Marea Neagră este o mare intercontinentală, situată între Europa

sud-estică şi Asia Mică. România are litoral cu Marea Neagră în sud-est,

pe o distanţă de 245 km. Alături de România ţările riverane Mării Negre
sunt: Bulgaria, Georgia, Rusia, Ucraine, Turcia. Este un rest al Mării
Sarmatice. Prin sistemul de strâmtori Bosfor-Marea Marmara-Dardanele
comunică cu Marea Mediterană şi mai departe cu oceanul planetar, iar
prin strâmtoarea Kerci cu Marea Azov, care este de fapt o anexă a Mării
Negre.
Marea Neagră are o suprafaţă de 413.488 km², împreună cu
anexa sa, Marea Azov, o suprafaţă totală de 451.490 km². Adâncimea
medie este de 1.271 m iar adâncime maximă de 2.258 m. Se situează
între coordonatele geografice 40°54' şi 46°38' latitudine nordică şi 27°27'
şi 41°42' longitudine estică.

Fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră

Sunt mai multe fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră. În
zona europeană principalele sunt Casimcea, Dunărea, Nistru, Nipru,
Bugul de Sud și Kubanul. În Asia Mică principalele ape care se varsă în
Marea Neagră sunt Scaria, Enige, Câzâl-Irmac și Ieșil-Irmac. Alte ape
care se varsă în Marea Neagră sunt Cioruhul în Armenia turcească,
Rionul în Gruzia, Provadia și Camcia în Bulgaria etc. Un aport mare de
ape este primit de Marea Neagră de la Don, prin intermediul Mării Azov.
Pe de altă parte, în august 2010, grup de cercetători britanici de la
universitatea din Leeds au studiat sub partea de nord-vest a Mării Negre
o importantă scurgere de apă freatică dulce, al cărei debit este de 350
de ori mai mare decât cel al Tamisei. Scurgerea de apă freatică se
găsește aproximativ sub valea Carasu, provine parțial și din Dunăre, și
ajunge în mare, prin nisipul de la fund, în largul Constanței, oraș ale cărui
puțuri de captare prelevează o parte din ea. Dacă s-ar afla la suprafață,
această scurgere ar forma un fluviu care ar fi al șaselea din lume, din
punctul de vedere al debitului. Scurgerea are loc la o adâncime de 35
de metri și pe o lărgime de peste 800 de metri, iar viteza apei ajunge la
6,5 kilometri pe ora.

Salinitatea
Din cauza vărsării în mare a acestor râuri și fluvii, salinitatea sa
este foarte scăzută, aproximativ 15-22%, în comparaţie cu cea a
oceanului planetar. La gurile de vărsare ale Dunării salinitatea este şi
mai scăzută, aproximativ 3-10%.

Temperatura medie anuală în sectorul românesc este de +12,5°C,

depăşind cu 2°C temperatura medie a aerului. Iarna temperaturile scad
destul de mult, deoarece bat vânturile de nord-est, care provoacă valuri
mari, periculoase pentru navigaţie. În iernile reci, în zona litorală nordică,
marea îngheaţă.

Curenții
Sub influenţa vânturilor se formează un curent circular, dirijat de
linia ţărmurilor, care, datorită peninsulei Crimeea, se împarte în două
ramuri închise: estică şi vestică. Un curent de suprafaţă transportă din
Bosfor apele mai dulci ale Mării Negre spre Marea Mediterană. Însă în
adâncime se formează un curent invers, care transportă ape cu
salinitate mare. Din cauza lipsei de circulaţie verticală, la adâncimi mari
nu pătrunde suficient oxigen şi se formează hidrogen sulfurat, extrem de
ostil vieţii.

Fauna
În Marea Neagra trăiesc circa 1.500 de specii de animale, in
special nevertebrate, pești (dintre care au mare importanta economica
scrumbiile, pălămida, hamsiile, stavrizii si in special sturionii, cu specii
care exista numai in Marea Caspica, in Marea Neagra și în mai mică
măsură, în Marea Mediterană: morunul, nisetrul și păstruga), delfini și
chiar câteva foci în regiunea Capului Caliacra (Bulgaria).

