Relatia economica dintre China si Statele Unite, denumite G2, datorita influentei pe care o au asupra economiei mondiale,

a devenit mult prea complicata pentru gasirea unor solutii simple, cred unii analisti, din cauza faptul ca moneda chineza
este prea "ieftina" in raport cu dolarul american. 

Pentru a-si sustine exporturile, China, care nu practica un curs valutar flexibil, mentine renminbi-ul la
valori scazute, o strategie considerata protectionista de catre Statele Unite, care sufera din cauza
somajului in crestere, multe companii inchizindu-si portile, nefiind capabile sa faca fata concurentei
produselor ieftine provenite din Asia. 

De altfel, multi economisti, in frunte cu Paul Krugman, detinatorul Premiului Nobel, au cerut
presedintelui american, Barack Obama, sa discute cu omologul sau chinez, Hu Jintao, despre o
modificare a cursului de schimb. 

Potrivit lui Krugman, China mentine intentionat nivelul scazut al mondei sale, pentru a-si creste
economia prin exporturi si a crea noi locuri de munca, in timp ce SUA sufera din ce in ce mai rau din
cauza somajului. 

Insa este chiar atat de rau sa avem o moneda chineza subevaluata? Analistii de la Newsweek nu sunt
atat de convinsi. In ultimul an, cea mai importanta recesiune, ce ne-a condus spre o cadere economica
apropiata de cea de dupa cel de-al doilea Razboi mondial, ne-a si demonstrat un lucru esential: acela ca
sistemul international este intact. 

"Niciodata in istorie nu am avut o situatie atat de riscanta, dar, in timpul careia, principalele puteri
mondiale sa se comporte ca niste adulti responsabili", a spus Richard Medley, fost consilier pentru Soros
Fund Management, in prezent managerul propriului fond hedge. "Sunt foarte impresionat de China,
SUA, Marea Britanie si cativa alti europeni", a adaugat Medley. 

Desi comertul s-a redus considerabil, acesta nu a disparut. Nu au existat cresteri subite de masuri
protectioniste sau de nationalism virulent. Din contra, se duce o dezbatere politicoasa si precauta, intre
marile puteri, despre reforma sistemului financiar.

In primul rand, crede Medley, principalul motor al economiei globale, G2, continua sa fie o sursa de
stabilitate. "G2 evolueaza si ambele parti fac eforturi mature pentru a dezvolta relatia", a spus Medley. 

De fapt, cele doua parti par sa se inteleaga atat de bine incat al treilea motor economic al lumii, Uniunea
Europeana, a devenit geloasa. Ministrul de Externe al Marii Britanii, David Miliband, a avertizat, luna
trecuta, ca UE risca sa devina "un spectator intr-o lume slefuita de SUA si China". 

Cateva saptamani mai tarziu, omologul sau italian, Franco Frattini, a declarat ca Europa ca deveni
irelevanta, daca tarile membre UE nu gasesc o solutie comuna. "Vom fi depasiti de G2, formata din
America si China, adica Axa Pacific, iar Axa Atlantic va fi uitata", a spus Frattini.

Discutiile contradictorii, sanatoase pentru economia mondiala

Potrivit analistilor publicatiei americani, discutiile contradictorii dintre SUA si China nu sunt doar
distractive, ci si extrem de sanatoase, reprezentand un razboi al cuvintelor, care nu are nici o sansa sa
devina un razboi real. 

De altfel, cele doua tari nu se impaca prea bine, pe moment. Barack Obama si Hu Jintao nu s-au inteles
asupra politicilor de mediu sau a sanctiunilor impuse Iranului, pentru programul sau nuclear, pe care
China nu le sustine. 

De asemenea, in timp ce SUA incureajeaza protectionismul, prin taxarea suplimentara a unor produse
din China, printre care cauciucurile si tevile de otel, China face acelasi lucru, prin mentinerea renminbi-
ului la nivel scazut. 

Dar economiile celor doua tari sunt atat de integrate, incat departirea lor ar insemna un fel de
"distrugere mutuala", un termen folosit des in timpul Razboiului Rece. 

Pana in prezent, nici o tara nu a reusit sa gaseasca o noua modalitate de a conduce lumea: pentru a fi
puternica la nivel mondial, o tara trebuie sa fie prospera, pentru a fi prostera, economia sa trebuie sa
participe la sistemul international, iar pentru a fi parte din acest sistem, chiar si tarile cu diferente
majore, precum SUA si China, trebuie sa se supuna unui set de reguli, impuse de Organizatia Mondiala
pentru Comert. 

Liderul chinez suprem, Deng Xiaoping, a fost cel care a deschis economia chineza in 1978. "Nu conteaza
ce culoare are pisica", spunea el, "atat timp cat prinde soareci". Ceea ce voia sa spuna, de fapt, era ca,
daca un mediu privat de afaceri functioneaza, atunci trebuie incercat. Potrivit unor analisti, acest lucru
facea parte din planul pe 100 de ani de a depasi SUA, insa nu vor reusi niciodata acest lucru, avand in
vedere ca au fost cooptati, cu sau fara voia lor, in sistemul economic mondial.

La fel s-a intamplat, in trecut, si cu Japonia, cand, dupa razboi, a aparut conceptul de simbioza cu
economia vestica. Astazi, companiile japoneze, precum Toyota sau Canon, au devenit globalizate. 

Companiile chineze sunt, inca, departe de acest lucru, insa nu va mai dura mult pana la acel moment,
mai ales ca poporul chinez este mai inclinat spre capitalism decat cel japonez, cred analistii. 

Astfel, chiar daca sistemul economic mondial nu este perfect, el functioneaza, iar analistii spera ca
americanii vor avea inteligenta de a lasa lucrurile sa se dezvolte de la sine, fara impunerea unor presiuni
inutile.

Cat de mult se vor raci relatiile dintre SUA si China?

Dupa conferinta de la Copenhaga, relatiile dintre SUA si China au fost tumultoase. De la incidentul Google si vanzarea de arme
catre Taiwan pana la intalnirea dintre presedintele Obama si Dalai Lama, lucrurile pe care in trecut SUA le-ar fi trecut cu vederea ca
sa nu raneasca sentimentele guvernului chinez sunt acum impinse in fata.
Toate acestea, impreuna cu problemele protectionismului comercial ridicate anul trecut, indica faptul ca relatiile SUA-China se
deterioreaza. Oamenii de afaceri americani din China, care de obicei au grija cand isi exprima opiniile politice si-au exprimat
prognozele lor pesimiste in ceea ce priveste legaturile SUA-China. Eurasia a listat legaturile SUA-China drept cel mai mare risc
global in 2010.

Planificarea de scenarii este o metoda adoptata in mod tipic de catre cercetatorii din domeniul strategiei militare. Scenarii posibile
privind ruptura recenta a relatiilor SUA-China, au aparut deja. Unde va duce asta? Indiferent de scenariul propus, el trebuie sa fie
bazat pe realitate. Acest articol va incepe cu o analiza despre cum a aparut ruptura in relatiile SUA-China.

De ce a aparut o ruptura in relatiile SUA-China?

Unii au comparat mereu relatiile SUA-China cu o relatie trainica de casnicie. Cu toate ca observatorii stiu ca aceasta casnicie este
in realitate "impartirea unui pat, dar cu vise diferite", amandoua partile din casnicie spera sa mentina relatia. In acest caz, nu exista
nici o ruptura majora in legaturile nuptiale. Chiar si presedintele Obama, care a facut recent cateva miscari dure, si-a exprimat initial
bunele intentii fata de guvernul chinez, creind doua precedente in istoria relatiilor SUA-China.

El a luat complet in considerare sugestiile pentru politica fata de China, facute de o organizatie chineza. Institutul de cercetare Est-
Vest din America a invitat Institutul Chinez de Studii Internationale, care este sub patronajul ministerului de externe din China, sa
participe la schitarea listei de dorinte a presedintelui fata de politica cu China, in care sa se ia in calcul “perspectiva Chinei”.

Al doilea precedent a fost ca nici un alt presedinte SUA nu a mai vizitat China la mai putin de un an de la preluarea puterii. In timpul
vizitei din 2009, Obama si-a exprimat deschis aceptarea pozitiva fata de “dezvoltarea pasnica” si doreste Chinei sa fie parte la
responsabilitatile conducerii lumii. Declaratiile sale au fost descrise de media drept incercarile presedintelui Obama de a fi partener
de dans Beijingului.

