Universitatea din Oradea

Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării

Departamentul de Istorie

Buletinul Cercului de Ideologii Politice şi Mentalităţi

Nr. III

Editura Universităţii din Oradea

Oradea – 2014
Redactor responsabili: prof. univ. dr. Sorin ŞIPOŞ

prof. univ. dr. Gabriel MOISA

Redactor şef: Roland OLAH

Redactor șef-adjunct: Ştefan Marius DEACONU, anul III, Istorie

Secretar de redacţie: Cristian CULICIU, anul I Master, Istoria Vestului Românesc
Colectiv de redacţie: Vlad MOGHIOROŞI, anul I Master, Istoria Vestului Românesc
Patricia-Bianca CAPRIȘ, anul II, Istorie
Vasile-Alexandru HUSAR, anul III, Istorie

Colaboratori: Laura ŞIPOŞ, anul I Doctorat, Facultatea de IRISPSC

Áron TŐTŐS , anul I Doctorat, Facultatea de IRISPSC
Elena CAZACU, anul II Master, Istoria Vestului Românesc
Adriana LUCACI, anul I Master, Istoria Vestului Românesc
Antonia POTROVIȚĂ, anul I Master, Istoria Vestului Românesc
Doru SICOE, anul II, Istorie

Coperta: Dan DRAGOŞ și Cristian CULICIU

 Cronica unor tulburări anunţate: Congresul Uniunii Naţionale a Studenţilor
Creştini-Ortodocşi din 1927

Ştefan Marius DEACONU*

Abstract. Interwar Romanian Students’ movement was well-known for its anti-Semitic beliefs.
Throughout this article, we will try to present the most important aspects regarding The 2nd National Orthodox
Students’ Congress, which was held at Oradea in December 1927 and its consequences. Subsequently, this paper
will present the Opening ceremony and some important issues that were discussed in the first two days of the
Congress. Further, we will present some international reactions to this pogrom – as it was and it is largely consider
in historiography. The article present also the trial and some hypothesis largely spread about the way that
turbulences had begun.

Keywords: anti-Semitic movement, Oradea, students’ congress, revisionism, numerus clausus, interwar
Romania

Introducere: Oradea, între ne vom reîntâlni în momentul desfăşurării

români, maghiari şi evrei
Oradea, Oradea-Mare, Nagvárad,
Großwardein sau ‫ גרויסווארדיין‬sunt în fapt
denumiri pentru acelaşi oraş, fapt care
ilustrează multiculturalittatea acestuia.
1
Devenit acum aproape milenar , în cadrul
acestuia au convieţuit de-a lungul veacurilor
mai multe comunităţi etnice. E un adevăr de
netăgăduit. Generalul Traian Moşoiu a
pătruns victorios la 20 aprilie 1919 într-un
oraş în care a fost primit cu lauri de o
minoritate2. Marea majoritate, reticentă în
adâncul său, s-a limitat la o atitudine
formală, respectuoasă am putea spune.
Desigur, cu excepţiile de rigoare, în speţă
cazul lui Emil Weisslowits, personaj cu care
*student, Universitatea din Oradea, Facultatea de
Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și
Științele Comunicării,
marius.deaconu@gmail.com
1 Liviu Borcea, Gheorghe Gorun (coord.), Istoria
Congresului studenţesc din 1927. Acea
majoritate, formată într-un procent
covârşitor din maghiari şi evrei (întâlniţi şi
sub forma maghiarilor de rit mozaic) avea
într-adevăr motive să fie reticentă. Întreg
eşafodajul social fusese dărâmat de proaspăt
încheiatul flagel mondial. Pentru maghiari,
administraţia românească se anunţa a fi
crâncenă mai ales prin prisma faptului că
naţiunea cea mai oropsită a Transilvaniei părea
dornică să-şi răzbune veacurile de
inferioritate politică şi socială3. Pentru
populaţia evreiască, românii erau priviţi din
perspectiva regimului politic cu tentă
antisemită din Vechiul Regat, care indiferent
de coloratura politică a găsit necesar să
perpetueze sau să accentueze măsurile
antisemite4. Aceştia se anunţau a fi
promotorii destructurării unei societăţi bine
e-mail:

orașului Oradea, Editura Cogito, Oradea, 1995, p. 75

2 Cornel Grad, Contribuţia Armatei române la preluarea 3 Liviu Lazăr, Mişcarea antirevizionistă din Transilvania în
puterii politico-adinistrative în Transilvania. Primele măsuri perioada interbelică, Editura Călăuza, Deva, 2003, p. 273
(noiembrie 1918-aprilie1919) în Revista de Administraţie 4 Ladislau Gyemant, Evreii în istoriografia română şi

Publică şi Politici Sociale, an II, nr. 4(5) din maghiară în Istorie şi memorie evreiască, Editura
decembrie 2010, pp. 63-65 HASEFER, Bucureşti, 2011, pp. 208-216

