SĂRBĂTORI CREŞTINE ŞI DATINI DE IARNĂ

LA GORJENI

Sentimentul dragostei faţă de patrie, de popor, sentiment pe care, din păcate, în ultimii ani ,
ne cam ferim să-l exprimăm, are o multitudine de semnificaţii şi un conţinut foarte bogat. Nu ne
naştem cu acest sentiment, ci el se educă, se cultivă încă de la naştere, acest proces putând dura
întreaga viaţă.
Dacă în prima copilărie dragostea de patrie înseamnă dragoste faţă de părinţi şi casa
părintească, de oraşul ori satul natal, pe măsură ce copilul creşte ,iar orizontul său de cunoaştere se
lărgeşte, se poate vorbi şi de dragoste faţă de eroii neamului , eroi cu care orice copil îşi doreşte să
se identifice, faţă de limba pe care o vorbeşte el şi cei apropiaţi lui, faţă de creaţiile moştenite din
străbuni , fie ele de orice natură ar fi.
Sensibili şi maleabili în raporturile de viaţă, copiii trăiesc intens atracţia spre persoane, fapte
şi realităţi deosebite, care pun în mişcare resorturile lor sufleteşti.
În cadrul procesului complex şi îndelungat de formare a personalităţii copiilor, cunoasterea
obiceiurilor şi tradiţiilor creştine locale are o importanţă deosebită., datorită conţinutului de idei şi
sentimente, a faptelor care oglindesc trecutul.
Pornind de la aceste considerente am căutat ca, în activităţile desfăşurate în grădiniţă, să-i
determin pe copii să înţeleagă şi să recepteze frumosul şi armonia mediului înconjurător şi a celui
social. Am avut norocul şi fericirea de a lucra în ultimii 4 ani cu o grupă de copii extraordinari,
dornici de a şti, de a cunoaşte, de a acţiona permanent, între copii existând o permanentă
competiţie,în sensul bun al cuvântului.
Obligată fiind şi de cerinţele profesiei, dar şi de aviditatea de cunoaştere a copiilor, am pornit,
pas cu pas pe tărâmul cunoaşterii sărbătorilor creştine şi datinilor gorjeneşti, ca o poartă spre marea
cunoaştere a sărbătorilor, tradiţiilor şi obiceiurilor, a creaţiilor poporului român.
Este ştiut faptul că Gorjul este o zonă etnografică în care multe din datinile creştine
strămoşeşti s-au transmis din generaţie în generaţie, până aproape de zilele noastre.
Dintre datinile creştine calendaristice, cel mai bine s-au păstrat cele legate de sărbătorile de
iarnă, care sunt şi cele mai apropiate şi dragi sufletului oricărui copil.
Obiceiurile şi datinile de iarnă pe care le-am făcut cunoscute copiilor au încercat să surprindă
aspecte ale culturii populare gorjeneşti transmise din vechime , cu modificările şi transformările
survenite în decursul vremii.
 Programa activităţilor instructiv-educative oferă suficiente modalităţi de realizare şi sugestii
pentru activităţile dedicate acestor momente.
Prima din şirul de tradiţii creştine de iarnă ce a fost făcută cunoscută copiilor a fost
sărbătoarea Sfântului Nicolae. În activităţile de cunoaştere a mediului, prin povestirea ,, Sfântul
Nicolae – bucuria copiilor “, micuţii au aflat atât despre originea sfântului, prieten şi ocrotitor al
copiilor, cât şi despre minunile pe care acesta le-a făcut, în timpul vieţii, cât şi după moartea sa.
Portretul sfântului, acela care este reprezentat şi în icoana ce se află în clasă şi în faţa căreia, zi de
zi, copiii îşi fac rugăciunea înainte de masă , a devenit foarte familiar şi drag acestora. În cadrul
activităţii de educare a limbajului copiii au învăţat poezia ,, De Moş Nicolae”scrisă de mine, o altă
variantă a semnificaţiei acestei sărbători creştine şi a acestui ,, prieten al copiilor. Conţinutul poeziei
este unul moralizator, referindu-se la sancţiunea pe care moşul o aplică acelora dintre copii care nu
au fost cuminţi şi ascultători.