La suprafata, pare ca ruptura dintre relatiile SUA-China a aparut din cauza lipsei de raspuns la oferta de prietenie a presedintelui
Obama. La summitul asupra climatului de la Copenhaga, SUA a fost tratata cu indiferenta de catre oficialii chinezi, determinand unii
observatori sa noteze o schimbare a relatiilor SUA-China.

Guvernul chinez a afisat o atitudine aroganta intrucat considera ca SUA isi pierde suprematia, iar ridicarea Chinei este inevitabila. Ei
cred de asemenea ca SUA devine din ce in ce mai dependenta de China. In aceste circumstante, China nu se teme de schimbarea
relatiilor SUA-China. Insa dintr-o perspectiva strategica pe termen lung, legaturile SUA-China nu sunt atat de concrete pe cat se
crede. Pe langa faptul ca au valori opuse, SUA si China nu sunt nici prieteni nici dusmani si se vad unul pe celalalt drept competitori
ideologici si geo-politici. De aceea cele doua parti nu au baza pentru stabilirea unei aliante strategice pe termen lung.

Mai mult, China a neglijat legea de baza a politicii SUA: aceea de a servi nevoile politice si economice domestice.

Economia SUA se schimba; Factorii chinezi slabesc

Sa vorbim mai intai despre schimbarile din economia SUA. Inainte de 2005, accentul in comertul SUA-China era pe schimbul de
produse comerciale gen textile, jucarii, haine etc. Dupa 2006, prioritatea de top a guvernului SUA a fost de a facilita deschiderea
pietelor financiare din China. Cand China si-a listat la bursa bancile de stat, cateva institutii financiare majore, cum ar fi Bank Of
America si Goldman Sachs, au devenit investitori strategici in bancile de stat ale Chinei. Aceste institutii financiare au smuls
beneficii uriase din listarile de la bursele Chinei si Hong Kongului care erau sprijinite de guvernul chinez. Dar odata cu expirarea
celor trei ani de deschidere a investitiilor, acesti investitori si-au pierdut castigurile si au parasit pietele financiare din China.

Cu alte cuvinte, in trecut, mai intai a fost sectorul industrial si apoi cel financiar care au fost folosite drept instrumente de cersit
pentru guvernul chinez in a convinge politicienii SUA in diplomatia SUA-China. In prezent, aceste doua corpuri de interese tin o
legatura distanta cu China.

In prezent, economia SUA trece prin schimbari de structura. De cand a preluat puterea presedintele Obama, pentru a stimula
economia SUA, a crea mai multe slujbe si a creste economisirea, SUA s-a orientat catre cresterea exportului. Aceste masuri au dus
la o schimbare rapida in structura economiei si a obiceiurilor in cheltuieli. In mijlocul lunii decembrie 2009, conform datelor eliberate
de FED, rata de economisire a americanilor creste intr-un ritm stabil de aproximativ 5%. Populatia americana a devenit al doilea
mare cumparator a datoriei nationale a SUA. In contrast, in mijlocul unei cresteri a datoriei nationale, procentul de investitori straini
care detin titluri de trezorerie SUA a scazut de la 54% in 2008 la 27% in trimestrul trei din 2009 (procentele de mai sus se refera
numai la cresterea datoriei nationale). In asemenea circumstante, importanta Chinei, atat ca furnizor de bunuri ieftine de consum cat
si ca detinator a datoriei nationale SUA, a scazut foarte mult.

In articolul sau “Anul Nou Chinezesc” publicat in New York Times pe 31 decembrie 2009, economistul Paul Krugman, fost castigator
al Premiului Nobel, a scris ca politica valutara a Chinei este mercantilista si are un stil pradator. El a fost de acord ca protectionismul
este calea de rezolvare a problemei somajului din SUA si a prezis ca China nu va vinde in mod masiv titluri de trezorerie americane
ca raspuns la masurile protectioniste. Datorita statutului profesional al acestui savant, propunerea sa va avea o mare influenta. In
lumina acestor lucruri, problema ratei de schimb a Renminbi (moneda chineza n. tr.) a devenit rapid o problema strategica;
impreuna cu politica de protectionism comercial de urgenta, ataca bazele relatiilor comerciale dintre SUA si China.

Cu toate acestea, recent Zhu Weiqun, in prezent vice director executiv al Departamentului de Forta de Munca Unit a emis o
amenintare ca raspuns la decizia presedintelui Obama de a se intalni cu Dalai Lama, spunand ca “daca liderul SUA decide sa se
intalneasca cu Dala Lama in acest moment, va dauna increderii si cooperarii dintre cele doua tari, si la ce bun ar putea folosi crizei
economice cu care se confrunta SUA?” Asemenea amenintari doar dezvaluie lipsa de intelegere a economiei americane curente.

Ce asi are China in maneca?

Dupa ce SUA si-a anuntat intentia de a vinde arme catre Taiwan, Ma Zhaoxu, purtator de cuvant al Ministerului pentru Afaceri
Externe din China, a spus pe 2 februarie ca actiunile SUA “au daunat sever intereselor de baza ale Chinei, au daunat sever relatiilor
SUA-China, au violat sever cele trei comunicate comune si ameninta sever securitatea nationala a Chinei”. Global Times, sprijinit cu
fonduri de Beijing, a citat experti chinezi spunand ca de aceasta data China va lua masuri cu adevarat impotriva SUA.

Am facut deja o analiza despre de ce SUA devine din ce in ce mai putin dependenta de China economic. Nu am adresat
posibilitatea ca China sa anuleze comenzile de Boeing si sa cumpere in schimb Airbus. Acum sa privim la ce alti asi mai are China
in maneca impotriva SUA.

Pe front militar, China spune ca doreste sa boicoteze companiile care vind arme catre Taiwan. In realitate China a tot incercat sa
faca lobby in SUA pentru a ridica interdictia de a vinde arme catre China. Chiar si dupa ce a izbucnit incidentul Google, 19 companii
de lobby reprezentand mai mult de 300 de companii militare americane inca mai incercau activ sa convinga administratia Obama sa
ridice interdictia de export de arme catre China. Ce fel de boicot poate face China asupra acestor companii americane? In cel mai
rau caz, comunicatiile militare dintre SUA si China vor fi anulate sau amanate.

Unii din China au emis ipoteza unui razboi valutar cu SUA prin vinderea datoriei nationale SUA in masa. Guvernul chinez, pe de alta
parte, nu a emis niciodata o asemenea amenintare. Rationamentul este simplu. Sa presupunem ca China vinde o mare cantitate a
datoriei SUA pe piata internationala. Daca sunt putini cumparatori (si sunt putini cumparatori care si-ar permite asa ceva),
vanzatorul va trebui sa reduca pretul. In acest moment SUA si-ar putea rascumpara datoria la un pret redus. China ar pierde intr-un
asemenea razboi si e putin probabil sa actioneze astfel, decat doar daca nu mai are alternativa.

Un alt “as in maneca” este cooperarea asupra problemelor internationale si regionale cheie, cum ar fi Coreea de Nord si Iran. Dar
nici asta nu ar fi o carte cu adevarat castigatoare. Chiar daca China abandoneaza cooperarea limitata din prezent cu SUA, doar va
duce la cresterea timpului petrecut in negocieri internationale nesincere, ceea ce nu este cu mult mai rau decat situatia curenta. Pe
langa asta, presedintele Obama s-a pregatit complet pentru scenariul in care China coopereaza doar foarte putin cu SUA. In bugetul
sau pe 2011, el a inclus o suma record de 708 miliarde dolari pentru apararea nationala.

Dar are oare nevoie China de adversari internationali puternici pe toate fronturile? Nu pare necesar. China se confrunta cu conflicte
sociale interne; riscurile instabilitatii sociale sunt mari. Situatia economica este mai dezolata decat se estimeaza in afara. Cu alte
cuvinte, China nu are cu adevarat capacitatea de a se lupta cu SUA. Pe de alta parte, situatia domestica din China nu este atat de
ingrozitoare sa determine liderii sa actioneze complet din disperare. Nu este probabila o amenintare cu razboi nuclear, dupa cum a
afirmat indraznet generalul chinez Zhu Chengdu acum cativa ani.

Asadar, ruptura curenta dintre SUA si China nu se va adanci mai mult. Cel putin, nu va fi inceputul unui nou razboi rece. Dar de
cand SUA a incetat sa mai fie complet slugarnica fata de China, China va fi nevoita sa adreseze alte topicuri “neplacute” cum ar fi
protectionismul economic, razboiul cibernetic, activitatile de spionaj, Tibet si Dalai Lama si incalcarile drepturilor omului (a se vedea
persecutia Falun Gong). Autoritatile chineze ar trebui de asemenea sa fie pregatite de a face fata schimbarilor in aliantele politice
din Asia. Japonia poate nu va mai fi atat de prietenoasa cu China ca inainte, iar presedintele taiwanez Ma Ying-jeou poate nu se va
mai inchina Beijingului pentru mult timp.

