Sunteți pe pagina 1din 58

Fişa nr.

41
ÎNŞELĂCIUNEA
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIŢIA LEGALĂ
Infracţiunea ce constă în inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei
fapte mincinoase ori ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau
pentru altul un folos patrimonial injust, pricinuindu-se o pagubă materială [art. 244 alin. (1)
C.pen.].
2. STRUCTURA INFRACŢIUNII
A. Obiect
1. Juridic – patrimoniul şi relaţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului împotriva actelor
frauduloase.
2. Material
a. bunuri mobile corporale cu o valoare economică;
b. bunuri imobile;
c. înscrisurile cu valoare patrimonială (de exemplu, cele referitoare la un drept de creanţă ori la un
drept real). B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice) – orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate
penală. 2.Pasiv
persoana (fizică7juridică) care a suferit un prejudiciu ca urmare a comiterii faptei;
poate fi:a.principal:persoana prejudiciată;
b. secundar:persoana indusă în eroare, care a suferit sau nu o pagubă.
C.Latura obiectivă
1.Element material-inducerea în eroare a unei persoane prin:
a. prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase;
b.prezentarea ca mincinoasă a unei fapte a adevărate.
fapta poate fi comisă atât cu prilejul încheierii unui contract, cât şi îtr-un cadru
extracontractual;
fapta poate fi comisă fie prinrtr-o acţiune (în cele mai multe cazuri), fie ptrintr-o inacţiune
(menţinerea în eroare la momentul încheierii unui contract asupra elementelor cu privire la
care făptuitorul a omis să le furnizeze cocontractantului care le solicitase în prealabil).
2.Urmarea imediată-producerea unui prejudiciu material.
3.Legătura de cauzalitate-trebuie dovedit faptul că activitatea de inducere în eroare a avut ca
urmare producerea unui prejudiciu.
D. Latura subiectivă-numai intenţia directă calificată prin scop(obţinerea pentru sine sau pentru
altul a unui folos patrimonial injust);
-nu prezintă importanţă mobilul cu care a fost comisă fapta.
E.Varianta agravată-înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume mincinoase (nume reale
sau imaginare care nu sunt ale făptuitorului), de calităţi mincinoase (calităţi pe care nu le
are făptuitorul) ori de alte mijloace frauduloase[art.244 alin.(2)NCP];
-dacă mijlocul fraudulos constituie el însuşi o infracţiune, se va reţine concursul real cu
înşelăciunea.
F.Forme
1.Acte pregătitoare- posibile dar neicriminate.
2.Tentativa
a.idonee imperfectă:este posibilă şi incriminată;
b.idonee perfectă:este posibilă şi incriminată;
c. cauze de nepedepsire:desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului.
3. Consumare
a.fapta consumată:la momentul producerii prejudiciului;
b.fapta epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act
de executare (unitate legală).

G.OBSERVAŢII:
1.noul Cod penal a renunţat la incriminarea distinctă a înşelăciunii în convenţii sau prin emiterea
de cecuri, aceste fapte fiind acoperite fie de forma de bază a infracţiunii, fie de varianta agravată;
2.noul Cod penal nu mai prevede varianta agravată a înşelăciunii care a produs consecinţe deosebit
de grave, valoarea prejudiciului urmând a fi avută în vedere la individualizarea pedepsei;
3.utilizarea de calităţi mincinoase pentru a realiza inducerea sau menţinerea în eroare poate
constitui infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale ori poate fi realizată prin utilizarea unor
înscrisuri false sau pe calea unui fals în declaraţii;
4.spre deosebire de infracţiunea de furt unde infractorul ia un bun din posesia sau detenţia altuia,
fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, operând astfel atât o
deposedare, cât şi o împosedare, în cazul infracţiunii de înşelăciune persoana vătămată pierde
proprietatea, posesia sau detenţia bunului prin transmiterea acestuia către infractor în urma
manoperelor dolosive efectuate de acesta;astfel,persoana vătămată este dusă mai întâi în eroare,
iar apoi efectuează actul de dispoziţie cu caracter petrimonial care îi produce un prejudiciu;
5.neândeplinirea obligaţiilor contractuale de către una dintre părţi ce are ca urmare producerea
unui prejudiciu cocontractantului nu implică săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în lipsa unei
activităţi de inducere în eroare prin prezentarea denaturată a realităţii la momentul încheierii
contractului.
H.Condiţii de pedepsibilitate şi procedibilitate acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu,
însă poate interveni împăcarea drept cauză care înlătură răspundrea penală.

II.PARTEA PRACTICĂ
pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune este necesar, printre altele, ca manoperele
dolosive folosite de infractor să fi avut ca rezultat pricinuirea unei pagube.În cazul când
inculpatul a folosit manoperele dolosive pentru a acoperi lipsa din gestiunea sa, produsă
prin fapte anterioare, aceste manopere nu pot constitui infracţiunea de înşelăciune, atâta
vreme cât ele urmăreau acoperirea unui prejudiciu deja existent, iar nu cauzarea unei noi
pagube (T.S.,s.pen.dec.nr.2384/1973).
Autor al infracţiunii de înşelăciune poate fi numai persoana care prezintă nemijlocit ca
adevărate faptele mincinoase sau ca mincinoase faptele edevărate, induce în eroare o altă
persoană, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust.Orice
alte acţiuni prin care se contribuie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, dar prin care se
realizează nemijloci însăşi acţiunea de inducere în eroare prin prezentarea denaturată a
realităţii pot constitui acte de înlesnire sau de ajutor în vederea comiterii acestei infracţiuni,
deci acte de complicitate, şi nu de coautorat(T.S.,s.pen.,dec.nr.2225/1970).
Infracţiunea de trafic de influenţă există atunci când făptuitorul are în mod real o influenţă
asupra unui funcţionar, cât şi atunci cănd făptuitorul lasă să se creadă că are influenţă
asupra unui funcţionar, deşi influenţa nu existăm în realitate.Prin urmare, fapta de a
pretinde şi de a primi o sumă de bani, săvârşită de către o persoană care lasă să se creadă
că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act
ce intră în atribuţiile sale de serviciu, chiar dacă în realitate făptuitorul nu are o astfel de
influenţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, iar nu pe
cele ale infracţiunii de înşelăciune.Prevalarea de o influenţă inexistentă în realitate, asupra
unui funcţionar, deşi constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase- acţiune
ce realizează elementul material al infracţiunii de înşelăciune- prin voinţa legiuitorului
constituie o infracţiune distinctă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de
lege, traficul de influenţă existând însă, spre deosebire de înşelăciune, indiferent dacă s-a
cauzat sau nu o pagubă materială (I.C.C.J.,s.pen.dec.nr.3420/2007).
1.Emiterea unui cec, ştiind că pentru valorificarea lui nu există, la data emiterii, provizia
sau acoperirea necesară, constituie infracţiunea prevăzută în art.84 alin.(1) pct.2 din Legea
59/1934, afară de cazul în care fapta constituie o infracţiune sancţionată cu o
pedeapsă mai grea.
Această încadrare juridică este incidentă, între altele,când beneficiarul cecului a cunoscut
lipsa acoperirii în cont şi a acceptat primirea lui în aceste condiţii.Atunci când beneficiarul
nu cunoaşte această împrejurare fiind indus în eroare, în scopul ca făptuitorul să obţină un
folos material injust, creiând totodată o pagubă posesorului cecului, fapta constituie
infracţiunea de înşelătorie.
2.Emitera unui bilet la ordin, pentru a cărui valorificare la data scadenţei nu există
acoperirea necesară, nu constituie infracţiune în lipsa unor elemente subiective sau
obiective corespunzătoare conţinutului constitutiv al unei fapte penale.Când beneficiarul
este indus sau menţinut în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract, prin
prezentarea ca fiind adevărat faptul mincinos că există o acoperire în cont pentru încasare
în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul, fapta
constituie infracţiunea de înşelăciune (I.C.C.J.,Completul de 9 judecători,
dec.nr.338/2004).
Declararea unor fapte necorespunzătoare realităţii făcută în vederea producerii unei
consecinţe juridice şi care a determinat întocmirea unui act oficial, nu constituie şi tentativă
la infracţiunea de înşelăciune, ci numai fals în declaraţii, dacă hotărâea de a utiliza actul în
scopul obţinerii unui folos injust nu a fost pusă în executare (T.S.,s.pen.nr.1860/1970).

Fişa nr. 42
DISTRUGEREA
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIŢIA LEGALĂ
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrbuinţare a unui bun aparţinând altei
persoane sau împidicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun ori
înlăturarea măsurilor luate [art253 alin.(1)NCP].
2. STRUCTURA INFRACŢIUNII
A. Obiect
1. Juridic – patrimoniul şi relaţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului, a posesiei ori a
detenţiei. 2. Material
a. bunul mobil corporal, animat sau neanimat, care are o minimă valoare economică; b.
bunuri imobile;
c. înscrisurile care au valoare economică ori cele care prezintă o semnificaţie deosebită pentru
persoana vătămată cu excepţia înscrisurilor care constituie mijloace de probă într-o procedură
judiciară, când se va reţine comiterea infracţiunii de sustragere sau distrugere de probe ori
înscrisuri (art. 275 NCP), sau un înscris aflat în păstrarea sau deţinerea unui funcţionar public,
când se va reţine comiterea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri (art. 29 NCP), ori
un înscris ce conţine informaţii secrete de stat, când se va reţine comiterea infracţiunii de neglijenţă
în păstrarea informaţiilor (art. 305 NCP).
Cerinţa esenţială: bunul trebuie să aparţină unei alte persoane (fizice/juridice) ori altei
entităţi decât făptuitorul (la varianta de bază).
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;
b. proprietarul bunului nu poate fi subiect activ al variantei de bază şi al primei variante agravate
a infracţiunii, însă poate fi subiect activ în cazul săvârşirii faptei în vreuna dintre celelalte
variante agravate [art. 253 alin. (3) sau (4) NCP];
c. participaţia penală este posibilă în toate formele: coautor, instigare, complicitate.
2. Pasiv – persoana (fizică/juridică) căreia îi aparţine bunul distrus, degradat ori adus în stare de
neîntrbuinţare de făptuitor.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. distrugerea = încetarea existenţei fizice a bunului;
b. degradarea = deteriorarea unui bun ce are drept urmare alterarea substanţei sau a esteticii
acestuia; pentru ca bunul să poată fi utilizat sau valorificat, este necesară efectuarea de reparaţii;
c. aducerea în stare de neîntrebuinţare = imposibilitatea folosirii bunului potrivit destinaţiei
sale; nu este necesar ca bunul să fi fost distrus sau degradat;
d. împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun;
e. înlăturarea măsurilor luate în scopul conservări ori salvării unui bun.
2. Urmarea imediată – distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrbuinţare a unui bun sau
crearea unei stări de pricol prin împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui
bun sau prin înlăturarea măsurilor de conservare ori salvare a bunului.
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesar să fie dovedită.
D. Latura subiectivă
- intenţia directă sau indirectă;
- nu prezintă importanţă scopul sau mobilul cu care a fost comisă fapta.
E. Variante agravate
1. distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot sau în parte altei
persoane şi serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a
produs o pagubă [art. 253 alin. (2) NCP];
2. distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, împiedicarea luării
măsurilor de conservare ori de salvare sau înlăturarea măsurilor luate cu privire la un bun
care face parte din patrimoniul cultural [art. 253 alin. (3) NCP];
poate fi săvârşită în calitate de subiect activ nemijlocit chiar şi de proprietarul bunului; 3.
distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin
incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în
pericol alte persoane sau bunuri [art. 253 alin. (4) NCP];
nu este necesar ca starea de pericol să se fi produs efectiv, fiind necsar ca fapta să fie de
natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri;
poate fi săvârşită şi de proprietarul nubului. F. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – tentativa este posibilă în toate formele, însă este incriminată numai la variantele
agravate prevăzute de art. 253 alin. (3) şi (4) NCP.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul efectuării activităţii infracţionale;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executate (unitate legală).
G. OBSERVAŢII:
1. în cazul în care, după comiterea infracţiunii de furt (simplu sau calificat), hoţul distruge
bunul sustras, se va reţine numai infracţiunea de furt (deoarece hoţul se comportă ca un
„proprietar” faţă de bunul sustras, putând să dispună de el, inclusiv prin distrugere), iar nu un
concurs de infracţiuni între furt şi infracţiunea de distrugere; totuţi furtul se va reţine în concurs cu
distrugerea, dacă aceasta din urmă este comisă în vreuna dintre variantele agravate prevăzute de
art. 253 alin. (3) şi (4) NCP;
2. distrugerea este absorbită în infracţiunea de violare a secretului corespondenţei sau în furtul
calificat săvârşit prin efracţie.
H. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate – acţiunea penală pentru forma tip a infracţiunii
şi pentru prima variantă agravată [art. 253 alin. (2) NCP] se pune în mişcare la plângerea prealabilă
a persoanei vătămate; în aceste ipoteze răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii
prealabile.
II. PARTEA PRACTICĂ
Degradarea îmbrăcămintei persoanei vătămate, ca urmare a violenţelor exercitate contra ei
de inculpat în încercarea de a-şi asigura scăparea, constituie infracţiunea complexă, unică,
de tâlhărie, în care fapta de distrugere este absorbită, intrând în conţinutul infracţiunii de
âlhărie (C.S.J., s. pen., dec. nr. 3411/2000).
Împiedicarea stingerii unui incediu cauzat de o persoană în propria gospodărie, din
neglijenţă, constituie infracţiunea de distrugere dacă incendiul s-a extins asupra bunurilor
altor persoane distrugându-le. În speţă, fiind de faţă în momentul declanşării incendiului,
inculpatul nu a luat nicio măsură pentru limitarea efectelor acestuia şi, datorită relaţiilor de
duşmănie ce existau între el şi vecinul respectiv, i-a împiedicat pe locuitorii ce au încercat
să intervină pentru stingerea incendiului (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1222/1998).

Fişa nr. 43
DISTRUGEREA CALIFICATĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIŢIA LEAGLĂ
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altei
persoane sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun ori
înlăturarea măsurilor luate, dacă fapta a avut ca urmare un dezastru [art. 254 alin. (1) NCP].
2. STRUCTURA INFRACŢIUNII
A. Obiect
1. Juridic – patrimoniul şi relaţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului, a posesiei ori a
detenţiei. 2. Material
a. bunuri imobile;
b. lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora;
bunul poate să aparţină făptuitorului.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală (inclusiv proprietarul bunului);
b. participaţia penală este posibilă în toate formele.
2. Pasiv – persoana (fizică/juridică) căreia îi aparţine bunul distrus, degradat ori adus în stare de
neîntrebuinţare de făptuitor.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. distrugerea = încetarea existenţei fizice a bunului;
b. degradare = deteriorarea unui bun ce are drept urmare alterarea subtanţei sau a esteticii
acestuia; pentru ca bunul să poată fi utilizat sau valorificat, este necesară efectuarea de reparaţii;
c. aducerea în stare de neîntrebuinţare = imposibilitatea folosirii bunului potrivit destinaţiei
sale; nu este necesar ca bunul să fi fost distrus sau degradat;
d. împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun;
e. înlăturarea măsurilor luate în scopul conservării ori salvării unui bun.
2. Urmarea imediată – producerea unui dezastru;
dezastrul = distrugerea sau degradarea (precum şi celelalte modalităţi normative pervăzute
de art. 253 NCP) unor bunuri imobile ori a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau
componente ale acestora şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a
două sau mai multor persoane [art. 254 alin. (2) NCP].
3. legătura de cauzalitate – trebuie dovedită legătura dintre elementul material şi urmarea
imediată.
D. Latura subiectivă
- praeterintenţie;
- dacă autorul a comis fapta cu intenţie (directă sau indirectă), se va reţine concursul între
distrugerea calificată şi omorul calificat/vătămarea corporală. E. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă şi incriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul producerii dezastrului;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
F. OBSRRVAŢII:
1. distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane
va constitui infracţiunea de distrugere (art. 253), iar nu cea de distrugere calificată;
2. dacă fapta de distrugere are ca obiect alte bunuri decât cele enumerate limitativ de art. 254
alin. (2) NCP sau are drept urmare moartea sau vătămarea corporală a unei singure persoane, se
va reţine comiterea infracţiunii de distrugere (art. 253 NCP) în concurs cu omorul (simplu sau
calificat), lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori vătămarea corporală, după caz;
3. tentativa la infracţiunea de distrugere urmată de moartea sau vătămarea corporală
praeterintenţionată a două sau mai multor persoane se va sancţiona cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracţiunea consumată prevăzută de art. 254 alin. (1) NCP.
G. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate – acţiunea penală se pune în mişcare şi se
exercită din oficiu.

Fişa nr. 44
DISTRUGEREA DIN CULPĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIŢIA LEGALĂ
Distrugerea, degradarea ori aducerea în starea de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă
acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin
orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau
bunuri(art.255 NCP).
2.STRUCTURA INFRACŢIUNII
A.Obiect
1.Juridic-patrimoniul şi relaţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului, a posesiei ori a
detenţiei. 2. Material
a.bunul mobil corporal, animat sau neanimat,care are o minimă valoare economică; b.bunurile
mobile.
B.Subiect
1.Activ(autor,coautor,instigator,complice)
a.orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;

b.proprietarul bunului poate fi subiect activ al infracţiunii;


c.persoanele care au determinat, înlesnit sau ajutat în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea
distrugerii, din culpă vor fi sancţionate pentru instigare, respectiv complicitate la infracţiunea de
distrugere (art.253NCP),iar autorul pentru infracţiunea de distrugere din culpă.
2.Pasiv-persoana (fizică/juridică) căreia îi aparţine bunul distrus, degradat ori adus în stare de
neîntrbuinţare de făptuitor.
C. Latura obiectivă
1.Element material
a.distrugerea=încetarea existenţei fizice a bunului;
b. degradarea=deteriorarea unui bun ce are drept urmare alterarea substanţei sau a esteticii
acestuia; pentru ca bunul să fie utilizat sau valorificat, este necesară efectuarea de reparaţii;
c.aducerea în stare de neîntrbuinţare=imposibilitatea folosirii bunului potrivit destinaţiei sale;
nu este necesar ca bunul să fi fost distrus sau degradat; Cerinţe esenţiale:
1.elementul material se realizează prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea
mijloc, dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri[art.255 alin.
(1)NCP];
2.distrugerea trebuie să fie de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri (pericol
potenţial).
2.Urmarea imedită-potenţialitatea sreării unei stări de pericol ca urmare a distrugerii, degradării,
aducerii în stare de neîntrebuinţare a unui bun; potrivit nouluiCod penal, urmarea imediată priveşte
pericolul la care sunt supuse alte persoane ori bunuri;
-în cazul variantei agravate urmarea imediată constă în producerea unui dezastru.
3. Legătura de cauzalitate-trebuie să fie dovedită.
D. Latura subiectivă-culpa cu prevedere (uşurinţă) sau fără prevedere (simplă, greşeală).
E. Varianta agravată-distrgerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă,
a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care a avut ca urmare un dezastru
[art.255 alin.(2) NCP.
F.Forme
1.acte pregătitoare nu sunt posibile.
2. Tentativă-nu este posibilă.
3. Consumare
fapta consumată:în momentul în care fapta este de natură să producă o stare de pericol ca urmare
a realizării activităţilor care alcătuiesc elementul material.
G.Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate-acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită
din oficiu.