2
sedimentate5, lovind puternic în activitatea
lor economică pentru a face loc românilor,
lipsiţi de capital dar susţinuţi politic de la
Bucureşti.
Lucrurile nu aveau să stea atât de
fatalist. Cu amintirea zilei negre de 4 iunie
1920 – semnarea Tratatului de la Trianon –
evreii şi maghiarii orădeni s-au trezit aruncaţi
la periferia unui stat nou constituit, aflat încă
în primii ani sub povara imensităţii sale.
Situaţia nu era neapărat nouă întrucât
Oradea se situa şi până în 1918 la marginea
zonei puternic maghiarizate, aflată sub
influenţa Budapestei.
Învăţământul românesc, focar de
antisemitism
Dezvoltarea accentuată prin
învăţământul românesc trece odată cu
înfiinţarea Universităţilor din Iaşi, respectiv
Bucureşti a dus la o schimbare a mentalităţii
naţionale. Fără a elimina parvenitismul,
meritocraţia se impune ca fiind cea mai
naturală modalitate de a accede în elita
naţională6. România, trecută prin furcile
caudine ale definirii formei sale de
guvernământ şi mai apoi de exprimare a
suveranităţii şi independenţei sale, avea
nevoie de un întreg aparat administrativ,
cârmuitorii acestui stat realizând că lăsându-l
exclusiv pe mâna unor diletanţi vor pierde
firavele reuşite obţinute cu mari eforturi.
Minoritatea evreiască nu a reuşit
vreme de mulţi ani să îşi găsească o poziţie
bine determinată în societatea românească,
fără să fie privită cu patimă şi chiar cu ură de
majoritarii români. Consideraţi străini,
aceştia au fost permanent ostracizaţi de
marea parte a societăţii în secolul al XIX-lea,
5 Gidó Atilla, From Hungarian to Jew Debates Concerning
the Future of the Jewry of Transylvania in the 1920s în
Between Minority and Majority, Balassi Institute,
Budapesta, 2013, pp. 180-182
6 Dragoş Sdrobiş, Elitele şi Universitatea în România
Interbelică. Problema „şomajului intelectual” în Anuarul
Institutului de Istorie „George Bariţiu din Cluj-Napoca”,
Series Historica, nr. LI, Bucureşti, 2012, p. 258
chiar dacă acest fenomen nu a avut un
caracter vădit violent. Această permanentă
stare de tensiune a fost practic
instituţionalizată prin articolul 7 din
Constituţia României adoptată la 1866,
prevedere care îi elimina din viaţa politică şi
le restrângea drepturile cetăţeneşti7.
În mod natural, populaţia urbană s-a
îndreptat cu precădere spre băncile
universităţilor. Populaţia evreiască avea
condiţiile materiale (nu susţinem teza unor
evrei ce posedă mari averi ci cea a unei
populaţii care din punct de vedere social şi
politic nu se bucura de o mare afectivitate
din partea românilor8 dar care totuşi nu
părăsea teritoriul României din cauza unor
avantaje din altă perspectivă, desigur, nu atât
de supralicitate precum au rămas în mentalul
conaţionalilor) şi intelectuale9 pentru a se
încadra într-un procent ridicat în rândul
populaţiei academice. Totuşi, discriminarea
etnică, statuată constituţional până la
Congresul de la Berlin din 1878 îşi produsese
efectele scontate.
În ciuda acestor oprelişti, evreii ajung
în perioada de dinaintea Primului Război
Mondial la o cifră de 240.000, constituind
3,3% din populaţia totală a ţării. Procentul
ridicat al evreilor în componenţa mediului
urban, 14,6% în medie dar care uneori
atingea chiar 42% cum era situaţia din Iaşi10
ilustrează încă o dată preocupările şi
îndeletnicirile acestei etnii. Situaţia la nivelul
anului 1930, momentul în care s-a efectuat
primul şi ultimul recensământ din perioada
interbelică arată că populaţia României a
7 Articolul 7 din Constituţia Romniei de la 1866
statuează că „însuşirea de Român se dobândesce, se conservă
şi se perde potrivit regulilor statornicite prin legile civile. Numai
streinii de rituri crestine pot dobindi împămentenirea.”
8 Lucian Nastasă, Antisemitismul universitar în România
(1919–1939) : mărturii documentare, Editura Institutului
pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale
: Kriterion, Cluj Napoca, 2011, p.20
9 Ibidem, pp. 49-52
10 Keith Hitchins, România: 1866-1947, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2013, p. 171
ajuns la 18.052.896 locuitori, cu aproximativ
2.5 milioane locuitori mai mult faţă de
estimările din 1920. Populaţia din mediul
rural reprezenta în continuare marea
majoritate, fiind în procent de peste 80% în
ciuda unui proces accentuat de urbanizare,
desfăşurat concomitent cu dezvoltarea
industriei. Din totalul populaţiei, din punct
de vedere etnic românii reprezentau 71,9%
din total, fiind urmaţi de maghiari – 4,1%,
evrei – 4% şi ucrainieni – 3,2%11. Cei
728.115 evrei erau distribuiţi variat pe
teritoriul românesc12 astfel încât aceşti
constituiau spre exemplu 30% din populaţia
urbană a Bucovinei, 27% în Basarabia sau
23% în Moldova13.
Din această perspectivă, influxul de
israeliţi din Transilvania, Basarabia sau
Bucovina nu avea cum să treacă neobservat.
Dacă alte minorităţi etnice precum maghiari,
germanii sau ruşii, erau compactate într-o
oarecare regiune nou alipită, evreii deveneau
o realitate cotidiană în toate zonele României
Mari, cu precădere în mediul urban. Ei bine,
acest amestec eterogen de populaţie, încadrat
într-un „stat naţional şi unitar”14 a fost greu de
administrat15. Instituţia regală şi una din cele
mai tolerante legislaţii europene în privinţa
naţionalităţilor au făcut ca minorităţile să nu
conducă noul edificiu naţional la o implozie.
Şi totuşi fragilitatea României Mari poate fi
resimţită studiind comportamentul
studenţimii româneşti în această perioadă.
Studenţii au reprezentat şi reprezintă în
continuare poate cel mai sensibil barometru
privitor la starea societăţii. Cu o atitudine
veşnic belicoasă (dar în genere constructivă),
11 Lucian Nastasă, Antisemitismul universitar..., p.8
12 Ibidem, p. 375
13 Datele pe regiuni şi ţinuturi sunt se regăsesc în
Sabin Manuilă, Recensământul general al populaţiei din
1930, vol. II., Editura Institutului de Statistică,
Bucureşti, 1938
14 Articolul 1, Constituţia României din 1923
15 Irina Livizeanu, Cultură şi naţionalism în România
Mare (1918-1930), Editura Humanitas, Bucureşti,
1998, pp.18-19
4
aceştia au reprezentat un factor evident de
progres şi în perioada interbelică- Dar în
spatele acestora regăsim un puternic spirit
naţionalist, exprimat mai degrabă nihilist
(aici intervenind accentuat antisemitismul) în
defavoarea unui patriotism just16. Cu dorinţa
de a apăra ceea ce unicii şi părinţii lor au
câştigat pe câmpul de luptă, tinerii
universitari şi-au dedicat, măcar formal, o
parte a nergiilor împotriva celor ce aspirau la
schimbarea status quo-ului creat prin sistemul
de tratate de la Paris-Versailles. Astfel,
antisemitismul devine prin excelenţă o
caracteristică a acestora, cel puţin din două
motive.
În primul rând ar fi acela că
ponderea studenţilor israeliţi, procent ce
raţional urma să se reflecte în aparatul
administrativ, juridic, în elita socială şi nu
numai, atenta la primatul covârşitor
românesc. Ca şi consecinţă firească, numerus
clausus devine una din principalele
revendicări studenţeşti interbelice17, pusă în
practică doar către sfârşitul anilor 30, când
România alunecase iremediabil deja pe panta
extremismului şi autoritarismului. În al
doilea rând, populaţia evreiască era
dispersată neuniform de pe Coasta de vest a
Statelor Unite ale Americii şi până în
îndepăratata Uniune Sovietică, fiind
reprezentată în toate straturile social, de la
cele mai sărace pături şi până la cel mai înalt
