1.Definiti proprietatile de patogenitate si virulenta.
Modalitati particulare de codificare a informatiei
Patogenitatea este proprietatea unui microorganism de a
determina in conditii naturale sau experimentale aparitia
unui proces infectios decelabil din punct de vedere clinic
la o gazda receptiva.Patogenitatea este un caracter de
specie.Patogenitatea implica existenta a 4 proprietati
esentiale:a)capacitatea de a patrunde si de a se localiza in
organismul gazdei ;b)proprietatea de a se multiplica in
tesuturile acesteia si de a le invada; c)rezistenta la
mecanismele de aparare ale gazdei; d)producerea
leziunilor tisulare care se pot exterioriza clinic.
Virulenta este capacitatea unei tulpini a unui mo
patogen aflat intr-o anumita faza de crestere de a se
localiza, de a se multiplica si eventual de a invada
celulele si tesuturile gazdei si/sau de a produce toxine,
determinand o stare patologica la o gazda receptiva.
2.Enumerati si definiti factorii determinanti ai
virulenteiVirulenta exprima cantitativ gradul de
patogenitate a unei tulpini pentru o anumita gazda si este
o proprietate multifactoriala: a)Infectiozitatea reprezinta
capacitatea unui mo de a depasi mijloacele de aparare a
organismului, de a de implanta si a coloniza tesuturile
sanatoase, adica de a stabili o localizare si de a forma un
focar primar de infectie. b)Agresivitatea sau
invazivitatea reprezinta capacitatea agentilor patogeni de
a depasi prin mecanisme specifice, barierele epiteliale,
de a patrunde in tesuturile gazdei si de a se multiplica,
producand efecte patologice. c)Toxigenitatea reprezinta
capacitatea unui agent patogen de a elabora in cursul
cresterii sale una sau mai multe substante toxice.
Toxigeneza este o proprietate esentiala a patogenitatii
bacteriene.
3.Natura chimica a toxinelor bacterieneDpdv exclusiv
al compozitiei chimice se disting:a)toxine proteice
reprezentate de exotoxinele produse de bacteriile G+ si
de toxinele proteice intracelulare ale unor bacterii G- :
B.pertusis, Y.pestis, Sh.dysenteriae(neurotoxina)
;b)toxinele glico-lipo-polipeptidice corespunzatoare
endotoxinelor.
4.Capsida virala:subunitati componente,tipuri de
simetrie. Capsida e o structura proteica ce acopera
genomul viral.Cea mai mica unitate structurala a capsidei
e capsomera.Capsomera e alcatuita dintr-un lant
polipeptidic sau dintr-un agregat de catene polipeptidice
identice sau diferite. Capsomerele sunt cele mai mici
unitati structurale vizibile la microscopul electronic. La
virusurile cu simetrie helicala, capsomerele sunt unitati
morfologice ale capsidei si in acelasi timp sunt unitati de
structura biochimica,formate dintr-un singur polipeptid.
La virusurile cu simetrie icozaedrica,capsomerele sunt
numai unitati morfologice, dar din punct de vedere
biochimic sunt oligomere.In alcatuirea lor intra mai
multe unitati biochimice ,cele cu structura de penton
contin 5 subunitati (pentamere) iar cele cu structura de
hexon contin 3 subunitati(trimere). Polipeptidele din
structura oligomerului pot fi identice sau diferite.
5.PEPLOSUL:natura
chimica,componente,mecanismul invelirii. Invelisul
extern sau peplosul(peplos=manta) e o structura
suplimentara ce acopera capsida unor virusuri.Peplosul e
dobandit in timpul maturarii virionilor prin procesul de
inmugurire ce are loc la suprafata celulei.Fiind derivat
din membrana citoplasmatica,peplosul e format din
dublu strat fosfolipidic unde sunt inclavate proteine
derivate din celula si proteine codificate de virus. Cele
mai multe glicoproteine ale peplosului sunt codificate de
genomul viral. Glicoproteinele codificate de virusuri sunt
constituenti universali ai peplosului, dar diversitatea lor e
limitata. Cele mai cunoscute glicoproteine virale sunt
spiculele, inclavate in peplos.Acestea sunt prelungiri
proeminente la suprafata peplosului. Cele mai studiate
sunt spiculele din invelisul mixovirusurilor cu rol de
hemaglutinare si de neuraminidaza.Lipidele sunt
incorporate in invelisul viral in timpul inmuguririi din
membrana celulara.Invelisul viral are un continut
semnificativ mai inalt de colesterol,comparativ cu
membrana citoplasmatica. In ceea ce priveste
semnificatia biologica: capsida indeplineste un rol
protector esential pentru genomul viral, acoperindu-l
integral si participa la procesele de adsorbtie si fixare a
virionului pe suprafata celulei sensibile. Invelisul extern
consolideaza functiile capsidei,protejeaza nucleocapsida
si asigura o structura mai compacta a virionului.
Spiculele proeminente pe suprafata peplosului
favorizeaza fazele de adsorbtie si fixare a virionului in
procesul infectios.
6.GENOMUL VIRAL:tipuri structurale,molecule
asociate,dimensiuni. Genomul viral e alcatuit dintr-o
molecula de acid nucleic ADN sau ARN. Virionii nu
contin niciodata ambele tipuri de acizi nucleici.
Virusurile al caror genom e alcatuit dintr-o molecula de
ARN formeaza grupul ribovirusurilor,iar cele care au ca
genom o molecuda de ADN apartin grupului
dezoxiribovirusuri. Genomul viral poate avea o structura
unitara sau informatia genetica e distribuita in mai multe
segmente genomice legate prin interactiuni specifice.In
functie de structura moleculara a materialului
genetic,virusurile cu genom ADN se impart in 3 clase:
virusuri cu genom dublu catenar, linear; virusuri cu
genom dublu catenar, circular; virusuri cu genom
monocatenar,linear. Moleculele genomice monocatenare,
lineare sau circulare au o tendinta de a se plia formand
bucle dublu catenare in ac de par. Genomul viral are
sarcina neta negativa si e asociat cu 2 tipuri de molecule
ce favorizeaza plierea si impachetarea :poliamine
(spermina si spermidina ) si proteine(sunt bazice de tipul
protaminelor si histonelor) ce se mai numesc si
nucleoproteine. Dimensiunile genomului ribovirusurilor
sunt relativ uniforme,variatiile fiind in limita a 30 de ori:
genomul virusului hepatitei delta are greutatea
moleculara 500kDa(1678 nucleotide)- e cel mai mic
genom viral. Cel mai mare genom ARN e al
reovirusurilor(15000kDa). Genomul
dezoxiribovirusurilor are o scara mai larga de la 1 la
185.Cel mai mic genom e al virusului hepatitei
B(1000kDa-3200nucleotide),iar cel mai mare e al unui
avipoxvirus (185.000 kDa)
7. Genomul segmentat, polaritatea functionala a
genomului viral:Genomurile virale ARN segmentate
(divizate, multipartite) sunt unele ribovirusuri,
infectioase pentru organismul animal si pentru plante, ce
au genomul alcatuit din mai multe segmente. Cele
infectioase pentru om si animale se caracterizeaza prin
faptul ca toate segmentele genomului sunt incorporate
intr-o capsida comuna.(virusurile gripale, reo- si
arenavirusurile).Virusurile gripale au genomul alcatuit
din 8 si respective 7 segmente de ARN monocatenat. La
Arenaviridae, genomul e format din 2 segmente
inegale(L=large=2x106D si S=small=106D). La
reovirusuri, genomul are caracter de unicitate, fiind
format din 10 segmente de ARN d.c. La toate cele 3
familii de virusuri, segmentele ARN se deosebesc prin
secventa nucleotidelor si nu provin din fragmentarea
unei molecule mari. Dovada pentru acest fapt e ca
moleculele nu hibridizeaza unele cu altele, fiecare fiind
transcrisa in ARNm specific si codifica sinteza unei
proteine. Ribovirusurile cu genom segmentat, infectioase
pentru plante au o particularitate distincta: segmentele
genomului nu sunt incorporate in aceeasi capsida virala,
ci sunt distribuite individual in capside separate. Pentru
desfasurarea cicluliui de multiplicare virala este necesara
infectia simultana cu toate particulele viale care
constituie complementul genomic.Genomul segmentat
pare a fi avantajos, deoarece mesajele genetice mai mici
sunt mai usor replicate si transmise in celula EK animala
sau vegetala. Pentru virusurile cu genom segmentat
repartizat in mai multe capside, faptul pare dezavantajos
pentru initierea replicarii, dependenta de toate
segmentele genomice incapsidate separat,dar in realitate,
in procesul infectios se elibereaza cantitati imense de
particule virale care asigura sansa transmiterii tuturor
particulelor ce contin un complement genomic.
8.
genetice: suprapunerea genica, schimbarea cadrului
de citire.Virusurile prezinta o diversitate proprie de
sisteme genetice, neintalnita la sistemele celulare.
Diversitatea genetica a virusurilor e consecinta
succesului lor de a parazita toate grupele cunoscute de
organisme. Datorita dimensiunilor mici ale genomului
lor, fac economie de informatie genetica utilizand mai
multe strategii de codificare, pot depasii conditiile
restrictive ale cantitatii limitate de informatie genetica,
prin existenta unor gene suparapuse/ suprapunerea
genica = o secventa ADN poate sa codifice mai mult
decat o proteina. Fenomenul suprapunerii se realizeaza
pe 2 cai: 1) Inadirea acelorasi secvente codificatoare ale
moleculei de ARNm in succesiuni diferite. La virusurile
infectioase pentru animale, informatia genetica are
caracter discontinuu, asa cum este si a celulelor . ARNm
estew rezultatul unui proces de prelucrare a copiei
primare(ARN premesager), ce consta in eliminarea
intornilor si inadirea exonilor. La virusuri exonii sunt
asamblati in succesiuni diferite in molecula de ARNm ,
ceea ce diversifica gama proteinelor codificate de o
secventa de ADN. Secventele intronilor nu se gasesc in
ARN matur.Echipamentul enzimatic care catalizeaza
prelucrarea ARNm prin clivare si inadire este localizat in
nucleu si in consecinta, mecanismul inadirii genetice
poate fi activ numai la virusurile care se multiplica in
nucleu sau au o faza nucelara a ciclului de replicare.
2) initierea traducerii mesajului la doua sau chiar trei
situsuri diferite. Unele virusuri schimba cadrul de citire a
informatiei in timpul traducerii (frame shifting), initiind
sinteza proteica la noi situsuri de traducere a ARNm
(open reading frames - ORF). Prin initierea traducerii
mesajului la 2 sau 3 situsuri diferite, aceiasi secventa de
nucleotide este tradusa in 2 sau 3 proteine distincte.
Ribosomii au capacitatea intrinseca de a schimba cadrul
de citire in timpul traducerii mesajului pe care unele
virusuri o exploateaza pentru a diversifica setul de
proteine pe care le sintetizeaza .
9. Componente moleculare ale virusurilor cu simetrie
helicala.Simetria este definita de aranjarea ordonata si
repetata intr-un ansamblu, a subunitatilor sale identice ca
forma si marime, dispuse in jurul unui plan sau al unui
ax. Simetria helicala a fost descrisa la virusul mozaicului
tutunului, la mixovirusuri, paramixovirusuri,
rhabdovirusuri). Simetria helicala este definita de
asezarea unitatilor componente in jurul unui ax, care e
supus concomtent , unei miscari de rotatie si unei miscari
de transaltie, paralela cu acelasi ax(miscarea este
similara unui surub). Capsomerele sunt asezate in mod
repetat, avand pozitii rezultate din cele doua tipuri de
miscare simultana in jurul axului si paralela cu acesta,
astfel incat definesc o suprafata cilindrica, cu o structura
helicala. Unele virusuri au nucleocapside helicale
flexibile , ceea ce le permite sa dobandeasca forma
sferica . Cele cu nucleocapsida rigida au forma
cilindrica. Dintre virusurile cu simetrie helicala, cu
nucleocaspsida rigida, cel mai cunoscut este VMT.
Diametrul extern al cilindrului e de 18 nm, iar cel intern
de 4 nm. Lungimea cilindrului este de 300 nm . Capsida
este alcatuita din 2130 capsomere identice, formate la
randul lor dintr-o singura unitate proteia, fiecare proteina
avand 158 aa.Genomul sau este o molecula de ARN
monocatenar, asezat in zona centrala a virionului,
inclavat intre capsomere.Spirele de ARN genomic se
inclaveaza si se insera printre moleculele proteice
capsidale.Fiecare tu de helice ARN contine 49 de
nucleotide care se gasesc in raporturi spatiale cu 16,3
molecule proteice, asezate helical. Unele virusuri nude,
cu simetrie helicala au aspectul unor filamente flexibile
si o structura tubulara mai laxa(fagii filamentosi). O serie
de virusuri infectioase pentru om si animale prezinta o
nucleocapsida cu un grad accentuat de flexibilitate, astfel
incat virionul ia forma sferica. Faptul se explica prin
flexibilitatea individuala a fiecarei capsomere,
evidentiata la paramixovirusuri.
 10. Formele posibile de existenta a
virusurilor.Virusurile pot exista sub forma virionilor,
sau virusul infectios matur(particula virala infectioasa).
Pot exista sub forma de virus vegetativ, adica genomul
viral liber in celula infectata, care poate fi replicat. Si de
asemenea mai pot exista sub forma de provirus sau
genom viral integrat in cromosomul celulei
gazda.Diferentele referitoare la anatomia virusurilor se
refera totdeauna la virion – unitatea integrata de structura
si functie – dotata cu proprietatea de infectiozitate a
celulelor sensibile. Din punct de vedere morfologic se
disting urmatoarele tipuri de virioni: - de forma
sferica(izodiametrica) sau sferoidala (de ex. Virusurile
gripale, adeno- si herpesvirusurile, picorna si
reovirusurile); - de forma cilindrica alungita, adica de
bastonas rigid sau flexibil (virusul mozaicului tutunului
sau fagii filamentosi);-virioni de forma paralepipedica,
caracteristica poxvirusurilor (virusul vaccinal, virusul
variolei);-virioni cu forma de obtuz sau de cartus, la
rhabdovirusuri;- in forma de cireasa cu coada (fagii cu
coada)
Ca dimensiuni, virusurile au dimensiuni
microscopice. Cele mai mari sunt orthopoxivirusurile, de
240-300 nm, adica apropiate de dimensiunile celor mai
mici bacterii. Bacteriofagii cei mai mari ating 200 nm.
Cele mai mici sunt enterovirusurile, sub 30nm diametru,
adica de dimensiunea ribosomilor.In functie de
manifestarile patologice ale infectiilor virale, virusurile
pot fi clasificate in urmatoarele categorii: virusuri
dermotrope, cu afinitate pentru tegument si mucoase
(poxvirusurile); neurotrope, cu tropism pentru SNC
(virusul rabic, virusurile encefalitogene, virusul polio);
virusuri dermo-neurotrope, cu afinitate pentru celulele
tegumentare si pentru SNC (v. herpetice); v. organotrope
cu afinitate pentru organele interne (v hepatice) ; v.
pantrope, cu afinitate pentru celulele sistemului
reticuloendotelial(fagocite ,celulele reticulare ale
sinusurilor venoase din splina si ganglioni, celule
endoteliale ale vaselor sanguine si limfatice, fibroblastele
tesutului conjunctiv).
11. Comparati parazitismul virusurilor cu
parazitismul bacteriilor.Fata de bacterii virusurile
prezinta parazitism absolut, constant, pe cand la bacterii
parazitismul absolut e absent. Starea de dependenta
totala a replicarii virale de substratul celular viu,
corespunde relatiei de parazitism absolut, fundamental
distincta de cea a parazitismului obligat, caracteristic
unor microorganisme patogene (Treponema, Rickettsi,
Chlamydia). Aceste bacterii preiau substante nutritive
din celula gazda, au propriul aparat de sinteza a
macromoleculelor componente, isi pastreaza totdeauna
integritatea structurala. Diviziunea lor are loc pornind de
la ansamblul integrat al structurilor celulare.In contrast,
multiplicarea virala necesita, in esenta numai genomul
viral, toate celelalte componente necesare replicarii fiind
de origine celulara. Pe cand bacteriile nu depind intr-atat
de celulele organismului parazitat.
12. Natura virusurilor.Virusurile sunt entitati
infectioase complexe si organizate, deoarece contin doua
componente esentiale: una genetica (acidul nucleic) si
una proteica. Uneori, proteinele nu sunt esentiale pentru
exprimarea proprietatilor sistemului, pentru ca acidul
nucleic in stare pura este infectios. Caracterul inalt
organizat al virionului rezulta din faptul ca relatiile
spatiale dintre genom si capsida sunt definite si constante
si deriva din simetria la nivel molecular. Virionii nu au
echipament enzimatic propriu, producator de energie.
Uneori, virionul contine enzime de replicare a
genomului. Consecinta este ca virionul nu are
metabolism, nu creste si nu se divide. Virusurile
realizeaza complexe biologice numai in contextul
procesului infectios in celula sensibila. In afara relatiilor
cu celula gazda, virionul matur este o entitate inerta.
Deoarece nu au metabolism propriu, virusurile nu se
multiplica, ci sunt multiplicate de celula, pornind numai
de la genomul viral si nu de la ansamblul constituentilor
structurali. Infectia virala este rezultatul patrunderii in
celula, a virionului sau numai a acidului nucleic viral.
Pentru sinteza componentelor virale este utilizat aparatul
structural si enzimatic al celulei infectate(ribosomii si
enzimele catalizatoare). Instructiunile programului
genetic viral sunt executate numai in celula vie. Starea de
dependenta totala a replicarii virale de substratul celular
viu, corespunde parazitismului absolut.Virusurile se
multiplica intr-un substrat celular viu, pornind exclusiv
de la genomul viral, dupa modelul furnizat de informatia
genetica inscrisa in genom.Cei mai multi autori
considera ca incadrarea virusurilor in lumea vie este
imposibila, artificiala sau fortata. In evolutie, viul incepe
numai dupa constituirea unui program genetic, dar
proprietatea fundamentala a viului este capacitatea de
autoreproducere. Virusurile poseda anumite proprietati
ale sistemelor vii: au un program genetic, se
disemineaza, sunt sensibile fata de actiunea factorilor de
mediu, dar sunt lipsite de autonomie, adica de
capacitatea de a se manifesta ca sisteme bilogice de sine
statatoare. Lipsa de autonomie le plaseaza in afara sferei
viului.=> virusurile nu se reproduc ca siseme autonome
ci sunt multiplicate numai in sistemele celulare.
18.Sinteza mesagerilor de la ribovirusuri. La
ribovirusuri, ARNm are origini diferite in functie de tipul
de virus de natura genomului sau, dar in special de
polaritatea materialului genetic.Polaritatea acizilor
nucleici este sabilita conventional, cu posibilitatea
traducerii lor directe sau indirecte, in proteine. ARN
genomic ,tradus direct in proteine are polaritate pozitiva.
ARN genomic,care este mai intai transcris intr-o
molecula de ARNm ale polaritate negative.
In ciclul de multiplicare a ribovirusurilor nu se face
distinctia functionala intre ARNm timpuriu si
tardive,deoarece genomul viral functioneaza alternative
ca matrita pentru sinteza ARNm si ARN genomic. Dupa
natura ARNgenomic si dupa raportul sau cu ARNm
,ribovirusurile infectioase pentru celulele animale,pot fi
impartite in 6 clase:
CLASA I. ARNgenomic are rol de ARNm si codifica
sinteza proteinelor virale structural si functionale.
CLASA II. Au genom cu polaritate negative
CLASA III. Au genom segmentat, monocatenar,cu
polaritate negative.
CLASA IV. Au genom ARN monocatenar, format din 2
segmente. Jumatatea 3’ are polaritate negative si este
transcrisa in ARNm complementar, de o transcriptaza
vironica, iar jumatatea 5’are polaritate pozitiva(ARNm
rezulta dupa o transcriere dubla.)
CLASA V. Au ARN dublu catenar segmentat
CLASA VI. Genomul lor se replica printr-o copie
intermediara de ADN. ARN genomic are
complementaritate pozitiva ,dar nu functioneaza ca
ARNm.
13. Comentati gradul de specificitate al interactiunii
virus-celula. Una dintre particularitatile virusurilor si
anume specificitatea lor pt o anumita categorie de
cel.este in primul rand o specificitate de fixare
,conditionate de interact unei proteine virale ,cu un
constituient normal al suprafetei celulare,care are rol de
receptor de virus. Gradul de specificitate al interactiunii
virus-celula este diferit.Suprafata cel.veg.este acoperita
cu ceara,pectin,dar mai ales cu un perete gros celulozic si
nu are receptori de virus.Nu se cunoaste niciun virus care
sa utilizeze receptori celulari specifici. Infectia cel veg
este conditionata de lezarea peretelui celulozic:prin
leziune mecanica sau prin virusurile care sunt inoculate
de vectori care transmit virusul.Infectia virala nu are
consecinte patologice daca virusul nu se disemineaza de
la celula infectat initial la celulele vecine. Trecerea
virusului de la o celula la alta este impiedicata de peretii
celulari.Dar ceulele contin canale in peretele despartitor
ceea ce produce un continuum intercelular.
14. Liganzii virali si receptorii. Liganzii virali mai
cunoscuti decat receptorii celulari.Virionii inveliti se
leaga de receptorii celulari prin glicoproteinele
peplosului,care adesea proemina sub forma spiculelor.
Structurile de legare a virusurilor nude cu simetrie
icozaedrica sunt situate la varfurile icozaedrului. Ele sunt
polipeptide ale capsidei sau sunt proteine fibrilare
proeminete la varfuri.Receptorul celular este dificil de
definit,deoarece particular virala este un ligand de
dimensiuni mari ce interactioneaza cu o suprafata mare a
celulei, la nivelul careia se gasesc molecule de legare
specifice si nespecifice.Pentru ca o molecula
membranara sa aiba rol de receptor pentru virus, trebuie
sa aiba o densitate suficient de mare pentru a asigura
interactiuni multiple cu ligandul viral. Virusul se mai
poate lega de receptori dif eriti pe diferite tipuri de
celule. Din punct de vedere biochimic receptorii celulari
pentru virusuri sunt glicoproteine,glicolipide sau glucide.
Specificitatea de legare este confirmata de o parte a unei
macromoleculei sau de catenele glucidice ale
conjugatelor glicoproteice. Ligandul virusului
influenteaza:hemaglutinina, care se leaga specific de
resturile de acid sialic ale glicoproteinelor membranei
citoplasmatice. Avem receptori pentru :acetilcolina(poate
avea rol de receptor si pentru virusul
rabic),HCMV(virusul citomegalic
uman),adenovirusuri,rhinovirusuri,HIV. Celulele
organismului uman si animal au receptori pentru un
numar mare de agenti infectiosi. Atasarea de receptorii
celulari este un proces reversibil,daca nu se produce
internalizarea ,virusul poate sa se detaseze de pe
suprafata celulei( fenomen numit ELUTIE). Atasarea
virusului determina modificari ireversibile in structura
receptorului de internalizare.
39. Definiti transformarea genetica bacteriana si
conditiile desfasurarii procesului. Transformarea
genetic bacteriana este o modalitate de transfer a
informatiei genetice de la o bacterie donoare la o bacterie
receptoare, prin intermediul unui fragment de ADN (o
fractiune a ADN total al celulei donoare), elberat prin
mecanisme fizice (plasmoliza), prin extractive chimica
sau pe cale enzimatica. Pentru ca transformarea sa aiba
loc, sunt necesare cateva conditii: ADN transformant sa
aiba gr. Mol. Intre 1-20kDa; fragmentul de ADN trebuie
sa fie dublu catenar ; numarul celulelor transformante
creste odata cu concentratia ADN in mediu pana la
nvelul de saturare; sa existe un grad de omologie
genetica intre ADN transformant si o anumita secventa a
crmosomului celulei receptoare ; acceptarea ADN si
tansformarea sunt conditionate de o anumita stare
fiziologica a celulei receptoare, denumita “stare de
competent”, cu o durata variabila
37. Elementele genetice transpozabile la bacterii:
categorii si structura genetica. Elemente genetice
transpozabile(EGT) unt secvente specific de ADN ,
mobile, care se pot desprinde (exciza) din insertiile lor si
se reintegreaza in alte situsuri ale aceluiasi replicon sau
in repliconi diferiti. Caracteristica generala a EGT este
ca toate au capacitatea de a transpoza, adica de a insera
la diferite situsuri, fara omologie genetic, pe acelasi sau
pe alt replicon. Se cunosc 4 clase d EGT: 1)Secventele
de insertie (SI) si transpozonii simpli; 2)Transpozonii
complecsi ; 3)Bacteriofagii transpozantii; 4)Transpozonii
conjugative. SI si transpozonii nu au existent autonoma
ci se gasesc numai in stare integrate in structura unui
replicon, ca segmente lineare de ADN, cu extremitati
bine definite, in timp ce fagii prezinta o faza libera,
extracelulara.
15. Mecanismele patrunderii virusurilor. Patrunderea
virusurilor in celula animala,dupa fixarea ireversibila se
produce prin 2 mecanisme: endocitoza si fuziune.
Predominanta este endocitoza (=viropexie),un proces
analog celui de pinocitoza,caracterizat virusurilor nude
(adeno- si ribovirusurile),dar si unor virusuri
invelite(influenza-,rhabdo-,poxvirusuri). Interactiunea
initiala a virionului cu receptorii din membrana celulara
nu este suficienta pentru a declansa endocitoza
particulelor legate ,ci reprezinta semnalul pentru initierea
agregarii proteinelor contractile ale celulei si pentru
formarea unei pseudopode..Formarea aceasta usureaza
interactiuni multiple ale suprafetei virionului cu
receptorii celulei. Proteinele contractile ale citiplasmei se
activeaza si realizeaza inchiderea particulei virale,intr o
vacuola de endocitoza denumita microvezicula sau
pinosm tapetat cu clatrina printr un mechanism similar
inchiderii unui fermoar. Marginile libere ale memebranei
celulare intruzate fuzioneaza si restabilesc integritatea
suprafetei celulare,astfel incat virusul ramane inclus intr-
o vezicula de endocitoza. Vezicula pierde invelisul de
clatrina si fuzioneaza repede cu mici cisterne de REN si
cu lizosomi. Se formeaza un endosom al carui pH se
acidifica sub actiunea unei pompe protonice din
membrane.Pe masura ce pH scade, protein capsidei
sufera modificari de conformatie si expune un domeniu
hidrofob ce determina fuziunea cu membrana
endosomului.Acesta este mecanisul de patrundere al
virionilor nuzi prin liza endosomului. Virusul eliberat
din endosome este fie sub forma nucleocapsidei, fie
nucleoproteinelor. Fuziunea invelisului viral cu
membrane citoplamatica,la care peplosul,la contactul cu
membrane celulara,se dizolva si ramane incorporat in
membrane. La locul covalescentei celor 2 structuri ,se
formeaza un canal care permite trecerea virionului in
citoplasma. Fuziunea invelisului viral cu membrana
plasmatica necesita interactiunea proteinelor virale “de
fuziune” ale peoplasmului ,cu constituienti specifici ai
membranei celulare. Fuziunea este modalitatea de
patrundere in celula, caractteristica virusurilor invelite.
Cele 2 mecanisme nu se exclude reciproc. Acelasi virus
invelit poate fi inglobat pe o cale sau alta, in ffunctie de
substratul cellular.Cele 2 mecansime pot coexista
frecvent pentru un virus dat ,in raporturile sale cu o linie
celulara.
17.Sinteza mesagerilor la deoxiribovirusuri:sediul
transcrierii,enzyme catalizatoare, prelucrarea ARN
premesager. Exista 2 faze ale transcrierii:timpurie si
tardiva. O mica parte a genomului este transcris in
ARNm timpuriu, necesar sintezei proteielor precoce,
restul este transcrisa in ARNm tardive. Cele 2 etape sunt
separate in timp de momentul replicarii genomului viral.
Sunt transcrise de pe catene genomice opuse. Reglarea
cantitativa a sintezei proteinelor tardive si timpurii se
face posttranscriere,prin intermediul ARN antisens. IN
FAZA TIMPURIE a infectiei productive se acumuleaza
copiile catenei timpurii ,care sunt traduse in proteine
timpurii. IN FAZA TARDIVA a ciclului de multiplicare
ARN pol II transcrie copii multiple intregi ale catenei
opuse ,iar prin clivare rezulta ARNm tardive si molecule
de ARN antisens. Prin asocierea acestora se formeaza
ARN dublu catenar ,iar ARNm timpuriu este inactivat.
Dezoxiribovirusurile infectioase sunt celule eucariote
cu informatie genetica discontina,deoarece pentru a
economisii informatia genetica ,secventele codificatoare
(exoni) se inadesc intr-o succesiune alternative. O
secventa necodificatoare va avea rol de exon pentru
ARNm a altei proteine. Transcrierea genelor se
face,initial,intr-o molecula de ARN premesager ,ce va fi
prelucrata ulterior de aparatul enzimatic al celulei.
Copiile de ARNm sunt rezultatul unui process de
perelucrare prin clivare si inadire alternative (splicing).
Prelucrarea ARNm al dezoxiribolirusurilor este
catalizata de enzimele celulare.T ranscrierea si
prelucrarea au loc in nucleu. Moleculele de ARNm sunt
monocistronice. Poxivirusurile,transcrierea ARN m este
catalizata de o ARN polimeraza proprie. La
dezoxirobovirusuri transcrierea (in nucleu),
traducerea(citoplasma) sunt separate spatial si temporal.
La poxivirusuri transcrierea si traducerea au loc in
citoplasma.
19.Replicarea si transcrierea genomului viral ARN cu
polaritate pozitiva La virusurile care au ca genom o
catena de ARN cu polaritate + (Picorna,Togavirus),
catena de sens pozitiva a formei dublu catenare este
dislocata de catena nascenta a intremediarului de
replicare , iar catena de sens are rolul de matrita pentru
sinteza copiilor de polaritate pozitiva care indeplinesc 2
roluri: unele, dupa prelucrarea prin bonetare, metilare
interna si adenilare la capatul 3’au rolul de ARNm, iar
altele functioneaza ca matrite pentru sinteza unor catene
noi, de polaritate negativa, amplificand rata sintezei
ARN cu specificitate virala. La virusurile cu genom
ARN de polaritate pozitiva, pentru ca ARN genomic
functioneaza ca ARNm ARN polimeraza se sintetizeaza
in celula dupa infectie si nu e componenta virionului de
unde rezulta ca ARN genomic e infectios.
20. Replicarea si transcrierea genomului viral ARN
cu polaritate negativa.La virusurile cu genom ARN de
polaritate – (grupul Mononegavirales), mesagerii si
catenele genomice sunt transcrise de pe matrite diferite:
catena de polaritate negativa a formei dublu catenare
functioneaza ca matrita pentru transcrierea ARNm
monocistronici, iar cea de polaritate pozitiva este
transcrisa in copii de lungimea genomului,de polaritate
negativa, cu rol de ARN genomic.
21.Replicarea si transcrierea ARN printr-un
intermediar AND.Replicarea ARN genomic printr-un
intermediar ADN este caracteristica
retravirusurilor.Genomul ARN al retravirusurilor este
replicat printr-un flux de informatie genetica ce trece
prin ADN, proces denumit transcriere inversa. Singura
functie a ARN genomic este de a indeplini rolul de
matrita pentru sinteza intermediarului de ADN in celula
infectata. Virionul contine o ADN-polimeraza
dependenta de ARN, denumita revers-transcriptaza (RT),
precum si molecule de ARNt incorporate din celula in
procesul asamblarii, care indeplinesc rolul de primer al
transcrierii inverse. Etapele replicarii ARN viral sunt
urmatoarele:1)legarea complexului molecular al RT de
ARN genomic viral; 2) sinteza unei copii de AND
complementar care ramane legata prin punti de H de
ARN genomic.Rezulta un hibrid molecular ARN-AND;
3)digestiia selectiva a ARN genomic din hibrizii
moleculari ARN-ADN sub acriunea RN-azei H sau RT;
4)sinteza unei catene complementare de ADN
viral.Astfel se formeaza o molecula dc de ADN viral
care este translocat in nucleul celulei infectate si se
integreaza covalent in structura unui cromosom al
celulei.ADN integrat este transcris in 2 tipuri de
molecule de ARN: unele scurte(subgenomice) cu rol de
ARNm si altele lungi cu functie genomica.
22.Proteine virale timpurii si tardive. Proteinele
virale timpurii apartin urmatoarelor categorii:
1)proteine de reglare-rol de instituire si mentinere a
ordinii virale.Ele inhiba sinteza macromoleculelor
specifice celulei, prin modificarea specificitatii
sistemelor enzimatice de replicare, transcriere si
traducere, a.i sintezele macromoleculare ale celulei sunt
stopate si metabolismul este orientat in sensul sintezei
constituentilor virali. 2)proteine matriceale-rol de a
delimita terotoriul celular in care virusul se multiplica;
3)proteine-enzime de tipul polimerazelor: ADN- si
ARN-polimeraza, nucleaze,ligaze, proteaze. Categoria
proteinelor virale tardive cuprinde pe acelea care se
sintetizeaza dupa replicarea genomului viral.Ele sunt in
primul rand proteine structurale necesare asamblarii
virionilor progeni.Alte proteine virale tardive au rol
functional: 1)proteine reglatoare 2)proteine de
morfogeneza-necesare asamblarii capsidei virioilor cu
simetrie ikosaedrica. Se sintetizeaza proteine cu rol de
cofraj pe care se asambleaza capsomerele.Dupa
constituirea capsidei,proteinele de cofraj sunt eliminate
si in capsida este incorporat genomul viral. 3)proteine
care usureaza eliberarea virionilor din celula. Sunt
necesare la celulele cu perete rigid.Aceste proteine
lizeaza mureina parietala a.i.virionii sunt eliberati.
23. Mecanismul eiberarii virusurilor din
celula.Eliberarea virusurior din celula se face prin mai
multe mecanisme ,dependente in 1-ul rand de nat.
virusului.Virusurile nude se eibereaza rapid dupa
moartea si liza celulei.Intr-o mica masura virusurile nude
se elibereaza prin modificarea permeabilitatii
m.c..Ribovirusurile invelite (mixo-, paramixo-, toga-
,retrovirusurile) se elibereaza prin inmugurire din m.c.
sau din cisternele R.E.granular.Ultimele etape ale
asamblarii nucleocapsidei sunt asociate cu 1-ele stadii
ale inmuguririi sau asambarea capsidei precede
inmugurirea. Inmugurirea are loc la niv unor situsuri
specifice ale membranei celulare ,acolo unde prot virale
s-au inserat atat pe fata int cat si pe cea e xt a m.p. sau a
membranlor R.E Asamblarea prin inmugurir necesita co
localizarea componentelor structurale.Proteina care
proemina pe sup ext a membr sau in cisternele R.E sunt
glcozilate iar cele care tapeteaza fata int a m.c sunt
neglicozilate. Glicoprot virale se insera in zone distincte
ale membr din care prot celulare sunt deplasate sau chiar
indepartate.Nucleocapsidele se asociaza specific cu prot
virale care tapeteaza fata citopl a membr ( prot M) sau cu
domeniile citopl ale glicoprot virale inserate in
membrana. La ortho si paramisovirusuri nucleocapsidele
recunosc specific si se ataseaza de prot
matriceala.Ulterior incepe inmugurirea si treptat virionul
se elibereaza,invelit fiind de m.c. in care exista inclavate
glicoprot virale .Prot matriceala are rolul unei punti de
leg intre nucleocapsida virala si glicoprot inserate in
membr. Lipidele+glucidele din invelisul viral sunt
proprii celulei,din aceasta cauza compoz lor in struct
unui virus difera in raport cu substratul celular in care se
multiplica.Dat. acestui fapt preparatele unui virus
obtinute pe linii celulare dif se deoseb prin prop
fizice,biolog si antigenice Unele virusuri care
inmuguresc nu sunt eficiente in proc eliminarii prot
membr,iar fenom incorporarii prot strainne este real.
Eliberarea virionilor prin inmugurire este mai eficienta pt
randamentul infectios deoarece nu depinde de
dezintegrarea imediata a celulei ,celula ramane viabila o
perioada mai lunga de timp sau dupa transformarea
maligna este chiar nemuritoare si elibereaza virus. La
herpesvirusuri virionii se invelessc la contactul cu lamela
interna a membr nucelare,traverseaza sp dintre cele 2
lamele si la niv porlor nucleari trec in cisternele R.E si in
veziculele. Sist menbranare inchide protejeaza virionii de
contactul cu citopl si mediaza trasnportul la supr celulei.
Membrana vezivulei de transport, fuzioneaza cu
membrana citoplasmatica si virionii sunt eliberati in sp
extracelular.
24. Explicati evolutia independenta de tip citocit si
echilibrata a complexului virus-celula. Sistemul
independent citocid corespunde relatiei in care genomul
vial se replica foarte activ .Celula este coplesita de rata
inalta a biosintezei componentelor virale si de
asamblarea virionilor progeni.Rezultatul este
dezintegrarea celulei si eliberarea virionilor
progeni.Aceasta interactiune corespunde infectiei litice
productive.Sistemul independent echilibrat
caracterizeaza complexee furnizate de undele virusuri
moderate,care persista in celula dar nu inhiba
biosintezele celulare.Genomul viral se replica
autonom,dar cu o rata scazuta,care asigura persistenta lui
in celula si transmiterea de la 1 generatie celulara la
alta.Se sintetizeaza macromolecule virale si se
asambleaza virioni progeni.Caracteristic este faptul ca
geomul viral se pastreaza in celula in stare fizic indep, ca
AND episomal,virusul det o infectie de lunga durata
25. Evolutia de tip integrativ a complexului virus –
celula animala si fag-celula bacteriana. Evolutia dep
sau interactiunea de tip integrativ a fst recunoscuta initial
pt interactiunea fag lambda cu celulele E.coli
k12.Genomul viral se integreaza in cromosomul
bacterian, ca profag si persista nu numai in celula
infectata ci se transmite descendentilor ei. Interactiunea
de tip integrativ caract raportul dintre genomul
virusurilor oncogene si celulele
animale.Uneori,rezultatul interactiuni de tin integrativ
este transformarea maligna a celulei ,consecinta directa
a modificarilor profunde a functiilor celulare.Celulele
transformate malign pot sa produca virus progen dar in
alte cazuri producerea virusului progen nu este
detectabila.Alteori interactiunea de tip integrativ nu are
ca efect transformarea maligna, ci constituie mecanismul
molecular obligatoriu al multpilicarii virale.
26. Tipuri de infectii virale in vivo .Interrelatiile dintre
virusuri si organisme sunt modulate de virulenta
virala,de sistemele de aparare, de tipul celulelor
infectate.Astfel modulata,multiplicarea virusuriloe in
organism produce mai multe tipuri de infectii : infectia
inaparenta,infectia acuta, infectia persistenta cu diferitele
sale modalitati de evolutie :infectia cronica ; infectia
latenta ; infetcia lenta
Infect inaparente definesc situatiile in care, infect si
replicarea virala nu sunt insotite de manifestari clinice
.Virusurile se multiplica intr-o masura limitata in celula
pt care manifesta un tropism nat si nu det simptome
clinice (ex virusul polia manifesta un tropism evident pt
celulele mucoaseo digestive dar infectia evolueaza
inaparent.Aceste infectii au o importanta deosebita in
epidemiologie) Infectiile acute sunt det de virusurile
care depasesc sist de aparare a organismului si produc
leziuni mai mult sau mai putin ample, cu alterarea starii
generale a organismului.Pt infectia acuta perioada de
incubare este urmata de perioada « de stare »,cu
manifestarile clinice.La niv celular infect acute sunt de
tip productiv.Este produs virus progen si de cele mai
multe ori se produce liza ceulara.Aceste infectii au o
durata limitata in timp .De cele mai multe ori virusul este
eliminat din organism lasand dupa caz o stare de
imunitate mai mult sau mai putin solida.Infectiile
persistente au o durata f indelungata de evolutie uneori pt
tot restul vietii.Ele pot avea acest tip de evoutie de la
inceput,adica din mom infectiei dar uneori persistenta
este consecutiva unei infectii acute.
29.Explicati transductia genetica mediata de
retravirusuri si de fagi. Retravirusuri transductoare
sunt acelea care poarta oncogene celulare in genomul lor;
Genomul retravirusurilor nu se mai excizeaza,este
transcris uneori impreuna cu gena invecinata ARN hibrid
cu ARN transcris de pe gena celulara:C-onc,C-src,V-
onc,V-src. Retravirusuri transductoare sunt defective de
multiplicare, deoarece oncogena celulară a înlocuit total
sau parţial, o secvenţă esenţială pentru desfăşurarea
ciclului de multiplicare, cu excepţia virusului sarcomului
Rous, care îşi păstrează capacitatea de multiplicare.
Genele c-onc nu sunt gene virale: nu au rol în ciclul de
multiplicare, iar virionii transductori au numai rolul de
vehicule pentru oncogenele de origine celulară. Virusul
sarcomului lui Rous,transductor al genei V-src,virionii
contin genomul viral intreg cat si gena virala V-src la un
nou ciclu infectios, se integreaza in genomul celular si
aduce si gena V-src.Virusurile transductoare au o
eficenta foarte inalta de transformare maligna,transforma
fibroblastele de embrion de gaina in 24 de ore, in vivo
induc forma tumorilor maligne in muschiul pectoral al
puilor de gaina in cateva zile. Transductia este procesul
de transfer a materialului genetic intre celulele bacteriene
mediate de fagi.In raport cu diversitatea genelor
transductoare de fagi poate fi: a)transductia specialzată
transfera gena Gal/Bio/ambele; b)transductia
generalizată procesul de transfer printr-un fag a (λ),
gena a cromosomului bacterina indiferent de pozitia in
genom.Ca un fag sa fie transductor ADN trebuie sa fie
degradat,sa fie fragmente adegvate ca marime pentru
impachetarea fagica sa aibă specificitate saczuta.Cand
celula se sparge rezulta ADN viral si fagi cu ADN
bacterian.In capsida se incorporeaza si ADN
viral/bacterian.; c)transductia abortivă molecule de
ADN exogen nu se replica ei se dubleaza in populatile de
celule.
27.Ciclul litic al interactiunii fag-bacterie
(multiplicarea faguli). Multiplicarea fagului are loc intr-
o serie de etape ,identificate initial pentru cuplul fag T4-
E.coli.Multiplicarea proriu zisa este precedata de
stabilirea contactului fizic dintre fag si celula
sensibila.Adsorbtia si fixarea fagului sunt rezultatul
ciocnirilor intamplatoare dintre particula fagica si celula
bacteriana.Pentru fixarea fagilor din seria T-par, un rol
esential par sa-l aibe crosetele placii bazale deoarece
distanta dintre placa bazala si peretele celular nu eeste
niciodata mai mica de 5 nm. Fixarea particulei fagice pe
celula bacteriana depinde de existenta la surafata celulei
a unor structuri chimice complementare denumite
receptori de fagi..Receptorii s-au evidentiat pe
membrana externa a peretele celular si pe stratul capsular
la bact gram negatile ,pe ac teichoici ai bact gram
pozitive,pe flageli si pe pili.
S-au descris urmatoarele mecanisme principare de
legare a fagilor :fagii cu coada contractila din seria T
se fixeaza reversibil prin interm fibrelor cozii,pe catenele
glucidice ale LPS la G- sau pe ac teichoici parietali la
G+.Fibrele cozii fagului T4 prin capatul lor distal
interactioneaza cu specificitate inalta ,cu resturile glicozi
ale LPS din m.ext la E.coli ; fagii cu coada
necontractila ,se leaga de componenta glucidica a LPS,
din m.ext a p.c.Imediat dupa aceea are loc degradarea
partiala a receptorilor sub actiunea unei endoglicozidaze
virale ; capsula bacteriana blocheaza fixarea fagilor pe
structurile subiacente, dar uneori fagii se leaga de
receptorii capsulari si infecteaza celula ,dupa degradarea
partiala a polizaharidelor ; Fagii icozaedrici ARN
« masculi » se leaga pe suprafata pilului.Sinteza pilinei si
asamblarea pilului sunt codificate de plasmidul F ;fagii
filamentosi se fixeaza la extremitatea pilului prin interm
prot A a capsidei virale.
Infectia p-z : Dupa fixarea pe suprafata celulei
bacteriene placa bazala isi schimba conformatia si induce
o modificare a modului de aranjare a capsomerelor tecii
cozii, teaca se contracta si se scurteaza, usurand
patrunderea cilindrului axial al cozii,prin pc ADN din
capul fagului trece in celula pe calea cilindrului axial
tubular.La fagii din seria T-par, coada contractila
« infecteaza » genomul in citoplasma celulei,capsida
fagica ramane in intregime la ext,indeplinind numai rolul
unei microseringi.Mecanismul injectarii genomului fagic
nu este cunoscut cu certitudine.Memb int si cea ext par
sa fuzioneze local => un canal.Ac nucleic fagic patrunde
direct prin pctul de fuziune a membranelor.Genomul
fagic ar fi orientat spre celula bact de molec proteice
« pilot » asociate genomului.Ulterior canalul se
inchide.Infectarea genomului fagic se realizeaza intr-un
interval scurt.In procesul transferului genomul
fagic,celula bact ar fi pasiva pt ca in capsida ADN fagic
este pliat si impachetat f strans ceea ce ar crea o presiune
dat careia ADN, in mom contractiei cozii si al scoaterii
« dopului » proteic , ar fi propulsat energic in celula
bact.Genomul fagic liber in celula corespunde starii de
fag vegetativ si poate fi transcris si replicat.
Infectia fagica a celulei bacteriene,det o reorganizare
profunda a activitatii sale biologice.Programul genetic
este transcris in 2 etape : timpurie si tardiva separate in
raport de intervalul de timp al replicarii genomului.Progr
timpuriu L GENOMULUI Fgic codifica urm
prot :proteine de membrana ; nucleaze care degradeaza
cromosomul bacteran; proteine care catalizeaza sinteza
bazelor specifice AND fagic; proteine reglatoare ale
transcrierii AND fagic ; enzime care catalizeaza
replicarea AND fagic,AND pol,polinucleotid ligaza.
Replicarea genomului fagic este mai bn cunoscuta pt
fagii T4 si lambda.AND t4 se sintetizeaza din
nucleotidele rezultate din degradarea AND celular,proces
catalizat de endonucleazele denA si denB. ADN fagic
intr-o prima etapa se replica dupa modelul bidirectional
al cercului simplu,se sintetizeaza copii ale genomului
,care vor fi transcrise pt sinteza prot tardive.Ulterior
ADN fagic se replica dupa modelul cercului
rotativ.Rezulta o molecula poligenomica de ADN,un
genom concatemer.O endonucleaza cliveaza
concatemerul in molecule de lungimea genomului,ce vor
fi incorporate in capsida in procesul
morfogenezei.Sinteza prot tardive devine predominanta
dupa 20 min dupa ce ADN a atins rata maxima de
replicare,iar transcrierea genelor timpurii este
stopata.Proteinele tardive : majoritatea proteine
structurale ;proteine de morfogeneza ; proteine
enzimatice. Mai mult de 50 de gene ale fagulu T4 sunt
implicate in morfogeneza.Prima regula a morfogenezei
este ca asmblarea se face pe modilestructurale.Capetele
si cozile sunt primele care se asambleaza.A2-a regula
este ca asamblarea se face de la capatul terminal spre
punctul de jonctiune cu restul virionului. In procesul
asamblarii capului 1-a structura care se formeaza se num
este precap tip 1, alcatuit din proteine de cofraj pe care
sunt inserate capsomerele si nu contine ADN,apoi este
convertit in precap tip 2,si el fara ADN. Impachetarea
ADN incepe prin legarea unui capat al molec de ADN
poligenimic de o proteina a capului fagic. ADN patrunde
pe unul din varfurile icozaedrului dupa dislocarea unei
capsomere.La acelasi varf se asambleaza coada. Toate
molec de ADN genomic contin aceasi secventa de
nucleotide ,dar secventa initiala a genomului se repeta la
capatul terminal si difera de la 1 virion la altul.Fagii
maturi se acumuleaza in celula bacteriana iar
cromosomu bacterian pierde treptat coordonarea
activitatii celulare.Muramidaza se sintetizeaza timpuriu
dupa infectie dar este inactiva cat timp celula este
fiziologic activa.Enzima sectioneaza molecula de
mureina,iar celula activa repara leziunile,cand ele nu mai
pot fi reparate ,celula se lizeaza si elibereaza fagii
progeni. Fiecare virion progen poate infecta ata celula.
Fagii icozaedrici cu genom ADN m sunt totdeuna
virulenti si ce cu ADN dc si lizeaza celula in 30 min.Se
replica initial=> o molec scurta de ARN apoi 1 molec de
ADN dc. Fagii filamentosi cu ADN circular care se
dubleaza prin pliere fata de sine insusi. Virionul se
adsoarbe la extremitatea unui pil F.ADN m este tapetat
cu o prot.Impachetarea genomului in capsida este
concomitenta cu iesirea virionului.Pe masura ce ADN
fagic patrunde in membrana,este acoperit de prot
capsidei.Sunt sg fagi care nu necesita iza celulei pt
eliberare.
31. Organizarea functională a genomului
procariotelor (PK)
Organizarea functională a genomului procariotelor are
functii: 1)depoziteaza informatia genetică; 2)se replica
si transmite informatia pe verticală(de la o generatie la
alta); 3)coordonează activitatea celulelor. Celulele
PK,Eubacterii si Archaea au genom relativ unic si un
progenom de dimensiuni mari.Mecanismul de transfer
genetic asigura un afluviu de informatie genetică
neegalată la alte specii. În raport cu functile îndeplinite
în structura cromosomului bacterian exista gene:
a)genele structurale ce sunt transcrise coordonat si intra
în alalele unui operon,codifica enzime necesare unei cai
de biosinteza sau a enzimei necesare degradarii unui
subatrat,energetic. b)genele reglatoare codifică sinteza
unei molecule cu rol reglator efector numit represor de e
actionat in forma nativă sau aporepresor inactiv în
nativă necesitand o altă moleculă. c)represorul se fixeaza
la operator pe principiul ON/OF. d)promotor-segvente la
nivelul caruia se leaga ARN polimeraza; e)genele pentru
sinteza ARNr; f)segventele de insertie.
32.Clasificarea plasmidelor în functie de capacitatea
lor de a media transferul de material genetic prin
conjugare si de a se integra în cromosomul celulei.
Clasificarea plasmidelor: 1)după efectul asupra
celulelor gazdă ; 2)pe baza secventelor de nucleotide.
În functie de capacitate de a media transferul material
genetic intre celulele prin conjugare se disting:factori de
sex ( F) ce conferă celulelor proprietatea de donor de
material genetic -„ celule musculare”. Plasmidele ce
mediază transferul prin conjugare se numeste conjugoni
(transferoni) ,Tra-determinat genetic ex:factori
F,plasmide,R,Col; plasmide neconjugative:celelalte
plasmide R si Col Dupa criteriu capacitatea de integrare
in cromosom:1. integrative =integrarea e
reversibilă,plasmida se excizează: -corect revine la
forma fizica autonomă si -incorect,ia cu ea segvente din
cromosomul bacterian.(factor F prim) 2. neintegrative-
au existenta fizică autonomă
28. Caracterizati sin punct de vedere functional
oncogenele celulare si antioncogenele (gst) .Denumirea
de oncogene semnifica faptu ca sunt gene care au
potential de a determina transformarea maligna a celulei
sub actiunea inductoare a unor factori de mediu.Genele
oncegene sunt componente ale setului normal de gene
celulare si se num oncogene celulare (c-onc) sau
protooncogene.Oncogenele celulare codifica sinteza
oncoproteinleor localizate in membrana,citoplasma si
nucleu. In conditii normale oncogenele si oncoproteinele
indeplinesc functii esentiale pentru controlul diferentierii
celulelor in cursul dezvoltarii embionare,al cresterii si
diviziunii celulelor diferentoate iar in conditii de
dezechilibru functional ,oncogenele si oncoproteinele
sunt efectorii transformarii maligne.Cresterea celulara
normala ese controlata de 5 tipuri de proteine,codificate
de oncogene : factorii de crestere,receptori de factori de
crestere,transductori intracelulari si semnalului,factori
nucleari ai reglarii transcrierii,proteine care controleaza
ciclul celular.Oncoprot nucleare sunt componente
terminale ale catenei proteice,ele regleaza rata de
diviziune celulara.Ele controleaza intrarea celulelor in
ciclu de diviziune si inchid ciclinele.Cele mai cunoscute
sunt RB si p53 codificate de genele supresoare ale
oncogenele (antioncogene). Ele actioneaza ca inhibitori
ai diviziuni avand capacitatea de a stopa progresia
celulelor spre malignizare.Genele c-onc sunt active in
timul dezvoltarii embrionare si sunt esentale pentru
diferentierea celulara dar ulterior ele represeaza. Toate c-
onc isi pastreaza capacitatea de a-si relua activitatea si de
a o intensifica in anumite conditii : dupa infectia cu un
virus oncogen,sub actiunea unor factori de mediu,dupa
mutatii punctiforme. Activarea oncogenelor sau
inactivarea antioncogenelor este numitorul comun al
tuturor tipurilor de cancere.Oncegenele celulare s-au
izolat din t.normale.Cea mai cunoscuta oncogena este
c-src,omoloaga cu v-src a virusului sarcomului
Rous.Oncogenele din celulele normale au un
corespondent in celulele maligne.Substitutia unui singur
aminoacid in proteina codificata poate converti o
protooncogena intr-o oncogena. Transformarea maligna
este asociata unrmatoarele evenimente :
a)schimbarea unei singure baze prin mutatie puntiforma ;
b)oncoprot codificata de gena normala are o anumita
rata de turn-over,activitatea sa fiind reglata de rata
sintezei si degradarii.Oncoprot codificata de gena
mutanta poate fi o molecula mai stabila si astfel
activitatea ei biologica va creste ; c)translocatia intr-o
noua localizare si trecerea unei gene sub controlul unui
alt promotor poate altera expresia protooncogenelor
30.Comentati mecanismul interactiunii
oncodnavirusurilor cu substratul celular permisiv si
nepermisiv. Familiele
Adenovirusuri,Herpesvirusuri,Papilomavirusuri,Hepadna
virusuri,Paxviridae. Spre deosebire de retravirusuri,
la care oncogenele sunt de origine celulară, genele
transformante ale oncodnavirusurilor sunt gene virale
esenţiale pentru ciclul de multiplicare şi nu au
corespondenţă printre genele celulare normale.Genomul
viral ADN nu se integrează în genomul celular. În
celulele permisive e transcris tot genomul viral,se
sintetizează proteinele virusului, se asamblează virusul
progen si celula e lizată.În celulele semipermisive.În
celulele semipermisive/nepermisive e transcris doar
programul timpuriu ,se sintetizează proteine
timpurii,apoi ciclul de multiplicare e blocat.Genomul
viral poate fi degradat de endonucleaze/persistă,nu se
replică,se diluează în populatile de celule.Transformarea
malignă cu virusuri oncogene ADN este un eveniment
rar (mai mic de 1/1010), ceea ce reflectă ineficienţa
mecanismelor specifice de integrare a ADN viral în
cromosomii celulei.Condiţia transformării maligne este
păstrarea genomulu viral în nucleul celulei, în stare fizic
autonomă sau integrată şi întreruperea transcrierii
programului tardiv.
33.Structura genetică a plasmidelor.Plasmida R
ADNdublu catenar circular covalent închis-1-2% din
nr de nucleotide ale cromosomului-10% din nr de
nucleotidele cromosomale.Plasmidele conţin: gene
esenţiale pentru existenţa lor ca repliconi fizic
independenţi; gene de specificitate pentru
incompatibilitate; gene structurale; elemente genetice
trenspozabile (EGT), determinanţi genetici de transfer
pentru plasmidele conjugative. Plasmidele conferă
proprietăţi noi celulelor purtătoare: rezistenţa la
antibiotice, la cationii metalelor grele, la anioni (arseniat,
arsenit, borat, cromat, telurit), proprietăţi noi de
biosinteză, proprietăţi metabolice noi. Recombinarea
interplasmidială stă la baza formării plasmidelor mari de
rezistenţă la antibiotice. Plsamidele R- diverse la
Shigella dysenteriae-bacterii enter... Plsamidele R
contin gene structurale de rezistentă la antibiotice
(cloromfemicol,streptomicină,quinoloane,sulfamide)
incluse în structura unui element genetic transpozabil.
Cele 2 categori de determinanti genetici (de transfer de
rezistenta)existente concomitent in structura unei
plasmide mari sau se disociază în plasmide mici: una cu
determinare de rezistentă si cealaltă Tra, Disocierea e
reversibilă.
34.Recombinarea plasmidelor. Recombinarea
plasmidelor prcesul reversibil cei 2 repliconi replicati se
pot separa prin excizatia repliconului de dimensiune
mica.Cele mai numeroase plasmide sunt factori de
fertilitate (F) descris la E.coli, tulpina K12. Factorul de
fertilitate F are plasmida mare de 1000Kbaze/per celula.
Structura factorului F e replicon de sine stătător cu ori si
elemente genetice transpozabile.Genele Tra codifică
plina ce trebuie asamblată în structura pililor.Pilul leagă
celule cu potentialitate receptoare(„celula-femelă”).Se
formează un canal de conjugare exista si secventele cu
functi necunoscute.
In functie de prezenta factorului F se descriu
celulele de E.coli:
a) F+ cu potentialitate „cel-mascul”
b) F- cu potentialitate „cel-receptoare”, „cel-femelă”
c) Hfr (high freqvency of recombination)-transfera cu o
mare fregventă la celulele F1.
d) F recombinat rezulta Fprim în urmă exciziei incorecte.
35. Mecanismele rezistentei bacteriilor la
antibiotice.Bacteriile prezinta o multitudine de cai prin
care scapa de efectele inhibitorii ale substantelor
terapeutice si gasesc noi modalitati de a invada tesuturile
gazdei. Mutatiile care confera rezistenta la un antibiotic,
pot sa inactiveze o familie intreaga de antibiotice inrudite
structural. Asfel bacteriile rezistente la o sulfamida sau la
o tetraciclina sunt rezistente la toate sulfamidele
respectiv la toate tetraciclinele. Uneori rezistenta la
antibiotic este determinate de mutatii ale genelor
cromosomale, dar de cele mai multe ori, rezistenta
multipla este consecinta dobandirii unei plasmide R.
Rezistenta plasmidiala la antibiotice si la agenti
chimioterapeutici a celulelor bacteriene este bine
cunoscuta. Prezenta plasmidelor R in celulele bacteriene
se coreleaza cu rezistenta multipla la antibiotice.
Eliminarea plasmidelor este urmata de redobandirea
sensibilitatii la aceleasi antibiotice. Rezistenta
plasmidiala la antibiotice este multipla si are capacitatea
de a se transmite nu numai pe verticala ( de la o generatie
la alta) ci si pe orizontala, prin mecanismele de transfer
genetic intre diferite specii patogene, sau de la specii
saprobionte la specii patogene. Efectul antibioticelor si al
agentilor chimici antimicrobieni poate fi contracarat prin
mai multe mecanisme, unele intrinsece fiziologiei
bacteriei, iar altele rezulta din mutatiile genelor ce
codifica pentru structurile tinta. ADN cromosomal si
plasmidial bacterian poseda un rezervor de gene de
rezistenta, ce codifica diferite mecanismede rezistenta la
antibiotice: activarea pompelor de eflux, enzime
inactivatoare ale antibioticelor, modificarea tintei actiunii
antibioticului. Inactivarea enzimatica a antibioticelor,
este cel mai comun mecanism al rezistentei la o varietate
larga de tipuri structural de antibiotice. Genele
codificatoare ale enzimelor ce inactiveaza diferite
antibiotice se gasesc in rezerva naturala de gene de
rezistenta. Antibioticele pot fi inactivate prin clivaj
enzimatic sau prin modificare chimica( fosforilarea,
acetilarea sau adenilarea aminoglicozidelor), astfel incat
ele nu mai sunt transportate in celula sau nu mai
interactioneaza cu tinta specifica. Modificarea chimica
poate conferi rezistenta clinica la aminoglicozide (pot fi
fosforilate, adenilate, acetilate), cloramfenicol(ianctivat
prin acetilare), peniciline, cefalosporine. Enzimele β-
lactamazele inactiveaza antibioticele β-lactamice.
Efluxul activ al antibioticelor. Celulele bacteriene si
eucariote au o varietate de sisteme de transport
membranar, care indeplinesc functii vitale: inglobarea
nutrientilor esentiali, eliminare compusilor toxici,
mentinerea homeostaziei celulare. Efluxul
transmembranar al antibiotecelor este un mecanism
foarte eficient al rezistentei si functioneaza pentru
expulzarea antibioticelor care au patruns in celula.
Rezistenta la antibiotice si la antiseptice a bacteriilor
patogene se datoreaza frecvent, eliminarii
medicamentului. Sistemele de rezistenta prin flux sunt
dependente de energie si pot fi sisteme de transport
primare sau secundare. Pompele de eflux pot fi specifice
pentru un anumit medicament sau transporta o larga
varietate structural de medicamente si de aceea sau numit
pompe cu functie transportoare multipla. Toate
proteinele de eflux sunt dependente de ATP. De
asemenea sa indentificat un numar mare de proteine de
transport care confera rezistenta multipla la
medicamente(MDR=multidrug resistance), implicate in
exportul unei mari diversitati de compusi chimici
antimicrobieni, neinruditi din punct de vedere structural.
Transportorii multipli confera rezistenta multipla si
utilizeaza gradientul electrochimic transmembranar al
protonilor, sau uneori al ionilor de Na pentru a elimina
medicamentul. Sistemele de eflux multiplu au o
semnificatie clinica majora: dobandirea unui astfel de
sistem scade sensibilitatea la un spectru larg de agenti
chimioterapeutici. In celulele neoplazice umane,
rezistenta la agentii chimioterapeutici antitumorali este
mediate in mod obijnuit de pompa de eflux multiplu
reprezentata de glicoproteina P care confera rezistenta la
un spectru larg de medicamente citotoxice prin exportul
dependent de ATP. Modificarea mutationala a tintei
antibioticului. Multe antibiotice inactiveaza o enzima
specifica sau ribosomii. Un numar mare de tulpini
rezistente apar printr-un process mutational: sintetizeaza
o proteina tinta care devine incapabila sa lege
antibioticul sau mai rar, tinta isi pastreaza functia chiar
dupa legarea antibioticului. Adeseori diferenta dintre
protein de tip salbatic sic ea mutant consta in substitutia
unui singur aminoacid in catena proteica. Utilizarea unei
cai metabolice rezistente. Daca un medicament este activ
prin inhibarea unei enzime esentiale a unei cai
metabolice, celulele care produc o cantitate mai mare de
enzima pot supravietui in prezenta medicamentului.
Rareori medicamentul trebuie sa fie modificat de
aparatul enzimatic al celulei bacteriene, pentru a devein
activ. Diminuarea ratei de inglobare(inhibitia intrarii
medicamentului in celula). Scaderea permeabilitatii
membrane externe a bacteriilor G- si bariera periferica
foarte eficienta a micobacteriilor, limiteaza difuzia
medicamentelor. Permeabilitatea membrane externe a
bacteriilor G- se poate diminua prin pierderea porinelor
sau ca rezultat al mutatiilor care modifica porinele si
astfel rata difuziei passive a medicametului scade foarte
mult. Pierderea mutationala a porinelor creste rezistenta
la antibioticele hidrofile, deoarece aceste molecule sunt
mai mari decat nutrientii si trec greu prin canalele de
transport. Structura moleculara, dar in special datele
experimentale, sugereaza ca antibioticele mici(β-
lactamice, tetraciclina, cloramfenicol,) patrund in celula
pe calea porinelor. Scaderea permeabilitatii porinelor
poate sa mareasca nivelul rezistentei fata de agentii
antibacterieni care traverseaza membrane externa prin
canalele formate de porine. In contrast , antibioticelel cu
molecule mari,lipofile(rifamicinile macrolide) difuzeaza
cu dificultate prin porii canalelor. Pentru ele difuzia lenta
prin stratul lipidic este o cale semnificativa de patrundere
in celula. Membrana externa a bacteriilor G- este o
bariera eficienta pentru prevenirea influxului
antibioticelor. Moleculele de LPS formeaza baza
structurala a integritatii membrane externe. LPS sunt
polianionice care leaga cationii bivalenti si formeaza o
structura hidrofoba impermeabila pentru moleculele
hidrofile. Lps favorizeaza trecerea antibioticelor
policationice , acestea se complexeaza avid cu LPS si
dezorganizeaza membrana externa .
36. Plasmidele Col, bacteriocinele si mecanismele lor
de actiune.Plasmidele” Col” sunt elemente genetice
extracromosomale care codifica sinteza unor substante
antibiotice de tip special, denumite colicine. Denumirea
de “colicine” a fost atribuita unor substante cu propietatii
antibiotice produse de o tulpina virulent de E. coli, care
au efect letal asupra celulelor producatoare, precum si a
unor tulpini strans inrudite cu cea producatoare.
Producerea de colicine nu este limitata la E.coli, ci este
un fenomen mult mai raspandit in lumea bacteriilor si
din acest motiv, Jacob(1935) a dat denumirrile de
bacteriocine, bacteriocinogeneza si factori
bacteriocinogeni, pentru a desemna substantele,
fenomenul si respectiv plasmidele care controleaza
producerea lor. Plasmidele “Col” au aceleasi
particularitat I, commune altor plasmide: sunt molecule
de AND, circulare, dublu-catenare inchise,suprahelicale.
Unele plasmide “Col” au functie de conjugon, deoarece
poarta in structural lor genetic, determinant genetici de
transfer. Bacteriocinele sunt substante antibiotice cu
actiune bactericida a caror sinteza este codificata de
plasmidele Col. De cele mai multe ori bacteriocinele sunt
protein pure, uneori sunt glicoproteine. Bacteriocinele
produse de bacteriile G- au cateva propietati generale:au
un spectru de actiune foaret ingust; actiunea lor este
bactericida;contin o component biologic active, de natura
proteica; se leaga de celule sensibile prin intermediul
unor receptori celulari cu specifitate inalta; biosinteza
bacteriocinelor are efect letal asupra celulei
producatoare. Bacteriocinele produse de bacteriile G+
au un spectru de actiune foarte larg. Ele sunt active
asupra celulelor producatoare, dar si asupra unor specii
mai indepartate si chiar asupra bacteriilor G-. Din punct
de vedere chimic sunt glicoproteine sau lipoproteine.
Mecanismele de actiune a bacteriocinelor. Bacteriocinele
produse de celulele G- actioneaza prin mecanisme
specific asupra unor tinte situate in membrane sau in
citoplasma. Spetrul foarte limitat de actiune a
bacteriocinelor produse de celulele G-, sugereaza
existent unor receptori prin care acestea isi dobandesc
accesul la structuri sensibile. De fapt moleculele care
functioneaza ca receptori nu sunt specializate in acest
sens ci indeplinesc diferite activitati, in special de
transport cellular al unor substante nutritive.
Mecanismele de actiune sau studiat pentru
colicine(produse de E.coli). Dupa fixarea ireversibila la
nivelul receptorilor membrane externe, colicinele isi
exercita efectul bactericid prin unul din urmatoarele
mecanisme: inhibarea fosforilarii oxidative, stopand
astfel procesele energetice celulare. Consecutiv se
produce alterarea permeabilitatii membrane plasmatice,
blocarea sintezei macromoleculare ca si a transportului
active al substantelor nutritive. -unele colicine se fixeaza
specific pe molecula de ADN si determina aparitia
inciziilor monocatenare, ceea ce deschide calea actiunii
nucleazelor celulare si a degradarii AND -altele
inactiveaza subunitatile ribosimale 30 S, prin clivarea
ARNr 16S In concluzie, bacteriocinele au efect
bactericid asupra celulelor sensibile . Ceea ce le
deosebeste fundamental de alte antibiotice este faptul ca
au efect letal asupra celulelor in care s-au sintetizat si din
aceasta cauza, propietatea de bateriocinogeneza nu se
poate perpetua intr-o celula, decat in starea ei potential.
38. Definiti fenomenul transpozitiei si consecintele
fenomenului. Transpozitia semnifica excizia EGT din
situsul sau de integrare intr-un replicon si insertia intr-un
alt situs al aceluiasi sau al altui replicon. Procesele de
transpozitie produc o multitudine de rearanjari genetice.
Nu numai ca deplaseaza diferite gene de la un situs la
altul, dar transpozitia produce diferite
macroleziuni:mutatii, deletii, inversii etc. Situsurile
insertiei EGT sunt “zone calde” pentru astfel de
modificari genetice. :1)mutatia polara. Insertia
elementelor transpozabile perturba invariabil integritatea
genei in interiorul careia s-a facut transpozitia si efectul
este mutatia. Daca mutatia se produce intr-o gena
proximala( in raport cu secventa operatoare) a
operonului, ea xercita efecte polare intense asupra
genelor situate distal fata de gena mutant. Noul tip de
mutatie s-a numit mutatie polara. Concluzia a fost ca
mutatiile cu efect polar intens , rezulta prin insertia unei
secventa de ADN, la situsul mutatiei. 2)teminarea
transcrierii. Insertia unui transpozon intr-un situs nou,
prin efectele sale polare, produce frecvent o mutatie.
Efectele polare se produc pentru ca EGT sunt, in general,
entitati genetice de sine statatoare si adeseori semnifica
terminarea transcrierii. 3)variatia de faza. Cea mai
cunoscuta mutatie datorita unei inversii a secventei
cromosomale este cea care determina fenomeul variatiei
de faza. Transpozonii au rolul unor “comutatori” pentru
genele adiacente situsului de insertie : in raport cu situsul
integrarii, intr-o directive se initiaza transcrierea, iar in
directia opusa, ori o inhiba, ori produc terminarea ei
prematura. 4)fuziunea repliconilor. Un transpozon
inserat intr-o plasmida, va usura integrarea ei ulterioara
in cromosomul celulei, flancata fiind de 2 copii ale
transpozonului. 5)plasticitate genetic. Datorita existentei
elementelor genetice transpozabile, genomul bacterian a
dobandit potentialul unei remarcabile plasticitati
genetice.
40. Mecanismul molecular al transformarii genetice.
Mecanismul molecular al transformarii genetice a fost
descries la B. subtilis, Streptococcus sp., Haemophilus
sp. Transformarea genetic este produsa numai de
moleculele de ADN dublu catenare, lineare in timp ce
ADN monocatenar, ARN, hibrizii ADN-ARN sau ADN
circular inchis, nu sunt legate pe suprafata celulelor
competente. Procesul transformarii poate fi impartit in 3
etape: legarea molecule de ADN pe suprafata celulei si
fragmentarea ei;;inglobarea(transportul ADN prin
invelisurile celulei); stabilizarea ADN transformant, fie
ca replicon autonom, fie prin recombinare cu un replicon
resident; Mecanismul transformarii este asemanator la
bacteriile G- si la cele G+ dar exista diferente ale
etapelor de legare si inglobare, datorate diferentelor
structural majore ale peretelui celular. Intr-o prima etapa,
fragmentul de ADN exogen este adsorbit reversibil ,
consecinte a unei interactiuni laxe. Peretele celulelor G+
are o sarcina neta pozitiva, iar ADN are o sarcina
electica negativa. Din aceasta cauza, adsorbtia ADN este
rapida. Faza adsorbtiei reversibile dureaza 4-5 seunde.
Molecula de ADN poate fi indepartata prin spalare
rapida. Faza de legare “stransa” sau de adsorbtie
ireversibila corespunde ancorarii ferme a moleculei de
ADN, la cateva situsuri din cele circa 50 ale celulei
receptoare. Transportul ADN prin invelisul
cellular(inglobarea) este putin inteles. Patrunderea ADN
exogen in celula receptoare se face sub forma
monocatenara. In timpul transportului, catena
complementara este degradata complet. Inglobarea
implica incizia unei catene a ADN exogen, la sau langa
situsurile de legare la membrane, in prezenta ionilor
bivalenti. Urmeaza incizii successive monocatenare,
astfel incat una dintre catenele de ADN exogen este
degradata complet. Inglobarea ADN monocatenar in
celula receptoare poate fi rezultatul actiunii
endonucleazei. Transportul se face probabil, printr-un
canal membranar format prin modificarea conformatiei
spatial a nucleazei. ADN monocatenar este protejat de
actiunea nucleazelor in timpul transportului prin
formarea unui complex cu o proteina specifica de legare,
sintetizata in intervalul de competent. La bacteriile G-
ADN exogen este legat si transportat in
transformasomi(vezicule membranare de transport)
alcatuiti in special din componentele membrane externe.
Intransformasom ADN este protejat de actiunea DN-
azei exogene si de endonucleazele celulare de restrictie.
La iesirea din vezicula de transport o catena a ADN
exogen este degradata complet. Moleculele suprahelicale
si chiar unele relaxate nu sunt transportate in citoplasma.
Structura spiralizata a plasmidelor sau absenta capetelor
libere impiedica translocatia ADN
41.Descrieţi experienţa princeps prin care a fost
demonstrat fenomenul conjugării şi precizaţi
determinismul genetic. Conjugarea = modalitate de
transfer de material genetic de la o cel.donoare, la una
receptoare, prin intermediul unei legături celulare
directe. Proces condiţionat de existenţa, în cel.donoare, a
unei plasmide mobilizabile cu funcţie de conjugon care
trebuie să codifice structurile necesare realizării
contactului celular şi să pregătească transferul în
cel.receptoare. Fenomenul conjugării bacteriene –
Lederberg şi Tatum (1944) – au remarcat că tulpinile
dublu auxotrofe complementare de E.coli K12, după
cultivarea în amestec în mediu nutritiv lichid, generează
cel.prototrofe, care cresc pe un mediu solodificat
minimal şi produc colonii. De la tulpinile prototrofe,sub
acţiunea radiaţiilor UV→mutante nutriţionale auxotrofe.
Lederberg şi Tatum au utilizat, tulpini mutante dublu şi
triplu auxotrofe, cu incapacitatea de a sintetiza Thr, Leu,
tiamina, biotina, Phe şi Cis. În experienţa crucială, cei 2
au urmărit comportarea a 2 tulpini mutante A şi B triplu
auxotrofe. Cultivate izolat, pe mediu minimal, cele 2
tulpini bacteriene nu cresc. În experienţa propriu-zisă de
conjugare, cele 2 tulpini bacteriene, au fost puse în
contact pt.un interval, în mediul lichid şi ulterior au fost
însămânţate pe mediul minimal solidificat. După 24 de
ore se înregistrează apariţia coloniilor prototrofe. În
experienţa de control, cultivarea tulpinilor A şi B,
separate, pe mediul minimal, nu generează apariţia
coloniilor. Determinismul genetic al procesului de
conjugare : conjugarea e condiţionată de prezenţa în
cel.donor, a plasmidei F, care conţine determinanţii
genetici tra şi secvenţele de origine a transferului – oriT.
Alte g.codifică sinteza pilinei, a moleculelor de
recunoaştere între cel.donoare şi receptoare, replicarea
plasmidei. Cel puţin alte 11 g.st.necesare pt. asamblarea
pilului funcţional. Factorul F prezintă un grad important
de omologie genetică cu crs.bacterian, în special
pt.g.tra→ipoteza că la origine, g.factorului F ar fi fost
cromosomale, dar s-au desprins şi au devenit autonome.
În funcţie de prezenţa şi de raportul plasmidei F cu crs.,
există 4 tipuri de cel., care se comportă diferit în procesul
de conjugare: 1)cel.F-(echivalenţii genetici ai
organismelor de sex feminin) – n-au plasmida F. În
procesul de conjugare st.receptoare de material genetic;
2)cel.F+(sex masculin) – au plasmida de sex în stare fizic
autonomă. În procesul conjugării st.donoare de material
genetic;3)cel.Hfr(High frequency of recombination;
fiziologic - cel.„supermascul”, donoare de material
genetic) – prezintă plasmida F integrată în structura crs.
Au capacitatea de a realiza cupluri de transfer, urmate de
recombinare genetică, cu mare frecvenţă .4)cel.F’conţin
un factor F modificat prin procesul de recombinare cu
crs. Factorul F are proprietăţi episomale (se integrează,
reversibil, prin recombinare cu crs.). După excizia
incorectă, factorul F se desprinde împreună cu un mic
fragment de ADN cromosomal şi devine factorul F’. În
proces.conjugării,cel.F’se comportă ca cel.F+.
45. Conversia fagică = procesul apariţiei unor
proprietăţi fenotipice noi ale cel.bacteriene, consecutiv
intrării în acţiune a unor g.fagice. Fenomenul conversiei
fagice se manif.la unele bact.infectate c-un fag temperat
netransductor, care persistă în cel., fie în stare de profag,
fie în stare fizic autonomă. Conversia fagică se deoseb.de
transducţia fagică specializată, prin 2 particularit.esenţ.:-
modificările cel.bact.st.rezult.expresiei unor g.de origine
virală; -fagii care realiz.fenomenul de conversie
st.normali şi posedă tot setul de g., în timp ce fagii de
transducţie specializată st.defectivi, datorită pierderii
unor g.proprii, prin înlocuirea lor cu g.ale
crs.bact.Fenomenul conversiei fagice e cunoscut la
Corynebacterium diphteriae. Cel.care au ca
mat.gen.numai propriul crs.nu st.virulente şi nu
determină un proces patologic infecţios. Apariţia
virulenţei e condiţionată de infecţia cu fagul β, al cărui
genom se integrează în crs. bacterian. Sinteza toxinei
difterice e codificată de o g.fagică. Alt exemplu –
structura chimică a lipopolizaharidului din p.c. de
Salmonella. S-a descris fenomenul de conversie
serologică a unei linii de S.anatum, după infecţia cu un
fag, ca o reflectare a modificarii compoziţiei chimice a
polizaharid.din molec.de lipopolizaharid. După pierderea
profagului prin excizie, liniile bact.respective revin la
fenotipul anterior infecţiei fagice: C.diphteriae pierde
capacit.de a sintetiza toxina, iar S.anatum revine la tipul
serologic iniţial. Se consid.că aceste g.fagice, la origine
au fost g.cromosomale, dar au fost încorporate şi au
devenit g.fagice.
42.Mecanismul transferului de material genetic în
cuplul de conjugare F+-F- şi cuplul Hfr-F-.Cuplul de
conjugare F+-F- : Plasmidele conjugative pot să
transfere o copie a lor, de la cel.donoare la
cel.acceptoare. Transferul plasmidei F se realiz cu o
frecv.mare. Dacă o sg.cel. de E.coli F+ se adaugă la o
cultură de cel.F-, aflate în faza de creştere, după 15-20
generaţii, o mare proporţie a cel.conţine factorul F, ca
urmare a transferului unei copii a plasmidei de la cel.F+
la cel.F-, fără ca factorul F să fie pierdut din cel.donoare.
Fiecare cel.receptoare dobândeşte o plasmidă F şi devine
cel.donoare. Între 2 diviziuni, o cel.F+ realizează 1-2
transferuri, a.î. factorul F se răspândeşte repede în
populaţia bacteriană receptoare. Fenomenul
s.n.„masculinizare epidemică” a cel.F-. După formarea
cuplurilor eficiente, transferul conjugativ al ADN are loc
în 3 etape: -mobilizarea ADN pt.transfer; -transferul
propriu-zis; -formarea unei plasmide funcţionale. Etapele
conjugării se succed numai dacă în cel.donoare se
găseşte o plasmidă conjugativă (poartă g.ce determină
formarea perechilor eficiente) şi mobilizabilă (pregăteşte
ADN pt.transfer). Plasmidele autotransmisibile st.atât
conjugative cât şi mobilizabile. O plasmidă conjugativă
poate să medieze transferul unei plasmide
nemobilizabile/al g. cromosomale. În cuplul de
conjugare F+ x F- se transferă, cu frecvenţă mică,
g.cromosomale/ plasmide neconjugative. Fenomenul
s.n.conducţie = proces de mobilizare pasivă a oricărui
replicon, inclusive a crs.cel.F+, prin intermediul
Tn(transpozon)1000. La nivel molecular, conjugarea şi
transferul ADN st.procese complexe, reglate de g.şi
proteine multiple. Genele implicate în proces.conjugării
st.organizate într-un sg.operon – operonul tra. După
retractarea pilului şi formarea canalului de conjugare, are
loc mobilizarea plasmidei F. Mobilizarea începe în
momentul în care proteina Tra (funcţie nucleazică)
codificată de plasmidă, realizează incizia unei catene, la
o secvenţă unică de baze = ori T şi rămâne legată
covalent de capătul 5’P al catenei incizate. Proteina Tra
are şi funcţie de helicază - despiralizează plasmida F în
timpul transferului conjugativ. Mecanismul transferului
conjugativ e ipotetic. Incizia monocatenară declanşează
replicarea plasmidei după modelul cercului simplu şi
ramura lineară ce rezultă din replicare e transferată.
Proteina Tra are, probabil, rolul de protecţie al ADN
linear monocatenar, de acţiunea nucleolitică şi e
transferată concomitent cu ADN, în cel.receptoare; mai
are şi rol de ligază, reunind capetele catenei lineare în
cel.receptoare. Una dintre proteinele codificate de
operonul tra, care însoţeşte ADN în timpul transferului
este SSB – tapetează ADN transferat protejându-l de
acţiunea endonucleazelor. În cursul transferului, sinteza
ADN se desfăşoară atât în cel.donoare (sinteza
conjugativă înlocuieşte catena ce se transferă), cât şi în
cel. receptoare (sinteza conjugativă converteşte ADN
monocatenar transferat, la forma dublu-catenară). Alt
model al transferului consideră că proteina Tra rămâne în
cel.donor şi ADN trece în cel.receptor sub forma
monocatenară circulară, care nu necesită protecţie faţă de
acţiunea endonucleazelor. În cuplul de conjugare F+ x F-,
g.transferate codifică factori accesorii: rezistenţa la
antibiotice, UV, metale grele/degradarea unor compuşi
xenobiotici. Cuplul Hfr-F- : În cel.F+, cu o frecvenţă
mică, plasmida F se integreză în crs.bacterian, printr-un
proces de recombinare. Situsul de recombinare a
plasmidei F în crs.are loc, predominant, în transpozonul
IS3. Se cunosc peste 20 de situsuri majore ale crs., la
nivelul cărora poate avea loc integrarea plasmidei F.
Cel.bacteriană purtătoare a factorului F integrat devine
Hfr - are o capacitate foarte ridicată de a iniţia formarea
cuplurilor de conjugare. În stare integrată, factorul F nu
mai e infecţios – nu se transmite pe orizontală prin
conjugare- decât în mod excepţional, când conjugarea
durează foarte mult.O particularitate funcţională distinctă
a bacteriilor Hfr, decurge din tendinţa foarte marcată de
rupere a crs.→capacitatea de 100% a cuplurilor de
conjugare, de a transfera g. cromosomale. Totdeauna
st.transferate g.în care s-a inserat factorul F. În funcţie de
poziţia lor faţă de situsul integrării plasmidei F, fiecare
g.cromosomală are şansa să fie transferată în
cel.receptoare. Mecanismul transferului de material
genetic în cuplul Hfr x F- e foarte asemănător cu acela
descris pt.transferul factorului F în cuplul de conjugare
F+ x F-. Transferul e precedat de incizia monocatenară a
crs., la nivelul plasmidei integrate. Incizia e catalizată de
proteina Tra, cu activitate nucleazică. Punctul inciziei
semnifică ori T. Rata uniformă de transfer a ADN în
conjugare, face ca transferul conjugativ să fie
instrumentul esenţial de lucru, pt.cartarea genetică a
cromosomului. Din celula donoare se transferă ADN
monocatenar. Concomitent cu transferul are loc
replicarea crs.cel.donoare, după modelul cercului simplu.
Catena rămasă în cel.donoare are rol de matriţă pt.sinteza
unei noi catene→o copie dublu catenară a ADN
transferat. În cuplul Hfr x F- se transferă un mic fragment
al plasmidei F, g.cromosomale şi în mod excepţional se
transferă o copie completă a factorului F. De cele mai
multe ori, conjugarea se întrerupe datorită factorilor de
mediu, la intervale variabile de timp→în conjugare se
transferă, de obicei, numai g.cromosomale. Nu se
transferă factorul F, deoarece e localizat la capătul opus
al oriT, astfel cel.receptoare rămâne F-.Factorul F se
transferă numai dacă durata procesului de conjugare e de
90-120 minute, mult mai mare decât durata unei
generaţii celulare. În general, conjugarea se realizează
între cel.aceleiaşi specii, dar are loc şi interspecific şi
chiar intergenetic, dar cu o frecvenţă mai mică. De
exemplu, E.coli formează cupluri de conjugare cu cel.ale
propriei specii, dar şi cu Salmonella sp., Proteus
mirabilis etc.
43.Transpozonii conjugativi şi procesul conjugării la
bacteriile Gram pozitive. Transpozonii (Tn) =
segmente de ADN mobile; includ în alcătuirea lor, o
serie de g. structurale, delimitate la extremităţi de
SI(secvenţe de inserţie), totdeauna repetate în ordine
inversată. Interesul pt.studiul transpozonilor s-a
amplificat odată cu descoperirea faptului că g.de
rezistenţă la antibiotice pot să treacă de la un replicon la
altul. Conjugare la bGp – la acestea procesul conjugării
are particularităţi distincte şi e mediat de plasmide şi de
Transpozoni conjugativi. Transpozonii conjugativi sunt
.EGT (elemente genetice transpozabile), în mod obişnuit
integrate în genomul bacterian şi au funcţie de
transpoziţie. D.p.d.v.funcţional, Transpozoni conjugativi
cumulează proprietăţi ale Transpozoni propriu-zişi şi ale
plasmidelor:- se aseamănă cu Tn propriu-zişi, pt.că se
excizează şi se reintegrează în ADN; diferenţa faţă de
aceştia constă în existenţa unui intermediar dublu
catenar închis covalent; - se aseamănă cu plasmidele,
pt.că se excizează şi formează un intermediar circular
închis covalent, fizic independent, ce se poate integra în
genom.aceleiaşi celule ori se tranferă prin conjugare, la
o cel.receptor şi se integrează în genom.ei; se deosebesc
de plasmide, deoarece intermediarul nu se replică. La
bGp,strategia formării perechilor/a agregatelor de
împerechere e diferită.Plasmidele şi Tn conjugativi
st.prea mici pt.a codifica numeroasele prot.Tra ale
aparatului de conjugare.
44.Definiţi transducţia genetică mediată de fagi:
variantele procesului de transducţie. Transducţia =
procesul de transfer al materialului genetic între celule
bacteriene, mediat de bacteriofagi. Zinder şi Lederberg–
transducţia generalizată la Salmonella typhimurium – au
pus în contact mutante auxotrofe, cu diferite incapacităţi
de sinteză şi ulterior, au izolat, pe un mediu minimal,
colonii recombinante prototrofe – au demonstrat că acest
proces genetic nu necesită contactul fizic dintre celula
donoare şi cea receptoare de mat.gen. Agentul mediator
al transferului genetic, trece prin porii filtrului, suficient
de mici pt.a opri bacteriile. Vectorul purtător de g., de la
cel.donoare la cea receptoare a fost fagul temperat P22 – a
fost indus spontan şi astfel cel.lizogene au evoluat spre
liză. S-au asamblat particule virale transductoare, care au
infectat cel.celei de-a 2a tulpini de Salmonella din
amestecul celular. Particulele virale erau purtătoare ale
g.bacteriene de tip sălbatic, care s-a recombinat cu
crs.cel.mutante (auxotrofe), rezultând astfel
cel.prototrofe, care cresc şi se divid pe mediu minimal şi
fm.colonii. În raport cu diversitatea g.transduse şi cu
gradul de manifestare a efectului transducţiei asupra
cel.descendente, se descriu 3 variante ale procesului: -
transducţie specializată; - transducţie generalizată; -
transducţie abortivă. 1.Transducţia specializată –
Lederberg (1953); caracteristică fagului λ, ca o
consecinţă a faptului că genomul său se integrează
riguros, numai între g.gal şi bio ale crs.de la E.coli, în
raport cu care prezintă omologie genetică. Integrarea e
rezultatul recombinării genetice la situsuri specifice. În
stare integrată, profagul se comportă ca orice
g.cromosomală(se replică sincron cu crs.şi e transmis
tuturor cel.descendente). Sub acţiunea unor factori
fizici/chimici, genomul viral e excizat din inserţiile sale
cromosomale,se circularizează şi se replică
productiv,generând fagi progeni.Procesul s.n.inducţie
litică, rezultatul fiind liza cel.bacteriene.Fagul λ e
excizat împreună cu g.cromosomală gal/bio/am2.
Datorită integrării g.bacteriene în crs.fagic, are loc
pierderea unei secvenţe echivalente ca mărime, din
genomul fagic →fagi transductori defectivi, incapabili să
se multiplice şi să lizeze cel. bacteriană→pt.a iniţia ciclul
de multiplicare şi liza cel.bacteriene, necesită prezenţa
fagilor helper. Cu o frecvenţă mică, genomul fagului
transductor se poate integra în crs.bacterian, printr-un
proces de recombinare şi g.transduse pot conferi noi
caractere fenotipice cel.bacteriene. Cel.bacteriană care a
dobândit un fenotip nou s.n.transductant. Fragmentul de
mat.gen. transdus de genomul fagic e adăugat genomului
bacterian, nu substituit. Transducţia fagică = proces ce
se realizează cu o frecvenţă mică, dar datorită numărului
mare de particule virale şi a cel.bacteriene infectate,
această modalitate de transfer de mat. gen.între
cel.bacteriene, are rol semnificativ în condiţii naturale.
2.Transducţia generalizată, nelimitată/nerestrictivă =
proces de tranfer, prin intermediul unui fag, a oricărei g.a
crs.bacterian, indif.de poziţia sa în genom. Procesul a
fost descris pt. fagul P1care infectează E.coli, fagul P22la
Salmonella şi pt.unii fagi care infectează cel.de B.
subtilis. Fagii de transducţie generalizată au proprietatea,
ca în ciclul litic în raport cu cel. bacteriană, să
încorporeze fragm.cromosomale ale gazdei.
Virusul P1 are ca genom o molec.de ADN lineară,
dublu catenară şi o capsidă icozaedrică. ADN, de 100 kb,
este permutat ciclic şi are secvenţe repetitive terminale.
Ca şi fagul T4, după infecţie molecula se circularizează.
Cuplul poate urma ciclul litic sau lizogenic.Varianta
lizogenă necesită replicarea ADN circular, în stare fizic
autonomă. În stare lizogenă, fagul P1, sub forma
moleculei circulare e menţinut într-un număr minim de
copii, datorită unui control stringent al replicării, ca şi în
cazul plasmidei F. Mecanismul distribuţiei poate deveni
ineficient dacă un proces de recombinare omoloagă a
creat o moleculă dimerică, ce se distribuie numai în una
dintre cele 2 cel.fiice. În evoluţia litică, ADN fagic se
replică după modelul θ şi al cercului rotativ. Rareori, în
procesul asamblării, sunt încorporate şi fragmente de
ADN ale crs.bacterian, rezultând fagi de transducţie
generalizată. Infecţia cel.de Salmonella cu fagul P22
produce fragmentarea ADN celular. În cursul
morfogenezei virale, în capside se împachetează, uneori,
exclusiv ADN bacterian şi rezultă fagi transductori. În
capsidele goale st.încorporate, de regulă, numai g.de
provenienţă bacteriană şi numai în mod excepţional
st.încorporate g.celulare în asociaţie cu mici fragm.de
genom viral. Teoretic, oricare dintre g.cromosomale, are
o şansă egală de a fi transdusă (→ denumirea transducţie
generalizată), deşi, practic, unii cistroni st.transduşi cu o
frecvenţă mai mare. În capsida fagică st.împachetate
preferenţial, fragm.de ADN care au o secvenţă similară
secvenţei „pac”, care reglează împachetarea genomului
fagic. Aparatul enzimatic de împachetare a genom.fagic
recunoaşte secvenţa anologă şi astfel fragmentele de
ADN bacterian st.încorporate în capsida virală. Rezultă
astfel, particule fagice care poartă diferite fragm.ale
crs.bacterian. Deşi în cel.există cantităţi aprox.egale de
ADN fagic şi ADN celular, numai un mic procent al
fragmentelor crs.bacterian e împachetat şi un procent mic
de particule virale st.transductoare. Factorul limitant al
asamblării fagilor transductori e frecvenţa secvenţelor
pac. Particulele fagice care încorporează
exclusiv/preponderent g.bacteriene st.totdeauna
defective. Aceşti fagi nu st.obligatoriu lizogenizanţi.
După ce infectează o nouă cel.bacteriană, nu se
multiplică şi nu au efect litic, deoarece lipsesc g.virale
esenţiale. Genele transduse pot fi integrate prin procese
de recombinare, în crs.bacterian. Procesul se realizează
prin înlocuirea unor determinanţi genetici ai
cel.receptoare,cu cei transduşi. Recombinarea necesită
omologie genetică între secvenţele de ADN participante
şi e dependentă de proteina Rec A. 3.Transducţia
abortivă (incompletă) – genomul virusului transductor
nu determină liza, dar nici nu se integrează în crs.celulei
infectate. Recombinarea fragm.de ADN transduse, de
origine bacteriană, are loc cu o frecvenţă foarte mică.
Majoritatea fragm.transduse rămân în citoplasma
cel.receptoare. Nu se replică, deoarece conţin o origine a
replicării şi astfel st.moştenite numai de una dintre cele 2
cel. surori care rezultă la fiecare diviziune. Totuşi,
st.g.fucţionale şi codifică produsul lor în cel. receptoare,
în care determină o stare de diploidie parţială. Genele
transduse se diluează treptat în populaţia celulară, prin
diviziune. Dacă cel.e mutantă nutriţională, iar
fragm.transdus îşi are originea într-o cel.prototrofă, se
produce complementarea genică şi reversia la prototrofie
a cel.receptoare. La fiecare diviziune celulară, produsul
de sinteză a g.transduse poate fi distribuit în cele 2
cel.surori şi astfel, cel. care nu primeşte fragm.de ADN,
fenotipic poate rămâne de tip sălbatic, până când
produsul e degradat/diluat prin diviziuni succesive