II.PARTEA PRACTICĂ
Transportarea unor mărfuri periculoase de către persoane neautorizate şi cu încălcarea unor
dispoziţii legale privind securitatea transportului, urmată de producerea unei explozii
soldată cu moartea, vătămarea corporală şi distrugerea unor bunuri justifică aprecierea că
există vinovăţie în producerea infracţiunilor de ucidere din culpă şi distrugere din culpă
(C.A.Galaţi,s.pen.nr.130/2008).
Fişa nr.45
TULBURAREA DE POSESIE
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIŢIA LEGALĂ
Ocuparea în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea
sau strămutarea semnelor de hotar a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul
acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condiţile legii, ori refuzul de a elibera imobilul
astfel ocupat [art.256 alin.(1)NCP].
2. STRUCTURA INFRACŢIUNII
A. Obiect
1.Juridic
a.principal:relaţiile sociale referitoare la protectia patrimoniului şi a posesiei de fapt a bunurilor
mobile;
b.secundar:libertatea psihică a persoanei,integritatea corporală sau sănătatea acesteia.
2. Material
a.principal:un bun mobil sau o parte din acesta, care se află în popsesia sau detenţia unei persoane;
b. secundar:corpul persoanei.
B.Subiect
1.Activ (autor,coautor, instigator, complice)
a.orice persoană(fizică/juridică) care are capacitate penală;
b.proprietarul bunului poate fi subiect activ al infracţiunii în cazul în care ocupă imobilul aflat în
posesia legitimă a persoanei vătămate;
c.participaţia penală este posibilă în toate formele.
2.Pasiv
a.persoana (fizică/juridică) care are în posesie (legitimă) de fapt bunul imobil;
b.proprietarul imobilului, atunci când imobilul nu este în stăpânirea sa.
C.Latura obiectivă 1.Element material ocuparea efectivă,fără drept, a unui imobil aflat în
posesia altuia, fără consimţământul acestuia
sau fără aprobarea prealabilă primită în condiţiile legii (infracţiune continuă); Cerinţe
esenţiale:
1.ocuparea trebui să fie făcută( fără drept)
2.ocuparea trebuie să fie realizată prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau
strămutarea semnelor de hotar.
2. Urmarea imediată-trecerea fără drept, a imobilului ori a unei părţi a acestuia în stăpânirea de
fapt a făptuitorului.
3.Legătura de cauzalitate-rezultă din materialitate faptei, nefiind necesar să fie dovedită.
D. Latura subiectivăintenţia directă sau indirectă; nu prezintă importanţă scopul sau
mobilul cu care a fost comisă fapta.
E.Forme
1.Acte pregătitoare-posibile dar neicriminate.
2.Tentativă-posibilă, dar neicriminată.
3.Consumare
a.faptă consumată:în momentul ocupării definiteive a imobilului sau a unei părţi a acestuia;
b.fapta epuizată: se epuzizează în momentul în care încetează ocuparea fără drept sau când
infractorul este condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie.

F. OBSERVAŢII:
1.semnele de hotar ori reperele de marcare nu constituie obiect material al infracţiunii de tulburare
de posesie, când fapta constă în desfiinţarea acestora;
2.fapta nu este tipică dacă proprietarul unui bun mobil deţinut abuziv de un terţ ocupă
bunul„tulburând”posesia abuzivă a terţului;
3.dacă,după înstrăinarea imobilului, fostul proprietar refuză să îl părăsească, nu sunt întrunite
elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie, deoarece, nu va exista o
„ocupare”;
4.infracţiunea de tulburare de posesie absoarbe infracţiunea de lovire sau alte violenţe în forma
de bază prevăzută în art.193alin.(1)NCP,infracţiunea de ameninţare prevăzută în art.206NCP sau
pentru infracţiunea de distrugere prevăzută la art.253 alin.(1)NCP;
5.infracţiunea de tulburare de posesie se va reţine în concurs cu infracţiunea de loviri sau alte
violenţe în varianta agravată prevăzută în art.193 alin.(2)NCP, vătămare corporală prevăzută de
art.194NCP, cu cea de şantaj prevăzută la art.207NCP ori distrugere în variantă agravantă [de
pildă,art.253 alin.(4)NCP, când fapta este comisă prin intermediul unei explozii;
6.dacă fapta este comisă de trei sau mai multe persoane împreună, urmează a fi reţinută
circumstanţa agravantă generală prevăzută de art.77 lit.a) NCP.

G. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate acţiunea penală se pune în


mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
plângerea prealabilă trebuie formulată în termen de trei luni de la data la care persoana vătămată
a cunoscut persoana care i-a tulburat posesia; retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea
penală.
II. PARTEA PRACTICĂ
Nu comite infracţiunea de tulburare de posesie cel care efectuează acţiunea de ocupare a
unui imobil în baza unui ordin de repartiţie sau cel care realizează această acţiune în baza
unei hotărâri de evacuare (I.C.C.J.,s.pen.dec.nr.5670/2004).
Fapta inculpatului de a ocupa în întregime o suprafaţă de teren ce se află în posesia părţii
vătămate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie, şi nu
infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, chiar dacă anterior, printr-o sentinţă
civilă ce nu a fost pusă în executare până la data comiterii faptei, inculpatul fusese obligat
să lase liberă posesia şi proprietatea terenului părţii civile
(C.A.Piteşti,s.pen.dec.nr.147/2009).
Fapta inulpatului de a ocupa o porţiune din grădina soţiei fratelui său, prin desfiinţarea
semnelor de hotar, nu constituie infracţiunea de tulburare de posesie, lipsindu-i elementu
subiectiv, dacă dreptul celor două părţi aveau caracter litigios, iar între loturi nici nu era
stabilit vreun hotar (C.S.J.,s,pen.dec.nr.2263/1993).

Fişa nr. 46
ULTRJUL
I.PARTEA TORETICĂ
1.DEFINIŢIA LEGALĂ
Ameninţare săvârşită nemijloci sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe,
vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva
unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în
exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii [art. 257 alin. (1)
NCP].
Constituie forme asimilate:
a. săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de
răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu [art. 257 alin. (2) NCP];
b. săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui membru de familie al funcţionarului public care
îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori supra bunurilor acestuia, în scop
de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului
public [art. 257 alin. (3) NCP].
2. STRUCTURA INFRACŢIUNII
A. Obiect
1. Juridic
a. principal: relaţiile sociale referitoare la respectul datorat autorităţilor de stat şi
funcţionarilor care exercită o activitate în cadrul acestora; se aduce atingere prestigiului funcţiei
exercitate de persoana protejată;
b. secundar: relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică ori la integritatea corporală sau
sănătatea funcţionarului public.
2. Material
a. corpul persoanei, cu excepţia cazului în care fapta se săvârşeşte prin ameninţare;
b. în cazul variantelor asimilate, obiect material poate fi şi bunul funcţionarului sau al membrului
de familie al acestuia.
B. Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
b. participaţia penală este posibilă în toate formele.
2. Pasiv
a. principal: unitatea sau instituţia care realizează autoritatea de stat;
b. secundar: funcţionarul public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat
(funcţia ce implică exercitarea unor atribuţii în cadrul organelor puterii statale referitoare la
luarea de măsuri cu caracter obligatoriu şi asigurarea respectării lor); persoana juridică nu poate
fi subiect pasiv;
c. în cazul celei de-a doua variante asimilate, subiect pasiv secundar poate fi şi un membru de
familie al funcţionarului public care îndeplieşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat;
d. în cazul variantei agravate, subiectul pasiv secundar este un poliţist sau jandarm;
e. pluralitatea de subiecţi pasivi secundari atrage reţinerea pluralităţii de infracţiuni.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. ameninţarea unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii
de stat, aflat în exercitarea atribuţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (chiar şi
pentru fapte care nu au legătură cu actele de serviciu) sau în legătură cu exercitarea acestor
atribuţii;
absoarbe infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 206 NCP;
se poate reţine în concurs ideal infracţiunea de purtare abuzivă cu infracţiunea de ultraj
comisă asupra aceleiaşi persoane;
b.lovirea sau orice acte de violenţă,săvârşite împotrive unui funcţionar public care îndeplineşte o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribiţiilor de serviciu (chiar şi
pentru acte ce nu au legătură cu actele de serviciu) sau în legătură cu exercitatea acestor atribuţii;
absoarbe infacţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art.193NCP;
c.vătămarea corporală, săvârşită împotriva unui funţionar public care îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (chiar şi pentru
fapte care nu au legătură cu actele de serviciu) sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii;

absoarbe infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art.194NCP(infracţiune


consumată sau doar tentativă);
d.lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte săvârşite împotriva unui funcţionar public care
îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de
serviciu (chiar şi pentru fapte care nu au legătură cu actele de serviciu) sau în legătură cu
exercitarea acestor atribuţii;
absoarbe infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,prevăzută de
art.195NCP;
e.omorul săvârşit împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu(chiar şi pentru fapte care nu au legătură
cu actele de serviciu) sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii;
absoarbe infracţiunea de omor (art.188NCP) sau pe cea de omor calificat (art.189NCP).
2.Urmarea imediată-starea de pericol pentru autoritatea statului român.
3. Legătura de cauzalitate-rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.
D.Variante asimilate
1.săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor, în scop de intimidare sau de
răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu;
nu are relevanţă natura infracţiunii comise, fiind necesar însă ca aceasta să fie săvârşită în
scop de intimidare sau răzbunare;
2.săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui membru al familiei al unui funcţionar public
care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor
membrului de familie, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea
atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul public;
nu are relevanţă natura infracţiunii comise, fiind necesar însă ca aceasta să fie săvârşită în scop de
intimidare sau răzbunare.
E.Varianta agravată-ultrajul săvârşit în oricare din formele anterioare împotriva unui
poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitatea
acestor atribuţii [art.257 alin.(4)NCP].
F.Latura subiectivă-intenţie directă, indirectă sau praeterintenţie;
-nu interesează sub aspectul existenţei infracţiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârşită, cu
excepţia formelor asimilate, când fapta se comite în scop de intimidare sau de răzbunare.
G.Forme
1.Acte pregătitoare-posibile dar neicriminate.
2.Tentativă-posibiă şi incriminată în măsura în care este posibilă şi incriminată la infracţiunile
absorbite.
3.Consumare
a.fapta consumată:în momentul în carecomite fapta tipică;
b.fapta epuizată.poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act
de executare (unitate legală).
H. OBSERVAŢII:
dacă fapta este comisă împotriva unui judecător sau procuror, aflat în exercitarea atribuţiilor de
serviciu, sau un avocat, în legătură cu exercitarea profesiei de acesta, se va reţine comiterea
infracţiunii de ultraj judiciar prevăzută de art.279NCP.
1.Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate-acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită
din oficiu.
II.PARTEA PRACTICĂ
Nu constituie infracţiune de ultraj atitudinea ofensatoare la adresa unui subofiţer de poliţie
şi a unui gardian public, în cazul când aceasta este o reacţie la acţiunea abuzivă a celor doi
funcţionari publici de a încerca să silească, fără drept, o persoană să-i însoţească la locul
unui accident în legătură cu care aceasta nu are nici o legătură.Situându-se prin acţiunea
lor abuzivă, în afarea legii, cei doi agenţi ai forţelor publice nu pot beneficia de protecţia
instituită prin art.239 C.pen.(C.S.J.,s.pen.,dec.nr.1564/1999).
Lovirea mai multor funţionari publici aflaţi în exerciţiul funcţiunii ce implică exerciţiul
autorităţii de stat în aceeiaşi împrejurare, constituie tot atâtea infracţiuni de ultraj săvârşite
în concurs, iar nu o singură infracţiune sub formă continuată
(C.S.J.,s.pen.dec.nr.1136/2003).
Fapta inculpatului de a sustrage bunuri, urmată de folosirea unui spray paralizant împotriva
unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii pentru a-şi asigura scăparea, întruneşte atât
elementele constitutive al infracţiunii de tâlhărie, cât şi pe cele ale infracţiunii de ultraj
aflate în concurs (I.C.C.J.s. pen.,dec.nr.90/2006).

Fişa nr.47
UZURPAREA DE CALITĂŢI OFICIALE
I.PARETEA TEORETICĂ
1.DEFINIŢIA LEGALĂ
Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită
sau urmată de îndeplinirea unui act legat de acea calitate [art.258 alin.(1)NCP].
Constituie formă asimilată a infracţiunii fapta funcţionarului public care continuă să
exercite o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după ce a piedut acest drept
conform legii [art.258alin.(2)NCP].
2. STRUCTURA INFRACŢIUNII
A.Obiect
1.Juridic-relaţiile sociale referitoare la respectul datorat autorităţilor de stat.
2. Material
a.nu are la forma de bază şi cea asimilată;
b.la varianta agravată,uniformele sau semnele distinctive ale unei autorităţi publice.
B.Subiect
1.Activ (autor,coautor,instigator,complice)
a.orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
b.participaţia penală este posibilă în toate formele.
2.Pasiv-unitatea sau instituţia care realizează autoritatea de stat.

C.Latura obiectivă
1.Element material
a.folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat,
însoţită sau urmată de efectuarea unui act legat de acea calitate;
b.actul efectuat nu trebuie să îndeplinească toate condiţiile cerute de lege pentru întocmirea
sa în mod valabil.
2.Urmarea imediată-starea de pericol pentru autoritatea statului român.
3. Legătura de cauzaliztate-rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie
dovedită.
D. Varianta asimilată-continuarea exercitării unei funcţii ce implică exerciţiul
autorităţii de stat, după ce funcţionarul public a pierdut (temporar sau definitiv)
acest drept cnform legii.
E.Varianta agravată-comitera faptei în forma de bază sau asimilată de o persoană
care poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi publice.
F.Latura subiectivă-intenţie directă sau indirectă.
G.Forme
1.Acte pregătitoare-posibile dar neincriminate.
2.Tenatativă
a.faptă consumată.-în moentul efectuării actului de către persoana care foloseşte fără dept
calitatea oficială;
b.fapta epuizată:-poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea
ultimului act de executare (unitate legală).
H.OBSERVAŢII:
1.calitatea oficială este acea abilitate legală a unei persoane care exercită o anumită funcţie
de a efectua acte ce intră în atribuţiile funcţiei sale şi care pot produce consecinţe
juridice,calitatea oficială trebuie să implice exerciţiul autorităţii de stat, adică acea calitate
care implică exercitarea unor aribuţii în cadrul organelor puterii statale referitoare la luarea
de măsuri cu caracter obligatoriu şi sigurare respectării lor;
2.nu se va reţine comiterea infracţiunii de neexecutare a sancţiunilor penale[art.288 alin.
(1)NCP],dacă exercitarea funcţiei a fost interzisă ca urmare a aplicării pedepsei
complementare, caz în care infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale absoarbe această
infracţiune.
1.Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate-acţiunea penală se pune mişcare din
oficiu.
II. PARTEA PRACTICĂ
Fapta inculpatului de a-şi atribui fără drept calitatea de detectiv particular nu
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale,
deoarece detectivul nu desfăşoară o activitate ce implică exerciţiul autorităţii
(Trib.Iaşi.s.pen.dec.nr.739/1998).
Deghizarea inculpatului în poliţist, urmată de îndeplinirea unui act legal de acea
calitate, împrejurare în care acesta a sustras prin violenţă bunuri aflate asupra părţii
vătămate, întruneşte elementele constitutive atât ale infracţiunii de tâlhărie, cât şi
ale aceleia de uzurpare de calităţi oficiale, autonomia celor două infracţiuni
decurghând din specialitatea elementelor constitutive ale fiecăreia
(C.A.:Bucureşti,s.a-II-a pen dec.nr.166/2000).
Fişa nr.48
NEDENUNŢAREA
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIŢIA LEGALĂ
Fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra
vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane,nu înştiinţează de îndată autorităţile
(art.266NCP).
2.STRUCTURA INFRACŢIUNII
A.Obiect
1. Juridic-relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei.
2. Material-nu are.
B.Subiect
1.Activ(autor, coautor.instigator,complice)
a.instigatorul şi complicele moral:orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;
b.coautoratul nu este posibil.
2. Pasiv-statul.
C. Latura obiectivă
1. Element material-omisiunea încunoştinţării de îndată a organelor de urmărire penală cu
privire la săvârşirea de către un terţ a unei fapte prevăzută de legea penală contra vieţii sau care
a avut ca urmare moartea unei persoane de care făptuitorul are cunoştină.
2.Urmarea imediată-starea- de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie penală (infracţiune
de pericol abstract).
3.Legătura de cauzalitate-rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.
D. Latura subiectivă-intenţia directă sau indirectă;
-nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E. Forme
1.Acte pregătitoare-nu sunt posibile,
2. Tentativă-nu este posibilă.
3. Consumare
a.faptă consumată:în momentul în care făptuitorul care are în mod cert cunoştinţă de săvârşirea
uneia dintre faptele prevăzute de legea penală limitativ enumerate de lege nu denunţă de îndată
fapta autorităţilor;
b. fapta epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
F. OBSERVAŢII.
1.legea prevede obligaţia de denunţare pentru toate faptele prevăzute de legea penală contra vieţii
sau care au avut ca urmare moartea unei persoane, şi nu doar pentru faptele intenţionate contra
vieţii, fie atunci când faptele sunt incriminate autonom, fie atunci când acestea sunt absorbite în
conţiutul unei infracţiuni complexe;.
2.dacă o persoană nu denunţă comiterea uneia dintre infracţiunile limitativ prevăzute de
art.266NCP şi comite deopotrivă şi acte de favorizare a făptuitorului sau de tăinuire, se va reţine
numai infracţiunea de favorizare a făptuitorului, respectiv tăinuirea;
3.dacă omisiunea denunţării priveşte mai multe fapte prevăzute de legea penală săvârşite în
aceeiaşi împrejurare, se va reţine o singură infracţiune de nedenunţare pentru reţinerea comiterii
unui concurs de infracţiuni de nedenunţare fiind necesar ca faptele prevăzute de legea penală să fi
fost comise succesiv.
G.Cauza specială de nepedepsire
1.nedenunţarea săvârşită de căte un membru de familie (a se vadea art.177NCP); situaţia în care
persoana care, înainte depunerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane pentru
săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau care,
chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale,a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului
sau a participanţilor.
II.PARTEA PRACTICĂ
Dacă la săvârşirea unei fapte au participat mai multe persoane, acestea nu au obligaţia de
denunţare şi ca atare, nu pot fi acuzate de săvâşirea infracţiunii de nedenunţare
(T.S.,s.pen.dec.nr.187/1968).

