Curs 3 - Sarcina de incendiu

Toate materialele combustibile conţinute într-o construcţie reprezintă combustibilii

potenţiali pentru un eventual incendiu În majoritatea construcţiilor există o cantitate de
materiale inflamabile cum ar fi: haine, hârtie, cărţi, materiale plastice, textile, lemn, etc. şi
totodată există posibilitatea apariţiei unor temperaturi ridicate şi riscul transferării unei cantităţi
de căldură care să poată iniţia procesul arderii.
Energia calorică ce poate fi degajată in cazul arderii complete a tuturor materialelor
combustibile aflate intr-un spaţiu precum şi a elementelor combustibile de construcţii
(finisajele peretilor, pardoselilor şi plafoanelor ) reprezintă sarcina termică.
Spatiul luat in cpnsiderare , pentru care se determină sarcina termică, poate fi un
compartiment de incendiu a unei construcţii sau, după caz, o parte a acestuia ( o incăpere sau
un grup de incăperi, o hală sau o zonă a acesteia , unul sau mai multe niveluri ale constructiei,
etc. )
Normele europene definesc compartimentul de incendiu ca fiind spaţiul dintr-o clădire,
separat prin elemente verticale de construcţii faţă de restul clădirii, astfel încât propagarea
focului în afara compartimentului să fie împiedicată în timpul incendiului.Conform Eurocod 5
( ) avem :
Sarcina termică raportată la la suprafata compartimentului sau a spatiului de referinţă reprezintă
densitatea caracteristică a sarcini termice (q f,k ) şi se măsoară in MJ/mp.

Densitatea sarcinii termice poate fi determinată sau luată in considerare in două

moduri :
- conform recomandărilor pentru destinatia compartimentului sau spatiului;
- prin studiu specific pentru un proiect individual

După destinatia construcţiei densitatea sarcini termice este dată in Tabelul 3.2
 Tabelul 3.2 Densitatea sarcinii termice q f,k (MJ/mp) pentru diferite destinaţii.
Destinatie Medie 80%cuantila
Locuinte 780 948
Spitale (camere) 230 280
Hoteluri (camere) 310 377
Biblioteci 1500 1824
Birouri 420 511
Clase de şcoală 285 347
Centre comerciale 600 730
Teatre, cinema 300 365
Transport (spatiu 100 122
public)

La sarcina din tabel se adaugă sarcina termică provenită din elementele de construcţii.
Pentru alte tipuri de construcţii şi pentru un proiect anume se determină sarcina
termică printr-o analiză luind in considerare destinatia constructiei , materialele adăpostite,
mobilierul şi materialele de construcţii.
În norma romînească SR EN 1991-1-2 ( conform EUROCODE 1, partea 1-2) – Actiuni
generale- Actiuni asupra structurilor expuse la foc se defineşte noţiunea de sarcină termică
caracteristică astfel:

Qfi,k = S Mk,i . Hui yi =SQfi,k,i (2.1)

unde,
Mk,i - cantitatea de material combustibil, în kg;
Hui - puterea calorică inferioară a materialelor , în MJ/kg; determinată
conform EN ISO 1716/2002;
yi - factor facultativ care ia în considerare încărcările de incendiu protejate.
Puterea calorică a materialelor se determină experimental şi are, conform SR EN 1991-1-
2 valorive din Tabelul 3.3 ,pentru materiale uscate

Tabelul 3.3 Valoarea puterii calorice inferioare . H u0 (MJ/kg) a materialelor combustibile

Materiale solide
Lemn 17,5
Alte materiale celuluzice 20
Imbrăcăminte
Plută
Bumbac
Hirtie , carton
Mătase
Pai
Lînă
Hidrocarbonati plastici puri 40
Polietilenă
Polistiren
Polipropilenă
Alte produse
ABS Alchibenzensulfonat(materiale plastice) 35
Poliester (Plastic) 30
Polizocianurat şi poliuretan(material plastic) 25
Policlorură de vinil PVC (material plastic) 20
Bitum, asfalt 40
Piele 20
Linoleum 20
 Conţinutul de umiditate ( u ) a materialelor se ia in considerare
rezultind puterea calorică :

