COMPONENTELE UNUI

SISTEM DE CALCUL
CONŢINUT:
Descrierea unui sistem de calcul
Componenta hardware
DESCRIEREA UNUI SISTEM DE CALCUL
Un calculator este un sistem de
calcul al cărui rol este de a procesa
date şi de a efectua calcule foarte
complexe la viteze de lucru ce
depăşesc cu mult posibilităţile
creierului uman. Procesările de date
se realizează prin intermediul unor
seturi de instrucţiuni denumite
programe.
DESCRIEREA UNUI SISTEM DE CALCUL

A. Componenta hardware
reprezintă ansamblul elementelor
fizice, care compun calculatorul
electronic: circuite electrice,
componente electronice, dispozitive
mecanice şi alte elemente materiale
ce intră în structura fizică a
calculatorului electronic.
DESCRIEREA UNUI SISTEM DE CALCUL

B. Componenta software
cuprinde totalitatea programelor
reprezentând “inteligenţa
calculatorului”, prin car se asigură
funcţionarea şi exploatarea
sistemului de calcul. Prin componenta
software, utilizatorul transmite
calculatorului metodele de gestiune a
resurselor, logica prelucrării datelor
precum şi modelele de structurare şi
redare sau stocare a acestora
COMPONENTA HARDWARE

Elementele ce compun hardware-ul calculatorului, privite din punct de

vedere al rolului lor în procesul prelucrării datelor şi al modului în care acestea
comunică între ele, sunt individualizate şi grupate astfel:

1. Calculatorul propriu-zis, reprezentat prin placa de bază (aflată în

interiorul carcasei), pe care sunt dispuse componentele utilizate în procesare:
UCP-ul (Unitatea centrală de prelucrare), memoria de lucru RAM, etc.

2. Dispozitivele periferice de intrare a datelor: tastatura, mouse-ul,

scanner,etc.

3. Dispozitivele periferice de ieşire a datelor: monitor, imprimanta,

plotter, etc.

4. Dispozitivele pentru stocarea permanenta a datelor: unitate

pentru discheta, unitate pentru hard-disc, unitate CD-ROM, unitate DVD,etc.
PLACA DE BAZĂ
Placa de bază mai este
cunoscută şi sub numele de
motherboard sau mainboard, şi ea
este una dintre componentele
vitale ale computerului, susţinând
comunicarea şi coordonarea
activităţii tuturor componentelor
din sistem: este o adevărată
coloană vertebrală a sistemului.
Pe placa de bază se află memoria
RAM, memoria CACHE,
microprocesorul şi plăcile de
extensie.
 UNITATEA CENTRALĂ DE PRELUCRARE

Unitatea centrală reprezintă componenta

principală a unui calculator personal. Ea este de
fapt computerul, aceea cutie paralelipipedică
aşezată lângă sau sub monitor.
Unitatea centrală de prelucrare este de fapt
microprocesorul calculatorului, dar în viaţa de zi
cu zi prin unitatea centrală înţelegem carcasa PC-
ului şi organele sale interne.

Unitatea centrală de prelucrare este

alcătuită în principal din memoria internă şi
microprocesor.
MEMORIA INTERNĂ

Memoria internă, componenta de bază a sistemului de calcul, are

rolul de a păstra programele şi datele în formă binară pe toată durata
execuţiei unei lucrări . Participă împreună cu microprocesorul la efectuarea
operaţiilor stabilite prin program.

Din punct de vedere constructiv, memoria internă este realizată din

circuite integrate.

Din punct de vedere al organizării şi accesării, memoria internă e

structurată pe: celule binare, locaţii, sectoare, zone, partiţii.

Corespunzător, informaţia memorată se structurează în: bit, byte,

cuvânt de memorie, înregistrare fizică, masiv.
 Bit-ul este unitatea elementară de măsurare şi înregistrare a informaţiei
în memorie şi poate avea valoarea 0 sau 1. Circuitul electronic capabil să
memoreze o informaţie de un bit este celula binară. Informaţia memorată într-
o celulă binară este cantitatea minimă de informaţie pe care o poate prelucra
calculatorul.