Fişa nr.49
OMISIUNEA SESIZĂRII
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIŢIA LEGALĂ
Fapta funcţionarului public,care , luând cunoştinţă de săvârşirea une fapte prevăzută de legea
penală în legătură cu serviciul, în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată
a procurorului sau a organului de cercetare penală (art.267NCP).
2. STRUCTURA INFRACŢIUNII A.Obiect
1.Juridic-relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei.
2.Material-nu are.
B. Subiect
1.Activ(autor,coautor,instigator,complice)
a.autor. funcţionarul public,
b.instigatorul şi complicele: orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală,
c.coautoratul nu este posibil.
2.Pasiv-statul.
C. Latura obiectivă
1.Element material-omisiunea sesizării de îndată a procurorului sau a organului de cercetare
penală de către funcţionaru public care a luat cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzută de legea
penală în legătură cu sereviciul, în timpul exercitării funcţiei sale sau a îndatoririlor sale de
serviciu.
2.Urmarea imediată- starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie penală (infracţiune de
pericol abstract).
3.Legătura de cauzalitate-rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.
D. Latura subiectivă-intenţia directă sau indirectă; nu prezintă importanţă
mobilul sau scopul comiterii faptei tipice. E. Varanta atenuată-omisiunea
sesizării comisă din culpă. F.Forme
1.Acte pregătitoare-nu sunt posibile.
2. Tentativă-nu este posibilă.
3. Consumare
a.faptă consumată:-în momentul în care făptuitorul, care are în mod cert cunoştinţă de săvârşirea
unei infracţiui în legătură cu serviciul, nu sesizează de îndată organele de urmărire penală;
b. fapta epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act
de executare (unitate lgală).
G.OBSERVAŢII.
1.dacă fapta prevăzută de legea penală de care a luat cunoştinţă nu este în legătură cu serviciul,
fapta nu constituie omisiunea sesizării, însă poate fi angajată răspunderea penală pentru
infracţiunea de nedenunţare (art.266NCP);
2.dacă funţionarul public comite acte de favorizare a făptuitorului sau de tăinuire, se va reţine
numai infracţiunea de favorizarea a făptuitorului, respectiv tăinuire;
3.în cazul în care funcţionarul public are şi calitatea de tăinuitor al bunurilor provenite din fapta
prevăzută de legea penală sau de favorizarea făptuitorului, nu se va reţine în concurs infracţiunea
de omisiune a sesizării cu tăinuirea, respectiv favorizarea făptuitorului, ci numai aceste din urmă
infracţiuni.
II.PARTEA PRACTICĂ
Pentru existenţa infracţiunii de omisiune a sesizării este necesar ca funcţionarul căruia i se
impută nesesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală despre
săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căreia îşi îndeplineşte sarcinile
să aibă cunoştinţe cu privire la comiterea acelei infracţiuni,în lipsa unei asemenea
reprezentări instanţa trebuie să pronunţe achitarea
(T.S.,s.pen.dec.nr.3071/1974).

Fişa nr.50
INDUCEREA ÎN EROARE A ORGANELOR JUDICIARE
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIŢIA LEGALĂ
Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de
legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană,
cunoscând că aceasta este nereală [art.268 alin.(1)NCP].
Constituie variantă asimilată a infracţiunii producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de
a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită
persoană [art.268 alin.(2)NCP].
2. STRUCTURA INFRACŢIUNII
A.Obiect
1.Juridic
a.principal:relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei;
b.secundar:relaţiile sociale referitoare la protecţia juridică a persoanei acuzate pe nedrept
(libertatea, prestigiul prefesional etc. ale persoanei implicate pe nedrept într-o procedură penală).
2. Materia- nu are. B.Subiect
1.Activ (autor, coautor,instigator,complice)-orice persoană (fizcă/juridică) care are capacitate
penală.
2.Pasiv
a.principal:statul.
b.secundar:persoana (fizică /juridică) acuzată pe nedept pentru săvârşirea unei infracţiuni ori cea
în acuzarea căreia au fost ticluite probe mincinoase;
c.pluralitatea de subiecţi pasivi secundari atrage reţinerea concursului de infracţiuni.
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.sesizarea organelor de urmărire penală prin plângere sau denunţ cu privire la existenţa unei fapte
prevăzute de legea penală cunoscând că acesta este nereală (sesizarea mincinoasă);
nu este necesar să fi fost identificat şi făptuitorul;
b.sesizarea în legătură cu săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o anumită
persoană cunoscând că aceasta este nereală (învinuirte mincinoasă);
este necesar ca învinuirea mincinoasă să privescă o persoană determinată.
2.Urmarea imediată-starea de pericol pentru înfătuirea actului de justiţie penală (infracţiunea de
pericol abstract).
3.Legătura de cauzalitate-rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.
D. Latura subiectivă :intenţia directă sau indirectă nu prezintă importanţă
mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E.Varianta asimilată-producerea (prezentarea) de probe nereale (mincinoase)sau ticluirea
(construirea) unor asemenea probe în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de
legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană; dacă producerea sau ticluirea
de probe mincinoase constituie ea însăşi infracţiune, se va reţine concursul cu infracţiunea de
inducere în eroare a organelor judiciare. F. Forme1. Acte pregătitoare :posibile dar
neincriminate.
2.Tenatativă-posibil dar neincriminată.
3.Consumare
a.faptă consumată.în momentul depunerii pelângerii prealabile sau a denunţului la organul
judiciar ori al folosirii probelor mincinoase produse sau ticluite în faţa organelor judiciare (nu la
momentul întocmirii acestora);
b. faptă epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act
de executare (unitate legală).
G. OBSERVAŢII:
1. în forma de bază, învinuirea mincinoasă nu poate fi realizată decât prin actele de sesizare
prevăzute explicit de lege, iar nu prin darea de declaraţii mincinoase (în această ipoteză, se va
reţine numai mărturia mincinoasă);
2. în cazul în care sunt săvârşite ambele forme ale infracţiunii, nu se va reţine un concurs de
infracţiuni, ci o unitate naturală de infracţiune;
3. nu este necesar, pentru reţinerea formei asimilate, ca producerea sau ticluirea de probe
mincinoase să fi fost făcută de persoana care a realizat sesizarea/învinuirea mincinoasă;
4. în cazul în care sunt formulate mai multe sesizări/învinuiri mincinoase succesive, de mai
multe persoane, toţi denunţătorii vor putea fi traşi la răspundere penală pentru inducerea în eroare
a organelor judiciare, neprezentând importanţă faptul că organele judiciare fuseseră anterior
sesizate.
H. Cauza specială de nepedepsire
- dacă făptuitorul declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii
penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că
denunţul, plângerea sau probele sunt nereale [art. 268 alin. (3) NCP].
II. PARTEA PRACTICĂ
Nu se poate reţine eroarea drept cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei în situaţia
în care inculpatul, după ce a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil,
autentificat la notariat, primind şi preţul cuvenit, a formulat o plângere penală împotriva
cumpărătorilor pentru săvârşirea infracţiunilor de fals şi uz de fals, învinuidu-i că în dosarul
notarial menţionat i-ar fi contrafăcut semnătura şi apoi au uzat de înscrisurile falsificate.
Cercetările neconfirmând că aceştia ar fi săvârşit vreuna din aceste infracţiuni, în mod legal
s-a concluzionat că plângerea a fost făcută cu rea-credinţă (C.A. Ploieşti, s. pen., dec. nr.
499/1997).
Momentul consumării infracţiunii de denunţare calomnioasă este reprezentat de data
prezentării denunţului sau plângerii la organul competent, şi nu de data întocmirii acestor
înscrisuri (T.S., s. pen., dec. nr. 2657/1972).

Fişa nr. 51
FAVORIZAREA FĂPTUITORULUI
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIŢIA LEGALĂ
Ajutorul material sau moral, direct sau indirect, dat unui făptuitor fără o înţelegere stabilită înainte
sau în timpul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, în scopul împiedicării sau îngreunării
cerectărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri
privative de libertate [art. 269 alin. (1) NCO].
2. STRUCTURA INFRACŢIUNII
A. Obiect
1. Juridic – relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei.
2. Material – nu are.
B. Subiect
1. Activ (autor,coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;
b. subiectul activ nemijlocit al infracţiunii de favorizare a făptuitorului poate fi la rândul său
favărizat;
c. persoana vătămată sau avocatul suspectului/inculpatului pot fi autori ai infracţiunii de favorizare
a făptuitorului.
d. nu poate fi participant la infracţiunea de favorizare a făptuitorului participantul la comiterea
infracţiunii. 2. Pasiv – statul.
C. Latura obiectivă
1. Element material – ajutorul dat unui făptuitor, direct sau indirect, în scopul împiedicării sau
îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei
pedepse sau măsuri privative de libertate (favorizarea personală).
2. Urmarea imediată – starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie penală (infracţiunea
de pericol abstract).
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.
D. Latura subiectivă
- intenţia directă sau indirectă;
- nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.F.
Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă, dar neincriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul în care este acordat ajutorul făptuitorului;
nu prezintă importanţă pentru consumarea infracţiunii dacă cercetările într-o cauză penală.
tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate nu
a fost efectiv împiedicată sau îngreunată;
b. faptă epuizată: poate fi săvârşită în formă continuată, caz în care fapta se epuizează la
momentul realizării ultimului act de executare.
F. OBSERVAŢII
1. infracţiunea de favorizare a făptuitorului este autonomă de infracţiunea comisă de cel
favorizat;
2. infracţiunea are caracter subsidiar, fiind reţinută numai dacă nu există alte incriminări
speciale ale favorizării;
3. nu reprezintă o cindiţie pentru reţinerea tipicităţii faptei punerea în mişcare a acţiunii penale
împotriva făptuitorului favorizat;
4. dacă ajutorul dat făptuitorului vizează evadarea, fapta va avea o incriminare autonomă în
infracţiunea de înlesnire a evadării;
5. dacă înţelegerea de a-l ajuta pe autor are loc anterior sau concomitent cu săvârşirea
infracţiunea, se va reţine complicitate la infracţiunea săvârşită de autor;
6. pedeapsa concretă aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută
de lege pentru autor;
7. favorizarea poate interveni pe parcursul verificărilor prealabile, în tot cursul urmăririi
penale (după începerea urmăririi penale, indiferent dacă s-a dispus sau nu continuarea efectuării
penale faţă de suspect ori dacă a fost pusă în mişcare acţiunea penală), în cursul procedurii de
cameră preliminară ori al judecăţii în primă instanţă sau în apel ori după rămânerea definitivă a
hotărârii;
8. efectuarea de către martor de declaraţii necorespunzătoare adevărului care pot conduce la
zădărnicirea urmăririi penale constituie numai infracţiunea de mărturie mincinoasă;
9. dacă o persoană care este audiată în cadrul procesului penal şi care nu are calitatea de
martor, expert sau interpret dă declaraţii mincinoase în scopul de a zădărnici tragerea la răspundere
penală a unui făptuitor, se va reţine comiterea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, iar nu
infracţiunea de fals în declaraţii.
G. Cauze speciale de nepedepsire
a. nu se pedepseşte favorizarea realizată de un membru de familie (a se vedea art. 177 NCP);
b. dacă infracţiunea este săvârşită în participaţie, cauza de nepedepsire se reţine numai în cazul în
care favorizatorul are calitatea de soţ sau rudă cu toţi făptuitorii.
II. PARTEA PRACTICĂ
Fapta unei persoane care, aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate cu
durată mare, sesizează organele de urmărire penală afirmând că este autorul unei anume
infracţiuni, pe care el nu o comisese, pentru a zădărnicii urmărirea penală împotriva
adevăraţilor vinovaţi, pe care îi cunoaşte, constituie infracţiunea de favorizare a
făptuitorului (C.A. Bucureşti, s. aII- a pen., dec. nr. 216/1996).
Fapta de a avertiza, prin intermediul telefonului, persoana care are calitatea de complice la
săvârşirea infracţiunii de luare de mită să părăsească locul unde urma să fie surprinsă de
organele judiciare în flagrant, primind suma de bani pretinsă ca mită, întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului (I.C.C.J., s. pen., dec. nr.
1978/2009).

Fişa nr. 52
TĂINUIREA
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIŢIA LEGALĂ
Primirea, dobândirea, transformarea, ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care
fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejutărirle concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte
prevăzute de lagea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia [art.270 alin.(1)NCP].
2.STRUCTURA INFRACŢIUNII
A.Obiect
1. Juridic-relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei,respectiv cele privitoare la protecţia
patrimoniului.
2.Material
a.bunul mobil sau imobil prin destinaţie care provine din săvârşirea uneim fapte prevăzute de legea
penală;
b.acelaşi bun poate fi succesiv obiect material al mai multor infracţiuni de tăinuire, comise de
făptuitori diferiţi.
B.Subiect
1.Activ (autor,coautor,instigator,complice)
a.orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;
b.proprietarul bunului poate fi subiect activ al infracţiunii, în cazul în care tăinuieşte bunurile
provenite din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală împotriva posesorului neproprietar
sau a detentorului;
c. nu poate fi participant la infracţiunea de tăinuire persoana care a participat la comiterea faptei
părevăzute de legea penală din care provine bunul.
2.Pasiv
a.principal:statul,
b.secundar:persoana (fizică/juridică) care a pierdut posesia sau detenţia bunului.
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.primirea unui bun provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legae penală= tăinuitorul
dobândeşte detenţia precară a bunului;
b. dobândirea unui bun dobândit din săvârşirea uneifapte prevăzute de legea
penală=tăinuitorul dobândeşte proprietatea bunului;
c. transformarea unui bun dobândit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penală=tăinuitorul modifică forma sau substanţa bunului în scopul îngreunării recunoaşterii
acestuia.
d.înlesnirea valorificării unui bun provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penală=tăinuitorul realizează acte care facilitează înstrăinarea bunului.
2.Urmarea mediată starea de pericol creată pentru înfăptuirea justiţiei prin care trecerea bunului
în stăpânirea tăinuitorului sau prin modificarea bunului.
3.Legătura de cauzalitate-rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesară să fie dovedită.
D.Latura subiectivă-intenţia directă;
-nu interesează mobilul sau scopul săvârşirii faptei,aceste elemente pot fi avute în vedere de
instanţă la momentul individualizării pedepsei.
E.Forme
1.Acte pregătitoare-posibile dar neincriminate.
2.Tentativă-posibilă dar neincriminată.
3. Consumare
a.faptă consumată:în momentul în care are loc primirea, dobândirea, transformarea unui bun
provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală ori înlesnirea valorificării lui;
b. fapta epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act
de executare (unitate legală).
F.OBSERVAŢII:
1.tăinuirea este condiţionată de existenţa unui bun provenit din comiterea anterioară a unei fapte
prevăzute de legea penală,
2.tăinuitorul nu poate fi participant la săvârşirea infracţiunii din care provine bunul, deoarece
tăinuirea este o infracţiune autonomă atât faţă de infracţiunea corelativă, cât şi faţă de complicitatea
la aceasta;
3.bunul tăinuit poate proveni şi din comiterea altor infracţiuni decât cele împotriva patrimoniului;
4.în situaţia în care persoana care primeşte, dobândeşte sau transformă un bun provenit din
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală are o înţelegere prealabilă sau concomitentă
săvârşirii faptei cu participanţii la aceasta, se va reţine complicitatea ca formă a participaţiei penale
la fapta comisă, iar nu tăinuirea, chiar dacă promisiunea de tăinuire nu mai este respectată după
comiterea faptei;
5. nu este necesar pentru a se reţine existenţa infracţiunii de tăinuire ca autorul faptei din care
provine bunul să fi fost identificat;
6.va exista infracţiunea de tăinuire chiar cacă pentru fapta din care provine bunul tăinuit există un
impediment la punerea în mişcare a acţiunii penale.
Prin urmare, nu este întotdeauna necesar ca pentru o infracţiune de tăinuire şi pentru fapta din care
provine bunul tăinuit organele judiciare să dispună aceeiaşi soluţie în procesul panal;
7.dacă sunt comise mai multe modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii, se va
reţine săvârşirea unei singure infracţiuni de tăinuire (unitate naturală), iar nu a unui concurs de
infracţiuni;
8.în situaţia existenţei unui prim act de tăinuire, urmat de o altă acţiune a aceluiaşi tăinuitor care
promite că va asigura valorificarea în continuare şi a altor bunuri sustrase, sunt întrunite elementele
constitutive ale complicităţii la infracţiunea de furt (simplu sau calificat) în concurs real cu
infracţiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor nu a fost
îndeplinită;
9.spre deosebire de tăinuire, care poate fi realizată sub aspect obiectiv numai prin„primire,
dobândirea, transformarea bunului ori înlesnirea valorificării acestuia”, infracţiunea de favorizare
a infractorului poate fi comisă prin orice fapte sau mijloace.
G.Cauză spacială de nepedepsire-nu este sancţionată tăinuirea comisă de un membru de familie
(a se vedea art.177NCP) al participantului la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală din care
provine bunul tăinuit ori al persoanei care a tăinuit anterior acelaşi bun.
II.PARTEA PRACTICĂ
Spre deosebire de complicitate-care nu poate îmbrăca forma continuată de săvârşire, dacă
multiplele acte de ajutor sau înlesnire se referă la autori diferiţi-tăinuirea este o infracţiune
autonomă, independentă-deşi corelativă-faţăde infracţiunea din care provin bunurile ce
constituie obiectul său material, aşa încât nu există nici un impediment de principiu ca
reţinerea formei continuate să se realizeze şi atunci când bunurile tăinuite provin din
infracţiuni comise de mai mulţi autori, cu condiţia, bineînţeles, ca la baza săvârşirii tuturor
acţiunilor incriminate să se afle o singură rezoluţie infracţională
(T.S.,s.pen.dec.nr.1789/1974).
În măsura în care inculpatul a profitat doar de băutura şi ţigările cumpărate de un alt
inculpat, din banii rezultaţi din vânzarea unor bunuri sustrase de acesta, o astfel de faptă
nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire, lipsind latura obiectivă a
acesteia (C.A. Bacău,s.pen.dec.nr.84/A/1996).
Fapta inculpatului de a transporta, după o prealabilă înţelegere, pe autorii infracţiunii de
furt la locul săvârşirii faptei, cu autoturismul său, de a-i aştepta şi apoi de a-i aduce,
împreună cu bunurile sustrase, la locuinta unuia dintre ei,unde acestea au fost împărţite,
constituie complicitae la furt, iar nu aceea de tăinuire (C.S.J.,s.pen.dec.nr.1142/1996).
Fapta inculpatului de a valorifica un bun, cunoscând că provine din săvârşirea unei
infracţiuni, fără o înţelegere prealabilă cu autorul acesteia, întruneşte elementele
constitutive ale infracţiuni de tăinuire, iar nu pe cele ale favorizării infractorului
(I.C.C.J,s.pen.dec.nr.464/2004).
Fişa nr.53
MĂRTURIA MINCINOASĂ
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIŢIA LEGALĂ
Fapta martorului care , într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă
martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările
esenţiale cu privire la care este întrebat [art.273 alin.(1)NCP].
2.STRUCTURA INFRACŢIUNI
A.Obiect
1.Juridic-relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei şi aflarea adevărului într-o cauză în
care se ascultă martori, experţi,sau interpreţi; 2.Material-nu are.
B.Subect
1.Activ
a.nemijlocit:martorul (persoana care are cunoştinţă despre o faptă sau împrejurare relevantă
pentru o cauză şi care poate fi ascultată de către organele judiciare) dintr-o cauză
civilă,penală,disciplinară etc.;
la varianta agravată a infracţiunii, autor este martorul cu identitate protejată ori aflat în
programul de protecţie a martorilor, investigatorul sub acoperire, expertul, interpretul
printr-o cauză civilă, penală, disciplinară etc.;
b.complice sau instigator poate fi orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.
2.Pasiv
a.principal:statul,
b.secundar: persoana ( fizică/juridică) prejudiciată prin mărturia mincinoasă.

