Papucii mamei

A fost odată ca niciodată un băiețel de 6 anișori pe care îl chema Robin. El avea o

mulțime de jucării și toată ziua se juca cu ele și le lăsa împrăștiate. Părinții și bunicii
lui îl rugau în fiecare zi să le strângă dar sfârșeau prin a le aduna ei, căci băiețelul era
tare răsfățat și neascultător.

Într-o zi rămase singur acasă cât mama plecă până la magazin.

Așa cum îi era obiceiul, începu să tragă cutiile din dulap și să scoată trenulețele, lego,
puzzle, mașinuțele, cărțile, plastelina, cartea de colorat, culorile…
În scurt timp, în mijlocul camerei se formase un mic munte de jucării. Se duse la
bucătărie, își desfăcu o acadea, dar o scăpă pe jos și o lăsă acolo. Luă niște biscuiți și îi
mâncă din mers, lăsând firimituri pe tot traseul. Apoi merse în dormitor și începu să
scoată din dulap hăinuțele și să se schimbe.

Toată acestă activitate nu dură mai mult de 5 minute, însă casa arăta de parcă trecuse
o vijelie pe acolo.
Robin se uită în oglindă, își admiră tricoul și blugii, pălăria și ochelarii de soare ai
tatălui. Nu mai lipseau decât niște încălțări deosebite. Se duse în hol să își caute
pantofii însă privirea i se opri pe papucii albaștri ai mamei, cu care îi plăcea tare mult
să tropăie prin casă.

Iubea acei papuci de când era mic, căci îi atrăseseră privirea prin culoarea lor
frumoasă și perforațiile în formă de Micky Mouse. Îi plăcea să o urmărească pe mama
lui cum merge cu papucii prin casă, în viteză, făcând treabă. O urmărea și pe urmă o
ruga să-i dea lui papucii și tropăia încântat pe gresie, încercând să o imite. Mama îi
făcea întotdeauna plăcerea și îi dădea papucii, uitându-se zambind cum scapau din
picioarele prea mici ale copilului.

“Aha! sigur că da, papucii îmi vor completă de minune ținuta” – gândi Robin și se
grăbi să îi încalțe.

1
Simți cum dintr-o dată papucii se strâng pe picioarele lui. Se uită în jos dar nu văzu
nimic ciudat, așa că se gândi că probabil i s-a părut.

“Acum ar merge de minune o ciocolată!” gândi el și se repezi către bucătarie.

Văzu pe jos firimiturile de la biscuiții pe care îi mâncase în grabă și simți cum

scrâșnesc sub papuci, cu un zgomot parcă infernal. “Cum ar putea niște firimituri să
scoată așa un zgomot?” se întrebă el, dar gândul îi fu acoperit de imaginea ciocolatei
pe care voia să o ia din frigider. Un papuc i se lipi de acadeaua rămasa pe jos,
făcându-l să se împiedice. Întinse mâna să deschidă frigiderul dar constată cu uimire
că mâna i se duce în altă parte. Picioarele plecară mai departe, de parcă nu erau ale
lui. Spatele i se încovoie și mâna apucă fărașul și mătura de jos. Până să se
dezmeticească, papucii prinseră viteză și ajunseră la firimiturile de biscuiți iar mâinile
începură să măture repede, cu o îndemânare de care nu se știa în stare.

În câteva secunde, toate firimiturile erau strânse pe făraș și picioarele se îndreptau

spre coșul de gunoi. Cu mișcări sigure, resturile aterizară în coș, iar mătura și fărașul
ajunseră înapoi la locul lor.

“Hai că am făcut treabă bună!” își spuse Robin, încă mirat de ceea ce făcuse și mai
ales de viteza cu care măturase. “Acum e un moment bun să mănânc ciocolata aceea”
gândi el și se îndreptă din nou spre frigider. Spre mirarea lui, nu reuși să se oprească
la frigider, căci papucii merseră mai departe spre sufrageria plină de jucării
împrăștiate. Mâinile lui prinseră iar viteză și sortară jucăriile, puseră cutiile înapoi la
locul lor și închiseră cu grijă ușile dulapului.

Covorul se vedea din nou acum și parcă îi și zâmbea.

Nu apucă să îl admire prea multe, căci simți cum papucii o pornesc din nou, în viteză,
de data aceasta către dormitor.

2
Se gândi să se descalțe însă nu reuși să se coordoneze, căci picioarele i se mișcau mult
prea repede. Era ca și cum papucii prinseseră viață și făceau traseul din fiecare zi al
mamei, care strângea lucrurile împrăștiate de Robin prin toată casa. Nu apucă să-și
termine gândul căci ajunse în dormitor, unde hainuțele împrăștiate pe jos îl făceau să
strânga din ochi și să lăcrimeze, atât de tare îl deranjau. Mânuțele lui începură de
îndată să împăturească hainele și să le așeze cu grijă înapoi în dulap, ba încă strânse și
pătura de pe pat și aranjă și pernele.

Obosise deja, uitase chiar și de ciocolată – tot ce își dorea acum era să se așeze pe
scaun și să se odihnească. Papucii parcă îi citiră gândul, dădură o ultimă tură astfel
încât să verifice toată casa, apoi îl duseră la scaun.

Robin se așeză repede, răsuflând ușurat și în acel moment simți cum papucii se
lărgesc și îi alunecă.

Nevenindu-i să creadă că picioarele îi erau eliberate, se uită la papucii care parcă

fuseseră vrăjiți, îi luă cu o oarecare teamă în mană și îi întoarse pe toate părțile,
încercând să înțeleagă cum de se întâmplaseră toate acele lucruri.

În acea clipă se auzi ușa de la intrare deschizându-se și băiatul alergă către mama lui
cu papucii în mână, încercând să îi explice dintr-o singură suflare cum aceștia
prinseseră viață și îl ajutaseră să facă ordine și curățenie.

3
Mama zâmbi, luă papucii din mâna lui Robin, spuse în șoaptă “Mulțumesc” și îl
sărută pe frunte.

Din acel moment, băiatul își propuse să fie mai ordonat, să-și strângă singur jucăriile
înainte de culcare și să o ajute pe mama lui la treabă prin casă. El era convins că acel
“mulțumesc” rostit în soaptă nu-i fusese adresat lui, ci papucilor, care îndepliniseră o
misiune secretă pusă la cale de mama lui.