Byte-ul este informaţia memorată pe opt biţi consecutivi, care poate fi

adresată individual şi care formează conţinutul unei locaţii de memorie.
Adresa de memorie este un număr natural şi reprezintă o informaţie care
identifică locul unde se află locaţia de memorie. Astfel, memoria internă e
privită ca o succesiune de locaţii cu dimensiunea de un byte, iar conţinutul unei
locaţii este tratat ca o entitate de informaţie.
Organizarea fizică are în vedere structura internă, tipurile de
module şi modul de asamblare fizică a lor. Organizarea logică are în
vedere modul de acces şi funcţionare a memoriei interne şi o împarte
în memorie ROM şi RAM.
Memoria ROM (Read Only Memory) este o memorie programată
prin tehnici speciale de către constructor şi nu permite utilizatorului
decât citirea informaţiilor pe care le conţine. În memoria ROM sunt
stocate comenzi de iniţializare şi pornire a sistemului, anumite
componente ale sistemului de operare, sau interpretoare pentru
anumite comenzi etc.
Memoria ROM constituie sediul software-ului de bază, necesar
funcţionării calculatorului. Acestea constituie conţinutul BIOS-ului
(Basic Input Output System) sistemului.
Pentru a fi executate, programele existente în memoria ROM sunt
aduse mai întâi în memoria RAM.
Memoriile de tip ROM sunt nevolatile (nu-şi pierd conţinutul), sunt
de mici dimensiuni (în comparaţie cu memoria RAM), în principiu
sunt accesibile numai sistemului de operare şi nu pot fi extinse.
 Memoria RAM (Random Access Memory) este memoria de
lucru, la dispoziţia utilizatorului. Permite accesul atât în citire cât şi în
scriere.
Este o memorie de tip volatil, adică îşi pierde conţinutul la
întreruperea tensiunii de alimentare. Toate programele indiferent de
suportul de stocare trebuie aduse în RAM pentru a fi executate.

Memoria cache (rapidă) este o memorie ataşată direct

microprocesorului, servind ca memorie intermediară între memoria
internă şi microprocesor şi fiind mult mai rapidă ca memoria RAM.
Programele ce trebuie rulate sunt aduse din RAM în memoria
cache în blocuri, apoi, instrucţiunile sunt executate pe rând. Se elimină
astfel timpul de aşteptare datorat diferenţei dintre viteza
microprocesorului şi cea a memoriei RAM.
BIOS-ul sistemului
Componenta BIOS (Basic Input Output System) este un set
de mici programe de bază care, la început se ocupă doar de
controlul operaţiilor cu Cd-ul şi hard-discul. La calculatoarele
actuale BIOS-ul şi-a păstrat numele, fiind însă dezvoltat şi
completat cu alte rutine pentru a îndeplini şi alte sarcini cum
sunt: testarea componentelor hard la pornirea sistemului,
încărcarea sistemului de operare, configurarea sistemului.
Totalitatea programelor ce formează BIOS-ul constituie
conţinutul memoriei ROM. Aceste programe comunică cu
echipamentele periferice, pentru realizarea fluxului de intrări şi
ieşiri de date, conţinînd informaţii despre unităţile de memorie
externă, despre memoria internă, despre monitor şi tastatură,
despre parolă. Nici un PC nu funcţionează în absenţa BIOS-ului.
MICROPROCESORUL

Microprocesorul este componenta de bază a unităţii centrale de

prelucrare la toate calculatoarele personale. Din punct de vedere fizic
microprocesorul este un circuit integrat în interiorul căruia sunt
înglobate mai multe componente electronice, numărul acestora fiind de
ordinul milioanelor.
Performanţele generale ale unui microprocesor sunt date de
următoarele caracteristici principale:
- viteza de lucru;
- mărimea memoriei RAM pe care o poate adresa;
- setul de instrucţiuni pe care îl poate executa;
- mărimea memoriei cache de care dispune;
- fiabilitatea şi costul de achiziţie;
 MICROPROCESORUL

Ce este un nucleu?
 Un procesor standard are un singur nucleu(single-core.). Procesoarele
single core proceseaza o singura instructiune la un moment dat.

Ce este un procesor Multi-Core?

 Un procesor multi-core este compus din doua sau mai multe nuclee
independente, fiecare capabil sa proceseze instructiuni individuale.

De ce am nevoie de mai multe nuclee?