C.Latura obiectivă
1.Element material
a.fapta unei persoane de a face afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurări esenţiale asupra
cărora a fost întrebată cu ocazia ascultării întro cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă
cauză în care se ascultă martori;
b.omisiunea unei persoane de a spune tot ce ştie cu privire la împrejurări esenţale asupra cărora
a fost întrebată cu ocazia ascultării într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză
în care se ascultă martori.
Cerinţa esenţială:declaraţia mincinoasă sau omisiunea martorului de a spune tot ce ştie trebuie să
vizeze fapte sau împrejurări esenţiale ale cauzei.
2.Urmarea imediată-starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie (infracţiune de pericol
abstract).
3.Legătura de cauzalitate-rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.
D.Latura subiectivă-intenţia directă sau indirectă;
-nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E.Variante agrvate -
mărturia mincinoasă.
1.de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor,
2.de un investigator sub acoperire,
3.de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret;
4.în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori
închisoarea de 10 ani sau mai mare. F.Forme
1.Acte pregătitoare-neincriminate.
2.Tentativă-neincriminată.
3. consumare
a.faptă consumată.
i.la data efectuării declaraţiei mincinoase cu privire la împrejurări esenţiale ale cauzei, ii.la data la
care are loc, omisiunea de a face declaraţii cu privire la împrejurări esenţiale ale cauzei despre care
a fost întrebat;
iii. la momentul depunerii raportului de expertiză la organul judiciar care a depus-o; iv. la
momentul depunerii/efectuării traducerii de către interpret la organul judiciar care i-a solicitat
serviciile.
b. faptă epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act
de executare (unitatea legală).
G.OBSERVAŢII:
1.nu poate comite infracţiunea de mărturie mincinoasă persoana care potrivit noului Cod de
procedură penală poate refuza să dea declaraţii în procesul penal în condiţiile în care îşi exercită
acest drept (de pildă în cauzele penale:soţul, ascendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile
suspectului sau inculpatului, persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al
inculpatului, persoana obligată să păstreze secretul sau confidenţialitatea cu privire la faptele şi
împrejurările de care a luat cunoştinţă în exerciţiul profesiei, martorul care invocă dreptul la tăcere
şi privilegiul împotriva autoincriminării etc.)deopotrivă, nu poate fi subiect activ nemijlocit al
infracţiunii partea civilă, partea responsabilă civilmente, suspectul,inculpatul,
2.pentru reţinerea tipicităţii faptei nu este necesar ca declaraţia mincinoasă să fi fost dată în folosul
vreuneia dintre părţile procesuale sau ca instanţa să îşi întemeieze hotărârea pe aceasta.
H.cauza specială de nepedepsire a subiectului activ nemijlocit
fapta există, constituie infracţiune, însă nu se poate aplica o pedeapsă, dipunându-se
clasarea/încetarea procesului penal faţă de subiectul activ nemijlocit dacă:
1.în cauzele penale,subiectul activ nemijlocit îşi retrage mărturia mincinoasă dată în cauză mai
înainte de reţinerea suspectului sau inculpatului, arestarea preventivă sau la domiciliu a
inculpatului sau de punerea în mişcare a acţiunii penale;
2.în alte cauze decât cele penale,subiectul activ nemijlocit îşi retrage mărturia mincinoasă dată
în cauză mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre în primă instanţă sau de a se fi dat o altă soluţie
în cauză ca urmare a mărturiei mincinoase;
complicele sau instigatorul va răspunde ca participant la comiterea infracţiunii de mărturie
mincinoasă, cauza de nepedepsire având caracter personal.
I.Prezentarea comparativă
Instigare la mărturie mincinoasă /art.47NCP raportat la art.273NCP)
Influienţarea declaraţiilor [art.272 alin.(1)NCP]
1.făptuitorul determină pe subiectul activ nemijlocit să săvârşească infracţiunea de mărturie
mincinoasă
1.făptuitorul nu reuşeşte să determine pe subiectul activ nemijlocit să săvârşească infracţiunea de
mărturie mincinoasă.
2.persoanele vizate prin instigare la mărturie mincinoasă au întotdeauna calitate de martori
2.persoanele vizate prin instigare trebuie numai să aibă un potenţial de a participa într-o cauză
în calitate de martor.
3.se realizează prin orice mijloace.
3.se realizează numai prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant,
săvârşit asupra subiectului activ nemijlocit ori asupra unui membru de familie.

II.PARTEA PRACTICĂ
Dacă martorul nu a fost întrebat asupra unei împrejuriri esenţiale pentru soluţionarea
cauzei, fapta acestuia de a nu face afirmaţii cu privire la o astfel de împrejurare nu
întruneşte elemantele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă
(I.C.C.J.,s,pen.dec.nr.5430/2004).
Declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului,
numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul
probelor existente în speţă.Fapta martorului care , participând în această calitate într-o
cauză, face afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost
întrebat constituie mărturie mincinoasă, indiferent dacă instanţa care a soluţionat cauza a
înlăturat, din ansamblu probator administrat, declaraţiile acestuia ca fiind nesincere,
neavân deci relevanţă dacă au influienţat sau nu soluţia pronunţată (C.A.Cluj,s.pen şi de
minori.dec.nr.146/R din 24 februarie 2010).

Fişa nr.54
ULTRJUL JUDICIAR
I. PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIŢIA LEGALĂ
Ameniţare, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare
de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, respectiv împotriva unu avocat în legătură cu exercitare profesiei
[art.279 alin.(1)NCP]. Constituie forme asimilate.
a.săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor
acestuia, în scop de intimdare sau de răzbunare în legătură cu exercitarea atribuţiilor de
serviciu, respectiv împotriva unui avocat, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură
cu exercitarea profesiei [art.279 alin.(2)NCP];
b.săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui membru de familie al judecătorului, procurorului
sau avocatului ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare în legătură
cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale judecătorului/procurorului respectiv în legătură cu
exercitarea profesiei de către avocat [art.279 alin.(3)NCP].
2. STRUCTURA INFRACŢIUNII
A.Obiect
1.Juridic
a.principal.relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei;
b. secundar.relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică ori la integritatea corporală sau
sănătatea judecătorului/procurorului/avocatului.
2. Material
a.corpul persoanei, cu excepţia cazului în care fapta se săvârşeşte prin ameninţare;
b.în cazul variantelor asimilate,obiect material poate fi şi bunul judecătorului/procurorului sau
al membrului de familie al acestuia.
B.Subiect
1.Activ(autor, coautor,instigator.complice)
a.orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
b.participaţia penală este posibilă în toate formele.
2.Pasiv
a.principal . statul, 2.secundar: judecătorul/procurorul/avocatul, persoana
juridică nu poate fi subiect pasiv;
c.în cazul celei de a doua variantă asimilate, subiectul pasiv secundar poate fi şi un membru
de familie al judecătorului, procurorului sau avocatului;
d.pluralitatea de subiecţi pasivi secundari atrage reţinerea pluralităţii de infracţiuni.
C. Latura obiectivă
1.Element material
a.ameninţarea unui judecător sa procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de erviciu(chiar şi
pentru fapte care nu au legătură cu actele de seviciu) ori a unui avocat în legătură cu exrcitarea
profesiei;
absoarbe infracţiunea de ameninţare prevăzută de art.206NCP;
b.lovirea sau alte violenţe comise asupra unui judecător sau procuror aflat în exrcitarea
atribuţiilor de serviciu (chiar şi pentru fapte care nu au legătură cu actele de serviciu) ori a unui
avocat în legătură cu exercitarea profesiei,
absoarbe infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art.193NCP;
c.vătămarea corporală a unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu
(chiar şi pentru fapte care nu au legătură cu actele de serviciu) ori a unui avocat în legătură cu
exercitarea profesiei;
absoarbe infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art.194NCP( infracţiune
consumată sau doar tentativă);
d.lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte comise împotriva unui judecător sau procuror aflat
în exerciţiul atribuţiilor de serviciu (chiar şi pentru fapte care nu au legătură cu actele de serviciu)
ori a unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei;
absoarbe infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de
art.195NCP;
e.omorul unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu(chiar şi pentru
fapte care nu au legătură cu actele de serviciu) ori a unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei,
absoarbe infacţiunea de omor (art.188NCP) sau pe cea de omor calificat (art.189NCP).
2.Urmarea imediată-starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie penală ( infracţiune de
pericol abstract)
3. Legătura de cauzalitate-rezultă din materialitatea faptei, trebuind să fie dovedită.
D.Variante asimilate
1.săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor
acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de
serviciu, respectiv împotriva unui avocat, în scop de intimidare sau de răzbunare în legătură
cu exercitarea profesiei,
este necesar ca infracţiunea să fie comisă;
a.în legătură ce exercitarea atribuţiilor de serviciu/ în legătură cu exercitarea profesiei;
b.în scop de intimidare sau răzbunare;
nu are relevanţă natura infracţiunii comise;
2.săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui membru de familie al judecătorului,
procurorului sau avocatului ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de
răzbunare în legătură cu exercitarea atribuţiilor de seviciu ale judecătorului/procurorului,
respectiv în legătură cu exercitara profesiei de către avocat;
nu are relevanţă natura infracţiunii comise, fiind necesar însă ca aceasta să fie săvârşită
în scop de intimidare sau răzbunare.
E. Latura subiectivă-intenţia directă sau indirectă sau paeterintenţie,
-nu interesează sub aspectul existenţei infracţiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârşită , cu
excepţia formelor asimilate, cănd fapta se comite în scop de intimidare sau de răzbunare.
F.Forme
1.Acte pregătitoare-posibile dar neincriminate.
2.Tentativă-este posibilă şi incriminată în măsura în care este posibilă şi incriminată la
infracţiunili absorbite.
3.Consumare
a.fapta consumată:în momentul când se comite fapta tipică;
b.fapta epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după ultimul act de executare
(unitate legală).
G.OSRVAŢII:
1.subiectul pasiv al infracţiunii poate fi judecătorul de drepturi şi libertăţi, de cameră preliminară
sau cel care intră în compunerea completului de judecată în primă instanţă sau în apel ori în căile
extraordinare de atac,
2. spre deosebire de fracţiunea de ultraj, în cazul ultrajului judiciar;
a. nu este necesar ca ameninţarea să fie comisă nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă;
b.este necesar ca fapta să fie comisă împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu.
3.în ipoteza în care judecătorul sau procurorul nu se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu
se va putea reţine comiterea formei tip a infracţiunii, fiind posibilă reţinerea formei asimilate dacă
sunt întrunitae cerinţele prevăzute de art.279 alin.(2)NCP.
H.Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită
din oficiu.

Fişa nr.55
CERCETAREA ABUZIVĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIŢIA LEGALĂ
Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane urmărite sau
judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau judecător,
pentru a o determina să dea ori să nu dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile [art.280
alin.(1)NCP].
Constituie varianta asimilată a infracţiunii producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de
către un organ de cercetare penală, un procuror sau judecător [art.280 alin.(2)NCP].
2.STRUCTURA INFRACŢIUNII
A.Obiect
1.Juridic
a.principal:relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei.
b. secundar.relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică ori la integritatea corporală sau
sănătatea persoanei.
2. Material
a.corpul persoanei cu excepţia cazului în care fapta se săvârşeşte prin promisiuni sau ameninţări,
b.în cazul variantei asimilate: nu are.
B.Subiect
1.Activ (autor, coautor,instigator,complice)
a.autor:organul de cercetare penală (al poliţiei judiciare sau cele speciale), procurorul, judecătorul
(de drepturi şi libertăţi/cameră prelminară/instanţa de judecată); b.coautoratul este posibil dacă toţi
participanţii au calitatea cerută de lege,
c.instigarea şi complicitatea sunt posibile indiferent de calitatea participanţilor;
d.persoana juridică nu poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii.
2.Pasiv
a.principal:statul;
b.secundar: suspectul sau inculpatul.
C.Latura obiectivă
1.Element material-întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unui suspect
sau inculpat pentru a-l determina: a.să dea ori să nu dea declaraţii;
b.să dea declaraţii mincinoase,
c.să îşi retragă declaraţiile;
pentru reţinerea tipicităţii faptei este suficient ca scopul să fie urmărit, nefii
nd necesară şi atingerea acestuia,
infracţiunea de ameninţare şi cea de loviri sau alte violenţe sunt absorbite în
infracţiunea de cercetare abuzivă.
2.Urmarea imediată-starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie penală (infracţiune de
pericol abstract) deopotrivă, este posibilă producerea unor suferinţe fizice sau psihice subiectului
pasiv.
3. Legătura de cauzalitate-rezultă din materialitatea faptei (prin raportarea la urmarea imediată
principală) şi nu trebuie dovedită.
D.Latura subiectivă -intenţia directă; nu interesează sub aspectul existenţei infracţiunii
intenţionate mobilul care l-a animat pe făptuitor-,
Varianta asimilată-producerea (prezentarea) de probe nereale (mincinoase) falsificarea
probelor (fals material sau intelectual) sau ticluirea (construirea) unor probe nereale de
către un organ de cercetare penală, un procuroe sau un judecător;
din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă.
E.Forme
1.Acte pregătitoare-posibile ,dar neincriminate.
2. Tentativăposibile, dar neincriminată.
3.Consumare
a.faptă consumată.în momentul comiterii faptei tipice;
b. faptă epuizată. poate fi săvârşită în formă continuată, caz în care fapta se epuizează la
momentul realizării ultimului act de executare.
F.OBSERVAŢII.
1.în cazul în care promisiunile,ameninţările sau violenţele sunt exercitate în cursul procesului
penal de organul de urmărire penală sau de judecător faţă de un alt participant la procesul penal
decât suspectul sau inculpatul ori în afara procesului penal, nu sunt întrunite elementele de
tipicitate ale cercetării abuzive, însă va putea fi reţinută comiterea infracţiuni de influienţare a
declaraţiilor art.(272NCP);
2.infracţiunea de cercetare abuzivă poate fi reţinută în concurs cu infracţiunile de vătămare
corporală sau de supunere la rele tratamente.
II.PARTEA PRACTICĂ
Fapa săvârşită de inculpat întruneşte toate trăsăturile esenţiale ale unei infracţiuni, şi anume
prezintă pericol social, a fost săvârşită cu vinovăţie, sub forma intenţiei directe şi este
prrevăzută de legea penală. Prin modalitatea, mijloacelor, împrejurările şi urmările
concrete ale faptei săvârşite de către inculpat, în calitate de ajutor de şef de post la Poliţia
comunei H., constând în exercitarea unor violenţe, concretizate în lovirea unui minor
suspectat de furt în cursul cercetării, pentru a-l determina să recunoască comiterea acelei
fapte,producându-i leziuni ce au necesitatt 4 zile de îngrijiri medicale, s-a a dus atingere
unei valori sociale importante a statului de drept ,şi anume activităţii de înfăptuire a
justiţiei, constrângerea fiind incompatibilă cu principiul aflării adevărului ce guvernează
procesul penal (I.C.C.J.,s.pen.dec.nr.6318 din 26.10.2006).

