Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard.

[[wiki]] Ștergeți eticheta la încheierea standardizării.

Pescărușul

Informații generale

Autor Anton Cehov

Gen comedie

Ediția originală

Titlu original Чайка

Data publicării 1896

Limbă originală rusă

Țara premierei Imperiul Rus

Modifică date / text

Cehov citește Pescărușul împreună cu compania Teatrul Artei Ruse. Cehov citește (în
centru), Stanislavski (la stânga lui) și Meyerhold (în partea cea mai dreaptă) ascultă.

Pescărușul e prima dintre cele patru mari piese ale dramaturgului rus Anton Pavlovici Cehov.
Piesa a fost scrisă în 1895 și a fost pentru prima dată pusă în scenă în 1896. Textul
dramatizează conflictul romantic și artistic născut între 4 personaje: ingenua Nina, autoritara
doamnă Irina Arkadina, fiul ei, creator de piese experimentale Konstantin Treplev și faimosul
scriitor Trigorin.
La fel ca și celelalte piese ale lui Cehov, ‘ Pescărușul ‘se bazează pe un ansamblu divers și
evoluat de personaje. Spre deosebire de tendințele principalului curent teatral al secolului al IX-
lea, actele senzaționale (precum tentativa de sinucidere a lui Treplev) nu sunt prezentate pe
scenă. Personajele tind să vorbească pe ocolite mai degrabă decât să se adreseze direct, o
practică dramatică cunoscută ca subtext.
Piesa prezintă o relație intertextuală cu ‘Hamlet’. Arkadina și Treplev citează versuri din această
piesă înainte ca piesa în piesă din primul act să aibă loc. De asemenea, găsim și foarte multe
aluzii la detaliile complotului din ‘Hamlet’. De exemplu, Treplev încearcă să își recâștige mama de
la Trigorin, pe care îl consideră un uzurpator ; în mod asemănător, Hamlet încearcă să o
recâștige pe regina Gertrude de la unchiul său, Claudius.
Noaptea premierei a fost un eșec total. Interpreta Ninei, Vera Komissarzhevskaya a fost atât de
intimidată de ostilitatea publicului încât și-a pierdut vocea. Cehov a părăsit publicul și a stat
ultimele două acte în spatele scenei. Când susținătorii i-au scris ulterior înștiințându-l că piesa a
devenit un succes, a presupus că aceștia încercau doar să fie amabili. În 1898 Constantin
Stanislavski a regizat piesa pentru Teatrul de Arte din Moscova, devenind un adevărat triumf.
Producția lui Stanislavski a devenit ‘ unul dintre cele mai mari evenimente din istoria teatrului
rusesc și una dintre cele mai marcante evoluții în istoria dramaturgiei mondiale’.
După achiziționarea fermei Melikhov în 1892, Cehov și-a construit o căsuță în mijlocul unei livezi,
compusă din 3 camere, într-una fiind patul și în alta masa de scris. Primăvara, când vișinii
înfloreau, era o plăcere să se locuiască în această căsuță, dar iarna era o corvoadă fiind atât de
îngropată în zăpadă, încât trebuiau create cărări pentru a se ajunge la ea. Într-un final, Cehov s-a
mutat acolo, iar într-o scrisoare însemnată octombrie 1895 nota :
„Scriu o piesă pe care probabil nu o voi termina pâna la sfârșitul lui noiembrie. O scriu nu fără plăcere,
deși mă tem de convențiile scenei. E o comedie, există trei roluri pentru femei, șase pentru bărbați,
patru acte, peisaje (priveliștea unui lac), o mulțime de conversații despre literatură, puțină acțiune,
multă iubire”
.
Astfel el conștientiza o distanțare de acțiunile dramatice tradiționale. Această distanțare va deveni
o amprentă critică a teatrului cehovian. Mărturiile lui Cehov reflectă viziunea lui asupra piesei ca
și comedie, un punct de vedere pe care-l va menține asupra tuturor pieselor. După noaptea
dezastruoasă a premierei, prietenul său, Aleksey Suvorin l-a mustrat acuzându-l de o atitudine ’
feminină ’ și prea ‘lașă’. Cehov a negat energic afirmând :
„De ce această calomnie? După reprezentație am luat cina la Romanovi. Pe cuvântul meu de onoare.
Apoi m-am dus la culcare, am dormit sănătos și a doua zi am mers acasă fără a suspina vreo
nemulțumire. Dacă aș fi fost un laș aș fi alergat de la un editor la altul și de la un actor la altul, i-aș fi
implorat să fie îngăduitori și aș fi petrecut două trei săptămâni în Petersburg, agitându-mă cu
‘Pescărușul’ meu, cu emoție, cu o transpirație rece în lamentații.....Am acționat atât de rece și de
