Sunteți pe pagina 1din 2

Epopeea este un poem epic, de mari dimensiuni, în versuri, în care se povestesc fapte

eroice, legendare sau istorice ce aparțin unui popor, dominate adesea de acțiuni ieșite din comun,
care se petrec în locurii stranii, având personaje supranaturale. Cuvântul epopee provine din
cuvântul epos, semnificând o producție epică, de mare amploare.

Epopeile se numără printre cele mai vechi opere literare care au supraviețuit până în
zilele noastre. Ele au contribuit la formarea culturilor vechi, incluzându-le pe cele
ale Sumerului, Greciei și Romei Antice. Acestea, la rândul lor, au influențat puternic tradițiile
culturale ale civilizațiilor ulterioare.

Epopeile au următoarele caracteristici :

I.Eroul are o statură impozantă, de o mare semnificație istorică sau legendară;

II.Locul acțiunii este întins pe mai multe regiuni;

III.Acțiunile necesită curaj supraomenesc;

IV.Intervin forțe supranaturale (zei, îngeri, demoni);

V.Este folosit un stil elevat;

VI.Poetul păstrează viziunea obiectivă.

Eneida transpune în lumea mitului realitatea istorică a Romei, fiind considerată epopeea
națională a romanilor. Sursa principală de material poetic o constituie Homer, de unde
Vergilius preia imagini, comparaţii, formule și situaţii homerice. Mai mult, episoade întregi
derivă din poemele homerice: furtuna pe mare(,,Șapte corăbii mai am, istovite de vânt și de
valuri.”), întâlnirea eroului, pe un ţărm necunoscut, cu o fecioară care-l va călăuzi, coborârea
în infern şi dialogul cu morţii(,,Mielul cel negru, jertfit născătoarei de Furii din Tartar/ Ție,
Proserpina-apoi, îți sugrumă juninca cea neagră./ Pentru stăpânul din Iad el noptatece-altare
clădește.”).

Cu toate acestea, poetul latin are are o viziune diferită față de Homer, având o vastă
experiență literară și filozofică. Vergilius avea o tehnică creatoare impecabilă ce se datora
cunoștințelor sale de arheologie, istoria credințelor și a instituțiilor romane. Anticii au
apreciat în opera sa lectura masivă: poetul cunoştea perfect tragedia greacă şi în special pe
Euripide, şi înţelesese de la el măreţia luptei omului cu destinul; viziunea romanescă din
Argonauticele lui Apollonios îi sugerase ceva din personalitatea Didonei; iar din literatura
latină, pe lângă eposul arhaic al lui Naevius şi Ennius, îi rafinase sensibilitatea Catul, cu
lirismul său tulburător.

Eneas fuge din Troia incendiată, Federico Barocci, 1598, Roma.