Fişa nr 56
SUPUNEREA LA RELE TRATAMENTE
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIŢIA LEGALĂ
Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative în alt mod
decât cel prevăzut de dispoziţiile legale [art.281 alin.(1)NCP].
2.STRUCTURA INFRACŢIUNII
A.Obiect
1.Juridic relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, la executarea pedepselor, a măsurilor
de siguranţă sau educative private de libertate, precum şi cele referitoare la respectarea demnităţii
umane.
2. Material-corpul persoanei supuse ilegal la executarea pedepsei închisorii sau a unei măsuri de
siguranţă ori educative privative de libertate.
B.Subiect
1.Activ (autor,coautor,instigator.complice)
a.autor al infracţiunii poate fi angajatul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, respectiv
persoana care îşi desfăşoară activitatea în unităţile în care se execută măsura de siguranţă sau
măsura educativă;
b.coautoratul este posibil numai dacă subiecţii activi nemilociţi au calitatea cerută de
lege;instigarea sau complicitatea este posibilă şi nu este condiţionată de vreo calitate a
participantului,
c.persoana juridică nu poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii.
2.Pasiv
a.principal:statul;
b.secundar:persoana supusă ilegal la executarea pedepsei închisorii sau a unei măsuri de siguranţă
ori educative private de libertate;
c.pluralitatea de subiectţi pasivi secundari atragerea reţinerea concursului de infracţiuni.
C.Latura obiectivă
1.Element material –supunerea unei persoane la executarea uneri pedepse, măsuri de siguranţă
ori educative în alt mod decât cel prevăzut prin dispoziţiile legale;
lipsirea de libertate nu este absorbită în infracţiunea de supunere la rele tratamente.
2.Urmarea imediată-starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie penală (infracţiune de
pericol abstract).
3.Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.
D.Latura subiectivă-intenţia directă sau indirectă; nu prezintă importanţă
mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E. Vatianta agravată-supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane
aflate în stare de reţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative, privative
de libertate[art.281 alin.(2)NCP];
Tratament inuman=acea atitudine care poate costitui un atentat la viaţa persoanei ori să producă
numai o suferinţă psihică şi fizică de o mare intensitate; suferinţa trebuie să fie provocartă în mod
voluntar de agenţi ai statului ori chiar de persoane private tolerate de organele statului şi să se
situeze la n nivel de gravitate deosebit;
Tratament degradant=un tratament care umileşte persoana în faţa ei înseşi sau a altor persoane ori
care o determină să acţioneze contrar voinţei sau conştiinţei sale;
-relele tratmante nu trebuie să îmbrace forma torturii;
-este necesară săvârşirea de acte repetate prin care o persoană este supusă la rele tratamante; în
cazul comiterii unui singur act de supunere la rele tratamente, se va reţine purtarea abuzivă ori
abuzul în serviciu.
F.Forme
1.Acte pregătitoare
posibile dar neincriminate.
2.Tentativă –posibilă, dar neincriminată.
3.Consumare
a.faptă consumată:în momentul comiterii faptei tipice;
b. fapta epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act
de executare (unitate legală).
G.OBSERVAŢII:
1.dacă persoana vătămată este supusă unei măsuri preventive privative de libertate care nu a fost
dispusă în condiţiile legii, va putea fi reţinută infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal; 2.în
cazul în care relele tratamente sunt comise cu ocazia punerii în executare a unui mandat de arestare
preventivă sau de executare a pedepsei, se va reţine purtarea abuzivă;
3.infracţiunea de supunere la rele tratamente poate fi reţinută în concurs cu infracţiunile de
vătămare corporală ori cu infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Fişa nr.57
TORTURA
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIŢIA LEGALĂ
Fapta funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat sau
a altei persoane care acţionează la instigarea sau cu consimţământul expres ori tacit al acestuia de
a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice;
a.în scopul obţinerii de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau declaraţi;
b.în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită
că l-a comis;
c.în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni
asupra unei terţe persoane;
d.pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare (art.282NCP).
2.STRUCTURA INFRACŢIUNII
A.Obiect
1Juridic realţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, precum şi cele referitoare la respectarea
demnităţii umane.
2.Material-corpul persoanei supus la tortură.
B.Subiect
1.Activ(autor,coautor,instigator,complice)
a.autor:funcţionarul public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat,
instigarea sau complicitatea este posibilă şi nu escte condiţionată de vreo calitate a participantului;
b.autor.orice persoană fizică, numai dacă acţionează la instigarea sa cu consmţământul expres ori
tacit al acestuia (instigatorul sau complicele trebuie să aibă în acest caz calitatea de funcţionar
public care înedeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat);
c.coautoratul este posibil numai dacă subiecţii activi nemijlociţi au calitatea cerută de lege;
d.persoana juridică nu poate fi subiect activ nemijlocit al infacţiunii;
2.Pasiv
a.principal.statul.
b.secundar:persoana supusă torturii;
c.pluralitatea de subiecţi pasivi secundari atrage reţinerea concursului de infracţiuni.
C.Latura obiectivă
1.Element natural-fapta de a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice,
a.în scopol obţinerii de la ceastă persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau declaraţii;
b.în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită
că l-a comis;
c.în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni
asupra unei terţe persoane;
d.pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare.
nu prezintă importanţă dacă scopul urmărit a fost atins,
Acte de tortură=orice durere sau suferinţă deosebită fizică sau mentală, acestea se produc
inteţionat, cel care le produce este un agent al forţei publice, sau o persoană care acţionează
la instigarea ori cu consimţământul expres sau tacit al acesteia, asemenea acte pot provoca
chiar moarte în condiţiile menţionate mai sus; nu constituie tortură durerea sau suferinţele
ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale şi care sunt inerente acestor sancţiuni sau sunt
oaczionate de ele.
2.Urmarea imediată-starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie penală.
3.Legătura de cauzalitate- rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită. D.Latura
subiectivă-intenţia directă.
E.Variante agravate-Tortura care:
a.a avut ca urnare o vătămare corporală;
absoarbe infracţiunea de vătămare corporală;
b. a avut ca urmare moartea victimei;
absoarbe infracţiunea de loviri sau alte violenţe;
-ambele variante agravate se comit cu praeterintenţie.
F.Forme
1.Acte pregătitoare –posibile, dar neincriminate.
2.Tentativă-posibilă şi incriminată doar la forma tip.
3.Consumare
a.faptă consumată:în momentul comiterii faptei tipice;
b.faptă epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act
de executare (unitate legală).
G.OBSERVAŢII:
1.nu pot fi reţinute drept cauze justificative ale torturii:
a.existenţa oricărei împrejurări aexcepţionale fie că este vorba de stare de război sau de ameninţare
cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de exceptie; b.ordinul
superiorului ori al unei autorităţi publice.

Fişa nr.58
REPRESIUNEA NEDREAPTĂ
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIŢIA LEGALĂ
Fapta de a pune în mişcare o acţiune penală, de a lua o măsură preventivă neprivată de libertate ori
de a trimite în judecată o persoană, ştiind că este nevinovată [art.283alin.(1)NCP].
Constirtuie variantă agravată a infracţiunii reţinerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane,
ştiind că este nevinovată [art.283 alin.(2)NCP].
2.STRUCTURA INFRACŢIUNII
A.Obiect
1.Juridic-relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei.
2.Material-corpul persoanei supuse represiunii nedrepte.
B.Subiect
1.Activ(autor,coautor,instigator,complice)
a.autor:judecătorul (de drepturi şi libertăţi, de cameră preliminară sau instanţe de judecată) sau
procurorul;
b.coautoratul este posibil dacă toţi participanţii au calitate cerutăde lege;
c.instigarea şi complicitatea sunt posibile indiferent de calitatea participanţilor;
d.persoana juridică nu poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii;
e.la varianta agravată subiect activ nemijlocit poate fi şi organul de cercetare penală care ia măsura
reţinerii suspectului sau inculpatului.
2.Pasiv
a.principal:statul;
b. secundar:persoana supusă represiunii nedrepte (suspectul, inculpatul sau condamnatul).
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.punerea în mişcare a acţiunii penale faţăde o persoană nevinovată;
b.luarea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune,respectiv menţinerea
acestor măsuri preventive de libertate faţă de o persoană nevinovată; c.trmiterea în judecată a unei
persoane nevinovate;
pentru a se reţine nevinovăţia unei persoane, este necesar ca din probele administrate să
rezulte un caz de împiedicare a punerii în mişcare ori de exercitare a acţiunii penale dintre
cele prevăzute de art.16 lit.a)-d)NCPP.
2.Urmarea imediată starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie penală (infracţiune de
pericol abstract).
3.Latura de cauzalitate rezultă din materialitate faptei şi nu trebuie dovedită. D.Latura
subiectivă intenţia diectă sau indirectă.
E. Varianta agravată-reţinerea,luarea/prelungirea/menţinerea măsurii arestării preventive
sau a arestului la domiciliu ori condamnarea unei persoane la o pedeapsă cu executare în
regim de detenţie sau cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei (nu renunţarea
aplicării pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei) a unei persoane nevinovate. F.Forme
1.Acte pregătitoare-posibile ,dar neincriminate.
2.Tentativă-posibilă dar neincriminată.
3.Consumare
a.faptă consumată:în momentul comiterii faptei tipice;
b. faptă epuizată:poate fi săvârşită în formă continuată caz în care fapta se epuizează la momentul
realizării ultimului act de executare.

Fişa nr.59
EVADAREA
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIŢIA LEGALĂ
Fapta persoanei aflate în stare legală de reţinere, arest preventiv sau deţinere în vederea executării
unei pedepse privative de libertate, de a părăsi locul de unde este privată de libertate sau de a se
sustrage de sub paza sau supravegherea la care este supusă (art.285NCP).
2.STRUCTURA INFRACŢIUNII
A.Obiect
1.Juridic
a.principal:relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei şi respectarea stării legale de reţinere
sau detenţie;
b.secundar (la forma agravată):relaţiile sociale referitoare la protecţia sănătăţii şi integrităţii
corporale a persoanei.
2.Material
a.-la forma de bază nu are;
b. excepţie:la varianta agravată-corpul persoanei asupra căreia se exercită violenţele.
B.Subiect
1.Activ
a.nemijlocit:suspectul sau inculpatul afat în stare de reţinere, respectiv inculpatul aflat în stare
legală de arest preventiv sau condamnatului aflat în executara pedepsei închisorii ori a detenţiunii
pe viaţă;
este posibil coautoratul, fiind necesar ca toţi coautorii să aibă caliatea cerută de lege;
b. complice moral sau instigator, poate fi orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate
penală;
c.complicitate materială la evadare are o incriminare autonomă, constituind infracţiunea de
înlesnirii a evadării.
2.Pasiv
a.principal:statul;
b. secundar (în cazul formei agravate):persoana a cărei sănătate sau integritate corporală a fost
vătămată de cel care evadează.

C. latura obiectivă
1.Element material-evadarea suspectului, inculpatului ori a condamnatului din starea legală de
privare de libertate; sunt asimilate evadării:
a.neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în
care s-a aflat legal în stare de libertate;
b.părăsirea fără autorizaţie, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul
locului de deţinere.
2.Urmarea imediată-starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.
3.Legătura de cauzalitate-rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.
D. Latura subiectivă-intenţia directă sau indirectă; nu prezintă importanţă mobilul ori scopul
comiterii faptei.
E.Varianta agravată-evadarea săvârşită prin folosirea de violenţe sau de arme; -varianta
agravată absoarbe infracţiunea de loviri sau alte violenţe.
F.Forme
1.Acte pregătitoare-posibile dar neincriminate;
-pot reprezenta acte de complicitate anterioră, după începerea executării activităţii infracţionale.
2.Tentativă-posibilă şi incrimintă.
3.Consumare în momentul în care persoana privată de libertate iese din această stare, aflându-se
efectiv în libertate.
G.OBSERVAŢII:
1.legalitatea privării de libertate se referă numai la cazurile în care aceasta poate fi dispusă, nu şi
la alte condiţii referitoare la temeinicia ori la oportunitatea acesteia;astfel făptuitorul nu poate
invoca în apărarea sa faptul că a evadat dintr-o stare de arest pe care nu o considera oportună sau
proporţională cu scopul urmărit;
2.infacţiunea de evadare se comite numai printr-o acţiune, nu şi prin inacţiune;
3.nu este o infracţiune continuă şi nu poate fi săvârşită în formă continuată;
4.sancţionarea evadării (faptă tentată sau consumată) va fi realizată potrivit sistemu cumulului
aritmetic dacă infractorul evadează din executarea pedepsei închisorii:pedeapsa aplicată pentru
infracţiunea de evadare se va cumula aritmetic cu restul din pedepsa închisorii rămas de executat
la momentul evadării, fără a se putea depăşi maximul general al pedepsei închisorii;
5.dacă infractorul evadează din starea legală de reţinere sau arestare preventivă, infracţiunea de
evadare va fi reţinută în concurs real de infracţiuni care a constituit temeiul reţinerii/arestării, fiind
aplicabile regulele generale de apliare a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni.
II.PARTEA PRACTICĂ
În situaţia în care doi deţinuţi aflaţi sub pază la munci agricole părăseşte pe rând punctul
de lucru, la 15 minute unul faţă de celălalt, cu învoirea paznicilor, pentru a merge la tarlaua
vecină spre a se întâlni cu o persoană aflată acolo, pleacă cu autoturismul condus de acea
persoană, părăsind locul de detenţie, ei săvârşesc o infracţiune de evadare.
În asemenea situaţie, evadarea se comite de cei doi deţinuţi împreună,împrejurarea că au
părăsit punctul de lucru la un oarecare interval de timp fiind irelevantă
(C.S.J.,s.pen..dec.nr.3966/2001).
Fişa nr.60
ÎNLESNIREA EVADĂRI
I.PARTEA TEORETICĂ
DEFINIŢIA LEGALĂ
Înlesnirea, prin orice mijloace, a evadării unei persoane din stare legală de reţinere sau detenţie
(art..286NCP).
STRUCTURA INFRACŢIUNII
A.Obiact
1.Juridic
a.princupal:.relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea jutiţiei, precum şi la respectatea stării legale
de reţinere sau deţinere,
b.secundar:integritatea fizică sau sănătatea persoanei şi relaţiile sociale în legătură cu acestea [în
cazul variantei prevăzute de art.286 alin.(2) lit.a)NCP].
2.Material
a.în principiu nu are,
b.corpul victimei, când fapta se comite prin acte de vuolenţă.
B.Subiect
1.Activ (autor, coautor,instigator,complice)
a.orice persoană care are capacitate penală, cu excepţia celei care evadează;
b.persoana care în mod legal avea îndatorirea (temporară sau permanentă) de a păzi pe cel care a
evadat (la varianta agravată);
c.participaţia penală este posibilă sub toate formele:coautorat, instigare,complicitate.
2. Pasiv
a.principal.statul;
b.secundar:persoana vătămată în cazul comiterii faptei prin atce de violenţă.
C.Latura obiectivă
1. Element material-ajutorul material sau moral dat suspectului, inculpatului sau condamnatului
pentru evadarea din starea de privare legală de libertate;
-este necesar ca actele de ajutorare (acţiuni sau inacţiuni) să fie anterioare sau concomitente
evadării, să aibă caracter efectiv, şi să fie utile evadatului.
2.Urmarea imediată-starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.
3.Legătura de cauzalitate-rezultă din materialitatea faptei, şi nu trebuie dovedită.
D.Latura subiectivă-intenţia directă sau indirectă;
-nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E.Variante agravate
1.înlesnirea evadării săvârşită prin folosirea de violenţe, de arme, substanţe narcotice sau
paralizante [art.286 alin.(2) lit.a)NCP];
2.înlesnirea evadării a două sau mai multe persoane în aceeiaşi împrejurare [art.286 alin.
(2)lit.b)NCP];
nu prezintă relevanţă pentru reţinerea agravantei ca toate persoanele ajutate să fi reuşit să
evadeze;
3.înlesnirea evadării unei persoane reţinute sau arestate pentru o infracţiune sancţionată de
lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori
condamnate la o astfel de pedeapsă [art.286 alin.(2) lit.c)NCP];
4.înlesnirea evadării săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel care a
evadat [art.286 alin.(3)NCP];
reprezintă o variantă agravată atât a formei de bază,cât şi a primei variante agravate
prevăzute de art.286alin(2)NCP.
F.Varianta atenuată-înlesnirea evadării din culpă săvârşită de cel care avea îndatorirea de
a-l păzi pe evadat.
G.Forme
1.Acte pregătitoare-posibile (la fapta comisă săvârşită cu intenţie),dar neincriminate.
2.Tentativă-posibilă(la fapta comisă săvârşită cu intenţie) şi incriminată.
3.Consumare-în momentul în care, ca urmare a efectuării actelor de ajutorare, înfăptuitorul iese
din starea legală de privare de libertate prin evadare ori săvârşeşte tentativa de evadare; -nu poate
fi săvârşită în formă continuată.
H.OBSERVAŢII:
1.înlesnirea evadării reprezintă o incriminare autonomă a unor activităţi de complicitate la evadare;
2.fapta nu este tipică dacă se înlesneşte evadarea unei persoane care este privată nelegal de
libertate;
3.dacă o persoană determină pe cel privat de libertate să evadeze, iar apoi îl ajută prin acte efective
să pună în executare hotărârea luată, se va reţine instigare la evadare în concurs cu înlesnirea
evadării.