În activităţile artistico-plastice am dat posibilitatea copiilor să redea prin desen şi modelaj, în
funcţie de imaginaţia şi preferinţele lor, darurile pe care şi le-ar dori de la bunul moş sau pe acelea
pe care le-au primit, iar în activitatea practică ei şi-au pregătit, prin tăiere, colorare, decorare şi
şnuruire cizmuliţe simbolice pe care, plini de încredere, le-au lăsat în dreptul fiecărui scăunel. Nu
mică le-a fost bucuria când, dimineaţa, Moş Nicolae, cu ajutorul părinţilor, a pus în cizmuliţele
lucrate chiar de ei câte o carte de colorat şi dulciuri, iar cei ştrengari au primit, simbolic şi câte un
băţ, spre cuminţire. Acesta a fost un moment prielnic pentru a sublinia frumuseşea, dar şi latura
educativă a acestui vechi abicei, care se practică şi la noi.
În activităţile liber-creative le-am povestit copiilor cum, în vechime, ziua Sfântului Nicolae
era o zi bună pentru făcut vrăji , când gospodinele ori fetele rupeau şi puneau crenguţe în apă. Dacă
înfloreau până la Crăciun ori Anul Nou, era semn că anul viitor va fi unul foarte bun pentru recolte.
În unele sate, precum Runcu, se mânca brânză, iar vitele nu mai erau slobozite la câmp.
La Căpreni şi Cruşet lăutarii colindau pe la casele celor pe care- i chema Nicolae, să le cânte
şi să le ureze, iar la Borăscu după această zi începeau repetiţiile pentru colindele de Crăciun.
Copiii s-au arătat interesaţi de aceste obiceiuri, cu atât mai mult cu cât foarte mulţi dintre ei
îşi au bunicii în aceste localităţi şi de multe ori au fost martori oculari la această sărbatoare, mult
mai săracă în conţinut şi mod de manifestare în zilele noastre.
Tot în activitatea din prima parte a zilei le-am vorbit copiilor despre o altă străveche datină,
întâlnită încă în satele gorjeneşti, Ignatul, care se sărbătoreşte la 20 Decembrie, o sărbătoare a jertfei
şi a belşugului.Legenda lui Ignat circulă în judeţ probabil sub influenţa folclorului ardelean, în
satele de păstori veniţi prin transhumanţă în Gorj.
Ignat, un om sărac, avea casa plină de copii şi o nevastă gata să nască.Apropiindu-se
Crăciunul, el a plecat la târg să cumpere un grăsune, iar pe drum s- a întâlnit cu Necuratul ,care i-a
promis că-i va da cei nouă porci pe care-i avea ,în schimbul jurământului că Ignat îi va dărui
pruncul nenăscut dacă nu-i va răspunde corect la cele zece întrebări pe care i le va pune la
momentul potrivit.
În noaptea în care nevasta lui Ignat a născut, pe 20 Decembrie şi Necuratul a venit să ia
pruncul, tatăl a reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu şi a Sfântului Petru, care atunci umblau pe pământ,
să răspundă la întrebări.De ciudă Necuratul a crăpat, iar Ignat, bucuros, a tăiat cei nouă porci,
asigurând hrana copiilor săi.
Astăzi se mai respectă această tradiţie doar la sate, sacrificiul porcului simbolizând zeul care
moare şi renaşte în perioada solstiţiului de iarnă. Copiii participă cu bucurie la acest ritual, cu atât
mai mult cu cât, în această zi au loc întâmplări de neuitat.
Le- am propus copiilor, şi spre surprinderea mea destul de mulţi au intrat în jocul meu, ca, la
reîntoarcerea din vacanţa de iarnă, să povestească întâmplări petrecute de-a lungul timpului cu
bunicii şi părinţii lor la această sărbătoare.Aşa a luat fiinţă colecţia de povestioare intitulată
“Întâmplări hazli de Ignat”, pe care ni le reamintim ori de câte ori ne dorim momente de bună
dispoziţie, realizând astfel şi obiectivele educaţiei limbajului.
Un obicei foarte îndrăgit de copii, de-a lungul timpului este pornitul cu Colindeţii sau Piţărăii.
După ce le-am prezentat în linii mari acest obicei din Ajunul Crăciunului, atât prin povestire
cât şi prin lectură după imagini, de un mare ajutor fiindu-mi volumul “Credinţe, datini şi obiceiuri
din Gorj” semnat de Alexandru Doru Şerban şi Valentina Şerban, în ziua următoare copiii, din
proprie iniţiativă, au venit la grădiniţă dornici să povestească cum se desfăşoară acest obicei la ei la
ţară.Din povestirile părinţilor, transmise prin viu grai, copiii au aflat cât de mult diferă acest obicei
de la zonă la zonă, de la un sat la altul al aceleiaşi comune,chiar. În Colindeţi sau Piţărăi merg şi fete
şi băieţi, şi oameni săraci şi mai puţin săraci, din casă în casă, conduşi de vătafi.Ei primesc pâine,
colăcei, dulciuri, fructe, iar cei mai înstăriţi oferă vin şi ţuică fiartă ca pomană pentru morţii lor.
