Sunteți pe pagina 1din 1

De la femeia nestemată la femeia nestimată

Eram pe peronul gării și așteptam fără răbdare să fie anunțat trenul. Ca să-mi induc senzația că
timpul trece mai repede, sau că cel puțin nu trece nesimțit de încet, îmi scot căștile și le înfig zmucit în
urechi. Aveam un soi de iritare care, dublată de nerăbdarea care nu cred să mă fi părăsit vreodată, îmi
făcea mișcările bruște și imprecise. Pe cale fiind de-a-mi sigila și a doua ureche, aud involuntar o
declarație. Un el, agitat și vizibil încurcat, către o ea care se afla, cine știe la ce depărtări, la capătul
celălalt al difuzorului. Acum când scriu îmi dau seama că expresia “La celălalt capăt al firului ” nu prea-și
mai justifică uzul. “Pentru mine, ești ca un diamant. Ca o nestemată.” zicea vocea aceea plângăcioasă și
rigidă care între timp se apropiase și pe care, deci, o auzeam mai clar. Ca o nestemată… Mai instantanee
decât pozele alea pe care le faci tu prietenilor și aștepți ziua lor ca să le postezi pe toate rețelele, mi-au
venit în minte două ăntrebări: De ce au oamenii, în special bărbații, atât de puțină imaginație când
complimentează și cum ajunge o femeie de la nestemată la nestimată?

Media vuiește după ce imagini cu o tânără torturată de iubit au fost făcute publice. Adică au apărut
pe Facebook, agora lui 2k18, postate, probabil, chiar de cercopitecul protagonist. Bun, vedem astfel de
imagini, auzim și citim statistici cel puțin alarmante cum că la fiecare 30 de secunde o româncă mănâncă
porția aproape zilnică din felul principal, bătaie pe pâine, ( sunt linkuri la final pentru curioși) dar ce
înseamnă de fapt toate astea? Ce relevanță au la nivelul societății când statisticile n-au nume,
certificatele medico-legale nu-s durere decât pentru cele a căror nume apar pe ele iar violența nu e
domestică decât în casele lor?

Păi, pentru început, ce înseamnă violență și cum este ea domestică? Conform Convenției de la Istambul,
ironic, știu, violența, în general, și cea domestic în special pot căpăta multe forme. De la înjurături și
amenințări până la șantaj emotional, bătăi și control financiar. Ce mi-a atras atenția e că dacă luăm de
bun ce scrie în convenția mai sus amintită, neacordarea de încredere celuilalt este considerată violență
domestică. Dacă așa stau lucrurile,

S-ar putea să vă placă și