VERBELE DEFECTIVE

Există v e r b e d e f e c t i v e , care nu au toate modurile, timpurile sau persoanele.

Cand e nevoie să fie exprimat vreunul din aceste moduri etc, se folosesc fie forme de la
alte verbe, fie perifraze.

Verbele a la şi a mâna nu sunt folosite în limba literară la toate formele, dar de fapt
aceste verbe nici nu se folosesc în mod curent în limba literară decat pentru a da textului
culoare locală. In graiurile care le folosesc în mod curent, ele au toate formele. Sunt
cateva verbe care erau curente în limba veche, iar acum sunt pe cale de dispariţie şi se
mai întrebuinţează numai la unele forme şi, uneori, numai regional. De exemplu : a
înveşte apare astăzi numai regional, fiind reprezentat doar prin participiul învăscut. Alte
verbe erau defective şi în limba veche, dar aveau totuşi mai multe forme, care erau mai
frecvente decat acum. De exemplu, va „a merge", întrebuinţat în limba veche şi regional
mai ales la imperativ (va, vă, vareţi, vaţi), apare azi, în limba literară, numai în expresia
mai va... „trebuie să mai treacă (mult) timp..."

Nu pot fi socotite ca defective verbele ca a putea şi a plăcea care nu au imperativ : dacă

s-ar simţi nevoia de a se folosi acest mod, nimic nu ne-ar împiedica de a spune poţi,
placi. Dar nevoia nu se simte, din cauza înţelesului lexical al verbelor, prin urmare lipsa
nu e de ordin gramatical.

Sunt însă relativ numeroase verbe recente care nu se pot folosi la toate formele. De
exemplu, a desfide, a discerne nu au în romaneşte participiu, prin urmare nu se pot
întrebuinţa nici la timpurile formate cu participiul. Mai numeroase sunt verbele de felul
lui deferi, delâsa, elida, repurta, care nu se întrebuinţează la primele două persoane ale
singularului la indicativul prezent; multe verbe se folosesc numai la participiu, la
infinitiv şi la timpurile formate cu participiul şi infinitivul, de exemplu : aboli,
circumcide, înţesa, prefabrica.
 VERBELE UNIPERSONALE ŞI IMPERSONALE

Verbele unipersonale şi impersonale se conjugă la fel ca celelalte verbe de la

conjugarea activă, însă numai la persoana a III-a.
De exemplu, a ploua :

MODUL INDICATIV

Prezent Imperfect Perfect simplu Perfect compus

plouă ploua plouă a plouat

Mai mult ca perf. Viitor Viitor anterior

plouase va ploua va fi plouat

MODUL CONJUNCTIV

Prezent Perfect
să plouă (să ploaie) să fi plouat

MODUL CONDIŢIONAL-OPTATIV

Prezent Perfect
ar ploua ar fi plouat

MODUL INFINITIV

Prezent
a ploua

MODUL GERUNZIU
Plouînd

MODUL PARTICIPIU
plouat — plouată; plouaţi — plouate

MODUL SUPIN
(de) plouat
 La verbul a trebui, alături de forma trebuie, apar şi forme cu desinenţele -esc,
-eşti etc., dar sunt pe cale de a ieşi din uz. Se întrebuinţează numai foarte rar persoana I
sg. eu trebuiesc, a II-a sg. tu trebuieşti şi formele corespunzătoare de plural: noi
trebuim, voi trebuiţi; în schimb, sunt încă destul de frecvente formele de persoana a III-a
: trebuieşte (impersonal) sau el trebuieşte, ei trebuiesc. Aceste variante e bine să fie
evitate; numai la conjunctiv (şi la viitorul format cu conjunctivul) forma trebuiască este
curentă şi preferabilă variantei (o) să trebuie.