Etimologie, istorie și alte caracteristici

Cei mai dintâi menționați locuitori ai țărmurilor Mării Negre,
anume Cimerienii și Sciții (popoare indo-europene), o denumeau
„Axaina”, adică "albastru închis". În vremea colonizării grecești marea se
numea „Pontos Euxeinos”, adică "marea primitoare", poate prin preluare
fonetică a denumirii „Axaina”. Romanii au transcris denumirea sub forma
„Pontus Euxinus”, folosind însă și „Mare Scythicum”, iar ulterior, în
vremea împărăției Bizantine, în Evul Mediu, apar denumirile de „Μεγάλη
Θάλασσα” ("Megali thalassa" preluată în românește ca „Marea cea
mare” din documentele lui Mircea cel Bătrân și în italiana genovezilor ca
„Mare maggiore”) și de „Kαικίας Θάλασσα” ("Chechias thalassa", anume
"marea crivățului", preluată în bulgărește ca „море Сесил” : "marea
oarbă" sau "închisă"), denumiri prezente în hărțile venețiene precum și
în cronicile lui Wavrin și lui Villehardouin.
Calificativul “Neagră” apare în secolul al XV-lea, odată cu extinderea
Imperiului Otoman, și există trei ipoteze explicative, toate trei disputate:
- Cea mai populară, dar neconfirmată de nicio sursă, afirmă că ar
fi culoarea mării la vreme rea (de fapt, sub nori, toate mările sunt
întunecate);

- O altă ipoteză des citată în sursele anglo-saxone este că

“Neagră” ar fi o traducere a cuvântului scitic axaïna;

- O altă ipoteză este că denumirea i-ar fi fost dată de Turcii

Selgiucizi (Selçuk Türklar) instalați în Anatolia din secolul XI, apoi
generalizată de Otomani (Osmanlı Türklar), conform căreia
nordul era simbolizat de culoarea neagră. Pentru turci, Marea de
la Nord era Marea Neagră. Termenul a fost tradus în rusește,
românește, bulgărește pe măsură ce aceste popoare au avut
acces din nou la țărmurile mării. Această ipoteză este dezbătută
inclusiv în rândurile turcologilor, dat fiind ca desemnarea
 tradițională a punctelor cardinale prin culori, la Turci, nu
totdeauna folosește Kara (adică „întunecat”) pentru Miazănoapte
și Ak (adică „luminos”) pentru Miazăzi, cum este cazul aici
(Karadeniz fiind Marea Neagră, la nord de Turcia, iar Akdeniz
fiind Marea Mediterană la sud de Turcia): de obicei, se folosesc
alte culori. Culorile au fost folosite și la identificarea vlahilor:
caravlahii sunt vlahii de nord (Bosnia și Herțegovina), diferiți de
vlahii din Grecia.
Ca urmare a poziției sale, țărmurile mării Negre au fost parcurse,
colonizate și sunt astăzi populate de numeroase popoare sosite din
timpuri mai vechi sau mai noi. Cele mai vechi popoare pontice sunt grecii
pontici, armenii, românii, lazii, gruzinii și abhazii. Alte popoare pontice
sunt bulgarii, turcii și alte popoare turcice (de exemplu găgăuzii și tătarii)
sau mongolii (veniți în regiune în sec. XIII), ucrainienii, rușii (printre care
lipovenii) și alții. Toate aceste popoare prezintă astăzi o serie de tradiții,
legende și alte forme de folclor legate de Marea Neagră.