responsabil precum un om care a făcut o ofertă și apoi a fost întâmpinat cu un refuz și nu mai are
nimicaltceva de făcut decât să plece. Într-adevăr, vanitatea mea a fost năucită, dar știți, nu a fost o
lovitură din senin. Așteptam un eșec și mă pregătisem pentru el precum te-am prevenit cu o absolută
sinceritate”
.
Subiectul:
Act I
Piesa se desfășoară pe o proprietate rurală deținută de Sorin,un fost angajat guvernamental cu o
sănătate șubredă. El e fratele faimoasei actrițe Arkadina, care tocmai a sosit pe moșie împreună
cu iubitul ei, Trigorin, pentru o scurtă vacanță. În acest act, oamenii care stau pe moșia lui Sorin
se întrunesc pentru a viziona o piesă pe care fiul Arkadinei, Treplev a scris-o și a regizat-o. În
piesa din interiorul piesei joacă Nina , o fată tânără care locuiește pe o moșie învecinată. Piesa e
ultima tentativă de a crea o nouă formă teatrală și presupune o bogată simbolistică. În actul I se
conturează și multele triunghiuri romantice ale piesei. Profesorul Medvedenko o iubește pe
Masha fiica administratorului moșiei; Masha, în schimb e îndragostită de Treplev , care la rândul
lui o curtează pe Nina .
Act II
Actul II se desfășoară după masa în afara proprietății ,cateva zile mai tarziu. După reminiscențe
ale unor vremuri mai fericite Arkadina îl atrage pe administratorul moșiei Shamrayev într-o
dispută și decide să plece imediat. Nina tânjește după grupul care pleacă , iar între timp Treplev
apare și îi dă un pescăruș pe care l-a împușcat. Nina e confuză și terifiată la acest gest. Treplev îl
vede pe Trigorin apropiindu-se, motiv pentru care pleacă gelos. Nina îl întreabă pe Trigorin
despre viața de scriitor. El argumentează că nu e ușoară deloc. Nina adaugă că știe despre
dificultatea vieții de actriță, dar și-ar dori foarte mult să devină una.Trigorin remarcă pescărușul
ucis de Treplev și jonglează cu ideea folosirii lui ca subiect pentru o nuvelă.
Act III
Actul III se desfășoară în interiorul moșiei în ziua în care Arkadina și Trigorin au hotărât să plece.
Între acte Treplev a avut o tentativă de sinucidere, dar glonțul i-a rănit doar craniul. Nina îi oferă
un medalion lui Trigorin care îi proclamă devotamentul față de el prin citate tocmai din cartea
lui :"dacă vreodata vei avea nevoie de viața mea, vino și ia-o!" .Apare Arkadina urmată de Sorin a
cărui sănătate se deteriorează tot mai mult. Are loc o scurtă discuție între Arkadina și Sorin după
care Sorin se prăbușește de suferința. E ajutat să se ridice de către Medvedenko. Treplev intră și
o roagă pe mama lui să-i schimbe bandajul. În acest timp el îl discreditează pe Trigorin și se
stârnește o nouă dispută. La dorința lui Trigorin de a mai ramâne pe moșie, Arkadina
argumentează insistent obținând acordul lui de a se reîntoarce la Moscova. Nina vine să își ia un
ultim rămas bun de la Trigorin și să-l informeze că a luat decizia să fugă și să devină actriță în
pofida opoziției părinților ei la acestea. Se sărută pasional și fac planuri pentru o întâlnire în
Moscova.
Act IV
Actul IV are loc pe timp de iarnă,doi ani mai târziu, în salonul care este transformat în camera de
studiu a lui Treplev. Masha a acceptat în sfârșit cererea în căsătorie a lui Medvedenko și au un
copil împreună deși Masha încă nutrește o iubire zadarnică pentru Treplev. Diverse personaje
discută despre ce s-a întâmplat în răstimpul de doi ani : Nina și Trigorin au locuit pentru un timp,
împreuna în Moscova până când el a abandonat-o reîntorcându-se la Arkadina. Nina niciodată nu
a atins un succes răsunător ca și actriță și pentru moment e într-un turneu în provincie cu o mică
trupă de teatru. Treplev și-a publicat câteva povestiri , dar e mereu deprimat. Sănătatea lui Sorin
e tot mai șubredă iar oamenii de pe moșie i-au telegrafiat Arkadieni să vină să asiste la ultimele
lui zile. Majoritatea personajelor pleacă în camera de studiu pentru a juca bingo ; Treplev nu îi
însoțește , în schimb își petrece timpul lucrând la manuscrisul lui. După ce grupul părăsește
încăperea pentru a cina, Treplev aude bătăi în ușă. Este surprins la vederea Ninei. Nina îi
povestește despre viața ei din ultimii doi ani. Începe să se compare pescărușului pe care Treplev