Google se pregateste sa paraseasca

China
Structura legala a Google in China va permite companiei sa isi
continue operatiunile pe piata chineza, chiar daca isi inchide motorul
de cautare local.

Acestea sunt declaratiile facute de expertii legali si de catre angajatii Google

din China, comentarii venite in urma amenintarii din partea gigantului online
la adresa autoritatilor chineze ca se va retrage complet de pe piata chineza,
daca se vor continua atacurile informatice, noteaza Financial Times.
Compania opereaza in China google.cn in cooperare cu un dezvoltator local, deoarece legile chineze interzic investitorilor straini sa
detina controlul in afacerile online. Insa cea mai mare parte a capacitatii de lucru Google din China este angajata de catre o
companie separata, controlata integral de catre Google.

"Echipa de cercetare si dezvoltare lucreaza integral cu noi", a declarat un angajat al Google Information Technology (China),
companie detinuta integral prin capital strain.

Un alt angajat al Google in vanzari a declarat ca cea mai mare parte a sectorului de vanzari din China este, de asemenea, angajata
printr-o companie controlata de Google si nu de catre partenerii chinezi - Beijing Guxiang Information Technology.

"Au departamentele de dezvoltare si cercetare protejate, astfel incat pot continua sa fie operative, chiar daca google.cn se inchide",
a explicat Duncan Clark, presedinte BDA, companie de comunicatii si consultanta media din Beijing.

Speculatiile cu privire la un iminent anunt din partea Google s-au intensificat vineri. O publicatie chineza detinuta de stat, care cita
un angajat anonim, a raportat ca Google ar putea face un anunt legat de posibila inchidere a google.cn, nu mai departe de luni.

Eric Schmidt, directorul executiv Google, a declarat anterior ca Google va incerca sa-si mentina unele operatini in China, chiar daca
inchide siteul.

Google declara ca are peste 600 de angajati in China, jumatate in cercetare si dezvoltare, iar cealalta jumatate in vanzari.

Inchiderea une astfel de afaceri in China poate dura luni de zile sau chiar ani, deoarece legea solicita o serie de auditari, inclusiv pe
probleme de taxe si de clienti.

"Trebuie sa te confrunti cu o cantitate enorma de birocratie" explica Sabine Stricker-Kellerer, consilier senior pe probleme legale in
China, la Freshfields Bruckhaus Deringer in Munich. "Si, ca parte a unei asocieri, nu ai dreptul legal de a solicita desfiintarea
companiei, drept urmare guvernul are posibilitatea deciziei. Nu exista niciun precedent pentru tratarea unei astfel de situatii delicate
din punct de vedere politic."

Insa separarea dintre departamentele de dezvoltare si cercetare si cel de vanzari face ca intreaga chestiune sa fie mai putin
riscanta, considera observatorii.

"Este probabil ca Google sa mute echipa chineza la compania-mama si sa continue dezvoltarea pentru piata chineza", a declarat
Cao Junbo, analist sef la iResearch in Beijing.

Acesta a mai adaugat ca daca Google isi inchide motorul local de cautare fara a acutiza conflictul cu autoritatile de la Beijing si
reusind sa evite blocarea google.com in China, compania poate sa-si mentina cota de piata de 35 de procente pe care o detine in
China.

Orgoliile Chinei si SUA ne pot arunca

intr-o noua recesiune
In diferendul dintre Google si China este vorba
despre mult mai mult decat soarta unei singure, desi
puternice, firme. Decizia companiei de a se retrage din China,
daca guvernul nu isi schimba politica in ceea ce priveste
cenzura, prevesteste inrautatirea relatiilor dintre SUA si
Beijing.

Motivul pentru care cazul Google are o importanta atat de mare

este ca el sugereaza ca premisa pe care si-au bazat SUA
politicile fata de China dupa masacrul de la Tiananmen in 1989,
ar putea fi gresita. SUA au acceptat - si chiar au primit cu bucurie
- dezvoltarea Chinei intr-una dintre cele mai mari puteri
economice, pentru ca americanii s-au convins ca deshiderea economica ar putea duce la liberalizarea politicilor chineze,
comenteaza Financial Times. Daca aceasta premisa se schimba, atunci s-ar putea schimba si politica americana fata de
China. Acceptarea aparitiei unei economii asiatice gigant, dar care se transforma intr-o democratie, este una, iar
sponsorizarea dezvoltarii unui stat totalitarist leninist, care ar putea fi singurul rival geopolitic al SUA, este cu totul
altceva. Daca aceasta situatie este combinata cu somajul de doua cifre din America, pentru care este invnuita
manipularea chineza a valutei, atunci avem si formula pentru o reactie anti-China.

Atat Bill Clinton cat si George W. Bush au crezut ca liberalizarea comertului si mai ales era informationala vor face ca
schimbarea in ceea ce priveste China sa fie irezistibila. In timpul unei vizite in China, in 1998, Clinton afirma: "In
aceasta era a informatiei globale, cand succesul economic se bazeaza pe idei, libertatea personala este esentiala
pentru maretia oricarei natiuni." Un an mai tarziu, Bush aducea un argument similar: "Libertatea economica creeaza
obiceiuri ale libertatii. Si obiceiurile libertatii creeaza asteptarile pentru democratie ... Faceti comert liber cu China si
timpul va fi de partea noastra".

Cei doi presedinti reflectau ceea ce gandeau cei mai influenti analisti americani. Tom Friedman, editorialist al New
York Times si autor al mai multor best-seller-uri despre globalizare, spunea franc: "China va avea o presa libera.
Globalizarea va duce la asta". Robert Wright, unul dintre preferatii lui Clinton, era de parere ca daca Beijingul va
bloca accesul la liber la Internet atunci "pretul va fi prabusirea economiei".

Pana acum, faptele nu s-au conformat teoriei. China a continuat cenzura atat in presa traditionala, cat si in new
media, dar asta nu a dus nici pe departe la "prabusirea economiei". Din contra, China este acum cea de-a doua mare
economie a lumii si cel mai mare exportator. Toata aceasta crestere economica nu are totusi niciun semn in ceea ce
priveste schimbarile politice pe care le anticipau Bush si Clinton. Mai mult, guvernul chinez pare sa fie din ce in ce
mai represiv. Liu Xiaobo, un disident chinez, a fost condamnat recent la 11 ani de inchisoare pentru ca s-a implicat
intr-o miscare care milita pentru reforme democratice.

Decizia Google de a confrunta guvernul chinez este un semn prematur ca americanii s-au saturat sa se lupte cu
autoritarismul chinez. Dar cele mai mari presiuni vor veni probil din partea politicienilor si nu de la afaceristi. Google
este o companie neobisnuita intr-o industrie neobisnuit de politizata. Daca Google decide sa plece din China, atunci
ea nu va fi urmata de o multime de multinationale, grabite sa faca acelasi lucru. Pentru cele mai multe companii,
China este o piata prea mare si prea tentanta pentru a fi ignorata. In pofida Google, companiile vor pleda pentru
continuarea afacerilor in China.

Pana la acest moment, administratia Obama si-a bazat demersurile pe simpla premisa care a guvernat politicile
americane in raport cu China timp de o generatie. Discursul recent al lui Obama despre Asia a fost o declaratie
clasica a acestei premise, completata cu asertiunea ritualica a sprijinului pe care SUA il acorda cresterii Chinei.

Totusi, dupa ce a fost cenzurat la televiziunea chineza in Shanghai si agresat erbal de un oficial chinez la discutiile
despre clima de la Copenhaga, Barack Obama s-ar putea sa nu se mai simta atat de "apropiat" de Beijing. Un prim
semn ca SUA isi schimba politica fata de China ar putea aparea in urmatoarele cateva luni, odata cu o decizie
oficiala care eticheteaza Beijingul drept un "manipulator de valuta".

Un razboi comercial intre SUA si China nu este deloc binevenit. Ar putea sa trimita lumea inapoi in recesiune si sa
injecteze tensiuni noi si periculoase in politica internationala. Daca acest lucru se va intampla, ambele parti sunt de
invinuit. SUA aproape ca au vrut sa fie naive in ceea ce priveste legatura dintre comertul liber si democratie. De
cealalta parte, chinezii au avut o atitudine provocatoare in ceea ce priveste valuta si drepturile omului. Daca partile isi
doresc sa evite o "ciocnire", ar fi momentul sa schimbe ceva in politica lor.

