă în uscarea solului în uscătoare cu tambur rotativ
la temperaturi de 200-450 ºC, temperaturi la care se volatilizează cei mai mulți
poluanți. Durata procesului de uscare este de la câteva zeci de minute la câteva
ore, în funcție de natura poluantului.
Procesul se desfășoară în etape , după cum urmează:
1. Încălzirea solului și volatilizarea poluanților
2.Tratarea gazelor rezultate în vederea separării și concentrării poluanților.
Avantajele metodei : randamente bune – pana la 95 % ;costuri mai mici decât
incinerarea ; materia humică nu este distrusă ; poluanții pot fi recuperați ; exista
metoda desorbției cu microunde (tehnica de lux).
Dezavantaje: domeniu restrâns de utilizare; timp mult și organizare pretențioasa