 Nucleele multiple pot fi folosite pentru a rula doua programe deodata si
atunci când un program mai intensiv se executa (AV scan, conversie
video, CD ripping, etc.) puteti utiliza alt nucleu pentru a rula browser-ul
dvs.(de exemplu pentru a verifica adresa dvs. de email).
 MICROPROCESORUL

Cate nuclee au procesoarele i3, i5 si i7?

 Un procesor dual-core are doua nuclee.
 Un procesor Quad-core are patru nuclee.
 Un procesor i3 are 2 nuclee.
 Un procesor i5 are 2 sau 4 nuclee (în functie de model).
 Un procesor i7 are 2, 4 sau 6 nuclee (în functie de model).
MEMORIA EXTERNĂ
Memoria externă a calculatoarelor personale, putem spune că
este tot atât de importantă şi necesară ca şi memoria internă, având
rolul de a păstra informaţiile (programe şi date), pe o durată
nedeterminată. Pentru orice calculator, memoria externă constituie o
completare şi o extindere a memoriei interne, prezentând două
particularităţi deosebite faţă de memoria internă şi anume:
 este nelimitată ca volum;
 este nevolatilă, informaţiile rămân stocate pe o durată, practic,
nedeterminată.

Datorită acestor particularităţi memoria externă este absolut

necesară pentru stocarea şi păstrarea unor volume foarte mari de
informaţii, în vederea utilizării lor ulterioare.
La calculatoarele personale memoria externă este constituită din
următoarele tipuri: discul flexibil, discul fix, CD-ROM-ul.
Ca şi memoria internă, memoria externă prezintă aceleaşi
caracteristici de performanţă (capacitate de memorare, timp de acces,
viteză de transfer, fiabilitate, cost, etc.).
DISPOZITIVELE PERIFERICE DE INTRARE A
DATELOR

Dispozitivele periferice de intrare a datelor sunt : tastatura, mouse-ul,

scanner, etc.
1. Tastatura
Tastatura reprezintă perifericul cel mai utilizat, făcând parte din
configuraţia minimă a oricărui calculator, servind pentru introducerea
informaţiilor de orice natură (date, programe, comenzi, texte).
 SCANNER-UL
Scanner-ul reprezintă un echipament opţional în cadrul unui sistem de
calcul, care se utilizează pentru captarea imaginilor în vederea prelucrării
acestora cu calculatorul. Cu ajutorul unui sistem de senzori, scanner-ul
percepe, de pe diverse suporturi, imagini, desene şi texte, pe care le scanează
(operaţia se mai numeşte şi digitalizare) şi le transmite calculatorului care le
memorează, sub forma unor fişiere, după care acestea pot fi supuse
prelucrării. Senzorii scanner-ului se mai numesc şi celule CCD (Charge
Coupled Device), fiind compuşi din condensatori încărcaţi electric şi sensibili
la lumină.
Principalele caracteristici care definesc performanţele unui scanner şi
calitatea imaginilor scanate sunt:
 puterea de rezoluţie;
 viteza de scanare;
 calitatea software-ului utilizat.
 MOUSE-UL

Mouse-ul - este un dispozitiv periferic de intrare, fiind utilizat pentru

interacţiunea utilizatorului cu programele instalate pe calculator.
DISPOZITIVELE PERIFERICE DE IEŞIRE A
DATELOR

Monitorul

Display-ul reprezintă componenta care împreună cu tastatura face

parte din configuraţia de bază a oricărui calculator personal, fiind destinat
pentru afişarea, pe ecran, a informaţiilor alfanumerice şi grafice.
După tehnologia de construcţie şi principiul de afişare monitoarele
sunt de două tipuri: monitoare cu cristale lichide (LCD-uri) şi monitoare cu
tub cinescop.
 IMPRIMANTA

Imprimanta reprezintă o componentă o componentă periferică opţională

utilizată pentru obţinerea informaţiilor tipărite pe documente sau hârtie obişnuită.
Principalele caracteristici după care se disting diferite tipuri de imprimante
sunt:
• mecanismul de tipărire şi principiul de funcţionare;
•viteza de tipărire
•dimensiunea liniei tipărite
•calitatea grafică a tipăririi (rezoluţia)
•memoria proprie
•existenţa unui limbaj propriu (POSTSCRIPT)
•fiabilitatea şi costul.
 TIPURI DE IMPRIMANTE

• imprimantă matriceală (sau „cu ace”), oferă o calitate (rezoluție) scăzută.