De ce este China o superputere economica

China este mai saraca decat Japonia si Statele Unite, insa statutul sau de superputere globala este confirmat in
fiecare clipa de influenta extraordinara pe care economia sa o exercita asupra intregii lumi.

O multime de chinezi din zonele rurale nu au ajuns inca sa se bucure de binefacerile canalizarii, nicun cercetator chinez nu a
castigat pana acum vreun premiu Nobel iar tara nu are nici pana in clipa de fata branduri recunoscute pe plan global. Cum ar putea
o astfel de tara sa aspire la statutul de superputere economica, se intreaba analistii americani, surprinsi de rezultatele unui sondaj
ce arata ca 44% dintre conationalii lor cred ca cea mai mare putere economica a lumii este China, in vreme ce doar 27% dintre
acestia mai cred ca Statele Unite fac in continuare jocurile.

Raspunsul este unul extrem de simplu, scrie revista Forbes, care arata ca, in ciuda saraciei sale, adevarata putere a Chinei vine din
faptul ca oamenii de afaceri din oricare colt al lumii si din orice ramura a industriei nu mai au cum sa ignore forta economica a
chinezilor.

In primul rand, China a ajuns sa-si exercite influenta in locuri greu de imaginat, in urma cu doar cativa ani. Daca in ultimele decenii
Beijingul a abordat o pozitie diametral opusa din punct de vedere idologic fata de cea a Statelor Unite, facand afaceri cu tari ca
Iranul si Sudanul, ocolite prin traditie de tarile democratice, China a devenit de curand un partener comercial extrem de important al
celor mai apropiati aliati ai SUA. In timpul recesiunii, cand Europa si Statele Unite erau devastate de criza economica, China a
castigat miliarde de dolari din contracte cu Marea Britanie si Franta. 

Anul acesta, China a devenit cel mai mare partener comercial al Japoniei si Braziliei, spulberand suprematia americana in aceste
parti ale lumii. Mai mult, chinezii au reusit sa depaseasca si pragul de 100 de miliarde de dolari anual in tranzactii cu Orientul
Mijlociu si Africa. In tarile africane, de exemplu, lucreaza in clipa de fata 750.000 de muncitori chinezi, iar premierul Wen Jiabao
discuta cu Banca Mondiala posibilitatea de a muta aici fabricile de textile din sudul Chinei. 

Pe langa aceste oportunitati, companiile chineze stiu sa-si indrepte atentia si spre marile branduri occidentale, lovite de criza, pe
care le pot achizitiona acum la preturi de nimic, cum s-a intamplat cu Volvo si Hummer. Mai mult, un studiu realizat de Grupul pentru
Studii de piata din China arata ca 70% dintre directorii companiilor chineze si-au propus sa profite de pe urma crizei financiare
pentru a se extinde pe plan international, in special in SUA si vestul Europei, prin noi achizitii sau investitii masive in afacerile
existente.

Un al doilea motiv pentru care China trebuie considerata o superputere consacrata si nu una emergenta este si capacitatea
extraordinara a chinezilor de a inova, contrar conceptiei generale ca acestia prefera in deosebi sa copieze. Beijingul cheltuieste in
fiecare luna cate 9 miliarde de dolari pentru dezvoltarea energiilor nepoluante iar in urmatorii cinci ani va deveni cel mai mare
producator de energie solara si eoliana. Cele mai multe locuinte din zonele rurale folosesc deja panouri solare pentru incalzirea
locuintelor, iar China a inceput sa exporte tehnologia de producere a energiei eoliene in Statele Unite. 

In acelasi timp, chinezii plecati in Statele Unite incep sa se intoarca in numar mare in China, goniti de economia americana in declin
si de politicile dure de acordare a vizei, instaurate de regimul Bush. Daca in anii '80 si '90 cei mai multi chinezi plecati la studii in
strainatate au ales sa ramana acolo si sa prospere, multi dintre ei in Silicon Valley, SUA, in ultimii ani acestia au ales sa se intoarca
in tara si sa dezvolte afaceri de succes la ei acasa.

In al treilea rand, pe langa impresionanta putere economica, China a inceput sa-si exercite si puterea politica la nivel global intr-o
maniera mai responsabila ca pana acum. Chiar daca Beijingul a abordat o pozitie oarecum ostila in timpul recentei conferinte de la
Copenhaga, nu poate fi ignorata implicarea fara precedent a tarii in politica internationala si asumarea rolului de lider al G20, grup a
carui importanta este pe cale sa o depaseasca pe cea a G8, grupul celor mai bogate tari din lume.

De asemenea, China a devenit principalul negociator cu Coreea de Nord, iar relatiile tari cu Taiwanul sunt in continua imbunatatire,
marcata anul acesta de ridicarea baricadelor navale de pe insula Kinmen si renuntatea Taipeiului a orice pretentie de suveranitate
asupra apelor teritoriale din jurul insulelor Kinmen si Matsu, care in ultimele decenii au reprezentat prima linie de aparare in fata
Chinei.

China nu a ajuns inca la fel de bogata ca Statele Unite sau Japonia, desigur, insa tara are marele avantaj de a iesi aproape
neafectata din criza economica. Astfel, studiile CMR arata ca 80% dintre chinezi sunt optimisti in privinta viitorului lor, in timp ce rata
somajului atinge cote fara precedent in SUA iar Japonia detine un record nefast de 30.000 de sinucideri anuale, in ultimii 10 ani. 

Cu alte cuvinte, analistii ii avertizeaza pe cei care au vorbit in ultimii ani despre China ca de o putere globala aflata inca in curs de
dezvoltarea ca tara a ajuns deja la stadiul de superputere iar surprizele chinezilor sunt departe de a se fi incheiat.

SUA-China, divorţ înainte de

căsătorie
„Afacerea Google“, vânzări de arme către Taiwan, ameninţări cu sancţiuni economice:
scandalurile se ţin lanţ în ultimul timp între Washington şi Beijing. Nimic nu ar fi prevestit, după
vizita euforică, din noiembrie anul trecut, a preşedintelui Barack Obama în China, că  relaţiile sino-
americane se vor deteriora atât de rapid.

Reacţiile Chinei la vânzările de armament american către Taiwan  au fost, de-a lungul timpului, dure, dar
ameninţarea de acum - că va impune sancţiuni împotriva companiilor din SUA - este peste aşteptări.
Aceste convulsii nu fac decât să confirme că Beijingul este din ce în ce mai arogant şi triumfalist, susţin
experţii.

„De anul trecut,  comportamentul Chinei s-a schimbat. Naţionaliştii şi susţinătorii liniei dure au fost
marginalizaţi din sânul puterii comuniste chineze, locul lor fiind luat de „lideri cu instincte mai liberale şi
mai internaţionaliste" , spune Charles Grant, directorul Centrului pentru Reformă Europeană (CER) cu
sediul la Londra. El susţine că această schimbare a determinat guvernele şi instituţiile europene să-şi
revizuiască strategiile faţă de China. 

În Europa, dar şi în Statele Unite, China este văzută, în cel mai bun caz, ca o enigmă, dacă nu de-a
dreptul un potenţial pericol. 
„Pentru prima dată de la destrămarea Uniunii Sovietice, la orizont se prefigurează o nouă superputere, 
nedemocrată, dar lumea nu este încă pe deplin conştientă", susţine specialista pe probleme chineze,
Marie Holzman. 

Grant nu vede cu ochi buni curtea pe care o fac ţările europene Chinei şi „utopice parteneriate strategice"
pe care statele europene vor să le încheie cu Beijingul, susţinând că acestea sunt în avantajul statului
comunist care merge pe principiul „dezbină şi cucereşte". „Când China se va trezi, lumea va tremura",
previziona Napoleon. 

Alianţa China şi SUA ar fi de neînvins

Tot mai mulţi analişti spun că, în momentul de faţă, pe scena politică internaţională se conturează două
superputeri: China şi SUA. Dacă s-ar alia, ar fi imbatabile. Fostul preşedinte american, Bill Clinton a văzut
potenţialul uriaş al acestei ţări, dar şi riscurile unei Chine slabe care ar putea destabiliza regiuni întinse
din Asia. Succesorul său, Barack Obama, a căutat oportunităţi de a colabora mai îndeaproape cu această
naţiune gigantică de 1,3 miliarde de oameni. 

Liderul democrat de la Casa Albă consideră această cooperare esenţială în următorii ani. În timpul
recentei sale vizite la Beijing spunea că provocările majore ale secolului XXI, cum sunt schimbările
climatice, proliferarea nucleară sau redresarea economiei, pot fi rezolvate doar prin conlucrarea celor
două superputeri.  

