Comunicarea interpersonală în planul relațiilor sociale

În sociologie, procesul comunicării ca proces pare să fi fost neglijat, deși el se regăsea

sub alte denumiri, cum ar fi: interacțiune, relație, schimb, influență, control, putere,
comunitate etc. Deși se poate afirma că procesul comunicării se poate reduce la un act
individual de transmitere și receptare de informații, dacă ne vom raporta doar la această
dimensiune, vom pierde din vedere multe aspecte ale comunicării în context social.
Definiții ale comunicării
De-a lungul timpului au existat mai multe persoane care au încercat să definească
procesul comunicării astfel încât să poată îngloba întreg procesul, fără a omite nimic, dar au
existat mereu alți teoreticieni care au adus completări și au eliminat unele informații pe care
le considerau irelevante.
Denis Mcquail definea procesul de comunicare ca “actiunea de a transmite un mesaj
despre ceva cuiva care este receptorul”.1
De asemenea, comunicarea a mai fost definită și ca: “un transfer complex, multifazial
și prin mai multe canale ale informațiilor între două entităti – indivizi-grupuri sau
grupuri/instituții – grupuri/instituții. Acestea își asumă simultan sau succesiv rolurile de
emitători și receptori. Comunicarea publică presupune o interacțiune de tip feed-back, atât la
nivelul informațiile explicite, cât și pe canale adiacente (gestică, mimică, intenționalitate,
persuasiune etc).”
Relațiile interpersonale au fost și ele dezbătute în privința definirii lor și unii
sociologi s-au aventurat să le definească: “sunt un tip de relații sociale caracterizate prin
faptul că sunt stabilite între persoane (nu grupuri, instituții, colectivităti) și sunt regizate într-o
măsură semnificativă de logică necesitătilor umane individuale.”

Modele ale comunicării

Un model permite să se interpreteze un ansamblu de fenomene prin intermediul
unei structuri ce pune în evidență principalele elemente și relațiile care există între aceste
elemente. De-a lungul timpului au existat mai mulți specialiști în domeniu care au dovedit că
același act al comunicării poate avea reprezentări diferite în funcție de pregătirea și
specializarea fiecărui om.

1
Denis MCQUAIL, Comunicarea, traducere de Daniela Rusu, Institutul European, 1999
 Modelul Shannon-Weaver2

Sursa de Transmițător Semnal Receptare Receptor

informație

Sursa de
zgomot

Unul dintre cele mai influente modele este cel conceput de Claude Shannon,
inginer şi matematician, şi Warren Weaver, teoretician al comunicării, care le şi
poartă numele (“Shannon şi Weaver”). Shannon a elaborat “teoria matematică a
comunicării”, studiind fidelitatea transmiterii diferitelor tipuri de semnale de la emiţător la
receptor. În modelul “Shannon-Weaver” comunicarea informației este descompusă în
următoarele elemente: sursă de la care pleacă mesajul către transmiţător, unde este codificat
într-un semnal ce poate fi distorsionat de zgomot, trecând prin canal în drumul către receptor,
unde este decodificat și transmis destinatarului.

Modelul lui Lasswell3

Harold Lasswell este primul care formulează o schemă informaţională unilaterală:
1. Cine obţine?
2. Ce?
3. Când?
4. Cum?
(Who Gets What, When, How?), 1936, adaptat în 1948 ca model de comunicare linear:
Cine spune, ce, cui, prin ce canal, cu ce efecte? Acest model priveşte comunicarea ca
transmitere de mesaje şi reprezintă versiunea verbală a modelului Shannon & Weaver.

Modelul cibernetic4
Comunicarea umană este, potrivit acestui model al lui Norbert Wiener, asemeni unui
dispozitiv de comunicare între mașini capabile să transmită şi să interpreteze ordine. Orice
sistem (maşină, organism, organizaţie) este ca o «cutie neagră» (black box) dotată cu o

2
Daniela COTOARĂ, Elena TÎRZIMAN, Aspecte ale comunicării în domeniul socio-uman, Ed. Universităţii
Bucureşti, 2004.
3
Robert ESCARPIT, , Écrit et la communication, P.U.F., Paris, 1978.
4
Denis MCQUAIL, op. cit.