l-a ucis în Actul II, apoi respinge această asemănare și afirmă : ‘sunt actriță !’.Îi spune lui că a fost
nevoită să meargă în turneu cu un teatru de mâna a doua după moartea copilului pe care l-a avut
cu Trigorin, dar pare să-și fi găsit o nouă liniște. Treplev insistă ca ea să rămână dar e foarte
râvășită . Îl îmbrățișează pe Treplev și apoi pleacă. Deznădăjduit, Treplev petrece două minute în
liniște , distrugând manuscrisul înainte să părăsească încăperea.Grupul revine și se reîntoarce la
jocul de bingo. Brusc se aude o împușcătură înafara scenei, iar Dorn merge să investigheze. Se
reîntoarce și îl ia pe Trigorin de-o parte, anunțându-l ca Treplev tocmai s-a sinucis (cu toate
acestea, Cehov încheie strategic, în coadă de pește lăsând să ne întrebăm dacă chiar s-a sinucis
sau glonțul nu a fost fatal.)
Reprezentații:
Premiera din St.Petersburg
Data de 17 octombrie 1896, noaptea premierei piesei "Pescărușul" la teatrul Alexandrinsky din
Petersburg, a reprezentat un dezastru total, spectacolul fiind huiduit de către public. Ostila
audiență a intimidat-o pe Vera Komissarzhevskaya, pe care unii o considerau drept cea mai bună
actriță din Rusia și care, potrivit lui Cehov, a provocat lacrimi oamenilor în timpul repetițiilor. Acum
își pierduse vocea. A doua zi, Cehov, care se refugiase pentru ultimele două acte în spatele
scenei, l-a anunțat pe Suvorin că nu va mai scrie deloc piese. Când susținătorii l-au asigurat că
reprezentațiile ulterioare au avut un succes mai mare, Cehov a presupus că aceștia erau doar
amabili. "Pescărușul" l-a impresionat atât de mult pe prietenul lui, Vladimir Nemirovici-Dancenko
dramaturg și el, încât a afirmat că Cehov ar fi trebuit să câștige el însuși premiul Griboyedov
acordat lui în acel an.
Producția de la Tetrul de Arte din Moscova
Nemirovich a depășit refuzul lui Cehov de a permite montarea piesei în Moscova și l-a convins pe
Stanislavski să o regizeze pentru Teatrul de Arte din Moscova, creat în 1898 ca teatru inovator.
Stanislavski a pregătit indicații regizorale detaliate. Prin abordarea lor se dorea facilitarea
expresiilor interioare pe care Stanislavski le-a perceput ca fiind mascate în subtextul piesei.
Indicațiile acestea au fost publicate în 1938. Stanislavski l-a jucat pe Trigorin, în timp ce Vsevolod
Meyerhold, viitorul regizor și practician pe care Stanislavski pe patul de moarte l-a declarat
‘singurul moștenitor întru teatru’ l-a jucat pe Treplev. Olga Knipper (viitoarea soție a lui Cehov) a
jucat rolul Arkadinei. Producția a fost lansată pe 17 decembrie 1898. Majoritatea actorilor au fost
ușor tranchilizați cu picături de valerină. Într-o scrisoare către Cehov, cineva din public descria
cum:
„ “În primul act, ceva special s-a declanșat, dacă poți descrie așa entuziasmul publicului, care începea
să tot crească”
. Majoritatea mergeau prin auditorium și printre coridoare cu expresii ciudate, părând că era ziua
lor și într-adevar (Doamne Dumnezeule, nu glumesc !) era perfect posibil să mergi la o femeie
complet necunoscută și să-i spui :’Ce mai piesa! Nu-i așa ?’ ‘’
Nemirovici a descris aplauzele care au venit după o liniște prelungită precum o explozie bruscă.
Producția s-a bucurat de o apreciere unanimă din partea presei.
Doar pe 1 mai 1899 Cehov a ajuns să vadă producția, într-o reprezentație fără decoruri, dar cu
machiaj și costume, la Teatrul Paradiz. A apreciat producția, dar a fost mai puțin pătruns de
reprezentația lui Stanislavski. A obiectat la tonul ‘timid ‘ din interpretarea lui Trigorin și l-a implorat
pe Nemirovici să ’pună puțin spirit în el’. A propus ca piesa să fie publicată cu indicațiile de regie
ale lui Stanislavski. Colaborarea lui Cehov cu Stanislavski s-a dovedit a fi crucială în evoluția
creativă a celor doi. Atenția lui Stanislavski asupra realismului psihologic și a subtilităților ascunse
din piesă au reînviat interesul lui Cehov de a scrie pentru scenă. Refuzul lui Cehov de a explica
pe marginea scenariului l-a silit pe Stanislavski să sape mai adânc în structura textului, în feluri
inovatoare în teatru. Teatrul de Arte din Moscova poartă pescărușul ca emblemă, celebrând
producția istorică care i-a dat practic identitatea .