Şi liderii chinezi sunt de părere că relaţiile dintre China şi SUA sunt printre cele mai importante din lume,
deoarece sunt conştienţi că fără ajutor american, ar  dura mult pentru ca şi chinezii să atingă
prosperitatea. Niciodată cele două ţări nu au fost mai dependente una de alta ca acum. Fără piaţa şi
investiţiile americane, lucrurile nu ar fi mers aşa de bine în China. 

Dar, în acelaşi timp, mulţi americani ar fi resimţit mai grav criza economică actuală fără mărfurile ieftine
importate din ţara comunistă. Nici administraţia americană nu ar fi fost în măsură să susţină crahul
financiar dacă Banca Centrală a Chinei nu ar fi cumpărat, numai anul trecut, titluri ale Trezoreriei
americane în valoare de 800 de miliarde de dolari, scrie „Der Spiegel". 

Dar există şi reversul medaliei. În SUA sunt deja apeluri din partea oamenilor de afaceri către
Administraţie să protejeze companiile naţionale de concurenţa din China. 

Beijingul a pătruns şi în curtea Rusiei

Statele mici şi sărace, fără resurse minerale importante, păreau candidaţi neatractivi pentru investiţii din
partea celei de-a treia economii a lumii. Dar, în timp ce devine tot mai agresivă economic faţă de SUA,
China se mişcă uşor spre zone sărace din Europa de Est şi din Asia Centrală, construind treptat relaţii
financiare cu foştii sateliţi ai Rusiei. 

Astfel, China manifestă un interes în creştere faţă de Republica Moldova, un fost stat sovietic mai sărac
decât multe ţări din Africa, comentează Reuters. Beijingul a semnat în iulie 2009 un memorandum de
înţelegere pentru un credit de un miliard de dolari către Republica Moldova, echivalentul unei zecimi din
PIB-ul acestei ţări şi de departe cel mai mare împrumut pe care îl va primi. 

„Prin întărirea prezenţei sale în curtea Rusiei, China îşi construieşte mai multe pârghii în negocierile
generale cu Moscova", spune Innes-Ker, analist al Economist Intelligence Unit (EIU). Şi Lilit Gevorgyan,
expert la IHS Global Insight, este de acord că Beijingul vrea să câştige „dividende politice". 

Cap de pod spre UE

China va avea nevoie de pârghii tot mai puternice în relaţia cu Rusia, pe măsură ce acordurile bilaterale
în domeniul hidrocarburilor se extind. Moscova asigură aproape 8% din totalul petrolului brut importat de
China, iar Gazprom se află în negocieri avansate pentru un acord de furnizare de gaz. 

„Timp de decenii, Rusia a avut relaţii dificile cu puternicul său vecin estic, însă acum omul său forte,
premierul Vladimir Putin, a decis să le lase în urmă şi să se îndrepte spre o cooperare economică mai
strânsă", susţin analiştii IHS Global Insight  subliniind, totuşi, că între cele două puteri se menţine
neîncrederea. 
Pentru China, împrumutul către Republica Moldova nu este lipsit de potenţial comercial şi ar putea
constitui o modalitate de a-şi stabili o clientelă atât în curtea Uniunii Europene, cât şi a Rusiei. O altă zonă
în care Beijingul a intrat puternic în competiţie cu Rusia şi SUA, pentru influenţă şi resurse, este Asia
Centrală.  

"Prin întărirea prezenţei sale în curtea Rusiei, China îşi construieşte mai multe pârghii în negocierile
generale cu Moscova."
Innes-Ker
analist al Economist 
Intelligence Unit (EIU)

Avertismentul „Dalai Lama"

Beijingul a pus în gardă Washingtonul, ieri, faţă de o eventuală întâlnire între preşedintele american
Barack Obama şi Dalai Lama, şef spiritual al budiştilor tibetani, estimând că ea „ar submina serios"
relaţiile China-Statele Unite. Dalai Lama va efectua începând 16 februarie o vizită de 10 zile în SUA, care
va începe în capitala americană.

Purtătorul său de cuvânt nu a confirmat dacă el s-ar întâlni cu preşedintele Barack Obama. „Ne opunem
ferm unei asemenea întâlniri care ar submina serios bazele politice ale relaţiilor sino-americane", a
declarat presei un oficial al Partidului Comunist chinez.

ECONOMIE | 18.03.2010

Controversele dintre SUA şi China privind aprecierea yuanului continuă

http://www.dw-world.de/dw/article/0,,5366341,00.html

Congresul american vrea să oblige China să aprecieze yuanul. În Senatul de la Washington a fost

propusă o lege care prevede impunerea de taxe vamale suplimentare pentru produsele din China - un

instrument menit a forţa guvernul de la Beijing să-şi aprecieze moneda naţională.

Discuţiile în contradictoriu pe tema aprecierii yuanului dintre China şi Statele Unite durează deja de mai mulţi ani.

Washingtonul doreşte ca Beijingul să-şi reevalueze moneda naţională. China se opune. Experţii financiari consideră

că yuanul este mult subevaluat, fiind net mai ieftin decât ar trebui. Faţă de dolar de pildă e subapreciat cu cel puţin

40%, ceea ce-i oferă Chinei un avantaj nejustificat în comerţul internaţional.

Yuanul ar trebui apreciat cu 40% - spun experţii

Problema reevaluării yuanului este o chestiune eminamente politică, deoarece cursul de schimb al monedei chineze

este stabilit de guvernul comunist de la Beijing.

La conferinţa de presă anuală, premierul chinez Wen Jiabao a respins însă cererile americane, declarând în context

că:"Yuanul nu este sub-evaluat. Un exemplu: Importul produselor germane în China a atins în anul 2009 o sumă

totală de 76 de miliarde de euro - un record istoric. Volumul exporturilor americane a scăzut anul trecut cu

aproximativ 17%, dar exporturile Statelor Unite către China s-au diminuat cu doar două procente. Facem tot

posibilul pentru a păstra un curs de schimb stabil al monedei chineze, eforturi care au contribuit la redresarea

economiei mondiale."

În vara anulul 2005, guvernul de la Beijing apreciase moneda naţională cu 21%. După izbucnirea crizei financiare,

China a cuplat din nou yuanul la cursul dolarului, experţii de la Beijing sperând că prin această măsură vor reuşi să

evite un colaps al exporturilor. Şi au avut dreptate. Demersurile Chinei au fost încununate de succes.

Relaţiile bilaterale sino-americane sunt dominate de suspiciune - consideră analiştii

Congresul american le consideră însă o manipulare nepermisă a comerţului internaţional, care afectează negativ

situaţia locurilor de muncă din Statele Unite. Beijingul a reacţionat ca de obicei la anunţul Congresului american

privind impunerea de taxe vamale suplimentare produselor importate din China. Expertul economic al Consiliului de

Stat, Xia Bin a declarat că nici China în general şi nici yuanul în special nu ar fi responsabile de deficitul comercial

al Statelor Unite. Responsabilitatea ar reveni structurii economice americane, a mai opinat Xia Bin.

David Zweig, expert economic la Universitatea din Hongkong, estimează că interminabilele discuţii în contradictoriu

sino-americane pe tema monedei chineze ilustrează gravitatea problemei.

"Chinezii sunt foarte îngrijoraţi de faptul că americanii doresc să le încetinească ritmul de creştere economică. Nu

au încredere în americani, chiar şi în rândul populaţiei domneşte neîncrederea. Ambele state ar dori să-şi

amelioreze relaţiile bilaterale, dar sunt marcate de o suspiciune reciprocă. Am convingerea că Statele Unite şi

China ar putea găsi soluţii mai bune pentru cooperarea comercială. Cele două ţări depind una de alta în cel mai

înalt grad, atât economic cât şi financiar", a mai spus Zweig.