2
“intrare” (in-put) şi o “ieşire” (out-put)şi posedă o funcţie de transformare ce permite
anticiparea out-put-ului pornind de la in-put.
Modelul Modelul Ogden & Richards

Realitate

.
Emitător Mesaj Receptor
axa comunicării

Imagine
reprezentării

Ideea reprezentării simbolice presupune următoarea definiţie:

1.Idei (noţiuni);
2.Cuvinte (simbol);
3.Lucruri (realităţi de referinţă).
Acest model dă prioritate în analiza comunicării: realităţilor, lucrurilor; psihicului,
gândirii, ideilor, limbajului, cuvintelor cu ajutorul cărora gândim şi comunicăm cu
ceilalţi.
Teoria informaţiei a reţinut şi atenţia lingviştilor în ceea ce priveşte problema
comunicării umane. Dacă teoria informaţiei nu ţinea cont nici de sens, nici de valoarea
de utilitate a informaţiei, modelul lingvistic se centrează pe «dubla situaţie»,
informaţională şi simbolică a mesajului; mesajul este element al “circuitului
comunicațional”, este trimis de către emiţător, circulă printr-un canal şi ajunge la receptor;
mesajul este elementul unui “proces de reprezentare”, este intermediar între realitate şi
imaginea acestei realităţi (“se referă” la o realitate, “trimite” la ea).5
Noi modele ale comunicării
Ca reacţie la modelele inspirate de paradigmele structural-funcţionaliste, care au
dominat multă vreme scena teoretică a analizei comunicării, au apărut contribuţii recente
animate de ambiţia de a depăşi modelele clasice „informaţionale“ şi „lingvistice“ ale
comunicării. Potrivit acestor modele, comunicarea nu se reduce doar la transmiterea
„informaţiei“ sau „mesajelor“ prin codificare şi decodificare sau prin indicaţii ale intenţiilor

5
Ioan DRĂGAN, Paradigme ale comunicării de masă, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996

3
comunicative. Comunicarea trebuie înţeleasă ca o comprehensiune reciprocă, ca acces la
subiectivitatea altuia, la intenţiile şi motivele sale.6

Obiectivele comunicării7
Prin comunicare interpersonală actorii sociali urmăresc să îşi satisfacă diferite
dorinţe, precum:

• persuadarea interlocutorului;

• autocunoaşterea: presupune dirijarea interacţiunii cu partenerii de comunicare în

așa fel încât să-i determine să ne destăinuie constatările pe care le-au făcut în legătură cu
trăsăturile și manifestarile noastre ce scapă propriei capacități de observare;

• descoperirea lumii exterioare: cunoștințele noastre despre lume provin din

multe alte surse, schimbul de informații cu interlocutorii umani direcți ocupând, din acest
punct de vedere, un loc destul de modest, dar nu este mai puțin adevărat că ele se fixează
devenind parte a personalității noastre, în mare măsură sub influența convorbirilor purtate cu
cunoscuții pe temele respective;

• stabilirea și menținerea de relații semnificative cu alte ființe umane;

• ajutorarea semenilor reprezintă motivația și obiectivul unei clase bogate de

comunicări interpersonale. Comunicarea în scopul ajutorării face obiectul unor profesiuni
distincte, precum cea de medic, preot sau consilier.

Teoria schimbului social (social exchange theory) propusă de Thibant şi Kelley

(1959) stabileşte că toate comportamentele noastre interpersonale se bazează pe o formulă
cost-beneficiu. Căutăm acele relaţii care ne aduc beneficii mai mari decât costurile.

Blocaje, bariere in comunicare8

Doctor Leonard Saules, de la Grand School of Business, Universitatea Columbia,
considera că în procesul de comunicare pot interveni următoarele bariere:

6
Vasile TRAN, Irina STĂNCIUGELU, Teoria comunicării, Comunicare.ro, Bucuresti, 2003
7
Septimiu CHELCEA, Psihologie Socială, Note de curs, Bucureşti, 2001
8
Vasile TRAN, Irina Stănciugelu, Op. Cit.

4
 -Bariere de limbaj: – aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane; –
cel ce vorbeşte şi cel ce ascultă se pot deosebi ca pregătire şi experienţă; – starea emoţională
a receptorului poate deforma ceea ce acesta aude; – ideile preconcepute şi rutina influenţeaza
receptivitatea; – dificultăţi de exprimare; – utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze.
-Bariere de mediu: – climatul de muncă necorespunzător (poluare fonică ridicată); –
folosirea de suporţi informaţionali necorespunzători; – climatul locului de muncă poate
determina angajaţii să-şi ascundă gândurile adevărate pentru că le este frică să spună ceea ce
gândesc.
Poziţia emiţătorului şi receptorului în comunicare poate, de asemenea, constitui o
barieră datorită:
– imaginii pe care o are emiţătorul sau receptorul despre sine şi despre interlocutor;
– caracterizării diferite de către emiţător şi receptor a situaţiei în care are loc
comunicarea;
– sentimentelor şi intenţiilor cu care interlocutorii participă la comunicare.
O ultimă categorie o constituie barierele de concepţie, acestea fiind reprezentate de:
– existenţa presupunerilor;
– exprimarea cu stângăcie a mesajului de către emiţător;
– lipsa de atenţie în receptarea mesajului;
– concluzii grăbite asupra mesajului;
– lipsa de interes a receptorului faţă de mesaj;
– rutina în procesul de comunicare.
Eficiența comunicării
O comunicare ideală, utopică este dată de funcționarea fără niciun impediment al
fiecărui element al comunicării, dar acest lucru este imposibil. Chiar dacă emițătorul
transmite mesajul într-o calitate superioară, pot exista diferite bruiaje de comunicare, fie în
caracteristicile receptorului, fie în caracteristicile referentului sau cu privire la contextul
social etc. Deși nu există o rețetă pentru o comunicare perfectă, consider că pentru o
comunicare cât mai eficientă, nu e de ajuns să ne concentrăm doar pe modul în care noi
transmitem mesajul, ci și pe informațiile pe care receptorul sau receptorii ni le transmit în
momentul în care mesajul ajunge la ei. În cazul în care observăm că ar putea exista anumite
bariere, în loc să continuăm discuția ca mai înainte, ar fi mai indicat să se încerce să studieze
aceste lucruri, lucru care, pe termen lucru va duce la o economie de multe resurse.
Rolul comunicării

5
 La bază, comunicarea are rolul de a asigura transmiterea de informații între indivizi.
În realitate, procesul de comunicare este mult mai complex de atât și are, pe lângă funcție
informativă, și o funcție relațională, dar aș putea spune și o funcție psihologică și una socială.
Funcția informativă, cum îi spune și numele, vizează transmiterea informațiilor între indivizi,
indiferent de relația dintre aceștia sau canalul care se utilizează. Funcția relațională nu mai
este atât de concretă, întrucât ea nu poate fi măsurată, sau, în cadrul aceluiași proces de
comunicare ea poate fi înțeleasă diferit de indivizii care realizează comunicarea. Funcția
socială se referă la faptul că indivizii care nu beneficiază de posibilitatea de a comunica cu
semenii lui nu poate deveni ființă socială (a se vedea cazurile cu acei copii care au crescut de
animale). Nu în ultimul rând, eu consider că procesul de comunicare are și un rol psihologic,
pentru că, o persoană care trăiește în societate, dar nu comunică cu nimeni deloc poate suferi
dereglări cu privire la emoții, sentimente, posibilitatea depresiei etc, dar să nu se confunde cu
persoanele care sunt introvertite și comunică într-o măsură mai mică.
În concluzie, comunicarea este un proces vital care ne asigură că devenim ființe
sociale integre, chiar dacă rezultatele pe care acest proces le crează au un impact diferit
pentru fiecare individ, în funcție de configurația sa psihologică.

Bibliografie

- Denis MCQUAIL, Comunicarea, traducere de Daniela Rusu, Institutul European,

1999
- Daniela COTOARĂ, Elena TÎRZIMAN, Aspecte ale comunicării în domeniul
socio-uman, Ed. Universităţii Bucureşti, 2004.
- Robert ESCARPIT, , Écrit et la communication, P.U.F., Paris, 1978.
- Ioan DRĂGAN, Paradigme ale comunicării de masă, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996
- Vasile TRAN, Irina STĂNCIUGELU, Teoria comunicării, Comunicare.ro,
Bucuresti, 2003
- Septimiu CHELCEA, Psihologie Socială, Note de curs, Bucureşti, 2001

6
7