Copiii au fost mai mult decât încântaţi atunci când bunicul lui Daniel, un băieţel foarte timid
din grupa pregătitoare, a venit la grădiniţă cu un braţ de colinde, beţe de alun afumate, pe care le-a
oferit tuturor copiilor, nu înainte de a le arăta cum se confecţionează.
Pentru a întregi această activitate, tot cu ajutorul părinţilor, sponsori generoşi, copiii au
confecţionat traista sau săculeţul în care se pun colindeţii primiţi. Aceste trăistuţe(bucăţi de ţesătură
procurate de la magazinul de Artizanat) au fost şnuruite de copii, astfel încât ei au plecat acasă
“echipaţi”pentru ziua din Ajunul Crăciunului.O umbră de tristeţe s-a aşternut pe chipul câtorva
dintre ei atunci când, după vacanţă, au povestit că nu au folosit traista şi colinda pentru că la ei la
ţară nu au venit piţărăii. Le-am explicat că nu în toate satele gorjene există acest obicei şi că el
diferă de la un loc la altul .Important este să cunoaştem această datină şi s-o transmitem, chiar şi
numai prin povestire, generaţiilor ce vor veni. În programul artistic de Crăciun şi-a găsit loc şi acest
vechi obicei, copiii învăţând varianta întâlnită în satul Brădiceni, variantă atât de dragă mie.
Crăciunul, cea mai fastuoasă şi mai aşteptată sărbătoare a românilor, deci şi a gorjenilor, este
pe cât de străveche, pe atât de complexă ca rosturi şi semnificaţii.Ca orice sărbătoare ce închide un
interval spre a deschide un altul nou, Crăciunul are câteva momente distincte, pe care am încercat să
le fac cunoscute copiilor pentru a o evidenţia faţă de alte sărbători: nu este sărbătoare de o zi ,ci un
ciclu de zile, are o pronunţată esenţă sacră pentru că semnifică naşterea lui Iisus Hristos şi are un
caracter augural-este un timp investit cu forţe redutabile ce se cer respectate şi invocate.
Prin povestirile spuse copiilor, acestia au aflat că imaginea personificată a Crăciunului
contemporan, atât de îndrăgit şi aşteptat, a fost la origine un moş albit de vreme, posac, ranchiunos,
vicios câteodată, ce şi-a persecutat nevasta pentru că i-a încălcat poruncile şi că, legendele spun, atât
personajul cât şi numele se leagă de naşterea Domnului Iisus Hristos. Preşcolarii ştiu acum că,
numai aparent, Crăciunul, Anul Nou şi Boboteaza sunt doar descătuşări ale energiilor şi bucuriei,
căci în satele unde îşi au ei bunicii, ele sunt puse mai ales sub semnul sacralităţii.
Prin toate activităţile planificate şi desfăşurate în perioada premergătoare Crăciunului,
preşcolarii au fost familiarizaţi nu doar cu poveşti despre Moş Crăciun, dar şi cu semnificaţia sacră
a acestor zile. Astfel învăţatul colindelor şi înţelegerea conţinutului lor pare a fi cel mai plăcut
moment al acestei perioade. Copiii învaţă extrem de repede textele şi melodiile, participarea lor
afectivă atingând cote maxime. Ei trăiesc alături de personajele-eroi, se bucură odată cu ele şi suferă
împreună cu ele.
Pentru că fiecare colindă are un final fericit, bucuria extremă se vede pe chipurile micuţilor de
fiecare dată. Din experienţă pot spune, şi cred că sunteţi de acord cu mine, că nici un alt cântec
învăţat pe parcursul anului nu emoţionează în mai mare măsură decât aceste colinde prin care, pe un
text specific religios, se fac urări pentru noul timp(an) fiindcă în esenţă colinda de Crăciun este un
rit adus morţii şi renaşterii.