Este folosită pentru foi de calitate scăzută, facturi fiscale etc. (în general
documente tip), fiind singurul tip de imprimantă care permite imprimarea
simultană a 2 sau 3 exemplare, folosind hârtie autocopiativă.
• imprimantă cu jet de cerneală, oferă o calitate medie înspre ridicată, la o
viteză medie. Este folosită pentru documente, fotografii sau fișiere grafice.
• imprimantă laser, oferă o calitate ridicată la viteză înaltă. Folosește un toner
special.
• imprimantă cu imprimare termică. Folosește o hârtie specială. Este utilizată
pentru legitimații, carduri etc.
 CLASIFICAREA RETELELOR
DIN PUNCT DE VEDERE AL MĂRIMII REŢELEI,
DISTINGEM TREI TIPURI:

 Reţele locale (LAN)- reţele localizate într-o singură clădire sau

într-un campus de cel mult câţiva kilometri; conectarea se face
de obicei cu ajutorul unui singur cablu, la care sunt legate toate
sistemele de calcul.
 Reţele metropolitane (MAN)- reţele care se pot întinde într-o
zonă de pe suprafaţa unui întreg oraş. Pentru conectare se
folosesc două cabluri unidirecţionale la care sunt conectate toate
calculatoarele, fiecare cablu având un capăt de distribuţie
(dispozitiv care iniţiază activitatea de transmisie)
 Reţele larg răspândite geografic (WAN)- reţele care ocupă
arii geografice întinse, ajungând la dimensiunea unei ţări sau a
unui întreg continent;
CONECTAREA UNUI CALCULATOR LA MEDIUL DE
COMUNICATIE SE FACE PRINTR-UN DISPOZITIV NUMIT
PLACA DE RETEA NIC (NETWORK INTERFACE CARD).

 Hub-ul este un dispozitiv de retea, foarte utilizat in

retele structurate, care primeste pachete de
informatii pe o linie, le amplica si le distribuie la un
numar de iesiri, catre alte statii. Este un element
pasiv de retea, neinfluentand traficul prin prezenta
sa.
 Swich-ul este un dispozitiv activ de retea, filtrand
pachetele in functie de destinatie si prin aceasta
micsorand traficul.
 Router-ul este dispozitivul ce trimite date intre doua
retele folosind adrese logice sau de retea si mesaje
pentru a determina calea pe care datele ar trebui sa o
ia pentru a ajunge la destinatie.
 Transceiver-ul conecteaza doua retele prin unde
radio
SERVICIILE OFERITE PE RETEAUA INTERNET SUNT:

 Posta electronica (e-mail), care permite transmiterea de

mesaje la: un destinatar (one-to-one); destinatari multipli
(one-to-many); distribuitoare de mesaje (mail reectors);
toti destinatarii aflati intr-o lista (listserv). Transmiterea
mesajelor poate fi insotita de fisiere atasate, care pot
contine texte si imagini.
 Conectarea la distanta (remote login) se face prin
protocolul TELNET (TErminaL NETwork protocol),
care permite accesul (si lucrul efectiv) pe calculatoare
din Internet, cu conditia ca utilizatorul sa dispuna de
conturi pe acele calculatoare
 Transfer de fisiere (FTP = File Transfer Protocol) -
pentru transferarea fisierelor intre calculatoare aflate in
Internet, daca se cunoaste numele fisierului si unde sunt
localizate (calculatorul si calea).
VIRUŞI-ANTIVIRUŞI
VIRUŞII INFORMATICI. CONCEPTE GENERALE.
Definiţie:
Un virus informatic este un program scris într-un anumit
limbaj (C, C++, Java, etc.) care are ca scop declanşarea unor acţiuni
care să compromită total sau parţial sistemul de calcul pe care
există.

Virusii se ataşează de alte programe (fisiere EXE sau COM), sau fişiere
de tip WORD, EXCEL, sau chiar fisiere HLP. Alti virusi pot sa infecteze sectorul
de boot al discului. Când se lansează în executie un fişier infectat sau când se
porneste calculatorul de pe un disc virusat, se lansează şi virusul în executie.
Adesea virusul rămâne rezident în memoria calculatorului, pentru a putea infecta
următorul program lansat în executie sau următoarea discheta accesată.