nivel. O populaţie ce pornea de la o
identitate dată în special de latura religioasă
mai degrabă decât cea naţională a reuşit să se
adapteze la specificul fiecărui stat în care
locuia, fără a pierde o legătură spirituală, fie
ea minimală, cu semenii din alte ţări. Această
populaţie, nefiind în posesia unui teritoriu
bine definit şi reglementat juridic, s-a
orientat spre o mişcare internaţionalistă.
16 Maria Someşan, Mişcarea studenţească din 1922 în
Anuarul Institutului Român de Istorie Recentă, vol. I,
Editura Polirom, Bucureşti, 2002, pp. 179-183
17 Lucian Năstasă, Antisemitismul universitar..., p.8
Cum din Est tocmai răsărea comunismul, o
mică parte din evrei au îmbrăţişat această
doctrină care în profunzimea ei idealistă
milita pentru internaţionalism şi
18
egalitarism . Nimeni nu neagă faptul că
URSS şi deci comuniştii au avut o atitudine
tendenţioasă şi revizionistă la adresa
României dar catalogarea majorităţii evreilor
din acest stat ca fiind agenţi comunişti este o
exagerare de neacceptat19.
Preliminariile şi debutul Congresului
naţional studenţesc
Ajungând la momentul congresului
studenţesc din 1927, al doilea ca numerotare
după cel desfăşurat la Iaşi cu un an înainte,
trebuie menţionat că acesta a rămas în
istoriografia românească şi nu numai ca unul
dintre cele mai mari derapaje antisemite ale
studenţilor români în perioada interbelică20.
Pregătirile în vederea realizării acestui
congres au început în vara anului 1927 cu
18 Karl Marx, Friedrich Engels, Manifestul Partidului
Comunist, Editura Nemira, Bucureşti 2006
19 Pentru aprofundare vezi ***, Propaganda antisemită şi
retorica oficială despre primejdia ideo-bolşevismului. Evreii
români şi comunismul în perioada 1938-1944, articol
acceesat la pagina web
http://www.yadvashem.org/yv/en/about/events/pd
f/report/romanian/1.4_Iudeobolsevismul_romana.p
df în data de 5 mai 2014; Adriana Diana Grigore,
Comunismul nu a prins în România interbelică din cauza
Mişcării Legionare în Historia, articol accesat la pagina
web http://www.historia.ro/exclusiv_web/grigore-
adriana-diana/articol/comunismul-nu-prins-romania-
interbelica-cauza-miscarii-le, în data de 5 mai 2014;
Pavel Moraru, Evreii şi bolşevismul în Basarabia interbelică
(1917-1940) , articol accesat la pagina web
http://basarabialiterara.com.md/?p=7649, în data de
5 mai 2014
20 Catherine Poujol, Aimé Pallière, the Paradox of a
Christian president of the Union Universelle de la Jeunesse
Juive (Universal Union of Jewish Youth) în Bulletin du
Centre de recherche français à Jérusalem, nr. 5, 1999, p. 102;
Gidó Attila, On Transylvanian Jews. An Outline of a
Common History, în Studii de atelier. Cercetarea minorităţilor
naţionale din România, nr. 17, 2009, p. 21-22;
Christopher Thorpe, The Romanian Legionary Movement
between Truth and Deception, articol accesat la pagina
web http://www.counter-
currents.com/2012/06/the-romanian-legionary-
movement-between-truth-and-deception/ în data de
5 mai 2014
mai multe discuţii preliminare, după cum
relatează oficiosul legionar din Iaşi –
Pământul Strămoşesc – condus de Corneliu
Zelea Codreanu21.
Drumul participanţilor către locul
desfăşurării evenimentului nu a fost lipsit de
incidente22. Primii studenţi sosiţi au fost din
centrul universitar Iaşi, urmaţi de cei din
Cluj, Bucureşti, precum şi de simpatizanţii
Legiunii Arhanghelului Mihail. Atmosfera
era una prietenoasă iar eforturile
organizatorilor au fost salutate de
reprezentanţii studenţilor din toată ţara23.
Sosind şi ziua deschiderii Congresului
studenţesc, între 4000 şi 6000 mii de
participanţi24 din Bucureşti, Cernăuţi,
Chişinău, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi sau
Arad s-au adunat în Oradea. Numărul mare
de studenţi se poate explica şi prin faptul că
21„Congresul general studenţesc dela Oradea-Mare”,
în Pământul Strămoşesc, an I, nr. 10 din 15 decembrie
1927, p.1
22 În interpelarea făcută de deputatul Wilhelm
Filderman în Camera Deputaţilor cu nr. 517 din 12
decembrie 1927, acesta critică faptul că deşi au fost
aduse la cunoştinţa organelor competente excesele
studenţilor din luna noiembrie a aceluiaşi an şi au fost
ridicate probleme cu privire la transportul studenţilor
către Oradea, „[...] s-au petrecut în trenurile care
transportau pe studenţi, în staţiunile unde trenurile aveau
oprire şi în sfârşit în localitatea unde s-a ţinut Congresul, fapte
grave. Gravitatea acestor fapte a mers crescând pe măsura
impunităţii de care s-au bucurat vinovaţii.” cf. Lucian
Năstasă, Antisemitismul universitar..., p. 158
23„Congresul general studenţesc dela Oradea-Mare”,
în Pământul Strămoşesc, an I, nr. 10 din 15 decembrie
1927, p.1
24Numărul participanţilor variază de la o sursă la alta.
Spre exemplu, consilierul comunal Schwartz vorbeşte
de 5000 de studenţi cf. Monitorul comunal, an I, nr. 6-7,
p. 3, în surse din Poliţie vorbesc de 6000 de
participanţi cf. Ioan Scurtu, Totalitarismul de dreapta în
România: Origini, manifestări, evoluţie 1919-
1927,Bucureşti, 1996, Institutul Naţional pentru
Studiul Totalitarismului vol. II, p 95-98 (în continuare
I. Scurtu, Totalitarismul...); În organul de presă al
Legiunii Arhanghelului Mihail este specificat că au
participat 4000 de studenţ cf. „Congresul general
studenţesc dela Oradea-Mare”, în Pământul Strămoşesc,
an I, nr. 10 din 15 decembrie 1927, p.1
aceşti au beneficiat de gratuitate pe
transportul feroviar25. Prima zi a acestui
eveniment s-a desăşrat în condiţii normale.
Acesta a debutat cu o „grandioasă manifestaţie
pentru ideea naţională”, cu două slujbe Te
Deum, desfăşurate în cadrul celor „două
catedrale româneşti”, săvârşindu-se aşa cum
fusese planificat, parastase pentru „studenţii
căzuţi în război şi în mişcare”26. Ulterior
mulţimea s-a îndreptat către statuia Regelui
Ferdinand, aşa cum fusese planificat,
rostindu-se discursuri în faţa studenţilor şi
orădenilor strânşi în număr mare. Interesant
este momentul în care Lorin Popescu,
preşedintele UNSCOR s-a urcat pe
piedestalul statuii Regelui, vorbind despre
acesta ca fiind „glorios ca nimeni altul” şi jurând
alături de cei prezenţi că „va păstra ţara făurită
de El, aşa cum a dato El”. Formula utilizată de
studenţi a fost „Rege, ţie studenţimea română ţi-a
jurat că va fi demnă de opera Ta!”27. Vor mai lua
cuvântul general Traian Moşoiu sau
Petruşca.
Studenţimea s-a îndreptat apoi spre
Teatrul Regina Maria, care „se umple de
congreşişti şi public cum n-a mai fost niciodată.
Lumea se mira cum au putut suporta balcoanele şi
galeriile atâta greutate de lume”. De altfel, în
şedinţa extraordinară a Consiliului comunal
din 19 decembrie 1927, consilierul Ludovic
Schwartz,„în numele comercianţilor şi
industriaşilor”, a subliniat că nu înţelege de ce
„s-a admis ţinerea congresului a lor 5000 studenţi,
în teatrul orăşenesc, care are o capacitate de
maximum 1000 de persoane şi astfel 4000 de
studenţi trebuiau să stea afară”28. Consilierul
comunist Eugen Rozvan vine în continuare
colegului său şi declară că „pentru desbaterea
chestiunilor studenţeşti nu era nevoie de 5000 de
25I. Scurtu, Totalitarismul…, vol. II, p. 91
26 „Congresul studenţesc la Oradea” în Tribuna, an
VII, nr. 50 din 11 decembrie 1927, p. 2
27 Ibidem
28Monitorul comunal, an I, nr. 6-7, p. 2
6
studenţi” considerând evident că „se putea
prevedea că aici se pregăteşte ceva”29.
Deschiderea oficială a Congresului a