Fişa nr.61
LUAREA DE MITĂ
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIŢIA LEGALĂ
Fapta funcţionarului public care, direct sau indirect pentru sine sau pentru altul, pretinde ori
primeşte bani sau alte foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea
îndeplinirii unui act ce intră în îndatoriile sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act
contrar acestor îndatoriri [art.289 alin.(1)NCP].
2.STRUCTURA INFRACŢIUNII
A.Obiect
1.Juridic-buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu şi relaţiile sociale în legătură cu aceasta.
2.Material-în principiu nu are.
B.Subiect
1.Activ –a.nemijlocit calificat (autor, coautor)
i.în cazul formei tip, funcţionarul public astfel cum acesta este definit de art.175 alin.(1)NCP;
ii.persoana asimilată, funcţionarului public potrivit art.175 alin.(2) NCP (de
pildă,medicii,farmaciştii, notsrii publici, executorii judecătoreşti etc.) poate fi subiect activ
nemijlocit al infracţiunii dacă fapta este comisă în legătură cu neândeplinirea, întârzierea
îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act
contrar acestor îndatoriri; iii.persoanele care,pe baza unui acord de arbritraj, sunt chemate să
pronunţe o hotărâre cu privire las un litigiu ce le este dat spre soluţionare de către părţile la acest
acord, indiferent dacă
procedura arbitrală se desfăşoară în baza legii române ori în baza altei legi;
iv.faţă de definiţia oferită de noul Cod penal funcţionarul public, autor al infracţiunii poate fi atât
o persoană fizică, cât şi o persoană juridică;
b.compilce, instigator.-orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală;
c.coautor poate fi numai o persoană care are calitatea de funţionar public sau o altă calitate din
cele prevăzute de lege.
Cerinţa esenţială:funcţionarul public trebuie să aibă competenţa de a îndeplini,a întârzia sau
accelera îndeplinirea unui act pentru care este mituit.
2.Pasiv
a.general:statul,
b.special:autoritatea publică, instituţia publică, instituţia sau persoana juridică de interes public
ori privată în cadrul căreia făptuitorul se află în exercitarea atribuţiilor de serviuciu respectiv
autoritatea publică a statului străin,instanţa internaţională sau organizaţia internaţională în care
subiectul activ nemijlocit îşi exercită serviciul.
Poate fi considerată subiect pasiv special al infracţiunii şi persoana constrânsă să dea mită.
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.pretinderea de bani sau alte foloase necuvenite=formularea unei pretenţii (direct sau indirect)
de bani sau alte foloase necuvenite;
b.primirea de bani sau alte foloase necuvenite=dobândirea de bani sau alte foloase necuvenite
remise (direct sau indirect) de mituitor, dininiţiativa acestuia,
c.acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite=acordul explicit sau implicit, direct
sau indirect, al făptuitorului de a accepta oferta de mită.
Cerinţe esenţiale:
a.banii sau foloasele (patrimoniale sau nepatrimoniale) nu trebuie să fie cuvenite în mod legal
făptuitorului,pot fi determinate sau determinabile,,
b.actul (licit sau ilicit) pentru a cărui îndeplinire, neîndeplnire, accelerare ori întârzire se pretinde,
primeşte, sau acceptă promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite trebui să intre în cadrul
atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului;
c.pretinderea, primirea sau acceptarea de promisiuni de bani sau alte foloase necuvenite tebuie
comisă în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea,ori întârzierea îndeplinirii unui act
ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor
îndatoriri;
d.fapta poate fi săvârşită anterior concomitent sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, accelerării,
întârzierii actului ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului sau îndeplinirii unui act
contrar acestor atribuţii.
2.Urmarea imediată-starea de pericol pentru buna desfăşurare a raporturilor de serviciu în cadrul
unităţilor prevăzute de art.176NCP, persoanelor juridice de drept privat, a autorităţilor publice ale
statului străin, a unei instanţe internaţionale sau organizaţii internaţionale etc.
3.Legătura de cauzalitate-rezultă din materialitatea faptei, netrebuind să fie dovedită.
D. Latura subiectivă-intenţia directă;
-nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
E.Varianta agravată-luarea de mită comisă de o persoană care exercută o funcţie de
demnitate publică ori care este judecător sau procuror, organ de cercetare penală sau are
atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor sau de persoanele care, pe baza
unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunţe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este
dat spre soluţionare de către părţile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se
desfăşoară în baza legii române ori în baza altei legi [art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2000].
F.Varianta atenuată-luarea de mită comisă de către persoanele care exercită permanent ori
temporar, cu sau fără remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane
fizice dintre cele prevăzute la art.175 alin.(2)NCP ori în cadrul oricărei persoane juridice
[art.308NCP raportat la art.289NCP]. G. Forme
1.Acte premergătoare-nu sunt posibile.
2.Tentativă nu este posibilă.
3.Consumae
a.fapta consumată:în momentul pretinderii, primirii, acceptării promisiunii de bani sau foloase
necuvenite în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, accelerarea ori înârzierea efectuării uni act
privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului;
b. fapta epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act
de executare (unitate lagală).
H.OBSEREVAŢII:
1.mituitorul nu are calitatea de instigator sau complice la infracţiunea de luare de mită, ci va
răspunde penal ca autor al infracţiunii de dare de mită;
2.potrivit art..294NCP pot fi subiecţi activi nemijlociţi ai infracţiunii de luare de mită (dacă prin
tratatele internaţionale la care România este parte nu se dispune altfel):
a.funcţionarii sau persoanele care îşi desfăoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor
persoane care exercită atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care
România este parte;
b.membrii adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte;
c.funcţionarii sau persoanele care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor
persoane care exercită atribuţii similare, în cadrul Uniunii Europene;
d.persoanele care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor a căror competenţă este acceptată
de România, precum şi funcţionarilor de la grefele acestor instanţe; e.funcţionarii unui stat străin;
f.membrii adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin;
g.juraţii din cadrul unor instanţe străine,
3.dacă darea de mită se realizează prin mijlocirea unui intermediar, acesta va avea calitatea de
complice la infracţiunea de dare de mită, dacă scopul urmărit a fost acela de a-l ajuta pe mituitor,
sau complice la infracţiunea de luare de mită, dacă acesta a urmărit să-l ajute pe mituit;
4.banii, valorile, sau orice alte bunuri primite (remise efectiv) sunt supuse confiscării, iar dacă
acestea nu se găsesc, se va dispune confiscarea prin echivalent; 5.nu se poate dispune confiscarea
specială cu privire la:
a.bunurile sau foloasele necuvenite pretinse, dar care nu au fost efectiv primite;
b.bunurile sau foloaele necuvenite acceptate, dar care nu au fost efectiv primite;
c.banii sau foloasele necuvenite care au fost restiruite mituitorului, care a denunţat fapta înainte de
sesizarea organelor de urmărire penală;
d.sumele de bani puse la dispoziţia mituitorului pentru realizarea flagrantului la infracţiunea de
luare de mită;
e.banii, valorile sau orice alte bunuri date de mituitorul constrâns [care beneficiază de cauza de
neimputabilitate specială prevăzută de art.290 alin.(2)NCP] sau de mituitorul care beneficază de
cauza de nepedepsire specială prevăzută de art.290 alin.(3)NCP (denunţarea faptei înainte de
sesizarea organelor de urmărire penală), dacă au fost date după efectuarea denunţului, în ambele
cazuri se restituie persoanei care le-a dat;
6.în cazul participaţiei penale , nu se poate dispune confiscarea în solidar de la inculpaţi a sumelor
de bani ori a foloaselor necuvenite, ci de la fiecare participant se va confisca suma de bani pe care
a primit-o efectiv, ori prin echivalent, valoarea bunurilor de care a profitat efectiv prin săvârşirea
infracţiunii;
7.dacă făptuitorul realizează mai multe dintre variantele alternative ale elementuleui material al
infracţiunii, se va reţine o singură infracţiune de luare de mită, care se consumă în momentul
realizării primei activităţi infracţionale.
II.PARTEA PRACTICĂ
Expertul contabil nu poate fi acuzat de infracţiunea de luare de mită, dacă pe parcursul
efectuării unei expertize contabile în faza de cercetare penală a primit diferite sume de bani
pentru care a eliberat chitanţe şi facturi fiscale, suma reprezentând contravaloarea
expertizei contabile, în cauză, în condiţiile în care nu există şi alte elemente
circumstanţiale, cum ar fi promisiunea întocmirii unei expertize favorabile sau pretindrea
unei altei sume de bani decât cea fixată (I.C.C.J.,s.pe.dec.nr.6839/2004).
Fapta de a pretinde şi primi bani, inducând în eroare persoana vătămată cu privire la
împrejurarea că actul pentru a cărui neîndeplinire făptuitorul a pretins şi primit bani
priveşte îndatoririle sale de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de
înşelăciune, iar nu cele ale infracţiunii de luare de mită (I.C.C.J.,s.pen.dec.nr.3622/2004).
Pretinderea sau primirea de foloase de către un funcţionar, pentru a îndeplini un act în
privinţa căruia are atribuţii de serviciu, chiar limitate, pentru realizarea actului final,
constituie infracţinea de luare de mită (C.S.J.,s.pen.,dec.nr.391/1999).
Existenţa dubiului cu privire la pretindrea sau primirea de bani, respectiv la titlu ilicit, cu
care inculpatul ar fi primit aceste sume de la anumite persoane, impune adoptarea unei
soluţii de achitare a inculpatului(I.C.C.J,s.pen.dec.nr.10/2007).

Fişa nr.62
DAREA DE MITĂ
I.PARTEA TEORETICĂ
1.DEFINIŢIA LEGALĂ
Fapta unei persoane de a promite, de a oferi sau de a da direct sau indirect,bani ori foloase unui
funcţionar public în legătură cu îndeplinirea,neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii
unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar
acestor îndartoriri [art.290 alin.(1)NCP].
2.STRUCTURA INFRACŢIUNII
A.Obiect
1.Juridic-buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu şi relaţiile sociale în legătură cu acestea.
2.Material-în principiu nu are.
B.Subiect
1.Activ (autor,coautor,instigator,complice)
a.orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
b.funcţionarul public poate fi subiect activ al infracţiunii de dare de mită;
c.subiectul activ nemijlocit al infracţiunii de dare de mită nu este în acelaşi timp şi complice sau
instigator la infracţiunea de luare de mită.
2.Pasiv
a.general:statul;
b.special:autoritatea publică, instituţia publică, instituţia sau persoana juridică de interes public
ori privat în cadrul căreia persoana mituită se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv
autoritatea, instituţia sau persoana (fizică sau juridică) în care persoanele mituite prevăzute de
art.293NCP, art.294NCP sau art.308NCP îşi desfăşoară serviciul sau exercită o însărcinare de
orice natură.
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite făcută unui funcţionar public în legătură cu
îndeplinirea, neîndeplinirea, accelerarea sau întârzierea îndeplinirii unui act referitor la îndatoririle
sale de serviciu sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri=făgăduinţa de
bani sau alte foloase, realizată direct sau indirect, verbal ori în scris, expres sau implicit. fără ca
bunurile promise să fie prezentate persoanei mituite;
b. oferirea de bani sau alte foloase necuvenite făcută unui funcţionar public în legătură cu
îndeplinirea, neîndeplinirea, accelerarea ori întârzierea îndepliniri unui act referitor la îndatoririle
sale de serviciu sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri=prezentarea
bunurilor oferite persoanei mituite, chiar dacă oferta este acceptată sau nu;
c.darea de bani sau alte foloase necuvenite făcută unui funcţionar public în legătură cu
îndeplinirea, accelerarea, neîndeplinirea, ori întârzierea îndeplinirii unui act referitor la îndatoririle
sale de serviciu sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor înadatoriri=remiterea efectivă
a banilor sau a altor foloase necuvenite, precum şi primirea acestora direct sau indirect de către cel
mituit;
Cerinţe asenţiale:
a.promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani sau alte foloase necuvenite
funcţionarului public mituit;
b.actul (licit sau ilicit) pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, accelerare,ori întârzire se
promit, oferă sau se dau bani ori alte foloase necuvenite trebuie să facă parte din cadrul
atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului;
c.promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase necuvenite poate avea loc
anterior comiterii sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, accelerării sau întârzierii actului
ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului ori efectuării unui act contrar acestor
atribuţii.
2.Urmarea imediată-starea de pericol pentru buna desfăşurare a raporturilor de serviciu în cadrul
unităţilor prevăzute de art.176NCP, al persoanelor juridice de drept privat, al autorităţilor publice
ale statului străin, al unei instanţe internaţionale sau organizaţii internaţionale.
3.Legătura de cauzalitate rezultă din materialitate faptei, netrebuind să fie dovedită.
D.Latura subiectivă intenţia directă;
-nu prezintă importanţă scopul şi mobilul comiterii faptei tipice.
E.Cauza apecială de neimputabilitate
-constrângerea mituitorului[art.290alin.(2)NCP]=presiunea pe care acţiunea celui care a luat
mită a exercitat-o asupra persoanei care a dat mită, în scopul de a-l determina pe acesta din urmă
să săvârşească infracţiunea de dare de mită;
-se poate realiza prin orice mijloace şi nu numai prin ameninţarea cu un pericol grav;
-nu trebuie să fie irezistibilă.
F.Cauza specială de nepedepsire-nu se pedepseşte făptuitorul care denunţă unei autorităţi (chiar
necompetente) fapta de dare de mită mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat
pentru această infacţiune [art.290alin.(3)NCP].
G.Varianta atenuată-darea de mită comisă în legătură cu persoanele care
exercită,permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însrcinare, de orice natură în
serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art.175 alin.(2)NCP (persoana fizică care
exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autorităţile publice sau
care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea
respectivului serviciu public) ori în cadrul oricărei persoane juridice.
H.Forme
1.Acte pregătitoareposibile, dar neincriminate.
2.Tentativă-nu este posibilă
3.Consumare
a.faptă consumată: în momentul promiterii, oferirii sau dării banilor sau a altor foloase
necuvenite funcţionarului mituit;
b.faptă epuizată:poate fi comisă în formă continuată. epuizându-se după efectuarea ultimului act
de executare (unitate legală).
I. OBSERVAŢII:
1. banii sau foloasele necuvenite oferite (chiar dacă nu au fost acceptate) sau date se considcă, iar
dacă nu se găsesc, infractorul va fi obligat la plata echivalentului lor în bani; 2. nu sunt supuse
confiscării:
a. banii sau foloasele necuvenite promise;
b. banii sau foloasele necuvenite date în cazul vonstrângerii mituitorului;
c. banii sau foloasele necuvenite date, în cazul în care se reţine cauza specială de nepedepsire;
dacă banii, valorile sau orice alte bunuri au fost date de mituitor înainte de realizarea denunţului,
chiar dacă acesta beneficiază de cauza specială de nepedepsire, aceste bunuri vor fi supuse
confiscării;
d. sumele de bani puse la dispoziţia mituitorului pentru realizarea flagrantului la infracţiunea de
luare de mită;
3. elementul material poate fi realizat direct de mituitor sau indirect, prin intermediul unei persoane
interpuse (complice la infracţiunea de dare de mită); dacă persoana interpusă este cea care l-a
determinat pe mituitor să comită infracţiunea, se va reţine numai instigarea la dare de mită.
II. PARTEA PRACTICĂ
Infracţiunea de dare de mită poate fi săvârşită în modalitatea oferirii de bani sau alte foloase
necuvenite unui funcţionar, în scopul ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să
întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească
un act contrar acestor îndatoriri. Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită în această
modalitate nu este necesar ca oferirea de ani sau alte foloase necuvenite să fi fost urmată
de acceptare sau de executare, fiind suficient faptul oferirii de bani ori de alte foloase. De
asemenea, nu este necesar ca scopul urmărit – îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea
îndeplinirii de către funcţionar a unui act privitor la îndatoririle sala de serviciu sau
săvârşirea unui act contrar acestor îndatoriri – să fi fost realizat (I.C.C.J., s. pen., dec. nr.
181/2008).
Dispoziţiile referitoare la confiscare se aplică chiar dacă oferta nu a fost urmată de
acceptare şi, ca urmare, instanţa avea obligaţia de a dispune confiscarea sumei de bani în
baza acestui text de lege (C.A. Craiova, s. pen., dec. nr. 34/2007).

Fişa nr. 63
TRAFICUL DE INFLUENŢĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIŢIA LEGALĂ
Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru
sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are
influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să
îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri [art. 291 alin.
(1) NCP].

2. STRUCTURA INFRACŢIUNII
A. Obiect
1. Juridic – buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu şi relaţiile sociale în legătură cu acestea.
2. Material – în principiu, nu are.
B.Subiect
1. Activ (autor, coautor, instigator, complice)
a. orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală care are influenţă sau lasă să se creadă că
are influenţă asupra unui funcţionar public;
b. funcţionarul public poate fi subiect activ al infracţiunii de trafic de influenţă.
c. participaţia penală este posibilă sub toate formele; coautor poate fi numai o persoană care are
sau pretinde că are influenţă asupra unui funcţionar public.
2. Pasiv
a. general: statul.
b. special: autoritatea publică, instituţia publică, instituţia sau persoana juridică de interes public
ori privată în cadrul căreia funcţionarul public se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Deopotrivă, subiect pasiv special este şi funcţionarul public cu privire la care se pretinde că
există o influenţă. C. Latura obiectivă 1. Element material
a. pretinderea de bani sau alte foloase necuvenite în scopul determinării unui funcţionar
public să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu = formularea unei pretenţii
(direct sau indirect) de bani sau alte foloase necuvenite;
b. primirea de bani sau alte foloase necuvenite în scopul determinării unui funcţionar public
să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu = dobândirea de bani sau alte
foloase necuvenite remise (direct sau indirect) de cumpărătorul de influenţă, din iniţitiava acestuia;
c. acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite în scopul determinării unui
funcţionar public să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu = acordul
explicit sau implicit, direct sau indirect, al făptuitorului de acceptare a ofertei.
Cerinţe esenţiale:
a. făptuitorul să aibă o influenţă reală sau să lase să se creadă că are influenţă asupra
funcţionarului public sau funcţionarului; influenţa făptuitorului trebuie să reprezinte motivul
determinant al acţiunii cumpărătorului de influenţă;
b. făptuitorul să promită că îl va determina pe funcţionarul public sau pe funcţionar să facă
ori să nu facă un act ce intră în competenţa acestuia potrivit atribuţiilor de serviciu, chiar dacă
această promisiunea nu este îndeplinită ulterior sau actul nu este efectuat;
c. fapta să fie săvârşită înainte sau concomitent cu îndeplinirea actului ce intră în atribuţiile
de serviciu ale funcţionarului asupra căruia este traficată influenţa.
2. Urmarea imediată – starea de pericol pentru buna desfăşurare a raporturilor de serviciu în
cadrul unităţilor prevăzute de art. 176 NCP sau al persoanelor juridice de drept privat. 3. Legătura
de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei, netrebuind să fie dovedită.
D. Latura subiectivă
- intenţia directă;
- scopul: determinarea funcţionarului public sau a funcţionarului să facă ori să nu facă un act ce
intră în atribuţiile sale de serviciu;
- prezintă importanţă mobilul comiterii faptei tipice.
E. Varianta agravată – traficul de influenţă comis de: o persoană care exercită o funcţie
de demnitate publică; este judecător sau procuror, este organ de cerectare penală sau are
atribuţii de constatatre ori de sancţionare a contravenţiilor; persoanele care, pe baza unui
acord de arbitraj, sunr chemate să pronunţe o hotărârre cu privire la un litigiu ce le este dat
spre soluţionare de către părţile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se
desfăşoară în baza legii române ori în baza unei alte legi.
F. Varianta atenuată – traficul de influenţă comis în legătură cu persoanele care
exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură
în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) NCP ori în cadrul
oricărei persoane juridice. G. Forme
1. Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – nu este posibilă.
3. Consumare
a. faptă consumată: în moementul pretinderii sau primirii de bani sau alte foloase ori
acceptării promisiunii unor foloase sau daruri, pentru a-l determina pe funcţionarul public sau pe
funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizândi-se după efectuarea
ultimului act de executare (unitate legală).
H. Prezentare comparativă Înşelăciune
1. înşelăciunea este o infracţiune de rezultat.
2. activitatea infracţională trebuie să aibă ca urmare producerea unui prejudiciu.
3. activitatea infracţională trebuie să constea într-o alterare a adevărului ca urmare a inducerii în
eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte
adevărate.
4. persoana vătămată care remite un bun infractorului acţionează cu bună-credinţă în urma
activităţii de inducere în eroare.
Trafic de influenţă
1. traficul de influenţă este o infracţiunea de pericol.
2. reţinerea faptei tipice de trafic de influenţă nu este condiţionată de producerea unui prejudiciu.
3. reţinerea faptei tipice de trafic de influenţă nu este condiţionată de alterarea adevărului (în
ipoteza în care traficul de influenţă are în realitate influenţă asupra funcţionarului public).
4. cumpărătorul de influenţă care dă bani sau alte valori traficantului de influenţă acţionează cu
rea-credinţă, urmărind să obţină determinarea funcţionarului public să dea, să facă sau să nu
facă un cat ce intră în atrbuţiile sale de serviciu.
I. OBSERVAŢII:
1. în cazul în acre traficantul de influenţă este totodată şi un funcţionar care are competenţe în
legătură cu actul pentru a cărui îndeplinire sau neîndeplinire trafichează influenţa, se va reţine
concursul între luarea de mită şi traficul de influenţă;
2. dacă pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase necuvenite a fost realizată după
îndeplinirea actului de către funcţionar, va putea fi reţinută comiterea unei infracţiuni de
înşelăciune dacă sunt îndeplinite toate elementele de tipicitate prevăzute de art. 244 NCP;
3. în ipoteza în care traficantul de influenţă oferă bani sau alte foloase necuvenite funcţionarului
pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea actului, se va reţine un concurs între traficul de influenţă
şi darea de mită;
4. nu sunt supuse confiscării:
a. banii, valorile sau orice alte bunuri pretinse;
b. banii, valorile sau orice alte bunuri cu privire la care a fost acceptată promisiunea că vor fi date;
c. sumele de bani puse la dispoziţie pentru realizarea flagrantului la infracţiuniea de trafic de
influenţă;
5. activitatea complicelui sau a instigatorului poate îmbrăca în unele cazuri caracter infracţional,
constituin infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 NCP.
II. PARTEA PRACTICĂ
Dacă autorul infracţiunii de trafic de influenţă, după ce a pretins un anumit folos pentru a
determina un funcţionar să facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, a şi primit
folosul prin intermediul altei persoane, această din urmă persoană va răspunde în calitate
de complice, deoarece l-a ajutat pe autor să realizeze unul din conţinuturile alternative ale
infracţiunii (T.S., s. pen., dec. nr. 4748/1972).
Existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu presupune existenţa unei ifluneţe reale a
făptuitorului asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce
intră în atrbuţiile sale de serviciu, însă pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca
influenţa pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul să privească un funcţionar
care are atribuţii în îndeplinirea actului pentru care făptutorul a primit sau a pretins bani
ori alte foloase (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 2398/2006).
Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu are relevanţă dacă pretinderea
folosului a fost satisfăcută, nici dacă acceptarea promisiunii unor foloase a fost urmată de
prestarea acestora. Nu este relvant dacă intervenţia s-a produs ori nu, precum şi momentul
în care aceasta s-a realizat, raportat la momentul săvârşirii uneia din acţiunile ce constituie
elementul material al infracţiunii, deoarece producerea intervenţiei nu este o cindiţie
pentru existenţa traficului de influenţă (C.A. Bucureţti, s. pen., dec. nr. 34/A/1995).