Marea Neagră face legătura între Europa și Asia. Granița stabilită de

geografi între cele două continente, pe Caucaz și strâmtoarea Bosfor
taie această mare în două părți inegale, cea mai mare parte fiind
europeană. Marea Neagră este săracă în insule, având un țărm puțin
dantelat. Cele mai importante insule sunt Insula Șerpilor și cele formate
de Dunăre, dincolo de vărsare, ca Insula Sacalinul Mare. Cea mai
importantă peninsulă este Peninsula Crimeea, "împărțită" cu Marea
Azov. Golfurile Mării Negre sunt fie largi, puțin prielnice adăpostirii
vaselor pe furtună (ca Golful Burgas, Golful Varna, Golful Sinop, Golful
Samsun și altele), fie separate de larg de curenții transversali prin
cordoane litorale („grinduri”) și transformate astfel în limane (de exemplu
Limanele Dobrogene sau Limanul Nistrului).
Etajul mediolitoral al Mării Negre, cuprinzând zona de spargere a
valurilor (0-0,5 m adâncime), adăpostește în porțiunile pietroase
organisme - animale și vegetale - care se fixează puternic și pot suporta
unele perioade de uscare.
Marea Neagra este o importanta cale navigabila, legând regiunile
riverane cu Marea Mediteranei și prin aceasta, cu oceanul planetar.
Principalele porturi: Constanța, Odesa, Herson, Tuapse, Novorossiisk,
Poti, Batumi, Trabzon, Sinop, Varna, Burgas.
Litoralul Mării Negre constituie o importantă zona balneoclimatică; de-a
lungul s-au dezvoltat numeroase stațiuni de renume internațional:
Mamaia, Eforie, Mangalia, Yalta, Soci, Suhumi, Batumi, Varna.
Litoralul românesc al Mării Negre prezintă aspecte diferite. În nord, de la
gura de vărsare a brațului Musura si până la Capul Midia (cca. 150 km),
țărmul este jos, pe alocuri instabil, nisipos, cu dune si cordoane litorale,
cu plaje largi. La sud de Capul Midia până la granița cu Bulgaria, țărmul
este înalt și abrupt (faleza), săpat în loess și depozite sarmatice,
prezentând numai din loc in loc plaje (Mamaia, Agigea, Eforie Nord si
Eforie Sud, Costinești, Mangalia). Faleza a fost amenajată prin taluze de
verdeață și diguri. Plajele litoralului românesc al Mării Negre prin
expunerea lor estică și prin nisipul fin, sunt foarte căutate în Europa.
Clima litoralului românesc al Mării Negre este temperat-continentală, cu
ușoare influențe marine. Variațiile anuale și diurne ale temperaturii
aerului sunt mai moderate decât în restul tarii (70 - 80 de zile de vara).
Precipitațiile atmosferice sunt foarte variabile și se produc la intervale
mari (400 - 700 mm anual). Vecinătatea mării și a uscatului favorizează
formarea brizelor. Litoralul romanesc al Marii Negre este supus iarna
viscolului (vânturile de nord-est). De-a lungul litoralului se pot deosebi
doua nuanțe climatice:
- la nord de Capul Midia, evaporații puternice ziua (Delta Dunării și
Complexul Razelm), care asigură umezirea aerului și duc la scăderea
amplitudinilor termice
- la sud de Capul Midia, regimul temperaturii aerului este mai moderat și
cu caracter marin mai pronunțat; vara, temperatura aerului este mai
coborâta decât în nord, iar iarna este mai ridicată.

Câteva curiozități despre Marea Neagră

- În Marea Neagră nu există oxigen la o adâncime mai mare de
200 metri
- Din cauza lipsei de oxigen, toate epavele care sau scufundat în
Marea Neagră sunt perfect conservate

- Temperatura apei din Marea Neagră înregistrează o valoare

constantă de 9 grade Celsius

- Din cauza temperaturii destul de ridicate a apei mării, în adâncimi

mai mari, singurele specii existente sunt bacterile anaerobe

- Adâncimea maximă a Mării Negre este de 2.200 metri, valoare

atinsă în apropierea țărmului turcesc al mării

- Exista posibilitatea ca în câțiva zeci de ani să dispară complet

viața subacvatică din mare, din cauza hidrogenului sulfurat, un
gaz insolubil în apă care este produs de o specie de bacterii

- Exista doar trei specii de mamifere marine care trăiesc în această

mare, cea mai cunoscută o reprezintă delfinii

- 369 de kilometri cubi de apă proaspată alimentează anual Marea

Neagră, din râurile care se varsă în ea și 224 kilometri din
precipitații

- Marea Neagră este una din cele mai noi mari ale planetei.
Specialiștii afirmă că aceasta s-a format prin ridicarea uscatului,
în perioada Mezozoica

- Specialiștii anunță că 160 de specii de plante și animale marine

sunt din ce în ce mai rare în Marea Neagră

- În zona țării noastre, algele se dezvoltă cel mai bine. Sunt

aproape de vărsarea Dunării, o sursă ideală de hrană pentru ele

- Răpitorul ce se găsește în apele Mării Negre este cunoscut drept

„câinele de mare” și măsoară aproximativ un metru
- În Marea Neagră există pericolul formării de valuri uriașe. Un
astfel de fenomen s-a produs în 1901, în zona Mangalia

guvid pisică de mare

 actinie

delfin

căluț de mare calcan

actinie

meduză