debutat cu cuvântul preşedintelui Lorin
Popescu, care pe lângă chestiunile specifice
unui asemenea discurs, menţionează despre
o „coasă a morţii ce planează asupra ţării noastre”
pe care „suntem chemaţi să o îndreptăm asupra
duşmanilor”30. În continuare au luat cuvântul
episcopul ortodox al Oradiei, Roman
Ciorogariu, arhiepiscopul greco-catolic de
Oradea Mare, Valeriu Frenţiu şi de
asemenea, primarul oraşului gazdă, Gelu
Egry. Au mai luat cuvântul liderii studenţilor
din centrele universitare participante, primul
fiind I. Petruşca, preşedintele centrului
studenţesc Oradea, care a afirmat că
„studenţimea orădeană va forma aci la graniţă
reduta peste care nu se poate trece”.
Atmosfera a devenit tot mai
încarcată de un naţionalism veleitar pe
măsură ce liderii studenţilor din centre
universitare româneşti au luat cuvântul.
Cronţ, preşedintele centrului universitar
Bucureşti a vorbit despre o invazie a unui
„neam străin, jidanii”, afirmând că „nu putem să
fim robii cari să clădim palate pentru venetici, ca
apoi din aceste palate să fim batjocoriţi”, în timp
ce Fotiade, preşedintele centrului universitar
Timişoara a proclamat o „Românie a
românilor”31. După aceste formalităţi, s-a ţinut
un moment de reculegere în memoria lui
Emanuil Gojdu, la propunerea episcopului
Ciorogariu.
S-a trecut apoi la alegerea
preşedinţilor de onoare ai congresului din
care îi enumerăm pe Regele Mihai I, A.C.
Cuza, Octavian Goga, prof. Paulescu, prof.
Şumuleanu, prof. Cădere, prof. Ion
Cătuneanu, Ion Simionescu Vâlcovici,
29 Ibidem, p. 3
30„Congresul studenţesc la Oradea” în Tribuna, an
VII, nr. 50 din 11 decembrie 1927, p. 2
31„Congresul general studenţesc dela Oradea-Mare”,
în Pământul Strămoşesc, an I, nr. 10 din 15 decembrie
1927, p.4
Simion Mândrescu şi chiar Corneliu Zelea
Codreanu conform ziarului Pământul
Strămoşesc32. Se va trece apoi la dezbaterea
celor mai ardente probleme ale studenţimii.
S-au trecut în revistă şi problema studenţilor
moţi, chestiunea legii cadavrelor33, cea a
profesorilor trădători, a studenţilor eliminaţi
şi care nu au mai fost primiţi în unităţile de
învăţământ superior sau cea a transportului
prin intermediul CFR34. Un anume student,
Glăjaru-Mehedinţi, a vorbit despre
sentimentul de fraternizare existent la nivelul
studenţilor români din interiorul dar şi din
exteriorul graniţelor româneşti dar şi despre
participarea undei delegaţii româneşti la
congresul studenţesc de la Roma, unde un
român a fost ales în conducerea conferaţiei
studenţeşti internaţionale. Titus Curelea a
menţionat apoi că în cadrul aceluiaşi
congres, delegaţia engleză a cerut „eliminarea
românilor din confederaţie pentru atitudinea lor
antisemită, dar dupăce le-au descris situaţia din
România şi-au retras propunerea de excludere”35.
Acest aspect dovedeşte că la nivel
internaţional au existat informaţii despre
anumite atitudini antisemite ale studenţilor
români. Prin urmare, după escaladarea
ulterioară a evenimentelor, nu este de mirare
că presa internaţională a relatat pe larg
despre acest subiect.
În continuare, în urma unui dialog
între Victor Radu şi Lorin Popescu aflăm că
organizatorii congresului au fost sprijiniţi în
vederea desfăşurării acestuia cu suma de
130.000 lei. S-a spus la vot noua conducere,
având în vedere demisa fostului preşedinte,
Iulian Sârbu, în locul acestuia fiind ales Lorin
Popescu36. A urmat apoi dezbaterea privind
Numerus clausus, fiind subliniat că „datorită
prefacerilor survenite de pe urma războiului s-au
32 Ibidem
33 Lucian Năstasă, Antisemitismul universitar..., p.72
34„Congresul studenţesc la Oradea” în Tribuna, an
VII, nr. 50 din 11 decembrie 1927, p. 2
35 Ibidem, p. 3
36 Idem
putut infiltra neobservate masse mari de jidani în
ţară şi în toate rămurile de activitate”, fapt
considerat deranjant de studenţi prin vocea
lui Bicleanu din centrul universitar Iaşi
respectiv a lui Medrea, din Cluj Napoca37. Se
discută despre motivarea acestei măsuri
conform normelor de drept internaţional şi
se expun precedentele din Ungaria şi Polonia
precum şi luptatele purtate în Cehoslovacia,
Austria sau Statele Unite ale Americii pentru
ca „nu cumva poporul să-şi facă dreptate aplicând el
Numerus nullus”.
De altfel, temele abordate au fost din
cele mai variate, astfel că pe lângă o încercare
privitoare la coagularea unei atitudini politice
unitare, sfârşită printr-o susţinere a tuturor
mişcărilor antisemite, s-a încerca şi orientare
comună pe teme religioase, social-culturală
sau profesională. Se vorbea spre exemplu de
lărgirea perspectivelor şi integrarea mai
lesnicioasă în piaţa muncii, despre crearea
unor cercuri de studii dar şi despre o
superioritate a „Bisericii lui Christos, faţă de
celalte religii şi mai ales faţă de religia satanică a
neamului lui Iuda” fiind propuse mai multe
soluţii „pentru combaterea diferitelor secte cari sapă
la temelia religiei şi bisericei noastre, cerând
intervenţia energică a guvernelor în această
chestiune”38.
Desfăşurarea tulburărilor studenţeşti
Cea de-a doua zi a Congresului a
debutat cu îndemnul preşedintelui Lorin
Popescu spre a se mai evita devastarea
localurilor din oraş „pentrucă să nu se
compromită studenţimea română”. Totuşi, încă
nu era vorba despre distrugeri importante ci
doar de mici derapaje cauzate probabil de
euforia prilejuită de întâlnirea studenţilor din
toate colţurile ţării. Dezbaterile privitoare la
orientarea politică a studenţilor au iscat
controverse aprinse, fiind stinse doar de
apariţia profesorului Ion Cătuneanu. Acesta
37Idem
38 „Congresul studenţesc” în Înfrăţirea românească, an
IV, nr. 4 din 15 decembrie 1928, p.9
a propus ca studenţii să păstreze o unitate,
lucru care implica lipsa vreunui partizanat
politic faţă de cele două mişcări politice
naţionaliste, cea condusă de A.C. Cuza
respectiv cea diriguită de el însuşi, până când
acestea nu vor ajunge la un consens să se
unească, propunere susţinută de studenţii
din Cluj-Napoca, Cernăuţi, Oradea sau Arad
în timp ce studenţii din Iaşi s-ar fi opus,
„cerând libertate de a face parte din orice organizaţie
antisemită”39. Costache Dănulescu a pus
punct dezbaterilor pe această temă, vizunea
sa cu privire la acest subiect fiind apreciată
de majoritatea participanţilor. Acesta
prevedea că „studenţii sunt datori să ajute toate
organizaţiile antisemite politice” în timp ce
conducătorii studenţimii primeau termen de
aşteptare până la 1 octombrie 1928 în
vederea afilierii la o mişcare politică
naţionalistă. În cazul în care forţele politice
mai sus menţionate nu se uneau,
stundeţimea urma să nu fie reprezentă de
niciuna din acestea40.
Scânteia care aprinde în mod
ireversibil lucrările congresului este dată de
semnalul dat de mai mulţi studenţi români
asupra prezenţe ziarisului considerat a fi
evreu de la cotidianul Nagyvárad, pe numele
său Fleischer, care este urmărit în afara
teatrului şi „maltratat de studenţi”, fiind salvat
doar de Gheorghe Bunescu, prefectul
poliţiei, conform celor menţionate în ziarul
Tribuna41. Alte mărturii susţin că acesta a
urcat pe scena teatrului „ca să aţâţe, să provoace
spiritul studenţilor cari îşi vedeau liniştiţi de
chestiunile programului lor”42. Şi alte surse
39„Congresul general studenţesc dela Oradea-Mare”,
în Pământul Strămoşesc, an I, nr. 10 din 15 decembrie
1927, p.4
40 Ibidem, p.5
41„Congresul studenţesc la Oradea” în Tribuna, an
VII, nr. 50 din 11 decembrie 1927, p. 3