Hu = Hu0 (1 – 0,01 u ) – 0,025u ( )

unde :
u - conţinutul de umiditate în % ;
Huo - valoarea calorică a materialului uscat.
Densitatea sarcini termice caracteristice qf,k se defineşte astfel:

qf,k = Qfi,k / A (2.2)

unde:
A - suprafata planşeului (Af ), compartimentului sau a spaţiului de referinţă, sau aria
suprafeţei interioare (At) a compartimentului rezultţnd qfk sau qtk.
Din punct de vedere al prezenţei lor în compartimentul de incendiu încărcările de incendiu
pot fi permanente sau variabile.
 Încărcările permanente de incendiu se referă la încărcarea de incendiu
care nu variază pe durata exploatării normale a construcţiei. Acestea se
iau în calcul pe baza valorilor rezultate din măsurători.
 Încărcările variabile de incendiu se referă la încărcarea de incendiu a cărei
valoare poate să varieze în decursul exploatării normale a construcţiei. Se
iau în calcule cu valori care se presupune că nu vor fi depăşite pentru 80%
din timpul de funcţionare a clădirii.
Mai există o categorie de încărcări de incendiu, şi anume încărcările protejate. În cazul în
care protecţia rezistă expunerii la foc încărcarea aceasta nu se ia în considerare.
Valoarea de calcul a sarcinii termice are valoarea
q f,d = m . δq1 . δq2 . δn .qf,k (2.4)
unde:
m – coeficient de combustie ;
δq1 - coeficent care ia în considerare riscul de activare a incendiului legat de mărimea
compartimentului ;
δq2 - coeficent care ia în considerare riscul de activare a incendiului legat de destinaţie ;
δn = ∑ δni - coeficent care ia în considerare prezenta diverselor măsuri active de luptă contra
incendilor (spinklere, detecţie, alarmă etc );
qf,k - densitatea sarcinii termice determinată dintr-o clasificare sau special pentru un proiect
anume.
Densitatea sarcinii de incendiu este exprimată în unele norme şi prin echivalarea sarcinii
de incendiu cu un volum de lemn care ar elibera prin ardere o cantitate egală de căldură,
folosind formula de mai jos:

1
q  Gi  Hs  (2.5)
4400  A
4400 - reprezintă puterea calorică convenţională a lemnului (Kcal/kg).;
A - este aria suprafeţei orizontale considerate;
Gi - este greutatea diverselor materiale (kg)
Hs - sunt puterile calorice ale materialelor combustibile ( Kcal/kg).
Încărcarea de incendiu care rezultă se va măsura în kg lemn/m 2.
Pentru evaluarea gradului de distrugere pe care-l poate provoca incendiul se defineşte
noţiunea de intensitate a focului (sau puterea focului) ca fiind cantitatea de energie eliberată
într-un incendiu, în unitatea de timp. Se măsoară în Kcal/min sau Kcal/oră. Această mărime este
invers proporţională cu timpul de ardere şi direct proporţională cu viteza de ardere. Astfel la o
viteză mare de ardere corespunde o putere mare a focului şi implicit o încărcare de incendiu
mare.
 Pentru puterea focului mai sunt determinanţi factori ca : mărimea suprafeţei libere a
combustibilului, dimensiunile şi forma, poziţia combustibilului în spaţiul afectat de incendiu. Spre
exemplu un acelaşi volum de lemn arde cu viteză mică dacă este sub forma unui bloc compact şi
cu o viteză mult mai mare dacă este sub forma unei grămezi de formă neregulată.
Fluxul total de căldură, sau fluxul termic total reprezintă energia absorbită de
elementele portante şi de închidere, ale structurii, raportată la unitatea de suprafaţă şi unitatea
de timp.

Fluxul de căldură
Pentru determinarea fluxului total de căldură hnet se ia în considerare atât radiaţia termică
cât şi convecţia de la şi spre focul din imediata vecinătate a elementului de construcţii expus la
acţinea focului.
Pentru efectuarea calculelor utilizând curba temperatură-timp, fluxul total de căldură din
convecţie şi radiaţie este:
hnet,d = n,c . hnet,c + n,r . hnet,r în W/m2 (2.8)
unde:
hnet,c – componenta de convectie a fluxului termic;
hnet,r – componenta de radiaţie a fluxului termic;
n,c - factor privind convecţia ce ţine seama de sistemul naţional de încercare la foc
şi va fi luat n,c = 1;
n,r - factor privind radiaţia, ce ţine seama de sistemul naţional de încercare la foc şi va fi luat
n,r = 1;

Componenta din radiaţie a fluxului de căldură pe unitatea de suprafaţă se determină cu:

hnet,r = F .em . .ef .σ [(Qr+273)4- (Qm+273)4] W/m2 (2.6)

unde:
F - factorul de formă; în afara cazurilor speciale prevăzute de norme se va lua egal
cu 1,0;
em – emisivitatea suprafetei elementului luată in mod curent cu valoarea 0,7;
ef - emisivitatea incendiului luată in mod curent cu valoarea 0,8;
Qr - temperatura de radiaţie a mediului asupra elementului, în °C; temperatura de
radiaţie va fi considerată temperatura curbei standard;
Qm - temperatura pe suprafaţa elementului, în °C; rezultă din calculul de transfer
termic asupra elementului;
σ = 5, 67 . 10-8 W/m2.K4.- constanta lui Stefan Boltzmann
Componenta convectivă a fluxului de căldură pe unitatea de suprafaţă va fi
determinată cu formula:

hnet,c= ac(Qg-Qm) W/m2 (2.7) , unde :

ac - coeficientul de transfer termic prin convecţie în W/m2K;
ac=25 W/m2K; pe faţa neexpusă la foc a elementului de separare, transmiterea de
flux termic prin radiaţie se va neglija, iar pentru coeficientul de transfer termic prin
convecţie se va adopta ac= 9 W/m2K;
Qg - temperatura gazelor fierbinţi în vecinătatea elementului în timpul expunerii la
foc, în °C;
Qm - temperatura pe suprafaţa elementului în °C;

b) Curba focului exterior

Se referă la solicitarea termică dată de un foc exterior, şi are expresia următoare:

qg = 660 ( 1-0,687 . e-0,32t - 0,313 . e-3,8t) + 20 , în °C; (2.10), unde :

qg este temperatura gazelor în mediul în care se află elementul structural;
t este timpul în care elementul este expus la foc;

c) Curba hidrocarburilor

qg = 1080 (1-0,325 e-0,617 t - 0,675 e-2,5t) + 20 , în °C; (2.11)

unde,
qg - temperatura gazelor în compartimentul de incendiu;
t- timpul de expunere la foc;

Normele germane DIN 18230, pentru a face legătura dintre focul natural şi focul descris
de curbele de incendiu, introduc conceptul de durată echivalentă a focului, concept preluat şi în
EUROCOD 1 cu titlul informativ. Conform acestui concept durata focului este:

te= C . W . q (2.12), unde:

C - este factor de conversiune (min/MJ/m2) care ţine cont de proprietăţile
elementelor structurale şi de sarcina de incendiu pe durata focului;
W - factorul de ventilare determinat funcţie de aria dschiderilor şi aria pardoselii sau
aria totală a compartimentului;
q - densitatea sarcinii de incendiu.
Odată definită durata echivalentă se poate determina câmpul de temperaturi din
elementul structural folosind curba standard.

d) Curba parametrică temperatură-timp

Poate fi folosită pentru compartimente de incendiu cu suprafaţa pardoselii sub 100m 2,
fără deschideri în acoperiş şi cu înălţimea compartimentului de maxim 4m.
Curba temperatură-timp în faza de ardere este descrisă de ecuaţia:

Qg = 1325 (1-0,324 e-0,2t* - 0,204 e-1,7t* - 0,472 e-19t) (2.13)

t* = t . G; G = (O/b)2 / (0,04 / 1160)2; b (  . c.  ) ;

unde:
Qg - temperatura în interiorul compartimentului de incendiu (°C);
t - timp (h);
b trebuie să se încadreze în limitele: 1000 £ b £ 2000 (J/m2s1/2K);
O - factorul de deschidere, definit prin raportul Av h / At , şi având limitele
următoare: 0,02 £ O £ 0,20 (m1/2) ;
Av - aria deschiderilor verticale (m2);
h - înălţimea deschiderilor verticale (m);
At - aria totală a închiderilor (ziduri, tavane şi acoperişuri, inclusiv aria golurilor);
 - densitatea materialului închiderilor (kg/m3);
c- căldura specifică a materialului închiderilor (J/kgK);
- conductivitatea termică a închiderilor (W/mK);
Pentru a se lua în considerare diferite straturi de materiale pentru închideri b  (  . c. )
se poate introduce şi sub forma:

Ssi ci i
b (2.14) , unde : si este grosimea stratului i; ci este căldura specifică a
S( si ci i )bi 2
stratului i; i este conductivitatea termică a stratului i; bi  i ci i
 Pentru a lua în considerare zidurile, tavanele şi planşeele executate din diferite materiale
valoarea lui b se calculează astfel:
Sb j Atj
b (2.15)
SAtj
unde,
Atj este aria închiderilor (inclusiv golurile) cu proprietăţile termice definite de b j.

Curba temperatură-timp în faza de răcire este dată de:

Qg = Qmax . 625 (t* - td*) , pentru td*£0,5; (2.16)
Qg = Qmax . 250 (3 - td*) (t* - td*) , pentru 0,5 < td* < 2; (2.17)
Qg = Qmax . 250 (t* - td*) , pentru td* ³ 2; (2.18)

unde
Qmax este temperatura maximă în faza de ardere (°C) pentru t* = td*;
. 3 . qtd G
0,1310
td *  (2.19)
O
qt,d este valoarea de calcul a densităţii sarcinii termice pentru aria At a închiderii, unde qt,d = qf,d
Af / At (MJ/m2); 50 £ qt,d £ 1000 (MJ/m2);

qf,d - valoarea de calcul a densităţii sarcinii termice relativ la suprafaţa de arie A f a pardoselii
(MJ/m2).

Evaluarea riscului de incendiu

Riscul de incendiu reprezintă probabilitatea izbucnirii incendiilor in spaţii, incăperi,
compartimente sau construcţii . In construcţiile civile se foloseste notiunea de risc de incendiu
iar in construcţii cu destinaţie de productie şi depozitare se exprimă prin categorii de pericol de
incendiu. Evaluarea riscului de incendiu se face pe baza decsitătii sarcini termice şi a destinatie
constructiei.
Astfel in clădirile civile riscul de incendiu poate fi :
- mare pentru qi > 840 MJ/mp
- mijlociu pentru 420 MJ/mp <q i < 840 MJ/mp
- mic qi < 420 MJ/mp
In functie de destinatie unele spatii din clădirile civile se incadrează in următoarele riscuri de
incendiu :
- mare – pentru zone in care se utilizează sau depozitează materiale sau substante
combustibile ( arhive, biblioteci, multiplicare, parcaje,etc)
- mijlociu la spatii in care se utilizează foc deschis ( bucătării, centrale termice, ofici cu
preparări calde etc )
- mic celelelte incăperi
Pentru intregul compartiment de incendiu sau clădire riscul de incendiu considerat va fi cel
mai mare care reprezintă minimum 30 %din volumul acestora.