Capitoulul 1
CHINA ÎN ECONOMIA GLOBALĂ
1.1 Începuturile erei Chinei.
Economiştii şi editorialiştii deseori descriu ascensiunea Chinei ca pe un caz al unei economii înfloritoare care urmează un drum
ascendent, precedata de Japonia si de „ tigrii” Asiatici (Coreea de Sud, Singapore, Taiwan şi Hong Kong) şi cărora li se va alătura în
curând şi India. Însă nu este chiar aşa: evoluţia Chinei are mai mult în comun cu evoluţia SUA cu un secol în urmă decât cu
progresul predecesorilor şi urmaşilor săi din perioada modernă actuală.
Suntem martorii unei creşteri dramatice si menţinute a unei viitoare puteri mondiale, cu o vastitate de neegalată de resurse, cu
aspiraţii măreţe, cu o poziţie puternică de negociere şi tot necesarul financiar şi tehnologic pentru o Diasporă specializată în
domeniul afacerilor. Impactul unei Chine in continuă ascensiune asupra ţarilor lumii-atât asupra celor dezvoltate cât şi celor în curs
de dezvoltare - va fi enorm, şi la fel va fi şi nevoia de a găsi noi strategii si reacţii la provocările create de China.
Dacă se ia in considerare puterea de cumpărare diferenţiată, China este deja a doua mare economie a lumii. Avansând într-un ritm
mai mare decât al oricărei alte mari naţiuni, este pe făgaşul care ar putea duce la surclasarea SUA ca economia cea mai mare a
lumii în decursul a două decenii. Unii observatori consideră cifrele ce indică creşterea economiei Chinei ca fiind exagerate, dar aşa
cum afirmă chiar şi ei, o rată a creşterii PIB de 6-8 procente ar face ca această ţară să fie ţara cu rata de creştere cea mai mare din
ţările dezvoltate şi în dezvoltare pe o perioadă de timp mare. Bazându-se pe datele referitoare la consumul de energie, alţi
observatori susţin că rata de creştere a Chinei este în realitate mai mare decât cea pe care o sugerează datele oficiale. În timp ce
economia Chinei se confruntă cu câteva obstacole serioase ca sistemul bancar care se destramă, un sector falimentar al serviciilor,
aceste obstacole vor încetini, însă, nu vor stopa marşul economiei Chinei.
În multe industrii, în special cele bazate pe munca fizică, China este jucătorul dominant global. Fabricile din această ţară produc
70% din jucăriile aflate în lume, 60% din bicicletele de pe piaţă, 50% din încălţăminte si o treime din genţile de voiaj. În această
categorie de produse, este deseori imposibil să găseşti un produs care nu este produs în China pe rafturi. În alte categorii de
produse, ca textilele şi activitatea industriei textilelor, participarea Chinei a fost mai mică datorită barierelor tarifare care totuşi se
preconizează că vor scade cu timpul datorită apartenenţei Chinei la OMC şi a expirării regimurilor de comerţ internaţional.
Totuşi China nu se mulţumeşte să rămână un producător dotat cu tehnică slabă şi bazată intens pe utilizarea forţei de muncă. Este
deja activă în domeniile unde tehnologia joacă un rol important şi forţa de muncă nu este factorul dominant în costul de producţie.
Această ţară produce jumătate din cuptoarele cu microunde vândute in lume, o treime din televizoarele şi aparatele de aer
condiţionat, un sfert din maşinile de spălat, o cincime din frigidere; aceste produse fac parte din segmentul de export al său care au
o rată mai mare de creştere. Producătorii din alte ţări se bazează tot mai mult pe componentele produse în China pentru a rămâne
competitivi.
Spre deosebire de Japonia şi Coreea, China nu va renunţa la folosirea forţei de muncă în timp ce urcă în clasamente. În schimb se
va folosi de dominanţa sa în industriile bazate pe forţa de muncă şi nivelul mediu de tehnologie pentru a consolida o intrare
puternică în domeniile bazate pe tehnologie care vor influenţa viitoarea economie mondială. Această combinare va
catapulta China în poziţiile de lider şi va face din China un adversar important în competitivitatea mondială. Cu o politică externă
din ce în ce mai impunătoare, China poate transpune puterea economică din ce in ce mai mare, în poziţie geo-strategică şi să
contrabalanseze hegemonia globală a SUA. În acelaşi timp, ca şi alte naţiuni, China se foloseşte de puterea sa politică pentru a
interesele economice.
1.2.Resurse şi capabilităţi
Resursele cu care China vine în lupta economică sunt de multe ori minimizate şi înţelese greşit. A spune că este o ţară cu peste 1,3
miliarde de locuitori a devenit un fel de clişeu, până când se iau in considerare implicaţiile acestei cifre imense. China este deja cea
mai mare piaţă de desfacere pentru avioanele Boeing şi utilajele americane ce produc unelte, iar piaţa pentru automobile este una
dintre cele mai promiţătoare, China fiind deja piaţa externă cea mai mare pentru Volkswagen, înaintea SUA.
Caracterul atrăgător al pieţei asigură Chinei o putere de negociere imensă, un atu care nu era disponibil Japoniei şi Coreei de Sud
înainte. Piaţa sa atractivă face ca ea să necesite un transfer de tehnologie, aceasta fiind condiţia pentru ca un investitor să intre pe
piaţă, făcându-i sa accepte concesiuni fără precedent. În industria automobilelor, firme străine ca General Motors au acceptat sa
înfiinţeze centre de cercetare şi dezvoltare pe domenii de aplicare care nu fuseseră niciodată studiate într-o piaţă în dezvoltare. Nu
numai că aceşti producători au acceptat să transfere tehnologie care cu siguranţă aparţine capacităţii de bază, dar au făcut acest
lucru într-un mediu unde practic nu exista protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi au constituit alianţe
nemaiîntâlnite: China este singura ţară unde producătorii naţionali de automobile deţin acţiuni cu parteneri străini care sunt în
competiţie ceea ce face posibil să se înveţe practicile de la ambii parteneri şi deţin astfel cunoştinţe mai multe şi mai bune decât
fiecare dintre parteneri. Scopul este să se înfiinţeze companii multinaţionale chineze��ti care să fie competitive pe piaţa mondială
şi să reproducă succesele companiilor ca Toyota, Sony, Samsung, dar într-o perioadă mai scurtă.
Dimensiunea Chinei implică de asemenea un vast parc de resurse uman. Aceasta nu include numai o sursă practic nelimitată de
muncitori necalificaţi, dar şi un număr în creştere de ingineri, oameni de ştiinţă, tehnicieni, mulţi dintre care sunt angajaţi în centre de
cercetare şi dezvoltare finanţate de guvern, sau în centre tehnologice din ce în ce mai des întâlnite fondate de companii
multinaţionale străine.
Coexistenţa forţei de muncă ieftină cu numărul tot mai mare de personal calificat nu ţine cont de supoziţiile comune despre
competitivitatea naţională, şi stă la baza strategiei Chinei de a-şi menţine dominaţia în industriile bazate pe forţă de muncă chiar şi
când intră în domeniile intensive în tehnologie.