42 „Procesul politic al dezordinelor dela Oradea-
Mare” în Chemarea tinerimei române, an III, nr. 5 din 4
martie 1928, p. 3
8
vorbesc despre existenţa mai multor ziarişti
„nepoftiţi” care au instigat la violenţă43.
Un episod important este şi acela în
care de la un etaj al hotelului Astoria s-ar fi
aruncat fie apă fiartă, conform ziarului
Tribuna44, fie cu pietre conform Monitorului
comunal45, asupra studenţilor care jucau o
horă, lucru care a avut rolul de a „aţâţa
studenţii” în opinia consilierului comunal
George Bota, acesta considerând că „furia
[studenţilor – n.a.] era însă foarte mare căci ea a
fost aţâţată în mod continuu de cei ce aveau interese
să o facă”46.
Ca urrmare a acestei fapte
condamnabile, aproximativ cinci – şase
studenţi au intrat în hotel pentru a se
interesa de unde a fost aruncată apa. Este
momentul în care intră în scenă Emil
Weisslowits, proprietarul hotelului Astoria.
Comportamentul obtuz al său pare să aibă
antecedente. Spre exemplu, în 1918 acesta a
refuzat adăpostirea ofiţerilor armatei
române, perioadă în care a insultat un maior
şi a chemat la duel un general, amândoi
români, fapte atestate de Aurel Gussi,
inspector al Siguranţei din Oradea47. Tot
acesta atestă „caracterul antiromânesc [...] capabil
de orice rîu care s-ar îndrepta împotriva ţării
noastre, dat fiind duşmănia sa pătimaşă în contra
oricărui român patriot”. Aceleaşi idei sunt
vehiculate şi de colonelul Gheorghe
Bunescu.
Răspunsul lui Weisslovits la
provocări a fost unul negativ. La fel a fost şi
când aceştia i-au cerut să le închirieze câteva
camere, motivând că el nu dă camere celor
ce urăsc neamul său. Un student l-a lovit cu
43 „Epiloguri”, în Clujul, an V, nr. 50 din 18
decembrie 1927, p.1
44 „Congresul studenţesc la Oradea” în Tribuna, an
VII, nr. 50 din 11 decembrie 1927, p. 3
45 Monitorul comunal, an I, nr. 6-7, p. 3
46 Ibidem
47 „Procesul politic al dezordinelor dela Oradea-
Mare” în Chemarea tinerimei române, an III, nr. 5 din 4
martie 1928, p. 3
un baston, Weisslovits ripostând cu un
pumnal, înfingându-l în pieptul unuia dintre
studenţii prezenţi, pe numele său
Diaconescu, rănind pe altul la braţ.
Hotelierul purta un pumnal întrucât i s-a
interzis succesiv portul de armă. În bine
cunoscutul spirit camaderesc, mai mulţi
studenţi au tăbărât asupra lui Weisslovits,
cauzându-i mai multe leziuni grave, acesta
fiind salvat din mâna studenţilor furioşi de
doi oameni care ducându-l pe evreu la el
acasă, i-au ameninţat cu toporul pe studenţii
recalcitranţi. Aceştia au reuşit de altfel să
devasteze locuinţa lui Weisslovits, patronul
evreu fiind scos numai după intervenţia
colonelului Albu, şi dus la spital în stare
gravă şi operat la cap48. Se pare că în timpul
procesului, chestionat asupra atitudinii
comunităţii locale referitoare la Emil
Weisslowits, redactorul-şef al revistei de
cultură Familia, Mihail Samarineanu, ar fi
declarat „păcat că acest Weisslowts n-a fost
omorât!”49.
Un alt exemplu celebru este cel al
căpitanului american Wilfred N. Keller,
reprofilat în om de afaceri şi acţionar la
ziarul Nagyvárad. Acesta a fost implicat în
altercaţiile cu studenţii, fiind rănit. Într-o
scrisoare adresată ambasadei americane de la
Bucureşti, soţia acestuia afirmă că Wilfred
Keller a fost atacat în timp ce se plimba pe
pietonala oraşului, fără niciun motiv50.
Totuşi, americanul admite că el a mers în
rândul studenţilor pentru a protesta
împotriva manifestărilor acestora de
vandalism, ameninţându-i chiar cu
intervenţia flotei americane conform unui
48 „Congresul studenţesc la Oradea” în Tribuna, an
VII, nr. 50 din 11 decembrie 1927, p. 3
49 „Procesul politic al dezordinelor dela Oradea-
Mare” în Chemarea tinerimei române, an III, nr. 5 din 4
martie 1928, p. 3
50 Roland Clark, Printing a Pogrom: Violence and Print
Communities in the Case of Captain Keller în Understanding
Violence: Contexts and Portrayals, Oxford, 2009, Inter-
Disciplinary Press, p. 136 (în continuare R. Clark,
Printing...)
articol din Chicago Tribune51. Acelaşi ziar
reproduce mărturia unui martor care
specifică faptul că poliţiştii aflaţi în zonă nu
au intervenit în momentul în care Keller a
fost atacat şi înjunghiat de un număr
impresionant de studenţi. În timpul
procesului ulterior, studenţii l-au acuzat pe
Keller de impertinenţă întrucât modul în
care şi-a expus nemulţumirile nu a făcut
decât să aplaneze problemele52. Într-un
articol din Gândirea, acţiunile lui Keller sunt
condamnate aspru, fiind dat exemplul unui
susţinător al prohibiţiei, Pussyfoot Johnson,
care vorbind în faţa unei adunări despre
introducerea acestor măsuri în Anglia, asupra
acestuia s-a azvârlit cu mai multe obiecte,
pierzându-şi un ochi, însă „nimeni n-a sugerat
că Anglia trebuie să plătească ochiul lui Johnson
pentru acest lucru”. În continuare, autorul
articolului sublinază că România nu este „nici
Haiti, nici Haway” şi că în Bucureşti, dacă
Keller ar fi procedat asemănător, el „ar fi fost
imediat deportat. Şi asta ar fi fost puţin. Ar fost şi
bătut şi prădat şi apoi deportat”53. Nicolae
Titulescu, într-o discuţie cu ministru Statelor
Unite ale Americii la Bucureşti, a subliniat
faptul că ziarul mai sus menţionat „este vinovat
de mai multe atacuri violente împotriva statului
român şi a populaţiei româneşti”54.
Urmările au fost din cele mai grave.
Pentru început, studenţii şi-au îndreptat furia
către firmele comercianţilor întrucât aceştia
fuseseră prevăzători şi au „închis obloanele de cu
vreme”. Automat a fost necesară prezenţa
trupelor de jandarmerie pe străzile oraşului,
centru acestuia fiind izolat. Piaţa Regina
Maria a devenit practic un teritoriu la
îndemâna studenţilor. Spiritele nu s-au
calmat şi în noaptea următoare studenţii „s-
51 apud. „Roumania Clams Captain Keller Provoked
Attack” în Chcago Tribune,13 decembrie 1927
52 „Procesul politic al dezordinelor dela Oradea-
Mare” în Chemarea tinerimei române, an III, nr. 5 din 4
martie 1928, p. 3
53Gândirea, anul VIII, nr. 1 din 1 ianuarie 1928, p. 45
54R. Clark, Printing..., p. 135
au năpustit cu o furie demnă de o cauză mai bună
asupra prăvăliilor, distrugându-le cele mai multe din
ele firmele şi geamurile sub obloanele”, nefiind
cruţate nici cafenelele sau redacţia ziarului
Nagyvárad, precum şi trei sinagogi evreieşti
din care „n-au rămas decât păreţii”. Au fost
atacate şi agresate de asemenea mai multe
persoane de naţionalitate evreiască şi
maghiară, în genere furia studenţilor
revărsându-se în zona centrală a oraşului,
zonă locuită cu preponderenţă de aceştia. De
altfel, autorul articolului din ziarul Tribuna
apărut la 11 decembrie, la puţin timp după
desfăşurarea evenimentelor, afirma că
„Evenimentele sunt atât de multe încât nu se pot
descrie într-un riportaj de gazetă. A doua zi oraşul
avvea o înfăţişare jalnică. Parcă trecuse printr-o
revoluţie. Oamenii priveau buimăciţi la opera de
distrugere ce s-a făcut”55. Prefectul Emil
Lobonţiu, prefectul de poliţie Gheorghe
Bunescu, generalii din partea Siguranţei,
Guşi, Maimuca şi Radovici precum şi
colonelul Bădescu respectiv maiorul Caragea
din partea Armatei au intervenit prompt
alături cei care se aflau în subordinea lor,
încercând să limiteze dezastrul, mai întâi prin
încercarea de comunicare pe cale paşnică,
ulterior folosind forţa coercitivă56. Deputatul
Wilhelm Filderman, în interpelarea mai sus
menţionată din 12 decembrie 1927 s-a