Fişa nr. 64
CUMPĂRAREA DE INFLUENŢĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIŢIA LEGALĂ
Fapta de a promite, de a oferi sau de a da , direct sau indirect, bani ori alte foloase unei persoane
care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l
determina pe acesta, să îndeplinescă,să nu îndeplinesacă, să urgenteze ori să întârzie îndeplinira
unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri
[art.292 alin.(19NCP].
2.STRUCTURA INFRACŢIUNII
A.Obiect
1.Juridic-buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu şi relaţiile sociale în legătură cu acestea.
2.Material-în principiu ,nu are.
B.Subiect
1.Activ (autor,coautor,instigator,complice)
a.orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală; funcţionarul public poate fi
subiect activ al infracţiunii de cumpărare de influenţă. c.participaţia penală este
posibilă sub toate formele.
2.Pasiv
a.general:statul;
b.special:autoritatea publică, instituţia publică, instituţia sau persoana juricică de interes public
ori privată în cadrul căreia funcţionarul public se află în exercitarea atribuţiilor de
serviciu.Deopotrivă, subiect pasiv special este şi funcţionarul public cu privire la care se pretinde
că există o influenţă.
C.Latura obiectivă
1.Element material
Cerinţe esenţiale:
a.promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite făcută unei persoane care are influenţă sau lasă
să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să
îndeplinescă, să nu îndeplinescă, să urgenteze, ori să întârzie îndeplinirea uni act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinescă un act contrar acestor îndatoriri= făgăduinţa de
bani sau alte foloase, reallizată direct sau indirect, verbal sau în scris, expres sau implicit fără ca
bunurile promise să fie prezentate;
b.oferirea de bani sau alte foloase necuvenite făcută unei persoane care are influenţă sau lasă să
se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să
îndeplinescă, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea uni act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinecă un act contrar îndatoririi=prezentarea bunurilor
oferite persoanei mituite,chiar dacă oferta este acceptată sau nu;
c. darea de bani sau alte foloase necuvenite făcută unei persoane care are influenţă sau lasă să se
creadă că are influenţă asupra unui funcţuionar public, pentru a-l determina pe acesta să
îndeplinească, să nu îndeplnească,să urgentaeze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intrtă în
îndatorirrile sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri=remiterea
efectivă a banilor sau a altor foloase necuvenite, precum şi primirea acestora direct sau indirect de
traficantul de influenţă.
Cerinţe esenţiale:
a.promisiunea,oferirea sau darea să aibă ca obiect banii sau alte foloase necuvenite persoanei care
are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului păublic;
b.promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase să fie realizată pentru ca traficantul de
influenţă să promită că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu
îndeplinească, să urgenteze, ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de
serviciu sau să îndeplinescă un act contrar acestor îndatoriri, chiar dacă această promisiune nu
este îndeplinită ulterior ori actul nu este efectuat;
c.promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase necuvenite trebuie să fie săvârşite
anterior sau concomitent cu îndeplinirea, neîdeplionirea, urgentarea sau întârzierea actului ce
intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului asupra căruia urmează să fie traficată influenţa,
respectiv anterior sau concomitent cu îndeplinirea actului contrar îndatoririlor de serviciu.
2.Urmarea imediată-starea de pericol pentru buna desfăşurare a raporturilor de serviciu în cadrul
unităţilor prevăzute la art.176NCP sau al persoanelor juridice de drept privat. 3.Legătura de
cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, netrebuind să fie dovedită. D. Latura subiectivă-
intenţia directă; scopul:determinarea funcţionarului public sau a funcţionarului să facă ori să nu
facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu;
-nu prezintă importanţă mobilul comiterii faptei tipice.
E.Cauza specială de nepedepsire-nu se pedepseşte făptuitorul care denunţă fapta de cumpărare
de influenţă mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire las această
infracţiune.
F.Varianta atenuată-cumpărarea de influeţă comisă în legătură cu persoanele care exercită,
permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul
unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art.175 alin.(2)NCP (persoana fizică care exercită
un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autorităţile publice sau care este
supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu
public) ori în cadrul oricărei persoane juridice.
G.Forme
1,Acte pregătitoare posibile, dar neincriminate.
2.Tentativă- nu este posibilă.
3.Consumare
a.fapta consumată: la momentul promiterii, oferirii sau dării banilor sau a altor foloase necuvenite
traficantului de influenţă;
b.fapta epuizată:poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act
de executare (unitate legală).
H.OBSERVAŢII.
1.autorul infracţiunii de cumpărare de influenţă nu poate fi considerat totodată şi complice sau
instigator la infracţiunea de trafic de influenţă;
2.sunt supuse confiscării banii, valorile sau orice alte bunuri, necuvenite oferite (chiar dacă nu au
fost cceptate) sau date, iar dacă nu se găsesc, se va dispune confiscarea prin echivalent; 3.nu sunt
supuse confiscării:
a.banii, valorile sau orice alte bunuri promise;
b.banii, valorile au orice alte bunuri date după realizarea denunţului, find restituite cumpărătorului
de influenţă, dacă banii, valorile sau orice alte bunuiri au fost date de cumpărătorul de influenţă
înainte de realizarea denunţului, chiar dacă acesta beneficiază de cauza specială de nepedepsire,
aceste bunuri vor fi supuse confiscării.

Fişa nr. 65
DELAPIDAREA
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIŢIA LEGALĂ
Folosirea, însuşirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de
bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează [art.295 alin(1)NCP].
2. STRUCTURA INFRACŢIUNII
A. Obiect
1. Juridic
a. principal: relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a serviciului.
b. secundar: relaţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului.
2. Material
a. banii,valorile sau alte bunuri mobile corporale cu o valoare economică ,care aparţin unei
persoane juridice (de drept public sau de drept privat) şi pe care făptuitorul le gestionează sau
administrează efectiv;
b. plusurile în gestiune, chiar dacă au fost create în mod fraudulos;
c. nu este exclus ca bunurile imobile să formeze obiectul material al infracţiunii de delapidare;
d. banii, valorile sau alte bunuri care, deşi nu fac parte din patrimoniul persoanei juridice, sunt în
concret administrate sau gestionate de făptuitor.
B. Subiect
1. Activ
a. nemijlocit: un funcţionar public[art. 175 alin. (1) NCP] care gestionează sau administrează
bunurile unei persoane juridice (de drept public sau privat)
b. complice sau instigator: orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;în cazul
coautoratului, este necesar ca toţi coautorii să aibă calitatea prevăzută de lege;
c. în cazul variantei atenuate, autor poate fi orice persoană care exrcită, permanent sau
temporar, cu sau fără remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice
dintre cele prevăzute de art. 175 alin. (2) NCP ori în cadrul oricărei persoane juridice şi care
gestionează sau administrează bunurile acesteia.
2. Pasiv - persoana juridică (de drept public sau privat) ale cărei bunuri sunt gestionate sau
administrate de făptuitor. C. Latura obiectivă 1. Element material
a. sustragerea unui/unor bunuri din patrimoniul subiectului pasiv ori a bunului/bunurilor
aflate în gestiunea sau administrare subiectului pasiv urmată de însuşirea lor = scoaterea cu
caracter definitiv a bunului/bunurilor din sfera patrimonială a persoanei vătămate de împosedarea
făptuitorului;
b. folosirea unui/unor bunuri din patrimoniul subiectului pasiv ori a bunului/bunurilor aflate
în gestiunea sau administrarea subiectului pasiv=scoaterea temporară a bunului/bunurilor din
sfera patrimonială a persoanei vătămate urmată de întrebuinţarea acestuia/acestora de făptuitor sau
de un terţ;
c. traficarea unui/unor bunuri din patrimoniul subiectului pasiv ori a bunului/bunurilor aflate
în gestiunea sau administrarea subiectului pasiv= scoaterea temporară a bunului/bunurilor din sfera
patrimonială a persoanei vătămate, urmată de încredinţarea bunului spre folosinţă unui terţ, în
scopul obţinerii unui profit de către făptuitor.
2. Urmarea imediată scoterea definitivă sau temporară a bunului din sfera patrimonială a
persoanei vătămate şi producerea unei pagube acsteia.
3. Legătura de cauzalitate - rezultă în principiu, din materialitatea faptei.

D. Latura sibiectivă
- intenţia directă sau indirectă;
- scopul: satisfacerea unui interes personal al făptuitorului sau al altei persoane; -
nu prezintă importanţă mobilul cu care a fost comisă fapta.
E.Varianata agravată - delapidarea care a produs pagube materiale mai mari de
2.000.000lei:
varinata agravată poate avea ca subiect activ numijlocit şi o persoană din cele prevăzute de
art.308NCP;
varianta agravată poate fi comisă şi cu praeterintenţie.
F. Varianta atenuată - delapidarea comisă de către un administrator sau un gestionar care
exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie, această calitate în serviciul unei
persoane fizice care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de
autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la
îndeplinirea respectivului serviciu public ori în cadrul oricărei persoane juridice
[art.295NCP raportat la art.308NCP]. G. Forme
1. Acte pregătitoare - posibile, dar neincriminate.
2. Tentativă – posibilă şi neincriminată.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul în care bunul iese temporar sau definitiv din sfera
patrimonială a persoanei vătămate;
b. fază epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
H. OBSERVAŢII:
1. gestionarul este persoana care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi
eliberarea de bunuri aflate în administrarea, chiar temporară, a unităţii în care îşi desfăşoară
activitatea; gestionarul vine întotdeauna într-un constact direct, material cu bunurile pe care le
primeşte, păstrează sau eliberează;
2. gestionarul de fapt (persoana care îndeplineşte în fapt atribuţiile principale de serviciu ale
unui gestionar de drept) poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii de delapidare;
3. administratorul este funcţionarul care are între atribuţiile de serviciu şi pe cele referitoare
la încheierea de acte de dispoziţie cu privire la bunurile persoanei juridice sau pe cele privind
administrarea acestor bunuri; administratorul este, în esenţă, conducătorul unităţii şi are, în
principiu, un constact indirect cu bunurile pe care le administrează (prin intermediul
gestionarului);
4. administratorul judiciar sau lichidatorul averii debitorului insovent, precum şi
reprezentantul ori prepusul acetora pot fi subiecţi activi nemijlociţi ai infracţiunii de delapidare;
5. proprietarul bunului/bunurilor poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii de delapidare
dacă are calitatea de funcţionar public şi pe cea de gestionar/administrator al persoanei juridice
vătămate;
6. dacă făptuitorul realizează mai multe modalităţi alternative ale elementului material al
infracţiunii, nu va exista un concurs de infracţiuni, ci o singură infracţiune de delapidare.
I. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate – acţiunea penală se pune în mişcare şi se
exercită din oficiu.
II. PARTEA PRACTIVĂ
Administratorul asociaţiei de proprietari sau de locatari are calitatea de funcţionar. Fapta
acestuia de însuşire, folosire sau traficare, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori
sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează constituie infracţiunea de
delapidare (C.S.J., S.U., dec. nr. III/2002).
Faptele inculpatelor, angajate pe bază de contract de muncă la o societate comercială, de
a-şi însuşi mai multe bunuri din gestiune, cu acordul administratorului societăţi şi al
asociatului unic, care le-au dat permisiunea de a lua bunurile pe datorie, fiind trecute întrun
caiet special sub controlul asociatului unic, nu întrunesc elementele constitutive ale
infracţiunii de delapidare sub aspectul laturii subiective, din moment ce inculpatele nici nu
au prevăzut şi nici nu au urmărit producerea unei pagube în patrimoniul unităţii, constând
în valoarea bunurilor însuşite, urmând să plătească ulterior contravaloarea acestora,
conform înţelegerii iniţiale cu conducerea unităţii (C.A. Bucureţti, s. I pen., dec.
nr. 835/R/2004).
Fişa nr. 66
PURTAREA ABUZIVĂ
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIŢIA LEGALĂ
Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor
de serviciu [art. 296 alin. (1) NCP].
2. STRUCTURA INFRACŢIUNII
A. Obiect
1. Juridic
a. principal: relaţiile de serviciu referitoare la buna desfăşurare a raporturilor de serviciu, cu
asigurarea respectului faţă de persoanele cu care funcţionarul intră în contact;
b. secundar: relaţiile sociale referitoare la onoarea şi demnitatea persoanei (la varianta tip),
respectiv cele referitoare la libertatea psihică a persoanei sau integritatea corporală ori sănătatea
persoanei (la varianta agravată).
2. Material
a. la varianta tip: nu are;
b. la varianta agravată: coprul persoanei asupra căreia se exercită actele de violenţă. B.
Subiect
1. Activ
a. nemijlocit (autor, coautor): persoana fizică aflată în exerciţiul atribuţiilor de serviciu (inclusiv
funcţionarul public sau persoanele asimilate funcţionarului public ori cele prevăzute de art. 308
NCP);
- în cazul coautoratului este necesar ca toţi făptuitorii să aibă calitatea specială cerută de lege,
exceptând situaţia în care fapta este săvârşită prin întrebuinţarea de expresii jignitoare, când fiecare
subiect activ are calitatea de autor;
b. complice, instigator: orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.
2. Pasiv
a. general: statul;
b. special: orice persoană care a fost jignită, ameninţată sau asupra căreia au fost exercitate acte
de violenţă;
c. pluralitatea de subiecţi pasivi speciali atrage, în principiu, reţinerea pluralităţii de infracţiuni.
C. Latura obiectivă
1. Element material
- întrebuinţarea de către persoana aflată în exerciţiul atribuţiilor de serviciu de expresii jignitoare
(nu gesturi jignitoare), în orice formă, faţă de o persoană care le percepe în mod direct;
Cerinţa esenţială: făptutorul trebuie să comită fapta în exercitarea atribuţiilor sale de
serviciu potrivit fişei postului sau reglementărilor în domeniu (legi de organizare, statute,
regulamente de ordine interioară).
2. Urmarea imediată – starea de pericol creată prin atingerea demnităţii persoanei şi a prestigiului
activităţii unităţii în care îşi desfăşoară serviciul făptuitorul (la varianta tip).
3. Legătura de cauzalitate – rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.
D. Latura subiectivă
- intenţia directă sau indirectă;
- nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei titpice.
E. Variante agravate
1. ameninţarea săvârşită de către persoana aflată în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu
[art. 296 alin. (2) teza I NCP];
2. lovirea sau alte acte de violenţă săvârşită de către persoana aflată în exerciţiul atribuţiilor
sale de serviciu [art. 296 alin. (2) teza a II- a NCP]. F. Forme
1. Acte pregătitoare – posibile, dar neincriminate.
- nu este posibilă la varianta tip;
- este posibilă, dar neincriminată la varianta agravată.
3. Consumare
a. faptă consumată: în moemntul comiterii activtăţii infracţionale;
b. faptă epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).
G. OBSERVAŢII:
1. pierderea calităţii speciale a subiectului activ nemijlocit după comiterea faptei nu prezintă
importanţă pentru existenţa infracţiunii;
2. purtarea abuzivă a coautorilor poate fi realizată simultan sau succesiv;
3. purtarea abuzivă poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de ultaj săvârşită asupra
aceleiaşi persoane în cazul în care persoana vătămată avea calitatea de funcţionar public care
îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi se afla în exerciţiul funcţiei;
4. în cazul în care prin actele violente se urmăreşte vătămarea corporală, suprimarea vieţii
persoanei sau dacă acest rezultat se produce praterintenţionat, purtarea abuzivă va fi reţinută în
concurs cu infracţiunea de vătămare corporală, omor, respectiv loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte;
5. dacă, imediat după folosirea de expresii jignitoare sau după ameninţare, făptuitorul exercită acte
de violenţă asupra victimei, se va reţine numai forma agravată prevăzută de art. 296 alin. (2)
NCP;
6. purtarea abuzivă este absorbită în infracţiunea de cercetare abuzivă (art. 280 NCP) dacă actele
de violenţă sunt exercitate asupra unei persoane aflate în curs de cerectare în scopul obţinerii de
declaraţii.
H. Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate – acţiunea penală se pune în mişcare şi se
exercită din oficiu.
II. PARTEA PRACTICĂ
Săvârşirea unor acte de violenţă împotriva unei persoane de către şeful postului de poliţie,
pentru motivul că nu s-a prezentat la chemările anterioare spre a fi cercetat într-o cauză
aflată în curs de urmărire penală, constituie infracţiunea de purtare abuzivă şi în cazul în
care este săvârşită într-o zi nelucrătoare (C.S.J., s. pen., dec. nr. 3418/1999).

