Slide 1

Începând cu secolul XXI, mediul de securitate a devenit mai amplu și mai complex,.
Riscurile și amenințările la adresa securității au evoluat de la cele convenționale, la cele de tip
asimetric, precum criminalitate cibernetică, amenintare teroristă, migratia ilegala. În acest
context al incertitudinii, , nu doar statul trebuie să fie pregătit pentru a recționa, ci și cetățeanul.

Slide 2

Se înțelege astfel că relația instaurată între stat și cetățeni trebuie să fie una de
reciprocitate. Statul, prin instituțiile sale, are obligația să vegheze la securitatea cetățenilor și a
comunităților de care aceștia aparțin, asigurandu-le bunastarea, exercitarea neingradita a
drepturilor si libertatilor cetățenesti.

În acelasi timp, si cetațenii trebuie să contribuie la securitatea statului,asigurandu-i buna

functionare prin conștientizarea problemelor unui stat, implicarea în soluționarea acestora și
sprijinirea acțiunilor întreprinse de institutiile statului pentru a preveni sau contracara
amenintările la adresa securității.

SLIDE 3

Dar, pentru ca cetățenii să poată acționa în maniera dorită, acestora trebuie să li se insufle
o valoare perenă și prioritară pentru fiecare în parte, și anume-cultura de securitate.

Cultura de securitate poate fi definită ca fiind modul în care nevoia de securitate este
percepută, conștientizată și prioritizată în rândul cetățenilor sau al unei organizații.

SLIDE 4

Aceasta se bazează pe cunoștințe, disciplină, valori, atitudini și acțiuni care sunt

cunoscute, înțelese, acceptate, manifestate și promovate de fiecare membru al societății.

SLIDE 5

Cultura de securitate se construiește dinspre interior înspre exterior, motiv pentru care,
promovarea culturii de securitate trebuie să se realizeze în primul rând în rândul membrilor
societății.

Scopul imediat al promovării culturii de securitate este acela de a încuraja transmiterea si

cunoașterea inf. legate de nevoia de securitate, încrederea și respectul reciproc între instituțiile
statului și cetățeni, în timp ce scopul final se conturează simplu și precis: siguranța statului și a
cetățenilor acestuia, indiferent de pregătirea profesională, vârstă, apartenență socială sau afilieri
politice.

SLIDE 6
  integrarea în instituțiile de învățământ a educației pentru securitate, prin organizarea de
cursuri, seminarii, conferințe, simpozioane, întâlniri, tabere, excursii, schimburi de experiență și
alte demersuri recreativ-educaționale pe tema securității naționale;
 furnizarea unor programe de formare de către instituțiile de învâțământ din cadrul
structurii Sistemului Național de Securitate, având ca scop pregătirea personalului pe linie de
securitate și formarea continuă a experților în domeniul securității naționale
 încheierea unor parteneriate cu instituții știintifice și cu organizații guvernamentale sau
neguvernamentale care au ca domeniu de interes cultura de securitate

Slide 7
Din punctul meu de vedere, punctul prioritar de plecare în vederea facilitării culturii de
securitate îl constituie integrarea educației pentru securitate în cadrul sistemului național de
învățământ, demers ce vizează în principal generația tânără care peste ani își va desfășura
activitatea profesională în folosul statului.
Prin educație se pun bazele unui mod de gandire corect și pozitiv referitor la conceptul de
securitate. Ceea ce diferenţiază educaţia de toate celelalte direcții de acțiune este faptul că
educația produce în comportamentul individului schimbări pe termen lung, pozitive și stabile.
Componenta educativă este cea care are puterea de a schimba mentalitatea unui elev și de a-l
determina să acționeze în spiritul culturii de securitate. Aceasta este soluția optimă pentru ca
generațiile tinere să integreze încă de timpuriu în registrul lor de valori și credințe acele norme,
valori, atitudini și acțiuni care să contribuie la asigurarea securității statului

În eforturile organizațiilor cu atribuții pe linie de securitate de a promova cultura de

securitate, un rol foarte important îl are comunicarea. Încă din cele mai vechi timpuri,
comunicarea, sub toate formele sale, a avut un impact deosebit asupra oamenilor datorită funcției
sale persuasive ce i-a determinat să acționeze în spiritul mesajului transmis. Cea mai mare
influență asupra publicului larg o exercită comunicarea de masă (televiziunea, radioul, internetul,
presa, etc. Membrii audienţei află despre problemele publice din mass media; în acelaşi timp,
află câtă importanţă să acorde unei teme sau probleme, în funcţie de importanţa pe care media o
acordă anumitei teme sau probleme.(Lesenciuc, 2010, pg.162)
 Astfel, atunci când mass media promovează și transmit în mod constant informațiile
legate de implicarea activă a cetățenilor în generarea securității, publicul va asimila aceste
informații ca fiind importante și prioritare.
Punctele cheie în vederea dezvoltării culturii de securitate prin intermediul comunicării
de masă sunt reprezentate de filtrarea informațiilor adevărate de cele false, comunicarea
informațiilor relevante și adaptarea acestora la nivelul tuturor claselor sociale.
Campaniile de informare publică derulate de Serviciul Român de Informații constituie un
exemplu concret de comunicare mass-media ce contribuie în mod hotărâtor la dezvoltarea și
conștientizarea importanței culturii de securitate. Campaniile furnizează publicului sfaturi,
informații privind modul în care pot fi semnalate riscurile și amenințările dar și directive
privitoare la modul de reacție și de comportare în cazul în care acestea sunt săvârșite. Cetățeanul
este îndemnat astfel să se implice pentru siguranța tuturor celorlalți și să nu rămână nepăsător la
săvârșirea unei infracțiuni, chiar dacă nu îi este afectată în mod direct securitatea individuală.

Cultura de securitate constituie un indicator al unei societăți sănătoase, prospere și

funcționale. Din punctul meu de vedere, modalitățile de facilitare a culturii de securitate nu se
pot exclude unele pe celelalte, iar pentru a genera rezultate satisfăcătoare, trebuie întreprinse,
concomitent, demersuri în cât mai multe direcții, astfel încât fiecare entitate să înțeleagă și să își
asume necesitatea de a fi generator de securitate, atât pentru binele individual, cât și pentru
binele colectiv. La nivelul fiecărei țări, cultura de securitate ar trebui să devină o condiție de
normalitate și nu doar un deziderat.