declarat nemulţumit de faptul că în primă
fază, forţele de ordine, în speţă colonelul
Bădescu, au acceptat să se retragă cu
promisiunea că studenţii la rândul lor se vor
dispersa, lucru care nu s-a petrecut.
Filderman conchide că „Aşadar, din nou
autoritatea a abdicat de la datoria ei, remiţând-o în
mâinile chiar a acelora care săvârşiseră în ajun
tulburări.”57. În dimineaţa zilei de 6
decembrie, situaţia a fost restabilită iar
studenţii, urcaţi în trenuri special organizate
55 „Congresul studenţesc la Oradea” în Tribuna, an
VII, nr. 50 din 11 decembrie 1927, p. 3
56 G. Moisa, Tulburări..., p. 193
57 L. Nastasă, Antisemitismul universitar..., p. 358
10
cu acest scop s-au îndreptat spre case.
Totuşi, pe drum au continuat tulburările în
oraşe precum Huedin, Cluj Napoca, Târgu
Ocna, Iaşi sau Braşov58.
Reacţii cu privire la desfăşurarea
evenimentelor
Aşa cum era de aşteptat, reacţiile nu
s-au lăsat aşteptate şi au curs atât pe plan
naţional, cât şi plan internaţional. Pe plan
naţional, ar fi de remarcat atitudinea din
Gândirea, unde Emanoil Bucuţa remarcă
faptul că „greşala dela Oradea a fost dureroasă,
dar fără urmări asupra vieţii mai adânci studenţeşti.
Aceasta îşi trimite florile ei, pe lungi tulpini, până
în aerul rebarbativ al unei informaţii complecte
despre mecanismul universitar, în cartea cu coperta
tinerească, de culoarea liliacului, pe care abia ni-au
dat-o grăbite teascuri tipografice [n.a. – este vorba
de Vademecum academicum sau Căluza
studentului, volumul destinat anului
universitar 1927 - 1928]”59. Aşadar reacţia
este una frapantă. Se admite greşeala
studenţilor însă aceasta este trecută uşor cu
vederea, în pagina următoarea fiind dat chiar
exemplul Universităţii Harvard, unde numerus
clausus era stabilit conform autorului la 5 la
sută60. Desigur, realitatea nu stă întocmai
astfel. Într-adevăr, universităţile parte a Ivy
League au aplicat numerus clausus însă acesta
era undeva la aproximativ 20 la sută61. O
atitudine împăciuitoare faţă de studenţi
regăsim şi în Clujul, care conchide că
„Congresul studenţesc dela Oradea-Mare s-a
terminat cu o manifestaţie puternică din care s-au
resimţit puţin geamurile şi vitrinele jidoveşti pe la
Oradea, fie la Huedin sau Cluj. Studenţii şi-au
58 „Întâmplările de la Oradea şi Cluj” în Unirea
poporului, an IX, nr. 51 din 18 decembrie 1927, p. 5 *
L. Năstasă, Antisemitismul universitar, p. 367
59 Gândirea, an VIII, nr. 1 din 1 ianuarie 1928, p. 45
60 Ibidem, p. 46
61 Malcolm Gladwell, Getting in. The social logic of Ivy
League admission. în The New Yorker, articol disponibil
la pagina web
http://www.newyorker.com/archive/2005/10/10/0
51010crat_atlarge, accesată pe 5 mai 2014
văzut de drum mai departe spre destinaţie şi totul a
reintrat în calmul necesar. Era noapte. În spre ziuă
perciunaţii veniau mâncându-şi sufletele la prăvăliile
lor. Se văicăreau cât îi lua gura de pagubele
suferite.”62. Tonul violent antisemit continuă
mai departe până la finalul articolului.
Totuşi, există şi cazuri în care
comportarea studenţilor a fost blamată. Spre
exemplu în ziarul Unirea se vorbeşte cu
tristeţe despre evenimentele de la Oradea,
astfel încât congresul studenţilor „trebuia să
fie o sărbătoare de avânt şi entusiasm românesc în
mijlocul străinilor, un memento demn, impunător
ochilor cari ne privesc haini de peste graniţe. – Dar
s-a înecat în bătăi sălbatice, în urlete şi jaf, în
aprinderi şi sfărmări de valori uriaşe. Sărbătoarea s-
a prefăcut în ruşine naţională”. De asemenea,
autorul articolului continua relatarea astfel
încât ajunge să considere că situaţia „ne doare
şi ne umple de griji. Nu atât pentru paguba de zeci
de milioane pe care va plăti-o statul. ... Răul cel mai
mare este altul – înfiorătoarea criză sufletească ce
rânjeşte în dosul fueriei dezlănţuite... Ce perspective
de viitor deschide această prăpastie?”63. Trebuie
spus că această atitudine dojenitoare vine din
partea unui organ de presă bisericesc greco-
catolic ce funcţiona la Blaj. Într-un alt număr
al aceluiaşi ziar se vorbeşte despre pagubele
imense cauzate de acest congres, concluzia
fiind retorică „nu se putea folosi oare această
sumă spre scopuri mai bune?”64. În aceaşi linie,
părintele Iosif Trifa, fondatorul mişcării
Oastea Domnului scria referitor la aceste
evenimente că „noi nu ne amestecăm în răfuielile
lor de stradă. Dar osândim cu toata puterea un
lucru urât. S-au devastat în chip barbar sinagogile.
Este o mare greşeală, un mare păcat şi un mare rău
sunt astfel de fapte urâte. (...) Din mişcarea
tinerimii noastre lipseşte Evanghelia şi de unde
62 „Epiloguri” în Clujul, an V, nr. 50 din 18 decembrie
1927, p. 1
63 „Criza sufletului. Învăţătămintele unui congres al
studenţilor” în Unirea, an XXXVII, nr. 50 din 10
decembrie 1927, p. 1
64 Unirea, an XXXVII, nr. 51 din 17 decembrie 1927,
p. 3
lipseşte Evanghelia, lipseşte biruinţa”65. De
remarcat ar fi faptul că deşi se pretinde a
avea o fundamentare religioasă, mişcarea
studenţească nu este în asentimentul unei
mari părţi a Bisericii ortodoxe sau catolice.
Revista de cultură orădeană Familia,
prin glasul lui George Bota reacţionează şi ea
la evenimentele nefaste. Se vorbeşte despre
„un congres care a trecut departe graniţele prin
renumele său. Am fi dorit să fi rămas numai în
marginile pământului nostru ca un sublim produs al
celui mai curat entusiasm, ca o expresie a unei
tendinţe de rasă. (...) E păcat de acest congres că azi
el nu este privit decât din partea sa slabă,
întunecându-se cel puţin pentru moment partea cea
mai frumoasă a sa. A clocotit oala, a dat spuma în
cenuşă şi această cenuşă azi ni-i aruncată în ochi de
ce atâta au aşteptat”, concluzionând că „astfel
dacă nu putem solidariza întreaga studenţime cu acei
ce au stricat, nu putem solidariza nici populaţia
orădeană cu acei ce au contribuit şi au favorizat
devastările”66. Octavian Goga în Ţara Noastră
condamnă evenimentele de la Oradea. El
consideră că este necesar un apel unitar
astfel încât „cu toată lumea românească să
desaprobăm deavastările ce s-au produs cu prilejul
rcentului congres”, fiind prezentate o serie de
aspecte negative. Astfel Goga consideră că
„cele petrecute sunt fără rost. […] Dar privite ca şi
manifestări tinereşti, tulburările dela Cluj-Oradea,
aşa cum s-au desfăşurat, nu rezistă unui examen de
frumuseţe romantică, de care n-a fost lipsit până azi
nicio vitejie universitară”67. Evenimentele sunt
blamate şi pe plan local, autorul articolului
Congresul studenţesc la Oradea din Tribuna
admiţând că „a doua şi a treia zi însă incidente
regretabile au întunecat frumuseţea şi importanţa
65 Iosif Trifa despre mişcările studenţeşti, articol
disponibil la pagina web
http://oasteadomnului.info/index.php?option=com_
content&view=article&id=89&Itemid=232, accesată
la 29 martie 2014
66 George Bota, Congresul studenţesc în Familia, seria a
II-a, anul II, nr. 12 din decembrie 1927, p.3
67 Octavian Goga, Devastări morale în Ţara noastră, an
IX, nr. 1 din 1 ianuarie 1928, p. 15
desbaterilor congresului, cari pe urmă au deviat la
devastări cari nu pot fi decât reprobate”68. În
organul de presă legionar, Pământ Strămoşesc,
vandalismele şi violenţe sunt sunt prezentate
cu o dezinvoltură ce anunţa derapajele
legionare ulterioare, prezentându-se că
„studenţimea a manifestat şi, aţâţată de către jidani,
cari au tras chiar şi focuri de revolver, a distrus tot ce
