Vleju Marina-Gabriela

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială - Resurse Umane

Grupa 3

Horkheimer, M. si Adorno T. – Industria culturală – în Dialectica Luminilor

-rezumat-

Sintagma „industria culturii“ a fost utilizată pentru prima oară în cartea Dialectica
iluminismului. Industria culturii se deosebește în mod radical de așa ceva. Ea îmbină
tradiționalul cu o nouă calitate. În toate sectoarele sale sînt fabricate, mai mult sau mai puțin
programatic, produse croite pentru consumul de masă, care determină, în mare măsură, acest
consum. Aceste sectoare își sînt similare în structură sau, cel puțin, se potrivesc unul cu celălalt.
Ele se ordonează aproape complet în sistem. Mijloacele actuale ale tehnicii, precum și
concentrarea de economic și administrativ le permit, de asemenea, acest lucru. Industria culturii
este voita integrare de sus a consumatorilor săi. Ea constrînge sferele separate de milenii ale artei
înalte și ale celei joase să stea împreună. În detrimentul amîndurora. Cea înaltă este privată de
seriozitate prin speculații asupra efectelor ei; cea joasă, de rezistența sălbatică, printr-o
domesticire civilizatoare, inerentă ei atîta vreme cît controlul social nu era total. În timp ce
industria culturii speculează astfel, incontestabil, starea conștiinței și cea a lipsei de conștiință a
milioanelor de oameni cărora li se adresează, masele sînt nu obiectul primar, ci ceva secundar,
ceva calculabil; anexă a mașinăriei. Cumpărătorul nu este, așa cum industria culturii vrea să ne
facă să credem, rege, nu este subiectul, ci obiectul ei. Cuvîntul „mass-media“, șlefuit pentru
industria culturii, deplasează deja pe nesimțite accentul în sfera inofensivului. Nu este vorba nici
de mase în primul rînd, nici de tehnicile de comunicare ca atare, ci de spiritul care le este
insuflat, de vocea stăpînului lor. Industria culturii abuzează de atenția pe care o acordă maselor,
spre a le dubla, consolida și întări mentalitatea, presupusă ca dată și de neschimbat. Este exclusă
complet modalitatea prin care această mentalitate ar putea fi schimbată. Masele nu sînt măsura,
ci ideologia industriei culturii, deși aceasta nu ar putea să existe fără a se adapta maselor.

Termenul „industrie“ nu trebuie luat aici ad litteram. El se referă la standardizarea lucrului

însuși – de exemplu, westernul pentru orice obișnuit al cinematografelor – și la raționalizarea
tehnicilor de distribuție, iar nu strict la procesul de producție. Deși în sectorul central al industriei
culturii, adică în film, procesul de producție se aseamănă cu metodele tehnice de operare prin
diviziunea avansată a muncii, prin utilizarea mașinilor și separarea muncitorilor de mijloacele de
producție – separare exprimată în eternul conflict dintre artiștii lucrînd în industria culturii și
deținătorii controlului –, sînt păstrate totuși forme individuale de producție. Fiecare produs se dă
ca individual; individualitatea însăși servește consolidării ideologiei, lăsîndu-se impresia că tot
ceea ce e reificat și mijlocit ar fi un refugiu al nemijlocitului și al vieții. Industria culturii constă,
la fel ca înainte, în „servicii“ ale unor terțe persoane și își păstrează afinitatea față de procesul de
circulație a capitalului în curs de îmbătrînire, față de comerț, din care provine. Ideologia ei se
servește mai presus de toate de star system-ul împrumutat din arta individualistă și din
exploatarea ei comercială. Cu cît sînt mai dezumanizate funcționarea și conținutul industriei
culturii, cu atît mai asiduu și mai eficient promovează ea așa-zisele mari personalități și operează
cu emoțiile inimii. Ea este industrială mai degrabă în sensul adoptării de forme organizaționale,
fapt frecvent observat sociologic, chiar și acolo unde nu se fabrică nimic – precum în
raționalizarea funcționării birourilor –, decît în sensul a ceva realmente produs pe cale rațional-
tehnologică. Drept urmare, investițiile greșite ale industriei culturii sînt considerabile și aruncă în
criză branșele ei, mereu depășite de noile tehnici, criză care duce arareori la ceva mai bun.
Conceptul de „tehnică“ din industria culturii este numai după nume identic cu cel din operele de
artă. Acesta din urmă se referă la organizarea lucrului însuși, la logica sa internă. Din contră,
tehnica industriei culturii este de la bun început una a distribuției și a reproducerii mecanice,
rămînînd prin asta mereu exterioară obiectului său. Industria culturii găsește sprijin ideologic
tocmai pentru că se ferește cu grijă de toate consecințele tehnicilor sale conținute în produse.
Între timp, a devenit ceva obișnuit, atît pentru oficialitățile culturii, cît și pentru sociologi, să
avertizeze în privința subestimării industriei culturii, indicîndu-se marea importanță a acesteia
pentru formarea conștiinței consumatorilor ei. Ea ar trebui luată în serios, fără orgolii educative.
Industria culturală este într-adevăr importantă ca moment al spiritului dominant astăzi. Ar fi naiv
acela care, din scepticism față de ceea ce vîră pe gît oamenilor, ar vrea să-i ignore influența. Însă
avertismentul de a o lua în serios este amăgitor. De dragul rolului ei social sînt reprimate
întrebări incomode cu privire la calitatea, la adevărul sau neadevărul celor transmise, la nivelul
lor estetic, ori cel puțin excluse din ceea ce se numește sociologia comunicării. Criticului i se
reproșează că s-ar refugia într-un ezoterism arogant. Ar trebui indicat mai întîi dublul sens al
importanței, care se insinuează nebăgat în seamă. Funcția unui lucru, chiar dacă acesta privește
viața a nenumărați oameni, nu este o garanție a propriului său rang. Contopirea esteticului și a
resturilor sale comunicaționale nu readuce arta, ca fapt social, la justa ei măsură, în ciuda
pretinsului orgoliu al artiștilor, ci slujește în felurite moduri apărării a ceva funest prin efectele
sale sociale. Importanța industriei culturii pentru bugetul spiritual al maselor nu scutește – și cu
atît mai puțin scutește ea o știință care se consideră pe sine drept una pragmatică – de o reflecție
asupra legitimării sale obiective, asupra a ceea ce este ea ca atare; chiar de aceea, ea face
reflecția cu atît mai necesară. A lua în serios industria culturii conform rolului ei de netăgăduit
înseamnă a o lua în serios în mod critic, nicidecum a se pleca în fața monopolului ei.