Cele mai vulnerabile fişiere sunt fişierele executabile de tip .exe şi .com,
deoarece acestea conţin programele în forma executabilă, care se încărcă în memoria
internă pentru execuţie, unde se localizează, iniţial virusul; de asemenea, pentru a pătrunde
în zonele protejate ale sistemului, virusul are nevoie de drepturi de acces pe care nu le are,
în timp ce programul în care s-a implantat ii mai girează aceste drepturi, fără ca utilizatorul
să aibă cunoştinţă de acest lucru.
 UN PROGRAM CARE CONŢINE UN VIRUS POARTĂ DENUMIREA
DE PROGRAM INFESTAT SAU VIRUSAT ŞI PREZINTĂ
URMĂTOARELE PROPRIETĂŢI ŞI EFECTE:
 modifică programe de utilizator prin includerea în acestea a propriilor sale structuri;
modificările provocate nu se referă numai la un program, ci şi la grupuri de
programe;
 recunoaşte un program care a fost deja infectat;
 dacă găseşte un program deja infectat, interzice o nouă modificare a acestuia.
 distrugerea unor fişiere;
 modificarea dimensiunii fişierelor; viruşii măresc dimensiunea fişierelor, rezultând o
risipă de spaţiu ce ar fi fost în mod normal disponibil pentru activităţi productive.
 ştergerea totală sau parţială a informaţilor de pe disc, inclusiv formatarea acestuia;
 distrugerea tabelei de alocare a fişierelor, care duce la imposibilitatea citirii
informaţiei de pe disc;
 diverse efecte grafice/sonore inofensive; se întâmplă uneori ca un virus sa fie
"benign", adică să nu facă nici o stricăciune.
 încetinirea vitezei de lucru a calculatorului până la blocarea acestuia, etc.
 UN PROGRAM VIRUSAT CONŢINE 3 PĂRŢI
PRINCIPALE:

1. amprenta (semnătura) – evită

infectarea suplimentară a unui program
deja contaminat
2. nucleul (corpul) – conţine codul care
realizează scopul virusului
3. secvenţa de lansare în execuţie a
nucleului virusului la îndeplinirea
anumitor condiţii.
 CLASIFICAREA VIRUŞILOR:
Există mai multe categorii de viruşi:
1. viruşi de BOOT(ex: Ping-Pong, Michelangelo, Stoned, Brain, Bravo, etc.): se
încarcă în memorie înaintea sistemului de operare, transferă conţinutul sectorului
de BOOT în alt sector, amestecă datele, infectează orice disc logic al hard
discului, infectează tabela de partiţii a hard discului.
2. viruşi de fişiere(ex: Friday 13, Christmas, Sida, Internet, Vienna, 100 Years): se
fixează de regulă pe fişierele cu extenia EXE sau COM, infectează orice program
ce va fi lansat în execuţie;
3. viruşi însoţitori: se aplică doar la fişierele .exe creând un fişier cu extensia .com
care v-a conţine virusul
4. retrovirus (ex. Zarma, GoldBug)– sunt capabili să dezactiveze antiviruşii,
5. viruşi de legătură (ex. Dir II, )– nu modifică conţinutul fişierelor infectate ci
modifică structura directorului, mai exact intrările din tabela director
corespunzătoare fişierelor executabile.
 VIRUŞII MAI POT FI CLASIFICAŢI DUPĂ
URMĂTOARELE CRITERII:

 după modul de infectare:

 viruşi care infectează fişierele când un program virusat este rulat;
 viruşi care rămân rezidenţi în memorie când un program virusat este
rulat şi infectează apoi toate programele lansate în execuţie

 după poziţia în cadrul fişierului infectat:

 viruşi care suprascriu fişierul, nemodificându-i lungimea (viruşi de
cavitate);
 viruşi care îşi adaugă codul la sfârşitul programului;
 viruşi care îşi adaugă codul la începutul programului.

 după viteza de infectare:

 viruşi rapizi, care infectează toate fişierele deschise;
 viruşi lenţi, care infectează numai programele care sunt lansate în
execuţie.
COMPORTAMENT ASEMĂNĂTOR CU CEL AL VIRUŞILOR
AU ŞI URMĂTOARELE TIPURI DE PROGRAME:

Comportament asemănător cu cel al viruşilor

au şi următoarele tipuri de programe:
 troian (fragment de cod ce se ascunde în
interiorul unui program, care nu crează
suspiciuni utlizatorului, dar care va lansa
alte operaţii neautorizate);
 vierme (programe ce se reproduc fără a
avea efecte distructive, fiind folosiţi la
culegerea de informaţii, aflarea parolelor,
etc.)
 bombă este un tip de troian cu scopul de a
lansa un vierme sau troian, activându-se
la o anumită dată sau la o anumită
operaţie,etc.
MITURI DESPRE VIRUSI
 Mitul nr. 1 – Firewall-ul te protejează de viruși
Este surprinzător cât de mulți oameni nu-și dau seama că
firewall-ul nu te protejează de viruși, troieni sau spyware
(programe spion), ci de viermi, acel tip de malware care
circulă în rețea.
 Teoretic, un firewall te va alerta atunci când cineva sau
un program maleware intră pe computerul tău, însă este
un fals sentiment de securitate atâta timp cât un virus
deștept îți dezactivează imediat firewall-ul.
Asta nu înseamnă că firewall-ul n-are niciun rost.
Firewall-ul chiar te protejează atunci când ești în rețele
publice ca restaurante, gări și aeroporturi. Deci,
folosește-l cu încredere!
 Mitul nr. 2 – Virușii îți distrug calculatorul din punct
de vedere hardware
Există un anumit tip de viruși, ca de exemplu CIH, care
afectează BIOS-ul sau firmware-ul calculatorului, dar nu
afectează hardware-ul în sine. Zvonurile că anumiți
viruși îți distrug hardisk-ul sau că o să iasă fum din
computerul tău sunt nefondate.
 Sunt viruși foarte periculoși la nivel de BIOS și, o dată
ce ai luat așa ceva, ai nevoie de un om de IT profesionist
care să-ți rescrie BIOS-ul (ștergere manuală și scriere
”pe curat”). Virușii obișnuiți sunt software și nu sunt
făcuți sa-ți distrugă hardware-ul.
 Mitul nr. 3 – Computerul îmi dă tot felul de mesaje,
deci sigur am un virus
Fișierele de pe computerul tău se pot corupe și singure
fără să ai un virus. Pot exista mici probleme la
programele instalate, sau un sector rău pe hardisk, sau o
memorie defectă și lista poate continua. Deci, data
viitoare când primești un mesaj de eroare, scanează-ți
computerul înainte de-a pune diagnosticul ”am un virus”
 Mitul nr. 4 – Pot să-mi instalez Windows-ul și-apoi
copiez totul înapoi
Am văzut de sute de ori această practică în ultimii 15 ani
în urma infectării cu un virus. Tu îți salvezi datele pe un
memory stick sau un hardisk sau pe altceva, dar acele
date sunt infectate cu viruși. Dacă le copiezi înapoi pe
Windows-ul proaspăt instalat, ghici ce se-ntâmplă? Da,
aceste date virusate îți re-infectează din nou computerul.
 Scanează-ți documentele și datele înainte de-a le muta pe
Windows-ul proaspăt instalat. Eventual, pentru mai
multă siguranță, scanează-le cu 2 programe antivirus.
Neapărat să instalezi și-un antivirus pe Windows-ul nou
instalat.
 Mitul nr. 5 – Întotdeauna am încredere în antivirusul
meu
Acum 2-3 ani, McAfee a produs un update care închidea
automat calculatoarele cu Windows XP. Acest update
ștergea un fișier de bază din Windows XP numit
svchost.exe, iar efectul consta în restartarea continuă a
calculatorului. Numai clienții corporate McAfee au fost
afectați.
 Mai des decât ai crede, programele antivirus sunt gândite
greșit și consideră a fi ”viruși” fișiere care chiar nu sunt.
Deci, fii atent la ce ștergi!
 Mitul nr. 6 – Ecranul albastru (Blue Screen of Dead =
BSOD) înseamnă că am un virus
Există viruși care provoacă ”ecran albastru”, însă în
marea majoritate a cazurilor, ”ecranul albastru” e dat de
probleme hardware sau de driverele computerului. Rar se
întâmplă să fie un virus.
 Cel mai bun lucru pe care-l poți face când ai ”ecran
albastru” e să-ți notezi eroarea și s-o cauți pe Google.
Poți dezactiva opțiunea de ”automatic reboot” ca să ai
timp să scrii eroarea.