era jidovesc în Oradea, cu toate împotrivirile
autorităţilor.”69
În plan extern, reacţia a fost una
deosebit de violentă. Ar fi de evidenţiat aici
cazul unor periodice finanţate şi destinate cu
precădere evreilor precum Jewish Daily
Bulletin, editat la New York dar care se
bucura de o largă răspândire, The Sentinel,
editat la Chicago sau dacă revenim în
Europa, Paix et droix, organul de presă al
Alianţei Israelite Universale care apărea la
Paris. De altfel, atacuri furbibunde se
înregistrează şi în Daily Mail, parte a trustului
de presă controlat de Lordul Rothermere,
cunoscut promotor al revizionismul
maghiar70.
Primele apariţii în Jewish Daily Bulletin
despre eveniment apar pe 12 decembrie,
vorbindu-se despre interpelarea
reprezentantului evreilor în Senatul
României, rabinul Iacob Niemerower şi a
ţărănistului Matei Boilă referitor la
evenimentele regretabile. Ministrul de
interne, I.G. Duca condamnă acţiunile
studenţilor şi lui i se alătura Alexandru
Lapedatu, care însă vine în apărarea
studenţilor amintind existenţa unor
provocări, fiind persiflat de autorul
articolului din acest motiv. Se menţionează şi
68 „Congresul studenţesc la Oradea” în Tribuna, an
VII, nr. 50 din 11 decembrie 1927, p. 3
69 „Congresul general studenţesc dela Oradea-Mare”,
în Pământul Strămoşesc, an I, nr. 10 din 15 decembrie
1927, p.5
70 Monica Pop, Evolutionary aspects of the British press
during the interwar period în Analele Universităţii din
Oradea, Seria Istorie-Arheologie, Tom XX, Editura
Universităţii din Oradea, 2010, p. 161
12
că Virgil Madgearu a cerut pe 11 decembrie
demisia Guvernului. Tot în rândurile acestui
articol se arată şi faptul că Guvernul a
prezentat în mod oficial scuze victimelor aşa
numitului pogrom început la Oradea şi
continuat la Cluj Napoca71. Tot în paginile
aceluiaşi ziar se prezintă pe larg scandalul
diplomatic pornit între Statele Unite şi
România în chestiunea căpitanului Wilfried
Keller. S. Druţu, consulul României la New
York prezintă scenariul în care studenţii
români ar fi fost în fapt atacaţi şi provocaţi,
astfel fiind explicate reacţiile lor violente72.
Sunt prezentate de asemenea cu lux de
amănunte tensiunile din cadrul Guvernului,
conflictul între Nicolae Titulescu şi I.G.
Duca, primul în calitate de ministru de
externe ameninţându-l pe cel de interne cu
demisia în cazul în care nu va linişti situaţia
întrucât „excesele cronice de antisemitism fac
imposibilă o reprezentare justă a intereselor
României în domeniul relaţiilor internaţionale”. Se
vorbeşte de asemenea despre sute de arestări
nedrepte ale unor persoane bănuite că ar fi
provocat studenţii şi de asemenea numărul
de sinagogi arse ajunge la şase. Odată cu noi
agitaţii apărute la Iaşi, pagubele totale sub
estimate la halucinanta sumă de 300.000.000
lei73! Este prezentat de asemenea faptul că
ambasadorul american la Bucureşti a înaintat
pe 12 decembrie 1927 un protest viguros
adresat lui Nicolae Titluescu în ceea ce
priveşte situaţia aceluiaşi cetăţean american.
Se pare că Titulescu, ţintuit la pat în această
perioadă, ar fi exprimat cele mai sincere
regrete şi şi-a exprimat încrederea în justiţia
71 „Roumanian Government offers excuses as Senat
debates anti-Jewish pogroms in Grosswardein and
Clausenburg” în Jewish Daily Bulletin, vol. IV, nr. 942
din 12 decembrie 1927, p. 1
72 „Roumanian consul here claims students were
attacked, provoked to riots” în Jewish Daily Bulletin,
vol. IV, nr. 942 din 12 decembrie 1927, p. 1
73 „Thirty injured, synagogue attacked in new Jassy
riots. Transylvanian Rabbis proclaim fast” în Jewish
Daily Bulletin, vol. IV, nr. 942 din 12 decembrie 1927,
p. 1
orădeană. Totuşi, ambasadorul a amerinţat
că în cazul în care nu va fi mulţumit de
rezultatul anchetei, va merge personal la
Oradea şi va porni una pe cont propriu.
Demersului ambasadorului american i se
alătura şi ambasadorul britanic care a
protestat având în vedere anumite informaţii
care au dat ca sigur faptul că doi britanici
care au încercat să apere o fabrică de textile
şi un depozit ar fi fost răniţi grav74.
În continuare Nicolae Titulescu era
personajul cel mai pozitiv prezentat, acest
neminimalizând cazul Keller, făcând de
asemenea un apel la calm şi înţelegere. În
urma acestui apel, şi ambasadorul american
se arată încrezător că situaţia se va
reglementa satisfăcător75.
Scandalul diplomatic îşi consumă un
episod pe 14 decembrie dincolo de Oceanul
Atlantic, unde congressmanul William I.
Sirowitch face un apel extrem de dur şi tăios
către preşedintele Calvin Coolidge în vederea
redimensionării şi restructurării relaţiilor
româno-americane76. Campania halucinantă
şi profund antiromânească continuă până în
martie 1928 raportat la evenimentele
petrecute în Oradea.
Exagerările privitoare la atacul
îndreptat împotriva cetăţenilor britanici şi
celebrul caz în care un steag britanic, Union
Jack, a fost ars de studenţii români a dus la
interpelări în Camera Comunelor, colonelul
Josiah Wedgwood cerând explicaţii
Subsecretarului de stat responsabil cu
Afacerile Externe, Godfrey Locker-
Lampson cu privire la evenimentele din
România77. Ziarele britanice, deja obişnuite
74 „Culbertson, U.S. Minister and British Ambassador
file protest to Roumania” în Jewish Daily Bulletin, vol.
IV, nr. 942 din 12 decembrie 1927, p. 2
75 Ibidem, p. 4
76 „Sirowitch in Congress, urgess U.S. intervention in
Roumania” în Jewish Daily Bulletin, vol. IV, nr. 944 din
14 decembrie 1927, pp. 1-2
77 Stenograma succintă a interpelării este disponibilă
la pagina web
cu o atitudine antiromânească după
campania din vara aceluiaşi an începută de
Lordul Rothermere78 cu articolul Locul
Ungariei sub soare79, publicat în Daily Maily pe
21 iunie, au atacat şi ele furbund acţiunile
studenţilor români, informaţia propagându-
se până în Australia, prilej de a reaminti
cetăţenilor britanici că „Nagyvárad a aparţinut
Ungariei dar a fost anexată de România”80.
Totuşi, după ce spiritele s-au calmat s-a
constatat faptul că steagul britanic ars a fost
pus în dreptul unei prăvălii evreieşti cu
scopul de a scăpa de puseul de violenţă
studenţesc, lucru care evident, nu s-a
întâmplat81.
Vuietul evenimentelor petrecute la
Oradea s-a prelungit preţ de câteva luni,
monopolizând parte a discuţiilor de pe scena
politică şi din presa românească sau cea
internaţională. Desigur, au fost elaborate mai
multe ipoteze cu privire la ce s-a întâmplat la
Oradea.
Procesul studenţilor arestaţi pentru
tulburările de la Oradea s-a defăşurat între
28 februarie – 2 martie, în cadrul Consiliului
de Război de la Cluj-Napoca. Acesta era
prezidar de colonelul Sbârcea şi de comisarul
http://hansard.millbanksystems.com/written_answer
s/1927/dec/15/rumania-riots-oradea-mare, accesată
pe 6 mai 2014
78 Despre modul în care lordul Rothermere a ajuns să
ajungă la considernte profund antiromâneşti şi relaţia
cu prinţesa Stephanie von Hohenlohe vezi Jim
Wilson, Nazi Princess: Hitler, Lord Rothermere and
Princess Stephanie von Hohenlohe, The History Press,
2011
79 Motivaţia lordului Rothermere de a susţine Ungaria
în demersurile sale revizioniste poate fi găsită în
Viscount Rothermere, My Campaign for Hungary, Eyre
and Spottiswoode, Londra, 1939
80 „Nagyvarad riots. Union Jack Trampled on.” în The
Mail, vol XVI, nr. 811 din 10 decembrie 1927; „The
Balkans. Nagyvarad riots.” în The Advertiser din