Fişa nr. 67
ABUZUL ÎN SERVICIU
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIŢIA LEGALĂ
Neîndeplirirea unui act sau îndeplinirea defectuoasă a acestuia de către un funcţionar public aflat
în exercuţiul atribuţiilor sale de serviciu, dacă prin acasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice [art.297
alin.(1)NCP].
Constituie formă asimilată a infacţiunii de abuz în serviciu fapta funcţionarului public care, în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează
pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,
religie,sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vâsrtă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă sau infcţie HIV/SIDA.
2.STRUCTURA INFRACŢIUNII
A.Obiect
1Juridic relaţiile sociale referitoare la asigurarea desfăşurării în condiţii optime a activităţii
persoanelor juridice (publice sau private) sau cele în legătură cu protecţia intereselor legitime ale
persoanelor împotriva abuzurilor venite din partea funcţionarilor publici.
2.Material
a.în principui, nu are;
b.excepţie:dacă fapta tipică este îndreptată împotriva unor bunuri, acestea pot constitui obiect
material al infracţiunii (de exemplu, în ipoteza în care funcţionarul ridică în mod abuziv actele de
contabilitate ale unei societăţi comerciale sub pretextul efectuării unui control fiscal detaliat).
B.Subiect
1.Activ
a.nemijlocit calificat (autor,coautor):
i.funcţionarul public astfel cum acesta este definit de art.175 alin.(1)NCP; ii. presoana asimilată
funcţionarului public potrivit art.175 alin.(2)NCP (persoana care exercită un serviciu de interes
public pentru care a fost investită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori
supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public); iii.în ipoteza
variantei atenuate a infracţiunii pot fi autori persoanele care exercită, permanent ori temporar,
cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice
dintre cele prevăzute de art.175 alin.(2)NCP ori în cadrul oricărei persoane juridice;
b.complice,instigator. orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penală.
2.Pasiv
a.general.statul;
b.special:perssoana (fizică/juridică) care a suferit o vătămare a intereselor legale prin activitatea
infracţională;
c. în ipoteza formei asimilate a infracţiunii subiect pasiv special este cetăţeanul român sau străin
ori apatridul căruia prin activitatea infracţiomală i-a fost îngrădit exerciţiul drepturilor ori care a
fost pus într-o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică,religie,
sex,orientare sexuală,, apartenenţă politică,avere, vârstă,dizablitate, boală cronică necontagioasă
sau infecţie HIV/SIDA;
d.pluraltatea de subiecţi pasivi speciali atrage, în principiu, reţinerea pluralităţii de infracţiuni.
C.Latura obiectivă
1.Element material
a.neîndeplinirea unui act de către funcţionarul public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu;
b.îndeplinirea în mod defectuos a unui act decătre un funcţionar public aflat în exerciţiul
atribuţiilor sale de serviciu;
c.actul trebuie să intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public potrivit fişei postului
sau reglementărilor în domeniu (legi de organizare, statute, regulamente de ordine interioară).
Cerinţa esenţială:funcţionarul public să comită fapta în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu.
d.în cazul formei asimilate, elementul material, constă în acţiunea sau inacţiunea prin care se
realizează îngrădirea exerciţiului drepturilor unei persoanei ori crearea unei situaţii de
inferioritate, ambele pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie,sex,orientare
sexuală, apartenenţă politică, avere ,vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie
HIV/SIDA de către un funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu.
2.Urmarea imediată-la forma de bază. vătămarea intereselor legale ale unei persoane
fizice/juridice ( infracţiune de rezultat);
- la forma asimilată. vătămarea materială sau morală a dreptului unei persoane prin restrângerea
exerciţiului acestuia ori prin crearea unei situaţii de inferioritate (infracţiune de rezultat sau de
pericol).
3.Legătura de cauzalitate-în cazul formei de bază, trebuie dovedită legătura de cauzalitate între
activitatea infracţională abuzivă şi urmarea produsă;
-în cazul formei asimilate, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
D. Latura subiectivă-în cazul formei de bază. intenţia directă sau indirectă; nu prezintă importanţă
mobilul sau scopul comiterii faptei tipice;
-în cazul formei asimilate, numai intenţia directă, mobilul constă în ura de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere,
vârstă,dizabilitate,boală cronică necontagiosă sau infecţie HIV/SIDA;
- în cazul primei variante agravate (art.297NCP rapotat la art.309 NCP) fapta poate fi comisă şi cu
praeterintenţie.
E.Varianta atenuată-abuzul în serviciu comis de către o persoană care exercită, permanent
sau temporar, cu sau fără remuneraţie, această calitate în serviciul unei persoane fizice din
cele prevăzute la art.175 alin.(2)NCP ( persoana fizică care exercită un serviciu de interes
public pentru care a fost investită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori
supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public) ori în cadrul
oricărei persoane juridice.
F.Variante agravate-abuzul în serviciu care a produs pagube materiale mai mari de
2.000.000 lei [art297NCP raportat la art.309NCP) ;
se va reţine această variantă agravată inclusiv în ipoteza comiterii faptei de subiecţi activi
nemijlociţi prevăzuţi de art. 308NCP);
abuzul în serviciu prin care funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos
necuvenit[art.13² din Legea nr.78/2000).
G.Forme
1.Acte pregătitoare-posibile (în ipoteza faptei comisive), dar neincriminate.
2.Tentativă-posibilă,dar neicriminată în cazul modalităţii alternative comisive ce constă în
îndeplinirea defectuaoasă a unui act, nu este posibilă în cazul modalităţii alternative omisive ce
constă în îndeplinirea unui act.
3.Consumare
a.faptă consumată.în momentul realizării acţiunii sau inacţiunii tipice (data neîndeplinirii actului
sau la data expirării termenului pentru efectuarea acestuia) prin care s-a produs rezultatul
socialmente periculos;
b.fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată,epuizându-se după efectuarea ultimului act
de executare (unitate legală).
H.OBSERVAŢII:
1. pierderea calităţii speciale a subiectului activ nemijlocit după comiterea faptei nu prezintă
importanţă pentru existenţa infracţiunii.
2.înfracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei are caracter subsidiar faţă de alte
infracţiuni prevăzute de Codul penal sau de legile speciale, cu dispoziţiile penale comise de un
subiect activ calificat (funcţionar public) şi care implică o exercitare abuzivă a atribuţiilor de
serviciu prin care se produce o vătămare intereselor legale ale unei persoane (de exemplu,
delapidare, cercetarev abuzivă, represiune nedreaptă);
3.activitatea abuzivă a coautorilor poate fi realizată simultan sau succesiv.
I.Condiţii de procedibilitate şi pedepsibilitate
-acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită din oficiu.

II.PARTEA PRACTICĂ
Infracţiunea de abuz în serviciu are caracter subsidiar numai în raport cu alte infracţiuni al
căror subiect este, în mod obligatoriu, un funcţionar, iar nu în raport cu orice infracţiune
(T.S.,s.pen.dec.nr.3384/1971).
Avocatul nu are nici calitatea de funcţionar public şi nici calitatea de funcţionar, şi în
consecinţă, nu poate fi subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor
personale (I.C.C.JH.,s.pen.dec.nr.6003/2007).
Reţinându-se sâvârşirea infracţiuilor de fals intelectual săvârşite de inculpat în calitate de
funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, al căror conţinut este
caracterizat, prin calitatea de funcţionar public al subiectului activ, şi de comiterea falsului
în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, nu se mai poate reţine infracţiunea de abuz în serviciu
al cărui subiect activ este tot un funcţionar public, iar latura obiectivă este caracterizată
prin îndeplinirea, cu ştiinţă, în mod defectuos a atribuţiilor sale de serviciu, trăsături
cuprinse în conţinutul infracţiunii de fals.Ca atare, normele de incriminare a abuzului în
serviciu nu sunt incidente în cauză, nici în condiţiile concursului real şi nici în acela ale
concursului ideal de infracţiuni (C.S.J.,s.pen.dec.nr.1019/1996).
În cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu atât sub
aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective ,inculpata J.I.P., prin acţiunile ale
conjugate cu ale celorlalţi coinculpaţi, contribuind prin încălcarea, cu ştiinţă a atribuţiilor
de serviciu, la obţinerea ilegală de fonduri şi finanţarea campaniei electorale a inculpatului
N.A., sub aparenţa organizării unui eveniment aniversar al instituţiei pe care o conduce,
creind un prejudiciu în patrimoniul acesteia în sumă de 75.526.350.588 ROL, prin
neîncasarea unor venituri şi efectuarea unor cheltuieli cu încălcarea prevederilor legale
(I.C.C.J.,Completul de 5 judecători,dec.nr.160/2012).
Termenul„act” din conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu trebuie înţeles ca acea
operaţiune care trebuie efectuată de funţionarul public în exerciţiul atribuţiilor sale de
serviciu, atribuţii de serviciu care trebuie înţelese ca tot ceea ce cade în sarcina unui
funcţionar potrivit normelor care reglementează serviciul respectiv ori care sunt inerente
acelui serviciu.În speţă, s-a reţinut cu certitudine că inculpatul nu avea de efectuat, în
calitatea sa de vice primar al localităţii, nici o operaţiune legată de activitatea desfăşurată
la parcul eolian, ce ar fi ţinut de instalarea utilajelor de administrare sau de funcţuionare,
activitate care să poată fi influenţată prin îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea acelei
operaţiuni.În realitate, inculpatul deşi cunoştea că nu are atribuţii de serviciu în legătură cu
activitatea parcului eolian, a încercat ca prin intimidare, ce ar fi trebuit să fie resimţită de
muncitori, determinată de calitatea sa de viceprimar, prin exces de putere, prin violenţe
fizice, să determine întrruperea activităţii societăţii respective, situaţie ce nu poate fi
echivalată nici cu îndeplinirea defectuoasă şi nici cu neîndeplinirea unui act care trebuie
efectuat de funcţionarul public sau funcţionarul în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu.Necesitatea îndeplinirii actului ilicit în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pentru a
fi în prezenţa infracţiunii de abuz în serviciu, rezultă din obiectul juridic special al acestei
infracţiuni, care este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la asigurarea bunului mers la
unităţilor publice ori al altor persoane juridice unde funcţionarul îşi desfăşoară activitatea,
la buna desfăşurare şi realizare a activităţii de serviciu, care implică executarea îndatoririlor
de serviciu în mod cinstit şi corect (C.A. Constanţa, s. pen., dec. nr. 47/2012, în V.Văduva,
Infracţiuni de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012,
pct. 36).
Fişa nr. 68
NEGLIJENŢA ÎN SERVICIU
I. PARTEA TEORETICĂ
1. DEFINIŢIA LEGALĂ
Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea
acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o pagubă ori o vătămare a drepturilor
sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice (art. 298 NCP).
2. STRUCTURA INFRACŢIUNII
A. Obiect
1. Juridic – relaţiile sociale referitoare la asigurarea desfăşurării în condiţii optime a activităţii
persoanelor juridice (publice sau private) sau la protecţia intereselor legitime ale persoanelor
împotriva abuzurilor săvârşite, chiar din culpă, de funcţionari.
2. Material
a. în principiu, nu are;
b. excepţie: dacă fapta tipică este îndreptată împotriva unor bunuri ori asupra corpului unei
persoane, acestea pot constitui obiect material al infracţiunii.
B. Subiect
1. Activ
a. nemijlocit calificat (autor):
i. funcţionarul public astfel cum acesta este definit de art. 175 alin. (1) NCP;
ii. persoana asaimilată funcţionarului public potrivit art. 175 alin. (2) NCP (persoana care
exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care
este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu
public) poate fi de asemenea subiect activ nemijlocit al infracţiunii; iii. în cazul variantei
atenuate a infracţiunii pot fi subiecţi activi nemijlociţi persoanele care exercită, permanent
ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei
persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) NCP ori în cadrul oricărei persoane
juridice;
b. participaţia penală proprie nu este posibilă.
2. Pasiv
a. general: statul;
b. special: persoana (fizică/juridică) care a suferit o pagubă sau o vătămare imoprtantă a intereselor
legale prin activitatea infracţională.
C. Latura obiectivă
1. Element material
a. neîndeplinirea unui act de către un funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de
serviciu;
b. îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către un funcţionar public aflat în exerciţiul
atribuţiilor sale de serviciu;
c. actul trebuie să intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public potrivit fişei
postului sau reglementărilor în domeniu (legi de organizare, statute, regulament de ordine
interioară);
Cerinţa esenţială: funcţionarul public să comită fapta în exercitarea atribuţiilor sale de
serviciu. 2. Urmarea imediată
a. producerea unei pagube efective şi certe în patrimoniul persoanei fizice sau juridice;
b. producerea unei vătămări a drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane fizice sau
juridice.
3. Legătura de cauzalitate – între activitatea infracţională abuzivă şi urmarea produsă trebuie
dovedită.
D. Latura subiectivă – culpa cu sau fără prevedere (culpă profesională).
E. Varianta atenuată – neglijenţa în serviciu comisă de către o persoană care exercită,
permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, această calitate în serviciul unei
persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) NCP (persoana fizică care exercită
un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care
este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului
serviciu public) ori în cadrul oricărei persoane juridice.
F. Varianta agravată – neglijenţa în serviciu care a avut ca urmare producerea de pagube
materiale mai mari de 2.000.000 lei;
se va reţine această variantă agravată inclusiv în ipoteza comiterii faptei de subiecţii activi
nemijlociţi prevăzuţi de art. 308 NCP. G. Forme
1. Acte pregătitoare – nu sunt posibile.
2. Tentativă – nu este posibilă.
3. Consumare
a. faptă consumată: în momentul vătămării intereselor legale ale persoanei prin întocmirea în
mod defectuos a unui act sau prin neîndeplinirea abuzivă a actului (neîndeplinirea actului sau
expirarea termenului pentru efectuarea acestuia);
b. nu poate fi comisă în formă continuată.
H. OBSERVAŢII:
1. pierderea calităţii speciale a subiectului activ nemijlocit (funcţionar public) după comiterea
faptei nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii;
2. infracţiunea de neglijenţă în serviciu are caracter subsidiar faţă de alte infracţiuni prevăzute de
Codul penal sau de legile speciale cu dispoziţii penale comise de un subiect activ calificat
(funcţionar public) şi care implică o exercitare abuzivă din culpă a atribuţiilor de serviciu;
3. la infracţiunea de neglijenţă în serviciu este posibilă participaţia improprie, caz în care autorul
va fi tras la răspundere penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 298 NCP, în vreme ce
instigatorul sau complicele vor răspunde pentru participaţia improprie la infracţiunea de abuz în
serviciu (art. 297 NCP);
4. urmările imediate ale infracţiunii sunt prevăzute de lege cu caracter alternativ, iar nu cumulativ;
dacă se produc toate urmările activităţii infracţionale, se va reţine comiterea unei singure
infracţiuni de neglijenţă în serviciu.

II. PARTEA PRACTICĂ


Atâta vreme cât îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu de către inculpatul
gestionar s-a extins pe întreaga perioadă de gestiune – producând o tulburare însemnată
bunului mers al unei societăţi comerciale -, există o singură infracţiunea de neglijenţă în
serviciu, în forma unităţii naturale, iar nu o pluralitate de asemenea infracţiuni, în concurs,
delimitate de inventarierile efectuate pe parcursul activităţii de gestionare. Intervenirea
unui act de amnistie sau graţiere nu scindează activitatea infracţională în două entităţi
autonome, iar inculpatul nu profită de prevederile acelui act nici pentru ansamblul
activtăţii sale ilicite, nici pentru segmentul care precede acordarea amnistiei sau graţierii
(C.A. Bucureşti, s. pen., dec. nr. 396/1995).
Răspunderea penală pentru neglijenţa în serviciu nu derivă exclusiv din acţiuni sau
inacţiuni prin care s-a cauzat nemijlocit, imediat o pagubă, o asemenea condiţie nefiind
expres prevăzută de Codul penal; rezultă că norma de incriminare este aplicabilă şi atnci
când activitatea ilicită a contribuit la producerea pagubei prin crearea posibilităţii altor
persoane de a produce pagube în mod nemijlocit (T.S., s. pen., dec. nr. 178/1976).
Fapta notarului public, săvârşită din culpă, de a autentifica un contract de
vânzarecumpărare a unui imobil cuprins în lista monumetelor istorice, fără a-şi îndeplini
în mod corespunzător îndatorirea de serviciu de a verifica dacă statul şi-a exercitat dreptul
de preemţiune – condiţie prevăzută, sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării, în art. 4
alin. (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice – întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii e neglijenţă în serviciu (I. C.C.j., s. pen., dec. nr.
1423/2009).
Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu,
lipsind vinovăţia sub forma culpei, în cazul în care inculpata, în calitate de operator ghişeu
la o societate bancară, a eliberat în mod repetat sume de bani corespunzătoare valorilor
înscrise pe mai multe bilete la ordin semnate în alb de administratorul societăţii,
completate însă cu sume mai mari şi pe numele altor furnizori decât cei vizaţi de
conducerea societăţii de către contabila-şefă, care le-a şi prezentat la bancă, cât timp o
mare parte din cecurile în litigiu au avut semnăturile efectuate în alb, de înseşi persoanele
autorizate, iar prezentarea contabilei-şefe pentru a ridica sumele de bani cerute nu numai
că nu putea să creeze vreo suspiciune operatoarelor de ghişeu, dar era chiar de natură a
sublinia legitimitatea operaţiunii, datorită garanţiei ce o oferea preluarea banilor de către
însăşi persoana ce îndeplinea funcţia de contabil-şef al societăţii beneficiare, împuternicită
de consiliul de administraţie, cu drept de semnătură pentru documentele bancare (C.S.J.,
Completul de 9