Folosind un material didactic adecvat (planşe, măşti, costumaţie specifică, fond muzical) le-
am făcut cunoscute copiilor şi alte obiceiuri vechi, cu arie largă de răspândire în tot judeţul,
practicate în Ajunul Crăciunului, ori între Crăciun şi Anul Nou, care ,pe alocuri, se mai păstrează
încă, aşa cum au fost la origine: steaua, vicleiul sau irozii, brezaia.
După ce au învăţat versurile, strigările şi urările specifice fiecărui obicei, am convenit cu
copiii să alcătuim un program artistic axat pe această temă pe care să-l prezentăm părinţilor şi lui
Moş Crăciun. De mare succes s-a bucurat varianta prezentată a obiceiului Vicleiul, întâlnit în satele
comunei Peştişani,o adevărată dramatizare a momentului de dinaintea naşterii Mântuitorului, când
împăratul Irod a ordonat uciderea pruncilor mai mici de doi ani , pentru a scăpa astfel şi de Iisus.
Spirite justiţionare, copiii s-au bucurat de nereuşita lui Irod, şi micii artişti au trăit momente de reală
mândrie, constatând că, mulţi dintre ei, sunt singurii din familie care cunosc această datină veche.
Un alt obicei specific judeţului nostru pe care nu mi-a fost greu să-l fac cunoscut copiilor a fost
“dusul la naşi”. Nu mi-a fost greu pentru că el se păstrează şi încă foarte bine şi în zilele noastre,
atât la sate, cât şi la oraş, copiii participând direct, alături de părinţi, la ducerea ploconului
(colacului) compus din mai multe pâini(sau echivalentul în grâu), câţiva litri de vin şi ţucă, carne
din porcul tăiat de Ignat, o pasăre de curte şi alte produse alimentare. Dacă în trecut ziua în care se
venea cu plocon la naşi era o zi de sărbătoare nu doar pentru cele două familii, ci şi pentru prieteni
şi vecini şi se încingeau hore, iar naşul era cu atât mai de fală cu cât primea mai mulţi colindători,
astăzi lucrurile s-au schimbat. Copiii povestesc cu încântare doar ce bunătăţi a pus naşa pe masă şi
ce daruri primesc de la familia acesteia. Acest obicei prezintă reale valenţe educative, şi prin aceea
că micuţii sunt învăţaţi să-i respecte pe naşii ori moşii de botez, care sunt părinţii spirituali ai
acestora, oameni faţă de care trebuie să fie foarte apropiaţi.
O emblemă a sărbătorilor de iarnă este pomul de Crăciun, bradul împodobit ,care este o
achiziţie relativ recentă în ţara şi în zona noastră. Copiii au aflat că împodobirea bradului este un
obicei împrumutat din occident şi astăzi sunt de neconceput sărbători de iarnă fără brad împodobit.
Cu acest prilej le-am explicat că în tradiţia românească, bradul se împodobea la nuntă ori în cazul
morţii unui tânăr, el semnificând o axă, o legătură între două lumi – lumea fecioriei şi al omului
aşezat, familist, sau lumea de aici şi cea de dincolo.
În activităţile artistico-plastice, copiii au redat bradul împodobit în aşteptarea cadourilor
aduse de Moş Crăciun, iar în cele practice ei au confecţionat felicitări şi invitaţii la serbarea de Moş
Crăciun cu crenguţe de brad şi globuleţe. Tot împreună cu copiii am împodobit şi brăduţul de la
grădiniţă, prilej cu care ei au ascultat şi cântat colinde, s-au bucurat.
Acest ciclu de teme a suscitat un viu interes în rândul copiilor, iar la propunerea mea de a
cere părinţilor şi bunicilor să le povestească cum aşteptau ei pe Moş Crăciun, copiii au venit cu
povestioare, unele foarte hazlii sau altele foarte triste(în functie de starea materială a familiei)
despre sărbătorile de altă dată. Aşa au aflat cu toţii că, în timp ce în unele case bradul împodobit
trona în zilele de sărbătoare, în altele erau împodobite, cu flori din hârtie colorată sau ciucuri din aţă
şi lână, doar nişte crengi de pomi fructiferi, de preferinţă meri, simbolizând dorinţa de belşug în
anul viitor.