Adelaide, vol. LXX, nr. 21582 din 12 decembrie 1927;
„Rumania. Riots in Nagyvarad. Military patrols out.”
în The Mercury din Hobart, vol. CXXVII, nr. 18749
din 8 decembrie 1927
81 „Roumanian Government to rebuild synagogues
destroyed in pogrom cities” Jewish Daily Bulletin, vol.
IV, nr. 946 din 16 decembrie 1927, p. 1
regal, căpitan Negulescu. Cei 27 de inculpaţi
erau apăraţi de unii din cei mai buni avocaţi
transilvăneni precum Valer Pop, Ion
Cătuneanu, Ioan Giurgiu, Pârvulescu,
căpitanii Ion şi Beleuţă respectiv colonelul
Brânduşia82.
Procesul se încheie cu achitarea a
numai puţin de 17 inculpaţi şi condamnarea
celorlalţi 10 la pedepse cuprinse între 10 zile
şi 7 luni. Procesul în sine a fost ţinut mai
mult pentru a calma spiritele pe plan naţional
şi chiar internaţional decât pentru a face un
act de justiţie. Oradea îşi va relua cursul
firesc al vieţii, chiar în 1928 fiind organizate
două congrese naţionale importante. În
perioada 6-9 octombrie s-a desfăşurat în
oraşul de pe malurile Crişului Repede,
Congresul Uniunii Oraşelor din România,
participând reprezentanţi a peste 80 de oraşe
din ţară83. Tot în aceaşi perioadă a avut loc în
acelaşi oraş şi Congresul Societăţii Române
de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie şi
Endocrinologie, mai precis între 30
septembrie – 2 octombrie. La congres au
participat printre alţii, Constantin Ion
Parhon, Ion Minea sau Nicolae Săvescu,
preşedintele Camerei Deputaţilor84.
Încheiere
Congresul sutdenţesc al Uniunii
Naţionale a Studenţilor Creştinui Ortodocşi
din România desfăşurat la Oradea în
perioada 4-6 decembrie 1927 reprezintă
pentru istoriografia occidentală primul
pogrom veritab interbelic desfăşurat în
România. Faptele studenţilor români sunt
regretabile şi au fost blamate de semenii lor
în marea lor majoritate, chiar preşedintele
UNSCOR, Lorin Popescu s-a dezis de
grupul recalcitrant al studenţilor care s-au
82 „Procesul politic al dezordinelor dela Oradea-
Mare” în Chemarea tinerimei române, an III, nr. 5 din 4
martie 1928, p. 3
83 „Congresul primarilor la Oradea” în Tribuna, an
VIII, nr. 41 din 7 octombrie 1928, p. 1
84„Congresul medicilor de psihiatrie” în Tribuna, an
VIII, nr. 41 din 7 octombrie 1928, p. 4
14
dat la devastări. Antisemitismul era o
realitate de netăgăduit în societatea
românească interbelică. Acest lucru nu poate
fi tăgăduit şi nici nu a fost muşamalizat,
autorităţile române admiţând existenţa
acestui fenomen care nu era singular în
Europa. Totuşi, studenţii români euforici s-
au regăsit într-un oraş profund neromânesc
din punct de vedere al etniilor care
convieţuiau, cetăţeni care dat fiind
naţionalismul exacerbat al studenţilor, s-au
simţit lezaţi şi cei mai recalcitranţi dintre
aceştia s-au dedat la provocări care au
stimulat reacţia studenţilor.
Putem extrapola că Oradea s-a
transformat într-un câmp de luptă ideologic
în sensul în care studenţii au regăsit în
spaţiile comerciale şi lăcaşurile de cult
evreieşti şi maghiare,un simbol al celor ce au
denigrat şi au încercat revizirea tratatelor
internaţionale care au dus la formarea
României Mari. A fost de fapt o răbufnire a
spiritului tineresc, o refulare care nu a mai
putut fi stăvilită dar care în mod cert a fost
provcată şi despre care putem bănui că s-a
încercat a fi îndiguită. În orice caz, episodul
de la Oradea rămâne o pată neagră asupra
studenţimii româneşti, prefigurând
evenimente ulterioare care vor culmina cu
acţiunile antisemite din cel de-al Doilea
Război Mondial.
Bibliografie:
1. Articole şi studii:
***, Propaganda antisemită şi retorica oficială despre primejdia ideo-bolşevismului. Evreii români şi
comunismul în perioada 1938-1944, articol acceesat la pagina
webhttp://www.yadvashem.org/yv/en/about/events/pdf/report/romanian/1.4_Iudeobolsevis
mul_romana.pdf în data de 5 mai 2014
Clark, Roland, Printing a Pogrom: Violence and Print Communities in the Case of Captain Keller în
Understanding Violence: Contexts and Portrayals, Oxford, 2009, Inter-Disciplinary Press
Gidó, Atilla, From Hungarian to Jew Debates Concerning the Future of the Jewry of Transylvania in
the 1920s în Between Minority and Majority, Balassi Institute, Budapesta, 2013
Idem, On Transylvanian Jews. An Outline of a Common History, în Studii de atelier. Cercetarea
minorităţilor naţionale din România, nr. 17, 2009
Grad, Cornel, Contribuţia Armatei române la preluarea puterii politico-adinistrative în Transilvania.
Primele măsuri (noiembrie 1918 – aprilie 1919) în Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale, an II,
nr. 4(5) din decembrie 2010
Grigore, Adriana Diana, Comunismul nu a prins în România interbelică din cauza Mişcării
Legionare în Historia, articol accesat la pagina web http://www.historia.ro/exclusiv_web/grigore-
adriana-diana/articol/comunismul-nu-prins-romania-interbelica-cauza-miscarii-le, în data de 5
mai 2014
Gladwell, Malcolm, Getting in. The social logic of Ivy League admission. în The New Yorker,
articol disponibil la pagina web
http://www.newyorker.com/archive/2005/10/10/051010crat_atlarge, accesată pe 5 mai 2014
Moisa, Gabriel, Tulburări antisemite în Oradea anului 1927, în Crisia, XXXVIII, 2008
Moraru, Pavel, Evreii şi bolşevismul în Basarabia interbelică (1917-1940), articol accesat la
pagina web http://basarabialiterara.com.md/?p=7649, în data de 5 mai 2014
Poujol, Catherine şi Pallière, Aimé, The Paradox of a Christian president of the Union Universelle
de la Jeunesse Juive (Universal Union of Jewish Youth) în Bulletin du Centre de recherche français à Jérusalem,
nr. 5, 1999
Pop, Monica, Evolutionary aspects of the British press during the interwar period în Analele
Universităţii din Oradea, Seria Istorie-Arheologie, Tom XX, Editura Universităţii din Oradea, 2010
Someşan, Maria, Mişcarea studenţească din 1922 în Anuarul Institutului Român de Istorie Recentă,
vol. I, Editura Polirom, Bucureşti, 2002
Sdrobiş, Dragoş, Elitele şi Universitatea în România Interbelică. Problema „şomajului intelectual” în
Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca, Series Historica, nr. LI, Bucureşti,
2012
Thorpe, Christopher, The Romanian Legionary Movement between Truth and Deception, articol
accesat la pagina web http://www.counter-currents.com/2012/06/the-romanian-legionary-
movement-between-truth-and-deception/ în data de 5 mai 2014
2. Volume:
Gyemant, Ladislau, Evreii în istoriografia română şi maghiară în Istorie şi memorie evreiască,
Editura HASEFER, Bucureşti, 2011
Hitchins, Keith, România: 1866-1947, Editura Humanitas, Bucureşti, 2013
Lazăr, Liviu, Mişcarea antirevizionistă din Transilvania în perioada interbelică, Editura Călăuza,
Deva, 2003
Livizeanu, Irina, Cultură şi naţionalism în România Mare (1918-1930), Editura Humanitas,
Bucureşti, 1998
Nastasă, Lucian, Antisemitismul universitar în România (1919–1939: mărturii documentare,
Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale: Kriterion, Cluj
Napoca, 2011
 Wilson, Jim, Nazi Princess: Hitler, Lord Rothermere and Princess Stephanie von Hohenlohe, The
History Press, 2011

3. Publicistică (1927-1928)
Chemarea Tinerimei Române
Clujul
Familia
Gândirea
Înfrăţirea românească
Jewish Daily Bulletin
Monitorul Comunal, Oradea
Paix et droit, Paris
Pământul strămoşesc
The Advertiser, Adelaide
The Mail, Adelaide
The Mercury, Hobart
Ţara noastră
Tribuna
Unirea
Unirea poporului
Vestitorul

16