Evoluţii ale economiei chineze în 2008

Economia chinez�� şi-a continuat şi în anul 2007 creşterea accelerată confirmând, în pofida tuturor dificultăţilor,
dinamismul ce i-a devenit specific. După ce în 2004 a crescut cu 10,1%, în 2005 cu 10,4% şi în 2006 cu 11,1%,
Produsul Intern Brut (PIB) chinez s-a majorat cu încă 11,4% şi în 2007, care a devenit astfel cel de-al cincilea an şi
totodată momentul de vârf al unei perioade cu creştere economică foarte ridicată, exprimată neîntrerupt prin niveluri
cu două cifre, până în anul 2008 când a ajuns la nivelul de 9%. În cifre absolute, China a avut în 2008 un PIB evaluat
la 4,4 trilioane dolari SUA, faţă de 3,3 trilioane USD în 2007, 2,8 trilioane în 2006, 2,3 trilioane în 2005 şi 1,9 trilioane
în 2004. După mărimea PIB calculată la paritatea puterii de cumpărare (7,9 trilioane USD), la sfârşitul anului
2008, China era a doua mare economie a lumii, după SUA, deşi venitul pe locuitor o plasează încă în categoria
ţărilor cu venit mediu scăzut. 
Analiza pe sectoare de activitate, evidenţiază faptul că valoarea adăugată în 2008 de sectoarele primar, secundar şi
terţiar a fost cu 5,5%, 9,3% şi, respectiv, 9,5% mai mare decât în anul anterior. Urmare acestei evoluţii, participarea
celor trei sectoare la crearea PIB a fost in 2008 de 11,3%, 48,6% şi, respectiv, 40,1%, fiind uşor mai ridicată în cazul
sectorului primar (+0,2%) şi a celui secundar (+0,1%) şi uşor mai scăzută (-0,3%) în cazul celui terţiar, comparativ cu
situaţia din 2007. 
Această creştere economică remarcabilă a fost susţinută prin evoluţiile bune din:
-Agricultură, unde au crescut suprafeţele cultivate (+1,06mil ha) şi producţia de cereale (la 528,50 milioane de tone,
+26,90 mil tone-5,4%, faţă de 2007), suprafeţele cultivate (+130.000 ha) şi producţia de zahăr (+6,7%). De
asemenea, a crescut producţia de carne de porc (+7,6%) şi cea de produse marine (+3,1%). Au fost construite
sisteme de irigaţii noi pentru peste 1,17 milioane hectare de teren agricol şi s-au creat sisteme de irigaţii care
economisesc apa pentru încă 1,39 milioane ha de culturi. 
-Industrie şi construcţii, care au adus cu 9,5% mai multă valoare adăugată decât în anul 2007 (creşterea valorii
adăugate în industrie şi construcţii a fost de 13,5% în 2007, 12,9% în 2006, 11,6% în 2005 şi 11,5% în 2004). Cel mai
mult a crescut valoarea adăugată la : minerit (19,1%), producţia de maşini şi echipamente generale (16,9%),
producţia de mijloace de transport(15,2%), productia de maşini şi echipamente electrice (18,1%), cultură, educaţie şi
sport (18,2%), industria high-tech (14%). 
-Investiţii în fonduri fixe, care au crescut cu 25,5% în 2008 faţă de 2007. Din totalul de investiţii, în zonele urbane a
crescut cu 26,1% şi în zonele rurale cu 21,5%. Un studiu pe regiuni a arătat că investiţiile în est au crescut cu 20,9
procente, în zonele centrale cu 32,6% şi în vest cu 26,9%.
Investiţiile de capital sunt alimentate pe de o parte prin influxurile de investiţii străine directe (ISD), iar, pe de altă
parte, din fondurile acumulate ca urmare a nivelului ridicat al economisirii interne.
a. Investiţii străine directe : În anul 2008, în China s-au creat un număr de 27.514 noi firme cu capital străin în
sectoare nefinanciare, cu 27,3% mai puţine decât în 2007. Capitalul străin efectiv utilizat s-a ridicat la 92,4 miliarde
USD, cu 23,6% mai mult decât în anul precedent şi s-a îndreptat mai ales către industria de prelucrare (54%),
sectorul imobiliar (20,1%), servicii de afaceri şi leasing (5,5%), comerţ (4,8%), servicii de transport, depozitare şi
poştă (3,1%). Potrivit Centrului pentru Investigaţii şi Studii din Guangdong, numărul total al firmelor cu capital străin
înregistrate în China după 1982 ar fi ajuns la circa 570.000, iar capitalul străin total investit ar fi atins 665 miliarde
dolari SUA. China este al doilea mare receptor de investiţii străine al lumii după SUA, industrializarea sa fiind
alimentată până de curând mai ales prin investiţiile întreprinzătorilor străini. Circa 90% dintre investiţiile în China sunt
ISD, cel mai adesea investiţii "de la firul ierbii", iar cel mai important investitor străin în economia chinez�� este
Hong-Kong-ul urmat, după 2005, de Japonia şiSUA, care şi-au inversat în acel an poziţiile.

1. INTRODUCERE
Noua strategie de securitate americană desemnează Iranul ca principală ameninţare la adresa securităţii SUA. Iar în conformitate
cu situaţia creată de atentatele teroriste ale Al Quaidei de la 11 septembrie 2001, SUA îşi rezervă în continuare, în mod expres,
dreptul de a recurge preventiv la aplicarea de lovituri militare, menite să dejoace eventuale noi atacuri asupra Americii. Deşi, pe
lîngă Al Quaida, în fruntea listei marilor ameninţări planînd asupra SUA figurează Iranul, documentul expunînd noua strategie de
securitate critică şi ţări precum Rusia şi China.
Premiza doctrinei militare americane rămîne constatarea, conţinută în chiar prima propoziţie a introducerii, potrivit căreia „SUA se
află în război”. De aici decurge dreptul pe care şi-l rezervă America, de a se apăra preventiv. Consilierul de securitate al
preşedintelui Bush, Stephen Hadley a explicat, referindu-se la acest punct că, „în caz de necesitate, nu excludem folosirea forţei nici
dacă momentul şi locul atacului inamic nu au fost încă stabilite cu precizie”.
In ce priveşte Iranul, desemnat ca principal pericol statal planînd asupra SUA, regimului de la Teheran i se reproşează sprijinul
acordat teroriştilor, ameninţarea la adresa Israelului, precum şi sabotarea construcţiei democraţiei în Irak.
Totuşi, consilierul prezidenţial american a dezminţit impresia că doctrina atacului preventiv s-ar raporta în mod direct la Iran.
Impresia se crease întrucît în textul documentului se specifică necesitatea ca eforturile diplomatice a convinge Iranul să renunţe la
producţia de arme nucelare trebuie să reuşească, dacă e să se evite „o confruntare militară”. Hadley a declarat că „SUA sunt
interesate să discute cu guvernul iranian despre situaţia din Irak”.
In reacţie la propunerea iraniană de a se amorsa convorbiri directe între Washington şi Teheran – prima ofertă de acest fel de la
izbucnirea revoluţiei islamice acum un sfert de veac încoace, Hadley s-a exprimat diferenţiat: „Vom aborda această chestiune cu
privire la convorbiri subordonînd-o strategiei noastre generale, care stipulează menţinerea coeziunii Comunităţii Internaţionale faţă
de Iran, astfel încît această ţară să-şi revizuiască actualul său curs politic. Şi anume atît în privinţa programului ei nuclear, cît şi a
susţinerii terorismului ori a tratamentului aplicat propriei populaţii”, a precizat Hadley textual.
Conform lui, ar exista un prim semnal, potrivit căruia conducerea de la Teheran ar fi început să-şi reconsidere poziţia. 
Pe lângă Iran, la capitolul riscuri de securitate figurează şi Coreea de Nord. Pericolul prezentat de regimul de la Fenian constă în
special în eventualitatea proliferării tehnologiei nucleare de care dispune Coreea comunistă. Dar textul nu specifică în acest punct
posibilitatea unei confruntări cu SUA. Spre deosebire de strategia de securitate a anului 2002, actualul document enumeră şi Siria
printre sponsorii terorismului. Extrem de semnificativă e şi altă specificare nouă, referitoare la Orientul Apropiat şi Mijlociu, întrucât
textul scoate în evidenţă importanţa termenului de „democraţie efectivă”. Această noţiune codifică diplomatic diferenţa dintre statele
sau teritoriile în care au loc alegeri libere, spre deosebire de cele care îşi edifică în plus şi instituţii democratice autentice.
Referindu-se la Irak, şi la incapacitatea forţelor americane de a depista arsenale de distrugere în masă, consilierul prezidenţial al lui
George Bush a subliniat necesitatea sporirii eficienţei serviciilor secrete: „Am învăţat că avem nevoie de informaţii secrete mai bune.
Aceste tipuri de regimuri sunt, prin natura lor, greu de penetrat”, a admis Stephen Hadley.
Cât despre Moscova, documentul relevă că viitorul relaţiilor ruso-americane depinde de evoluţia politică internă şi externă a
federaţiei ruse. Guvernul american critică de multă vreme tendinţele antidemocratice manifestate în Rusia. In fine,China comunistă
e criticată pentru protecţionismul ei economic şi comportamentul oficialităţilor de la Beijing în tentativa de a-şi asigura pe plan
mondial necesarul energetic.
Aceasta strategie, publicata pe site-ul Consiliului de Securitate, stabileste prioritatile de politica externa, militara, economica si
sociala ale Rusiei pana in 2020 si indentifica principalele riscuri si amenintari pentru stabilitatea si dezvoltarea Rusiei.
2. STRATEGIA DE SECURITATE NAŢIONALĂ A SUA 2006
- opţiuni geopolitice şi geostrategice -
Noua Strategie de Securitate Naţională a SUA este o versiune actualizată a celei din 2002, ce ia în considerare ansamblul
transformărilor apăru¬te în mediul de securitate intern şi internaţional. Lărgirea domeniului noilor provocări globale, pe¬ricolul
reprezentat de Iran, importanţa globaliză¬rii şi a extinderii economiei globale, reafirmarea principiului preempţiunii, dezvoltarea
relaţiilor externe sunt aspectele cele mai importante tratate în acest document.
Strategia de Securitate Naţională a SUA (SSN06), din martie 2006, reprezintă versiunea actualizată a celei din septembrie 2002
(SSN02). Documentul respectă structura celei anterioare, la care adaugă două noi capitole: „Atragerea oportu¬nităţilor şi
confruntarea provocărilor globalizării” şi „Concluzii”. Noua strategie se întemeiază pe doi „piloni”:
− promovarea libertăţii, justiţiei şi demnităţii umane, prin înfrângerea tiraniei, încurajarea de¬mocraţiei efective şi extinderea
prosperităţii, susţi¬nută de un comerţ liber şi corect şi politici de dez¬voltare înţelepte; 
− confruntarea provocărilor epocii actuale, prin conducerea comunităţii de democraţii în con¬tinuă dezvoltare.
Spre deosebire de precedentul document, ce pare mai mult o strategie pe timp de criză, SSN06 este o strategie a „vremurilor de
război” pe care le traversează America şi nu numai: „America este în război, iar acest document este o strategie pe timp de război,
impusă de provocările grave cărora SUA trebuie să le facă faţă” Dacă secolul XX a fost caracterizat de lupta împotriva fascismului şi
comunismului, secolul actual este ameninţat de o nouă ideologie totalitară ale cărei mijloace sunt: intoleranţa, crima, teroarea,
înrobirea şi represi¬unea. Noua strategie este mult mai aplecată spre multilateralism şi pune mai mare accent pe diplo¬maţie.
Elementele-cheie ale documentului sunt:
- lărgirea domeniului noilor provocări globale;
- percepţiile referitoare la Iran - Iranul este descris în Strategie ca statul care va ridica cele mai mari provocări pentru SUA. Regimul
iranian sponsorizează terorismul, ameninţă Israelul, sub¬minează procesul de pace din Orientul Mijlociu, împiedică democraţia în
Irak;
- susţinerea strategiei preemptive - SUA îşi vor menţine atitudinea proactivă şi nu vor exclude lo¬viturile preemptive.

1. INTRODUCERE
Noua strategie de securitate americană desemnează Iranul ca principală ameninţare la adresa securităţii SUA. Iar în conformitate
cu situaţia creată de atentatele teroriste ale Al Quaidei de la 11 septembrie 2001, SUA îşi rezervă în continuare, în mod expres,
dreptul de a recurge preventiv la aplicarea de lovituri militare, menite să dejoace eventuale noi atacuri asupra Americii. Deşi, pe
lîngă Al Quaida, în fruntea listei marilor ameninţări planînd asupra SUA figurează Iranul, documentul expunînd noua strategie de
securitate critică şi ţări precum Rusia şi China.
Premiza doctrinei militare americane rămîne constatarea, conţinută în chiar prima propoziţie a introducerii, potrivit căreia „SUA se
află în război”. De aici decurge dreptul pe care şi-l rezervă America, de a se apăra preventiv. Consilierul de securitate al
preşedintelui Bush, Stephen Hadley a explicat, referindu-se la acest punct că, „în caz de necesitate, nu excludem folosirea forţei nici
dacă momentul şi locul atacului inamic nu au fost încă stabilite cu precizie”.
In ce priveşte Iranul, desemnat ca principal pericol statal planînd asupra SUA, regimului de la Teheran i se reproşează sprijinul
acordat teroriştilor, ameninţarea la adresa Israelului, precum şi sabotarea construcţiei democraţiei în Irak.
Totuşi, consilierul prezidenţial american a dezminţit impresia că doctrina atacului preventiv s-ar raporta în mod direct la Iran.
Impresia se crease întrucît în textul documentului se specifică necesitatea ca eforturile diplomatice a convinge Iranul să renunţe la
producţia de arme nucelare trebuie să reuşească, dacă e să se evite „o confruntare militară”. Hadley a declarat că „SUA sunt
interesate să discute cu guvernul iranian despre situaţia din Irak”.
In reacţie la propunerea iraniană de a se amorsa convorbiri directe între Washington şi Teheran – prima ofertă de acest fel de la
izbucnirea revoluţiei islamice acum un sfert de veac încoace, Hadley s-a exprimat diferenţiat: „Vom aborda această chestiune cu
privire la convorbiri subordonînd-o strategiei noastre generale, care stipulează menţinerea coeziunii Comunităţii Internaţionale faţă
de Iran, astfel încît această ţară să-şi revizuiască actualul său curs politic. Şi anume atît în privinţa programului ei nuclear, cît şi a
susţinerii terorismului ori a tratamentului aplicat propriei populaţii”, a precizat Hadley textual.
Conform lui, ar exista un prim semnal, potrivit căruia conducerea de la Teheran ar fi început să-şi reconsidere poziţia. 
Pe lângă Iran, la capitolul riscuri de securitate figurează şi Coreea de Nord. Pericolul prezentat de regimul de la Fenian constă în
special în eventualitatea proliferării tehnologiei nucleare de care dispune Coreea comunistă. Dar textul nu specifică în acest punct
posibilitatea unei confruntări cu SUA. Spre deosebire de strategia de securitate a anului 2002, actualul document enumeră şi Siria
printre sponsorii terorismului. Extrem de semnificativă e şi altă specificare nouă, referitoare la Orientul Apropiat şi Mijlociu, întrucât
textul scoate în evidenţă importanţa termenului de „democraţie efectivă”. Această noţiune codifică diplomatic diferenţa dintre statele
sau teritoriile în care au loc alegeri libere, spre deosebire de cele care îşi edifică în plus şi instituţii democratice autentice.
Referindu-se la Irak, şi la incapacitatea forţelor americane de a depista arsenale de distrugere în masă, consilierul prezidenţial al lui
George Bush a subliniat necesitatea sporirii eficienţei serviciilor secrete: „Am învăţat că avem nevoie de informaţii secrete mai bune.
Aceste tipuri de regimuri sunt, prin natura lor, greu de penetrat”, a admis Stephen Hadley.
Cât despre Moscova, documentul relevă că viitorul relaţiilor ruso-americane depinde de evoluţia politică internă şi externă a
federaţiei ruse. Guvernul american critică de multă vreme tendinţele antidemocratice manifestate în Rusia. In fine,China comunistă
e criticată pentru protecţionismul ei economic şi comportamentul oficialităţilor de la Beijing în tentativa de a-şi asigura pe plan
mondial necesarul energetic.
Aceasta strategie, publicata pe site-ul Consiliului de Securitate, stabileste prioritatile de politica externa, militara, economica si
sociala ale Rusiei pana in 2020 si indentifica principalele riscuri si amenintari pentru stabilitatea si dezvoltarea Rusiei.
2. STRATEGIA DE SECURITATE NAŢIONALĂ A SUA 2006
- opţiuni geopolitice şi geostrategice -
Noua Strategie de Securitate Naţională a SUA este o versiune actualizată a celei din 2002, ce ia în considerare ansamblul
transformărilor apăru¬te în mediul de securitate intern şi internaţional. Lărgirea domeniului noilor provocări globale, pe¬ricolul
reprezentat de Iran, importanţa globaliză¬rii şi a extinderii economiei globale, reafirmarea principiului preempţiunii, dezvoltarea
relaţiilor externe sunt aspectele cele mai importante tratate în acest document.
Strategia de Securitate Naţională a SUA (SSN06), din martie 2006, reprezintă versiunea actualizată a celei din septembrie 2002
(SSN02). Documentul respectă structura celei anterioare, la care adaugă două noi capitole: „Atragerea oportu¬nităţilor şi
confruntarea provocărilor globalizării” şi „Concluzii”. Noua strategie se întemeiază pe doi „piloni”:
− promovarea libertăţii, justiţiei şi demnităţii umane, prin înfrângerea tiraniei, încurajarea de¬mocraţiei efective şi extinderea
prosperităţii, susţi¬nută de un comerţ liber şi corect şi politici de dez¬voltare înţelepte; 
− confruntarea provocărilor epocii actuale, prin conducerea comunităţii de democraţii în con¬tinuă dezvoltare.
Spre deosebire de precedentul document, ce pare mai mult o strategie pe timp de criză, SSN06 este o strategie a „vremurilor de
război” pe care le traversează America şi nu numai: „America este în război, iar acest document este o strategie pe timp de război,
impusă de provocările grave cărora SUA trebuie să le facă faţă” Dacă secolul XX a fost caracterizat de lupta împotriva fascismului şi
comunismului, secolul actual este ameninţat de o nouă ideologie totalitară ale cărei mijloace sunt: intoleranţa, crima, teroarea,
înrobirea şi represi¬unea. Noua strategie este mult mai aplecată spre multilateralism şi pune mai mare accent pe diplo¬maţie.
Elementele-cheie ale documentului sunt:
- lărgirea domeniului noilor provocări globale;
- percepţiile referitoare la Iran - Iranul este descris în Strategie ca statul care va ridica cele mai mari provocări pentru SUA. Regimul
iranian sponsorizează terorismul, ameninţă Israelul, sub¬minează procesul de pace din Orientul Mijlociu, împiedică democraţia în
Irak;
- susţinerea strategiei preemptive - SUA îşi vor menţine atitudinea proactivă şi nu vor exclude lo¬viturile preemptive.