În activităţile liber-creative am planificat şi desfăşurat activităţi de cunoaştere şi învăţare a
textului pluguşorului, cea mai veche colindă, păstrată încă din timpul romanilor, colindă ce
surprinde cel mai bine ocupaţia străveche a poporului nostru. Pluguşorul este practic o rugăciune de
ocrotire a semănăturilor din câmp. Preşcolarii au aflat cum că în noaptea Anului Nou, atât copiii cât
şi oamenii mari pleacă cu un plug simbolic, intră cu uratul în curţile gospodarilor, ară câte o brazdă
şi aruncă seminţe de grâu, urând de sănătate şi belşug, în acompaniamentul biciului, a buhaiului, a
 tălăngilor şi clopoţeilor. Le-am explicat că şi în cazul acestui obicei există mici diferenţe de la un sat
la altul, de la o zonă la alta în ceea ce privesc ritualul şi versurile, în esenţă rămânând, ca şi jocul
Caprei, prilej de urătură şi voie bună.
Pentru aceeaşi serbare am împodobit împreună cu copiii pluguşorul cu panglici colorate,
flori şi crenguţe de brad şi am învăţat varianta culeasă de prof. Torop Sorin Stelian din satul Vânăta-
Tismana, pentru că am considerat-o cea mai potrivită pentru vârsta copiilor de 6-7 ani. Versurile
ritmate, comice, uşor ironice, de o muzicalitate aparte, au făcut memorarea mai uşoară.
Un obicei larg răspândit atât în Gorj cât şi în întreaga ţară este Sorcova. Acesta datează din
vremi uitate, când marii boieri mergeau, fie din obligaţie, fie din plăcere, la Vodă cu o crenguţă
frumos împodobită pentru a-i ura de sănătate. Astăzi doar copiii până la 10-12 ani mai merg în
prima zi a Anului Nou cu Sorcova la părinţi, vecini, prieteni, prilej cu care primesc dulciuri, fructe
şi mai ales bani. Este o adevărată competiţie pentru a câştiga cât mai mulţi bani. În activităţile de
educare a limbajului copiii au descris imagini înfăţişând acest obicei, au învăţat versurile
tradiţionale, iar la activităţile muzicale au audiat diferite variante ale cântecului Sorcovei, pe cea
mai melodioasă dintre ele învăţând-o şi prezentând-o la serbarea de Moş Crăciun.
A devenit aprope o tradiţie în scoala noastră ca preşcolarii grupelor mari, sub îndrumarea
educatoarelor, să-şi confecţioneze sorcove, pe care, cu bucurie, le duc acasă, prilej de educare a
sensibilităţii, a gustului pentru frumos şi educarea spiritului practic, în acelaşi timp. Chiar dacă
sorcovele nu arată ca cele cumpărate, copiii sunt mândri de rezultatele muncii lor.
Tot ceea ce am spus eu aici nu este o noutate şi sunt convinsă că fiecare dintre
dumneavoastră parcurge o perioadă calendaristică, în care acest obiectiv – familiarizarea copiilor cu
tradiţiile şi obiceiurile creştine de iarnă – este urmărit şi realizat prin activităţi specifice grădiniţei.
Cunoaşterea acestor obiceiuri au o importanţă deosebită din mai multe puncte de vedere:
- copiii cunosc şi duc mai departe aceste tradiţii;
- îşi îmbogăţesc vocabularul cu expresii şi cuvinte vechi, existente în vorbirea zonei în care
trăiesc;
- pătrund în comorile înţelepciunii populare;
- sunt conectaţi permanent la marea şi valoroasa creaţie populară;
- pot lua parte cu uşurinţă la derularea tradiţiilor locale, acum sau în viitor, realizându-se
astfel o socializare mai rapidă.
Noi, dascăli, părinţi, comunitate locală trebuie să înţelegem şi să-i facem şi pe copii să
înţeleagă ce se află dincolo de bucuria festivă a desfăşurării acestor datini, ce se crede şi ce se
spune, cum se aşteaptă şi cum se pregătesc aceste sărbători ale sufletului. Doar cunoscând şi luând
parte activă la aceste manifestări, copiii pot fi determinaţi să-şi iubească locul natal şi pot fi
continuatorii datinilor pe aceste meleaguri.
 ,,Să milităm pentru reîntoarcerea la credinţă şi datini, în speranţa că şi astfel vom asigura
continuitatea identităţii neamului. Prin credinţă şi datini vom fi mai bogaţi spirituali şi mai români
în simţire.”
Al. Doru Şerban

BIBLIOGRAFIE:
1) Al. Doru Şerban, Valentina Şerban, ,,Credinţe, datini şi obiceiuri din Gorj”, Editura Rhabon,
2004
2) Narcisa Alexandra Ştiucă, ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de
buzunar, Bucureşti 2004
3) Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii