Teacă Maria

Caracterizarea lui Ion Pop al Glanetașului

În romanul obiectiv, autorul își propune să reflecte ca într-o oglindă lumea în toată complexitatea ei. El nu
intervine prin comentarii sau explicații, controlează discret faptele narate fără să aibă intenția de a manipula
personajele sau de a emite judecăți. Scrierea narativă reflectă ideea de roman tradițional prin faptul că
respectă ordinea cronologică a evenimentelor, iar capitolele urmăresc momentele subiectului. Autorul
concret se transformă în narator omniscient, are acces la toate mecanismele vieții sociale, precum și la
intimitatea vieții afective, făcând o relatare neutră a acestora. El creează, ca un Demiurg, iluzia unei lumi
adevărate.
Personajele unui roman obiectiv aderă, de asemenea, la ideea de mimesis, conturându-și caractere veridice
în cadre reale, vivace. Ion, protagonistul romanului eponim scris de Liviu Rebreanu, nu face excepție și
înglobează în imaginea sa ficțională toate trăsăturile țăranului secolului al XX-lea prin stereotipia sa, dar și
prin obiectivul său primar: obținerea de avere.
Tendința de emancipare a lui Ion, dar și conflictele psihologice cu care se confruntă îl înscriu pe acesta în
clasa personajelor rotunde, complexe, de factură realistă. Dreapta ascendentă a destinului său material
anticipează subiectul romanului prin tipicitatea sa, pe când sfârșitul abrupt și totodată descendent surprinde
elementul fabulistic al romanului. Inevitabila banalitate a moralei protagonistului conturează un univers
imaginat sobru, lipsit de considerente raționale, ce pare a fi prins într-un vertij continuu al degradării umane
în fața averii.
Ion este caracterizat în principal indirect, fapt impus de gradul mare de obiectivism al narării, exprimarea
opiniei autorului făcându-se în principal prin intermediul pluriperspectivismului, deci prin vocea altor
personaje. Caracterizarea directă este sobră și fidelă tehnicii detaliului semnificativ, conotațiile negative ale
atributelor aparent inofensive având rolul de a preceda declinul moral al protagonistului din finele
romanului.
Naratorul îl numește pe Ion „iute și harnic ca mă-sa”, aducând asupra lui influența maternă care l-a format
încă din anii fragezi ai copilăriei. Din partea paternă, se observă dividende clar nefavorabile, deoarece
elementul care îi impune lui Ion dragostea necondiționată pentru pământ este orientarea tatălui său spre o
viață secvențială și lipsită de greutate.
Familia Herdelea este partizana lui Ion, fiind mereu cei care să îl salveze pe acesta din situații neprielnice,
pe când preotul Belciug și Vasile Baciu sunt cei care fac tot ce pot pentru a-l condamna și a-i îngreuna
drumul acestuia spre scopul său definitiv. Prin descrierea dată de familia învățătorului: „Ion e arțăgos ca un
lup nemâncat, e harnic, e săritor, e isteț”, protagonistul devine imaginea fidelă a țăranului sărac în căutare
de avere. Cu toate acestea, aspirațiile sale ajung a fi batjocorite de „bogotani”, trăsăturile sale aparent
pozitive devenind un pretext de defăimare: Vasile Baciu îl numește „golan”, preotul Belciug îl traduce ca
fiind „stricat, un bătăuș ș-un om bun de nimic”. Ion însuși are momente în care își interpretează propriile
considerente într-o lumină nefavorabilă: „Parcă n-aş mai fi în stare să mă scutur de calicie...”
Destinul lui Ion este dictat în principal de dragostea sa bolnăvicioasă pentru pământ, dar manifestă și
influențe ale altor factori externi, cum ar fi iubirea, unele consecințe ale acțiunilor sale, alte personaje. Titu
joacă un rol pregnant în destrămarea morală a acestuia, fiind cel care-l îndeamnă să o seducă pe Ana, pe
când învățătorul Herdelea reușește să-i stăpânească unele porniri instinctuale eronate până în momentul
răzvrătirii complete a protagonistului.
Comportamentul lui Ion este unul sinusoidal, temperamentul său vulcanic și dilema în fața căreia se află
pus încă din incipit descriind gesturi, conversații și fapte bruște, de natură intrinsecă și care nu mereu își
Teacă Maria

găsesc explicația în momentul de față. Idealurile și vocabularul lui sunt subscrise agendei țărăniste a
perioadei respective, fiind lipsite de inflexiuni sau scopuri mărețe, așa cum sunt ele conturate în cadrul
clasei intelectualilor. Astfel, Ion devine o frescă a sobrietății sărăciei, un model finit al tuturor influențelor
negative ale mediului în care s-a dezvoltat.
Pământul joacă un rol important în destinul lui Ion, fiind scopul principal al acestuia, lucrul pentru care ar
fi pregătit să sacrifice totul, inclusiv pe sine însuși sau pe oamenii din jur. Pământul este cel care dictează
locul omului în societate prin influențele puternice pe care le are asupra demnității umane și respectului
comunității pe care le posedă. El este cel care oferă vieții țăranului sensul de a fi prin bogățiile pe care le
posedă, dar și prin ansamblul de valori pe care le incorporează în necesitățile sale.
Ion este un personaj ușor influențabil, în principal de sine însuși și de orgoliul său hiperbolic. El este
manipulat continuu de dorința sa arzătoare pentru pământ și avere, fapt care se adeverește în capitolul
„Sărutarea”, în cadrul căruia personajul sărută pământul. Fapta este marcată de simboluri ale erosului, dar
și ale tanatosului, natura sa ambivalentă conturându-se prin descrierea amănunțită a elementelor
componente ale scenei.
Psihologia personajului este una deficitară, fiind condusă de nevoi și dorințe în principal materiale, și de o
lăcomie sinistră ce se face remarcată în conflictele sale interioare. Lupta se duce între Sine și Supraeu,
reprezentanți ai subconștientelor colectiv și individual, privându-l deci pe Ion de Eu, de dorința conștientă.
Astfel, el devine o marionetă a instinctului și a societății, un personaj gol și stereotipic care nu este capabil
să-și depășească condiția de țăran.
George Călinescu îl vede pe Ion ca un visceral ale cărui acțiuni sunt dictate de un singur considerent, dorința
de avere, și afirmă că ambiția lui Ion este o „exagerare, fiindcă ea presupune o conștiință largă, care să
prezinte o finalitate.” El reduce personajul la dimensiunea unei „brute căreia șiretenia îi ține loc de
deșteptăciune”.